ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, reclamanta SC A. SA Constanța, în contradictoriu cu pârâții

Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, a solicitat obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului

să încheie cu reclamanta contractul de concesiune asupra suprafeței de 15 ha

din categoria luciu de apă, din bazinul acvatic al lacului Siutghiol, zona

Palazu Mare - Constanța, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 RON/zi de la

data refuzului nejustificat până la încheierea efectivă a contractului.

În motivarea cererii

formulate, societatea reclamantă a arătat că intenția sa de a încheia un

contract de concesiune pentru suprafața de 15 ha teren a fost comunicată atât

Agenției Domeniilor Statului, cât și tuturor societăților naționale ce au avut

în exploatare la un moment dat suprafața de teren din litigiu.

Ca rezultat al

demersurilor inițiate, între SC A. SA și SC P. SA a fost încheiat contractul de

colaborare din 10 iulie 2001, în baza căruia reclamanta a exploatat din punct

de vedere piscicol suprafața de teren de 15 ha, realizând investiții în valoare

totală de 8.426.774.336 ROL.

Ulterior, în temeiul

Legii nr. 268/2001, societatea reclamantă a formulat în mod repetat solicitări

în sensul concesionării terenului în cauză prin metoda atribuirii directe.

Astfel, reclamanta a

arătat că inițial s-a adresat Companiei Naționale de Administrare a Fondului

Piscicol, care a refuzat încheierea contractului de concesionare datorită

lipsei calității societății de investitor, așa cum prevede art. 21 alin. (1)

din Legea nr. 268/2001.

La o dată ulterioară,

societatea s-a adresat Agenției Domeniilor Statului, în a cărei administrare se

afla terenul vizat, care a motivat imposibilitatea încheierii contractului

invocând inexistența normelor de completare a Legii nr. 268/2001.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Constanța și, pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea cererii ca nefondată.

Prin Încheierea din

14 octombrie 2009, instanța a respins excepția necompetenței materiale, iar la

termenul de judecată din 09 noiembrie 2009 a constatat că a intervenit, în

temeiul Legii nr. 317/2009, transmisiunea calității procesuale pasive către

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și a dispus citarea, în

calitate de pârâtă, a acestei instituții, prin mandatar Agenția Domeniilor

Statului, în baza contractului de mandat din 23 decembrie 2009.

Prin Sentința civilă

nr. 116/CA din 26 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Constanța, în contradictoriu cu

pârâții Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, prin mandatar Agenția

Domeniilor Statului, și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, având ca obiect obligația de a face; a obligat pârâta să încheie, în

condițiile legii, în favoarea reclamantei, prin metoda atribuirii directe,

contract de concesiune pentru suprafața de 15 ha luciu de apă, suprafață

delimitată și identificată în documentația cadastrală; a respins cererea de

acordare a daunelor cominatorii și a respins cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta SC A. SA

Constanța a încheiat contractul de colaborare nr. x/2001 cu SC P. SA Constanța,

având ca obiect punerea în valoare a suprafeței de 100 ha apă și stuf, situată

în S - V lacului Siutghiol, iar prin Adresa din 30 august 2003, SC P. SA a

confirmat realizarea de către societatea reclamantă a unor lucrări de

investiții în valoare de 2.823.151.300 lei.

De asemenea, instanța

de fond a reținut împrejurarea potrivit căreia reclamanta a intrat în posesia

suprafeței de 15 ha luciu de apă, în baza contractului de arendă nr. y/2003,

încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, ulterior fiind încheiat actul

adițional nr. z/2005 cu instituția ce a preluat dreptul de administrare a

terenului litigios, respectiv Compania Națională de Administrare a Fondului

Piscicol.

Ca răspuns la

scrisoarea de intenție formulată de către societatea reclamantă, în scopul

concesionării terenului, noul arendator a solicitat dovada achiziționării de

acțiuni sau active, dar, deși această condiție a fost îndeplinită de către SC

A. SA la o dată ulterioară, a refuzat în continuare încheierea contractului,

invocând neclarități legate de regimul juridic al Lacului Siutghiol.

Adresându-se, în

cursul anilor 2008 și 2009, Agenției Domeniilor Statului, reclamantei i s-a

comunicat că, pentru stabilirea procedurii de concesionare prin metoda

atribuirii directe, este necesară completarea legislației în vigoare.

Față de această

situație de fapt și analizând prevederile legale incidente în cauză, respectiv

art. 1 și art. 21

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 268/2001, instanța

de fond a constatat că reclamanta are atât calitatea de investitor, cât și

aceea de deținător de acțiuni, ceea ce îi conferă un drept real la încheierea

contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe.

Raportat la

atitudinea instituțiilor pârâte de a nu încheia contractul de concesiune,

motivată de necesitatea completării legislației, Curtea a apreciat că sunt

îndeplinite cerințele art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul

refuzului nejustificat de a soluționa o cerere.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor cominatorii, prima instanță a reținut că

reclamanta și-a desfășurat în continuare activitatea economică, potrivit

contractului de arendă încheiat, fără a suferi un prejudiciu cert, drept pentru

care a apreciat că se impune respingerea cererii.

Referitor la

cheltuielile de judecată, Curtea a considerat că acestea nu au fost dovedite

și, pe cale de consecință, a respins cererea de acordare formulată de către

reclamantă.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs în termenul legal atât reclamanta SC A. SRL

Constanța, cât și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

2.1. În recursul

formulat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat ca temei

legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

susținând, în esență, următoarele critici:

- în mod cu totul

nemotivat, instanța de fond a admis acțiunea față de minister, deși la termenul

din data de 8 martie 2010 fusese invocată excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestei autorități publice, asupra căreia nu s-a pronunțat;

- instanța de fond,

admițând acțiunea față de minister, a ignorat dispozițiile art. 4 din Legea nr.

268/2001, potrivit cărora Agenția Domeniilor Statului, instituție cu

personalitate juridică, este singura competentă în materia concesionării sau

arendării terenurilor cu destinație agricolă aflate în domeniul public sau

privat al statului.

În consecință,

ministerul recurent a solicitat ca în urma admiterii recursului, acțiunea să

fie respinsă față de această autoritate, ca fiind formulată împotriva unei

persoane juridice care nu are calitate procesuală pasivă.

2.2. În recursul

formulat, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a invocat ca temei

legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

susținând, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a

ignorat modificările legislative, obligând în mod nelegal această agenție să

încheie contractul de concesiune pretins de societatea comercială reclamantă;

- instanța de fond a

încălcat atribuțiile agenției, care sunt limitate de Legea nr. 317/2009 la

administrarea resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale

României.

În concluzie, această

autoritate publică a solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii

acțiunii.

2.3. În recursul

formulat, SC A. SRL Constanța, fără a se raporta la motivele de recurs

prevăzute la art. 304 - 304

1

C. proc. civ., a susținut că instanța

de fond era obligată să stabilească durata de 49 de ani pentru contractul de

concesiune și să oblige autoritățile publice pârâte să plătească daune cominatorii

calculate până la încheierea efectivă a contractului.

2.4. La termenul din

data de 17 februarie 2011, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a

depus la dosar un set de acte și a invocat lipsa calității sale procesuale

pasive.

2.5. SC A. SRL, după

dezbaterea cauzei când pronunțarea fusese amânată la o dată ulterioară, a depus

o cerere prin care a solicitat ca, în raport cu dispozițiile Legii nr. 42 din

18 martie 2010, instanța să oblige „noii administratori să încheie cu subscrisa

contractul de concesiune asupra suprafeței de 15 ha de teren cu destinație

agricolă din categoria „luciu de apă” din bazinul acvatic al lacului Siutghiol,

zona Palazu Mare, Constanța, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 RON/ zi

(…)”.

de recurs

3.1./3.2. Cu privire

la recursurile formulate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și,

respectiv, de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, instanța de

recurs reține că sunt întemeiate.

Astfel, prin Legea

nr. 42/2010 privind darea în administrarea autorităților administrației publice

locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului, s-a dispus

următoarele:

„Art. 1. Se aprobă

darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța a unei

suprafețe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă

aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea

Administrației Naționale "Apele Române", având datele de identificare

prevăzute în anexa nr. 1 nr. crt.1;

Art. 2. Se aprobă

darea în administrarea Consiliului Local al Orașului Năvodari a unei suprafețe

de 207,42 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent,

aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației

Naționale "Apele Române", având datele de identificare prevăzute în

anexa nr. 1 nr. crt. 2;

Art. 3. Se aprobă

darea în administrarea Consiliului Local al Orașului Ovidiu a unei suprafețe de

493,75 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate

în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale

"Apele Române", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1

nr. crt. 3.

Art. 4. Se aprobă

darea în administrarea Consiliului Județean Tulcea a unui teren aflat în

domeniul public al statului și în administrarea Administrației Rezervației

Biosferei „Delta Dunării", având datele de identificare prevăzute în anexa

nr. 2, în vederea realizării obiectivului de investiții „Miniport turistic în

localitatea Sarichioi, județul Tulcea”;

Art. 5.

Predarea-preluarea suprafețelor prevăzute la art. 1 - 4 se face pe bază de

protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 6. La data

încheierii protocolului de predare-preluare pentru suprafețele prevăzute la

art. 1 - 4, Administrația Națională "Apele Române", respectiv

Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", și Consiliul

Local al Municipiului Constanța, Consiliul Local al Orașului Năvodari,

Consiliul Local al Orașului Ovidiu, respectiv Consiliul Județean Tulcea, după

caz, procedează la delimitarea acestora în teren, în vederea înregistrării

dreptului de administrare;

Art. 7. Reglementarea

din punctul de vedere al folosinței suprafețelor prevăzute la art. 1 - 3 se

realizează de către autoritățile abilitate, în condițiile legii;

Art. 8. Consiliul

Local al Municipiului Constanța, Consiliul Local al Orașului Năvodari,

Consiliul Local al Orașului Ovidiu și Consiliul Județean Tulcea se subrogă în

drepturile și obligațiile Administrației Naționale „Apele Române",

respectiv ale Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării", care

decurg din actele încheiate de acestea din urmă, care au ca obiect suprafețele

prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.

Cu alte cuvinte, prin

Legea nr. 42/2010, anterioară pronunțării hotărârii judecătorești recurate în

cauza de față, Statul Român, ca titular al dreptului de proprietate publică, a

dat în administrarea autorităților publice locale de mai sus suprafața de teren

a cuvetei locului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent.

Or, din dispozițiile

generale ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia rezultă că darea în concesiune sau închirierea bunurilor

proprietate publică se face de către titularii dreptului de proprietate sau de

către persoanele cărora le-a fost conferit legal dreptul de administrare.

Astfel fiind, rezultă

că la data pronunțării soluției recurate, autoritățile publice pârâte nu aveau

nici calitatea de proprietari și nici pe aceea de administratori ai terenului

din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent și, pe cale de

consecință, nu erau subiecte în raportul juridic dedus judecății, pentru a avea

calitate procesuală pasivă.

Este adevărat că, la

data de 26 aprilie 2011, societatea comercială reclamantă a înregistrat la

instanța de recurs o cerere prin care a solicitat ca instanța de recurs să

oblige „noii administratori” să încheie contractul de concesiune, dar această

cerere, în raport cu data intrării în vigoare a legii și cu data pronunțării

sentinței recurate, era necesar să fie depusă în fața instanței de fond pentru

a fi dezbătută legal.

În concluzie, pentru

considerentele de mai sus, vor fi admise cele două recursuri, iar sentința

recurată va fi desființată, cu consecința respingerii acțiunii care a fost

formulată împotriva unor persoane care nu aveau calitate procesuală pasivă.

Având în vedere

această soluție, instanța de recurs consideră că a devenit de prisos să mai fie

cercetate celelalte argumente pentru care cele două autorități recurente au

apreciat că nu aveau calitate procesuală în cauză, precum și nici criticile pe

fond.

3.3. În ceea ce

privește recursul formulat de societatea comercială reclamantă;

Așa cum s-a arătat

mai sus, ca urmare a admiterii recursurilor formulate de către cele două

autorități publice pârâte, acțiunea societății comerciale va fi respinsă ca

fiind formulată împotriva unor persoane care nu aveau calitate/au calitate

procesuală pasivă, ceea ce face ca analizarea motivelor recursului reclamantei

să devină superfluă, nefiind în măsură să conducă la adoptarea unei alte

soluții, „noii administratori” ai terenului în litigiu nefiind părți în cauza

de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

formulate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, respectiv,

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva Sentinței civile nr.

116/CA din 26 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată.

Respinge acțiunea

introdusă de SC A. SRL Constanța, ca fiind formulată împotriva unor autorități

publice fără calitate procesuală pasivă.

Respinge recursul

formulat de SC A. SRL Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.