ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 05.09.2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. (devenită S.C. B. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultura, Administrația Națională Apele Române, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Orașul Năvodari prin Primar, Consiliul Local al Orașului Năvodari, Orașul Ovidiu prin Primar și Consiliul Local al Orașului Ovidiu, obligarea pârâților la încheierea contractului de concesiune asupra suprafeței de 15 ha teren cu destinație agricolă din categoria "luciu apă" din bazinul acvatic Siutghiol, zona Palazu Mare, Constanța, astfel cum este identificată prin documentația cadastrală prin metoda atribuirii directe, pe o perioadă de 49 ani, sub sancțiunea unei penalități de 1000 Ron/zi de la data refuzului nejustificat până la încheierea efectivă a contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a trasat în mod voit cadrul procesual pasiv pentru a evita orice complicație juridică ce ar putea interveni ca urmare a nenumăratelor legi succesive și contradictorii în materia incidentă în cauză, a conflictelor între instituțiile statului cauzate de aceste legi și a altor legi conexe.

A susținut că, pe rolul Curții de Apel Constanța a mai existat un dosar având ca obiect solicitarea sa de încheiere a contractului de concesiune asupra suprafeței de 15 ha luciu de apă din cuveta lacului Siutghiol, însă numai în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii (MADR) și cu Agenția Domeniilor Statului (ADS).

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 698/36/2009. Pe parcursul acestui dosar, instanța de fond, în funcție de precizările celor două pârâte, a constatat transmisiunea calității procesuale pasive de la ADS la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), obligând în cele din urmă această instituție să încheie contractul de concesiune amintit, fiind pronunțată în acest sens sentința nr. 116/CA din 26.03.2010.

Împotriva acestei soluții, au formulat recurs ANPA cât și MADR.

Prin decizia nr. 2555 din 05.05.2011 pronunțată de ICCJ în dosar nr. x/2009 au fost admise recursurile formulate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură; casată sentința recurată; respinsă acțiunea introdusă de S.C. A. S.R.L. Constanța, ca fiind formulată împotriva unor autorități publice fără calitate procesuală pasivă; respins recursul formulat de S.C. A. S.R.L. Constanța, ca nefondat.

Pe fondul cauzei a arătat că, între reclamantă și S.C. C. S.A., s-a încheiat contractul de colaborare din 10.07.2001, prin care se angajau să exploateze din punct de vedere piscicol o suprafață de 100 ha teren, din care o parte stuf și o altă parte luciu de apă. În vederea realizării obiectului contractului aveau dreptul și obligația totodată (art. 5 din contract) de a executa o serie de investiții necesare pentru exploatarea optimă a terenului în speță.

Ulterior, și-au manifestat intenția de a efectua investiții pentru suprafața de teren de 15 ha, investiții ce urmau să se realizeze în cadrul unei convenții de arendă.

Sub acest aspect, prin adresa din 16 august 2002, S.C. C. S.A. le-a adus la cunoștință că terenul în suprafață de 15 ha, vizat pentru investiții nu este necesar pentru desfășurarea propriei activități, deoarece este colmatat și stufizat, prin urmare sugerează încheierea contractului de arendă cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, entitate care, potrivit Legii nr. 268/2001, rămânea titulara dreptului de administrare asupra terenului în speță.

Plecând de la aceste premise de fapt, au executat investiții considerabile în legătură cu suprafața de teren de 15 ha, investiții constând în: pereu de protecție mal cu suprafața totală de 990,8 m.p. trotuar de-a lungul peretelui cu o suprafață totală de 157 m.p. îndiguiri în lungime de 2723 m.p. platforma din piatră de 588 m.p. excavări de pământ etc. Totodată aceste investiții au fost recunoscute chiar de către S.C. D. S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor - actualmente pârâta MADR (conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 268/2001) și controlată de Agenția Domeniilor Statului, așa cum rezultă din art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001.

În contextul, pe de o parte al reiterării constante a intenției sale de a lua în arendă suprafața de teren amintită și, pe de altă parte, al realizării investițiilor menționate, ADS, prin adresa din 10 ianuarie 2003, i-a notificat în mod oficial oferta de arendare a terenului în cauză prin metoda atribuirii directe pentru proprietarii de investiții aferente terenului.

Astfel, în baza procesului-verbal din data de 23.01.2003 prin care s-a constatat că a depus toate documentele cerute de procedura de arendare, s-a încheiat contractul de arendare nr. 301 din 18 februarie 2003 cu ADS.

În temeiul procesului-verbal de punere în posesie din data de 18.02.2003, s-a procedat la delimitarea celor 15 ha de luciu de apă arendate și s-a constatat încă o dată efectuarea investițiilor descrise mai sus.

Terenul de 15 ha luciu de apă este un teren cu destinație agricolă neproductiv, care poate fi amenajat pentru producție agricolă, conform art. 2 alin. (2) din lege coroborat cu art. 16 lit. b) pct. VII din Normele de aplicare a Legii 268/2001. Acest teren neproductiv poate fi amenajat prin investiții și transformat în amenajare piscicolă categorie distinctă de teren cu destinație agricolă (art. 16 lit. b) pct. IV). Terenul nu face parte din capitalul social al S.C. C. S.A., societatea titulară a dreptului de exploatare, întrucât nu face parte din acele categorii de terenuri reglementate de art. 3 alin. (2) din Lege, "terenuri de incintă" ci din celelalte terenuri cu destinație agricolă avute în vedere de art. 3 și 4 din lege.

De altfel, C. S.A. a declarat în mod expres că terenul nu face parte din capitalul său social și nu îi este necesar pentru desfășurarea activității, fiind colmatat și stufizat. S-a mai arătat că reclamanta este "investitor", în sensul avut în vedere de legiuitor.

Așa cum a arătat în situația de fapt, deține o serie de active rezultate în urma unor investiții considerabile și, mai mult este dispusă să extindă aceste active necesare exploatării economice a terenului în cauză.

Atribuirea în concesiune a terenului s-a apreciat necesară întrucât activele deținute (diguri, plase de protecție, platforme etc.) implica necesitatea exploatării terenului de 15 ha luciu de apă.

Prin sentința civilă nr. 45/CA din 3 martie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. B. S.R.L. (fosta S.C. A. S.A.), în contradictoriu cu pârâții - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura, Administrația Națională Apele Române, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Orașul Năvodari prin Primar, Consiliul Local al Orașului Năvodari, Orașul Ovidiu prin Primar și Consiliul Local al Orașului Ovidiu, a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța să încheie cu reclamanta contract de concesiune asupra suprafeței de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral 21234, în condițiile legii, prin metoda atribuirii directe, a respins excepția autorității de lucru judecat și a inadmisibilității acțiunii, ca nefondate, a admis excepția lipsei calității procesual pasive și a respins acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenției Domeniului Statului, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Administrației Naționale Apele Române, Consiliului Local Ovidiu și Consiliului Local Năvodari pentru lipsa calității procesual pasive a acestora și totodată, a respins și cererea de acordare de daune cominatorii, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de Consiliul Local al Municipiului Constanța este nefondată, întrucât reclamanta E. S.R.L. are calitate procesuală activă în cauză, fiind parte în contractul de arendare pentru cele 15 ha pe care le solicită în concesiune, în considerarea Legii nr. 268/2001, Legii nr. 42/2010 și Legii nr. 554/2004.

Excepția inadmisibilității acțiunii, dedusă din dispozițiile art. 7 in Legea nr. 554/2004 este nefondată, întrucât reclamanta a făcut dovada expedierii către toți pârâții a solicitărilor sale. În speță, obiectul acțiunii dedusă judecății de reclamantă a vizat obligarea pârâților la îndeplinirea unei obligații legale.

Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, având în vedere că atât părțile chemate în judecată, sunt diferite, cât și împrejurarea că excepția lucrului judecat corespunde funcției negative a "lucrului judecat", aceasta îndeplinind o nouă judecată pe fond și vine să asigure lipsa de contradicții între dispozitivele hotărârilor.

Raportat la cauză, atât timp cât primul litigiu nu a fost soluționat pe fond, instanța nepronunțându-se prin hotărâre asupra obiectului dedus judecății, nu sunt întrunite condițiile lucrului judecat în aplicarea art. 1201 C. civ.

În ce privește acțiunea reclamantei, a apreciat că aceasta este întemeiată în parte.

Între reclamanta S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.A. Constanta se încheie în anul 2001, contractul de colaborare nr. 1581 având ca obiect punerea în valoare, sub aspectul exploatării piscicole a suprafeței de 100 ha apă și stuf, situată în S-V lacului Siutghiol.

Prin adresa din 16 august 2002 S.C. C. S.A. îi comunică societății reclamante faptul că suprafața de 15 ha, nu îi este strict necesara pentru desfașurarea activității iar prin adresa nr. x.08.2003 confirma faptul că S.C. A. S.R.L. a realizat lucrări de investiții pe terenul utilizat, invesitii în valoare de 2.823.151.300 RON.

În anul 2003, între S.C. B. S.R.L. și ADS, intervine contractul de arenda nr. 301 din 18 februarie 2003 pentru suprafața de 15 ha luciu de apa obiectul contractului fiind exploatarea acestei suprafețe reclamanta achitând arenda aferentă, stabilită în contract. Terenul a fost predat catre reclamantă încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind intabulat în cartea funciară dreptul de folosință al S.C. A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apa și diguri.

Prin scrisoarea de intenție din 04.11.2003 adresata ADS, reclamanta iși exprima intenția de a concesiona suprafața de 15 ha teren luciu de apa, ce face obiectul contractului de arendă, în vederea exploatarii piscicole.

Ca urmare a adoptării O.U.G. 69/2004 dreptul de administrare a terenurilor din categoria luciu de apa a fost preluat de către Compania Naționala de Administrare a Fondului Piscicol și, în consecință reclamanta a încheiat cu aceasta actul adițional nr. 1/2005 potrivit cu care calitatea de arendator îi revine companiei nou înființate, celelalte clauze ramânând neschimate.

S.C. A. S.R.L. adresează și noului arendator o scrisoare de intenție în vederea concesionarii terenului ce face obiectul contractului de arendă iar prin adresa nr. x/2007 CNAFP, îi comunica reclamantei că pentru a putea încheia un contract de concesiune trebuie să facă dovada cumpărării de acțiuni sau active, în adresă menționându-se, cu titlu de exemplu, două societăți cărora li s-a încheiat contract de concesiune.

S.C. A. S.R.L. încheie contractul de cesiune de acțiuni autentificat sub nr. x/2007 prin care dobândește 500 de acțiuni la S.C. C. S.A., societatea fiind înscrisă în registrul acționarilor S.C. C. S.A..

Ca urmare a dobândirii acțiunilor reclamanta revine cu solicitarea de concesionare a terenului iar prin adresa 5607/2007 CNAFP, îi raspunde că a făcut dovada achiziționarii acțiunilor pentru a putea solicita încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă dar, întrucât Lacul Siutghiol figurează în inventarul a doi administratori până la clarificarea situației nu se poate încheia contractul.

Reclamanta continuă demersurile, iar prin adresa 13759/2008 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - ADS îi comunică faptul că nu cunoaște motivele pentru care nu a fost încheiat contractul de concesiune dar că, pentru stabilirea procedurii de concesionare prin metoda atribuirii directe, este necesară completarea H.G. nr. 354/2005 și a Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 804/2005.

Același răspuns, în sensul necesității completării legislației îi este remis reclamantei și la data de 13.04.2009 .

Analizand art. 1, art. 21<SUP>1</SUP> alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 268/2001 rezulta fara echivoc că prin această lege intenția legiuitorului a fost de a crea un cadru legal în vederea concesionarii terenurilor agricole, reglementând ca modalitate de realizare și concesiunea prin atribuire directa.

Astfel, art. 21 ind 1 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 îi dă dreptul investitorului, deci persoanei care a realizat investiții pe respectivul teren și care a cumpărat acțiuni, de a concesiona terenul în condițiile legii.

Prin înscrisurile depuse, la dosar reclamanta a dovedit ca îndeplinește cele două condiții prevăzute de art. 21<SUP>1</SUP>, respectiv calitatea de investitor și de deținător de acțiuni.

Astfel, în raportul de evaluare întocmit de către F. S.A. se certifică o valoare totală a investițiilor realizate de 8.426.774.336 Rol, investiții recunoscute atât de către S.C. C. S.A. prin adresele emise cât și de către ADS la momentul încheierii contractului de arendă.

În condițiile în care reclamanta are calitatea de investitor pentru active care implică exploatarea unui teren agricol aflat în proprietatea statului, în vederea desfășurării activității de acvacultură, reclamanta are dreptul la încheierea contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 42/2010: Se aprobă darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța a unei suprafețe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 nr. crt. 1.

În consecință, a obligat pârâtul Consiliul Local al municipiului Constanța să încheie cu reclamanta contractul de concesiune asupra suprafeței de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral 21234, în condițiile Legii nr. 268/2001, prin metoda atribuirii directe.

Acțiunea reclamantei îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultură, Administrația Națională Apele Române, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Orașul Năvodari prin Primar, Consiliul Local al Orașului Năvodari, Orașul Ovidiu prin Primar și Consiliul Local al Orașului Ovidiu, va fi respinsă pentru lipsa calității procesual pasive a acestora având în vedere că obligațiile decurgând din Legea nr. 268/2001 sunt în sarcina exclusivă a Consiliului Local al Municipiului Constanța, ca urmare a Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 42/2010, în calitate de administrator al bunului, proprietatea statului.

Susținerile pârâtului că în cauză numai guvernul poate încheia actul respectiv sunt nefondate și vor fi înlăturate, având în vedere că legiuitorul însuși a promulgat Legea nr. 42/2010, prin care bunurile prevăzute în cuprinsul său și aflate în domeniul public al statului, sunt date în administrarea unor autorități ale administrației publice locale.

Cererea reclamantei de acordare de daune-cominatorii va fi respinsă, având în vedere că reclamanta și-a desfășurat activitatea economică pescuit și piscicultură și nu a invocat un prejudiciu cert pe care să îl fi suferit.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C. B. S.R.L. și de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică pentru, în esență, următoarele argumente:

Având în vedere istoricul cauzei se impunea ca instanța să dispună executarea sentinței printr-un mijloc coercitiv, respectiv plata de daune-cominatorii pe fiecare zi de întârziere în executare, de vreme ce a fost nevoie de 10 ani pentru a se judeca pe fond și de trei procese separate pentru a ajunge la soluția de la fond. Reclamanta este de acord cu soluția pronunțată de Curtea de Apel, ceea ce este însă de neacceptat se referă la faptul că pârâții refuză în mod constant să încheie contractul de concesiune, deși au fost efectuate investiții în valoare de 250.000 de dolari în amenajarea piscicolă de pe lacul Siutghiol.

În plus, pe lângă erodarea firească a investițiilor, reclamanta înregistrează un prejudiciu cert, ca urmare a imposibilității exploatării terenului în suprafață de 15 ha, ceea ce impune obligarea pârâților la încheierea contractului prin singurul mijloc coercitiv prevăzut de lege.

Recurenții-pârâți au arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică din mai multe motive:

O primă critică se referă la faptul că în mod greșit s-a constatat că pârâții au calitate procesuală pasivă să încheie contractul de concesiune prin metoda atribuirii directe.

S-a arătat că prima instanța a menționat doar că pârâții au calitate procesuală, fără a se motiva pe fond acest aspect și fără a avea în vedere legislația incidentă în cauză. Astfel, este adevărat că prin Legea nr. 42/2010 s-a aprobat darea în administrarea Consiliului Local Constanța și al Municipiului Constanța a unei suprafețe de 1077,22 din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale Apele Române (ANAR), însă trebuiau luate în considerare dispozițiile art. 8 din legea menționată. Acest articol menține calitatea de parte a ANAR pentru terenurile prevăzute în anexele la lege.

Or, reclamanta nu avea niciun contract încheiat cu ANAR la momentul intrării în vigoare a legii, iar singura motivare a instanței se referă la preluarea în administrare a suprafeței de 1077,22 ha de către Consiliul Local Constanța.

Dincolo de acest aspect, se invocă în mod eronat și dispozițiile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică, deoarece acest act normativ reglementează terenurile cu destinație agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului.

Mai mult, există și o serie de alte reglementări, cum ar fi: H.G. nr. 971 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000; Legea nr. 317/2009 care reglementează atribuțiile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură care la art. 4 prevede că această instituție concesionează terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole.

Prin întâmpinarea formulată recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului promovat de pârâți, urmând a se aprecia că acesta este unul formal.

Intimata-pârâtă Administrația Națională "Apele Române" a solicitat prin întâmpinarea formulată, raportat la faptul că motivele de recurs nu vizează drepturi și obligații ale sale, păstrarea prevederilor menționate în cuprinsul sentinței recurate și scoaterea sa din cauză.

În cuprinsul întâmpinării depuse la dosar intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că nu mai justifică prezența sa în dosar, motiv pentru care se impune scoaterea sa din cauză.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenții-pârâți, raportat la cadrul normativ aplicabil, precum și la aspectele de fapt, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În esență, criticile formulate de pârâții Municipiul Constanța și de Consiliul Local Constanța vizează greșita stabilire a raporturilor juridice dintre părți cu consecința obligării încheierii unui contract de concesiune, deși acest lucru nu intră în atribuțiile legale ale pârâților.

Susținerile sunt întemeiate, în sensul că nu a fost stabilită corect situația de fapt, nu a fost stabilit regimul juridic al terenului în litigiu care face obiectul contractului de concesiune și nu s-a statuat asupra competențelor legale ale instituțiilor abilitate să încheie acest contract.

Astfel, prin acțiunea formulată la data de 05.09.2011, reclamanta S.C. A. S.A. (devenită S.C. B. SRL) a chemat în judecată mai multe ministere și entități juridice, inclusiv pe Municipiul Constanța și Consiliul Județean Constanța, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligați pârâții la încheierea contractului de concesiune asupra suprafeței de 15 ha teren cu destinație agricolă din categoria "luciu apă" din bazinul acvatic Siutghiol, zona Palazu Mare, Constanța, pentru o perioadă de 49 ani.

Reclamanta S.C. B. S.R.L. a încheiat cu Administrația Domeniilor Statului contractul de arenda nr. 301 din 18.02.2003 pentru suprafața de 15 ha luciu de apa, având ca obiect exploatarea suprafeței menționate, în schimbul plății arendei, stabilită conform clauzelor contractuale. Terenul a fost predat către reclamantă încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind intabulat în cartea funciară dreptul de folosință al S.C. A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apă.

Pentru a-și valorifica dreptul de a obține concesiunea asupra terenului pe care îl avea în arendă, reclamanta a formulat acțiune în fața instanței de contencios administrativ, deoarece autoritățile de stat cărora s-a adresat au indicat, fiecare, altă autoritate având competențe specifice în această materie. Or, esențial pentru soluționarea cauzei este să se stabilească care entitate juridică are dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, pentru a se putea stabili cine are calitatea de concedent, deci calitate procesuală pasivă.

Este adevărat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 42/2010, o suprafață de 1077,22 ha teren din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale Apele Române a fost dată în administrarea Consiliului Județean Constanța.

Pentru lămurirea situației de fapt este important, în primul rând, să se administreze probe pentru identificarea terenului ce face obiectul contractului de arendă din 18 februarie 2003, încheiat între reclamantă și ADS, pentru a se stabili dacă acesta este inclus în suprafața menționată de Legea nr. 42/2011 sau dacă pentru utilizarea acestui teren există alte drepturi instituite în favoarea unor agenții de stat, atribuții prevăzute de lege.

Așadar, în funcție de identificarea terenului în litigiu, conform regimului juridic aplicabil trebuia lămurit, de către instanța de fond, care dintre autoritățile statului avea dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, acestei autorități revenindu-i și obligația subsecventă de a încheia contractul de concesiune.

Pentru ca instanța de fond să poată statua că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21<SUP>1</SUP> alin. (3) din Legea nr. 268/2001, trebuia să administreze probe pentru a lămuri dacă reclamanta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în contractul de arendă (aspecte diferite de cumpărarea de acțiuni), astfel încât premisele aplicării textului de lege să fie demonstrate.

Așadar, întrucât nu s-a lămurit situația de fapt și nici regimul juridic aplicabil bunului ce face obiectul litigiului, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În rejudecare, instanța va identifica, prin administrarea de probe suplimentare amplasarea terenului, pentru a determina dacă acesta se află în administrarea Consiliului Județean Constanța sau a altei entități juridice cu atribuții prevăzute de lege în acest domeniu.

În raport de identificarea organului competent să încheie contractul de concesiune, instanța va trebui să verifice și îndeplinirea cerințelor art. 11 din Legea nr. 554/2005 de către reclamantă.

În funcție de susținerile reclamantei, instanța trebuia să verifice, atât existența faptică a premiselor pentru aplicarea textului art. 21<SUP>1</SUP> din Legea nr. 268/2001, cât și celelalte apărări ale părților, cum ar fi stabilirea unei arii protejate și în ce măsură ar putea afecta acest aspect încheierea contractului de concesiune.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 304 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru judecarea unitară a cauzei va dispune și admiterea recursului declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L.

Criticile formulate de reclamantă privesc o chestiune de procedură care nu mai poate fi examinată de către instanța de recurs, aspectul referitor la daunele-cominatorii fiind supus analizei numai în cazul admiterii acțiunii pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta S.C. B. S.R.L. și de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța împotriva sentinței nr. 45/CA din 3 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2016.