ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2483/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2014 din 08.10.2014 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Agenția Domeniilor Statului solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- suspendarea executării H.G. nr. 1705/2006, până la momentul la care instanța se va pronunța în fond asupra cererii de anulare parțiala a H.G. nr. 1705/2006 și va pronunța o soluție în această privință;

- în contradictoriu cu Guvernului României, anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006, respectiv Anexa nr. 12, ca nelegală, referitor la considerarea lacurilor naturale: Tasăul, Siutghiol și Tăbăcărie, ca fiind în administrarea pârâtei Administrația Națională "Apele Romane" - Direcția Apelor Dobrogea Litoral, acestea fiind inventariate și cuprinse în administrarea acesteia din eroare, aceste amenajări piscicole neputând fi încadrate în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea 107/1996; acestea au fost menționate ca fiind în administrarea A.D.S., Anexa nr. 3 din H.G. nr. 1705/2006 și care poarta nr. M.F.-145484 în baza de date a M.E.F., ulterior în administrarea Agenției Naționale Pentru Pescuit și Acvacultură ca administrator în numele statului, dobândit prin Protocolul de Predare-Preluare de la Administrația Domeniilor Statului ca efect al Legii nr. 317/2009;

- să se constate dreptul de administrare asupra imobilelor lacuri naturale-amenajari piscicole Buceag, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tabacarie, Tasaul Asarlac, Agigea, Corbu si Mihail Kogalniceanu, în favoarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, acestea fiind înregistrate în evidența mijloacelor fixe aparținând acesteia, fiind date inițial în administrarea A.D.S. conform Legii nr. 268/2001, ulterior prin Ordinul nr. 267/2003 emis de către Ministerul Agriculturii, Alimentației si Pădurilor s-a aprobat în baza art. 9 alin. (2) si 3 din Legea nr. 192/2001, preluarea de către C.N.A.F.P. a fondului piscicol de la A.D.S., prin O.U.G. nr. 23/2008, Agenția Domeniilor Statului s-a subrogat Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, acestea fiind predate în baza Protocolului de Predare-Preluare nr. 1355/1676/09.04.2008 și ulterior în baza Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și al H.G. nr. 545/2010 în favoarea A.N.P.A, cu cheltuieli de judecată.

Prin Cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.11.2015, a precizat că solicitările aferente capetelor nr. 2 si nr. 3 ale acțiunii introductive se referă la următoarele amenajări piscicole: Bugeac, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tăbăcariei, Tasăul, Asarlac, Corbu si Mihail Kogălniceanu.

De asemenea, a precizat că solicită anularea următoarelor poziții din Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006: "nr. 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932,6 3933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 si 63943, având ca obiect terenuri ce reprezintă cuvetele unor lacuri naturale din Județul Constanta".

1,2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 3580 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile tardivității, lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale active, precum și cea a lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006.

S-a admis excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatare drept de administrare în favoarea pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și s-a respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B. și s-a respins această cerere de intervenție, ca inadmisibilă.

S-a admis, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și intervenientul principal B. și s-au anulat, parțial, H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește următoarele poziții din Anexa nr. 12: 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932, 63933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 și 63943.

A fost obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a sumei de 8.252,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA APELE ROMANE - ADMINISTRAȚIA BAZINALA DE APA DOBROGEA - LITORAL (A.N.A.R.-A.B.A.D.L.), criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele motive:

În măsura în care un astfel de contract ar fi existat, reclamanta avea obligația ca, în vederea desfășurării activității de acvacultura pe lacul Tasaul, să solicite și să obțină autorizație de gospodărire a apelor, potrivit art. 34 din Legea Apelor, înscris pe care reclamanta nu îl deține.

Lacul Siutghiol (număr MF 63933) nu se mai află în administrarea A.N.A.R.-A.B.A.D.L., întrucât prin Legea nr. 42/2010 a fost aprobată darea în administrarea mun. Constanta, or. Năvodari și or. Ovidiu a cuvetei lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apa aferent; aspect care impunea introducerea în cauza a celor trei administratori și a proprietarului bunurilor în cauza - statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca hotărârea pronunțată să le fie opozabilă.

În ceea ce privește fondul cauzei au fost invocate următoarele argumente:

Instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu evocă normele substanțiale și procedurile incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată rămânând formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

In speța, hotărârea primei instanțe nu face o analiză a susținerilor recurentei, ci apreciază că actele normative invocate au caracter general și retine doar susținerile A.N.P.A. și A. S.R.L., o astfel de hotărâre fiind arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe"fond".

În raport de prevederile relative la dreptul de proprietate asupra lacurilor naturale - art. 3 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 107/1996; pct. 1.3 din Lista cuprinzând bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului, anexă la Legea nr. 213/1998 - și, respectiv dreptul de administrare asupra lacurilor naturale - art. 2 și 4 din O.U.G. nr. 107/2002 - A.N. Apele Romane, prin Direcțiile regionale, este administrator de drept al lacurilor din România, inclusiv al lacurilor aflate pe teritoriul administrativ al județului Constanta.

Urmare a analizei succesiunii actelor normative care au reglementat situația dreptului de administrare asupra lacurilor din România, recurenta a arătat că A.D.S., nu a avut în patrimoniu decât terenuri aflate sub luciul de apă din domeniul privat al statului și terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea institutelor de cercetări sau a altor companii din subordinea Ministerului Agriculturii.

A.D.S. și C.N.A.F.P. nu pot preda către A.N.P.A. mai mult decât dețin conform legii, și, în concluzie, de la înființare și până în prezent, A.N.P.A. nu a deținut în administrare, conform legii, cuvetele lacurilor, care au rămas conform actelor normative în vigoare, în administrarea instituției recurente (înființată prin O.U.G. nr. 107/2002 prin reorganizarea Companiei Naționale "Apele Romane") care are atribuții in administrarea cuvetei lacurilor.

Prin urmare, A.N.P.A. are în administrare, conform legii, numai fondul piscicol din apă și nu terenul-cuveta lacului și, în plus, și amenajările piscicole construite pe lacuri.

Pârâta A.N.P.A. încearcă să mențină o confuzie, din interpretarea art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 107/1996 în sensul că lacurile naturale reprezintă în fapt amenajări piscicole, exceptate de la administrarea recurentă; dar, lacurile naturale sunt în primul rând lacuri naturale, respectiv terenuri acoperite de apă; pe un lac poate fi amplasată o amenajare piscicolă însă acest aspect nu transformă lacul într-o amenajare piscicolă.

A.N.P.A. (care a preluat patrimoniul Agenției Domeniilor Statului-ADS și Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol) este administratorul legal al resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României (cu excepția celor din Rezervația Biosferei "Delta Dunării) și al amenajărilor piscicole aflate pe lacurile naturale (diguri, stăvilare), fiind administratorul amenajărilor piscicole aflate pe lacuri, iar A.N.A.R.-A.B.A.D.L. este administratorul terenurilor aferente amenajărilor piscicole.

În Anexa 3 la H.G. nr. 1705/2006 care atestă inventarul bunurilor publice aflate în administrarea A.N.P.A., lacurile naturale nu sunt evidențiate în mod distinct (are în administrare "terenuri agricole" și nu lacuri naturale); și din Decretul nr. 196/1985, invocat de instanța de fond, nu rezultă că întreprinderile piscicole aveau în administrare lacurile naturale.

Aceeași concluzie se desprinde din interpretarea istorico-teleologică și sistematică a actelor normative indicate de recurentă: Legea nr. 8/1974, Decretul nr. 156/1975, H.G. nr. 1353/1990 și H.G. nr. 196/1991

Confuzia în ceea ce privește interpretarea legislației, s-a produs odată cu procesul de privatizare al societăților comerciale din domeniul agricol, susținut de o serie de acte normative, după cum urmează: H.G. nr. 981/1998 (pct. l din anexa 3), O.U.G. nr. 198/1999, Legea nr. 268/2001, Legea nr. 192/2001 (art. 8, art. 9 și 10), astfel că instanța de fond s-a aflat în eroare când a apreciat că Procesul-verbal de predare primire încheiat la data de 11.01.2015 este actul care confirmă dreptul de administrare al terenurilor în discuție.

Potrivit procedurii instituite prin art. 12 alin. (2) din Lega nr. 213/1998, Statul roman a emis o hotărâre de Guvern prin care acorda, dreptul de administrare asupra lacurilor aflate pe teritoriul administrative al județului Constanta, în favoarea A.N.A.R.-A.B.A.D.L., neexistând un act al Guvernului prin care dreptul de administrare asupra bunurilor publice în cauză, având numerele M.F.P. menționate în dispozitivul sentinței civile atacate, să fie transferat în favoarea A.N.P.A. sau în favoarea A.D.S.

Prin O.U.G. nr. 76/2002 se modifica Legea nr. 192/2001, însă, și de această dată terenurile la care se face referire sunt cele aflate anterior în administrarea A.D.S. [conform art. 9 alin. (3) modificat] și, deci, A.N.P.A. nu putea prelua decât ceea A.D.S. avea în administrare, iar aceasta nu avea în administrare cuvetele lacurilor.

A formulat, de asemenea, recurs pârâtul Guvernul României, criticând hotărârea atacată, ca nelegală, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând, în esență, aceleași motive de nelegalitate ca și recurenta Administrația Naționala Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (A.N.A.R.-A.B.A.D.L.).

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta A. S.R.L., a invocat, cu referire la cele două recursuri, nulitatea acestora, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În primul rând, Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor de contencios administrativ si fiscal de la Înalta Curte de Casație si Justiție si Curțile de Apel, la care se referă recurentul - pârât Guvernul României, are în vedere exclusiv analiza posibilității de invocare a excepției de nelegalitate direct în recurs, având în vedere dispozițiile specifice ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, raportat la cele ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Ca atare, doar aceasta a fost considerată, în cadrul dezbaterilor, problema de drept analizată, nicidecum transformarea recursului în materie de contencios administrativ într-o cale de atac devolutivă.

În al doilea rând, deși recurentele invoca drept temei al recursului promovat dispozițiile art. 466 pct. 6 si 8 C. proc. civ., în realitate, nu invoca decât critici de pretinsă netemeinicie a sentinței recurate, critici care nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile C. proc. civ.

In acest context, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor". Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Analizând recursurile formulate, toate aspectele invocate vizează, netemeinicia hotărârii atacate, rezultând din aprecierea eronată a instanței de fond cu privire la starea de fapt si la probatoriul administrat deși, în mod formal, recurentele încadrează motivele invocate în cuprinsul dispozițiilor art. 466 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Administrația Națională Apele Române, ca lipsit de interes, întrucât reclamanta a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006, exclusiv în contradictoriu cu Guvernul României; astfel că, admițându-se excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea unui drept de administrare în favoarea A.N.P.A. și respingandu-se acest capăt de cerere ca lipsit de interes, nu mai subzista interesul pârâtei, întrucât capătul de cerere s-a judecat în contradictoriu cu autoritatea emitentă, adică Guvernul României.

De asemenea, s-a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate, pentru următoarele motive:

Primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă A.N.A.R. - A.B.A.D.L., în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamanta A. S.R.L., excepție pe care ar fi invocat-o A.N.A.R.-A.B.A.D.L., este în primul rând inadmisibilă, iar în subsidiar, este nefondată.

Astfel, aceasta excepție nu a fost invocată de către A.N.A.R. - A.B.A.D.L., acest aspect rezultând în mod evident din întâmpinarea A.N.A.R. - A.B.A.D.L. (a cuprins doar două excepții - lipsa plângerii prealabile și tardivitatea - fără nicio mențiune cu privire la excepția lipsei de interes; din motivarea hotărârii recurate (în privința acestei excepții a lipsei de interes, se referă la invocarea sa de către Guvernul României); din faptul că recurentul - pârât Guvernul României nu atacă niciuna dintre excepțiile invocate și respinse în fața instanței de fond (critica sa fiind, doar una de temeinicie, pe fond, a hotărârii atacate); și, în fine, din dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care restrânge sfera criticilor de legalitate în recurs în privința invocării, în propriul recurs, doar a încălcărilor de legalitate care vizează sau afectează partea.

In subsidiar, solicită respingerea acestui motiv de recurs ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, pentru că a fost analizată excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Guvernul României și a fost respinsă excepția, cu aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

A. S.R.L. a depus la instanța de fond copii ale cărților funciare nr. x și 10449 deschise pe raza localității Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța, proprietarul terenului de sub luciu de apa al Amenajării piscicole Mihail Kogălniceanu fiind Statul Roman, iar proprietarul construcțiilor fiind A. S.R.L., astfel că s-a respins excepția lipsei de interes.

Reclamanta justifica un interes prezent și actual, întrucât este titularul dreptului de proprietate în baza Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1018 din 18.05.2007 la C., având ca obiect activele indicate în acțiune, astfel că se impune respingerea acestui motiv de recurs, în principal, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

Motivele de recurs nr. 2 si 3 invocate de recurenta A.N.A.R. -A.B.A.D.L. sunt nefondate, introducerea în cauză a mun. Constanța, or. Năvodari, or. Ovidiu și a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca hotărârea pronunțată să le fie opozabilă, nefiind necesară întrucât procesul civil este caracterizat de principiul disponibilității, limitele cererii fiind determinate de reclamant, el fiind cel care stabilește cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată și obiectul, adică ceea ce pretinde prin cerere; or, din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că recurenta-parata a formulat cerere de introducere în cauză acestor părți.

Pe de altă parte, contrar raționamentului recurentei-pârâte, sentința nu încalcă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., nici pe cele ale art. 21 alin. (3) din Constituția României și nici pe cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale.

In speța de față este de observat faptul că instanța fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea fiind concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv, fiind fundamentată din punct de vedere legal și explicate măsurile adoptate de instanță.

Prima instanță s-a conformat art. 6 paragraf 1 din Convenție, atâta timp cât s-a răspuns argumentat solicitărilor și susținerilor părtilor, indicându-se suficiente argumente pentru a permite instanței de control verificarea lor, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, neimpunându-se casarea hotărârii și rejudcarea cauzei de instanța de fond.

Sentința recurată este rezultatul aplicării temeinice si legale a normelor de drept în materie și este la adăpostul criticilor invocate, întrucât, în mod temeinic și legal s-a reținut că prin H.G. nr. 1705/2006, a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa nr. 12 a acestei hotărâri fiind fost enumerate bunurile din domeniul public al statului aflate în administrarea Administrației Naționale Apele Romane, printre care și cele care fac obiectul prezentei cauze menționate la pozițiile indicate de reclamantă.

Instanța în mod corect a dat eficiență Procesului Verbal de predare primire încheiat la 11.01.2005 (fila 190-193], necontestat de părți, în cuprinsul căruia sunt menționate terenurile aferente amenajărilor piscicole Vederoasa, Domneasca, Tibrinu, Conacu Negrești, Baciu, Tasăul, Corbu, Asarlic, Agigea, Tăbăcariei, Siutghiol, ce au aparținut D. S.A. Constanta, ca fiind predate de către A.D.S. către C.N.A.F.P. și, de asemenea, a fost analizată și aplicată corect succesiunea în timp a legilor incidente în materie.

In sensul dreptului de administrare asupra imobilelor amenajări piscicole Bugeac, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tăbăcarie, Tasăul, Asarlac, Agigea, Corbu și Mihail Kogălniceanu, în favoarea A.D.S., ulterior A.N.P.A., s-a pronunțat și Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale - Corpul de Control al Ministrului prin nota nr. x/12.03.2009.

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2019.

II. Soluția instanței de recurs

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral au fost invocate excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și tardivității introducerii acțiunii față de data publicării hotărârii de guvern contestate în Monitorul Oficial, iar în ceea ce privește fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin întâmpinare pârâta Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătându-se că potrivit art. II alin. (1)-(3) din Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2003 calitatea de administrator în numele statului asupra terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole a fost preluată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, iar cu privire la fondul cauzei, pârâta A.D.S. a solicitat admiterea acțiunii reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României au fost invocate excepția nulității pentru lipsa timbrajului și lipsa dovezii calității de reprezentant, excepția decăderii din dreptul de a formula acțiune, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes a reclamantei, iar, pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește decăderea reclamantei din dreptul de a formula acțiune, pârâtul Guvernul României susține că nu au fost respectate termenele prev. de art. 11 din Legea nr. 554/2004, care încep să curgă de la data publicării în Monitorul oficial a hotărârii de guvern contestate.

Pârâtul Guvernul României mai susține că reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât nu afirmă și nu probează că ar fi beneficiară vreunor drepturi dintre cele reglementate de H.G. nr. 1705/2006 și nici nu dovedește că are un interes legitim, născut, actual, personal și direct, ci invocă vătămarea unui interes al unei instituții publice care ar deține dreptul de administrare asupra unor bunuri imobile.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură s-a solicitat admiterea acțiunii reclamantei și anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006 Anexa nr. 12 privind lacurile naturale Tasăul, Siutghiol și Tăbăcăriei, acestea fiind potrivit Anexei 3 a aceleiași H.G. nr. 1705/2006 în administrarea Agenției Domeniilor Statului și ulterior preluate de A.N.P.A. În esență, pârâta A.N.P.A. a susținut că bunurile în litigiu sunt proprietate publică a Statului Român, aflate în administrarea A.N.P.A., ele fiind anterior în folosința fostelor întreprinderi piscicole ce au funcționat în perioada regimului comunist, apoi al societății comerciale cu capital de stat E., de la care au fost preluate în administrare de Agenția Domeniilor Statului și apoi de A.N.P.A.

Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul B. înregistrată la data de 15.03.2016 au fost formulate aceleași solicitări, întemeiate în esență pe aceleași motive din cererea de chemare în judecată. Cererea de intervenție formulată de B. a fost încuviințată, în principiu, prin încheierea din 27.04.2016. Față de cererea de intervenție principală, pârâtul Guvernul României a invocat prin întâmpinarea depusă la 26.04.2016 excepția lipsei procedurii prealabile.

Prin încheierea din 04.11.2015, Curtea a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării H.G. nr. 1705/2006.

De asemenea, prin încheierea din 16.12.2015, Curtea a respins excepțiile netimbrării și lipsei dovezii calității de reprezentat invocate de pârâtul Guvernul României.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâți, Curtea a constatat și reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii (decăderii din dreptul de a formula acțiune), pârâții Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral și Guvernul României susțin că nu au fost respectate termenele prev. de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea 554/2004, față de data publicării hotărârii contestate în Monitorul oficial.

Curtea a reținut că în cauză se contestă mai multe poziții din Anexa 12 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/29.11.2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Dispozițiile contestate de reclamantă se referă la includerea unor bunuri imobile proprietate publică a Statului Român ca fiind în administrarea pârâtei Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Prin urmare, dispozițiile contestate reglementează o situație particulară, astfel că în cauză se contestă un act administrativ cu caracter individual, ci nu normativ.

În aceste condiții, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 care reglementează un termen de prescripție de 6 luni și un termen de decădere de 1 an în care pot fi contestate actele administrative individuale.

În cuprinsul alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 sunt reglementate mai multe situații referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 6 luni, în niciuna dintre situații nefiind prevăzută situația publicării actului administrativ ca moment de începere a curgerii termenului.

În ceea ce privește termenul de decădere de 1 an, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004 "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prev. la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Procedura de publicare în M. Of. a H.G. nr. 1705/2006 nu reprezintă o comunicare către reclamantă a acestui act întrucât nu există o confirmare din partea reclamantei că a luat cunoștință de acest act chiar în momentul publicări și nici nu există o prevedere legală care să prezume că reclamanta a luat cunoștință de conținutul actului la momentul publicării, aceasta cu atât mai mult în condițiile în care dispozițiile contestate fac parte dintr-o anexă la H.G. nr. 1705/2006 ce a fost publicată M. Of. al României, Partea I, nr. 1.020 bis și care putea fi achiziționată doar în afara abonamentului și în urma unei cereri adresate Centrului pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial".

Din acest motiv, în cauză se identifică ipoteza a doua reglementată de art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, și anume cea în care termenul de decădere curge de la "data luării la cunoștință".

Or, în cauza de față, chiar dacă nu poate fi primită afirmația reclamantei că a luat cunoștință la data de 09.10.2014, când a formulat cerere de intervenție în dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Î.C.C.J., în condițiile în care acțiunea de față este introdusă anterior, la data de 08.10.2014, totuși nu există vreo dovadă că reclamanta ar fi luat cunoștință de conținutul dispozițiilor contestate din H.G. nr. 1705/2006 cu mai mult de 1 an anterior formulării acțiunii.

Prin urmare, pârâții Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral și Guvernul României nu au dovedit că reclamanta a formulat acțiunea cu nerespectarea termenelor prev. de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea 554/2004, astfel că s-a respins excepția tardivității formulării acțiunii, ca nefondată.

O altă excepție invocată de pârâții Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral și Guvernul României se referă la lipsa procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea 554/2004.

În dovedirea îndeplinirii acestei condiții reclamanta a depus plângerea prealabilă (aflată la fila x din vol. II) adresată Guvernului României prin care a solicitat revocarea dispozițiilor din cuprinsul Anexei 12 din H.G. nr. 1705/2006 ce fac obiectul prezentei cauze și confirmarea de primire a plângerii de către Guvernul României din care rezultă că plângerea a fost depusă la poștă la data de 09.10.2014 și primită de pârât la data de 10.10.2014.

Curtea a constatat că plângerea este depusă în ziua următoare formulării primei cereri de chemare în judecată înregistrată la instanță sub nr. x/2014 din 08.10.2014; dar cu toate că reclamanta a formulat plângerea prealabilă ulterior înregistrării primei cereri de chemare în judecată, nu se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât, ulterior formulării plângerii prealabile și în condițiile în care pârâtul Guvernul României nu a dat un răspuns acestei plângerii și nu a revocat dispozițiile contestate, reclamanta a formulat o nouă cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014 din 05.12.2014, cererea ce îndeplinea cerința reglementată de art. 7 din Legea 554/2004 și față de care a fost admisă excepția litispendenței cu prima cerere înregistrată anterior.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active și de interes, invocate de pârâtul Guvernul României, s-a reținut că solicitarea de anulare a unui act administrativ individual o poate face nu numai destinatarul actului ci și, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 554/2004, "persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

În cazul de față, reclamanta deține un drept de concesiune, acordat de pârâta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, asupra unor terenuri, cu privire la care, Anexa 12 din H.G. nr. 1705/2006 prevede că sunt în administrarea unei alte instituții, și anume, în administrarea pârâtei Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală De Apă Dobrogea Litoral; și în aceste condiții, reclamanta are calitate și interes de a solicita anularea dispozițiilor din Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006 care ar putea constitui temei pentru contestarea dreptului de concesiune deținut de reclamantă.

De altfel, pe rolul Î.C.C.J. se află dosarul nr. x/2011 ce are ca obiect acțiune în revendicare formulată de Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral referitoare la unul din imobilele în discuție (lacul Tașăul care figurează la poziția 63932 din Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006), astfel că interesul reclamantei este unul legitim, personal, născut și actual.

În schimb, Curtea a apreciat că reclamanta nu are interes de a solicita constatarea unui drept de administrare în favoarea pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură întrucât un astfel de drept de administrare rezultă din Anexa nr. 3 din H.G. nr. 1705/2006, după cum chiar reclamanta și pârâtele ANPA și ADS susțin.

Față de cele de mai sus, Curtea va respinge excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006 și va admite excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatare drept de administrare în favoarea pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, urmând a respinge acest capăt de cerere, ca lipsit de interes.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului, Curtea a admis-o, având în vedere că, ulterior emiterii H.G. nr. 1705/2006, prin art. II alin. (1) - (3) din Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2003, calitatea de administrator în numele statului asupra terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole, inclusiv a celor ce formează obiectul litigiului de față, a fost transmisă de la pârâta Agenția Domeniilor Statului la pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Prin urmare, în prezent pârâta Agenția Domeniilor Statului nu mai are vreun drept sau obligație legată de administrarea terenurilor ce fac obiectul cauzei de față, astfel că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față.

În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Guvernul României față de cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B., Curtea a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cererea de intervenție principală reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată, astfel că trebuie să îndeplinească toate cerințele prevăzute de lege pentru formularea unei cereri de chemare în judecată.

În cazul de față, fiind vorba de o cerere formulată în materia contenciosului administrativ, cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B. trebuia să îndeplinească și cerințele prev. de Legea nr. 554/2004, printre care și cea a formulării plângerii prealabile reglementată de art. 7 din legea 554/2004.

Având în vedere că intervenientul principal B. nu a făcut dovada formulării unei plângeri prealabile prin care să solicite pârâtului Guvernul României să revoce dispozițiile contestate din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, Curtea a admis excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B. și a respins această cerere de intervenție, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006, Curtea, a constatat următoarele:

Prin H.G. nr. 1705/2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa nr. 12 a acestei hotărâri fiind enumerate bunurile din domeniul public al statului aflate în administrarea Administrației Naționale Apele Române, printre care și cele ce fac obiectul prezentei cauze menționate la pozițiile nr. 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932, 63933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 și 63943 având ca obiect terenuri ce reprezentau cuvetele unor lacuri naturale din județul Constanța.

Reclamanta A. S.R.L., societate privată ce deține un drept de concesiune asupra terenurilor de mai sus, transmis de către pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, susține că dreptul de administrare aparține instituției care i-a concesionat terenurile, ci nu pârâtei Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Prin urmare, în cauză este necontestat faptul că terenurile respective fac parte din domeniul public al Statului Român, ceea ce trebuie lămurit fiind aspectul legat de titularul dreptului de administrare asupra acestor terenuri.

Astfel, în timp ce reclamanta susține că dreptul de administrare asupra acestor terenuri aparține Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, pârâții Guvernul României și Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral susțin că acest drept de administrare ar aparține Administrației Naționale Apele Române, astfel cum se menționează în Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, s-a reținut că terenurile în litigiu sunt aferente unor lacuri ce au fost utilizate pentru desfășurarea de activități piscicole de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța din perioada regimului comunist (a se vedea Decretul Consiliului de Stat nr. 196/09.07.1985), întreprindere ce funcționa în subordinea Ministerului Agriculturii. Ulterior, prin H.G. nr. 1353/1990 a fost desființată Întreprinderea Piscicolă Constanța și a fost înființată societatea comercială pe acțiuni S.C. D. S.A. Constanța care a folosit în continuare lacurile respective pentru prestarea de activități piscicole.

Prin O.U.G. nr. 198/1999 s-a stabilit cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, iar în anexa nr. 1 a fost enumerată D. S.A. Constanța printre societățile comerciale pe acțiuni deținătoare de terenuri agricole și terenuri de sub luciu de apă.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 198/1999 a fost înființată Agenția Domeniilor Statului care avea ca scop, potrivit art. 4 lit. b) "concesionarea bunurilor, activităților și serviciilor, precum și a terenurilor aparținând domeniului public sau privat, aflat în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetări științifice, a unităților de învățământ agricol și silvic, a companiilor și societăților naționale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii și Alimentației".

O.U.G. nr. 198/1999 a prevăzut în art. 7 o procedură prin care terenurile de sub luciul de apă al societăților comerciale enumerate în Anexa nr. 1 (deci inclusiv a D. S.A. Constanța) erau inventariate și trecute în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului.

De asemenea, prin Legea nr. 268/2001, care a înlocuit O.U.G. nr. 198/1999, s-a prevăzut din nou competența Agenției Domeniilor Statului de a prelua terenurile aflate în exploatarea fostelor societăți comerciale ce urmau a fi privatizate și de a le concesiona sau închiria (aspect ce rezultă din prevederile art. 4 și art. 7 din Legea nr. 268/1991).

Printr-o altă lege, și anume prin Legea nr. 192/2001, modificată prin O.U.G. nr. 76/2002, s-a prevăzut, în art. 9, competența unei noi instituții ce urma a fi înființată, și anume Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, de a administra amenajări piscicole proprietate publică a statului, sens în care urma să preia de la Agenția Domeniilor Statului a amenajărilor piscicole și a terenurilor pe care acestea sunt amplasate.

Ulterior, în procesul-verbal de predare-primire încheiat la 11.01.2005 (aflat la filele x), sunt menționate terenurile aferente amenajărilor piscicole Vederoasa, Domneasca, Tibrinu, Conacu-Negrești, Baciu, Tasăul, Corbu, Asarlic, Agigea, Tăbăcăriei și Siutghiol, ce au aparținut D. S.A. Constanța, ca fiind predate de Agenția Domeniilor Statului către Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol.

Acest act confirmă faptul că dreptul de administrare asupra terenurilor în discuție, atât cele aferente amenajărilor piscicole, cât și luciului de apă, au fost preluate, în baza O.U.G. nr. 198/1999 și Legii nr. 268/2001, în administrare de Agenția Domeniilor Statului.

Prin urmare, la momentul emiterii H.G. nr. 1705/2006, pârâta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral nu putea să aibă un drept de administrare asupra terenurilor ce fuseseră anterior folosite de D. S.A. Constanța pentru desfășurare de activități piscicole, în condițiile în care acestea fuseseră inventariate și preluate în administrare de Agenția Domeniilor Statului, iar apoi predate Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol.

Pârâta Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în susținerea faptului că dreptul de administrare asupra terenurilor în litigiu i-ar aparține, invocă prevederi din H.G. nr. 1996/1991 (art. 6.10 din Anexa 2) și H.G. nr. 981/1998 (pct. 1 din Anexa 3), potrivit cărora Regia Autonomă Apele Române și, ulterior, Compania Națională Apele Române au în administrare cuvetele lacurilor.

Curtea a apreciat că aceste prevederi au caracter general, astfel că nu pot înlătura de la aplicare prevederile speciale arătate mai sus și din care rezultă că terenurile aferente amenajărilor piscicole ce au fost folosite anterior de D. S.A. Constanța, în urma procesului de privatizare a acestei societăți, au fost inventariate și trecute în administrarea Agenției Domeniilor Statului.

Referitor la excepțiile invocate de către părțile litigante, asupra cărora instanța de control judiciar este ținută să se pronunțe, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impun următoarele precizări:

Excepțiile invocate de recurenta Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ANAR-ABADL), relative la lipsa de interes a reclamantei A. S.R.L. în formularea cererii introductive, și a autorității de lucru judecat cu privire la imobilele lac Iortmac, lac Tatlageac și lac Corbu, nu reprezintă veritabile excepții, ci sunt apărări pe fond, urmând a fi avute în vedere la soluționarea, în fond, a recursurilor formulate în cauză.

În ceea ce privește excepțiile formulate de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte a luat act, la termenul de judecată din 12.06.2020, de renunțarea la susținerea excepției nulității recursului declarat de ANAR-ABADL, precum și la excepția lipsei de interes, raportat la motivările expuse în cadrul întâmpinării; iar referitor la excepția nulității recursurilor, invocată de intimatul B., la același termen, 12.06.2020, Înalta Curte a apreciat nefondată excepția nulității recursurilor invocată de intimat, respingând-o ca atare, reținând că motivele invocate se circumscriu dispozițiilor din C. proc. civ. referitoare la motivele de casare.

În ceea ce privește recursurile formulate în cauză, având în vedere că recursul formulat de către pârâtul Guvernul României este circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și că, este întemeiat pe aceleași motive de nelegalitate ca și recursul formulat de pârâta ANAR-ABADL, Înalta Curte apreciază că se impune tratare acestora unitară, cu privire la acest motiv de casare, urmând ca celelalte două motive invocate de această din urmă recurentă - pct. 6 și 8 - să fie analizate separat.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei A. S.R.L. în formularea cererii introductive, la care s-a făcut referire în declarația de recurs a pârâtei ANAR-ABADL, deși s-a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acesteia, Înalta Curte reține că această excepție nu a fost invocată de către pârâtă nici prin întâmpinarea formulată în dosarul cauzei și nici prin întâmpinarea din dosarul nr. x/2014, conexat la dosarul nr. x/2014, dedus judecății; singura parte litigantă care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului fiind Guvernul României, însă această excepție a fost soluționată de către prima instanță prin chiar dispozitivul sentinței atacate. În aceste condiții, nu se poate, așadar, susține cu suficient temei nepronunțarea primei instanțe asupra vreunei excepții de fond, absolute și peremptorii care să fi fost invocate cu ocazia soluționării în fond a cauzei, astfel că susținerile intimatei pârâte sunt neîntemeiate.

În aceeași măsură sunt neîntemeiate susținerile recurentei-pârâte referitoare la necesitatea introducerii în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a mun. Constanța, or. Năvodari și a or. Ovidiu; întrucât, pe de o parte, în considerarea prevederilor art. 9 C. proc. civ., procesul civil este guvernat de principiul disponibilității (aspect subliniat și de reclamantul-intimat prin întâmpinare) și, pe de altă parte, instanța de fond nu a considerat necesară extinderea cadrului procesual prin introducerea unor alte persoane, prin prisma prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiții, este de observat că, hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt și textele de lege incidente în cauză, reprezentând, așadar, o motivare în fapt și în drept a sentinței, instanța de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul" (I. Leș, Noul C. proc. civ., vol. I, 2011, p. 548).

Și, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Or, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Chestiunea dedusă judecății este reprezentată de stabilirea titularului dreptului de administrare asupra terenurilor ce reprezintă cuvetele unor lacuri naturale din jud. Constanța, respectiv cele aflate sub pozițiile nr. 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932, 63933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 și 63943 din Anexa nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006.

3.1. a. Este de observat, că O.U.G. nr. 198/1999 stabilea, potrivit art. 1 "cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale agricole, care dețin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, (…) precum și regimul concesionării terenurilor proprietate publică și privată a statului, aflate în exploatarea acestor societăți.".

În aceeași măsură, alin. (1) al art. 4 din același act normativ, prevedea că nou înființata Agenția Domeniilor Statului, instituție de interes public de specialitate, finanțată din surse bugetare și extrabugetare, are ca scop: "a) exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole și terenurilor aflate permanent sub luciu de apă (subl. ns.), aparținând dome