ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3368/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2014 din 08.10.2014 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Agenția Domeniilor Statului solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - suspendarea executării H.G. nr. 1705/2006, până la momentul la care instanța se va pronunța în fond asupra cererii de anulare parțiala a H.G. nr. 1705/2006 și va pronunța o soluție în această privință; - în contradictoriu cu Guvernului României, anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006, respectiv Anexa nr. 12, ca nelegală, referitor la considerarea lacurilor naturale: Tasăul, Siutghiol și Tăbăcărie, ca fiind în administrarea pârâtei Administrația Națională "Apele Romane" - Direcția Apelor Dobrogea Litoral, acestea fiind inventariate și cuprinse în administrarea acesteia din eroare, aceste amenajări piscicole neputând fi încadrate în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea 107/1996; acestea au fost menționate ca fiind în administrarea A.D.S., Anexa nr. 3 din H.G. nr. 1705/2006 și care poarta nr. M.F.-145484 în baza de date a M.E.F., ulterior în administrarea Agenției Naționale Pentru Pescuit și Acvacultură ca administrator în numele statului, dobândit prin Protocolul de Predare-Preluare de la Administrația Domeniilor Statului ca efect al Legii nr. 317/2009; - să se constate dreptul de administrare asupra imobilelor lacuri naturale-amenajari piscicole Buceag, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tabacarie, Tasaul Asarlac, Agigea, Corbu si Mihail Kogalniceanu, în favoarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, acestea fiind înregistrate în evidența mijloacelor fixe aparținând acesteia, fiind date inițial în administrarea A.D.S. conform Legii nr. 268/2001, ulterior prin Ordinul nr. 267/2003 emis de către Ministerul Agriculturii, Alimentației si Pădurilor s-a aprobat în baza art. 9 alin. (2) si 3 din Legea nr. 192/2001, preluarea de către C.N.A.F.P. a fondului piscicol de la A.D.S., prin O.U.G. nr. 23/2008, Agenția Domeniilor Statului s-a subrogat Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, acestea fiind predate în baza Protocolului de Predare-Preluare nr. 1355/1676/09.04.2008 și ulterior în baza Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și al H.G. nr. 545/2010 în favoarea A.N.P.A, cu cheltuieli de judecată. Prin Cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.11.2015, a precizat că solicitările aferente capetelor nr. 2 si nr. 3 ale acțiunii introductive se referă la următoarele amenajări piscicole: Bugeac, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tăbăcariei, Tasăul, Asarlac, Corbu si Mihail Kogălniceanu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3580 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile tardivității, lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale active, precum și cea a lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006. S-a admis excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatare drept de administrare în favoarea pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și s-a respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive. S-a admis excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B. și s-a respins această cerere de intervenție, ca inadmisibilă. S-a admis, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și intervenientul principal B. și s-au anulat, parțial, H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește următoarele poziții din Anexa nr. 12: x. A fost obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a sumei de 8.252,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 3580 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea și Guvernul României

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de pârâții Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Cererea de revizuire formulată în cauză Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2483 din 12 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta solicitând anularea deciziei atacate, admiterea recursului și respingerea acțiunii. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., revizuenta a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei de interes a A. S.R.L. si excepției autorității de lucru judecat, excepții de ordine publica (absolute), invocate de ANAR-ABADL. În opinia revizuentei, o asemenea omisiune constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, care presupune ca motivele si mijloacele de apărare ale pârtilor sa fie analizate in condiții de contradictorialitate. Nu in ultimul rând, revizuenta susține că și în situația în care s-ar aprecia excepția lipsei de interes a A. S.R.L. ca relativa, învederam ca aceasta a fost invocata in fata instanței de fond prin adresa nr. x/08.09.2015. Prin recursul formulat a arătat ca instanța de fond a omis sa se pronunțe asupra excepției lipsei de interes invocata de ANAR-ABADL precum si cu privire la hotărârile definitive si irevocabile prin care s-a dispus, in contradictoriu cu ANPA, restituirea dreptului de administrare asupra lacurilor naturale aflate pe raza județului Constanta (hotărârile judecătorești au fost depuse la dosar la momentul examinării fondului cauzei). Cele doua excepții nu au fost avute in vedere nici la soluționarea fondului cauzei. Instanța de recurs nu a analizat deloc motivul de casare invocat in termen de ANAR-ABADL si nu a răspuns prin considerente respectivului motiv de casare. O asemenea omisiune constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, care presupune ca motivele si mijloacele de apărare ale pârâților sa fie analizate in substanța, chiar daca aceasta analiza nu presupune un răspuns detaliat la fiecare argument. Chiar si in măsura in care instanța de recurs ar fi apreciat ca excepțiile respective au fost invocate in recurs, in mod evident acestea nu au fost soluționate. Instanța de recurs a reținut ca "reclamanta deține un drept de concesiune, acordat de parata ANPA". Insa, la dosarul cauzei se afla adresa ANPA nr. x/08.05.2015 potrivit căreia reclamanta A. S.R.L., la momentul emiterii adresei respective, nu avea in derulare contract de concesiune incheiat cu ANPA si având ca obiect amenajarea piscicola aferenta lacului Tasaul sau a oricărui alt lac de pe teritoriul administrativ al județului Constanta. Pe de o parte contractul de concesiune incheiat cu CNAFP avea ca obiect o suprafața de teren aflata in perimetrul localității Năvodari, iar pe de alta parte încheierile de intabulare prezentate vizează imobile construcții aflate pe teritoriul administrativ al Comunei Mihail Kogalniceanu. Reclamanta nu deține acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor, care sa ii permită sa desfășoare activitatea de acvacultura. Ca urmare, este evident ca la momentul formulării cererii de chemare in judecata, contractul de concesiune incheiat cu CNAFP încetase, motiv pentru care apreciază ca interesul reclamantei la data înregistrării litigiului nu mai era unul actual. Un interes trecut nu poate fi considerat valabil. Hotărârea de guvern de inventariere este anulata parțial ca urmare a demersului unei societăți private care nu justifica nici un interes, provocând o serie de inconveniente juridice intre instituțiile statului, fara a-i profita in mod direct. Ca urmare, solicită in consecința admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei in susținerea acțiunii, excepție invocata înca de la fondul cauzei si probata cu inscrisuri, care nu a fost analizata in mod corespunzător de către instanța de recurs. Revizuenta a arătat atât in fata instanței de fond cat si in fata instanței de recurs a ca exista hotărâri definitive potrivnice, hotărâri definitive si irevocabile prin care s-a dispus, in contradictoriu cu ANPA, restituirea dreptului de administrare asupra lacurilor naturale aflate pe raza județului Constanta. Potrivit hotărârilor judecătorești anterioare exista o identitate de chestiune litigioasa intre aceleași parti, ANAR-ABADL si ANPA,indiferent daca de aceasta data figurează si alături de alte parti), respectiv dreptul de administrare asupra lacurilor. Cu toate acestea, in considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate in dosarul nr. x/2014 nu se regăsesc motivele pentru care, deși au cunoscut existenta hotărârilor judecătorești definitive anterioare, atât instanța de fond cat si cea de recurs au tranșat prezentul litigiu intr-un mod diferit De asemenea, revizuenta susține că în mod greșit instanța de recurs a reținut ca lipsa de interes si autoritatea de lucru judecata sunt simple apărări de fond, in realitate fiind veritabile excepții. In vederea optimizării timpului dedicat procesului civil instanța de judecata avea obligația sa se pronunțe mai intai asupra excepțiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care făceau, in tot sau in parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea in fond a cauzei. În opinia revizuentei, excepția autorității de lucru judecat nu putea sa fie calificata ca fiind o apărare de fond, din moment ce admiterea excepției determina neanalizarea fondului, respectiv făcea imposibila judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauza si fiind purtat intre aceleași parti Instanța de judecata nu trebuia sa facă uz de aceste prevederi din comoditate in scopul de a soluționa cauza cu rapiditate. Art. 248 alin. (4) C. proc. civ. limitează in termeni univoci dreptul instanței de a uni excepțiile cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, exclusiv pentru toate situațiile in care este necesar sa se administreze aceleași dovezi ca si pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului. Mai mult, instanța de recurs nu a avut in vedere cele doua excepții nici la soluționarea in fond a recursului. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a arătat că hotărârea atacata a fost pronunțata in data de 12.06.2020, iar in data de 21.09.2020 a fost înregistrata la sediul ABADL întâmpinarea formulata de către ANPA in dosarul nr. x/2014, înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanta. In conținutul întâmpinării ANPA precizează in mod expres: "Pentru concesionarea Amenajării piscicole Tasaul, loc. Navodari, județul Constanta au fost depuse următoarele solicitări de concesionare: - S.C. C. S.R.L. solicita concesionarea prin atribuire directa ca proprietare de active; - S.C. A. S.R.L. prezintă Contractul de concesiune prin atribuire directa, fara număr, din data de 09.04.2008, încheiat cu CNAFP, CONTRACT CE NU A FOST PREDAT SPRE URMĂRIRE DE CĂTRE APS LA ANPA: - S.C. D. S.R.L. concesionare prin atribuire directa ca proprietar de active". În opinia revizurentei, aspectele menționate in întâmpinare confirma susținerile sale cu privire la încetarea contractului de concesiune înainte de înregistrarea cererii de chemare in judecata, iar înscrisul in discuție nu a fost luat in considerare pe parcursul procesului in care s-a pronunțat hotărârea atacata si a fost descoperit de ABADL după pronunțarea hotărârii. De asemenea, înscrisul invocat exista la data pronunțării hotărârii supusa revizuirii. Apreciază ca înscrisul menționat este determinant pentru hotărârea pronunțata, in sensul ca, daca instanța ar fi avut cunoștința de existenta si conținutul acestui înscris, ar fi admis excepția lipsei de interes a A. S.R.L. (invocata de Guvernul României si de ABADL). In cadrul dosarului x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Constanta. ANAR-ABADL a invocat excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 42/2010, iar judecătorul cauzei. însușindu-si întru totul argumentele noastre, a dispus sesizarea Curții Constituționale. În fine, revizuenta a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată a făcut obiectul dosarului nr. x/2019*, care a fost soluționat la data de 06.10.2020. Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate invocată de ANAR-ABADL si a constatat ca Legea nr. 42/2010 privind darea in administrarea autorităților administrației publice locale a unor bunuri aflate in domeniul public al statului (dispozițiile art. 1, art. 2, art. 3 si art. 8), este neconstituțională, motiv pentru care lacul Siutqhiol a revenit in administrarea ANAR-ABADL.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. II. Soluția pronunțată asupra cererii de revizuire Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă. În acest sens, Înalta Curte reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Dispozițiile de care se prevalează revizuenta au următorul cuprins: "Art. 322 –Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. 5.dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Așadar, potrivit art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Analizând Decizia nr. 5477 din 27 octombrie 2020 care formează obiectul prezentei cereri de revizuire, Înalta Curte constată că instanța de recurs a respins recursul formulat, ca nefondat. Or, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea existentă. În cauză, rezultă că decizia instanței de recurs vizată de revizuentă nu evocă fondul și, prin urmare, cererea de revizuire este inadmisibilă. În fine, deși examinarea punctuală a motivelor enunțate, prevăzute de pct. 1și 5 ale art. 322 din C. proc. civ. nu mai este necesară în raport cu soluția preconizată, totuși, Înalta Curte remarcă împrejurarea că niciunul dintre acestea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate specifice. Astfel, se observă că dispozitivul deciziei atacate nu conține dispoziții potrivnice, recursul fiind respins ca nefondat, iar întâmpinarea invocată de revizuentă nu reprezintă un înscris nou în sensul indicat de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., cazurile de revizuire fiind indicate în mod formal. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire, cu consecința respingerii cererii.