ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată și cadrul procesual 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 septembrie 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2011, reclamanta A. S.A. (devenită B. S.R.L.), a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Agenția Domeniilor Statului (ADS), Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultura (ANPA), Administrația Națională Apele Române (ANAR), Municipiul Constanța, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Orașul Năvodari, prin Primar, Consiliul Local al Orașului Năvodari, Orașul Ovidiu, prin Primar și Consiliul Local al Orașului Ovidiu, obligarea pârâților la încheierea contractului de concesiune asupra suprafeței de 15 ha teren cu destinație agricolă din categoria "luciu apă" din bazinul acvatic Siutghiol, zona Palazu Mare, Constanța, astfel cum este identificată prin documentația cadastrală, prin metoda atribuirii directe, pe o perioadă de 49 ani, sub sancțiunea unei penalități de 1000 RON/zi, de la data refuzului nejustificat până la încheierea efectivă a contractului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a trasat în mod voit cadrul procesual pasiv pentru a evita orice complicație juridică ce ar putea interveni ca urmare a nenumăratelor legi succesive și contradictorii în materia incidentă în cauză, a conflictelor cauzate de aceste legi între instituțiile statului și a altor legi conexe. În acest sens, a susținut că pe rolul Curții de Apel Constanța a mai existat un dosar, înregistrat cu nr. x/2009, având ca obiect cererea sa de încheiere a contractului de concesiune asupra suprafeței de 15 ha luciu de apă din cuveta lacului Siutghiol, însă numai în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii (MADR) și cu Agenția Domeniilor Statului (ADS). Instanța de fond învestită cu acea acțiune a constatat transmisiunea calității procesuale pasive de la ADS la ANPA, obligând în cele din urmă această instituție să încheie contractul de concesiune amintit, prin sentința nr. 116/CA/26.03.2010. Prin decizia nr. 2555 din 05.05.2011, Inalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a casat sentința recurată, a respins acțiunea introdusă de A. S.R.L. Constanța, ca fiind formulată împotriva unor autorități publice fără calitate procesuală pasivă și a respins recursul reclamantei, ca nefondat. Pe fondul cauzei, reclamanta a făcut referire la demersurile sale anterioare și a arătat că i se refuză în mod nejustificat încheierea contractului de concesiune, cu toate că îndeplinește toate condițiile prevăzute în art. 21 1 și următoarele din Legea nr. 269/2001 pentru încheierea contractului de concesiune, deținând calitatea de investitor atât prin prisma investițiilor considerabile efectuate pentru construirea unei amenajări piscicole pe cele 15 ha teren (inițial în baza unui contract de colaborare încheiat cu C. S.A., apoi în baza contractului de arendă încheiat cu ADS), cât și prin raportare la acțiunile deținute în cadrul C. S.A.. 1.

Prin întâmpinările depuse la dosar, au fost formulate următoarele apărări: pârâtul Consiliul Local al Orașului Ovidiu a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, cu motivarea că imobilul cu nr. cadastral nr. x din 07.03.2007 nu aparține UAT Orașul Ovidiu; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția autorității lucrului judecat, în aplicarea art. 1201 C. civ., în raport cu soluția pronunțată în dosarul nr. x/2009 al Curții de Apel Constanța; Administrația Națională Apele Române a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, având în vedere că, înainte de a formula cererea de chemare în judecată, reclamanta nu s-a adresat ANAR conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că prin Legea nr. 42/2010 s-a aprobat darea în administrarea Consiliilor Locale ale Municipiului Constanța, respectiv orașului Ovidiu și Năvodari a cuvetei lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea ANAR, având datele de identificare prevăzute în anexa 1; pârâta Administrația Domeniilor Statului a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere dispozițiile Legii 317/2009, în special art. II din acest act normativ. 2. Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 45CA din 3 martie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța să încheie cu reclamanta contract de concesiune asupra suprafeței de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral x, în condițiile legii, prin metoda atribuirii directe; a respins excepția autorității de lucru judecat și a inadmisibilității acțiunii, ca nefondate; a admis excepția lipsei calității procesual pasive și a respins acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenției Domeniului Statului, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Administrației Naționale Apele Române, Consiliului Local Ovidiu și Consiliului Local Năvodari pentru lipsa calității procesual pasive a acestora; a respins cererea de acordare de daune cominatorii, ca nefondată. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de Consiliul Local al Municipiului Constanța, este nefondată, întrucât reclamanta este parte în contractul de arendare pentru cele 15 ha pe care le solicită în concesiune, în considerarea Legii nr. 268/2001, Legii nr. 42/2010 și Legii nr. 554/2004. Excepția inadmisibilității acțiunii, dedusă din dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, este nefondată, întrucât reclamanta a făcut dovada expedierii către toți pârâții a solicitărilor sale. În speță, obiectul acțiunii deduse judecății de reclamantă a vizat obligarea pârâților la îndeplinirea unei obligații legale. Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, având în vedere atât că părțile chemate în judecată sunt diferite, cât și împrejurarea că excepția lucrului judecat corespunde funcției negative a "lucrului judecat", aceasta îndeplinind o nouă judecată pe fond și vine să asigure lipsa de contradicții între dispozitivele hotărârilor. Raportat la cauză, atât timp cât primul litigiu nu a fost soluționat pe fond, instanța nepronunțându-se prin hotărâre asupra obiectului dedus judecății, nu sunt întrunite condițiile lucrului judecat în aplicarea art. 1201 C. civ. În ce privește acțiunea reclamantei, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente: Între reclamanta B. S.R.L. și C. S.A. Constanta se încheie în anul 2001, contractul de colaborare nr. x având ca obiect punerea în valoare, sub aspectul exploatării piscicole a suprafeței de 100 ha apă și stuf, situată în S-V lacului Siutghiol. Prin adresa nr. x/16.08.2002, C. S.A. îi comunică societății reclamante faptul că suprafața de 15 ha, nu îi este strict necesara pentru desfașurarea activității iar prin adresa nr. x confirma faptul că A. S.R.L. a realizat lucrări de investiții pe terenul utilizat, invesitii în valoare de 2.823.151.300 RON. În anul 2003, între B. S.R.L. și ADS intervine contractul de arenda nr. x/18.02.2003, pentru suprafața de 15 ha luciu de apa, obiectul contractului fiind exploatarea acestei suprafețe reclamanta achitând arenda aferentă, stabilită în contract. Terenul a fost predat catre reclamantă prin proces-verbal de punere în posesie, ulterior fiind intabulat în cartea funciară dreptul de folosință al A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apa și diguri. Prin scrisoarea de intenție adresata ADS în 04.11.2003, reclamanta iși exprimă intenția de a concesiona suprafața de 15 ha teren luciu de apa, ce face obiectul contractului de arendă, în vederea exploatării piscicole. Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 69/2004 dreptul de administrare a terenurilor din categoria luciu de apa a fost preluat de către Compania Naționala de Administrare a Fondului Piscicol și, în consecință, reclamanta a încheiat cu aceasta actul adițional nr. x/2005 potrivit cu care calitatea de arendator îi revine companiei nou înființate, celelalte clauze ramânând neschimate. A. S.R.L. adresează și noului arendator o scrisoare de intenție în vederea concesionarii terenului ce face obiectul contractului de arendă, iar prin adresa nr. x/2007 CNAFP îi comunică reclamantei că, pentru a putea încheia un contract de concesiune, trebuie să facă dovada cumpărării de acțiuni sau active. A. S.R.L. încheie contractul de cesiune de acțiuni autentificat sub nr. x/2007, prin care dobândește 500 de acțiuni la C. S.A., societatea fiind înscrisă în registrul acționarilor C. S.A.. Ca urmare a dobândirii acțiunilor, reclamanta revine cu solicitarea de concesionare a terenului, iar prin adresa nr. x/2007, CNAFP îi răspunde că a făcut dovada achiziționarii acțiunilor pentru a putea solicita încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă, dar, întrucât Lacul Siutghiol figurează în inventarul a doi administratori, până la clarificarea situației nu se poate încheia contractul. Reclamanta continuă demersurile, iar prin adresa nr. x/2008, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – ADS îi comunică faptul că nu cunoaște motivele pentru care nu a fost încheiat contractul de concesiune dar că, pentru stabilirea procedurii de concesionare prin metoda atribuirii directe, este necesară completarea H.G. nr. 354/2005 și a Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 804/2005. Același răspuns, în sensul necesității completării legislației, îi este remis reclamantei și la data de 13.04.2009 . Analizand conținutul art. 1, art. 21 1 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 268/2001, instanța a reținut că rezulta fără echivoc că prin această lege intenția legiuitorului a fost de a crea un cadru legal în vederea concesionării terenurilor agricole, reglementând ca modalitate de realizare și concesiunea prin atribuire directa. Articolul 21 1 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 îi dă dreptul investitorului, deci persoanei care a realizat investiții pe respectivul teren și care a cumpărat acțiuni, de a concesiona terenul în condițiile legii. Prin înscrisurile depuse, la dosar reclamanta a dovedit ca îndeplinește cele două condiții prevăzute de art. 21 1 , respectiv calitatea de investitor pentru active care implică exploatarea unui teren agricol aflat în proprietatea statului, în vederea desfășurării activității de acvacultură, și de deținător de acțiuni. Astfel, în raportul de evaluare întocmit de către D. S.A. se certifică o valoare totală a investițiilor realizate de 8.426.774.336 Rol, investiții recunoscute atât de către C. S.A. prin adresele emise, cât și de către ADS, la momentul încheierii contractului de arendă. Potrivit art. 1 din Legea nr. 42/2010: "Se aprobă darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța a unei suprafețe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 nr. crt. 1." În consecință, instanța de fond a obligat pârâtul Consiliul Local al municipiului Constanța să încheie cu reclamanta contractul de concesiune asupra suprafeței de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral x, în condițiile Legii nr. 268/2001, prin metoda atribuirii directe. Acțiunea îndreptată împotriva celorlalți pârâți a fost respinsă pentru lipsa calității procesual pasive, având în vedere că obligațiile decurgând din Legea nr. 268/2001 sunt în sarcina exclusivă a Consiliului Local al Municipiului Constanța, ca urmare a Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 42/2010, în calitate de administrator al bunului, proprietatea statului. Susținerile pârâtului că în cauză numai guvernul poate încheia actul respectiv au fost considerate nefondate și au fost înlăturate, având în vedere că legiuitorul însuși a promulgat Legea nr. 42/2010, prin care bunurile prevăzute în cuprinsul său și aflate în domeniul public al statului sunt date în administrarea unor autorități ale administrației publice locale. Cererea reclamantei de acordare de daune-cominatorii a fost respinsă, având în vedere că reclamanta și-a desfășurat activitatea economică pescuit și piscicultură și nu a invocat un prejudiciu cert pe care să îl fi suferit. Prin decizia nr. 3300 din 22 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de reclamanta B. S.R.L. și pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța, a casat sentința recurată nr. 45CA din 3 martie 2015 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea acestei soluții, Înalta Curte a reținut că nu a fost stabilită corect situația de fapt, nu a fost stabilit regimul juridic al terenului în litigiu, care ar putea face obiectul contractului de concesiune, și nu s-a statuat asupra competențelor legale ale instituțiilor abilitate să încheie acest contract. Astfel, reclamanta B. S.R.L. a încheiat cu Administrația Domeniilor Statului contractul de arenda nr. x din 18.02.2003, pentru suprafața de 15 ha luciu de apa, având ca obiect exploatarea suprafeței menționate, în schimbul plății arendei, stabilită conform clauzelor contractuale. Terenul a fost predat către reclamantă, încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind întabulat în cartea funciară dreptul de folosință al A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apă. Pentru a-și valorifica dreptul de a obține concesiunea asupra terenului pe care îl avea în arendă, reclamanta a formulat acțiune în fața instanței de contencios administrativ, deoarece autoritățile de stat cărora li s-a adresat au indicat, fiecare, altă autoritate având competențe specifice în această materie. Or, esențial pentru soluționarea cauzei este să se stabilească entitatea juridică titulară a dreptului de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, pentru a se putea stabili cine are calitatea de concedent, deci calitate procesuală pasivă. Pentru lămurirea situației de fapt, Înalta Curte a apreciat că este important, în primul rând, să se administreze probe pentru identificarea terenului ce face obiectul contractului de arendă nr. x/18.02.2003, încheiat între reclamantă și ADS, pentru a se stabili dacă acesta este inclus în suprafața menționată de Legea nr. 42/2011 sau dacă pentru utilizarea acestui teren există alte drepturi instituite în favoarea unor agenții de stat, cu atribuții prevăzute de lege. În funcție de identificarea terenului în litigiu, conform regimului juridic aplicabil, trebuie lămurit, de către instanța de fond, care dintre autoritățile statului are dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, acestei autorități revenindu-i și obligația subsecventă de a încheia contractul de concesiune. Pentru ca instanța de fond să poată statua că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 1 alin. (3) din Legea nr. 268/2001, este necesar a se lămuri și dacă reclamanta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în contractul de arendă (aspecte diferite de cumpărarea de acțiuni), astfel încât premisele aplicării textului de lege să fie demonstrate. Pentru judecarea unitară a cauzei a dispus și admiterea recursului declarat de reclamanta B. S.R.L. reținând că motivele de recurs formulate de reclamantă privesc o chestiune de procedură care nu mai poate fi examinată de către instanța de recurs, aspectul referitor la daunele-cominatorii fiind supus analizei numai în cazul admiterii acțiunii pe fondul cauzei.

Hotărârea pronunțată în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare După administrarea probelor cu înscrisuri și expertiza judiciară topografică, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 177 din 1 octombrie 2019, prin care a dispus următoarele: (i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Administrația Națională Apele Române, Consiliul Local Ovidiu și Consiliul Local Năvodari, respingând acțiunea față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; (ii) a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța să încheie în favoarea reclamantei B., prin metoda atribuirii directe, conform Legii 268/2001, un contract de concesiune asupra suprafeței de 15 ha teren cu destinația agricolă din bazinul acvatic al Lacului Siutghiol, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert E.; (iii) a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata unor penalități de 1000 RON pe zi. În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Constanța a reținut că potrivit art. 21 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 268/2001: "(1) Terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2). (2) Pentru capacitățile de producție din zootehnie, suprafața de teren cu destinație agricolă atribuită direct prin concesionare se stabilește în funcție de efectivul mediu de animale deținut și de capacitatea de exploatare. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active de la societățile comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau aflate permanent sub luciu de apă." Conform art. 2 alin. (2) din același act normativ, prin terenuri cu destinație agricolă se înțelege: terenuri agricole productive - arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantații de hamei și duzi, pășuni, fânețe, sere, solarii, răsadnițe și altele asemenea -, cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, pășuni împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații zootehnice, amenajări piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumuri tehnologice și de exploatare agricolă, platforme și spații de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenuri neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă. După cum s-a reținut deja de instanța de recurs, reclamanta B. S.R.L. a încheiat cu Administrația Domeniilor Statului contractul de arenda nr. x din 18.02.2003 pentru suprafața de 15 ha luciu de apă, având ca obiect exploatarea suprafeței menționate, în schimbul plății arendei, stabilită conform clauzelor contractuale; terenul a fost predat către reclamantă încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind întabulat în cartea funciară dreptul de folosință al A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apă. Suprafețele de teren aferente lacului Siutghiol au fost predate de ADS către Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură în baza procesului-verbal de predare-preluare înregistrat la ADS sub nr. x/2009 și la A.N.P.A. sub nr. x/2009, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 14/25.01.2010, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 42/2010, o suprafață de 1077,22 ha teren din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale Apele Române a fost dată în administrarea Consiliului Local Constanța. Prin Protocolul nr. 85845/25.06.2013 ANAR, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a predat în administrarea Consiliului Local al Mun. Constanța suprafața de 1077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române". Terenul ce face obiectul acțiunii a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară topo-cadastrală întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar E., în care s-a arătat că este situat în partea de est a satului Palazu Mare și include în proporție de 85% parte din suprafața lacului Siutghiol, fiind compus din 3 categorii de folosință: curți-construcții (1CC+2 C. civ.), ape (3H) și neproductiv (4N). Terenul se identifică în: procesul-verbal nr. x din 25.06.2013 prin care se transmite din administrarea F. în administrarea Municipiului Constanța a unei suprafețe de teren de 1077,22 ha Lacul Siutghiol zona de est, sud-est; protocolul de predare primire nr. x din 25.06.2013 prin care se transmite din administrarea F. în administrarea Mun. Constanța; contractul de arendă nr. x/18.02.2003 încheiat între reclamantă și ADS, respectiv suprafața de 149990 mp. Expertul a arătat că parte din terenul ce face obiectul dosarului, respectiv suprafața 128514 mp de apă descrisă grafic în fig. 3 din raport, face parte din aria protejată a lacului Siutghiol. Prin completarea la raportul de expertiză tehnică din 01.11.2018 expertul a arătat că terenul în suprafață de 15 ha care face obiectul cauzei este înscris în evidențele OCPI Constanța ca domeniu public al statului – drept de folosință Administrația Domeniilor Statului. De asemenea, s-a precizat că suprafața de teren de 128514 măsurată ca luciu de apă (nr. subparcelă 3H în planul anexă 1) se identifică în prevederile Legii nr. 42/2010. Conform precizărilor formulate prin adresa nr. x/28.05.2019 a Primăriei Mun. Cța. – Direcția Patrimoniu și Cadastru, suprafața de 12,8514 ha luciu de apă lac Siutghiol este inclusă în Inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" conform H.G. nr. 1705/2006. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate, expertul tehnic topocadastrist a precizat categoriile de folosință care formează imobilul: 3H (hidrografie) – parte din suprafața ce compune luciul de apă al lacului Siutghiol situată pe UAT Constanța = suprafața 128514 mp (12,8514 ha); 1 C. civ., 2 C. civ. (curți, construcții) și 4N (neproductiv = suprafața totală de 13415 mp; C1, C2 și C3 (construcții) diguri de piatră, în suprafață de 8061 mp. Suprafața celor trei construcții poate fi asimilată ca suprafață ce provine din luciu de apă, astfel încât suprafața luciului de apă totalizează 136575 mp (13,6575 ha), această suprafață făcând parte integrantă din suprafața de 1077,22 ha ce a fost transmisă în administrarea mun. Constanța în baza Legii nr. 42/2010. Prin urmare, din materialul probator administrat rezultă că dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă aparține Consiliului Local Constanța, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză, urmând a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți. Curtea a constatat îndeplinirea în cauză a condițiilor cerute de dispozițiile art. 21 1 din Legea nr. 268/2001, reclamanta dovedind că are dreptul de a-i fi atribuit direct spre concesionare terenul deținut în arendă: - A. S.R.L. a încheiat contractul de cesiune de acțiuni autentificat sub nr. x/2007 prin care a dobândit 500 de acțiuni la C. S.A., societatea fiind înscrisă în registrul acționarilor C. S.A., iar în raportul de evaluare întocmit de către D. S.A. se certifică o valoare totală a investițiilor realizate de 8.426.774.336 Rol, investiții recunoscute atât de către C. S.A. prin adresele emise, cât și de către ADS la momentul încheierii contractului de arendă. Prin urmare, reclamanta are calitatea de investitor pentru active care implică exploatarea unui teren agricol aflat în proprietatea statului, în vederea desfășurării activității de acvacultură. - terenul are destinație agricolă în sensul legii, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză; - nu au rezultat impedimente la încheierea contractului de concesiune, aspectele legate de existența unei arii protejate a Lacului Siutghiol nefiind de natură a împiedica desfășurarea activității de acvacultură, ce poate avea loc, conform adresei emise de custodele ariei protejate G., după obținerea avizului custodelui și obținerea autorizației de mediu. Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata unor penalități de 1000 RON pe zi a fost respins ca nefondat, întrucât nu a rezultat reaua-credință a acestora în executarea unei obligații legale, dat fiind că lămurirea regimului juridic a imobilului a fost efectuată cu certitudine abia în cursul judecății.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 177 din 1 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta B. S.R.L. și pârâții Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Municipiul Constanța, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța. 4.1. Recurenta- reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură la încheierea contractului de concesiune, sub sancțiunea penalităților de 1000 RON/zi de întârziere. În esență, recurenta- reclamantă a arătat că soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 198/1999, ale Legii nr. 268/2001, ale Legii nr. 192/2001 și ale celorlalte reglementări succesive în temeiul cărora a operat transferul dreptului de administrare asupra terenului în litigiu, care în final a ajuns în patrimoniul Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în acest sens invocând sentința civilă nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere, recurenta- reclamantă a arătat că această soluție se impune în raport cu poziția procesuală a ANPA, care în mod constant a susținut că nu are calitate procesuală pasivă și nu este titulara dreptului de administrare. 4.2. Recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (astfel cum a fost recalificat de instanța de recurs prin încheierea din 3 martie 2021), solicitându-se modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul constatării existenței dreptului de administrare asupra lacului Siutghiol în patrimoniul ANPA și respingerii lipsei calității sale procesuale pasive. Motivele de nelegalitate invocate au fost acelea că instanța de fond nu a prezentat considerentele concrete pentru care a pronunțat hotărârea față de ANPA și a aplicat greșit dispozițiile legale incidente cauzei, nereținând incidența O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta- pârâtă a invocat aceeași hotărâre judecătorească de care s-a prevalat și recurenta- reclamantă, arătând că Autoritatea Națională Apele Române nu a avut niciodată în patrimoniu dreptul de administrare asupra amenajării piscicole Siutghiol, acest drept aparținând în trecut antecesorilor ANPA și fiindu-i transferat în prezent acesteia, conform Legii nr. 268/2001 și O.U.G. nr. 23/2008. 4.3. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (astfel cum a fost recalificat de instanța de recurs prin încheierea din 3 martie 2021), recurenții- pârâți Municipiul Constanța, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța au solicitat reformarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive în cauză. În motivarea căii de atac, recurenții au arătat, în esență, că Legea nr. 42/2010 "a fost adoptată în mod nelegal", transmiterea dreptului de administrare de la ANAR în favoarea Consiliului Local Constanța nefiind valabilă de vreme ce ANAR nu era titulară a acestui drept, urmare anulării Anexei nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Apărările formulate în cauză 5.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosar, recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamantă și pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța, ca nefondate. A susținut că anularea, prin hotărâre judecătorească, a unor poziții din Anexa nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește includerea Lacului Sutghiol în inventarul ANAR nu echivalează cu recunoașterea dreptului său de administrare, pentru că, deși ADS i-a predat terenurile, ANPA nu a fost înscrisă în anexa hotărârii de guvern privind inventarul centralizat al bunurilor proprietate publică a statului și nu deține cărți funciare, ceea ce ar pune-o în imposibilitatea încheierii și executării contractului de arendă cu B.. În plus, la momentul pronunțării sentinței atacate, unitățile administrativ- teritoriale pârâte aveau calitate procesuală pasivă în virtutea Legii nr. 42/2010. 5.2. Intimata-pârâtă ANAR a solicitat menținerea sentinței atacate sub aspectul lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că a avut în administrare Lacul Sutghiol numai până la intrarea în vigoare a Legii nr. 42/2010, după care a procedat la predarea activului, pe bază de proces-verbal, către noul administrator; prin urmare, neavând calitatea de administrator, nu ar fi putut fi obligată să încheie contractul de concesiune solicitat de reclamantă. În plus, această intimată- pârâtă a arătat că, în opinia sa, dreptul de a concesiona bunurile din domeniul public al statului prevăzute în Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006 aparține autorității publice în domeniul apelor, în speță Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În fine, legat de incidența în cauză a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2014, a susținut că nu a fost parte în dosar, că în baza prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 107/2002, are în subordine instituții publice cu personalitate juridică și deplină competență materială și teritorială în aria bazinului hidrografic în care își desfășoară activitatea și care pot sta independent în procese și că în favoarea ANPA nu a fost constituit un drept de administrare ca efect al hotărârii judecătorești invocate în cererile de recurs. 5.3. Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat, prin întâmpinare, să se constate intervenită autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește calitatea procesuală a acestei autorități ministeriale și a solicitat scoaterea sa din cauză.

Alte aspecte procesuale 6.1. Prin cererea înregistrată în dosarul instanței de recurs la data de 5 octombrie 2020, recurenta-reclamantă B. S.R.L. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 42/2010, susținând că acest act normativ contravine dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Constituția României. Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 42/2010 s-a creat dosarul asociat x/2011, conform prevederilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin încheierea din 14 aprilie 2021, Înalta Curte a luat act de renunțarea recurentei-reclamante la judecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României. 6.2. La data de 1 martie 2021, petenta H. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte Administrația Națională Apele Române, întemeiată pe dispozițiile art. 49-56 C. proc. civ. Cererea de intervenție accesorie a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 14 aprilie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 52 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 49 alin. (3) și art. 51 C. proc. civ., cu motivarea că intervenția a fost solicitată în sprijinul apărării Administrației Naționale Apele Române, parte față de care prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, fără ca soluția să fie atacată cu recurs sub acest aspect.

Considerentele instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor formulate de părți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată fondate recursurile, în limitele și pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. Autoarea recurentei- reclamante (fosta A.) a învestit instanța de contencios administrativ potrivit art. 1 și 8 din legea nr. 554/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva refuzului nejustificat de încheiere a contractului de concesiune la care a considerat că era îndreptățită în temeiul prevederilor art. 21 1 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, conform cărora: "(1) Terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2). (2) Pentru capacitățile de producție din zootehnie, suprafața de teren cu destinație agricolă atribuită direct prin concesionare se stabilește în funcție de efectivul mediu de animale deținut și de capacitatea de exploatare. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active de la societățile comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau aflate permanent sub luciu de apă." După administrarea probelor și ținând seama de cele reținute în decizia de casare, conform art. 315 C. proc. civ., instanța de fond a reținut că dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă aparține Consiliului Local Constanța, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți și, constatând îndeplinirea, de către reclamantă, a condițiilor cerute de dispozițiile art. 21 1 din Legea nr. 268/2001 pentru a-i fi atribuit direct spre concesionare terenul deținut în arendă, a obligat pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța să încheie în favoarea reclamantei, prin metoda atribuirii directe, conform Legii 268/2001, un contract de concesiune asupra suprafeței de 15 ha teren cu destinația agricolă din bazinul acvatic al Lacului Siutghiol, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert E.. Considerentele sentinței cuprind obiectul cererii și apărările părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind permis ca, în motivarea soluției, judecătorul să sintetizeze și să grupeze argumentele părților și să le răspundă prin considerente comune. Prin urmare, critica formulată de recurenta-pârâtă ANPA și încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată. Din perspectiva art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., principalul aspect aflat în dispută judiciară în actualul stadiu al judecății constă în stabilirea cadrului procesual pasiv prin identificarea titularului dreptului de administrare care să aibă aptitudinea de a încheia contractul de concesiune cu recurenta- reclamantă, toți cei trei recurenți criticând sentința primei instanțe în privința soluțiilor date asupra excepției lipsei calității procesuale. Hotărârea primei instanțe s-a fundamentat, în esență, pe situația juridică generată de adoptarea Legii nr. 42/2010 privind darea în administrarea autorităților publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului, prin care diferite suprafețe din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", au fost date în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța, Consiliului Local al Orașului Năvodari și Consiliului Local al Orașului Ovidiu, autorități locale care urmau a se subroga în drepturile și obligațiile Administrației Naționale "Apele Române" ce decurgeau din actele încheiate de aceasta, având ca obiect suprafețele prevăzute în anexa 1 a legii. Această realitate normativă nu mai subzistă, dat fiind că ulterior pronunțării sentinței recurate, prin decizia nr. 708 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1054 din 10 noiembrie 2020, Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate invocată într-o altă cauză și a constatat că Legea nr. 42/2010 este neconstituțională, în ansamblul său, din motive extrinseci constând în încălcarea normelor din Constituția României cuprinse în art. 76 alin. (1), referitor la adoptarea legilor organice, și în art. 136 alin. (4), privind regimul bunurilor proprietate publică. Cum, în temeiul art. 147 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, urma ca suprafețele din cuveta lacului Siutghiol să revină la titularul anterior al dreptului de administrare. Sub acest aspect, prima instanță a reținut, pe de o parte, că terenul ce face obiectul acțiunii a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară topo-cadastrală întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar E., include în proporție de 85% parte din suprafața lacului Siutghiol și este înscris în evidențele OCPI Constanța ca domeniu public al statului – drept de folosință Administrația Domeniilor Statului, iar suprafețele de teren aferente lacului Siutghiol au fost predate de ADS către Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură în baza procesului-verbal de predare-preluare înregistrat la ADS sub nr. x/2009 și la A.N.P.A. sub nr. x/2009, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 14/25.01.2010, în conformitate cu dispozițiile Legii 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. Pe de altă parte, a rezultat din înscrisuri că suprafața de 12,8514 ha din luciul de apă al lacului Siutghiol era, la data soluționării cauzei în primă instanță, inclusă în Inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" conform H.G. nr. 1705/2006 (Anexa 12). În altă ordine de idei, prin sentința civilă nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește următoarele poziții din Anexa nr. 12: x, corespunzătoare lacurilor naturale Tașaul, Siutghiol și Tăbăcărie. Din considerentele deciziei definitive, intrate în puterea lucrului judecat, reiese că instanța a avut de lămurit chestiunea stabilirii titularului dreptului de administrare asupra unor terenuri ce reprezintă cuvetele unor lacuri naturale din jud. Constanța, în dispută fiind calitatea de titular al dreptului de administrare a ANPA, ca succesoare a ADS, și ANAR, ca entitate încrisă în anexa H.G. nr. 1705/2006. Analiza instanței de recurs a pornit de la prevederile O.U.G. nr. 198/1999, care stabilea, potrivit art. 1 "cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale agricole, care dețin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, (…) precum și regimul concesionării terenurilor proprietate publică și privată a statului, aflate în exploatarea acestor societăți." Articolul 4 alin. (1) din același act normativ prevedea că nou înființata Agenție a Domeniilor Statului, instituție de interes public de specialitate, finanțată din surse bugetare și extrabugetare, are ca scop: "a) exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole și terenurilor aflate permanent sub luciu de apă aparținând domeniului privat al statului; (…)." La poziția nr. 266 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 198/1999, cuprinzând lista societăților comerciale pe acțiuni deținătoare de terenuri agricole și terenuri de sub luciu de apă, figurează C. S.A., societate înființată în urma desființării Întreprinderii piscicole Constanța, potrivit prin H.G. nr. 1353/1990, pct. 9 din Anexa nr. 1.3. Instanța de recurs a reținut că același mod de reglementare a fost păstrat și de Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (care a abrogat O.U.G. nr. 198/1999), unde, deși legiuitorul a renunțat la categoria terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, a inclus amenajările piscicole în definiția enumerativă prevăzută de art. 2 alin. (2) din lege pentru terenurile cu destinație agricolă. În același sens este și definiția generală din art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, care include amenajările piscicole în categoria terenurilor cu destinație agricolă. Astfel, în administrarea Agenției Domeniilor Statului se puteau afla și terenuri aflate permanent sub luciu de apă, proprietate publică sau privată a statului, contrar celor susținute de Administrația Națională Apele Române- Administrația Bazinală de Apă Dobrogea, în sensul că Agenția Domeniilor Statului nu ar fi avut în administrare decât terenuri aflate sub luciu de apă din domeniul privat al statului. Ulterior, prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 192/2001, pentru gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii care aparțin domeniului public al statului s-a înființat Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol (CNAFP), care, potrivit art. 9 alin. (2) și (4), "se subrogă Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce rezultă din contractele încheiate de Agenția Domeniilor Statului cu agenți contractanți ce dețin în exploatare sau în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune" și "preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Agenția Domeniilor Statului le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de Agenția Domeniilor Statului, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale." Pe baza analizei prevederilor legale succesive din perspectiva corelațiilor dintre regimul juridic și definiția terenurilor aflate permanent sub luciu de apă și cele ale terenurilor agricole- ce includ amenajările piscicole-, în decizia respectivă s-a reținut, în concluzie, că prevederile care au reglementat dreptul de administrare al Agenției Domeniilor Statului asupra terenurilor aflate permanent sub luciu de apă/terenurilor cu destinație agricolă care includ amenajări piscicole au instituit un regim special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de dispozițiile Legii apelor nr. 107/1996 și ale O.U.G. nr. 107/2002, distincția între dreptul de administrare al cuvetei lacurilor și cel al fondului piscicol prin prisma titularilor acestor drepturi fiind, în speță, artificială. Această concluzie a fost întărită și prin referirea la dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora "Apele, malurile și albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică care le administrează, sunt supuse dispozițiilor prezentei legi, precum și prevederilor din convențiile internaționale la care România este parte." În consecință, printr-o decizie definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că înscrierea ANAR în anexa H.G. nr. 1705/2006 în calitate de titular al dreptului de administrare asupra lacului Siutghiol este nelegală și că ANPA, ca succesoare a ADS, poate avea în administrare și terenuri aflate permanent sub luciu de apă, proprietate publică sau privată a statului. Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea dintre două hotărâri judecătorești, prin infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă într-o altă hotărâre posterioară dată într-un alt proces. Această a doua ipoteză, care configurează efectul pozitiv al lucrului judecat, își găsește pe deplin aplicabilitatea în cauza de față, în care, chiar dacă obiectul este diferit, chestiunea litigioasă este identică și pusă în discuție în aceleași repere normative: identificarea titularului dreptului de administrare asupra terenului cu destinație agricolă din aria lacului Siutghiol, pentru care se solicită încheierea contractului de concesiune. Așadar, pe baza probelor administrate în toate stadiile procesuale ale litigiului de față și luând în considerare, pe de o parte, declararea neconsțituționalității Legii nr. 42/2010 și, pe de altă parte, anularea parțială, prin hotărâre judecătorească definitivă, a H.G. nr. 1075/2006, în ceea ce privește dreptul de administrare al ANAR asupra lacului Siutghiol, Înalta Curte constată că sentința se impune a fi reformată sub aspectul calității procesuale pasive, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și admiterii acestei excepții în privința pârâților Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța. În recursul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură se solicită modificarea sentinței în sensul constatării dreptului de administrare al acestei autorități publice asupra Lacului Siutghiol, dar în lipsa unui capăt de cerere formulat ca atare în fața primei instanțe, această solicitare nu poate fi avută în vedere în recurs prin includerea soluției în dispozitivul hotărârii, contravenind dispozițiilor art. 316, raportat la art. 294 C. proc. civ., conform cărora în calea de atac nu se poarte schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Referitor la obligația de încheiere a contractului de concesiune, rezultă din înscrisurile depuse la dosar și s-a reținut în stadiile procesuale anterioare că intenția de încheiere a contractului de concesiune subsecventă contractului de arendă nr. x/2003 a fost înregistrată la Agenția Domeniilor Statului inițial la data de 4 noiembrie 2003, autoarea reclamantei (A. SRL) revenind ulterior cu cererea înregistrată cu nr. x din 13 iulie 2004. După cum afirmă ea însăși în cererea de recurs, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, ANPA s-a subrogat în drepturile și obligațiile ADS cu privire la terenurile detinate exploatării piscicole și acvaculturii. Potrivit art. II. alin. (1)-(3) din legea menționată "1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură se subrogă Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenți contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens. (2) Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Agenția Domeniilor Statului le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de aceasta, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale. (3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Agenția Domeniilor Statului predă Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură patrimoniul, arhivele, contractele și documentația aferentă acestora, care au fost preluate de la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol. Patrimoniul se preia pe bază de protocol înch