ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2010

HOTĂRÂRE
22.06.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului de față, din analiza actelor și lucrărilor

reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, secția maritimă și fluvială,

reclamanta SC C.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.S.C. SRL,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța,

să dispună rezoluțiunea contractului de asociere din data de 7

martie 2005 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 53.780 lei,

plătită de reclamantă în contul asocierii, cu obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 23/MF din 16 aprilie 2009 Tribunalul Constanța, secția

maritimă și fluvială, a respins acțiunea reclamantei ca

nefondată.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut

că, fiind vorba despre activități ce trebuie realizate în comun,

reclamanta nu poate să invoce rezoluțiunea contractului. Tribunalul a

mai reținut, din analiza probelor administrate, că reclamanta este

aceea care nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale

asumate constând în virarea în totalitate a contribuției la asociere

și neîndeplinirea celorlalte obligații asumate în comun, cum ar fi

nedesemnarea consiliului de administrație. Ca atare, nefiind în

prezența unor obligații intuitu personae ale pârâtei, de a realiza

activitățile de exploatare portuară, de exploatare a

facilităților portuare și de desfășurare a activităților

rentabile, ci în prezența unor obligații ce incumbă ambelor

părți contractante, reclamanta nu poate să solicite

rezoluțiunea contractului de asociere, cu atât mai mult cu cât ea

însăși nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, reclamanta criticând sentința atacată

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

civilă nr. 20/MF din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins apelul declarat ca nefondat, obligând apelanta la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 lei către

intimată.

Pentru a

pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că

apelanta – reclamantă a făcut două plăți care nu

acoperă în integralitate suma de 60.000 dolari S.U.A., pe care s-a obligat

să o achite la încheierea contractului de asociere. Or, conform art. 7 din

contract, apelanta – reclamantă era obligată să

plătească 60.000 dolari S.U.A. la semnarea contractului și 10000

dolari S.U.A. lunar, începând cu a 2-a lună de la semnarea contractului.

Instanța de apel

a reținut că, faptul că scopul asocierii nu a fost realizat,

pentru că nu au fost desfășurate activități din cele

prevăzute în contract și care reprezentau obligații comune,

aspect reținut și de expertiză, duce la încetarea contractului

conform art. 14 lit. c) din contract, nefiind aplicabilă sancțiunea

rezilierii. Curtea de apel a apreciat că, faptul că această

apelantă nu și-a executat propriile obligații, determină

inaplicabilitatea sancțiunii rezilierii contractului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, apelanta – reclamantă criticând decizia

recurată pentru motive de nelegalitate subsumate dispozițiilor din art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor aduse deciziei atacate cu recurs, recurenta – reclamantă a

arătat că decizia instanței de apel este lipsită de temei

legal, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a

legii în speță a dispozițiilor art. 1020art. 1021 C. proc.

civ. privind rezoluțiunea judiciară.

Recurenta a

arătat că vinovăția în sensul de culpă

contractuală reglementată de art. 1082 C. civ., nu este impusă

de dispozițiile art. 1020art. 1021 C. civ., ci este o condiție

generală a răspunderii contractuale.

Ca atare,

instanța de judecată este obligată, în aplicarea art. 1020art.

1021 C. civ. să analizeze gradul culpei fiecărei părți, în

executarea contractului.

Or, din probele

administrate, rezultă că reclamanta a adus un aport la asociere de

71.479.dolari S.U.A., în timp ce pârâta nu și-a respectat nicio

obligație contractuală asumată, astfel încât, concluzia

instanței de apel și de fond în sensul că reclamanta nu

și-a respectat obligația de plată a contribuției la

asociere, este greșită și formală, întrucât este

admisibilă rezoluțiunea judiciară a unui contract sinalagmatic

chiar în cazul culpei comune a părților contractante, deoarece

rezoluțiunea este o modalitate a executării silite prin echivalent a

contractului.

Recurenta a

arătat că nu este încălcat principiul invocării propriei

culpe, în ipoteza culpei comune, pentru că partea prejudiciată nu

este despăgubită corespunzător propriei culpe, ci, în

funcție de culpa celeilalte părți.

Intimata a depus

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând motivele de

nelegalitate, invocate, prin raportare la actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Rezoluțiunea

judiciară a contractelor sinalagmatice, prevăzută de art. 1020

art. 1021 C. civ., este o sancțiune ce intervine în caz de nerealizare

culpabilă a obligațiilor contractuale asumate de către una

dintre părțile contractante, la solicitarea creditorului judiciar.

Ca atare,

rezoluțiunea, ca sancțiune de drept civil, presupune, ca

premiză, existența unei culpe contractuale, Înalta Curte neputând

reține susținerea recurentei reclamante în sensul că,

noțiunea de culpă reglementată de art. 1082 C. civ., nu se

regăsește în dispozițiile art. 1020art. 1021 C. civ.

Totodată, se reține că rezoluțiunea – care presupune

desființarea contractului sinalagmatic pentru neexecutare culpabilă –

intervine pe tărâmul răspunderii civile contractuale și, deci, partea

care nu este în culpă contractuală – creditorul obligației, are

alegerea între a proceda la executarea silită a contractului sinalagmatic,

optând, deci, pentru menținerea raporturilor contractuale, sau a solicita

instanței în condițiile art. 1020art. 1021 C. civ.,

rezoluțiunea judiciară cu daune interese.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 1020art. 1021 C. civ. – care prezumă

condiția rezolutorie în contractele sinalagmatice, se desprinde concluzia

că, în litigiul civil având ca obiect rezoluțiunea unui contract

sinalagmatic, calitate procesuală activă are doar creditorul

obligației contractuale, respectiv, partea contractantă care și-a

executat sau este gata să-și execute propriile obligații civile,

fiind deci exclusă posibilitatea invocării rezoluțiunii în

ipoteza culpei comune în executarea contractului. Această ipoteză

este exclusă de regimul juridic al efectelor speciale ale contractelor

sinalagmatice care presupun obligații reciproce și interdependente,

permițând părții contractante chemate în judecată în

calitate de pârâtă să invoce în apărare, în cazul culpei

părții reclamante, excepția de neexecutare a contractului –

exceptio non adimpleti contactus.

Ca atare, având în

vedere cele expuse în precedent, Înalta Curte va respinge ca nefondate motivele

invocate de recurenta – reclamantă care fac referire la posibilitatea

invocării rezoluțiunii judiciare în ipoteza culpei comune,

instanța de judecată fiind ținută să analizeze gradul

culpei în executare, întrucât gradul culpei în executare, vizează exclusiv

analiza culpei pârâtei, fiind un element de fapt care se apreciază de la

caz la caz, instanța putând dispune rezoluțiunea și pentru culpa

levissima în ipoteza în care apreciază că obligația

neexecutată era esențială pentru creditorul contractual.

Înalta Curte, va

respinge și susținerile relative la despăgubirea persoanei

prejudiciate în raport cu vina celeilalte părți, iar nu în raport cu

propria culpă, ceea ce exclude aplicarea principiului neinvocării

propriei culpe, întrucât regula expusă vizează materiei

răspunderii delictuale pentru ipoteza culpei comune, nefiind aplicată

în cazul răspunderii contractuale, cazul în speță.

Pentru considerentele

mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat ca nefondat.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC C.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr.

20/MF din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2912/2011
art. 254 C. com., în sensul obligării pârâtei la restituirea bunurilor aduse ca aport de către reclamantă, astfel cum acestea au fost modernizate prin investiții, prima instanță reținând că părțile nu au prevăzut nimic, în contractul închei
ÎCCJ 2010-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3015/2010
a considerat că reclamanta are dreptul de a solicita obligarea celeilalte părți contractante la îndeplinirea obligației asumate. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin dec
ÎCCJ 2011-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2011
lucrările stabilit a fi executate prin raportul de expertiză arătat nu au fost recepționate din culpa beneficiarului care, nemulțumit de creșterea costurilor construcției, determinată însă de avizul geotehnic întocmit, pornind de la situați
ÎCCJ 2012-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2012
refuzat participarea la pierderi, ci a limitat aceste pierderi, interpretare făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 977-985 C. civ. precum și a probatoriilor administrate. O a doua critică vizează, considerentele instanței de fond, care fa
ÎCCJ 2010-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2010
ă la critica relevată de recurentă constând în obligarea sa de către instanța de fond la plata lucrărilor efectuate de terți, în condițiile deja reținute, respectiv la pct. 3 din motivele de apel, așa încât, în raport de prevederile art. 30
Sursă