ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2010

Deliberând asupra recursului de față, din analiza actelor și lucrărilor reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția maritimă și fluvială, reclamanta SC C.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.S.C. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de asociere din data de 7 martie 2005 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 53.780 lei, plătită de reclamantă în contul asocierii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 23/MF din 16 aprilie 2009 Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, fiind vorba despre activități ce trebuie realizate în comun, reclamanta nu poate să invoce rezoluțiunea contractului.

Tribunalul a mai reținut, din analiza probelor administrate, că reclamanta este aceea care nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale asumate constând în virarea în totalitate a contribuției la asociere și neîndeplinirea celorlalte obligații asumate în comun, cum ar fi nedesemnarea consiliului de administrație. Ca atare, nefiind în prezența unor obligații intuitu personae ale pârâtei, de a realiza activitățile de exploatare portuară, de exploatare a facilităților portuare și de desfășurare a activităților rentabile, ci în prezența unor obligații ce incumbă ambelor părți contractante, reclamanta nu poate să solicite rezoluțiunea contractului de asociere, cu atât mai mult cu cât ea însăși nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 20/MF din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat ca nefondat, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 lei către intimată. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că apelanta – reclamantă a făcut două plăți care nu acoperă în integralitate suma de 60.000 dolari S.U.A., pe care s-a obligat să o achite la încheierea contractului de asociere. Or, conform art. 7 din contract, apelanta – reclamantă era obligată să plătească 60.000 dolari S.U.A.

la semnarea contractului și 10000 dolari S.U.A. lunar, începând cu a 2-a lună de la semnarea contractului. Instanța de apel a reținut că, faptul că scopul asocierii nu a fost realizat, pentru că nu au fost desfășurate activități din cele prevăzute în contract și care reprezentau obligații comune, aspect reținut și de expertiză, duce la încetarea contractului conform art. 14 lit. c) din contract, nefiind aplicabilă sancțiunea rezilierii. Curtea de apel a apreciat că, faptul că această apelantă nu și-a executat propriile obligații, determină inaplicabilitatea sancțiunii rezilierii contractului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta – reclamantă criticând decizia recurată pentru motive de nelegalitate subsumate dispozițiilor din art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate cu recurs, recurenta – reclamantă a arătat că decizia instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii în speță a dispozițiilor art. 1020 – art. 1021 C. proc. civ. privind rezoluțiunea judiciară. Recurenta a arătat că vinovăția în sensul de culpă contractuală reglementată de art. 1082 C. civ., nu este impusă de dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., ci este o condiție generală a răspunderii contractuale. Ca atare, instanța de judecată este obligată, în aplicarea art. 1020 – art. 1021 C. civ. să analizeze gradul culpei fiecărei părți, în executarea contractului.

Or, din probele administrate, rezultă că reclamanta a adus un aport la asociere de 71.479.dolari S.U.A., în timp ce pârâta nu și-a respectat nicio obligație contractuală asumată, astfel încât, concluzia instanței de apel și de fond în sensul că reclamanta nu și-a respectat obligația de plată a contribuției la asociere, este greșită și formală, întrucât este admisibilă rezoluțiunea judiciară a unui contract sinalagmatic chiar în cazul culpei comune a părților contractante, deoarece rezoluțiunea este o modalitate a executării silite prin echivalent a contractului. Recurenta a arătat că nu este încălcat principiul invocării propriei culpe, în ipoteza culpei comune, pentru că partea prejudiciată nu este despăgubită corespunzător propriei culpe, ci, în funcție de culpa celeilalte părți.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând motivele de nelegalitate, invocate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Rezoluțiunea judiciară a contractelor sinalagmatice, prevăzută de art. 1020 – art. 1021 C. civ., este o sancțiune ce intervine în caz de nerealizare culpabilă a obligațiilor contractuale asumate de către una dintre părțile contractante, la solicitarea creditorului judiciar. Ca atare, rezoluțiunea, ca sancțiune de drept civil, presupune, ca premiză, existența unei culpe contractuale, Înalta Curte neputând reține susținerea recurentei reclamante în sensul că, noțiunea de culpă reglementată de art. 1082 C. civ., nu se regăsește în dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ.

Totodată, se reține că rezoluțiunea – care presupune desființarea contractului sinalagmatic pentru neexecutare culpabilă – intervine pe tărâmul răspunderii civile contractuale și, deci, partea care nu este în culpă contractuală – creditorul obligației, are alegerea între a proceda la executarea silită a contractului sinalagmatic, optând, deci, pentru menținerea raporturilor contractuale, sau a solicita instanței în condițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., rezoluțiunea judiciară cu daune interese. Din interpretarea dispozițiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ.

– care prezumă condiția rezolutorie în contractele sinalagmatice, se desprinde concluzia că, în litigiul civil având ca obiect rezoluțiunea unui contract sinalagmatic, calitate procesuală activă are doar creditorul obligației contractuale, respectiv, partea contractantă care și-a executat sau este gata să-și execute propriile obligații civile, fiind deci exclusă posibilitatea invocării rezoluțiunii în ipoteza culpei comune în executarea contractului. Această ipoteză este exclusă de regimul juridic al efectelor speciale ale contractelor sinalagmatice care presupun obligații reciproce și interdependente, permițând părții contractante chemate în judecată în calitate de pârâtă să invoce în apărare, în cazul culpei părții reclamante, excepția de neexecutare a contractului – exceptio non adimpleti contactus.

Ca atare, având în vedere cele expuse în precedent, Înalta Curte va respinge ca nefondate motivele invocate de recurenta – reclamantă care fac referire la posibilitatea invocării rezoluțiunii judiciare în ipoteza culpei comune, instanța de judecată fiind ținută să analizeze gradul culpei în executare, întrucât gradul culpei în executare, vizează exclusiv analiza culpei pârâtei, fiind un element de fapt care se apreciază de la caz la caz, instanța putând dispune rezoluțiunea și pentru culpa levissima în ipoteza în care apreciază că obligația neexecutată era esențială pentru creditorul contractual.

Înalta Curte, va respinge și susținerile relative la despăgubirea persoanei prejudiciate în raport cu vina celeilalte părți, iar nu în raport cu propria culpă, ceea ce exclude aplicarea principiului neinvocării propriei culpe, întrucât regula expusă vizează materiei răspunderii delictuale pentru ipoteza culpei comune, nefiind aplicată în cazul răspunderii contractuale, cazul în speță. Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 20/MF din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.