ÎCCJ, decizie (scj.ro #83086)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83086) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre
a Adunării Generale a Asociaților. Nulitate absolută. Excepție
de la principiul
quad nullum est nullum producit
effectum a actelor ulterioare încheiate cu bună-credință.
Particularități
C.
proc. civ., art. 720
10
Legea
nr. 31/1990, art. 59
C.
com., art. 1, art. 3, art. 251-256
Actul de cesiune încheiat ca urmare a unei hotărâri a Adunării
Generale a Asociaților anulată pentru vicii de formă, act cu
titlu oneros cu o configurație independentă de sine
stătătoare, care și-a produs efectele de la data
consimțirii lui prin reprezentanții legali ai celor două
societăți contractante, își va păstra valabilitatea, efectele
nulității hotărârii AGA neretroactivând.
Secția
comercială, Decizia nr. 1894 din 21 mai 2010
Prin
sentința comercială nr. 760 din data de 25 martie 2008, Tribunalul Constanța,
Secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta
SC I.99 SRL în contradictoriu cu pârâtele
SC G.I.
SRL Constanța și Compania Națională de Administrare a
Fondului Piscicol (CNAFP) și în consecință: a constatat
nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi și
obligații încheiat între reclamanta și pârâta SC G.I. SRL în luna
noiembrie 2003, având ca obiect transmiterea drepturilor și
obligațiilor reclamantei rezultând din contractul de asociere în
participațiune nr. 556 din 16 februarie 2002 încheiat cu SC P. SA; a
constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. 1 din 17
noiembrie 2003 la contractul de asociere nr. 556/2002 încheiat între SC G.I.
SRL și Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol,
succesoarea SC P. SA; a constatat totodată și nulitatea
absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 180 din 6 decembrie
2006 încheiat între CNAFP și SC G.I. SRL având ca obiect activele aferente
amenajării piscicole M.K.
Pentru
a se pronunța astfel tribunalul a reținut din actele și
lucrările dosarului următoarea situație de fapt și de
drept.
La
data de 13 noiembrie 2003 Adunarea Generală a asociaților
societății reclamante a aprobat încheierea cu pârâta SC G.I. SRL a
unui contract de cesiune a drepturilor și obligațiilor asumate de
reclamanta prin contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002
încheiat cu SC P. SA, asociere care avea ca obiect exploatarea în comun a
amenajării piscicole M.K.
Urmare
contractului de cesiune încheiat între reprezentantul celor două
societăți, la data de 17 noiembrie 2003, între pârâta SC G.I. SRL
și CNAFP se încheie actul adițional nr. 1 la contractul de asociere
în participațiune nr. 556/2002, iar la data de 6 decembrie 2006 între
aceleași părți se încheie contractul de vânzare-cumpărare
nr. 180 al cărui obiect îl constituie vânzarea de către companie
și respectiv cumpărarea de către pârâtă a activelor
aferente amenajării piscicole nominalizate în anexa 01 la contract.
A
reținut prima instanță că hotărârea adunării
generale a
SC I. 99 SRL din data de 13 noiembrie 2003 a fost anulată prin sentința civilă nr. 3319 din 31 octombrie 2005 pronunțată
de Tribunalul Constanța, hotărârea fiind rămasă
irevocabilă prin decizia civilă nr. 96 din 4 mai 2006 a Curții de Apel Constanța.
În
acest context faptic și legal, tribunalul a apreciat că se impune
aplicarea principiului anulării actelor subsecvente ca urmare a anulării
actului inițial, respectiv a hotărârii AGA din 13 noiembrie 2003,
deoarece între actele încheiate ulterior adoptării hotărârii
există o legătură indisolubilă.
Din
analiza operațiunilor juridice, din punct de vedere cronologic,
tribunalul a reținut că pârâtele nu au fost de bună-credință
la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare nr. 180,
deoarece la data semnării lui, 6 decembrie 2006, instanțele
judecătorești se pronunțaseră asupra
nelegalității hotărârii din 13 noiembrie 2003.
Apărările
pârâtei SC G.I. SRL cu privire la prescripția dreptului material la
acțiune, lipsa de interes a reclamantei și inadmisibilitatea
capătului de cerere privind nulitatea absolută a
contractului
de
vânzare-cumpărare nr. 180 au fost considerate de prima
instanță ca nefondate, față de caracterul subsecvent al
actelor a căror nulitate s-a constatat, în raport de actul principal,
care impune o simetrie a sancțiunilor aplicate, și pe cale de
consecință, aplicarea regulii imprescriptibilității
constatării nulității absolute.
Prin
decizia civilă nr. 199/COM din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța,
Secția comercială, maritimă și fluvială,
de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul
declarat de pârâta
SC G.I. SRL, constatând neîntemeiate
criticile formulate de pârâtă, cu privire la dezlegarea dată de prima
instanță excepțiilor invocate cât și pe fondul cauzei.(…)
Prin
cererea de recurs înregistrată la data de 7 ianuarie 2009, astfel cum a
fost sistematizată prin memoriul din data de 13 mai 2010, recurenta
SC
G.I. SRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de ipotezele
reglementate de art. 304 pct. 3,8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: (…)
-
soluția adoptată pe fondul cauzei este rezultatul interpretării
greșite a actului juridic dedus judecății și a
aplicării greșite a principiului anulării actului subsecvent în
condițiile în care contractul de asociere în participațiune și
actul adițional sunt contracte cu executare succesivă, exceptate de
la principiul retroactivității efectele nulității;
subsumat acestei critici, recurenta a arătat că actele juridice ce
fac obiectul judecății au o natură juridică de sine
stătătoare și trebuie analizate individual, fiind încheiate în
baza unor dispoziții legale diferite;
-
hotărârea AGA din 13 noiembrie 2003 a asociaților reclamantei a fost desființată pentru vicii de formă, iar contractul de cesiune
de drepturi încheiat în baza sa și-a produs efectele, datoriile
societății reclamante fiind suportate de societatea SC G.I. SRL
prețul cesiunii fiind de aproximativ 120.000 lei.(…)
Înalta
Curte a constatat următoarele: (…)
În
ce privește însă soluția adoptată pe fondul litigiului,
criticile de nelegalitate formulate de recurentă se vădesc
întemeiate.
Aplicarea
principiului anulării actelor subsecvente ca efect al anulării
actului inițial, care constituie fundamentul raționamentului juridic
adoptat de prima instanță și confirmat de instanța de apel
este greșită în raport de împrejurările factuale și legale
ale cauzei.
Circumstanțial,
Curtea amintește că regula potrivit căreia actul a cărui
nulitate a fost pronunțată nu produce nici un efect – quad nullum est
nullum producit effectum – ceea ce determină și caracterul retroactiv
al nulității, comportă, unele discuții și
nuanțări în materia dreptului societar unde retroactivitatea este
eliminată în privința terților de bună-credință,
în scopul protecției terților și a securității
creditului în general.
Concluzia
se impune cu forța evidenței din dispozițiile art. 59 din Legea
nr.31/1990 republicată, care reglementează declararea
nulității societății și consecințele asupra
actelor încheiate cu terții de bună-credință, acte care
își păstrează deplina valabilitate.
În
alte cuvinte, chiar și în situația unei nulități de o
gravitate deosebită, esențială, vizând însăși
existența societății, actele încheiate cu terții de
bună-credință își păstrează deplina valabilitate
și își produc efectele avute în vedere la încheierea lor.
Plecând
de la această premisă legală, Curtea a observat că
hotărârea AGA a societății reclamante din data de 13 noiembrie
2003, prin care s-a decis cesiunea drepturilor și obligațiilor
reclamantei din contractul de asociere în participațiune încheiat cu SC P.
SA, a fost constatată nulă prin sentința civilă nr. 3319/2005,
pentru încălcarea unor cerințe formale privind neîntocmirea în ciornă
a procesului-verbal al adunării și ținerea în alt loc decât la
sediul societății.
Or,
actul de cesiune încheiat urmare acestei hotărâri, act cu titlu oneros,
și-a produs efectele de la data consimțirii lui prin reprezentantul
legal al societății reclamante, astfel că sub aspectul
consimțământului la încheierea contractului de cesiune, efectele
nulității hotărârii AGA nu retroactivează.
Sub
un al doilea aspect, se impune a sublinia că cesiunea drepturilor și
obligațiilor discutate în AGA din 13 noiembrie 2003, se încadrează
mai degrabă într-un act de administrare curentă a
societății care, datorită situației financiare, a
hotărât să se retragă din asocierea cu SC P. SA urmând ca
datoriile sale către asociat să fie achitate de cesionarul afacerii
SC G.I. SRL, și prin urmare supunerea acestei decizii adunării
generale apare excesivă față de dispozițiile care
reglementează funcționarea unei societăți cu
răspundere limitată, respectiv art. 194 din Legea
societăților comerciale în varianta în vigoare la data adoptării
hotărârii.
Pe
de altă parte, chiar și în ipoteza în care s-ar considera că
cesiunea asocierii în participațiune se înscrie în categoria actelor de
dispoziție ce aparțin adunării generale, SC G.I. SRL în calitate
de terț este protejat de teoria aparenței de drept, considerând de
bună-credință că adunarea generală a
societății reclamante întrunită la 13 noiembrie 2003 a decis în condiții de legalitate cesiunea drepturilor sale, contractul de cesiune, fiind
semnat de reprezentantul legal al societății.
În
cauză, nu s-a dovedit că societatea cesionară nu și-a
îndeplinit obligațiile de plată asumate prin contractul de cesiune
și nici faptul că la semnarea cesiunii consimțământul
reprezentantului reclamantei a fost afectat de vreun viciu, care să impună
concluzia desființării actului.
În
ce privesc actele ulterioare încheierii contractului de cesiune, respectiv
actul adițional nr. 1 la contractul de asociere în participațiune nr.
556/2002 din data de 17 noiembrie 2003 și contractul de vânzare-cumpărare
active nr. 180 din 6 decembrie 2006 consimțite de pârâte,
configurația lor juridică de acte independente de sine
stătătoare și care nu se află într-un raport de
subsecvență cu hotărârea AGA din 13 noiembrie 2003, este
impusă de conținutul și natura obiectului convențiilor
astfel încheiate.
Prin
actul adițional nr. 1 încheiat cu CNAFP se modifică și se
completează contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002,
sub aspecte esențiale, vizând durata asocierii și obligațiile
asociaților, în principal cele impuse asociatului secund SC G.I. SRL.
În
alte cuvinte, părțile au reglementat asocierea lor în alți
termeni decât cei stabiliți inițial cu
SC I.
99 SRL, atât în ce privește durata asocierii, cât și prin impunerea
în sarcina asociatului secund a unor obligații substanțial mai mari,
distinct de faptul că încheierea actului
adițional
semnifică și o acceptare a societății SC G.I. SRL de
către asociatul prim în vederea continuării asocierii în
participațiune, contract cu caracter intuitu personae.
Altfel spus, independent de contractul de cesiune încheiat cu
SC
I. 99 SRL, calitatea societății G.I. SRL de asociat secund era
condiționată de acordul asociatului prim în vederea continuării
în anumite condiții a exploatării în comun a amenajării piscicole,
aspecte care conferă actului astfel încheiat un caracter de sine
stătător.
Contractul
de vânzare-cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 a fost încheiat cu CNAFP în cadrul procesului de privatizare a societăților comerciale
sau amenajărilor piscicole deținute de companie în portofoliu, în
baza hotărârii nr. 137 din 19 octombrie 2006 a Consiliului de Administrație al Companiei în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2001
republicată și ale Regulamentului de organizare și
funcționare a CNAFP.
Prin
urmare, stabilirea unui raport de subsecvență a acestui contract de
vânzare-cumpărare cu hotărârea AGA din 13 noiembrie 2003 a societății reclamante nu are nici un suport legal.
Aplicarea
principiului ,,resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis” presupune
desființarea dreptului celui care transmite pentru ca și dreptul
celui care primește să fie desființat.
Or,
hotărârea AGA anulată nu poate avea nici un efect asupra activelor
care au făcut obiectul vânzării cumpărării, active care nu
au fost în proprietatea reclamantei și nici asupra dreptului
cumpărătorului de a solicita vânzarea-cumpărarea bunurilor în
condițiile prescrise de dispozițiile legale care reglementează
privatizarea amenajărilor piscicole.
Pentru
rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art.
312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis recursul și a modificat
decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de aceeași
parte împotriva sentinței fondului pe care a schimbat-o în tot respingând
acțiunea formulată de reclamanta SC I. 99 SRL, ca nefondată.