ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1249/2010

Deliberând asupra recursului de

față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 15566 din 27 decembrie 2007,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC C. SRL împotriva pârâtei A.V.A.S. ca neîntemeiată, acțiune având

ca obiect obligarea pârâtei la restituirea unui număr de 303.298 acțiuni deținute

la SC S. SA și la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de daune, reprezentând

beneficiu nerealizat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a reținut că între pârâtă și cesionarul S.A. s-a încheiat la 18 aprilie 2000

contractul de privatizare prin care s-a cesionat un număr de 407.709 acțiuni,

reprezentând 94,537% din capitalul social al SC S. SA Tulcea.

La 14 decembrie 2000, cesionarul și A.V.A.S.

au convenit ca un număr de 303.298 acțiuni reprezentând 70,327% din capitalul

social al SC S. SA să fie cesionate reclamantei.

Tribunalul a reținut că, prin actul

adițional, clauza 8.10 și aproape toate clauzele din contract au rămas

aceleași, obligațiile asumate fiind preluate de noua cesionară, respectiv,

reclamanta, care prin clauza 8.10 din contract, astfel cum rezultă din actul

adițional, s-a obligat să efectueze investiții în numerar, într-un interval de

2 ani, în valoare de 12,7 miliarde lei. Întrucât reclamanta nu și-a respectat

obligația de efectuare a investițiilor, devine operantă clauza 8.10 lit. d) din

contract, care în opinia Tribunalului, a fost transmisă integral cesionarului,

care-i permite pârâtei să execute gajul asupra acțiunilor, preluându-le în

contul creanței și reînscriindu-se ca acționar al SC S. SA Tulcea.

Tribunalul a mai reținut că teza

invocată în acțiune, potrivit căreia gajul s-ar fi stins prin efectul novației

operate în baza actului adițional din 14 decembrie 2000, nu poate fi primită,

conținutul acestui act fiind edificator, act care face referire strict la

cesiunea de acțiuni către reclamantă, celelalte clauze ale contractului

rămânând nemodificate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, la data de 11 martie 2008.

În motivarea apelului declarat,

apelanta a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, datorită

interpretării realizate de prima instanță cu privire la actul adițional din 14

decembrie 2000 la contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 18 aprilie

2000.

Apelanta a arătat că nu poate fi

reținută motivarea dată de prima instanță cu privire la modificarea clauzei

8.10 din contract, în sensul că s-a avut în vedere doar modificarea art. 8, iar

nu întregul articol, întrucât o atare interpretare înfrânge principiul voinței

reale a părților contractante, care au stabilit fără echivoc modificarea art. 8.10

din contract.

Apelanta a învederat că în mod

greșit prima instanță a reținut că părțile au prevăzut în actul adițional doar

cesiunea de creanță, fără modificarea niciunei clauze, întrucât actul adițional

a prevăzut la pct. 1 cesiunea de creanță și modificarea terminologică, iar la pct.

2 s-a avut în vedere modificarea art. 8.10 din contract.

Apelanta a mai arătat că sentința de

fond încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât prin hotărârile pronunțate

în dosarul nr. 38130/3/2005, instanțele judecătorești au stabilit în mod

irevocabil că art. 8.10 din contract a fost modificat în mod expres prin actul

adițional din 14 decembrie 2000.

Prin decizia nr. 282 din 4 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul declarat de

apelanta - reclamantă ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a reținut că

intenția părților contractante a fost de modificare a art. 8, prin actul

adițional din 14 decembrie 2000, iar nu a art. 8.10 în totalitatea sa, cum

susține apelanta, părțile statuând în mod expres și neîndoielnic că toate

celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate.

Instanța de apel a respins și

critica relativă la încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât pentru a

putea fi invocată trebuia îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și

părți și trebuia să reiasă din dispozitivul hotărârii irevocabile.

Curtea de Apel a respins și ultimul

motiv de apel reținând că nefiind modificat în totalitate art. 8.10 din

contract, nu se poate constata incidența răspunderii civile delictuale, în

speță fiind modificat doar art. 8.10 din contract.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, apelanta-reclamantă, criticând decizia atacată în baza dispozițiilor art.

304 pct. 8 și 7 C. proc. civ.

declarată, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât

încalcă puterea de lucru judecat a instanțelor judecătorești, instanța de apel

făcând o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății conform art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta a arătat

că prin sentința nr. 8013 din 6 octombrie 2006 definitivă prin respingerea apelului

prin decizia nr. 251 din 16 mai 2007 și irevocabilă prin respingerea recursului

de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 278 din 31

ianuarie 2008, instanțele judecătorești au soluționat acțiunea declanșată de A.V.A.S.,

reținând că prin actul adițional din 14 decembrie 2000 părțile au înțeles să

modifice art. 8.10 în întregul său, iar nu doar art. 8 din contractul inițial

de privatizare, astfel cum au reținut instanțele în prezenta cauză.

Recurenta a arătat că prin

intermediul autorității de lucru judecat se urmărește evitarea contradicțiilor

de practică judiciară, Tribunalul și Curtea de Apel intrând în conflict cu

hotărârile judecătorești arătate, prin soluțiile pronunțate.

speță, intimata a acționat dincolo de limitele contractului încheiat, întrucât

a acționat în baza contractului inițial care nu mai era în vigoare și ca atare

problema, în speță, este atragerea răspunderii intimatei pe tărâm delictual,

iar nu contractual, deoarece intimata nu a înfrânt nicio obligație

contractuală.

Intimata a depus întâmpinare

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând motivele de

nelegalitate invocate, reține că recursul declarat este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Se reține că prin actul adițional

încheiat la data de 14 decembrie 2000, părțile prezentului litigiu și primul

cesionar S.A. au convenit cesionarea unui număr de 303.298 acțiuni reprezentând

70,327% din capitalul SC S. SA de către fostul cesionar către recurentă,

convenindu-se trei clauze de la I la III, respectiv: clauza I – care vizează

modificarea terminologică, clauza II – care vizează modificarea art. 8.10 din

contract și clauza III care prevede că toate clauzele contractului din 18

aprilie 2000 care nu fac obiectul prezentului act adițional rămân nemodificate.

Ca atare, Înalta Curte reține că

prin actul adițional din 14 decembrie 2000 s-au modificat în mod expres nu doar

părțile inițiale ale contractului, cum în mod eronat au reținut instanțele de

fond, dar și art. 8.10 din contractul de privatizare, articol care, potrivit

clauzei II din actul adițional a fost modificat în ansamblul său, prin

înlăturarea subpunctelor existente în contractul inițial de privatizare,

respectiv 1, 2 și 3, care vizau garantarea realizării investițiilor de către

cesionar, în speță, recurenta, prin instituirea unor obligații de garantare a

investițiilor și a unei obligații de plată a unor penalități de întârziere de

15% din suma rămasă neinvestită la sfârșitul perioadei prevăzute pentru

realizarea investițiilor.

O atare interpretare rezultă din

trimiterea expresă pe care clauza II din actul adițional o face la art. 8.10

din contract, nefiind vorba despre clauze contractuale îndoielnice.

De altfel, Înalta Curte reține că o

atare interpretare a raporturilor contractuale dintre părțile în proces a fost

dată de către instanțele de judecată și confimată prin decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 278 din 31 ianuarie 2008, într-un alt proces declanșat

la inițiativa A.V.A.S., intimata din prezenta cauză.

Ca atare, întrucât, în cadrul

procesului anterior citat, instanțele de judecată au respins acțiunea A.V.A.S.

tocmai pe considerentele anterior arătate, respectiv, de modificarea a clauzei

8.10 din contract prin actul adițional din 14 decembrie 2000, acestea fiind

singurele argumente de respingere a acțiunii intimatei din cauza de față,

Înalta Curte apreciază că primul motiv de recurs invocat de recurentă este

întemeiat, întrucât, rolul instanței supreme este acela de mediator al

conflictelor de jurisprudență, abaterea ei de la acest principiu ducând la

încălcarea principiului securității juridice. Or, chiar dacă nu se poate

reține, în speță, tripla identitate de obiect, cauză și părți, care în ipoteza

întrunirii ar fi determinat respingerea acțiunii conform art. 1201 C. civ.,

Înalta Curte reține că nu se poate interpreta una și aceeași convenție dintre

părțile în proces, în diferitele litigii generate de executarea acestei

convenții, în mod diferit, chiar diametral opus, întrucât s-ar crea

discriminare și s-ar afecta principiul securității juridice pe care instanța

supremă este menită, prin rolul ei de unificare a jurisprudenței, să-l apere.

Înalta Curte nu poate primi

susținerile intimatei în sensul că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 7651/3/2007,

vizând anularea reînscrierii A.V.A.S. ca acționar la SC S. SA a fost respins

irevocabil, întrucât, instanțele judecătorești au fost chemate să statueze

asupra altor probleme de drept, vizând interpretarea dispozițiilor Legii nr. 137/2002,

nefăcându-se interpretarea dispozițiilor art. 8.10 din contractul de

privatizare de către niciuna dintre instanțele de judecată chemate să se

pronunțe în cauză.

Nu poate fi primită de către Înalta

Curte nici susținerea intimatei în sensul că obligarea acesteia la restituirea

acțiunilor ar trebui să fie o acțiune subsidiară anulării reînscrierii A.V.A.S.

ca acționar, întrucât demersul juridic poate fi și invers, cu atât mai mult cu

cât faptul material al înscrierii A.V.A.S. ca acționar este ulterior actului

material al preluării acțiunilor de la recurentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge motivul de nelegalitate invocat, în sensul că instanțele de fond au

fost chemate să pronunțe pe tărâm delictual și s-au pronunțat în baza clauzelor

contractuale, având în vedere conținutul hotărârilor judecătorești date de

instanțele de fond și de apel, care au respins argumentele recurentei privind

reținerea răspunderii delictuale, tocmai datorită interpretării date

contractului încheiat de părți.

Pentru considerentele mai sus

invocate, în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursul

declarat și va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va admite apelul,

va schimba în tot sentința atacată și în consecință va admite în parte acțiunea

reclamantei, dispunând obligarea pârâtei la restituirea unui număr de 303.298

acțiuni deținute la SC S. SA Tulcea, către reclamantă. Înalta Curte reținând că

pârâta a acționat în afara cadrului contractual astfel cum a fost stabilit prin

contractul din 2000 modificat prin actul adițional din 14 decembrie 2000.

Totodată, Înalta Curte va respinge

cel de-al doilea capăt de cerere din acțiunea de fond, reținând că reclamanta

nu a solicitat și nu a administrat probe în dovedirea beneficiului nerealizat

pe parcursul derulării procesului de față, conform art. 1169 C. civ.

În baza principiului

disponibilității aplicabil în procesul civil, Curtea va lua act că recurenta

își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC C. SRL Tulcea, împotriva deciziei nr. 282 din 4 iunie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o

modifică în tot și în consecință:

Admite apelul declarat de reclamanta

SC C. SRL Tulcea împotriva sentinței comerciale nr. 15566 din 27 decembrie 2007

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a comercială, pe care o schimbă

în tot în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată

de reclamanta SC C. SRL Tulcea împotriva pârâtei A.V.A.S. București și obligă

pârâta la restituirea unui număr de 303.298 acțiuni deținute la SC S. SA Tulcea

către reclamantă. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata

sumei de 300.000 lei (ron) cu titlu de daune, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.