ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3540/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3540/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestației în
anulare de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3095 din 12 octombrie 2007, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat,
recursul formulat de pârâta Asociația A.A. Poșta Câlnău împotriva deciziei nr. 631
din 7 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială, și ca inadmisibil recursul formulat de expertul contabil T.G.
împotriva aceleiași hotărâri.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de recurs a reținut, în privința recursului formulat de pârâtă, că
prima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu
poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în
concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept la
toate pretențiile formulate, conducând în mod logic și convingător la soluția
din dispozitiv.
Referitor la cel de-al
doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
a reținut că din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța s-a
substitut părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele
contractuale, ori a reținut un cu totul act juridic sau conținut.
În ceea ce privește critica
finală în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost
dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întemeiată pe dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că recurenta nu a făcut distincție între
caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost
nesocotită de instanță, iar privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta
nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia
deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru
cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.
La data de 25 februarie
2008, recurenta – pârâtă a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318
teza a II-a C. proc. civ. și a arătat, în esență, că, instanța de recurs s-a
limitat la simple afirmații cu caracter general, fără a motiva efectiv care
sunt considerentele pentru care a ajuns la soluția dată prin raportare concretă
la criticile invocate în recurs în cadrul tuturor motivelor de recurs, cărora
acestea se circumscriu, cu trimitere la obiectul dedus judecății.
Contestația în anulare este
fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 318
teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare este admisibilă pentru acest
motiv în situația când instanța a omis să discute motivele de modificare sau de
casare, prin aceasta înțelegându-se efectiva examinare a acestora prin raportare
la ceea ce s-a criticat, indiferent de încadrarea juridică dată de parte.
În cauză, se constată că
recurenta – pârâtă a invocat critici pe care le-a circumscris motivelor de
recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În cadrul celor din urmă
motive de recurs, partea a adus critici în sensul că instanța de apel a
nesocotit înțelesul real al dispozițiilor art. 8.19.1 din contractul părților
coroborat cu anexa la contract, privind obligația de efectuare a unor
investiții arătând, totodată, că din această cauză instanța a acordat și ceea
ce nu a făcut obiectul învestirii.
Mai precis, a susținut că,
față de limitele învestirii instanței de fond, rezultă că reclamanta a
solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru nerealizarea
investițiilor în termen, astfel cum au fost asumate prin contract, aferente
anilor 2001 și 2002, până la data de 28 octombrie 2003, nu și anului 2003 și
numai printr-o neînțelegere și denaturare a modalității de calcul, stabilită
prin contract, s-a considerat că pârâta trebuie să suporte și suma de 83.951,43
dolari S.U.A., cu acest titlu, neacordată la fond, deși prin raportare la
concluziile expertizei contabile rezultă că aceasta reprezintă penalități de
întârziere pentru investițiile aferente anului 2003.
Or, examinând motivarea
hotărârii instanței de recurs, se constată că aceasta nu a analizat și
criticile de nelegalitate vizând încălcarea limitelor învestirii care se
circumscriu motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,
chiar dacă nu a fost indicat ca atare de către parte dar a făcut obiectul
cererii de recurs, așa cum s-a arătat.
Din această perspectivă, în
temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. se impune admiterea contestației în
anulare și anularea în parte a deciziei cu consecința rejudecării recursului
pârâtei în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația în
anularea deciziei Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.
3095 din 12 octombrie 2007, formulată de contestatoarea Asociația A.A.Poșta
Câlnău, anulează, în parte, decizia contestată în ce privește recursul declarat
de pârâta Asociația A.A. Poșta Câlnău și fixează termen pentru judecata
recursului la data de 21 ianuarie 2009, pentru când părțile vor fi citate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 26 noiembrie 2008.