ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4072/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 30 iulie 2002, reclamanta E.C.E. a chemat în judecată pe pârâții B.V., S.E. și M.M.A., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 265,07 mp și construcție alcătuită din pivniță, parter, etaj și mansardă. În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a defuncților Z.L.

și Z.E., decedați la 28 iunie 1970 și, respectiv, 6 mai 1982, foști proprietari ai imobilului, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31435 din 18 noiembrie 1932. Au mai arătat că, în anul 1933, în baza autorizației nr. 86D din 14 august 1933, fostul proprietar a edificat pe teren construcția compusă din pivniță, parter, etaj și mansardă, imobilul fiind naționalizat, fără titlu legal, prin Decretul nr. 92/1950. La 17 februarie 2003 reclamanta l-a chemat în judecată pe S.D., în temeiul dispozițiilor art. 57-58 C. proc. civ., arătând că, alături de ceilalți pârâți, acesta a solicitat eliberarea autorizației de construire pentru imobil.

Prin sentința civilă nr. 756 din 22 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei de obiect și a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că imobilul în litigiu a suferit modificări esențiale, devenind unul nou în sensul dispozițiilor art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel încât măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, conform art. 36 din actul normativ menționat. S-a mai constatat că reclamanta nu a depus diligențele necesare pentru a notifica chiriașii, neurmând procedura Legii nr. 112/1995. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greșita aplicare a legii, în sensul că instanța nu a soluționat acțiunea conform dreptului comun, ci a făcut aplicarea prevederilor speciale ale Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 508 din 24 martie 2005, a Curții de Apel, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei, invocându-se în motivare incidența prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și reținându-se că aceasta nu a făcut nici un demers în vederea restituirii imobilului în litigiu anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 de către pârâți și nici nu a urmat procedura Legii nr. 112/1995, formulând acțiunea în revendicare la 30 iulie 2002. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală pentru ignorarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil și necompararea titlurilor de proprietate ale părților, specifică acțiunii în revendicare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 4680 din 7 iunie 2007 a admis recursul reclamantei și a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel. S-a reținut că, prin motivarea realizată în cadrul analizei raportului juridic prin prisma Legii nr. 10/2001, cu referire la art. 18 lit. c) și la art. 46 alin. (2), instanța de apel a depășit limitele investirii sale, schimbând, contrar prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obiectul acțiunii deduse judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. În faza judecării apelului, în fața Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, intimata pârâtă M.A.M.

a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 C. civ., raportat la art. 44 alin. (1) teza a II-a, art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Constituție. Motivând cererea, intimata a susținut că textul art. 480 C. civ. este neconstituțional, deoarece nu condiționează exercitarea atributelor dreptului de proprietate și în raport conținutul acestui drept, ci doar în raport de limitele determinate prin lege. În acest context, s-a învederat că fostul proprietar, dată fiind reglementarea din art. 480 C. civ., poate ocoli dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995 și, respectiv, ale Legii nr. 10/2001 și încălca dreptul de proprietate al noului proprietar, dobânditor de bună credință al imobilului.

S-a invocat, de asemenea, neconstituționalitatea în raport de art. 16 alin. (1) din Constituție, cu referire la ilegalitatea ce se creează între cetățenii care au dobândit dreptul de proprietate în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001 și cei ce au dobândit un drept de proprietate într-una dintre modalitățile reglementate de Codul civil, deoarece nu se acceptă ca buna credință să ocrotească proprietatea dobândită în temeiul legilor speciale. Intimata a susținut că art. 480 C. civ. este neconstituțional și în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât deschide calea recuperării în justiție a imobilelor preluate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea dată în ședința publică de la 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă și, pe cale de consecință, cererea de suspendare a judecății cauzei, reținând că, deși formal, s-a invocat neconstituționalitatea art. 480 C. civ., din considerentele cererii intimatei pârâte rezultă că se critică, în realitate modul în care judecătorii români au înțeles să dea eficiență dreptului comun în raport cu legile speciale, în speță, Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001. Împotriva încheierii menționate a declarat recurs în termenul legal pârâta M.M.A., solicitând casarea conform art. 146 alin. (1) lit. d) din Constituția României, coroborat cu art.29 alin.1, 4 și 5 din legea nr. 47/1992 republicată, înaintarea dosarului la Curtea Constit uțională și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 480 C. civ.

Prin motivele de recurs, dezvoltate prin cererea depusă la 2 iunie 2010, urmare a comunicării încheierii recurate, pârâta recurentă a criticat hotărârea instanței de apel pentru extinderea nejustificată a sensului excepției de neconstituționalitate invocate și pe cale de consecință, pentru substituirea acesteia în rolul și atribuțiile instanței de control constituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României. S-a susținut că excepția invocată este admisibilă deoarece textul de lege ce a format obiectul acesteia are legătură cu obiectul cauzei, reprezentând temeiul de drept al acțiunii, este în vigoare și nu a fost constatat ca fiind neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurenta pârâtă raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Respingând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă cu motivarea că, în realitate, critica nu privește o neconcordanță normativă a textelor indicate, ci doar modul lor de aplicare, instanța de apel a procedat nelegal, substituindu-se în atribuțiile instanței de control constituțional și încălcând, astfel, dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție. Din motivarea excepției, atât în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 480 C. civ.

raportat la art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituție, cât și în ce privește critica aceluiași text de lege raportat la art. 16 alin. (1) din Constituție, nu rezultă nicio referire la modul de aplicare a dispozițiilor legale menționate, ci critica explicită a neconcordanței dintre reglementarea legală în discuție și cea constituțională. Instanța de apel a extins în mod nejustificat sensul excepției de neconstituționalitate, adăugând practic la lege prin soluția pronunțată și reținând inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru că motivele invocate nu s-ar circumscrie dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea va constata că excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă, deoarece textul art. 480 C. civ., ce formează obiectul acesteia are legătură cu obiectul cauzei, constituind chiar temeiul de drept al acțiunii, este în vigoare și nu a fost constatat ca fiind neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Ca atare, se va reține că sunt întrunite cerințele legale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, pentru a se putea dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate de recurentă. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta M.M.A.

și se va modifica încheierea recurată în sensul că se va admite cererea acesteia și se va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.480 C. civ., raportat la dispozițiile art. 16 și art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituția României. Urmează să se suspende judecata apelului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, conform art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, exprimată conform dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată, excepția de neconstituționalitate a art. 480 C. civ., raportat la textele constituționale menționate este neîntemeiată. Dispozițiile art. 480 C. civ.

precizează că dreptul de proprietate este un drept absolut și exclusiv, din punct de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, dar cu respectarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii. În acest context, textul de lege criticat este în deplină concordanță cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a II a din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege și de asemenea se aplică tuturor celor vizați de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare, fiind astfel respectat și principiul egalității cetățenilor în fața legii, consfințit de art. 16 alin. (1).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta M.M.A. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că admite cererea și dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 C. civ., raportat la art. 16 și art. 44 alin. (1) teza II din Constituție. Suspendă judecata apelului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.