ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4072/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 30 iulie 2002, reclamanta E.C.E. a chemat în

judecată pe pârâții B.V., S.E. și M.M.A., solicitând obligarea acestora de a-i

lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector

1, compus din teren în suprafață de 265,07 mp și construcție alcătuită din

pivniță, parter, etaj și mansardă.

În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe

dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., reclamanta a arătat că este unica

moștenitoare a defuncților Z.L. și Z.E., decedați la 28 iunie 1970 și,

respectiv, 6 mai 1982, foști proprietari ai imobilului, dobândit prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31435 din 18 noiembrie

1932.

Au mai arătat că, în anul 1933, în baza

autorizației nr. 86D din 14 august 1933, fostul proprietar a edificat pe teren

construcția compusă din pivniță, parter, etaj și mansardă, imobilul fiind

naționalizat, fără titlu legal, prin Decretul nr. 92/1950.

La 17 februarie 2003 reclamanta l-a chemat în

judecată pe S.D., în temeiul dispozițiilor art. 57-58 C. proc. civ., arătând

că, alături de ceilalți pârâți, acesta a solicitat eliberarea autorizației de

construire pentru imobil.

Prin sentința civilă nr. 756 din 22 septembrie

2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepțiile

inadmisibilității acțiunii și lipsei de obiect și a respins acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată, reținând că imobilul în litigiu a suferit

modificări esențiale, devenind unul nou în sensul dispozițiilor art. 18 lit. b)

din Legea nr. 10/2001, astfel încât măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent, conform art. 36 din actul normativ menționat.

S-a mai constatat că reclamanta nu a depus

diligențele necesare pentru a notifica chiriașii, neurmând procedura Legii nr. 112/1995.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel

reclamanta, criticând-o pentru greșita aplicare a legii, în sensul că instanța

nu a soluționat acțiunea conform dreptului comun, ci a făcut aplicarea

prevederilor speciale ale Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 508 din 24 martie 2005, a Curții de Apel, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei, invocându-se

în motivare incidența prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și

reținându-se că aceasta nu a făcut nici un demers în vederea restituirii

imobilului în litigiu anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate în baza Legii nr. 112/1995 de către pârâți și nici nu a urmat

procedura Legii nr. 112/1995, formulând acțiunea în revendicare la 30 iulie 2002.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs

reclamanta, criticând-o ca nelegală pentru ignorarea principiului

disponibilității ce guvernează procesul civil și necompararea titlurilor de

proprietate ale părților, specifică acțiunii în revendicare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 4680 din 7 iunie 2007 a admis recursul reclamantei și a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași curți de apel.

S-a reținut că, prin motivarea realizată în

cadrul analizei raportului juridic prin prisma Legii nr. 10/2001, cu referire

la art. 18 lit. c) și la art. 46 alin. (2), instanța de apel a depășit limitele

investirii sale, schimbând, contrar prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., obiectul acțiunii deduse judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ.

În faza judecării apelului, în fața Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, intimata pârâtă M.A.M. a invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 C. civ., raportat la art. 44

alin. (1) teza a II-a, art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Constituție.

Motivând cererea, intimata a susținut că textul

art. 480 C. civ. este neconstituțional, deoarece nu condiționează exercitarea

atributelor dreptului de proprietate și în raport conținutul acestui drept, ci

doar în raport de limitele determinate prin lege. În acest context, s-a

învederat că fostul proprietar, dată fiind reglementarea din art. 480 C. civ.,

poate ocoli dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995 și, respectiv, ale

Legii nr. 10/2001 și încălca dreptul de proprietate al noului proprietar,

dobânditor de bună credință al imobilului.

S-a invocat, de asemenea, neconstituționalitatea

în raport de art. 16 alin. (1) din Constituție, cu referire la ilegalitatea ce

se creează între cetățenii care au dobândit dreptul de proprietate în baza

dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001 și cei ce au dobândit

un drept de proprietate într-una dintre modalitățile reglementate de Codul

civil, deoarece nu se acceptă ca buna credință să ocrotească proprietatea

dobândită în temeiul legilor speciale.

Intimata a susținut că art. 480 C. civ. este

neconstituțional și în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât

deschide calea recuperării în justiție a imobilelor preluate în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989, fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995

și ale Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea dată în ședința publică de la 9

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă și, pe cale de

consecință, cererea de suspendare a judecății cauzei, reținând că, deși formal,

s-a invocat neconstituționalitatea art. 480 C. civ., din considerentele cererii

intimatei pârâte rezultă că se critică, în realitate modul în care judecătorii

români au înțeles să dea eficiență dreptului comun în raport cu legile

speciale, în speță, Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.

Împotriva încheierii menționate a declarat

recurs în termenul legal pârâta M.M.A., solicitând casarea conform art. 146

alin. (1) lit. d) din Constituția României, coroborat cu art.29 alin.1, 4 și 5

din legea nr. 47/1992 republicată, înaintarea dosarului la Curtea Constit uțională și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate a art. 480 C. civ.

Prin motivele de recurs, dezvoltate prin cererea

depusă la 2 iunie 2010, urmare a comunicării încheierii recurate, pârâta

recurentă a criticat hotărârea instanței de apel pentru extinderea

nejustificată a sensului excepției de neconstituționalitate invocate și pe cale

de consecință, pentru substituirea acesteia în rolul și atribuțiile instanței

de control constituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 146 lit. d) din

Constituția României.

S-a susținut că excepția invocată este

admisibilă deoarece textul de lege ce a format obiectul acesteia are legătură cu

obiectul cauzei, reprezentând temeiul de drept al acțiunii, este în vigoare și

nu a fost constatat ca fiind neconstituțional printr-o decizie anterioară a

Curții Constituționale.

Examinând criticile formulate prin motivele

invocate de recurenta pârâtă raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu,

Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Respingând ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate invocată de pârâtă cu motivarea că, în realitate, critica

nu privește o neconcordanță normativă a textelor indicate, ci doar modul lor de

aplicare, instanța de apel a procedat nelegal, substituindu-se în atribuțiile

instanței de control constituțional și încălcând, astfel, dispozițiile art. 146

lit. d) din Constituție.

Din motivarea excepției, atât în ceea ce

privește critica de neconstituționalitate a art. 480 C. civ. raportat la art. 44

alin. (1) teza a II-a din Constituție, cât și în ce privește critica aceluiași

text de lege raportat la art. 16 alin. (1) din Constituție, nu rezultă nicio

referire la modul de aplicare a dispozițiilor legale menționate, ci critica

explicită a neconcordanței dintre reglementarea legală în discuție și cea constituțională.

Instanța de apel a extins în mod nejustificat

sensul excepției de neconstituționalitate, adăugând practic la lege prin

soluția pronunțată și reținând inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții

Constituționale pentru că motivele invocate nu s-ar circumscrie dispozițiilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea va constata că excepția de

neconstituționalitate invocată este admisibilă, deoarece textul art. 480 C.

civ., ce formează obiectul acesteia are legătură cu obiectul cauzei,

constituind chiar temeiul de drept al acțiunii, este în vigoare și nu a fost

constatat ca fiind neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

Ca atare, se va reține că sunt întrunite

cerințele legale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, pentru

a se putea dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției

invocate de recurentă.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta M.M.A. și se

va modifica încheierea recurată în sensul că se va admite cererea acesteia și

se va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art.480 C. civ., raportat la dispozițiile

art. 16 și art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituția României.

Urmează să se suspende judecata apelului până la

soluționarea excepției de neconstituționalitate, conform art. 23 alin. (5) din

Legea nr. 47/1992.

În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

exprimată conform dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

republicată, excepția de neconstituționalitate a art. 480 C. civ., raportat la

textele constituționale menționate este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 480 C. civ. precizează că

dreptul de proprietate este un drept absolut și exclusiv, din punct de vedere

al titularului care îl poate exercita în mod liber, dar cu respectarea ordinii

publice și a dispozițiilor imperative ale legii.

În acest context, textul de lege criticat este

în deplină concordanță cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a II a din

Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate

sunt stabilite de lege și de asemenea se aplică tuturor celor vizați de ipoteza

normei legale, fără nicio discriminare, fiind astfel respectat și principiul

egalității cetățenilor în fața legii, consfințit de art. 16 alin. (1).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta M.M.A.

împotriva încheierii din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că admite cererea și dispune

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 480 C. civ., raportat la art. 16 și art. 44 alin. (1) teza

II din Constituție.

Suspendă judecata apelului până la soluționarea

excepției de neconstituționalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.