ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2030/2003

D E C I Z I A Nr. 2030 Dosar nr. 3421/2002 Ședința publică de la 20 mai 2003 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 107/2 februarie 2001 – secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate acțiunile principale introduse de reclamantele J.E.A.M. și J.L., înregistrată sub nr. 6333/30 iulie 1996 și respectiv nr. 2868/19 martie 1988 la Judecătoria sectorului 4 București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Local Sector 4 București, S.C. „B. ” S.A., C.M. și S.I. precum și cu intervenienții-reclamanți: D.D.G., B.M.; a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții reclamanți: D.D.G.

și B.M.– dosar nr. 2868/1998 împotriva reclamantelor J.E.A. și J.L., precum și a pârâților: C.M., C. Ș.I. Consiliul General al Municipiului București, S.C. „B.” S.A.; a admis acțiunea anexă înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București sub nr. 4202/17 aprilie 1998 formulată de intervenienții reclamanți: D.D.G. și B.M. și pe cale de consecință: reclamantele și pârâții au fost obligați să lase reclamanților-intervenienți în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 117,79 m 2 și construcția amplasată pe acesta (parter și un etaj) astfel cum a fost identificat de expertul ing. N.I.; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C.M.

în contradictoriu cu intervenienții-reclamanți D.D.G. și B.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu situat în București compus din teren în suprafață de 116,79 m 2 și construcția amplasată pe acesta a fost dobândit de autoarea reclamantelor: J.E.A.M. și J.L., defuncta J.E.A., decedată la 15 februarie 1985, în baza contractului de schimb autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr. 16621/4 iunie1929. Că imobilul respectiv a intrat în proprietatea autoarei intervenienților, defuncta A.G. – decedată la 7decembrie 1955 – în baza actului dotal nr. 1776/30 noiembrie l943. S-a mai reținut de instanța de fond că imobilul în litigiu a fost din eroare naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 pe numele fostei proprietare J.E., de vreme ce proprietara imobilului era A.G., persoană exceptată de la actul de naționalizare.

Că la data de 1 septembrie 1997 imobilul menționat a fost vândut pârâtului-reclamant C.M. în baza art. 9, art. 14 din Legea nr. 112/1995, acesta fiind cumpărător de bună credință. Prin decizia nr. 208/A/25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-au admis apelurile declarate de apelanții-pârâți: Consiliul General al Municipiului București, C.M. și C.S., împotriva sentinței civile nr.107/2.02.2001 a Tribunalului Bucureșt, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu apelantele reclamante: J.E.A.M. și J.L., intimații-pârâți: Consiliul Local al Sectorului 4 București, S.C. A.V.L. „B.” S.A., intimații-intervenienți: D.D.G. și B.M. și pe cale de consecință: s-a schimbat în parte sentința atacată în sensul că s-a respins cererea de intervenție în interes propriu și cererea conexă, formulate de D.D.G.

și B.M., ca nefondate; s-a admis cererea recurenților formulată de C.M. și s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 854/1997 încheiat cu S.C. A.V.L. „B.” S.A.; s-a respins apelul declarat de apelantele-reclamante J.E.A.M. și J.L., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat; s-a luat act că D.D.G. a renunțat la apelul declarat împotriva aceleiași sentințe; s-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu situat în București, a aparținut defunctei J.E.A., decedată la 12 februarie 1985 în baza contractului de schimb autentificat sub nr. 16621/1929. Că, chiar dacă imobilul respectiv a fost transmis fiicei sale A.G.

în baza actului dotal nr. 1776/1943, de vreme ce nu a fost transcris în registrul de transcripțiuni, el a rămas tot în proprietatea autoarei J.E.A. Imobilul a fost naționalizat cu titlu, în baza Decretului nr. 92/1950. S-a mai reținut de aceiași instanță că imobilul în litigiu a fost cumpărat de C.M. cu respectarea art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 854/1997. Acesta a fost cumpărător de bună credință. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamantele J.E.A.M.

și J.L., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece: - în mod greșit s-a reținut de instanța de apel faptul că imobilul în litigiu a fost afectat exploatării și pot fi aplicabile prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, de vreme ce închirierea imobilului s-a făcut urmare împrejurărilor din 1942 – situație de război – care a antrenat obligativitatea unor încortiruiri, iar din 1947 au fost impuse închirierii obligatorii din partea organelor administrative ale puterii de tip sovietic. - este greșită și reținerea de către instanțe a faptului că fostul chiriaș C.M. a fost cumpărător de bună credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 854/1997, de vreme ce acest act s-a încheiat cu fraudarea legii.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Formulând acțiunea în revendicare, reclamantele: J.E.A.M. și J.L., a dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 116,79 m 2 și construcția amplasată pe acesta (parter plus un etaj), solicitând restabilirea acestui drept încălcat prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950. Imobilul în litigiu a fost dobândit de autoarea reclamantelor, defuncta J.E.A., decedată la 15 februarie 1985 – certificat de moștenitor nr.1307/12 septembrie 1985 f. 4 d = 2868/1998 – în baza contractului de schimb nr.16621/4 iunie 1929 – f.11 d = 2868/1998. La data de 3.11.1943, imobilul menționat mai sus, a intrat în proprietatea defunctei A.G.-A., decedată la 7 decembrie1995, în baza actului dotal nr. 1776/30 noiembrie 1943 – f.77 – 81 d = 2868/1998.

Autoarea A.G.-A. a fost mama intervenienților: D.D.G. și B.M. – certificat de moștenitor nr. 3/10 ianuarie 1996 f. 80 d =2868/1998. Aceștia fiind moștenitori legali ai autoarei. De vreme ce, imobilul în litigiu a devenit proprietatea autoarei A.G.A. – în baza actului dotal -, din eroare imobilul a fost preluat de Statul Român, conform Decretului nr. 92/1950, pe numele autoarei J.E.A. În speță, dovedindu-se că imobilul în discuție a aparținut autoarei A.G.A. ce făcea parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres și imperativ de la naționalizare, se constată că în mod greșit instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 1 ale Decretului nr. 92/1950 erau aplicabile acesteia, Carnet de muncă 7 – 26 d =4202/1998.

Prin urmare, reclamantele nefiind titularele dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, nu au calitatea procesuală activă și implicit nici interes legitim pentru a solicita revendicarea imobilului respectiv. Imobilul situat în București, ce face obiectul litigiului – a făcut obiectul contractului de vânzare nr. 854/1997 – f. 52-53 d = 2868/1998. Părțile contractului respectiv fiind: S.C. A.V.L. „B.” S.A. București în calitate de vânzător și C.M. în calitate de cumpărător.

Întocmirea actului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, în sensul că pârâtul – fost chiriaș – a optat pentru cumpărarea imobilului în litigiu după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii (29 octombrie 1996). Imobilul a fost vândut pârâtului la data de 29 august 1997, dată până la care reclamantele nu au solicitat restituirea în natură a imobilului, și nici nu l-au notificat în vreun fel pe pârât.

Cum în cauză, imobilul în litigiu a fost cumpărat cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, cumpărătorul – C.M.– a fost de bună credință în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare din 21 august 1997. Plecând de la necesitatea de protejare a siguranței și stabilității circuitului civil, a încrederii publice în actele juridice de dobândire a proprietății încheiate în condiții de eroare publică asupra calității de proprietar a înstrăinătorului, când nimic nu i se poate imputa subdobânditorului, victimă și el al acelei erori, în practica judiciară și în doctrină a fost cunoscut principiul validității aparenței în drept a cărui esență este exprimată prin adagiul „error communis facit jus”.

Incidența mai sus enunțatului principiu, este însă subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea referitoare la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea invincibilă - și a unei condiții privind buna credință a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia. În speță, pârâtul C.M. aflându-se în condiții de eroare publică cu privire la calitatea de proprietar a înstrăinătorului, în sensul că a crezut că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, a încheiat actul de vânzare-cumpărare la data de 21 august 1997. Având credința că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului litigios, în momentul facerii actului de vânzare-cumpărare, pârâtul a fost de bună credință.

Motivele de recurs, invocate de reclamante nu au fost încadrate în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.1-10 C. proc. civ., dar dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor în art. 304 pct. 9,10 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că recursul declarat de reclamantele J.E.A.M. și J.L., împotriva deciziei civile nr. 208/25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, este nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele J.E.A.M. și J.L. împotriva deciziei nr. 208 A din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.