ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2949/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 179 din 10 iunie 2009, Tribunalul

Prahova, după desființarea sentinței nr. 1438 din 24 octombrie

2007, prin decizia nr. 46 din 12 martie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, a anulat acțiunea promovată de reclamanta SC G.E.U.K.

LTD în contradictor cu pârâta SC C. SA Ploiești și

intervenienții SC O.T. SA Constanța și SC R. SA Onești,

prin administrator judiciar S.Q. SPRL, ca neîntemeiată și a respins

cererea de chemare în judecată formulată de SC R. SA în baza art. 57

C. proc. civ. a SC E.T. SRL ca rămasă fără obiect.

Prima instanță a pus în

vedere reclamantei prin încheierea din 6 aprilie 2009 și adresă

să timbreze cererea de chemare în judecată precizată cu suma de

422.609 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Constatând la termenul acordat

că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale

de timbrare a cererii, judecătorul fondului a făcut aplicarea art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a

anulat cererea promovată de acesta ca netimbrată.

În acest context, cererea de chemare

în judecată formulată de SC R. SA în temeiul art. 57 C. proc. civ. a SC

E.T.L. SRL s-a respins ca rămasă fără obiect.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, prin decizia nr. 159 din 16 decembrie 2009 cu consecința

desființării sentinței și trimiterii cauzei spre

rejudecare.

Instanța de apel a apreciat ca

întemeiată ultima critică formulată de apelantă cu privire

la neacordarea unui termen în vederea achitării taxelor de timbru motivat

de existența unor dificultăți în efectuarea transferului bancar

determinate de faptul că sediul societății apelantei este în

Marea Britanie și plata trebuia efectuată din contul acesteia aflat

la bănca din Marea Britanie.

Făcând aplicarea art. 6

paragraf 1 din Convenția Europeană în sensul că neacordarea

termenului solicitat în scopul solicitat al achitării taxelor de timbru

reprezintă o limitare a accesului la justiție, instanța de apel

desființând sentința a trimis cauza pentru rejudecare pe fond.

Criticile apelantei cu privire la

caracterul neevaluabil în bani al acțiunii și cuantumul taxei de

timbru datorate și cu privire la admisibilitatea cererii de suspendare a

judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 au fost

înlăturate de instanța de apel cu motivarea că obiectul

acțiunii constă într-un drept patrimonial evaluabil în bani iar orice

altă cerere inclusiv cea de suspendare nu putea fi examinată decât

dacă cerința timbrării acțiunii era îndeplinită.

Răspunzând la critica cu

privire la obiectul evaluării, instanța de apel a precizat că

acțiunea este evaluabilă în bani în raport de cantitatea de 30.000

tone MT țiței ce se solicită a fi restituită iar nu în

raport de lipsa de folosință a acesteia constând în dobânda

legală de 6% an.

IÎn contra deciziei menționate

reclamanta SC G.E.U.K. LTD a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile dezvoltate aduse deciziei

atacate privesc constatările acesteia față de:

1.caracterul neevaluabil în bani al

cererii de chemare în judecată față de natura acesteia:

obligația de a face, scopul fiind restituirea (predarea) unui bun

proprietate aflat în depozitul pârâtei, modificarea Legii nr. 146/1997 prin O.U.G.

nr. 212/2008 fiind în acest sens.

2.încălcarea art. 6 alin. (1)

din Convenția Europeană, obligarea la plata unei taxe ad valorem

constituind o limitare a accesului la justiție, în cazul de față

neexistând proporționalitatea cerută de convenție;

3.temeiul contractual al

acțiunii în restituire, este art. 1591 și urm. C. civ. privind

contractul de depozit, acțiunea nefiind una reală, în revendicare;

4.dreptul de a preciza natura

juridică a acțiunii aparține creditorului în temeiul

principiului disponibilității iar nu instanței, și cu atât

mai puțin pârâtului.

Intimata SC R. SA a depus

întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția lipsei de interes a

declarării recursului în principal și în subsidiar respingerea

recursului ca nefondat.

Lipsa de interes în promovarea

recursului este justificată de faptul că apelul declarat de

reclamantă a fost admis criticile vizând motivarea deciziei iar în

altă ordine de idei instanța nu a fost sesizată cu un capăt

de cerere privind constatarea caracterului neevaluabil în bani al cererii de

chemare în judecată.

Pe fond intimata susține

considerentele deciziei atacate adăugând că modificarea Legii nr. 146/1997

prin O.U.G. nr. 212/2008 este fără relevanță deoarece

această lege, are un caracter financiar iar ea nu a operat niciodată

o distincție între acțiuni evaluabile sau neevaluabile în bani din

perspectiva obligației de a face sau de a nu face.

Înalta Curte cu privire la

excepția lipsei de interes în declararea recursului constată

netemeinicia acesteia.

În cauza de față interesul

reclamantei în promovarea recursului îl constituie limitele

desființării sentinței fixate prin considerentele deciziei prin

raportare la prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., obligatorii pentru

instanța de trimitere. În atare situație, a desființării cu

trimitere, date fiind cazurile limitativ prevăzute de art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., motivul de desființare atunci când nu se arată în

dispozitiv, acesta se socotește completat cu cel care rezultă din

considerente, așa încât un recurs împotriva deciziei în întregul ei nu

poate fi considerat ca lipsit de interes ab initio. Aceasta și în

respectarea principiilor care guvernează soluționarea apelului

și anume tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum

quantum iudicatum prin raportare la principiul disponibilității în

apel dar și la situația particulară a soluției

desființării cu trimitere când, în lipsa unei rezolvări pe fond

a cauzei, nu se pune problema autorității de lucru judecat nici

pentru dispozitiv și nici pentru considerente.

Înalta Curte constată că

recursul declarat nu este fondat.

În cauza de față,

tribunalul a dispus anularea cererii de chemare în judecată promovată

de reclamanta - recurentă, ca netimbrată, în raport de prevederile art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

reținând că, deși încunoștiințată, reclamanta nu

s-a conformat obligației de timbrare impusă de instanță.

Prin apelul formulat reclamanta a

invocat patru motive de apel, unul principal și trei subsidiare.

Instanța de apel

înlăturând motivul de apel principal și două din motivele de

apel subsidiare l-a reținut ca întemeiat pe ultimul motiv de apel

subsidiar privind neacordarea termenului solicitat în scopul achitării

taxelor de timbru, fapt ce se constituie în opinia instanței de apel

într-o limitare a accesului la justiție raportat la prevederile art. 6

alin. (1) din Convenția Europeană.

Prin urmare, în soluționarea

apelului instanța nu a făcut decât să respecte principiile mai

sus amintite: tantum devolutum quantum apellatum, respectiv principiul

disponibilității, examinând și reținând ca întemeiat ceea

ce chiar apelanta a solicitat prin cererea sa, pentru ipoteza în care nu i se

primesc criticile (motivele) anterioare și tantum devolutum quantum

indicatum, în condițiile în care hotărârea apelată nu a dispus

cu privire la natura obiectului litigiului și caracterul evaluabil sau nu

al acestuia ci numai cu privire la aplicarea unei sancțiuni pentru

neexecutarea obligației fiscale impuse. Aceasta deoarece, pentru

situațiile în care partea nu este de acord cu modul de stabilire a taxei

judiciare de timbru de către instanță, ea poate parcurge

procedura specială de reexaminare a acesteia reglementată de art. 18 alin.

(2)-(4) din Legea nr. 146/1997, republicată.

Așa fiind, constatând că

toate criticile din recurs se reduc la stabilirea caracterului neevaluabil în

bani al acțiunii, critică pe care instanța de apel a

înlăturat-o cu o motivare căreia i se substituie cea de

față, pentru a da eficiență unui motiv de apel subsidiar cu

respectarea principiului disponibilității, va respinge recursul

declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes

invocată de intimata SC R. SA Onești, prin administrator judiciar, S.Q.

SPRL.

Respinge recursul declarat de SC

G.E.U.K. LTD - Marea Britanie împotriva deciziei nr. 159 din 16 decembrie 2009

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.