ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1672/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta SC L.P. SA - prin administrator judiciar R.I. I.P.U.R.L., filiala Constanța, a chemat în judecată pe pârâta SC B.I.P. SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 165.894 dolari SUA, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în perioada 8 mai 2008 - 14 mai 2008, prin fapta culpabilă a pârâtei de a se fi opus executării sentinței nr. 490 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente acestei sume cu începere de la data pronunțării și până la data achitării integrale, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 94 din data de 16 martie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC L.P. SA. – societate în insolvență. În fundamentarea acestei soluții prima instanță a reținut că prin sentința nr. 490 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus permiterea accesului reclamantei în incinta SC B.P.I. SA în vederea asigurării pazei și conservării bunurilor rezultate din dezmembrarea echipamentelor instalațiilor și construcțiilor aferente grupurilor energetice dezafectate și casate din patrimoniul SC B.P.I. SA și că din înscrisurile depuse la dosar ce au constituit probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că societatea pârâtă - prin organele sale de conducere s-ar fi opus în vreun fel, în perioada 8 mai - 14 mai 2008, la executarea sentinței menționate mai sus.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta SC L.P. SA Constanța, societate în insolvență, prin administrator judiciar R.I. I.P.U.R.L., filiala Constanța, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 119 din data de 13 octombrie 2009, a anulat apelul ca netimbrat, reținând că apelanta-reclamantă nu a achitat taxa de timbru în cuantum de 2410 lei și timbru judiciar de 5 lei stabilită potrivit considerentelor expuse în încheierea de ședință din data de 12 iunie 2009, deși a fost citată cu această mențiune, așa cum reiese din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1487 din 29 aprilie 2010 a admis recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași sentințe, reținând că în mod greșit apelul reclamantei a fost anulat ca netimbrat, deoarece, potrivit art. 77 alin. (1) din Legea 85/2006 raportate la art. 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, republicată, cu modificările ulterioare, apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 108 din 21 octombrie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, instanța de control judiciar reținând în esență, că aceasta nu a dovedit existența unui prejudiciu în executarea sentinței nr. 490/2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC L.P. SA CONSTANȚA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR R.I.

I.P.U.R.L., FILIALA CONSTANȚA.

Recurenta - reclamantă își circumscrie criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ., argumentația adusă în sprijinul acestora vizând, în esență, în raport de situația de fapt existentă, că instanța de control judiciar a reținut în mod greșit că nu au fost dovedite actele de dispoziție ale pârâtei la punerea în executare a titlului executoriu, că în cauză s-ar impune antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatei - pârâte, date fiind actele și faptele săvârșite de aceasta în forma vizată de art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și că instanța de apel a trecut la soluționarea cauzei fără să ia în considerare cererea sa de probatorii. Înalta Curte, în lipsa motivelor care pot fi încadrate în art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Este de observat că deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile invocate nu pot fi subsumate acestor motive de nelegalitate. În concret, recurenta nu a dezvoltat motivele invocate, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., criticând în esență faptul că instanța de apel nu a ținut cont de situația de fapt existentă și de probatoriile solicitate, respectiv administrate, aspecte ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra limitelor examenului de legalitate în această fază procesuală.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarat de recurenta – reclamantă SC L.P. SA CONSTANȚA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR R.I. I.P.U.R.L., FILIALA CONSTANȚA, împotriva deciziei nr. 108 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.