ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1479/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 decembrie 2008 reclamanta SC I.M.T.T.S.H. SRL Constanța - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar F. & F. I.C. I.P.U.R.L. Constanța, cheamă în judecată pe pârâtul C.T. solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 1.081.000 dolari SUA cu titlu de despăgubiri, față de faptul că prin sentința penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008 Judecătoria Constanța a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.T., lăsând nesoluționată latura civilă promovată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 24/MF din 17 aprilie 2009 Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată din oficiu și respinge acțiunea formulată de reclamantă, reținând că, în lipsa oricăror alte documente pe baza cărora să poată determina data comiterii faptelor ilicite de către pârât, reclamanta invocând ca temei al acțiunii dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., aceasta a cunoscut paguba și pe autorul faptei ilicite la data de 28 februarie 2002, dată la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva pârâtului în urma plângerii penale formulată de reclamantă, astfel că termenul de prescripție de 3 ani stabilit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit anterior datei introducerii acțiunii, prescripția nefiind întreruptă conform art. 16 alin. (2) din decretul menționat prin cauza penală în care reclamanta a formulat pretenții civile, dar în care s-a pronunțat încetarea procesului privind pe inculpatul pârât.

Apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței primei instanțe este respins prin decizia civilă nr. 19/MF din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care reține, pentru a decide astfel, că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție stabilit prin art. 8 din Decretul nr. 167/1958 nu este 28 februarie 2002, așa cum a reținut prima instanță, ci data de 25 aprilie 2001, data la care reclamanta, și nu lichidatorul acesteia, s-a considerat păgubită de către pârât, urmare a demersurilor acestuia de schimbare a numelui și pavilionului navelor, sens în care s-au făcut demersuri la ITF Londra pentru a se permite uneia dintre nave accesul în rada interioară a portului panamez, nava fiind abandonată întrucât autoritățile panameze nu au permis intrarea acesteia în port decât în condițiile garantării plății în avans a cheltuielilor ocazionate de escală, precum și că încetarea procesului în materie penală, pe temeiul reținut de instanța penală, ca urmare a incidenței principiului autorității de lucru judecat, are drept consecință nerezolvarea laturii civile, ceea ce echivalează cu respingerea cererii de chemare în judecată în materie civilă, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 față de care cursul prescripției nu a fost întrerupt.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru soluționarea în fond a pricinii.

În fundamentarea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (2), cum eronat a reținut instanța, întrucât prin sentința penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008, irevocabilă, Judecătoria Constanța a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.T., lăsând nesoluționată acțiunea civilă formulată de recurentă, ceea ce nu echivalează cu respingerea cererii de chemare în judecată în materie civilă, astfel că termenul de prescripție a fost întrerupt până la data pronunțării sentinței menționate, acțiunea reclamantei fiind introdusă înăuntrul termenului de prescripție.

Examinând recursul reclamantei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta este fondat.

Se reține, în acest sens, că, deși, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, termenul de prescripție a dreptului la acțiune în răspundere delictuală de 3 ani (art. 3), care începe să curgă (art. 8) de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cît și pe cel care răspunde de ea, se întrerupe, între altele [art.16 alin. (1) lit. b)], prin introducerea unei cereri de chemare în judecată chiar dacă a fost introdusă la o instanță judecătorească necompetentă, sub condiția [art. 16 alin. (2)] să nu se fi pronunțat încetarea procesului, cererea să nu fi fost respinsă, anulată, să nu se fi perimat sau cel care a introdus-o să nu fi renunțat la ea, instanța de apel criticată a stabilit eronat că în speță nu a operat întreruperea termenului de prescripție întrucât prin sentința penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008, rămasă irevocabilă, Judecătoria Constanța, secția penală, a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.T., intimatul de față, instanța ignorând că prin aceeași hotărâre, s-a precizat expres în dispozitiv că instanța penală nu soluționează acțiunea civilă formulată de reclamanta, recurentă de față, și considerând neîntemeiat că menționata soluție echivalează cu respingerea cererii de chemare în judecată în materie civilă, antrenându-se incidența dispozițiilor art. 16 alin. (2) din actul normativ evocat.

A ignorat, astfel, instanța de apel criticată și principiul „ electa una via non datur recursus ad alteram ”, în raport de care reclamanta recurentă, care a declanșat procesul penal ca parte vătămată prin infracțiunea săvârșită de inculpatul C.T., constituindu-se parte civilă, nu putea promova în paralel o acțiune civilă pentru recuperarea aceleiași sume decât după pronunțarea hotărârii penale prin care, prin ipoteză, acțiunea sa civilă să nu se fi soluționat.

Cum în cauză, prin sentința penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Constanța, secția penală, nu s-a soluționat acțiunea civilă formulată de reclamantă, nu se poate reține - cum greșit a făcut-o instanța de apel - că aceasta echivalează cu respingerea cererii civile a reclamantei, astfel că, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune al reclamantei recurente împotriva pârâtului intimat reîncepe să curgă de la data pronunțării sentinței menționate, respectiv de la 17 ianuarie 2008, dată în raport de care introducerea acțiunii de față la 15 decembrie 2008 este făcută înăuntrul termenului de prescripție care se împlinește la 17 ianuarie 2011, soluțiile reținute de instanțele de apel și de fond fiind, deci, nelegale și netemeinice.

Față de cele de mai sus, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., recursul reclamantei recurente urmează a fi admis și, întrucât instanța de apel, care a confirmat soluția instanței de fond, a judecat cauza fără a intra în cercetarea fondului, decizia recurată urmează a fi modificată în tot în sensul că urmează a fi admis apelul aceleiași părți împotriva sentinței instanței de fond care urmează a fi desființată iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare în fond primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I.M.T.T.S.H. SRL prin lichiditator F. & F. I.C. I.P.U.R.L. CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 19 MF din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în tot, în sensul admiterii apelului aceleiași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 24/MF din 17 aprilie 2009 a Tribunalului Constanța, secția maritimă și fluvială. Desființează sentința menționată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța, secția maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.