ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2252/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. - Prin acțiunea introductivă, înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 26 octombrie 2006, reclamanta SC B.S.S.

SRL CONSTANȚA a solicitat obligarea pârâtei SC R.E. SRL SUCEAVA la plata sumei

de 137.400 lei noi reprezentând echivalentul a 40.000 euro la cursul B.N.R. din

27 decembrie 2002 plus dobânda legală aferentă.

În motivarea cererii sale, reclamanta

a arătat că a încheiat cu pârâta la 24 iulie 2002 un contract de

vânzare-cumpărare prin care pârâta se obliga să livreze până la sfârșitul lunii

noiembrie 2002 o anumită cantitate de țeavă multistrat cu inserție de aluminiu.

Potrivit susținerilor reclamantei,

prin contract aceasta s-a obligat să prezinte o garanție bancară de 40.000 euro

pentru eventualul risc al anulării contractului fără o înștiințare prealabilă.

Totodată, reclamanta susține că, deși

la 14 noiembrie 2002 a înștiințat-o pe pârâtă asupra anulării comenzii, aceasta

la 27 decembrie 2002 a executat scrisoarea de garanție, prezentând garantei A.B.,

contractul dintre părți, tradus în limba engleză prin care s-a dat un sens diferit

obligațiilor reclamantei.

Potrivit reclamantei, clauza în limba

engleză referitoare la obligațiile asumate prin contract a fost anulată pe cale

judecătorească ceea ce o îndreptățește să solicite restituirea sumei încasată

de pârâta în executarea scrisorii de garanție bancară.

Prin întâmpinarea formulată în cauză,

pârâta a invocat în apărare, excepția prescripției dreptului la acțiune al

reclamantei și excepția autorității de lucru judecat conferită de cele statuate

prin sentința civilă nr. 1836 din 28 februarie 2006 a Judecătoriei Câmpina.

II. - Tribunalul Constanța, secția comercială,

astfel investit, prin încheierea din data de 12 aprilie 2007, a respins

excepția autorității de lucru judecat, apreciind că, în cauză, nu sunt

întrunite cerințele art. 1201 C. civ., temeiul juridic al celor două acțiunii fiind

diferit.

Prin sentința civilă nr. 3362/COM

pronunțată la data de 12 iunie 2007, Tribunalul a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantei și în consecință, a respins ca prescrisă

acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

reține că în raport de temeiul de drept pe care reclamanta își întemeiază

acțiunea, art. 1092 C. civ., privind plata nedatorată, prescripția dreptului la

acțiune este reglementată de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, după care,

prescripția curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască

atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale

susmenționate, tribunalul constată că în cauză data nașterii dreptului la

acțiune este data plății sumei de 40.000 euro, către pârâtă, respectiv 27

decembrie 2002, în raport de care acțiunea reclamantei, înregistrată la 26

octombrie 2006 este prescrisă fiind promovată după împlinirea termenului

general de prescripție de 3 ani.

Referitor la întreruperea cursului

prescripției extinctive, invocată de reclamantă în apărare, tribunalul,

apreciază că acțiunea promovată de reclamantă în 2003 ce a făcut obiectul

dosarului nr. 1841/COM/2003 soluționată prin sentința civilă nr. 896/ COM din 3

februarie 2004 a Tribunalului Constanța, nu a întrerupt cursul prescripției

deoarece privește ocrotirea unor drepturi distincte de cele deduse judecății

prin cauza de față.

III. - Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței fondului a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia

civilă nr. 234/ COM din 1 noiembrie 2007, în sensul desființării sentinței și

trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe Tribunalului Constanța.

Examinând prescripția dreptului

material la acțiune al reclamantei din perspectiva dispozițiilor legale

incidente, dar și al litigiilor purtate între părți izvorâte din folosirea contactului

în limba engleză, instanța de control judiciar constată că soluția primei instanțe

este greșită, cursul prescripției fiind întrerupt conform art. 16 lit. b) din

Decretul nr. 167/1958 prin introducerea unei cereri de chemare în judecată,

respectiv a acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 1841/2003 înregistrat pe

rolul Tribunalului Constanța și finalizat prin sentința civilă nr. 896 din 3

februarie 2004 definitivă prin decizia nr. 266/2004 a Curții de Apel Constanța

prin care s-a anulat clauza în limba engleză din contractul părților, clauză în

baza căreia pârâta a executat scrisoarea de garanție bancară.

Raportat la data rămânerii definitive

a sentinței nr. 896/2004 și data introducerii acțiunii de față, instanța de

control judiciar constată că termenul general de prescripție de 3 ani nu a fost

împlinit.

IV. - Împotriva acestei decizii pârâta

SC R.E. SRL a declarat la 14 noiembrie 2007 recurs, în termen legal, solicitând

modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului declarat

de reclamanta și menținerii ca legală și temeinică a sentinței fondului.

Recurenta a invocat prin cererea de

recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

vizând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la

prescripția extinctivă art. 7 alin. (2) și art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta și-a structurat criticile de

nelegalitate formulate pe următoarele aspecte:

A )prima acțiune formulată de

reclamantă ce a făcut obiectul dosarului nr. 1841/COM/2003 a fost respinsă

irevocabil de instanțe, astfel că, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958 nu poate opera o întrerupere a prescripției;

b) atât prima acțiune (dosarul nr. 1841/2003),

cât și cea de față, introdusă la 26 octombrie 2006 au un obiect identic,

respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.374.000.000 lei (echivalentul a

40.000 euro și dobânda aferentă)

c) dreptul la acțiune nu s-a născut în

baza sentinței nr. 896/COM/2004, întrucât, aceasta nu are nicio implicație cu

privire la momentul nașterii dreptului la acțiune, obiectul cererii privind

anularea unei singure clauze din versiunea în limba engleză a contractului și

nu afectează în nici un fel valabilitatea contractului în limba română și nici

valabilitatea scrisorii de garanție bancară.

Intimata reclamantă a format

întâmpinare la motivele de recurs solicitând menținerea ca legală a deciziei

curții de apel.

În esență, intimata a arătat că toate litigiile

purtate între părți au fost generate de folosirea contractului în limba engleză

și de necesitatea anulării lui, iar executarea scrisorii de garanție bancară

s-a desfășurat strict în baza clauzei în limba engleză ce a fost anulată,

astfel că dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 își găsesc aplicarea

în cauză.

Înalta Curte, examinând hotărârea

atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

interpretare și aplicare greșită este criticată prin cererea de recurs, au

următorul conținut:

Art. 16 [(1 lit. b)] din Decretul nr. 167/1958

„Prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată…”.

Art. 16 alin. (2) „Prescripția nu este

întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cerere de chemare în

judecată a fost respinsă, anulare sau dacă s-a perimat…”.

purtat mai multe litigii izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare încheiat

de acestea la 24 iulie 2002, relevant pentru soluționarea chestiunii întreruperii

cursului prescripției extinctive, în ipoteza reglementată de art. 16 [(1 lit.

b)] din Decretul nr. 157/1958, fiind litigiul ce a format obiectul dosarului nr.

1841 din 20 martie 2003 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța și finalizat

prin sentința civilă nr. 896 din 3 februarie 2004.

Fiind investit cu două capete de

cerere respectiv, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

cumpărare încheiat de părți, varianta în limba engleză și întoarcerea executării

prin restabilirea situației anterioare cu obligarea pârâtei (vânzătoarea din

contract) la plata garanției executate, tribunalul prin sentința nr. 896/2004 a

admis în parte acțiunea pentru primul capăt de cerere, constatând nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare cumpărare încheiat de părți respectiv a

clauzei privind obligațiile clientului înserată în contractul încheiat în limba

engleză, statuând că aceasta a fost modificată și nu coincide voinței reale a

părților.

Capătul de cerere privind întoarcerea executării

a fost disjuns, tribunalul apreciind că în raport de dispozițiile art. 404

1

C. proc. civ., competența de soluționare revine judecătoriei, ca instanță de

executare.

prezentei cauze, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 26

octombrie 2006, intimata reclamanta a solicitat obligarea recurentei-pârâte la

plata sumei încasate în baza garanției bancare, ca plată nedatorată, urmare

anulării clauzei din contractul în versiunea engleză în baza căreia

recurenta-pârâtă a solicitat și obținut plata garanției bancare.

Așa fiind, rezultă cu forța evidenței

că, acțiunea finalizată prin sentința civilă nr. 896/2004, a întrerupt cursul

prescripției extinctive în ce privește valorificarea de către intimata

reclamantă a dreptului de a cere restituirea sumei încasată nedatorat,

respectiv în temeiul unei clauze contractuale nule.

ce a făcut obiectul dosarului nr. 1841/2003 al Tribunalului Constanța a fost

respinsă în mod irevocabil, este nereală, în raport de conținutul dispozitivului

sentinței nr. 896/2004 prin care singurul capăt de cerere examinat pe fond,

respectiv nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în varianta engleză a

fost admis în parte cu precizările din considerentele ce preced.

Capătul de cerere disjuns vizând întoarcerea

executării, soluționat de judecătorie, investită prin declinare de competență,

a fost respins, dar nu se poate reține o identitate de obiect cu cererea de

față.

Potrivit sentinței civile nr. 1836

pronunțată de Judecătoria Constanța la 28 februarie 2006 pe capătul de cerere

disjuns, judecătoria ca instanță de executare a examinat această cerere apreciind

că nu sunt îndeplinite cerințele art. 404

1

C. proc. civ., în sensul

că nu există un titlu executoriu desființat care să impună întoarcerea

executării silite.

Prin urmare, instanța a analizat

cererea din perspectiva termenului juridic indicat art. 404

1

C.

proc. civ. și nu sub aspectul plății nedatorate, chestiune asupra căreia nici

nu era competentă material, în raport de cuantumul pretențiilor.

În aceste condiții hotărârea de

respingere a întoarcerii executării nu are relevanță conferită de art. 16 alin.

(2) din Decretul nr. 167/1958 așa cum susține recurenta și aceasta deoarece nu

a statuat asupra dreptului subiectiv al reclamantei-intimate fundamentat pe

dispozițiile art. 1092 C. civ., ci asupra inexistenței unui titlu executoriu

sau a unei proceduri de executare silită a cărei întoarcere s-ar impune.

În sfârșit, susținerile recurentei în

sensul că acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 896/2004 nu afectează

valabilitatea contractului în limba română și nici valabilitatea scrisorii de

garanție bancară, exced chestiunii prescripției dreptului material la acțiune

și întreruperii cursului ei, deoarece vizează fondul dreptului invocat, aspecte

care nu au fost examinate.

Cele statuate prin sentința nr. 896/2004

a Tribunalului Constanța au fost analizate numai sub aspectul nașterii

dreptului la acțiune și întreruperii cursului prescripției și nu pe fondul

îndreptățirii intimatei-reclamante la plata sumei pretinse.

Concluzionând, Curtea constată că în

cauză a operat o întrerupere a cursului prescripției la data de 16 septembrie

2004 data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 896/2004, moment de la

care a început să curgă un nou termen de prescripție de trei ani, care la data

introducerii prezentei acțiuni nu era împlinit, așa cum în mod just a statuat

instanța de apel.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC R.E. SRL SUCEAVA împotriva deciziei nr. 234/ COM din 1 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

iunie 2008.