ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2252/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. - Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 26 octombrie 2006, reclamanta SC B.S.S. SRL CONSTANȚA a solicitat obligarea pârâtei SC R.E. SRL SUCEAVA la plata sumei de 137.400 lei noi reprezentând echivalentul a 40.000 euro la cursul B.N.R. din 27 decembrie 2002 plus dobânda legală aferentă. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta la 24 iulie 2002 un contract de vânzare-cumpărare prin care pârâta se obliga să livreze până la sfârșitul lunii noiembrie 2002 o anumită cantitate de țeavă multistrat cu inserție de aluminiu. Potrivit susținerilor reclamantei, prin contract aceasta s-a obligat să prezinte o garanție bancară de 40.000 euro pentru eventualul risc al anulării contractului fără o înștiințare prealabilă.

Totodată, reclamanta susține că, deși la 14 noiembrie 2002 a înștiințat-o pe pârâtă asupra anulării comenzii, aceasta la 27 decembrie 2002 a executat scrisoarea de garanție, prezentând garantei A.B., contractul dintre părți, tradus în limba engleză prin care s-a dat un sens diferit obligațiilor reclamantei. Potrivit reclamantei, clauza în limba engleză referitoare la obligațiile asumate prin contract a fost anulată pe cale judecătorească ceea ce o îndreptățește să solicite restituirea sumei încasată de pârâta în executarea scrisorii de garanție bancară. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat în apărare, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și excepția autorității de lucru judecat conferită de cele statuate prin sentința civilă nr. 1836 din 28 februarie 2006 a Judecătoriei Câmpina.

II. - Tribunalul Constanța, secția comercială, astfel investit, prin încheierea din data de 12 aprilie 2007, a respins excepția autorității de lucru judecat, apreciind că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., temeiul juridic al celor două acțiunii fiind diferit. Prin sentința civilă nr. 3362/COM pronunțată la data de 12 iunie 2007, Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține că în raport de temeiul de drept pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, art. 1092 C. civ., privind plata nedatorată, prescripția dreptului la acțiune este reglementată de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, după care, prescripția curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale susmenționate, tribunalul constată că în cauză data nașterii dreptului la acțiune este data plății sumei de 40.000 euro, către pârâtă, respectiv 27 decembrie 2002, în raport de care acțiunea reclamantei, înregistrată la 26 octombrie 2006 este prescrisă fiind promovată după împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani. Referitor la întreruperea cursului prescripției extinctive, invocată de reclamantă în apărare, tribunalul, apreciază că acțiunea promovată de reclamantă în 2003 ce a făcut obiectul dosarului nr. 1841/COM/2003 soluționată prin sentința civilă nr. 896/ COM din 3 februarie 2004 a Tribunalului Constanța, nu a întrerupt cursul prescripției deoarece privește ocrotirea unor drepturi distincte de cele deduse judecății prin cauza de față.

III. - Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 234/ COM din 1 noiembrie 2007, în sensul desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe Tribunalului Constanța.

Examinând prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei din perspectiva dispozițiilor legale incidente, dar și al litigiilor purtate între părți izvorâte din folosirea contactului în limba engleză, instanța de control judiciar constată că soluția primei instanțe este greșită, cursul prescripției fiind întrerupt conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, respectiv a acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 1841/2003 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța și finalizat prin sentința civilă nr. 896 din 3 februarie 2004 definitivă prin decizia nr. 266/2004 a Curții de Apel Constanța prin care s-a anulat clauza în limba engleză din contractul părților, clauză în baza căreia pârâta a executat scrisoarea de garanție bancară.

Raportat la data rămânerii definitive a sentinței nr. 896/2004 și data introducerii acțiunii de față, instanța de control judiciar constată că termenul general de prescripție de 3 ani nu a fost împlinit. IV. - Împotriva acestei decizii pârâta SC R.E. SRL a declarat la 14 noiembrie 2007 recurs, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta și menținerii ca legală și temeinică a sentinței fondului. Recurenta a invocat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la prescripția extinctivă art. 7 alin. (2) și art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta și-a structurat criticile de nelegalitate formulate pe următoarele aspecte: A )prima acțiune formulată de reclamantă ce a făcut obiectul dosarului nr. 1841/COM/2003 a fost respinsă irevocabil de instanțe, astfel că, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 nu poate opera o întrerupere a prescripției; b) atât prima acțiune (dosarul nr. 1841/2003), cât și cea de față, introdusă la 26 octombrie 2006 au un obiect identic, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.374.000.000 lei (echivalentul a 40.000 euro și dobânda aferentă) c) dreptul la acțiune nu s-a născut în baza sentinței nr. 896/COM/2004, întrucât, aceasta nu are nicio implicație cu privire la momentul nașterii dreptului la acțiune, obiectul cererii privind anularea unei singure clauze din versiunea în limba engleză a contractului și nu afectează în nici un fel valabilitatea contractului în limba română și nici valabilitatea scrisorii de garanție bancară.

Intimata reclamantă a format întâmpinare la motivele de recurs solicitând menținerea ca legală a deciziei curții de apel. În esență, intimata a arătat că toate litigiile purtate între părți au fost generate de folosirea contractului în limba engleză și de necesitatea anulării lui, iar executarea scrisorii de garanție bancară s-a desfășurat strict în baza clauzei în limba engleză ce a fost anulată, astfel că dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 își găsesc aplicarea în cauză. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Dispozițiile legale a căror interpretare și aplicare greșită este criticată prin cererea de recurs, au următorul conținut: Art. 16 [(1 lit. b)] din Decretul nr. 167/1958 „Prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată…”.

Art. 16 alin. (2) „Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cerere de chemare în judecată a fost respinsă, anulare sau dacă s-a perimat…”.

2. În cauza de față, între părți, s-au purtat mai multe litigii izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de acestea la 24 iulie 2002, relevant pentru soluționarea chestiunii întreruperii cursului prescripției extinctive, în ipoteza reglementată de art. 16 [(1 lit. b)] din Decretul nr. 157/1958, fiind litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 1841 din 20 martie 2003 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța și finalizat prin sentința civilă nr. 896 din 3 februarie 2004. Fiind investit cu două capete de cerere respectiv, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de părți, varianta în limba engleză și întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare cu obligarea pârâtei (vânzătoarea din contract) la plata garanției executate, tribunalul prin sentința nr. 896/2004 a admis în parte acțiunea pentru primul capăt de cerere, constatând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare încheiat de părți respectiv a clauzei privind obligațiile clientului înserată în contractul încheiat în limba engleză, statuând că aceasta a fost modificată și nu coincide voinței reale a părților.

Capătul de cerere privind întoarcerea executării a fost disjuns, tribunalul apreciind că în raport de dispozițiile art. 404 1 C. proc. civ., competența de soluționare revine judecătoriei, ca instanță de executare. 3. Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 26 octombrie 2006, intimata reclamanta a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata sumei încasate în baza garanției bancare, ca plată nedatorată, urmare anulării clauzei din contractul în versiunea engleză în baza căreia recurenta-pârâtă a solicitat și obținut plata garanției bancare. Așa fiind, rezultă cu forța evidenței că, acțiunea finalizată prin sentința civilă nr. 896/2004, a întrerupt cursul prescripției extinctive în ce privește valorificarea de către intimata reclamantă a dreptului de a cere restituirea sumei încasată nedatorat, respectiv în temeiul unei clauze contractuale nule.

4. Susținerea recurentei că acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1841/2003 al Tribunalului Constanța a fost respinsă în mod irevocabil, este nereală, în raport de conținutul dispozitivului sentinței nr. 896/2004 prin care singurul capăt de cerere examinat pe fond, respectiv nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în varianta engleză a fost admis în parte cu precizările din considerentele ce preced. Capătul de cerere disjuns vizând întoarcerea executării, soluționat de judecătorie, investită prin declinare de competență, a fost respins, dar nu se poate reține o identitate de obiect cu cererea de față. Potrivit sentinței civile nr. 1836 pronunțată de Judecătoria Constanța la 28 februarie 2006 pe capătul de cerere disjuns, judecătoria ca instanță de executare a examinat această cerere apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 404 1 C. proc.

civ., în sensul că nu există un titlu executoriu desființat care să impună întoarcerea executării silite. Prin urmare, instanța a analizat cererea din perspectiva termenului juridic indicat art. 404 1 C. proc. civ. și nu sub aspectul plății nedatorate, chestiune asupra căreia nici nu era competentă material, în raport de cuantumul pretențiilor. În aceste condiții hotărârea de respingere a întoarcerii executării nu are relevanță conferită de art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 așa cum susține recurenta și aceasta deoarece nu a statuat asupra dreptului subiectiv al reclamantei-intimate fundamentat pe dispozițiile art. 1092 C. civ., ci asupra inexistenței unui titlu executoriu sau a unei proceduri de executare silită a cărei întoarcere s-ar impune.

În sfârșit, susținerile recurentei în sensul că acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 896/2004 nu afectează valabilitatea contractului în limba română și nici valabilitatea scrisorii de garanție bancară, exced chestiunii prescripției dreptului material la acțiune și întreruperii cursului ei, deoarece vizează fondul dreptului invocat, aspecte care nu au fost examinate. Cele statuate prin sentința nr. 896/2004 a Tribunalului Constanța au fost analizate numai sub aspectul nașterii dreptului la acțiune și întreruperii cursului prescripției și nu pe fondul îndreptățirii intimatei-reclamante la plata sumei pretinse.

Concluzionând, Curtea constată că în cauză a operat o întrerupere a cursului prescripției la data de 16 septembrie 2004 data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 896/2004, moment de la care a început să curgă un nou termen de prescripție de trei ani, care la data introducerii prezentei acțiuni nu era împlinit, așa cum în mod just a statuat instanța de apel. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.E. SRL SUCEAVA împotriva deciziei nr. 234/ COM din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.