ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de SC „C.”

SA  Cugir împotriva deciziei nr.1024 A din 15 decembrie 2000 a Curții de Apel

Alba Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta

pârâtă SC „C.”  SA Cugir prin consilier juridic I. S. și intimata reclamantă SC

„S.” SRL Italia prin avocat L.O..

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că

recursul este timbrat, în termen declarat și motivat.

Recurenta prin consilier juridic a pus

concluzii de admitere a recursului declarat în cauză.

Apărătorul intimatei a solicitat să se

respingă acest recurs, ca nefondat.

C U

R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului

nr.3973/1999 al Tribunalului Alba,  reclamanta SC „S.”  SRL Italia , a acționat

în judecată pe pârâta SC „C.” SA  Cugir, pentru ca prin hotărâre judecătorească

pârâta să fie obligată la plata sumei de 268.000 USD, reprezentând marfă

comandată reclamantei, executată de aceasta, dar neplătită și neridicată de

pârâtă.

Prin sentința nr.87 din 25 ianuarie 2000,

Tribunalul Alba a admis integral pretențiile reclamantei, cu 13.285.000 lei

cheltuieli de judecată, reținând că produsele fabricate de reclamantă în

condiții speciale- în baza actului adițional dintre părți din 1 octombrie 1996

încheiat în baza contractului nr.1021/1995 între părțile în proces – au fost

stocate la reclamantă-producător- din culpa exclusivă a pârâtei.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond și a solicitat schimbarea în tot a acestei sentințe,

în sensul respingerii acțiunii introductive a reclamantei, susținând că prin

fabricarea produselor a căror contravaloare s-a solicitat prin acțiune,

reclamanta și-a asumat un risc, atâta vreme cât  a procedat la fabricarea lor

fără a fi în posesia unei scrisori de  garanție bancară din partea pârâtei.

Curtea de apel Alba Iulia, prin decizia

nr.1024/A din 15 decembrie 2000 a respins, ca nefondat apelul pârâtei cu

1.500.000 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamantă.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de

apel a reținut că deși reclamanta s-a angajat într-un  proces tehnologic

complex, în care a fost nevoită să antreneze în colaborare și alți furnizori,

nu i se poate  reține culpa fabricării mărfii înainte de emiterea scrisorii de garanție

bancară invocată de pârâtă, deoarece dacă ar fi lansat în producție produsele

contractate doar după primirea acelei scrisori de garanție bancară, ar fi fost

expusă la  riscul de a nu putea  respecta clauzele contractuale privind  data

livrării acestor produse și ar fi atras răspunderea sa contractuală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a

declarat  recurs, a susținut că este netemeinică și nelegală întrucât:

-a fost pronunțată cu încălcarea

prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă în sensul că hotărârea este

lipsită de  temei legal ori, este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii;

-instanța  nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare (art.304 pct.10 Cod procedură civilă);

-este pronunțată cu încălcarea prevederilor

art.304 pct.11 Cod procedură civilă;

-au fost încălcate prevederile art.723 Cod

procedură civilă, ale art.112 (pct.1,2,5 Cod procedură civilă) și ale art.67

Cod procedură civilă.

Recursul pârâtei este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, rezultă

că nu este întemeiată criticia recurentei care vizează încălcarea prevederilor

art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Din această perspectivă recurenta a criticat

instanțele anterioare de a fi pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal,

dată cu încălcarea  sau aplicarea greșită a legii  întrucât  nu au vegheat la

respectarea dispozițiilor legale referitoare la  reprezentarea  reclamantei în

instanță.

Prin întâmpinarea depusă la fila 13 în dosarul

instanței de fond la 8 noiembrie 1999,  pârâta nu a invocat excepția lipsei

calității procesuale a împuternicitului reclamantei nominalizat în petitul

acțiunii de a reprezenta societatea reclamantei. Acest aspect nu a fost

contestat  nici în apelul pârâtei. În împrejurările  date, cum pârâta nu a

formulat un motiv de apel distinct cu această excepție pentru a investi

instanța de apel cu judecarea acestuia, corect instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unei excepții care nu s-a invocat în condiții procedurale,

procedând în mod legal la judecarea numai a ceea ce a constituit motiv de apel.

Critica  recurentei privind  încălcarea

prevederilor art.304 pct.10 Cod procedură civilă respectiv aceea că instanța de

apel nu s-a  pronunțat asupra unui mijloc de apărare, este de asemenea

nefondată.

Hotărârile anterioare sunt criticate în

recursul pârâtei că nu s-au pronunțat în baza unor probe complete necesare

stabilirii unei stări de fapt reale; instanțele anterioare erau obligate

potrivit art.129 Cod procedură civilă să analizeze orice împrejurări de fapt și

de drept de natură să conducă la o soluționare temeinică și  legală a cauzei,

chiar dacă nu erau cuprinse în acțiune.

Această critică nu este de natură a conduce la

modificarea hotărârilor anterioare, întrucât pârâta nu a fost împiedicată de

nici o instanță să solicite administrarea acelor probe pe care le considera

utile în combaterea temeiurilor de fapt și de drept ale acțiunii reclamantei.

S-au administrat în cauză toate acele probe

pertinente  și utile soluționării legale a cauzei,  astfel încât critica

recurentei  este nefondată în raport cu prevederile art.129 Cod procedură

civilă ,în vigoare la data soluționării în fond și apel a cauzei.

Motivul de recurs care face trimitere la

încălcarea  prevederilor art.304 pct.11 Cod procedură civilă este lipsit de

relevanță întrucât acest text a fost abrogat în forma actuală a codului de

procedură civilă.

Nici ultimul motiv de recurs nu este de natură

a conduce la modificarea sau casarea hotărârii recurate. Corect instanța de

apel a reținut că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a fabrica produsele

contractate, obligația sa de a  livra aceste produse  fiind condiționată, de

obligația pârâtei de a garanta plata prețului prin remiterea unei scrisori de

garanție bancară, obligație neîndeplinită.

Cum potrivit art.969 Cod civil ,convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit

prevederilor art.970 Cod civil, convențiile trebuie executate cu bună credință

și acestea obligă nu numai la ceea ce expres este întrânsele , dar la toate

urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa,

hotărârea recurată se privește a fi corectă, recursul pârâtei este nefondat și

urmează a se  respinge cu această mențiune.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat  de pârâta

SC „ C.”  SA Cugir, împotriva deciziei nr.1024 A din 15 decembrie 2000 a Curții

de Apel Alba Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

februarie 2003.