ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1019/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 2468/2000 reclamanta SC S. SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.D.P. SA Baia Mare la plata sumei de 8.829.969.295 lei, reprezentând diferență de preț neachitat în sumă de 2.891.920.770 lei, reactualizat în raport cu indicele inflației până la data de 31 martie 2000 și în continuare până la data executării obligației de plată, plus cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta arată că în baza facturii a livrat pârâtei cantitatea de 322 lingouri de aliaj aur-argint în valoare de 5.991.144.961 lei, conform dispoziției de livrare și avizului de însoțire a mărfii.

Întrucât pârâta nu și-a executat obligația de plată a facturii reclamanta a acceptat efectuarea a trei compensări conform proceselor verbale din 11 decembrie 1997, 24 septembrie 1999 și 30 decembrie 1999 rezultând astfel o diferență de 2.891.920.770 lei. Prin precizările ulterioare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 11.946.270.120 lei, prin reactualizarea pretențiilor până în luna decembrie 2000 și, în subsidiar, a cerut penalități de 0,15 % pe zi întârziere în sumă de 8.713.838.477 lei. Tribunalul Sibiu, prin sentința nr. 172 din 14 februarie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 11.946.270.120 lei, preț produse reactualizat cu indicele de inflație, pe perioada decembrie 1997 – decembrie 2000, cu 174.107.702 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că pârâta nu a făcut dovada plății integrale a prețului, astfel că datorează suma rămasă neachitată, cu indicele de inflație. S-a reținut că, față de lipsa raporturilor contractuale și a clauzei penale, cererea pentru plata de penalități este nefondată. Împotriva acestei hotărâri, ambele părți au declarat apel. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, în opinia majoritară, prin decizia civilă nr. 6 din 25 ianuarie 2002 a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.851.461.244 lei, rest preț, la plata sumei de 5.821.917.707 lei, penalități de întârziere de 0,15 % pe zi, calculate până la 31 decembrie 2000, cu 146.428.789 lei, cheltuieli de judecată.

Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat. În pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că urmare plăților prin compensare a rămas neachitată suma de 2.851.461.244 lei și întrucât existența raporturilor contractuale a fost dovedită (dosar fond), pârâta datorează penalitățile conform clauzei penale din art. 7 din contract. Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat la 26 martie 2002 recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - întreaga creanță a reclamantei a fost achitată, astfel că acțiunea este de respins; - plata produselor s-a făcut prin novație prin schimbarea debitorului. Aceasta întrucât între părțile în cauză și S.E., s-a încheiat un contract tripartit la 17 iunie 1997, prin care s-a convenit ca SC P. SA să achite către S.E.

plățile restante datorate de SC S. SA. Recurenta a mai formulat unele completări și clarificări la 23 mai 2003, care fiind tardive, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 4 C. proc. civ. nu pot fi luate în discuție. Analizând recursul în termen declarat și verificând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele: Livrarea produselor, lingouri de aliaj aur-argint cu factura din 6 noiembrie 1997 s-a făcut de reclamanta în executarea contractului din 1996. Din valoarea facturată, de 5.991.144.961 lei, s-a achitat: - 2.000.000.000 lei la 11 decembrie 1997 - 427.319.832 lei la 24 septembrie 1999 - 671.913.359 lei la 30 decembrie 1999 Diferența rămasă neachitată de 2.891.920.770 lei, a fost, de altfel, recunoscută de pârâtă ca datorată, atât la fond cât și prin motivele de apel (dosar apel).

Invocarea prin motivele de recurs a contractului tripartit, reclamanta, pârâta și S.E., din 17 iunie 1997 și achitarea în temeiul acestuia a creanței reclamantei, nu poate fi primită. Din verificarea clauzelor acestui contract, se constată că în art. 1, obiectul contractului s-a prevăzut livrări între cele trei părți și că vânzarea aliajului aur-argint are ca scop stingerea, în sumă de 10 miliarde lei, din datoriile SC S. SA față de S.E., datorii aferente facturilor neachitate din luna mai 1997. Ori, livrarea în litigiu este ulterioară, din 6 noiembrie 1997, astfel că plățile făcute de recurentă în temeiul acestei convenții, desigur că au acoperit alte creanțe, scadente la data încheierii contractului, iar nu pe cele în litigiu, născute ulterior.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 6/ A din 25 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.