ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1019/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 2468/2000 reclamanta SC S. SA a solicitat obligarea

pârâtei SC A.D.P. SA Baia Mare la plata sumei de 8.829.969.295 lei,

reprezentând diferență de preț neachitat în sumă de 2.891.920.770 lei,

reactualizat în raport cu indicele inflației până la data de 31 martie 2000 și

în continuare până la data executării obligației de plată, plus cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că în baza facturii a livrat pârâtei cantitatea de 322 lingouri de aliaj

aur-argint în valoare de 5.991.144.961 lei, conform dispoziției de livrare și

avizului de însoțire a mărfii.

Întrucât pârâta nu și-a executat

obligația de plată a facturii reclamanta a acceptat efectuarea a trei

compensări conform proceselor verbale din 11 decembrie 1997, 24 septembrie 1999

și 30 decembrie 1999 rezultând astfel o diferență de 2.891.920.770 lei.

Prin precizările ulterioare,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 11.946.270.120 lei,

prin reactualizarea pretențiilor până în luna decembrie 2000 și, în subsidiar,

a cerut penalități de 0,15 % pe zi întârziere în sumă de 8.713.838.477 lei.

Tribunalul Sibiu, prin sentința nr.

172 din 14 februarie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei

de 11.946.270.120 lei, preț produse reactualizat cu indicele de inflație, pe

perioada decembrie 1997 – decembrie 2000, cu 174.107.702 lei, cheltuieli de

judecată.

Instanța a reținut că pârâta nu a

făcut dovada plății integrale a prețului, astfel că datorează suma rămasă

neachitată, cu indicele de inflație.

S-a reținut că, față de lipsa

raporturilor contractuale și a clauzei penale, cererea pentru plata de

penalități este nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, ambele

părți au declarat apel.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și contencios administrativ, în opinia majoritară, prin decizia

civilă nr. 6 din 25 ianuarie 2002 a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte

hotărârea primei instanțe, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.851.461.244

lei, rest preț, la plata sumei de 5.821.917.707 lei, penalități de întârziere

de 0,15 % pe zi, calculate până la 31 decembrie 2000, cu 146.428.789 lei,

cheltuieli de judecată.

Apelul reclamantei a fost respins ca

nefondat.

În pronunțarea acestei hotărâri s-a

reținut că urmare plăților prin compensare a rămas neachitată suma de

2.851.461.244 lei și întrucât existența raporturilor contractuale a fost

dovedită (dosar fond), pârâta datorează penalitățile conform clauzei penale din

art. 7 din contract.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a

declarat la 26 martie 2002 recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., formulând următoarele critici:

- întreaga creanță a reclamantei a

fost achitată, astfel că acțiunea este de respins;

- plata produselor s-a făcut prin

novație prin schimbarea debitorului. Aceasta întrucât între părțile în cauză și

S.E., s-a încheiat un contract tripartit la 17 iunie 1997, prin care s-a

convenit ca SC P. SA să achite către S.E. plățile restante datorate de SC S.

SA.

Recurenta a mai formulat unele

completări și clarificări la 23 mai 2003, care fiind tardive, cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzut de art. 301

4

C. proc. civ. nu pot fi

luate în discuție.

Analizând recursul în termen

declarat și verificând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Livrarea produselor, lingouri de

aliaj aur-argint cu factura din 6 noiembrie 1997 s-a făcut de reclamanta în

executarea contractului din 1996.

Din valoarea facturată, de

5.991.144.961 lei, s-a achitat:

- 2.000.000.000 lei la 11 decembrie

1997

- 427.319.832 lei la 24 septembrie

1999

- 671.913.359 lei la 30 decembrie

1999

Diferența rămasă neachitată de

2.891.920.770 lei, a fost, de altfel, recunoscută de pârâtă ca datorată, atât

la fond cât și prin motivele de apel (dosar apel).

Invocarea prin motivele de recurs a

contractului tripartit, reclamanta, pârâta și S.E., din 17 iunie 1997 și

achitarea în temeiul acestuia a creanței reclamantei, nu poate fi primită.

Din verificarea clauzelor acestui

contract, se constată că în art. 1, obiectul contractului s-a prevăzut livrări

între cele trei părți și că vânzarea aliajului aur-argint are ca scop stingerea,

în sumă de 10 miliarde lei, din datoriile SC S. SA față de S.E., datorii

aferente facturilor neachitate din luna mai 1997.

Ori, livrarea în litigiu este

ulterioară, din 6 noiembrie 1997, astfel că plățile făcute de recurentă în

temeiul acestei convenții, desigur că au acoperit alte creanțe, scadente la

data încheierii contractului, iar nu pe cele în litigiu, născute ulterior.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind

temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC P. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 6/ A din 25 ianuarie

2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 14 martie 2006.