ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5957/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 28 iunie 2004, reclamanta SC D.S.P. SA, prin lichidator D.V. a chemat în judecată pârâta SC T. SA, sucursala Govora, solicitând obligarea la plata sumei de 2.287.653.813 lei, prețul produselor livrate reactualizat cu indicele de inflație și cu dobânzi comerciale calculate până la 29 februarie 2004, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a susținut livrarea către pârâtă a produselor, robineți de diferite tipuri cu facturile: – din 14 octombrie 2001 în valoare de 26.500.000 lei din care s-a achitat prin compensare 20.000.0000 lei rămasă neachitată diferența de 6.500.000 lei.

– din 29 noiembrie 2001, în valoare de 923.266.260 lei. – din 18 martie 2002 în valoare de 3.427.200 lei. În apărare pârâta a cerut respingerea acțiunii susținând lipsa raporturilor contractuale și neacceptarea și instituirea în custodie a mărfii, care nu a fost semnată de primire, iar pentru celelalte facturi prețul urma să se achite prin compensare astfel că, nu datorează dobânzi. Tribunalul Vâlcea, secția comercială, prin sentința nr. 1149/ C din 3 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 933.193.460 lei, preț produse livrate, precum și la plata sumei de 620.777.293 lei, dobânzi legale calculate la zi. S-a reținut de către instanța de fond, conform cu concluziile expertizei contabile, dispusă în cauză, că refuzul pârâtei pentru plata prețului în sumă de 933.193.460 lei este nejustificat.

Că, factura din 29 noiembrie 2001 a fost primită de pârâtă fiind înscrisă în evidențele acesteia în contul clienți, În ce privește procesul verbal de constatare din 4 septembrie 2002, acesta se referă la raporturi juridice și alte livrări. În ce privește dobânzile pentru întârzierea plății, acestea au fost calculate la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R. și calculate până la 31 septembrie 2004, de la scadență și însumează 620.777.293 lei. Instanța a respins cererea de reactualizarea a prețului cu indicele de inflație, considerând că dobânzile acoperă dauna suferită prin devalorizarea prețului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 66 din 27 aprilie 2005 în opinia majoritară, a respins apelul pârâtei, reținând existența raporturilor contractuale dintre părți, chiar dacă acestea nu s-au încheiat în forma scrisă sau simplificată.

Pârâta nu a contestat primirea produselor, nu a făcut dovada refuzului sau instituirii mărfii în custodie, astfel că datorează prețul acesteia. Prin decizia menționată, instanța a admis apelul reclamantei în sensul obligării pârâtei și la plata prețului reactualizat, reținându-se că dobânda își are temeiul în întârzierea plății prețului. Ca urmare, conform indicelui de inflație și calculelor efectuate prin expertiza contabilă s-a reținut că pârâta datorează prețul reactualizat la suma de 1.360.475.174 lei. În opinia separată prin decizia instanței de apel s-a reținut că plata, produselor urma să fie efectuată prin compensare, așa cum s-a menționat de furnizoare chiar în factură, stabilindu-se drept termen pentru compensare, 15 martie 2002. Ca urmare, pârâta nu este în întârziere cu plata prețului și nu datorează dobânzi, decât cel mult de la data formulării acțiunii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - nu datorează prețul, întrucât livrarea s-a făcut în lipsa unei comenzi sau contract scris; - nu a semnat de primirea facturi din 29 noiembrie 2001, iar mare parte din produse au fost instituite în custodie, astfel că greșit a fost obligată la plata prețului actualizat. - a restituit produsele și a emis două facturi pentru plata acestora. - fără temei a fost obligată la plata de dobânzi, întrucât plata urma să se facă prin compensare, această modalitatea de stingere a obligațiilor fiind practicată în derularea livrărilor.

În examinarea recursului se rețin următoarele: În adevăr, raporturile comerciale de vânzare – cumpărare dintre părțile în litigiu nu s-au încheiat în forma înscrisului unic și nu s-a făcut nici dovada comenzii pârâtei, dar nu se contestă efectuarea livrărilor, plătibile prin compensare ca modalitate a relațiilor statornice în timp între părți. Neîncheierea unui contract cu obligații strict determinate privind obiectul livrărilor, termenele de plată, etc., a fost cauza litigiului, situația livrărilor fiind elucidată de instanță prin probele dispuse, îndeosebi prin expertiza contabilă. Instanțele de fond și apel au reținut întemeiat că, atât timp cât pârâta cumpărătoare a primit produsele și nu a făcut dovada restituirii acestora sau instituirii în custodie, la dispoziția vânzătoarei reclamante, are obligația plății prețului acestora, reactualizat cu indicele de inflație.

Susținerea recurentei în sensul că a refuzat produsele din, în valoare de 923.266.260 lei și le-a instituit în custodie, cu acordul vânzătoarei nu poate fi primită. Aceasta întrucât procesul verbal de lăsare a mărfii în custodie s-a încheiat la 14 octombrie 2002 și se referă la un aviz de însoțire marfă din 4 septembrie 2001, ori, factura în litigiu privește o marfă livrată ulterior, la 29 noiembrie 2001. Pe de altă parte, din cuprinsul actului invocat, nu rezultă în corect ce marfă s-a instituit în custodie. Ca urmare, nu s-a făcut dovada refuzului mărfii și chiar dacă factura, nu poartă semnătura de primire a pârâtei, din verificările expertizei contabile, rezultă primirea produselor. Se reține că hotărârea instanței de fond precum și cea pronunțată în apel, în opinia majoritară este criticabilă sub aspectul stabilirii întârzierii pârâtei în plata prețului și obligării acesteia la plata dobânzilor legale aferente facturii.

În adevăr, pentru această livrare, reclamanta nu a făcut dovada întocmirii unui aviz de expediere, certificate privind calitatea produselor, ci s-a întocmit numai factură, care nu a fost semnată de pârâtă și care nu constituie act de livrare. Numai în cursul soluționării litigiului, prin proba cu expertiza contabilă, prin verificarea evidențelor contabile s-a putut stabili cu certitudine livrarea produselor și faptul că acestea nu au fost restituite și că, custodia privește alte livrări. Față de aceste deficiențe grave ale reclamantei, privind dovedirea efectuării livrărilor și ținând seama că chiar aceasta prevăzuse în factura din 29 noiembrie 2001 plata prin compensare, stabilind unilateral termen la 15 martie 2002, deci peste circa 6 luni, capătul de cerere pentru plata de dobânzi pentru această factură este neîntemeiat, recursul pârâtei, pentru plată fiind determinat de modul defectuos al livrărilor și neclaritățile provocate de reclamantă.

Ca urmare, sub acest aspect recursul este întemeiat și urmează a fi admis în sensul admiterii și apelului pârâtei împotriva sentinței instanței de fond, care va fi schimbată în parte, în sensul reducerii dobânzilor legale acordate de la 620.777.293 lei la suma de 6.525.971 lei rămânând în sarcina pârâtei numai dobânzile aferente facturilor din 14 octombrie 2001 și din 18 martie 2002. Vor fi menținute dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata prețului produselor reactualizat la suma de 1.360.475.174 lei, conform celor dispuse de instanța de apel. În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata reclamantă urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 19.679.120 lei, taxă de timbru în apel și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T. SA, împotriva deciziei nr. 66/ A – C din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia atacată în sensul că admite în parte și apelul pârâtei declarat împotriva sentinței nr. 1149 din 3 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială, pe care o schimbă în parte și obligă pârâta la plata sumei de 6.525.971 lei dobânzi legale. Menține dispoziția de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.360.475.174 lei preț reactualizat. Obligă intimata la 19.679.120 lei cheltuieli de judecată către recurentă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2005.