ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5957/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 28 iunie

2004, reclamanta SC D.S.P. SA, prin lichidator D.V. a chemat în judecată pârâta

SC T. SA, sucursala Govora, solicitând obligarea la plata sumei de

2.287.653.813 lei, prețul produselor livrate reactualizat cu indicele de

inflație și cu dobânzi comerciale calculate până la 29 februarie 2004, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

susținut livrarea către pârâtă a produselor, robineți de diferite tipuri cu

facturile:

– din 14 octombrie 2001 în valoare

de 26.500.000 lei din care s-a achitat prin compensare 20.000.0000 lei rămasă

neachitată diferența de 6.500.000 lei.

– din 29 noiembrie 2001, în valoare

de 923.266.260 lei.

– din 18 martie 2002 în valoare de

3.427.200 lei.

În apărare pârâta a cerut

respingerea acțiunii susținând lipsa raporturilor contractuale și neacceptarea

și instituirea în custodie a mărfii, care nu a fost semnată de primire, iar

pentru celelalte facturi prețul urma să se achite prin compensare astfel că, nu

datorează dobânzi.

Tribunalul Vâlcea, secția

comercială, prin sentința nr. 1149/ C din 3 decembrie 2004, a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 933.193.460 lei, preț produse

livrate, precum și la plata sumei de 620.777.293 lei, dobânzi legale calculate

la zi.

S-a reținut de către instanța de

fond, conform cu concluziile expertizei contabile, dispusă în cauză, că refuzul

pârâtei pentru plata prețului în sumă de 933.193.460 lei este nejustificat. Că,

factura din 29 noiembrie 2001 a fost primită de pârâtă fiind înscrisă în evidențele

acesteia în contul clienți, În ce privește procesul verbal de constatare din 4

septembrie 2002, acesta se referă la raporturi juridice și alte livrări.

În ce privește dobânzile pentru

întârzierea plății, acestea au fost calculate la nivelul taxei oficiale a

scontului stabilit de B.N.R. și calculate până la 31 septembrie 2004, de la

scadență și însumează 620.777.293 lei.

Instanța a respins cererea de

reactualizarea a prețului cu indicele de inflație, considerând că dobânzile

acoperă dauna suferită prin devalorizarea prețului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanta și pârâta.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și contencios administrativ, prin decizia nr. 66 din 27 aprilie 2005 în opinia majoritară,

a respins apelul pârâtei, reținând existența raporturilor contractuale dintre

părți, chiar dacă acestea nu s-au încheiat în forma scrisă sau simplificată.

Pârâta nu a contestat primirea

produselor, nu a făcut dovada refuzului sau instituirii mărfii în custodie,

astfel că datorează prețul acesteia.

Prin decizia menționată, instanța a

admis apelul reclamantei în sensul obligării pârâtei și la plata prețului

reactualizat, reținându-se că dobânda își are temeiul în întârzierea plății

prețului. Ca urmare, conform indicelui de inflație și calculelor efectuate prin

expertiza contabilă s-a reținut că pârâta datorează prețul reactualizat la suma

de 1.360.475.174 lei.

În opinia separată prin decizia

instanței de apel s-a reținut că plata, produselor urma să fie efectuată prin

compensare, așa cum s-a menționat de furnizoare chiar în factură, stabilindu-se

drept termen pentru compensare, 15 martie 2002. Ca urmare, pârâta nu este în

întârziere cu plata prețului și nu datorează dobânzi, decât cel mult de la data

formulării acțiunii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând

următoarele critici:

- nu datorează prețul, întrucât

livrarea s-a făcut în lipsa unei comenzi sau contract scris;

- nu a semnat de primirea facturi

din 29 noiembrie 2001, iar mare parte din produse au fost instituite în

custodie, astfel că greșit a fost obligată la plata prețului actualizat.

- a restituit produsele și a emis

două facturi pentru plata acestora.

- fără temei a fost obligată la

plata de dobânzi, întrucât plata urma să se facă prin compensare, această

modalitatea de stingere a obligațiilor fiind practicată în derularea

livrărilor.

În examinarea recursului se rețin

următoarele:

În adevăr, raporturile comerciale de

vânzare – cumpărare dintre părțile în litigiu nu s-au încheiat în forma

înscrisului unic și nu s-a făcut nici dovada comenzii pârâtei, dar nu se

contestă efectuarea livrărilor, plătibile prin compensare ca modalitate a

relațiilor statornice în timp între părți.

Neîncheierea unui contract cu

obligații strict determinate privind obiectul livrărilor, termenele de plată,

etc., a fost cauza litigiului, situația livrărilor fiind elucidată de instanță

prin probele dispuse, îndeosebi prin expertiza contabilă.

Instanțele de fond și apel au

reținut întemeiat că, atât timp cât pârâta cumpărătoare a primit produsele și

nu a făcut dovada restituirii acestora sau instituirii în custodie, la

dispoziția vânzătoarei reclamante, are obligația plății prețului acestora,

reactualizat cu indicele de inflație.

Susținerea recurentei în sensul că a

refuzat produsele din, în valoare de 923.266.260 lei și le-a instituit în

custodie, cu acordul vânzătoarei nu poate fi primită. Aceasta întrucât procesul

verbal de lăsare a mărfii în custodie s-a încheiat la 14 octombrie 2002 și se

referă la un aviz de însoțire marfă din 4 septembrie 2001, ori, factura în

litigiu privește o marfă livrată ulterior, la 29 noiembrie 2001. Pe de altă

parte, din cuprinsul actului invocat, nu rezultă în corect ce marfă s-a

instituit în custodie.

Ca urmare, nu s-a făcut dovada

refuzului mărfii și chiar dacă factura, nu poartă semnătura de primire a

pârâtei, din verificările expertizei contabile, rezultă primirea produselor.

Se reține că hotărârea instanței de

fond precum și cea pronunțată în apel, în opinia majoritară este criticabilă

sub aspectul stabilirii întârzierii pârâtei în plata prețului și obligării

acesteia la plata dobânzilor legale aferente facturii.

În adevăr, pentru această livrare,

reclamanta nu a făcut dovada întocmirii unui aviz de expediere, certificate

privind calitatea produselor, ci s-a întocmit numai factură, care nu a fost

semnată de pârâtă și care nu constituie act de livrare.

Numai în cursul soluționării

litigiului, prin proba cu expertiza contabilă, prin verificarea evidențelor

contabile s-a putut stabili cu certitudine livrarea produselor și faptul că

acestea nu au fost restituite și că, custodia privește alte livrări.

Față de aceste deficiențe grave ale

reclamantei, privind dovedirea efectuării livrărilor și ținând seama că chiar

aceasta prevăzuse în factura din 29 noiembrie 2001 plata prin compensare,

stabilind unilateral termen la 15 martie 2002, deci peste circa 6 luni, capătul

de cerere pentru plata de dobânzi pentru această factură este neîntemeiat,

recursul pârâtei, pentru plată fiind determinat de modul defectuos al

livrărilor și neclaritățile provocate de reclamantă.

Ca urmare, sub acest aspect recursul

este întemeiat și urmează a fi admis în sensul admiterii și apelului pârâtei

împotriva sentinței instanței de fond, care va fi schimbată în parte, în sensul

reducerii dobânzilor legale acordate de la 620.777.293 lei la suma de 6.525.971

lei rămânând în sarcina pârâtei numai dobânzile aferente facturilor din 14

octombrie 2001 și din 18 martie 2002.

Vor fi menținute dispozițiile

privind obligarea pârâtei la plata prețului produselor reactualizat la suma de

1.360.475.174 lei, conform celor dispuse de instanța de apel.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

intimata reclamantă urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 19.679.120 lei, taxă de timbru în apel și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC T. SA, împotriva deciziei nr. 66/ A – C din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia atacată în sensul

că admite în parte și apelul pârâtei declarat împotriva sentinței nr. 1149 din

3 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială, pe care o schimbă în

parte și obligă pârâta la plata sumei de 6.525.971 lei dobânzi legale. Menține

dispoziția de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.360.475.174 lei preț

reactualizat. Obligă intimata la 19.679.120 lei cheltuieli de judecată către

recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2005.