ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 930/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 noiembrie 2000, reclamanta, SC U.S. Govora, a chemat în judecată pe pârâta, SC S.M. SA București, pentru a fi obligată la plata sumei de 54.676.000 lei contravaloare marfă, plus 27.025.518 lei dobânzi, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a livrat pârâtei mai multe cantități de sodă caustică solidă pentru care nu a achitat prețul datorat, și pentru care a calculat și dobânzi, conform art. 43 din C. com. Prin sentința civilă nr. 8024 din 4 decembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, iar pârâta, SC S.M.

SA București, a fost obligată la plata sumei de 54.676.000 lei contravaloare marfă, plus 27.025.518 lei dobânzi și 6.162.000 lei cheltuieli de judecată. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 829 din 28 mai 2001, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială , prin care s-a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Cu actul înregistrat la 26 iulie 2001, societatea comercială pârâtă a formulat recurs, susținând următoarele: - instanța de apel nu a ținut seama de împrejurarea că a achitat o parte din preț cu O.P. nr. 423 din 18 aprilie 2001; - în mod greșit a fost angajată răspunderea pârâtei pentru plata dobânzilor, deoarece nu a existat un contract în care să fie prevăzută o clauză penală; - cu privire la întinderea dobânzilor, a susținut că acestea s-au calculat eronat pentru perioada anterioară intrării în vigoare a O.G.

nr. 9/2000. Recursul pârâtei este nefondat. Din actele dosarului rezultă că livrarea produselor sodice s-a făcut în executarea unor comenzi din aprilie 1998, produse pe care pârâta nu le-a achitat, ceea ce a determinat litigiul de față. Prima critică, formulată de pârâtă, se referă la împrejurarea că instanța de apel nu a ținut seama de o plată făcută în cursul soluționării cauzei. Într-adevăr, la dosarul curții a fost depus un ordin de plată pentru suma de 5 milioane lei, dar această împrejurare nu era de natură să infirme soluția tribunalului, deoarece din documentul de plată nu rezultă pentru care factură s-a achitat suma respectivă și, oricum, în măsura în care se referă la produsele în litigiu, aceasta poate fi scăzută din debit cu ocazia executării hotărârii.

Cel de al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea hotărârilor, pârâta susținând că, atâta timp cât nu a existat o clauză penală, în mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor. Nici acest motiv nu poate fi reținut, deoarece, din cuprinsul hotărârii atacate, rezultă că societatea pârâtă a fost obligată la dobânzi în temeiul art. 43 din C. com., și nu la plata penalităților de întârziere, așa încât este lipsită de relevanță susținerea sa cu privire la lipsa clauzei penale. Sub acest aspect, trebuie subliniat că, potrivit dispozițiilor art. 43 C. com., datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, hotărârile instanțelor fiind legale și sub acest aspect.

În fine, cu privire la întinderea dobânzilor la care a fost obligată pârâta, instanțele au procedat corect aplicând taxa oficială a scontului B.N.R., deoarece și anterior intrării în vigoare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000, dobânzile comerciale au fost calculate și aplicate, în mod constant, în raport de această taxă de scont. Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta, SC S.M. SA București, împotriva deciziei nr. 829 din 28 mai 2001, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2004.