ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 657/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba la 21 martie 2000, reclamanta S.C. J. SRL a chemat în judecată pârâta S.C. P. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 27.331.280 lei, actualizată în raport de rata inflației, începând cu 1 august 1997, până la achitarea integrală, cu titlul de rest de preț pentru vânzarea de mărfuri, 25.092.180 lei dobânzi bancare pentru intervalul 1 septembrie 1997 – 31 decembrie 1998, pentru creditul acordat în vederea achiziționării mărfurilor vândute pârâtei, cu cheltuieli de judecată. Reținând, pe baza probelor administrate că pârâta nu a făcut dovada achitării sumei de 27.321.728 lei, în sensul art. 1169 C. civ., tribunalul a obligat pârâta la plata acestei sume, iar potrivit dispozițiilor art. 43 C. com.

a admis și capătul de cerere pentru plata sumei de 10.983.885 lei cu titlul de dobânzi, prin sentința civilă nr. 970 pronunțată la 5 decembrie 2000. Pârâta a mai fost obligată la 14.882.940 lei cheltuieli de judecată. Celelalte pretenții ale reclamantei au fost respinse, cu motivarea că dobânzile bancare sunt în măsură să acopere prejudiciul suferit de reclamantă, astfel că reactualizarea datoriei în raport de rata inflației, nu se justifică, iar creditele bancare contractate pentru activitatea curentă nu sunt o consecință directă și necesară a neexecutării obligației de către debitoare.

Apelul declarat de societatea pârâtă împotriva sentinței pronunțate de tribunal, a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 365/A pronunțată în dosarul nr. 1050/2001, la data de 4 mai 2001. Instanța de apel, în motivarea deciziei, a reținut că în cauză, a fost făcută dovada lucrării mărfurilor pe care pârâta le-a achitat parțial, suma neachitată fiind de 27.321.788 lei, dispozițiile art. 43 C. com. fiind astfel corect aplicate, iar cuantumul dobânzilor a fost corect stabilit, pe baza raportului de expertiză. Cheltuielile de judecată, au fost calculate conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, societatea pârâtă a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei și a sentinței pronunțate de prima instanță în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar modificarea ambelor hotărâri în sensul obligării pârâtei la plata dobânzilor în valoare de 10.983.885 lei, și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., recurenta pârâtă susține că între părți, nu există raporturi comerciale întemeiate pe un contract, recurenta pârâtă a facilitat reclamantei vânzarea unor produse aprovizionate de aceasta în schimbul unui comision, împrejurare rezultată din faptul că facturile emise de reclamantă nu poartă semnătura reprezentantului societății pârâte, de unde concluzia că produsele au fost în permanență în proprietatea reclamantei, care nu a făcut dovada că pe timpul transportului, produsele au fost însoțite de acte.

Expertiza efectuată în cauză, a stabilit că operațiunile derulate între părți au fost defectuos evidențiate, însă a reținut și faptul că s-au plătit cash reprezentantului reclamantei, sume mai mari decât datoria pretinsă de reclamantă. Cu privire la cererea subsidiară, recurenta pârâtă susține că reclamanta nu și-a dovedit dreptul de a pretinde dobânzile bancare în sumă de 10.983.885 lei iar instanțele de fond și apel au făcut o greșită aplicare a legii, deoarece în lipsa termenului de plată dobânzile puteau fi calculate numai de la data punerii în întârziere formală în speță, nu există o dovadă a punerii în întârziere. Cu privire la cheltuielile de judecată, în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost admisă numai în parte, cheltuielile de judecată trebuiau admise numai proporțional, nu integral.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că decizia atacată, este legală și temeinică. Atât instanța de apel cât și prima instanță, au reținut pe baza probelor administrate că între părți s-au stabilit raporturi contractuale simplificate în baza cărora s-au efectuat livrările de mărfuri. Dealtfel, chiar prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecării în fond a cauzei, pârâta a susținut că a achitat întreaga sumă datorată prin plăți efective și prin compensări, pentru mărfurile care i-au fost vândute și nici nu a făcut nici o dovadă cu privire la pretinsul depozit, nedepunerea documentelor de însoțire a transporturilor, nefiind relevante față de apărările formulate de pârâtă în fața primei instanțe.

Prevederile art. 43 C. com., au fost de asemenea corect aplicate în cauză, având în vedere raporturile dintre părți, iar calculul stabilit prin raportul de expertiză, nu a fost contestat de pârâtă, iar în cazul relațiilor contractuale dovedite în cauză, cuantumul acestora a fost corect stabilit. În sfârșit, cu privire la cheltuielile de judecată, urmează a se vedea, că instanța de fond, a aplicat corect prevederile legale, acordând reclamantei cheltuielile de judecată raportat la valoarea pretențiilor admise, nu la valoarea pretinsă de reclamantă prin nota aflată la dosar, împrejurare care a fost reținută corect de instanța de apel. Așa fiind, recursul declarat de pârâtă se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N UMELE LEGII

D E C I D E : Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. P. SRL Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 365/A din 4 mai 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.