ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3361/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3361/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

I. - Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de

tribunal ca primă instanță.

Reclamanta SC D.C. SRL a solicitat, prin acțiunea

introductivă înregistrată, la data de 20 iunie 2008, pe rolul Tribunalului

Suceava, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC H.R. SA și B.C.D.G.S.G. (B.R.D.)

să se dispună anularea cererii de executare a scrisorii de garanție bancară nr.

58 din 4 aprilie 2008, cerere formulată de pârâta SC H.R. SA, beneficiara

garanției.

Potrivit reclamantei, la data de 30 martie 2006, a

încheiat cu pârâta SC H.R. SA, un contract cadru de distribuție bere, contract

prin care societatea, în calitate de cumpărătoare, se obliga față de vânzător

să constituie o garanție sub forma unei Scrisori de Garanție Bancară (S.G.B.)

pentru ambalajele primite din partea vânzătorului, pentru garanțiile

ambalajelor, pentru diferențele dintre valoarea de despăgubire și cea garantată

pentru produsele bere livrate și neachitate și pentru alte echipamente și

materiale necesare distribuției berii.

Susține reclamanta că și-a îndeplinit această

obligație prin remiterea S.G.B. nr. 142 din 5 aprilie 2007 și a actului

adițional nr. 4547 din 21 august 2007 emise de B.R.D. și că la data de 4

aprilie 2008, în ultima zi de valabilitate a S.G.B., pârâta a solicitat prin

cererea adresată băncii, executarea garanției bancare, deși în calitatea sa de

cumpărătoare nu fusese înștiințată de vânzătoare despre existența vreunui debit

restant și exigibil.

Potrivit reclamantei, motivele de anulare care afectează

cererea de executare a scrisorii de garanție formulată de cocontractant,

vizează neîndeplinirea unor condiții de formă și fond, respectiv inexistența

unor acte care să ateste neîndeplinirea de către societate în calitate de

cumpărătoare a obligațiilor sale, precum și inexistența, la data formulării cererii

a unei datorii exigibile față de vânzătoare.

Tribunalul Suceava, inițial investit, și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București în a cărei rază

teritorială se află sediul pârâtei SC H.R. SA, având în vedere competența

jurisdicțională convenită de părți prin contractul încheiat.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

astfel investit, prin sentința comercială nr. 5959 din 15 aprilie 2009, a

respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamantă.

Examinând înscrisurile relevante în soluționarea cauzei,

respectiv, contractul cadru de distribuție bere încheiat de cele două

societăți, scrisoarea de garanție bancară nr. 142 din 5 aprilie 2007 emisă de

B.R.D. în favoarea pârâtei SC H.R. SA prin care banca garantează, în mod

irevocabil și necondiționat achitarea către vânzător, la prima cerere, fără

nicio altă formalitate, a contravalorii ambalajelor, mărfurilor ridicate și

neachitate, precum și cererea de executare a scrisorii de garanție bancară formulată

de vânzător cu privire la virarea în contul său a sumei de 507.572 lei,

tribunalul reține că cererea de executare a scrisorii nu este un act juridic în

sensul de negoțium iuris și nu poate fi analizată sub aspectul condițiilor de validitate

impuse de art. 48 C. civ.

Sub un al doilea aspect tribunalul constată că

sancțiunea nulității unui act juridic intervine pentru nerespectarea condițiilor

de formă și fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, iar reclamanta invocă

nerespectarea unor clauze din contractul cadru de distribuție și din conținutul

scrisorii de garanție ce nu pot conduce la nulitatea cererii de executare.

II - Apelul.

Împotriva sentinței fondului, reclamat a declarat apel,

susținând, în esență, în cadrul motivelor de apel că instanța a indicat un

temei juridic abrogat, respectiv art. 48 C. civ., și a interpretat greșit

natura juridică a cererii de executare a S.G.B. care în opinia sa constituie un

act juridic, obligația de plată asumată de bancă fiind sub condiție suspensivă.

Prin decizia comercială nr. 37 din 25 ianuarie 2010,

Curtea de Apel Brașov, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul

formulat de reclamantă.

Răspunzând motivelor de critică curtea de apel

constată că prima instanță și-a motivat în fapt și în drept hotărârea cu argumente

logice, convingătoare și accesibile, iar referirea la art. 48 C. civ., este o

greșeală materială de dactilografiere câtă vreme din argumentele prezentate

rezultă că s-au avut în vedere dispozițiile referitoare la condițiile de validitate

ale actelor juridice.

Cu privire la natura juridică a cererii de executare

a S.G.B., instanța de control confirmă calificarea dată de prima instanță și

raționamentul acesteia, analizarea ei sub aspectul condițiilor de validitate

nefiind posibilă în măsura în care o atare cerere nu reprezintă o manifestare

de voință prin care se naște, se modifică sau se stinge un raport juridic.

Cu privire la condițiile de fond și de formă prevăzute

în mod expres în scrisoarea de garanție bancară pentru plata sumei garantate,

respectiv, prima și simpla cerere formulată de beneficiarul garanției, intimata

SC H.R. SA, prin care să ateste că și-a îndeplinit întocmai și la termen

obligațiile contractuale asumate prin contractul de livrare bere, iar SC D.C. SRL

a acumulat datorii până la concurența sumei garantate, instanța constată, că

aceste condiții au fost respectate de intimata și nu există nici un motiv legal

pentru a se constata nulitatea cererii de executare a scrisorii de garanție

bancară.

III - Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei nr. 37 din 25 ianuarie 2010

pronunțată de instanța de apel reclamanta a declarat recurs, la data de 24

martie 2010, în termen legal, solicitând în principal, casarea deciziei și

sentinței pronunțate în cauză, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul

admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulate.

Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

cu următoarea argumentare:

Potrivit recurentei motivarea instanței de apel este

criticabilă sub aspectul temeiului de drept reținut, art. 480 C. civ., care nu

a fost invocat de nicio parte și care, în opinia recurentei, atrage incidența

motivului de plus petita prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., iar în

ipoteza în care temeiul de drept incident este cel indicat în cerere, art. 948 C.

civ., referitor la condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții,

hotărârea instanței de apel nu este motivată în drept încălcându-se astfel dispozițiile

art. 261 C. proc. civ.

În susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., recurenta arată că cererea de executare a garanției calificată

greșit de instanțe ca un act nejuridic, este în realitate un act juridic în

sensul de negotium iuris și instrumentum probaționem, accesoriu scrisorii de

garanție bancară și reprezintă manifestarea de voință a intimatei de a intra în

posesia sumei garantate, manifestare de voință care are o cauză ilicită

urmărind efectuarea unei plăți nedatorate.

În acest sens, recurenta arată că strămutarea sumei

de bani prevăzută în scrisoarea de garanție în contul intimatei impunea

îndeplinirea anumitor condiții respectiv nerestituirea ambalajelor primite de

societate, neachitarea contravalorii mărfurilor, or simpla afirmație în acest sens

a intimatei fără nicio dovadă conferă caracter ilicit cererii de executare, și

impune concluzia încălcării dispozițiilor art. 966 și 968 C. civ., referitoare

la cauza ilicită, a dispozițiilor art. 1017 C. civ., referitoare la obligația

sub condiție suspensivă și art. 970 C. civ., care instituie obligația

executării convențiilor cu bună credință.

IV - Asupra recursului.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate

criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează:

de art. 304 pct. 6 și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se circumscriu ipotezei

reglementate de dispozițiile legale invocate, care au în vedere nemotivarea hotărârii

sau acordarea a ceea ce nu s-a cerut.

Or, referirea instanței de apel la dispozițiile art. 480

C. civ., care nu au incidență în cauză, este evident o eroare materială de

tehnoredactare, în condițiile în care toate explicațiile se referă la

condițiile de valabilitate ale convenției. Deși impardonabilă, această eroare

materială repetată săvârșită în cauză atât de prima instanță, cât și de

instanța de apel, urmare necolaționării textului tehnoredactat de către cei

care aveau această obligație, ea se înscrie în ipoteza reglementată de art. 281

C. proc. civ., de îndreptare din oficiu sau la cerere a erorilor materiale din

cuprinsul hotărârilor sau încheierilor, neavând nicio incidență asupra fondului

dreptului dedus judecății și asupra dezlegării date în cauză.

Altfel spus, referirea instanței de apel la

dispozițiile art. 480 C. civ., în contextul tuturor considerentelor hotărârii

care vizează condițiile de valabilitate ale actului juridic, constituie o

eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., ce nu se poate converti în

motivele de nelegalitate invocate de recurenta pe acest aspect.

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că cererea de

executare a scrisorii de garanție bancară este un act juridic de sine stătător,

în sensul de negotium iuris și instrumentum, accesoriu scrisorii de garanție

bancară și contractului de distribuție încheiat de părți, act care analizat în

raport de dispozițiile art. 966, 968 și 970 C. civ., este anulabil, deoarece scopul

urmărit de beneficiara garantei este ilicit și abuziv.

Deși, în expunerea raționamentului recurentei o serie

de susțineri cu privire la modul în care s-au stabilit raporturile juridice dintre

părți, sunt corecte, concluzia pe care încearcă să o acrediteze în sensul că cererea

de executare a scrisorii de garanție bancară este un act juridic unilateral, de

sine stătător, ce urmează a fi examinat sub aspectul cauzei sale ilicite, este

falsă.

Raporturile comerciale dintre reclamanta recurentă și

pârâta SC H.R. SA s-au stabilit în baza contractului de distribuție bere încheiat

la 22 februarie 2006, prin care reclamanta s-a obligat să constituie și o

garanție, sub forma unei scrisori de garanție bancară, emisă de o bancă acceptată

de pârâtă, pentru garantarea ambalajelor, pentru produsele de bere livrate și

neachitate și pentru alte echipamente, pe toată durata contractului (art. 10.1,

10.2, 10.3).

Reclamanta și-a îndeplinit această obligație și a

remis pârâtei scrisoarea de garanție bancară nr. 142 din 5 aprilie 2007 prin

care B.C.D.G.S.G. garanta în mod irevocabil și necondiționat achitarea către

pârâtă a contravalorii ambalajelor mărfurilor, echipamentelor primite de

reclamanta în baza contractului de livrare bere, până la concurența sumei de

507.572 lei.

Prin urmare, raporturile dintre părți s-au

materializat în cele două contracte, contractul de distribuție, ca act juridic

principal și contractul de constituire a garanției, sub forma scrisorii de

garanție bancară, act juridic accesoriu în raport cu actul generator al

obligației contractul de distribuție, condițiile esențiale de valabilitate ale

celor două convenții, nefiind obiect de dispută.

Prevalându-se de garanție, pârâta a solicitat plata

sumelor de bani, executarea garanției, printr-o simplă cerere adresată băncii,

cerere care din punct de vedere juridic, nu reprezintă un act juridic

unilateral, autonom, care dă naștere, modifică sau stinge, raporturi juridice

noi între părți, independente de contractul fundamental, ci reprezintă o

manifestare de voință în sensul producerii efectelor garanției a executării

garanției.

Mai limpede spus, cererea de executare a garanției

bancare reprezintă, un element, sau o operațiune ce intră în conținutul

contractului fundamental și a celui de garanție, în vederea producerii

efectelor obligațiilor liber asumate de părți.

Cum obligația de garanție implică raporturile dintre

debitor și creditor și își are fundamentul în contractul încheiat de părți, nu

se poate susține, din punct de vedere juridic, că cererea de executare a

garanției, reprezintă un act juridic unilateral, de sine stătător, în sens de

negotium.

Distinct de acestea, se impune a sublinia și faptul

că, actele unilaterale, nu sunt de principiu creatoare de obligații, cele putând

genera, în cazuri excepționale, prevăzute de lege, obligații, numai în sarcina

autorului actului, or, în cauză cererea de executare a garanției își are

izvorul în convențiile bilaterale încheiate de părți.

Referitor la condițiile stipulate în cuprinsul scrisorii

de garanție bancară în vederea plății sumelor garantate, banca se obligă să

plătească în termen de 7 zile de la prima cerere formulată de beneficiar, fără

a mai fi nevoie de nicio altă formalitate, decât prima și simpla cerere prin

care beneficiarul atestă că și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale,

iar societatea reclamantă a acumulat datorii în urma nerespectării propriilor

obligații.

Față de termenii utilizați în scrisoarea de garanție

bancară, cu care recurenta reclamantă a fost întrutotul de acord, prin

remiterea ei beneficiarului, rezultă că cererea de plată a garanției este pură

și simplă, nedocumentară, în sensul că beneficiarul trebuie să formuleze o

simplă cerere prin care să ateste îndeplinirea obligațiilor sale și

neîndeplinirea obligațiilor debitorului, fără nicio altă condiție cu privire la

justificarea sau documentarea acestei atestări.

Așa fiind, susținerea recurentei în sensul

inexistenței unor dovezi atașate cererii de executare în ce privește neîndeplinirea

obligațiilor sale, nu are fundament legal în conținutul scrisorii de garanție

examinate și nici în sensul literal al termenilor utilizați.

Cererea de executarea a scrisorii de garanție bancară

formulată de beneficiarul garanției la 4 aprilie 2008 a îndeplinit condițiile impuse

în scrisoare, banca neputând refuza plata sumei cu temei, deoarece singurele excepții

pe care le putea invoca erau cele bazate pe contractul de garanție, referitoare

la neîndeplinirea condițiilor din scrisoare, expirarea duratei de valabilitate,

la fraudă sau abuzul vădit, aspecte neinvocate de bancă la data cererii de

executare.

În sfârșit se impune a sublinia ca o concluzie a

acestor considerente cu privire la raționamentul juridic expus de recurentă că,

și în ipoteza fraudei sau abuzului vădit al beneficiarului garanției, cu ocazia

cererii de executare a garanției, consecința juridică a acestei conduite se

materializează în respingerea cererii de executare a garanției și nu în

anularea cererii de executare pentru cauză ilicită și abuzivă, așa cum susține

recurenta, deoarece nulitatea sau anularea unei convenții pentru nerespectarea

condițiilor de valabilitate cerute de lege are în vedere momentul încheierii

convenției, în cauză, contractul de garanție.

Neîndeplinirea obligațiilor asumate printr-o convenție

legal încheiată poate da naștere la daune interese, rezoluțiunea sau rezilierea

contractului, ipoteză juridică distinctă de anulare sau nulitate sub aspectul

consecințelor juridice pe care le implică.

Altfel spus, motivele pe care le invocă recurenta

reclamantă în susținerea cererii în anulare formulată, se întemeiază pe

contractul fundamental cu privire la îndeplinirea propriilor obligații, și

scadența acestora, și chiar în ipoteza, neconfirmată în cauză, a unei cereri de

executare abuzivă din partea beneficiarului garanției, soluția juridică care

s-ar fi impus consta în respingerea de către bancă a cererii de plată pe baza

unor dovezi incontestabile privind frauda sau abuzul, sau restituirea de către

beneficiar a sumelor astfel încasate și nu anularea cererii de executare a

garanției pentru motive care țin de îndeplinirea obligațiilor asumate.

În sfârșit, cum, după art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății, soluția pronunțată în raport de obiectul cauzei, de

circumstanțele de fapt și temeiul de drept indicat este pe deplin legală și

temeinică.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte,

constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectele de

nelegalitate invocate în temeiul art. 312 alin. (1), va respinge prezentul recurs

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC D.C. SRL SUCEAVA împotriva deciziei comerciale nr. 37 din 25

ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2010.