ÎCCJ, decizie (scj.ro #83102)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83102) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Scrisoare de garanție
bancară. Cerere de executare a garanției. Natura juridică
Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale
Index alfabetic : acțiune în anulare
-
scrisoare
de garanție bancară
-
cerere
de executare a garanției
C.
civ
., art. 966, art.
968, art. 970
Cererea
de executare a garanției bancare reprezintă un element sau o
operațiune ce intră în conținutul contractului fundamental
și a celui de garanție, în vederea producerii efectelor
obligațiilor liber asumate de părți, iar nu un act juridic
unilateral, autonom, care dă naștere, modifică sau stinge
raporturi juridice noi între părți, independente de contractul
fundamental.
Cum obligația de garanție implică
raporturile dintre debitor și creditor și își are fundamentul în
contractul încheiat de părți, nu se poate susține, din punct de
vedere juridic, că cererea de executare a garanției reprezintă
un act juridic unilateral, de sine stătător, în sens de
negotium
.
Secția comercială, Decizia nr. 3361
din 19 octombrie 2010
Reclamanta SC
D.E.F.E.L.C. SRL a solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată
pe rolul Tribunalului Suceava formulată în contradictoriu cu pârâtele SC
H.R. SA și BRD să se dispună anularea cererii de executare a
scrisorii de garanție bancară nr. 58 din 4 aprilie 2008, cerere
formulată de pârâta SC H.R. SA, beneficiara garanției.
Potrivit reclamantei,
la data de 30 martie
2006 a
încheiat cu pârâta SC H.R. SA un contract cadru de distribuție bere,
contract prin care societatea, în calitate de cumpărătoare, se obliga
față de vânzător să constituie o garanție sub forma
unei Scrisori de Garanție Bancară (SGB) pentru ambalajele primite din
partea vânzătorului, pentru garanțiile ambalajelor, pentru
diferențele dintre valoarea de despăgubire și cea garantată
pentru produsele bere livrate și neachitate și pentru alte
echipamente și materiale necesare distribuției berii.
A susținut
reclamanta că și-a îndeplinit această obligație prin
remiterea SGB nr. 142/2007 și a actului adițional nr. 4547/2007 emise
de BRD și că la data de 4 aprilie 2008, în ultima zi de valabilitate
a SGB, pârâta a solicitat prin cererea adresată băncii, executarea
garanției bancare, deși în calitatea sa de cumpărătoare nu
fusese înștiințată de vânzătoare despre existența
vreunui debit restant și exigibil.
Potrivit reclamantei,
motivele de anulare care afectează cererea de executare a scrisorii de
garanție formulată de cocontractant vizează neîndeplinirea unor
condiții de formă și fond, respectiv inexistența unor acte
care să ateste neîndeplinirea de către societate în calitate de
cumpărătoare a obligațiilor sale, precum și
inexistența la data formulării cererii a unei datorii exigibile
față de vânzătoare.(…)
Tribunalul
București, Secția a VI-a comercială, investit prin declinare,
prin sentința comercială nr. 5959/2009, a respins ca nefondată
acțiunea în anulare formulată de reclamantă.
Examinând înscrisurile
relevante în soluționarea cauzei, respectiv contractul cadru de
distribuție bere încheiat de cele două societăți,
scrisoarea de garanție bancară nr. 142/2007 emisă de B.R.D. în
favoarea pârâtei SC H.R. SA prin care banca garantează în mod irevocabil
și necondiționat achitarea către vânzător, la prima cerere,
fără
nicio
altă formalitate a
contravalorii ambalajelor, mărfurilor ridicate și neachitate, precum
și cererea de executare a scrisorii de garanție bancară formulată
de vânzător cu privire la virarea în contul său a sumei de 507.572
lei, tribunalul a reținut că cererea de executare a scrisorii nu este
un act juridic în sensul de
negotium
iuris
și nu poate fi analizată sub aspectul
condițiilor de validitate impuse de art.
48 C
.
civ
.
Sub un al doilea
aspect, tribunalul a constatat că sancțiunea nulității unui
act juridic intervine pentru nerespectarea condițiilor de formă
și fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, iar reclamanta
invocă nerespectarea unor clauze din contractul cadru de distribuție
și din conținutul scrisorii de garanție ce nu pot conduce la
nulitatea cererii de executare.
Împotriva
sentinței fondului, reclamantul a declarat apel, susținând în
esență că instanța a indicat un temei juridic abrogat –
respectiv art. 48 din codul civil, și a interpretat greșit natura
juridică a cererii de executare a SGB care în opinia sa constituie un act
juridic, obligația de plată asumată de bancă fiind sub
condiție suspensivă.
Prin decizia
comercială nr. 37/2010, Curtea de Apel
Brașov, Secția a V-a comercială, a respins ca nefondat
apelul formulat de reclamantă.(…)
Cu privire la natura
juridică a cererii de executare a SGB, instanța de control a
confirmat calificarea dată de prima instanță și
raționamentul acesteia, analizarea ei sub aspectul condițiilor de
validitate nefiind posibilă în măsura în care o atare cerere nu
reprezintă o manifestare de voință prin care se naște, se
modifică sau se stinge un raport
juridic.
Cu privire la
condițiile de fond și de formă prevăzute în mod expres în
scrisoarea de garanție bancară pentru plata sumei garantate,
respectiv, prima și simpla cerere formulată de beneficiarul
garanției, intimata SC H.R. SA, prin care să ateste că și-a
îndeplinit întocmai și la termen obligațiile contractuale asumate
prin contractul de livrare bere, iar SC DEFELC SRL a acumulat datorii până
la concurența sumei garantate, instanța a constatat că aceste
condiții au fost respectate de intimată și nu există nici
un motiv legal pentru a se constata nulitatea cererii de executare a scrisorii
de garanție bancară.
Împotriva deciziei nr.
37/2010 reclamanta a declarat recurs, solicitând în principal, casarea deciziei
și sentinței pronunțate în cauză, iar în subsidiar
modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum
a fost formulate.
Recurenta și-a
întemeiat criticile formulate pe motivele de
nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 6,7,8 și
9 C
.
proc
.
civ
. cu următoarea argumentare: (…)
În susținerea
motivului prevăzut de art. 304 pct.
8 C
.
proc
.
civ
. recurenta a arătat că cererea de executare a
garanției calificată greșit de instanțe ca un act nejuridic
este în realitate un act juridic în sensul de
negotium
iuris
și
instrumentum
probationem
, accesoriu scrisorii de garanție bancară
și reprezintă manifestarea de voință a intimatei de a intra
în posesia sumei garantate, manifestare de voință care are o
cauză ilicită urmărind efectuarea unei plăți
nedatorate.
În acest sens,
recurenta a arătat că strămutarea sumei de bani
prevăzută în scrisoarea de garanție în contul intimatei impunea
îndeplinirea anumitor condiții respectiv nerestituirea ambalajelor primite
de societate, neachitarea contravalorii mărfurilor, or simpla
afirmație în acest sens a intimatei fără
nicio
dovadă conferă caracter ilicit cererii de executare, și impune
concluzia încălcării dispozițiilor art. 966 și
968 C
.
civ
.
referitoare la cauza ilicită, a dispozițiilor art.
1017 C
.
civ
.
referitoare la obligația sub condiție suspensivă și art.
970 C
.
civ
.
care instituie obligația executării convențiilor cu
bună-credință.
Înalta Curte verificând
în cadrul controlului de legalitate criticile formulate a constatat că
recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: (…)
Cu privire la motivele
de
nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 8
și
9 C
.
proc
.
civ
. recurenta
susține, în esență, că cererea de executare a scrisorii de
garanție bancară este un act juridic de sine stătător, în
sensul de
negotium
iuris
și
instrumentum
, accesoriu scrisorii de
garanție bancară și contractului de distribuție încheiat de
părți, act care analizat în raport de dispozițiile art. 966, 968
și
970 C
.
civ
. este anulabil, deoarece scopul urmărit de
beneficiara garantei este ilicit și abuziv.
Deși, în expunerea
raționamentului recurentei, o serie de susțineri cu privire la modul
în care s-au stabilit raporturile juridice dintre părți sunt corecte,
concluzia pe care încearcă să o acrediteze în sensul că cererea
de executare a scrisorii de garanție bancară este un act juridic
unilateral, de sine stătător, ce urmează a fi examinat sub
aspectul cauzei sale ilicite, este falsă.
Raporturile comerciale
dintre reclamanta recurentă și pârâta SC H.R. SA s-au stabilit în
baza contractului de distribuție bere încheiat la 22 februarie 2006, prin
care reclamanta s-a obligat să constituie și o garanție, sub
forma unei scrisori de garanție bancară, emisă de o bancă
acceptată de pârâtă, pentru garantarea ambalajelor, pentru produsele
de bere livrate și neachitate și pentru alte echipamente, pe
toată durata contractului (art. 10.1, 10.2, 10.3).
Reclamanta și-a
îndeplinit această obligație și a remis pârâtei scrisoarea de
garanție bancară nr. 142 din 5 aprilie 2007 prin care B.R.D. garanta
în mod irevocabil și necondiționat achitarea către pârâtă a
contravalorii ambalajelor mărfurilor, echipamentelor primite de
reclamantă în baza contractului de livrare bere, până la
concurența sumei de 507.572 lei.
Prin urmare,
raporturile dintre părți s-au materializat în cele două
contracte, contractul de distribuție, ca act juridic principal și
contractul de constituire a garanției, sub forma scrisorii de
garanție bancară, act juridic accesoriu în raport cu actul generator
al obligației, contractul de distribuție - condițiile
esențiale de valabilitate ale celor două convenții nefiind
obiect de dispută.
Prevalându-se de
garanție, pârâta a solicitat plata sumelor de bani, executarea
garanției, printr-o simplă cerere adresată băncii, cerere
care din punct de vedere juridic nu reprezintă un act juridic unilateral,
autonom, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice
noi între părți, independente de contractul fundamental, ci
reprezintă o manifestare de voință în sensul producerii
efectelor garanției, a executării garanției.
Mai limpede spus,
cererea de executare a garanției bancare reprezintă un element sau o
operațiune ce intră în conținutul contractului fundamental
și a celui de garanție, în vederea producerii efectelor
obligațiilor liber asumate de părți.
Cum obligația de
garanție implică raporturile dintre debitor și creditor și
își are fundamentul în contractul încheiat de părți, nu se poate
susține, din punct de vedere juridic, că cererea de executare a
garanției reprezintă un act juridic unilateral, de sine
stătător, în sens de
negotium
.
Distinct de acestea, se
impune a sublinia și faptul că actele unilaterale nu sunt de
principiu creatoare de obligații, ele putând genera, în cazuri
excepționale, prevăzute de lege, obligații numai în sarcina
autorului actului, or, în cauză cererea de executare a garanției
își are izvorul în convențiile bilaterale încheiate de
părți.
Referitor la
condițiile stipulate în cuprinsul scrisorii de garanție bancară
în vederea plății sumelor garantate, banca se obligă să
plătească în termen de 7 zile de la prima cerere formulată de
beneficiar, fără a mai fi nevoie de
nicio
altă formalitate, decât prima și simpla cerere prin care beneficiarul
atestă că și-a îndeplinit întocmai obligațiile
contractuale, iar societatea reclamantă a acumulat datorii în urma
nerespectării propriilor obligații.
Față de
termenii utilizați în scrisoarea de garanție bancară, cu care
recurenta reclamantă a fost întrutotul de acord,
prin remiterea ei beneficiarului,
rezultă că cererea de plată a garanției este pură
și simplă,
nedocumentară
, în sensul
că beneficiarul trebuie să formuleze o simplă cerere prin care
să ateste îndeplinirea obligațiilor sale și neîndeplinirea
obligațiilor debitorului, fără
nicio
altă condiție cu privire la justificarea sau documentarea acestei
atestări.
Așa fiind,
susținerea recurentei în sensul inexistenței unor dovezi atașate
cererii de executare în ce privește neîndeplinirea obligațiilor sale
nu are fundament legal în conținutul scrisorii de garanție examinate
și nici în sensul literal al termenilor utilizați.
Cererea de executarea a
scrisorii de garanție bancară formulată de beneficiarul
garanției la 4 aprilie
2008
a
îndeplinit condițiile impuse în scrisoare, banca
neputând refuza plata sumei cu temei, deoarece singurele excepții pe care
le putea invoca erau cele bazate pe contractul de garanție, referitoare la
neîndeplinirea condițiilor din scrisoare, expirarea duratei de
valabilitate, la fraudă sau abuzul vădit, aspecte neinvocate de
bancă la data cererii de executare.
În sfârșit, se
impune a sublinia ca o concluzie a acestor considerente cu privire la
raționamentul juridic expus de recurentă că, și în ipoteza
fraudei sau abuzului vădit al beneficiarului garanției, cu ocazia
cererii de executare a garanției, consecința juridică a acestei
conduite se materializează în respingerea cererii de executare a
garanției și nu în anularea cererii de executare pentru cauză
ilicită și abuzivă, așa cum susține recurenta,
deoarece nulitatea sau anularea unei convenții pentru nerespectarea
condițiilor de valabilitate cerute de lege are în vedere momentul
încheierii convenției, în cauză, contractul de garanție.
Neîndeplinirea
obligațiilor asumate printr-o convenție legal încheiată poate da
naștere la daune-interese,
rezoluțiunea
sau
rezilierea contractului, ipoteză juridică distinctă de anulare
sau nulitate sub aspectul consecințelor juridice pe care le implică.
Altfel spus, motivele
pe care le invocă recurenta reclamantă în susținerea cererii în
anulare formulată se întemeiază pe contractul fundamental cu privire
la îndeplinirea propriilor obligații și scadența acestora,
și chiar în ipoteza, neconfirmată în cauză, a unei cereri de
executare abuzivă din partea beneficiarului garanției, soluția
juridică care s-ar fi impus consta în respingerea de către bancă
a cererii de plată pe baza unor dovezi incontestabile privind frauda sau
abuzul sau restituirea de către beneficiar a sumelor astfel încasate,
și nu anularea cererii de executare a garanției pentru motive care
țin de
îndeplinirea obligațiilor
asumate.
În sfârșit, cum,
după art. 129 alin. (6) C.
proc
.
civ
., în toate cazurile, judecătorii
hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății,
soluția pronunțată în raport de obiectul cauzei, de
circumstanțele de fapt și temeiul de drept indicat este pe deplin
legală și temeinică.
Pentru rațiunile mai sus
înfățișate, Înalta Curte constatând că decizia atacată
nu este susceptibilă de critică pe aspectele de
nelegalitate
invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc
.
civ
., a respins recursul ca nefondat.