ÎCCJ, decizie (scj.ro #82964)

Scrisoare de

garanție bancară. Extinderea garanțiilor fără acordul

băncii. Consecințe

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Obligații

Index alfabetic:

acțiune în pretenții

- contract de concesiune

- scrisoare de garanție bancară

-

extinderea garanțiilor

C. civ., art.

969, art. 973

Publicația

nr. 458 a Camerei de Comerț Internaționale din Paris

Existența obligației băncii de plată a

sumelor ce corespund redevențelor datorate în temeiul unui contract de

concesiune, cuprinsă într-o scrisoare de garanție bancară, nu

atrage răspunderea băncii atunci când contractului i-au fost aduse

modificări în privința cărora nu s-a solicitat și nu s-a

obținut acordul băncii pentru amendarea corespunzătoare a

scrisorii de garanție, prin extinderea garanțiilor și la cazul

nerealizării investițiilor sau pentru penalități de

întârziere la plata redevenței

.

Secția a II-a

civilă, Decizia nr. 4982 din 13 decembrie 2012

Notă

:

În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod

civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, Secția a VI-a comercială, la data de 30 aprilie 2010,

reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC R. Bank SA solicitând

obligarea acesteia din urmă la plata de despăgubiri în cuantum total

de 952.519,56 Euro datorate pentru acoperirea prejudiciului suferit de

reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a

obligațiilor asumate prin încheierea scrisorilor de garanție bancară

nr. GI/9090, GI/9091, GI/9100, GI/9095, GI/9096, GI/9097, GI/9098, GI/9099.

La termenul din 3 iunie 2011, reclamanta a precizat că suma

solicitată reprezintă valoarea penalităților pentru

efectuarea cu întârziere a obiectivelor investiționale și pentru

neachitarea în termen a redevențelor. Modul de calcul al

penalităților a fost expus în conținutul înscrisului aflat la

filele 216-220 dosar tribunal.

Prin sentința comercială nr. 16620 din 23 septembrie

2011, pronunțată în dosarul nr. xx618/3/2010, Tribunalul

București, Secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că,

potrivit susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată

coroborate cu răspunsurile R. Bank SA la cererile de plată înaintate

de A.D.S. și apărările expuse în conținutul

întâmpinării, banca a executat parțial scrisorile de garanție

bancară, acceptând numai efectuarea plății redevenței

și refuzând plata sumelor reprezentate de daunele pentru neefectuarea

investițiilor.

Această conduită a băncii a fost legală, în

opinia tribunalului, în măsura în care scrisorile de garanție

bancară cuprind numai obligația băncii de plată a sumelor

ce corespund redevențelor datorate și neachitate de concesionar,

banca executându-și în mod corespunzător această obligație,

în limitele impuse de chiar conținutul garanțiilor bancare autonome.

Beneficiarul garanțiilor nu a solicitat și nu a

obținut acordul băncii cu privire la adaptarea scrisorilor de

garanție prin extinderea garanțiilor în mod corespunzător modificărilor

intervenite prin actele adiționale nr. 5 din 25 iulie 2007 la contractele

de concesiune.

Contractul de garanție bancară autonomă are ca

fundament principiul libertății de a contracta (art. 5 și art.

969-970 C. civ.). Acesta are un caracter unilateral întrucât numai banca

își asumă obligația de a garanta și un caracter autonom,

garanția beneficiind de independență față de raportul

juridic fundamental.

Raportat la autonomia contractului de garanție

bancară, cât și față de principiul relativității

efectelor convențiilor, consacrat prin dispozițiile art. 973 C. civ., tribunalul a apreciat că nu-i sunt opozabile băncii modificările aduse

contractelor de concesiune în ceea ce privește întinderea obligației

de garanție, necomunicate acesteia și în privința cărora nu

a fost exprimat un acord de voință.

Tribunalul a constatat inaplicabilitatea regulilor fidejusiunii

prevăzute de dispozițiile art. 1652 și art. 1657 C. civ., garanția bancară fiind un contract nenumit (nebeneficiind de o reglementare

legală în dreptul românesc). Părțile au stabilit aplicabilitatea

Regulilor Uniforme pentru garanții la cerere, Publicația 458 a Camerei de Comerț Internațional de la Paris, ceea ce conferă un cadru

contractual al relațiilor dintre garant și beneficiar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat

apel reclamanta A.D.S., solicitând schimbarea hotărârii atacate și

admiterea cererii astfel cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia nr. 47 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel

București, Secția a VI-a civilă, a respins apelul declarat de

apelanta-reclamantă A.D.S. București, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că raportul juridic dedus judecății privește

doar executarea scrisorilor de garanție bancară, iar nu și

efectele contractelor de concesiune (modificate ulterior prin acte

adiționale). În aceste condiții, sunt corecte considerentele primei

instanțe în sensul că, raportat la caracterul autonom al

garanției bancare, cât și față de principiul

relativității efectelor convențiilor, consacrat prin

dispozițiile art. 973 C. civ., nu-i sunt opozabile băncii

modificările aduse contractelor de concesiune în ceea ce privește

întinderea obligației de garanție, necomunicate acesteia și în

privința cărora nu a fost exprimat un acord de voință prin

amendarea corespunzătoare a scrisorilor de garanție. Scrisorile de

garanție au fost emise în baza prevederilor Capitolului VII –

Garanția de bună execuție contractuală, art. 7.1-5 din

contractele de concesiune, în forma anterioară modificărilor aduse

art. 7.4 prin actele adiționale nr. 5 din 25 iulie 2007 și nr. 6 din

19 decembrie 2007, doar pentru a garanta executarea obligației de

plată a redevenței. Deși prin actele adiționale

menționate a fost modificat art. 7.4 din contractele de concesiune în sensul

că s-a prevăzut posibilitatea încasării garanției bancare

de către A.D.S. și pentru cazul nerealizării investițiilor

prevăzute la Capitolul X, această modificare a clauzelor contractelor

de concesiune nu a fost adusă la cunoștința băncii,

nefiindu-i opozabilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.D.S.

invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei recurate în sensul admiterii apelului și admiterea cererii

reclamantei, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susținut,

în esență, următoarele:

- Instanța a pronunțat decizia cu încălcarea

prevederilor legale ce reglementează principiul relativității

efectelor convențiilor și a interpretat în mod nelegal clauzele

scrisorilor de garanție bancară, respingând în mod nelegal

afirmațiile recurentei potrivit cu care aceste scrisori nu limitează

executarea numai la plata redevenței, ci și la executarea

oricărei sume datorate în baza contractului.

- Dat fiind faptul că SC P. SA nu și-a îndeplinit

obligațiile contractuale în ce privește plata redevenței și

realizarea investițiilor la termenele asumate, în cuantum de 1.033.069,56

Euro, recurenta a solicitat R. Bank SA executarea scrisorilor de garanție

în 29 martie 2010. R. Bank SA a precizat că nu poate onora cererea

întrucât aceasta nu este întocmită în strictă conformitate cu

termenii și condițiile scrisorilor de garanție, în sensul

că acestea au fost emise doar în caz de neonorare a obligației de

plată a redevenței, iar nu și în caz de penalizare a

investițiilor și, ulterior, a înțeles să execute

parțial sumele solicitate de A.D.S., aceasta procedând la o interpretare

proprie și abuzivă a condițiilor scrisorilor de garanție.

- Atitudinea abuzivă a băncii are drept

consecință prejudicierea Bugetului Consolidat cu o sumă

considerabilă (952.519,56 Euro) îngreunând astfel posibilitatea statului

de a recupera rapid creanțele sale și anulând practic scopul încheierii

acestor scrisori de garanție bancară.

- Intimata avea obligația de a plăti imediat, la prima

cerere, orice sumă până la concurența valorii scrisorilor de

garanție.

Intimata SC R. Bank a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la

suportarea cheltuielilor de judecată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma

dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de

reclamantă.

Instanța de apel, interpretând clauzele contractelor de

concesiune nr. 252/3 mai 2006, nr. 253/3 mai 2006, nr. 254/9 mai 2006, nr.

255/9 mai 2006, nr. 256/11 mai 2006, nr. 257/11 mai 2006, nr. 258/11 mai 2006,

nr. 259/11 mai 2006, ale actelor adiționale încheiate la fiecare dintre

contractele de concesiune și scrisorilor de garanție bancară nr.

GI/9090, GI/9091, GI/9100, GI /9095, GI/9096, GI/9097, GI/9098, GI/9099, nu a

trecut peste voința clar exprimată a părților și nu a

nesocotit principiile înscrise în art. 969 C. civ. și art. 973 C. civ. În mod legal s-a reținut că scrisorile de garanție bancară au

fost emise în vederea garantării obligației de plată a

redevenței, nu și în ceea ce privește alte obligații de

plată, astfel că nu se poate angaja răspunderea civilă a

pârâtei în lipsa vinovăției și a unei fapte ilicite constând în

neexecutarea obligațiilor derivate din emiterea scrisorilor de

garanție bancară.

Părțile au stabilit aplicabilitatea Regulilor Uniforme

privind Garanțiile la Cerere - Publicația nr. 458 a Camerei de Comerț Internaționale din Paris, astfel că raporturile juridice

dintre părți sunt reglementate de aceste reguli. Contractul de

garanție bancară este un act juridic de sine stătător,

independent față de raportul juridic născut din contractele de

concesiune încheiate între reclamantă și Asocierea P.-A., astfel

că, în mod legal, s-a reținut că nu-i sunt opozabile băncii

modificările aduse contractelor de concesiune în privința cărora

nu s-a solicitat și nu s-a obținut acordul pârâtei pentru amendarea

corespunzătoare a scrisorilor de garanție, prin extinderea

garanțiilor în mod corespunzător modificărilor intervenite prin

actele adiționale.

Obligațiile băncii sunt strict limitate la termenii

și condițiile scrisorii de garanție, iar răspunderea

băncii nu putea fi angajată în lipsa acordului acesteia cu privire la

extinderea garanției și la cazul nerealizării investițiilor

sau pentru penalități de întârziere la plata redevenței.

Pentru considerentele expuse, se apreciază că

hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a recurentei în temeiul art.

274 C.proc.civ. a fost obligată recurenta să plătească

intimatei-pârâte SC R. Bank SA București suma de 6732,25 lei cheltuieli de

judecată.