ÎCCJ, decizie (scj.ro #82983)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82983) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Scrisoare
de garanție bancară. Natură juridică. Anularea
garanției. Condiții și efecte
Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații
comerciale
Index alfabetic: scrisoare de garanție bancară
-
cauțiune bancară
-
anularea garanției
Publicația nr. 458 ICC Paris, art. 23
Scrisoarea de
garanție bancară
reprezintă un angajament irevocabil, în scris, asumat
de către o bancă în favoarea unei persoane, denumită beneficiar,
de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă
persoană, în contul căreia se emite garanția, nu a onorat o
anumită obligație asumată printr-un contract față de
beneficiarul garanției.
Potrivit art. 23 din Publicația nr. 458 a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris, garanția poate fi anulată fie
prin prezentarea acesteia, fie prin declarația scrisă a
beneficiarului de eliberare de sub răspunderea născută prin
garanție.
Ceea ce determină anularea
garanției este tocmai calitatea posesorului, alături de faptul
depunerii originalului scrisorii, beneficiarul fiind singurul în
măsură să renunțe la avantajul exclusiv conferit de acest
instrument bancar.
Secția
comercială, Decizia nr. 756 din 22 februarie 2011
Prin sentința comercială nr.
13316/2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a
VI-a comercială, s-a respins excepția lipsei de interes a
acțiunii, ca nefondată; s-a respins acțiunea formulată de
reclamanta SC R.T. SRL București în contradictoriu cu pârâta U.Ț.B.
SA, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de chemare în garanție a SC
M.C.P. SRL București, ca rămasă fără obiect.
În
pronunțarea acestei sentințe, tribunalul a reținut că
reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 173.743,38 Euro,
reprezentând o parte din garanția totală de bună execuție
constituită prin scrisoarea nr. LG/PBO82688 în beneficiul SC M.C.P. SRL,
obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente acestei sume de la data
de 9.02.2009 și până la restituirea sumelor, cu cheltuieli de
judecată.
În
cauză pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a SC M.C.P.
SRL, solicitând obligarea chematei în garanție la plata aceleiași
sume cu cea solicitată prin acțiune, la care ar fi obligată
pârâta în cazul în care ar cădea în pretenții, cu cheltuieli de
judecată.(…)
Pe
fondul cauzei s-a reținut că reclamanta s-a obligat prin contract
să pună la dispoziția chematei în garanție o scrisoare de
garanție bancară de bună execuție, independentă
și irevocabilă pe care beneficiarul o poate valorifica în anumite
cazuri enumerate în articolul 12.2. Scrisoarea de garanție a fost
dată, iar reclamanta a renunțat în mod expres la orice cale de atac
împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului
colateral.
Tribunalul
a mai reținut că beneficiarul a cerut executarea scrisorii de
garanție, iar banca a înștiințat reclamanta, la data de
6.02.2008, că intenționează executarea scrisorii; la data de
9.02.2009 reclamanta a depus la ghișeul băncii originalul scrisorii
de garanție într-o tentativă de anulare a acesteia, iar la data de
10.02.2009 banca a executat efectiv scrisoarea și a virat beneficiarului
suma de 109.798 Euro.
Problema
juridică sesizată de tribunal în soluționarea cauzei a fost
aceea de a se răspunde la întrebarea dacă depunerea de către un
debitor la ghișeul băncii depozitare a originalului unei scrisori de
garanție anulează sau nu scrisoarea.
Instanța
de fond a reținut că în alin. (7) al scrisorii de garanție se
prevede că „prezenta scrisoare de garanție se va anula automat în
cadrul valabilității, indiferent de orice clauză de expirare pe
care o conține, la prezentarea originalului acesteia la ghișeele
băncii U.”.
Conform
art. 2 lit. a) din Publicația nr. 458 a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris, scrisoarea de garanție reprezintă o
garanție emisă de o bancă dată în scris și la cererea
sau la instrucțiunile și pe răspunderea unei alte
părți în favoarea unei alte persoane în scopul plății unei
sume de bani, la prezentarea unei cereri scrise din partea beneficiarului în
conformitate cu termenul scrisorii de garanție.
Tribunalul
a constatat că, din punct de vedere formal, au fost respectate
condițiile scrisorii de garanție de către beneficiar, iar
conform doctrinei beneficiarul este îndreptățit să
primească banii chiar dacă nu a suferit nici un prejudiciu din
neexecutarea obligației contractuale.
Încetarea
efectelor unei scrisori de garanție are loc prin expirare, plată,
anulare sau prin efectul legii.
Tribunalul
a considerat că, dacă s-ar permite ca originalul să fie depus de
debitorul obligației atunci s-ar permite ca debitorul să poată
decide oricând anularea garanției, dar o obligație sub condiție
suspensivă pur potestativă este nulă.(…)
Tribunalul
a mai reținut că din prevederile art. 23 din publicația nr. 458
rezultă clar că anularea garanției se poate realiza doar de
către beneficiar, fie prin actul depunerii scrisorii de garanție la
bancă, fie prin declarația scrisă că renunță la
garanție.
În
consecință, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată
și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără
obiect.(…)
Împotriva
acestei hotărâri au formulat apel apelanta și pârâta, apelurile fiind
conexate prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2010.(…)
Prin
apelul declarat de reclamanta SC R.T. SRL împotriva sentinței nr.
13316/2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a
VI-a comercială, s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate
și obligarea intimatei la restituirea sumei de 109.789 Euro, cu cheltuieli
de judecată.(…)
Prin
decizia comercială nr. 366/2010, Curtea de Apel București,
Secția a V-a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate
de apelanta SC R.T. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 13316/2009
și a sentinței comerciale nr. 427/2010 pronunțate de Tribunalul
București, Secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata
U.Ț.B. și chemata în garanție SC M.C.P. SRL și a luat act
de renunțarea apelantei U.Ț.B. la judecarea apelului declarat
împotriva aceleiași sentințe. (…)
Împotriva
deciziei nr. 366/2010 pronunțată de Curtea de Apel București,
Secția a V-a comercială, a declarat recurs
reclamanta SC R.T.
SRL, criticând decizia atacată pentru motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel, inițial recurenta a invocat doar dispozițiile
art. 304 pct. 9 C.proc.civ, arătând că, în opinia sa, în mod
greșit instanța de apel a făcut o dihotomie între garanția
bancară și cauțiunea bancară, aplicând greșit art. 23
din Publicația 458.
Recurenta a susținut că, în realitate, cauțiunea
bancară reprezintă natura contractului, în timp ce scrisoarea de
garanție bancară (garanția bancară) reprezintă
materializarea contractului de cauțiune bancară în sine, iar
instanța de apel nu a determinat care este natura contractului stabilit
între părțile contractante. Banca are obligația de a examina cererea
de plată și documentele însoțitoare întotdeauna când se pune
problema de plata a garanției, în speța de fată, a susținut
recurenta, judecata privind strict relația dintre client si banca,
relație guvernată de principiile mandatului.
Recurenta a mai susținut și că în primul caz de
anulare prevăzut de art. 23 din Publicația nr. 458 nu se face nicio
specificare asupra calității persoanei care poate prezenta
garanția, rezultând că ea poate fi prezentată inclusiv de cel
care a constituit-o, fără ca în cadrul contractului dintre recurenta
și bancă, singurul supus judecății, să se pună
problema existentei unei obligații pur potestative.(...)
Recurenta
a mai depus în completare motive de recurs prin care a invocat art. 304 pct. 7,
8 și 9 C.proc.civ. reluând interpretarea art. 23 din publicația nr.
458 și art. 7 din scrisoarea de garanție și susținând culpa
pârâtei, întrucât executarea scrisorii de garanție bancară este
ulterioară depunerii originalului acestei scrisori la ghișeul
băncii, garanția fiind anulată. A susținut, de asemenea,
că hotărârea a cărei recurare o cere este nemotivată în
drept. (…)
Înalta
Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate criticile formulate de
recurenta-reclamanta, a constatat că recursul nu este fondat.
Din
situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către
instanțele de fond, rezulta că reclamanta s-a obligat prin contract
să pună la dispoziția chematei în garanție o scrisoare de
garanție bancară de bună execuție, independentă
și irevocabilă, pe care beneficiarul o poate valorifica în anumite
cazuri enumerate în art. 12.2. Scrisoarea de garanție a fost dată,
iar reclamanta a renunțat în mod expres la orice cale de atac împotriva
deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului colateral.
Beneficiarul a cerut executarea scrisorii de garanție, iar banca a
înștiințat reclamanta, la data de 6.02.2009, că
intenționează executarea scrisorii; la data de 9.02.2009 reclamanta a
depus la ghișeul băncii originalul scrisorii de garanție in
vederea anulării acesteia, iar la data de 10.02.2009 banca a executat
efectiv scrisoarea și a virat beneficiarului suma de 109.798 Euro.(…)
Nici criticile subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ. nu pot fi primite. Recurenta susține, in esență, că singurul
contract supus analizei instanțelor a fost cel dintre client și
bancă, iar natura contractului este aceea a unei cauțiuni bancare,
scrisoarea de garanție reprezentând, în fapt, materializarea acestui
contract. Totodată, recurenta susține că în primul caz de
anulare prevăzut de art. 23 din Publicația nr. 458 nu se face nicio
specificare asupra calității persoanei care poate prezenta
garanția, rezultând că ea poate fi prezentată inclusiv de cel
care a constituit-o.
Înalta
Curte a constatat că, în mod corect, instanța de apel a constatat
că scrisoarea de garanție bancară și cauțiunea
bancară sunt categorii diferite de garanții personale, garanția
bancară fiind o garanție independentă de valabilitatea și
efectele contractului nr. 783/2006, spre deosebire de cauțiunea
bancară, care este o garanție accesorie.
Astfel, cauțiunea bancară este un contract accesoriu
și conține angajamentul de plată al băncii garante
față de beneficiarul garanției de a plăti o sumă de
bani în locul ordonatorului dacă acesta nu-și execută
obligația de plată la termenul convenit.
Potrivit legislației din țara noastră, caracterul
accesoriu al cauțiunii bancare înseamnă că obligația
băncii, fiind subsidiară obligației principale, nu poate fi nici
mai întinsă, nici mai oneroasă decât cea stipulată în raportul
juridic fundamental (contractul comercial). De asemenea, dacă
obligația principală este eventuală din punct de vedere al unei
condiții sau al unui termen, cauțiunea este afectată de
aceleași modalități. În fine, dacă obligația principală
este nulă sau anulabilă și cauțiunea este nulă sau
supusă anulării, iar cauțiunea cu durată nedeterminată
poate fi revocată în orice moment, în mod unilateral, excepție
făcând situația în care acoperă un avans determinat.
Garanția independentă este obligația de a
plăti o sumă determinată, dată ca garanție a unei operațiuni
economice, dar independentă de această operațiune prin inopozabilitatea
față de beneficiar a excepțiilor inerente acestei
operațiuni. Această definiție reunește diversele denumiri
ale garanțiilor independente: garanția la prima cerere, garanția
autonomă, garanția abstract, scrisoare de garanție sau
scrisoare de credit stand-by. Toate garanțiile independente sunt
văzute ca un depozit în bani pe care debitorul îl lasă în posesia
beneficiarului-creditor și pe care acesta din urmă trebuie să îl
conserve până la finalizarea raporturilor contractuale. Garanțiile
independente au o dublă finalitate: constituie un depozit bănesc
care poate fi folosit ca un mijloc de compensare a eventualelor pierderi ale
beneficiarului-creditor, dar poate îndeplini și funcția de indemnizare
a beneficiarului-creditor în caz de neexecutare de către debitor a
obligațiilor ce-i incumbă. Garanțiile independente prezintă
finalitate economică si, de vreme ce înlocuiesc, în fapt, un depozit în
bani lichizi, ele reprezintă și o sumă de bani la
dispoziția exclusivă a beneficiarului. Banca se obligă, astfel,
să garanteze vărsământul sumei totale lăsate în depozit.
Așa fiind, Înalta Curte a reținut că garanția
bancară reprezintă un angajament irevocabil, în scris, asumat de
către o bancă în favoarea unei persoane, denumită beneficiar, de
a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă
persoană, în contul căreia se emite garanția, nu a onorat o
anumită obligație asumată printr-un contract față de
beneficiarul garanției. Din momentul în care a fost emisă
garanția bancară, banca este responsabilă de a plăti la
prima cerere beneficiarului garanției bancare, dacă și
condițiile stipulate în garanție sunt corecte.
De
obicei, garanțiile se supun legislației naționale a băncii
emitente.
În România, pentru garanția bancară se
utilizează termenul de scrisoare de garanție.
Rolul important al garanțiilor în comerțul
internațional a determinat Camera Internațională de Comerț
și Industrie de la Paris, precum și alte organisme
internaționale să standardizeze practicile și procedurile în
domeniul garanțiilor. La momentul încheierii contractului dintre
părți, atât băncile din România, cât și băncile din străinătate
utilizau Publicațiile nr. 325 („Regulile Uniforme pentru Garanții”)
și nr. 458 („Reguli Uniforme pentru Garanțiile la Cerere”).
Trebuie subliniat că în legislația românească în
vigoare nu există niciun text legal comprehensiv cu privire la
garanția bancară. Astfel, regulile care se aplică pornesc de la
autonomia de voință a părților de a supune instrumentul lor
Publicațiilor menționate sau derivând din principiul general
pacta
sunt servanda
.
În baza prevederilor Publicației nr. 458, o
garanție la cerere reprezintă orice garanție, obligație sau
alt angajament de plată, oricum ar fi denumită sau descrisă de o
bancă, de o societate de asigurare sau de o altă persoană
fizică sau juridică, dată în scris pentru plata unei sume de
bani, la prezentarea, în conformitate cu termenii angajamentului asumat, a unei
cereri de plată scrise și a oricăror alte documente, care pot fi
specificate în garanție, potrivit angajamentului asumat.
Scrisorile
de garanție bancare la cerere impun obligativitatea de plată a
băncii. Dacă o bancă primește o garanție la cerere, iar
datele completate pe fața acesteia corespund cu termenii garanției,
banca este obligată să o plătească beneficiarului.
Asadar, principiile fundamentale ale legii
care guvernează garanția la cerere sunt independența
garanției față de tranzacție, caracterul documentar al
garanției și faptul că garantul este implicat numai dacă
apar pe fața garanției cereri sau alte documente pentru a
menționa că sunt conforme cu garanția.
Beneficiarul poate să solicite
efectuarea plății, chiar în cazul în care această solicitare
este incorectă. Dacă solicitarea de plată este conformă cu
termenii garanției, banca trebuie să plătească și
atunci ea va debita, în baza termenilor garanției, contul debitorului.
Înalta Curte a reținut că, în conformitate cu
prevederile
art. 23 din Publicația nr. 458 a Camerei de Comerț
Internaționale de la Paris, garanția poate fi anulată fie prin
prezentarea acesteia, fie prin declarația scrisă a beneficiarului de
eliberare de sub răspunderea născută prin garanție, iar
potrivit art. 7 din scrisoarea de garanție bancară, aceasta
urmează a se anula automat în cadrul valabilității, indiferent
de orice clauză de expirare pe care o conține, la prezentarea
originalului la ghișeul băncii.
Rezultă ca obligațiile băncii emitente se sting
la expirarea scrisorii de garanție, în momentul primirii solicitării
de anulare a scrisorii sau după onorarea cererii de executare primite de
la beneficiar. Este evident că în primele două cazuri,
garanțiile existente la dispoziția băncii sunt returnate
clientului debitor așa cum au fost instituite la momentul emiterii
scrisorii. Nu trebuie omis
faptul că aceste garanții
reprezintă o sumă de bani la dispoziția exclusivă a
beneficiarului. Or, din această perspectivă este corectă
dezlegarea dată de instanțele de fond problemei invocate în
speță, respectiv dacă depunerea de către un debitor la
ghișeul băncii depozitare a originalului unei scrisori de
garanție anulează sau nu scrisoarea. Anularea garanției la
prezentarea scrisorii de către reclamantă ar însemna că un
debitor poate retrage oricând garanția acordată în mod irevocabil,
lipsind acest instrument de însăși esența lui. În plus, în
speță reclamanta a renunțat în mod expres la orice cale de atac
împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului
colateral. Or, ceea ce determină anularea garanției este tocmai
calitatea posesorului, alături de faptul depunerii originalului scrisorii,
beneficiarul fiind singurul în măsură să renunțe la
avantajul exclusiv conferit de acest instrument bancar. Aceasta și pentru
că raportul juridic cel mai important, atunci când se folosește un
asemenea instrument, este cel dintre bancă și beneficiar, banca fiind
obligată să procedeze la examinarea cererii din punct de vedere
formal și să onoreze plata, dacă stabilește că s-a
prezentat o cerere de plată conformă, interesul utilizării unui
asemenea instrument rezidând tocmai în simplitatea, eficiența și
rapiditatea sa. Banca își va onora obligația pecuniară
fără a cere dovada neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
Așa fiind, este lipsită de relevantă împrejurarea că,
ulterior înștiințării, la data de 9.02.2009, reclamanta a depus
la bancă originalul scrisorii de garanție pentru a beneficia de
anularea acesteia, pe de o parte, deoarece garanția a fost depusă
ulterior formulării cererii de plată, iar, pe de altă parte,
anularea scrisorii de garanție de către debitoare nu este nici în
litera și nici în spiritul angajamentului de la fila 61 dosar fond și
a publicației nr. 458, așa cum în mod judicios a reținut și
instanța de apel.(…)
Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta
Curte, constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de
critică pe aspectele de nelegalitate invocate, a respins recursul, ca
nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ.