ÎCCJ, decizie (scj.ro #82983)

Scrisoare de garanție bancară. Natură juridică. Anularea garanției. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale Index alfabetic: scrisoare de garanție bancară - cauțiune bancară - anularea garanției Publicația nr. 458 ICC Paris, art. 23 Scrisoarea de garanție bancară reprezintă un angajament irevocabil, în scris, asumat de către o bancă în favoarea unei persoane, denumită beneficiar, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană, în contul căreia se emite garanția, nu a onorat o anumită obligație asumată printr-un contract față de beneficiarul garanției. Potrivit art. 23 din Publicația nr. 458 a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris, garanția poate fi anulată fie prin prezentarea acesteia, fie prin declarația scrisă a beneficiarului de eliberare de sub răspunderea născută prin garanție.

Ceea ce determină anularea garanției este tocmai calitatea posesorului, alături de faptul depunerii originalului scrisorii, beneficiarul fiind singurul în măsură să renunțe la avantajul exclusiv conferit de acest instrument bancar. Secția comercială, Decizia nr. 756 din 22 februarie 2011 Prin sentința comercială nr. 13316/2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, s-a respins excepția lipsei de interes a acțiunii, ca nefondată; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.T. SRL București în contradictoriu cu pârâta U.Ț.B. SA, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de chemare în garanție a SC M.C.P. SRL București, ca rămasă fără obiect. În pronunțarea acestei sentințe, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 173.743,38 Euro, reprezentând o parte din garanția totală de bună execuție constituită prin scrisoarea nr. LG/PBO82688 în beneficiul SC M.C.P.

SRL, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente acestei sume de la data de 9.02.2009 și până la restituirea sumelor, cu cheltuieli de judecată. În cauză pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a SC M.C.P. SRL, solicitând obligarea chematei în garanție la plata aceleiași sume cu cea solicitată prin acțiune, la care ar fi obligată pârâta în cazul în care ar cădea în pretenții, cu cheltuieli de judecată.(…) Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanta s-a obligat prin contract să pună la dispoziția chematei în garanție o scrisoare de garanție bancară de bună execuție, independentă și irevocabilă pe care beneficiarul o poate valorifica în anumite cazuri enumerate în articolul 12.2.

Scrisoarea de garanție a fost dată, iar reclamanta a renunțat în mod expres la orice cale de atac împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului colateral. Tribunalul a mai reținut că beneficiarul a cerut executarea scrisorii de garanție, iar banca a înștiințat reclamanta, la data de 6.02.2008, că intenționează executarea scrisorii; la data de 9.02.2009 reclamanta a depus la ghișeul băncii originalul scrisorii de garanție într-o tentativă de anulare a acesteia, iar la data de 10.02.2009 banca a executat efectiv scrisoarea și a virat beneficiarului suma de 109.798 Euro. Problema juridică sesizată de tribunal în soluționarea cauzei a fost aceea de a se răspunde la întrebarea dacă depunerea de către un debitor la ghișeul băncii depozitare a originalului unei scrisori de garanție anulează sau nu scrisoarea.

Instanța de fond a reținut că în alin. (7) al scrisorii de garanție se prevede că „prezenta scrisoare de garanție se va anula automat în cadrul valabilității, indiferent de orice clauză de expirare pe care o conține, la prezentarea originalului acesteia la ghișeele băncii U.”. Conform art. 2 lit. a) din Publicația nr. 458 a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris, scrisoarea de garanție reprezintă o garanție emisă de o bancă dată în scris și la cererea sau la instrucțiunile și pe răspunderea unei alte părți în favoarea unei alte persoane în scopul plății unei sume de bani, la prezentarea unei cereri scrise din partea beneficiarului în conformitate cu termenul scrisorii de garanție. Tribunalul a constatat că, din punct de vedere formal, au fost respectate condițiile scrisorii de garanție de către beneficiar, iar conform doctrinei beneficiarul este îndreptățit să primească banii chiar dacă nu a suferit nici un prejudiciu din neexecutarea obligației contractuale.

Încetarea efectelor unei scrisori de garanție are loc prin expirare, plată, anulare sau prin efectul legii. Tribunalul a considerat că, dacă s-ar permite ca originalul să fie depus de debitorul obligației atunci s-ar permite ca debitorul să poată decide oricând anularea garanției, dar o obligație sub condiție suspensivă pur potestativă este nulă.(…) Tribunalul a mai reținut că din prevederile art. 23 din publicația nr. 458 rezultă clar că anularea garanției se poate realiza doar de către beneficiar, fie prin actul depunerii scrisorii de garanție la bancă, fie prin declarația scrisă că renunță la garanție. În consecință, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.(…) Împotriva acestei hotărâri au formulat apel apelanta și pârâta, apelurile fiind conexate prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2010.(…) Prin apelul declarat de reclamanta SC R.T.

SRL împotriva sentinței nr. 13316/2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate și obligarea intimatei la restituirea sumei de 109.789 Euro, cu cheltuieli de judecată.(…) Prin decizia comercială nr. 366/2010, Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta SC R.T. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 13316/2009 și a sentinței comerciale nr. 427/2010 pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata U.Ț.B. și chemata în garanție SC M.C.P. SRL și a luat act de renunțarea apelantei U.Ț.B. la judecarea apelului declarat împotriva aceleiași sentințe.

(…) Împotriva deciziei nr. 366/2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, a declarat recurs reclamanta SC R.T. SRL, criticând decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, inițial recurenta a invocat doar dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ, arătând că, în opinia sa, în mod greșit instanța de apel a făcut o dihotomie între garanția bancară și cauțiunea bancară, aplicând greșit art. 23 din Publicația 458. Recurenta a susținut că, în realitate, cauțiunea bancară reprezintă natura contractului, în timp ce scrisoarea de garanție bancară (garanția bancară) reprezintă materializarea contractului de cauțiune bancară în sine, iar instanța de apel nu a determinat care este natura contractului stabilit între părțile contractante.

Banca are obligația de a examina cererea de plată și documentele însoțitoare întotdeauna când se pune problema de plata a garanției, în speța de fată, a susținut recurenta, judecata privind strict relația dintre client si banca, relație guvernată de principiile mandatului. Recurenta a mai susținut și că în primul caz de anulare prevăzut de art. 23 din Publicația nr. 458 nu se face nicio specificare asupra calității persoanei care poate prezenta garanția, rezultând că ea poate fi prezentată inclusiv de cel care a constituit-o, fără ca în cadrul contractului dintre recurenta și bancă, singurul supus judecății, să se pună problema existentei unei obligații pur potestative.(...) Recurenta a mai depus în completare motive de recurs prin care a invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.

reluând interpretarea art. 23 din publicația nr. 458 și art. 7 din scrisoarea de garanție și susținând culpa pârâtei, întrucât executarea scrisorii de garanție bancară este ulterioară depunerii originalului acestei scrisori la ghișeul băncii, garanția fiind anulată. A susținut, de asemenea, că hotărârea a cărei recurare o cere este nemotivată în drept. (…) Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate criticile formulate de recurenta-reclamanta, a constatat că recursul nu este fondat. Din situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanțele de fond, rezulta că reclamanta s-a obligat prin contract să pună la dispoziția chematei în garanție o scrisoare de garanție bancară de bună execuție, independentă și irevocabilă, pe care beneficiarul o poate valorifica în anumite cazuri enumerate în art. 12.2.

Scrisoarea de garanție a fost dată, iar reclamanta a renunțat în mod expres la orice cale de atac împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului colateral. Beneficiarul a cerut executarea scrisorii de garanție, iar banca a înștiințat reclamanta, la data de 6.02.2009, că intenționează executarea scrisorii; la data de 9.02.2009 reclamanta a depus la ghișeul băncii originalul scrisorii de garanție in vederea anulării acesteia, iar la data de 10.02.2009 banca a executat efectiv scrisoarea și a virat beneficiarului suma de 109.798 Euro.(…) Nici criticile subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ. nu pot fi primite. Recurenta susține, in esență, că singurul contract supus analizei instanțelor a fost cel dintre client și bancă, iar natura contractului este aceea a unei cauțiuni bancare, scrisoarea de garanție reprezentând, în fapt, materializarea acestui contract.

Totodată, recurenta susține că în primul caz de anulare prevăzut de art. 23 din Publicația nr. 458 nu se face nicio specificare asupra calității persoanei care poate prezenta garanția, rezultând că ea poate fi prezentată inclusiv de cel care a constituit-o. Înalta Curte a constatat că, în mod corect, instanța de apel a constatat că scrisoarea de garanție bancară și cauțiunea bancară sunt categorii diferite de garanții personale, garanția bancară fiind o garanție independentă de valabilitatea și efectele contractului nr. 783/2006, spre deosebire de cauțiunea bancară, care este o garanție accesorie. Astfel, cauțiunea bancară este un contract accesoriu și conține angajamentul de plată al băncii garante față de beneficiarul garanției de a plăti o sumă de bani în locul ordonatorului dacă acesta nu-și execută obligația de plată la termenul convenit.

Potrivit legislației din țara noastră, caracterul accesoriu al cauțiunii bancare înseamnă că obligația băncii, fiind subsidiară obligației principale, nu poate fi nici mai întinsă, nici mai oneroasă decât cea stipulată în raportul juridic fundamental (contractul comercial). De asemenea, dacă obligația principală este eventuală din punct de vedere al unei condiții sau al unui termen, cauțiunea este afectată de aceleași modalități. În fine, dacă obligația principală este nulă sau anulabilă și cauțiunea este nulă sau supusă anulării, iar cauțiunea cu durată nedetermina­tă poate fi revocată în orice moment, în mod unilateral, excepție făcând situația în care acoperă un avans determinat. Garanția independentă este obli­gația de a plăti o sumă determinată, dată ca garanție a unei ope­ra­țiuni economice, dar independentă de a­ceastă operațiune prin inopoza­bi­li­tatea față de beneficiar a excep­țiilor inerente acestei operațiuni.

Această definiție reunește diversele denumiri ale garanțiilor independente: garanția la prima cerere, ga­ranția au­tonomă, garanția abstract, scri­soa­re de garanție sau scrisoare de credit stand-by. Toate garanțiile independente sunt văzute ca un depozit în bani pe care debitorul îl lasă în posesia beneficiarului-creditor și pe care acesta din urmă trebuie să îl conserve până la finalizarea raporturilor contractuale. Garanțiile independente au o dublă finalitate: constituie un depo­zit bănesc care poate fi folosit ca un mij­loc de compensare a eventualelor pier­deri ale beneficiarului-creditor, dar poate îndeplini și funcția de in­demnizare a beneficiarului-creditor în caz de neexecutare de către debi­tor a obligațiilor ce-i incumbă.

Garanțiile independente prezin­tă finalitate economică si, de vreme ce înlocuiesc, în fapt, un de­po­zit în bani lichizi, ele reprezintă și o sumă de bani la dispoziția ex­clusivă a beneficiarului. Banca se obligă, astfel, să garanteze vărsământul sumei totale lăsate în de­pozit. Așa fiind, Înalta Curte a reținut că garanția bancară reprezintă un angajament irevocabil, în scris, asumat de către o bancă în favoarea unei persoane, denumită beneficiar, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană, în contul căreia se emite garanția, nu a onorat o anumită obligație asumată printr-un contract față de beneficiarul garanției. Din momentul în care a fost emisă garanția bancară, banca este responsabilă de a plăti la prima cerere beneficiarului garanției bancare, dacă și condițiile stipulate în garanție sunt corecte.

De obicei, garanțiile se supun legislației naționale a băncii emitente. În România, pentru garanția bancară se utilizează termenul de scrisoare de garanție. Rolul important al garanțiilor în comerțul internațional a determinat Camera Internațională de Comerț și Industrie de la Paris, precum și alte organisme internaționale să standardizeze practicile și procedurile în domeniul garanțiilor. La momentul încheierii contractului dintre părți, atât băncile din România, cât și băncile din străinătate utilizau Publicațiile nr. 325 („Regulile Uniforme pentru Garanții”) și nr. 458 („Reguli Uniforme pentru Garanțiile la Cerere”). Trebuie subliniat că în legislația românească în vigoare nu există niciun text legal comprehensiv cu privire la garanția bancară.

Astfel, regulile care se aplică pornesc de la autonomia de voință a părților de a supune instrumentul lor Publicațiilor menționate sau derivând din principiul general pacta sunt servanda . În baza prevederilor Publicației nr. 458, o garanție la cerere reprezintă orice garanție, obligație sau alt angajament de plată, oricum ar fi denumită sau descrisă de o bancă, de o societate de asigurare sau de o altă persoană fizică sau juridică, dată în scris pentru plata unei sume de bani, la prezentarea, în conformitate cu termenii angajamentului asumat, a unei cereri de plată scrise și a oricăror alte documente, care pot fi specificate în garanție, potrivit angajamentului asumat. Scrisorile de garanție bancare la cerere impun obligativitatea de plată a băncii.

Dacă o bancă primește o garanție la cerere, iar datele completate pe fața acesteia corespund cu termenii garanției, banca este obligată să o plătească beneficiarului. Asadar, principiile fundamentale ale legii care guvernează garanția la cerere sunt independența garanției față de tranzacție, caracterul documentar al garanției și faptul că garantul este implicat numai dacă apar pe fața garanției cereri sau alte documente pentru a menționa că sunt conforme cu garanția. Beneficiarul poate să solicite efectuarea plății, chiar în cazul în care această solicitare este incorectă. Dacă solicitarea de plată este conformă cu termenii garanției, banca trebuie să plătească și atunci ea va debita, în baza termenilor garanției, contul debitorului.

Înalta Curte a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 23 din Publicația nr. 458 a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris, garanția poate fi anulată fie prin prezentarea acesteia, fie prin declarația scrisă a beneficiarului de eliberare de sub răspunderea născută prin garanție, iar potrivit art. 7 din scrisoarea de garanție bancară, aceasta urmează a se anula automat în cadrul valabilității, indiferent de orice clauză de expirare pe care o conține, la prezentarea originalului la ghișeul băncii. Rezultă ca obligațiile băncii emitente se sting la expirarea scrisorii de garanție, în momentul primirii solicitării de anulare a scrisorii sau după onorarea cererii de executare primite de la beneficiar.

Este evident că în primele două cazuri, garanțiile existente la dispoziția băncii sunt returnate clientului debitor așa cum au fost instituite la momentul emiterii scrisorii. Nu trebuie omis faptul că aceste garanții reprezintă o sumă de bani la dispoziția ex­clusivă a beneficiarului. Or, din această perspectivă este corectă dezlegarea dată de instanțele de fond problemei invocate în speță, respectiv dacă depunerea de către un debitor la ghișeul băncii depozitare a originalului unei scrisori de garanție anulează sau nu scrisoarea. Anularea garanției la prezentarea scrisorii de către reclamantă ar însemna că un debitor poate retrage oricând garanția acordată în mod irevocabil, lipsind acest instrument de însăși esența lui.

În plus, în speță reclamanta a renunțat în mod expres la orice cale de atac împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului colateral. Or, ceea ce determină anularea garanției este tocmai calitatea posesorului, alături de faptul depunerii originalului scrisorii, beneficiarul fiind singurul în măsură să renunțe la avantajul exclusiv conferit de acest instrument bancar. Aceasta și pentru că raportul juridic cel mai important, atunci când se folosește un asemenea instrument, este cel dintre bancă și beneficiar, banca fiind obligată să procedeze la examinarea cererii din punct de vedere formal și să onoreze plata, dacă stabilește că s-a prezentat o cerere de plată conformă, interesul utilizării unui asemenea instrument rezidând tocmai în simplitatea, eficiența și rapiditatea sa.

Banca își va onora obligația pecuniară fără a cere dovada neîndeplinirii obligațiilor contractuale. Așa fiind, este lipsită de relevantă împrejurarea că, ulterior înștiințării, la data de 9.02.2009, reclamanta a depus la bancă originalul scrisorii de garanție pentru a beneficia de anularea acesteia, pe de o parte, deoarece garanția a fost depusă ulterior formulării cererii de plată, iar, pe de altă parte, anularea scrisorii de garanție de către debitoare nu este nici în litera și nici în spiritul angajamentului de la fila 61 dosar fond și a publicației nr. 458, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de apel.(…) Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectele de nelegalitate invocate, a respins recursul, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ.