ÎCCJ, decizie (scj.ro #140186)

Scrisoare de garanție bancară. Natura juridică. Condiții și efecte.

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații

Index alfabetic : - garanții autonome

-scrisoare de garanție bancară

N.C.C. art. 2321

Publicația 758 CCI

Scrisoarea de garanție bancară reprezintă înscrisul constatator al unei garanții oferite de o instituție bancară în folosul și la solicitarea unui client al său, angajat în raporturi de producție, comerț sau prestări de servicii în care are calitatea de debitor. Articolul 2321 C. civ. reglementează scrisoarea de garanție având ca obiect garanția autonomă, caracterul autonom al garanției trebuind să rezulte neechivoc din conținutul înscrisului.

Publicația 758 CCI prevede că beneficiarul trebuie să indice, o dată cu cererea de plată, numai obligația neexecutată de către debitor și care justifică executarea garanției.

Banca, în calitate de emitent, nu poate refuza plata invocând excepții intemeiate pe raportul obligațional dintre ordonator și beneficiar, nefiind în măsura sa facă investigații si aprecieri în această privință.

Secția a II -a civilă, Decizia nr. 1140 din 20 iunie 2017

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SA prin reprezentant legal ing. B., acțiune însușită ulterior intrării societății în procedura insolvenței de administratorul judiciar C. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele D. SA și SC E. SA – Sucursala F., a solicitat în temeiul art. 35 C. proc. civ. cu referire la art. 2321, art. 15 și art. 1170 din NCC și dispozițiile Publicației nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț privind regulile uniforme pentru Garanții la Cerere – URDG, să se constate inexistența dreptului pârâtei D. SA de a solicita executarea scrisorii de garanție bancară nr.x/15.06.2012 în valoare de 4.329.407,11 lei emisă în favoarea acestei pârâte de către E. SA, conform cererii de plată nr. ref. x/4.08.2013, depusă la pârâta-emitentă la data de 13.08.2013.

Acțiunea a fost menținută față de pârâta E. Sucursala F., prin încheierea din 12 martie 2014, instanța în baza art. 406 din C. proc. civ. luând act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâta D. SA.

Aceasta din urmă a formulat cerere de intervenție accesorie, conform art. 63 și următoarele din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de fond, cererea fiind formulată ulterior restrângerii cadrului procesual doar la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâta E. – Sucursala F.

Prin sentința civilă nr. 197 din 23 iunie 2015 a Tribunalului Galați , Secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii formulată de intervenienta accesorie D. SA.

A fost admisă acțiunea astfel cum a fost precizată de SC A. SA prin administrator judiciar C. SPRL și, în consecință, s-a constatat inexistența dreptului pârâtei SC E. SA – Sucursala F. de a executa scrisoarea de garanție bancară nr.x/15.06.2012 față de SC A. SA prin administrator judiciar C. SPRL.

A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de D. SA.

În motivarea acestei sentințe, tribunalul a reținut, în esență, că scrisoarea de garanție bancară nr. x/15.06.2012 prevedea expres, pentru executarea sa, condiția suspensivă a emiterii certificatului de recepție finală a lucrărilor. Or, sub acest aspect, s-a apreciată că pârâta și intervenienta nu au făcut această dovadă, respectiv clauza de declarare a neemiterii Certificatului de recepție finală din motive imputabile reclamantei, care era prevăzută expres în scrisoarea de garanție bancară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta E. SA și intervenienta D. SA, care au fost soluționate prin decizia civilă nr. 67/A din 24 martie 2016 a Curții de Apel Galați, Secția I Civilă, în sensul respingerii ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC E. SA prin Sucursala F.

Prin aceeași decizie au fost admise apelurile declarate de pârâta SC E. SA prin Sucursala F. și intervenienta accesorie D. SA, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile numai în ceea ce privește soluția pe fond.

Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Totodată, s-a luat act de renunțarea apelantei  interveniente la apelul declarat  împotriva încheierii de ședință din 27 ianuarie 2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că plata scrisorii de garanție se face după un simplu examen formal al documentelor prezentate, fără a antama un examen de fond al necesității și cuantumului executării, astfel încât, s-a apreciat că, în speță, condițiile executării nu impun în sarcina emitentului verificarea contractului primar.

În plus, s-a mai reținut că încălcarea prevederilor contractului de credit dintre E. și SC A. SA privește doar aceste părți, neavând relevanță asupra dreptului de executare a scrisorii de garanție bancară de către D. SA.

Totodată, instanța de apel a apreciat că cererea de plată adresată emitentului de beneficiar are, la rândul său, un conținut formal, în sensul că trebuie să conțină o serie de elemente care să permită emitentului efectuarea plății prin verificarea documentației depuse. S-a constatat de aceeași instanță că regulile uniforme revizuite, cuprinse în Publicația 758, consolidează regula supletivă a indicării de către beneficiar, în mod expres, odată cu cererea de plată, doar a obligației neexecutate de debitor și care justifică executarea garanției.

La data de 16 mai 2016 recurenta-reclamantă SC A.  SA Galați a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 67/A din 24 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția I Civilă.

Recursul recurentei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material aplicabile litigiului, respectiv dispozițiile art. 2321 alin. 2 teza II C. civ., potrivit cărora banca avea obligația verificării condițiilor formale de plată a scrisorii de garanție bancară.

Totodată, recurenta a mai susținut că instanța nu a aplicat în cauză și nu a analizat textul scrisorii de garanție bancară raportat la cerințele impuse cererii de plată a scrisorii de către Publicația 758 CII, Reguli uniforme pentru garanții la cerere, URDG, evocând în continuare conținutul dispozițiilor art. 2, art. 15 lit. a) și art. 19 lit. a) din aceste reguli .

Recurenta a precizat că SC D. SA nu a prezentat la bancă o cerere de plată conformă, care să corespundă realității faptului invocat.

În plus, recurenta-reclamantă a susținut că cea de-a doua instanță în mod greșit nu a reținut că scrisoarea de garanție bancară nr. x/15.06.2012 prevedea o clauză suspensivă pentru executarea acesteia, și anume cea a prezentării certificatului de recepție finală a lucrărilor. A învederat că nici E. și nici SC D. SA nu au făcut dovada că această neprezentare a certificatului de recepție finală a lucrărilor este imputabilă reclamantei.

Prin urmare, a precizat că, în speță, condițiile formale de plată a scrisorii de garanție bancară nu erau îndeplinite pentru că, în opinia sa, era obligatorie verificarea condițiilor impuse prin scrisoarea de garanție bancară în acest sens.

Intimata-pârâtă E. Sucursala F. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului susținând că obiectul litigiului nu este evaluabil în bani. Totodată, a invocat și excepția nulității recursului, precizând că motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, susținând în esență că instanța de apel a analizat în mod corect situația de fapt și a făcut o aplicare justă a dispozițiilor legale incidente în speță, apreciind corect că banca și-a îndeplinit întocmai obligațiile ce îi reveneau în calitatea sa de emitent.

În plus, s-a mai arătat că emitentul nu poate opune beneficiarului excepțiile întemeiate pe raportul obligațional preexistent, chiar dacă scrisoarea de garanție a fost emisă în considerarea acestui raport. Se mai susține că emitentul nu poate opune beneficiarului nici excepțiile întemeiate pe raportul dintre ordonator și beneficiar, neputând invoca apărări proprii debitorului rezultate din raportul principal.

În  cuprinsul întâmpinării, pârâtă E. Sucursala F. a mai învederat că a plătit efectiv suma pentru care s-a emis scrisoarea, astfel încât, în opinia sa, admiterea acțiunii ar însemna ca banca să fie sancționată pentru faptele societății beneficiare, culpa contractuală a societății D. nefiind una evidentă la momentul plății scrisorii de garanție bancară.

Intimata-intervenientă în numele altei persoane D. SA a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În cuprinsul întâmpinării, a susținut în esență că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor prevederilor incidente în cauză, inclusiv cele din Publicația 758, a doua cerere de plată a intervenientei fiind conformă și aptă să își producă efectele.

De asemenea, s-a mai susținut că instanța de apel a analizat toate motivele învederate de către reclamantă, cele din acțiunea inițială și inclusiv cele din precizare, susținând, în consecință, că nu a existat nicio vătămare a SC A. SA care să justifice modificarea hotărârii atacate.

Cu privire la aspectele referitoare la condiția neemiterii certificatului de recepție finală, intimata-intervenientă a arătat că în mod corect instanța de apel a observat că părțile au avut în vedere doar o simplă mențiune a neemiterii certificatului de recepție finală și nu o descriere a motivelor care au cauzat emiterea acestuia.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului invocată de intimata E. – Sucursala F., în raport cu faptul că acțiunea este una evaluabilă în bani și se referă la executarea scrisorii de garanție bancară nr. x din 16 iunie 2012, în valoare de 4.329.407,11 lei.

În continuare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției nulității recursului invocată de aceeași intimată, precizând că prin motivele de recurs dezvoltate a arătat clar și fără echivoc faptul că toate considerentele instanței de apel reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 2321 alin. 2 teza II C. civ. De asemenea, s-a arătat că instanța de apel nu a analizat conținutul scrisorii raportat la cerințele impuse de Publicația 758 CCI Reguli uniforme pentru garanțiile la cerere URDG.

Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat înlăturarea argumentelor dezvoltate de intimate în cuprinsul întâmpinărilor, susținând în esență că apărările intimatelor sunt total nefondate, fiind subscrise interesului lor, având în vedere că suma de bani din scrisoarea de garanție bancară a fost încasată cu rea-credință, în conivență cu banca.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. 2 din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2016 s-a dispus comunicarea raportului părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 mai 2017, s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen în ședință publică la data de 20 iunie 2017. Totodată, prin aceeași încheiere au fost respinse excepțiile inadmisibilității și nulității recursului invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, apreciindu-se că litigiul are prevăzută calea de atac a recursului, iar motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA prin administrator judiciar C. SPRL, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte l-a respins pentru următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct.8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta a susținut că soluția pronunțată de Curtea de Apel Galați este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv dispozițiile art. 2321 alin. 2 teza II C. civ., potrivit cărora banca avea obligația verificării condițiilor formale de plată a scrisorii de garanție bancară, raportat la cerințele impuse cererii de plată a scrisorii de către Publicația 758 CCI.

În plus, s-a susținut că, în speță, condițiile formale de plată a scrisorii de garanție bancară nu erau îndeplinite pentru că, în opinia sa, era obligatorie verificarea condițiilor impuse prin scrisoarea de garanție bancară în acest sens.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că instanța de apel a reținut în mod corect ce trebuie să conțină cererea de plată adresată emitentului de către beneficiar și care sunt elementele ce trebuie verificate de către bancă, respectiv identificarea părților, contractul în temeiul căruia se face plata, evenimentul care justifică solicitarea de plată, în speță fiind vorba de obligația din contractul primar care nu a fost executată de debitor.

În plus, Înalta Curte reține că scrisoarea de garanție bancară reprezintă înscrisul constatator al unei garanții oferite de o instituție bancară în folosul și la solicitarea unui client al său, angajat în raporturi de producție, comerț sau prestări de servicii în care are calitatea de debitor. Articolul 2321 C. civ. reglementează scrisoarea de garanție având ca obiect garanția autonomă, caracterul autonom al garanției trebuind să rezulte neechivoc din conținutul înscrisului.

Cu privire la susținerile recurentei în legătură cu neregulile existente în relațiile contractuale cu societatea beneficiară, Înalta Curte apreciază că banca, în calitate de emitent, nu poate refuza plata invocând excepții intemeiate pe raportul obligațional dintre ordonator și beneficiar, nefiind în măsura sa facă investigații si aprecieri în această privință.

Mai mult decât atât, Publicația 758 CCI prevede că beneficiarul trebuie să indice, odată cu cererea de plată, numai obligația neexecutată de către debitor și care justifică executarea garanției.

În acest context, Înalta Curte constată că banca a respectat toate obligațiile de garanție bancară, procedând în mod corect la efectuarea plății.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la faptul că instanța de apel, în mod greșit, nu a reținut că scrisoarea de garanție bancară nr. x/15.06.2012 prevedea o clauză suspensivă pentru executarea acesteia, și anume cea a prezentării certificatului de recepție finală a lucrărilor. Recurenta mai învederează că nici E. și nici SC D. SA nu au făcut dovada că această neprezentare a certificatului de recepție finală a lucrărilor era imputabilă reclamantei.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Galați a reținut că scrisoarea de garanție bancară, ce face obiectul litigiului, prevedea în cuprinsul ei că plata valorii garantate se va efectua la primirea cererii și a declarației scrise, menționându-se faptul că certificatul de recepție finală nu a fost emis din motive imputabile principalului și că valabilitatea acestei garanții nu a fost prelungită.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, din modalitatea de formulare, nu rezultă că trebuia emis un certificat de recepție finală, ci doar să existe o mențiune sub acest aspect, care însă nu este de esența cererii de plată. Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că această plată se realizează în condițiile determinate prin scrisoarea de garanție bancară, având relevanță doar executarea obligației stabilite prin contractul primar indicat, iar nu alte obligații rezultate dintr-un alt contract existent între ordonator și beneficiar. Prin urmare, și acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de apel nu ar fi aplicat în cauză și nu ar fi analizat textul scrisorii de garanție bancară raportat la cerințele impuse cererii de plată a acestei scrisori de către Publicația 758 CCI este, de asemenea, nefondată, având în vedere că, în cuprinsul hotărârii recurate, Curtea de Apel Galați a reținut, sub acest aspect că regulile uniforme revizuite, cuprinse în Publicația 758, consolidează regula (supletivă) a indicării de către beneficiar, în mod expres, odată cu cererea de plată,  doar a obligației neexecutate de debitor și care justifică executarea garanției.

În plus, apreciază Înalta Curte sub acest aspect că a doua cerere de plată a fost susținută de toate documentele specificate în garanție, fiind inclusă și declarația intevenientei din care rezulta în mod expres nerespectarea obligațiilor de către reclamantă.

Prin, urmare, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca nefondată, argumentând soluția pronunțată sub toate aspectele invocate de reclamantă prin cererea sa.

Astfel, față de cele reținute anterior, se poate afirma că decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art.496 alin. 1 C.proc. civ. a respins recursul declarat de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar C. SPRL.