ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4982/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4982/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București - secția a VI-a comercială la data de 30 aprilie 2010,
reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC R.B. SA solicitând
obligarea acesteia din urmă la plata de despăgubiri în cuantum total de 952.519,56
euro datorate pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a
neexecutării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin încheierea scrisorilor
de garanție bancară.
La termenul din 3 iunie 2011,
reclamanta a precizat că suma solicitată reprezintă valoarea penalităților
pentru efectuarea cu întârziere a obiectivelor investiționale și pentru
neachitarea în termen a redevențelor. Modul de calcul al penalităților a fost
expus în conținutul înscrisului aflat la filele 216-220 dosar tribunal.
Prin sentința comercială nr. 16620 din
23 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 21618/3/2010, Tribunalul
București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea formulată de
reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a
reținut că potrivit susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată
coroborate cu răspunsurile SC R.B. SA la cererile de plată înaintate de A.D.S.
și apărările expuse în conținutul întâmpinării, banca a executat parțial
scrisorile de garanție bancară, acceptând numai efectuarea plății redevenței și
refuzând plata sumelor reprezentate de daunele pentru neefectuarea
investițiilor.
Această conduită a băncii a fost
legală, în opinia tribunalului, în măsura în care scrisorile de garanție
bancară cuprind numai obligația băncii de plată a sumelor ce corespund
redevențelor datorate și neachitate de concesionar, banca executându-și în mod
corespunzător această obligație, în limitele impuse de chiar conținutul
garanțiilor bancare autonome.
Beneficiarul garanțiilor nu a
solicitat și nu a obținut acordul băncii cu privire la adaptarea scrisorilor de
garanție prin extinderea garanțiilor în mod corespunzător modificărilor
intervenite prin actele adiționale din 25 iulie 2007 la contractele de
concesiune.
Contractul de garanție bancară
autonomă are ca fundament principiul libertății de a contracta (art. 5 și
969-970 C. civ.). Acesta are un caracter unilateral întrucât numai banca își
asumă obligația de a garanta și un caracter autonom, garanția beneficiind de
independență față de raportul juridic fundamental.
Raportat la autonomia contractului de
garanție bancară, cât și față de principiul relativității efectelor
convențiilor, consacrat prin dispozițiile art. 973 C. civ., tribunalului a
apreciat că nu-i sunt opozabile băncii modificările aduse contractelor de
concesiune în ceea ce privește întinderea obligației de garanție, necomunicate
acesteia și în privința cărora nu a fost exprimat un acord de voință.
Tribunalul a constatat
inaplicabilitatea regulilor fidejusiunii prevăzute de dispozițiile art. 1652 și
art. 1657 C. civ., garanția bancară fiind un contract nenumit (nebeneficiind de
o reglementare legală în dreptul românesc). Părțile au stabilit aplicabilitatea
Regulilor Uniforme pentru garanții la cerere, Publicația 458 a Camerei de
Comerț Internațional de la Paris, ceea ce conferă un cadru contractual al
relațiilor dintre garant și beneficiar.
Împotriva acestei sentințe, în termen
legal, a formulat apel reclamanta Agenția Domeniilor Statului, solicitând
schimbarea hotărârii atacate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată
și precizată.
Prin decizia nr. 47 din 30 ianuarie
2012 Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Civilă a respins apelul declarat
de apelanta-reclamantă A.D.S. București, ca nefondat.
Pentru a
hotărî astfel instanța de apel a reținut că raportul juridic dedus judecății
privește doar executarea scrisorilor de garanție bancară, iar nu și efectele
contractelor de concesiune (modificate ulterior prin acte adiționale). În
aceste condiții, sunt corecte considerentele primei instanțe în sensul că,
raportat la caracterul autonom al garanției bancare, cât și față de principiul
relativității efectelor convențiilor, consacrat prin dispozițiile art. 973 C.
civ., nu-i sunt opozabile băncii modificările aduse contractelor de concesiune
în ceea ce privește întinderea obligației de garanție, necomunicate acesteia și
în privința cărora nu a fost exprimat un acord de voință prin amendarea
corespunzătoare a scrisorilor de garanție. Scrisorile de garanție au fost emise
în baza prevederilor Capitolului VII - Garanția de bună execuție contractuală, art.
7.1-5 din contractele de concesiune, în forma anterioară modificărilor aduse art.
7.4 prin actele adiționale din 25 iulie 2007 și 19 decembrie 2007, doar pentru
a garanta executarea obligației de plată a redevenței. Deși prin actele
adiționale menționate a fost modificat art. 7.4 din contractele de concesiune
în sensul că s-a prevăzut posibilitatea încasării garanției bancare de către A.D.S.
și pentru cazul nerealizării investițiilor prevăzute la Capitolul X, această
modificare a clauzelor contractelor de concesiune nu a fost adusă la cunoștința
băncii, nefiindu-i opozabilă.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta A.D.S. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului,
modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și
admiterea cererii reclamantei, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea în fapt a recursului
recurenta a susținut, în esență, următoarele:
- Instanța a pronunțat decizia cu
încălcarea prevederilor legale ce reglementează principiul relativității
efectelor convențiilor și a interpretat în mod nelegal clauzele scrisorilor de
garanție bancară, respingând în mod nelegal, afirmațiile recurentei potrivit cu
care aceste scrisori nu limitează executarea numai la plata redevenței, ci și
la executarea oricărei sume datorate în baza contractului.
Dat fiind faptul că SC P. SA nu și-a
îndeplinit obligațiile contractuale în ce privește plata redevenței și
realizarea investițiilor la termenele asumate în cuantum de 1.033.069,56 Euro, recurenta
a solicitat SC R.B. SA executarea scrisorilor de garanție în 29 martie 2010. SC
R.B. SA a precizat că nu poate onora cererea întrucât aceasta nu este întocmită
în strictă conformitate cu termenii și condițiile scrisorilor de garanție în sensul
că acestea au fost emise doar în caz de neonorare a obligației de plată a
redevenței, iar nu și în caz de penalizare a investițiilor și ulterior a
înțeles să execute parțial sumele solicitate de ADS, aceasta procedând la o
interpretare proprie și abuzivă a condițiilor scrisorilor de garanție.
- Atitudinea abuzivă a băncii are
drept consecință prejudicierea Bugetului Consolidat cu o sumă considerabilă (952.519,56
Euro) îngreunând astfel posibilitatea statului de a recupera rapid creanțele
sale și anulând practic scopul încheierii acestor scrisori de garanție bancară.
- intimata avea obligația de a plăti
imediat, la prima cerere orice sumă până la concurența valorii scrisorilor de
garanție.
Intimata SC R.B. SA a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu
obligarea recurentei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs
prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de
apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin
recursul declarat de reclamantă.
Instanța de apel interpretând clauzele
contractelor de concesiune, actelor adiționale încheiate la fiecare dintre
contractele de concesiune și scrisorilor de garanție bancară nu a trecut peste
voința clar exprimată a părților și nu a nesocotit principiile înscrise în art.
969 C. civ. și art. 973 C. civ. În mod legal s-a reținut că scrisorile de
garanție bancară au fost emise în vederea garantării obligației de plată a
redevenței nu și în ceea ce privește alte obligații de plată astfel că nu se
poate angaja răspunderea civilă a pârâtei în lipsa vinovăției și a unei fapte
ilicite constând în neexecutarea obligațiilor derivate din emiterea scrisorilor
de garanție bancară.
Părțile au stabilit aplicabilitatea
Regulilor Uniforme privind Garanțiile la Cerere - Publicația Camerei de Comerț
Internaționale din Paris, astfel că raporturile juridice dintre părți sunt
reglementate de aceste reguli. Contractul de garanție bancară este un act
juridic de sine stătător, independent față de raportul juridic născut din contractele
de concesiune încheiate între reclamantă și Asocierea P. – A., astfel că în mod
legal s-a reținut că nu-i sunt opozabile băncii modificările aduse contractelor
de concesiune în privința cărora nu s-a solicitat și nu s-a obținut acordul
pârâtei pentru amendarea corespunzătoare a scrisorilor de garanție, prin
extinderea garanțiilor în mod corespunzător modificărilor intervenite prin
actele adiționale.
Obligațiile
băncii sunt strict limitate la termenii și condițiile scrisorii de garanție,
iar răspunderea băncii nu putea fi angajată în lipsa acordului acesteia cu
privire la extinderea garanției și la cazul nerealizării investițiilor sau
pentru penalități de întârziere la plata redevenței.
Pentru considerentele expuse se
apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte
urmează să respingă recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
Reținând culpa procesuală a recurentei
în temeiul art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta să plătească
intimatei-pârâte SC R.B. SA București suma de 6732,25 lei cheltuieli de
judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei civile nr. 47 din 30 ianuarie
2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Civilă.
Obligă recurenta să plătească
intimatei-pârâte SC
R.B. SA București suma
de 6732,25 lei cheltuieli
de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 13 decembrie 2012