ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 494/2017

Instanța de fond nu a respectat îndrumările Deciziei de casare referitoare la analizarea posibilității restrângerii compensației prevăzute de art. 28 alin. (3) din Contract doar la perioada de valabilitate a Contractului, 15 aprilie 2011 - 6 iunie 2011, dispuse în considerarea faptului că perioada 6 iunie 2011 - 31 decembrie 2011 a fost extracontractuală.

În mod greșit a stabilit judecătorul fondului că obligația apelantei a fost o obligație nedivizibilă, în realitate, atât obligația apelantei reclamante, cât și obligația intimatei au fost obligații divizibile, compuse din obligații indivizibile lunare (art. 1058 C. civ.).

Instanța de fond nu a observat ordinea în care trebuiau executate obligațiile asumate de apelanta-reclamantă și de intimată, deși acestea au fost expres stabilite prin art. 12.1 din Contractul nr. 93/2011. Concret, potrivit art. 12.1 din Contract, intimata era prima care trebuia să execute Contractul, executarea de către apelantă a obligației de furnizare a energiei fiind subsidiară obligației de plată anticipată a energiei.

În mod greșit a stabilit instanța de fond că nelivrarea de către apelanta a energiei, în perioada 1 mai 2011 - 6 iunie 2011, a fost o culpă contractuală. Nelivrarea de către apelantă a energiei în perioada 1 mai 2011 - 6 iunie 2011 a fost o măsură legitimată de clauzele Contractului (art. 19 lit. c) din Contract) și de lege (excepția de neexecutare a Contractului - exceptio non adimpleti contractus), motiv pentru care nu datorează compensație.

Instanța de fond nu a observat că intimata nu a respectat obligația de bună-credință în executarea Contractului, atitudine comportamentală care nu o îndreptățește la invocarea vreunui prejudiciu.

Cei mult, în cauză se poate reține culpa comună a părților, cu consecința exonerării oricăreia dintre acestea Ia plata de daune în favoarea celeilalte. Recursul declarat reclamanta SC ICPE A. SA prin administrator judiciar C. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 1000/2014 din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1031 din 2 aprilie 2015, fiind casată decizia recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia de casare, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii. În cauza dedusă judecății, s-a reținut că instanța de apel nu a dat eficiență normelor evocate anterior, încălcând normele legale în privința probelor admisibile pentru a dovedi existența și întinderea prejudiciului solicitat de către pârâta-reclamantă SC B. SA, ci a trecut cu ușurință peste argumentele pe care reclamanta-pârâtă le-a adus în combaterea cererii reconvenționale. Înalta Curte a constatat că în speță se impune efectuarea unei expertize, care să stabilească, în mod clar prejudiciul în raport de prețul și cantitatea de energie electrică ce a fost achiziționată de pe piața internă și pe baza concluziilor experților să se poată stabili existența prejudiciului și cuantumul acestuia pe care trebuie să-l acopere reclamanta. Din această perspectivă, Înalta Curte a apreciat că, chiar dacă clauza cuprinsă în art. 28 alin. (3) din contract nu este o veritabilă clauză penală, în temeiul dispozițiilor art. 1066 C. civ., nu înlătură obligația de dovedire a prejudiciului în condițiile în care obligația nerespectată nu constă în obligația unei sume de bani, ci obligația de a face, respectiv de a livra energie electrică. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. Dosar x/2/2014*. Prin încheierea din data de 10 martie 2016, Curtea a luat act de transmisiunea calității procesuale de la intimata B. SA la D. SA, intervenită ca urmare a divizării societății intimate (în continuare B.). Reanalizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate în dezvoltarea motivelor de apel, a tuturor aspectelor de fapt și de drept deduse judecății în apel dar și a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele: Cu titlu prealabil, înainte de a proceda la verificarea modalității în care prima instanță a stabilit situația de fapt, a aplicat dispozițiile legale dar și contractuale incidente, Curtea a stabilit limitele în care va avea loc rejudecarea apelului, având în vedere manifestarea de voință a apelantei reclamantă-pârâtă în sensul de-a renunța în cadrul apelului la cererea de chemare în judecată, dar și în raport de îndrumările date de către instanța de recurs în cuprinsul deciziei de casare. Având în vedere manifestarea de voință expresă a apelantei reclamante, principiul disponibilității ce guvernează procedura civilă, dar și dispozițiile art. 247 alin. (1) și (2) C. proc. civ., conform cărora în caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanță dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță cât și în apel, văzând și dispozițiile art. 396 C. proc. civ. urmează a fi anulată în parte sentința apelată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, ca urmare a renunțării reclamantului la dreptul pretins. Consecința manifestării de voință a apelantei reclamante o reprezintă verificarea sentinței apelate exclusiv cu privire la soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale. De altfel, și prin cererea de apel, apelanta reclamantă-pârâtă ICPE a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii reconvenționale. Curtea a subliniat că va proceda la analizarea tuturor criticilor expuse în cuprinsul motivelor de apel depuse inițial, cu luarea în considerare în același timp a apărărilor expuse în cuprinsul notelor de ședințe depuse la dosar de către apelanta reclamantă-pârâtă, atât depuse în cadrul primului apel dar și în rejudecarea acestuia. Curtea a apreciat că nu se impune sancționarea apelantei cu decăderea din dreptul de-a invoca argumente suplimentare celor expuse în dezvoltarea în scris a apelului, a procedat la verificarea soluției pronunțate de prima instanță asupra cererii reconvenționale, cu mențiunea că, pentru considerente ce țin de logica expunerii, urmează a fi grupate criticile invocate în raport de condițiile necesar a fi îndeplinite pentru operarea în cauză a răspunderii civile contractuale a apelantei reclamantă pârâtă ICPE, cu subsumarea corespunzătoare a argumentelor în cadrul fiecărui motiv de apel. Prin prisma tuturor probelor administrate în cauză atât în fața primei instanțe, cât și a instanțelor de apel (inclusiv după rejudecarea apelului), Curtea a apreciat că soluția primei instanțe asupra cererii reconvenționale formulate de intimata pârâtă reclamantă B. este legală și temeinică pentru următoarele considerente: Cererea reconvențională este întemeiată în drept pe principiul răspunderii contractuale a apelantei reclamante pârâte ICPE pentru neîndeplinirea obligației sale de livrare a energiei electrice în cantitate de 62.650 MWh, asumată prin Contractul nr. 93 din 21 martie 2011, solicitându-se totodată restituirea avansului achitat de intimata pârâtă B. în cuantum de 806.138,88 RON cu titlu de contravaloare energiei electrică de asemenea nelivrată de către apelanta reclamantă ICPE. Au fost invocate în cuprinsul cererii reconvenționale dispozițiile art. 969 C. civ. ce consacră principiul forței obligatorii a contractului, precum și cele ale art. 28 pct. 3 și art. 21 lit. c) din Contractul nr. 93 din 21 martie 2011. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea apelantei reclamante pârâte ICPE la restituirea sumei în cuantum de 806.138,88 RON cu titlu de contravaloare energiei electrică nelivrată de către apelanta reclamantă ICPE și aferentă lunii aprilie 2011, achitată de B. la data de 24 martie 2011, prima instanță l-a apreciat în mod legal ca fiind întemeiat. Astfel, cât timp apelanta reclamantă ICPE nu și-a îndeplinit obligația de livrare a cantității de energie electrică aferentă pe toată perioada contractuală (deci inclusiv a lunii aprilie 2011), rezultă că în patrimoniul intimatei pârâte reclamante B. s-a produs un prejudiciu, culpa fiind prezumată de lege (art. 1083 C. civ.), iar legătura de cauzalitate fiind evidentă. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea apelantei reclamante pârâte ICPE la plata daunelor compensatorii în cuantum de 1.128.127,4 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației de livrare a energiei electrice în cantitate de 62.650 MWh, Curtea a apreciat că în speță toate condițiile răspunderii contractuale sunt îndeplinite, criticile apelantei reclamante prin care acreditează teza contrarie fiind nefondate. Având în vedere faptul că o parte a acestui prejudiciu a fost recuperat prin executarea SGB nr. G026351/820, emisă de BCR SA la cererea ICPE tocmai pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fiind recuperată pe această cale suma de 1.550.000 RON, prin cererea reconvențională s-a solicitat plata restului de 1.128.127,4 RON (respectiv 2.678.127 RON - 1.550.000 RON). Chiar dacă în cadrul apelului promovat apelanta reclamantă pârâtă ICPE a renunțat la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată (inclusiv în ceea ce privește solicitarea de constatare a intervenirii rezilierii contractului începând cu data de 6 iunie 2011), cu toate acestea probele administrate în susținerea cererii de chemare în judecată rămân câștigate cauzei și urmează a fi avute în vedere în susținerea temeiniciei cererii reconvenționale. Sub acest aspect, Curtea a reținut că prin Adresa nr. 331 din 6 mai 2011, apelanta reclamantă pârâtă ICPE a adus la cunoștința intimatei pârâte reclamante B. denunțarea unilaterală a contractului de către aceasta în condițiile art. 28 alin. (1) din contract, iar prin Adresa nr. 95 din 12 mai 2011, B. a luat act de voința unilaterală a apelantei reclamante de denunțare a contractului condiționat de achitarea daunelor interese compensatorii prevăzute la art. 28 alin. (3) din contract. Față de considerentele deciziei de casare faptul că art. 28 alin. (3) din contract reglementează o clauză penală, însă dat fiind faptul că obligația neexecutată este o obligație de-a face și nu una de-a da, este necesară administrarea de probe sub aspectul îndeplinirii condiției prejudiciului, în condițiile prevăzute de clauza contractului (acesta din urmă fiind obligatoriu conform art. 969 C. civ.). Revenind la îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile contractuale, Curtea a reținut următoarele: 1. În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în neexecutarea de către apelanta reclamantă ICPE a obligației sale de livrare a energiei electrice în cantitate de 62.650 MWh, obligație pe care și-a asumat-o în mod expres prin art. 18 lit. b) din Contractul nr. 93 din 21 martie 2011. De altfel, pe tot parcursul judecării litigiului, apelanta reclamantă pârâtă ICPE nu a contestat neîndeplinirea acestei obligații. 2. Referitor la culpa contractuală, Curtea a apreciat că apelanta nu a făcut dovada existenței vreunei cauze exoneratoare de răspundere în condițiile art. 1083 C. civ. și nu s-a dovedit culpa contractuală a părții adverse nici în ceea ce privește denunțarea unilaterală a contractului și nici neexecutarea obligațiilor, atât pentru perioada anterioară denunțării cât și ulterior acesteia, criticile invocate sub acest aspect (la pct. 3, 4, 5 și 6 din dezvoltarea motivelor de apel) fiind pe cale de consecință nefondate. S-a susținut în primul rând că în mod greșit a reținut judecătorul fondului că apelanta ICPE nu și-a îndeplinit obligația de livrare a energiei electrice, susținându-se că executarea obligației apelantei era condiționată de executarea anterioară a obligației de către intimata B. (pct. 3). S-a reținut însă din cuprinsul probelor administrate în cauză faptul că intimata B., ca fiind prima parte contractuală care trebuia să-și îndeplinească obligația de-a plăti factura de avans conform art. 12.1 din contract, și-a îndeplinit în mod corespunzător această obligație. Astfel, la data de 21 martie 2011, apelanta a emis factura fiscală nr. 99 în valoare de 806.138,88 RON reprezentând contravaloare energie electrică conform Contractului nr. 93 din 21 martie 2011 pentru perioada 15 - 30 aprilie 2011 având scadența la data de 24 martie 2011. Intimata a achitat această sumă la data scadentă astfel cum rezultă din Ordinul de plată din 24 martie 2011 și extrasul de cont depus la dosar. Rezultă astfel că pentru luna aprilie 2011, intimata B. și-a îndeplinit obligația de plată în avans a contravalorii energiei electrice pentru această lună, fără a beneficia însă în schimb de nicio contraprestație. În aceste condiții, apelanta nu se poate prevala pentru a se exonera de propria răspundere contractuală de obligația B. de a achita succesiv, lunar, contravaloarea energiei electrice aferente fiecărei luni, cât timp aceasta nu și-a îndeplinit propria obligație de livrare a energiei deși contravaloarea acesteia îi fusese achitată. Pe de altă parte, s-a reținut că întrucât apelanta nu a fost în măsură să livreze energia electrică aferentă lunii aprilie, aceasta a solicitat succesiv decalarea începerii contractului inițial până pe 18 aprilie 2011, apoi până pe data de 20 aprilie 2011 și 1 mai 2011. Prin Notificarea nr. 304 din 29 aprilie 2011 emisă de către apelantă, s-a prevăzut că livrările de energie electrică vor începe în data de 4 mai 2011, iar termenul de scadență a facturii pentru energia electrică livrată în luna mai a fost decalat până în data de 16 mai 2011. Rezultă astfel că, la momentul denunțării unilaterale a contractului de către apelantă, respectiv 6 mai 2011, termenul scadent pentru plata facturii aferente lunii mai 2011 nici nu era împlinit. În această ordine de idei, nu poate fi validat nici argumentul conform căruia nelivrarea de către apelantă a energiei ar fi fost o măsură legitimată de clauzele contractului (art. 19 lit. c)) sau de incidența excepției de neexecutare a contractului (pct. 4 motive apel). De altfel, nici prin notificarea adresată inițial intimatei la data de 4 mai 2011 și nici prin notificarea din data de 6 mai 2011, apelanta nu a invocat o astfel de justificare pentru denunțarea contractului. În aceste condiții, pe lângă faptul că această susținerea este una nefondată, apare ca fiind evident faptul că a fost realizată pro causa. Și critica invocată la pct. 5 din dezvoltarea motivelor de apel este nefondată; nu există nicio dovadă în sensul că intimata B. nu și-ar fi îndeplinit obligațiile cu bună credință. De altfel, și această critică cât și cea expusă la pct. 3 și 4 se axează pe același argument, și anume refuzul intimatei B. de a executa obligația de plată anticipată a energiei. Însă o astfel de obligație contractuală a intimatei de-a achita succesiv contravaloarea energiei electrice pentru fiecare dintre cele 9 luni ale contractului fără a primi în schimb nici măcar energia electrică aferentă primei luni contractuale, pe lângă faptul că nu demonstrează reaua credință a intimatei, ar fi denatură a crea în sarcina acesteia o obligație excesivă. În plus față de aceste aspecte, ce demonstrează o atitudine contractuală corectă a intimatei, la data la care apelanta a denunțat unilateral contractul, respectiv 6 mai 2011, obligația de plată a contravalorii avansului pentru luna mai 2011 nici nu ajunsese la scadență prin chiar voința apelantei, termenul scadent fiind decalat până în data de 16 mai 2011. Apare de asemenea ca fiind perfect legitimă solicitarea intimatei de restituire a avansului achitat în cuantum de 806.138,88 RON, cât timp aceasta privește prețul energiei aferente lunii aprilie 2011 și pe care apelanta nu a mai livrat-o. Art. 12.2 din contract se referă la posibilitatea regularizării facturii în măsura în care energia electrică se și livrează; factura de regularizare ar trebuie să cuprindă contravaloarea cantității de energie electrică livrată, ipoteză care în speță nu este îndeplinită întrucât apelanta nu a livrat nici un MWh din cei 62.250 la care s-a obligat. În final, în ceea ce privește critica expusă la pct. 6 din motivele de apel, Curtea a constatat caracterul nefondat și al acesteia. Imposibilitatea apelantei ICPE de a-și onora obligațiile contractuale față de intimata B. datorită faptului că SC KBS E. nu a livrat la rândul său energia electrică către ICPE nu poate fi asimilată nici unui caz fortuit sau de forță majoră. Relația contractuală a apelantei ICPE cu SC KBS E. reprezintă o împrejurare străină prezentei cauze, și cu atât mai puțin un fapt ce poate fi imputat intimatei B. Nici faptul că în favoarea intimatei B. a fost emisă o scrisoare de garanție bancară pentru a garanta o potențială neîndeplinire a obligațiilor de către apelanta ICPE nu este de natură a demonstra reaua credință a acesteia, întrucât suma pentru care a fost emisă această garanție este inferioară prejudiciului suferit de B., și la care această parte este îndreptățită, astfel cum se va arăta și în cadrul considerentelor ce vor succede. Față de considerentele expuse anterior, se poate concluziona în sensul că, în ceea ce privește relația contractuală dintre părțile litigante, culpa pentru neîndeplinirea obligației de către apelanta ICPE revine exclusiv acesteia, fiind pe cale de consecință îndeplinită cea de-a doua condiție a răspunderii civile contractuale. 3. În ceea ce privește prejudiciul, din cuprinsul probelor administrate în cauză inclusiv în rejudecarea apelului, Curtea a apreciat că este dovedită și această condiție, în forma prevăzută de art. 28 alin. (3) din contract, asupra cărora părțile au convenit și care este obligatorie conform art. 969 C. civ. Sub un prim aspect, se reține că prin decizia de casare s-a impus instanței de apel ca în rejudecare, să aibă în vedere pe lângă motivele invocate în apel și excepția lipsei de interes ca apărare pe fondul cauzei. Se reține astfel că apelanta ICPE a susținut că demersul intimatei B. ar fi unul lipsit de interes motivat de faptul că nu s-a dovedit că aceasta ar fi suferit un prejudiciu real, și nici care este valoarea acestui prejudiciu. Existența unui interes, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune urmărirea de către o parte a unei finalități practice prin recurgerea la o anumită formă procedurală și nu se confundă cu temeinicia cererii de chemare în judecată. Însă prin forma procedurală la care intimata B. a înțeles să recurgă, respectiv promovarea cererii reconvenționale având ca obiect plata unor daune interese compensatorii de către apelanta ICPE, intimata a urmărit să acopere prejudiciul cauzat acesteia prin neîndeplinirea de către partea adversă a obligațiilor contractuale. Prin urmare, acesta este folosul practic pe care intimata B. l-a urmărit, motiv pentru care nu este primită teza apelantei ICPE în sensul că, în fapt cererea reconvențională ar fi una lipsită de interes. Dacă intimata B. este îndreptățită să primească daunele interese solicitate în cuantumul menționat în cerere, cu alte cuvinte dacă pretenția sa este una întemeiată, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia cererii de chemare în judecată și nu poate fi sancționată cu finele de neprimire a lipsei de interes la care apelanta ICPE face referire. În al doilea rând, se reține că prin aceeași decizie de casare, s-a impus instanței de apel, ca în rejudecare să procedeze la administrarea probei cu expertiza, în urma căreia să se stabilească în mod clar prejudiciul în raport de prețul și cantitatea de energie electrică ce a fost achiziționată de pe piața internă. În acest sens, față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ, în rejudecarea apelului au fost administrate proba cu expertiza contabilă, precum și cu efectuarea unei lucrări de specialitate energetică. În vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cu privire la îndeplinirea acestei condiții a răspunderii civile contractuale, Curtea a apreciat că se impune structurarea considerentelor cu privire la natura juridică a prejudiciului, cu privire la existența sa și nu în ultimul rând cu privire la întinderea acestuia, constatându-se că acestea au făcut obiectul dezbaterilor atât în primul apel, cât și în rejudecarea acestuia. A. Cu privire la natura juridică a prejudiciului, astfel cum s-a menționat și prin cererea reconvențională, acesta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 28 alin. (3) din contractul părților, care prevăd că acesta este conceput ca fiind cel cauzat prin nerealizarea tranzacțiilor contractate de vânzare - cumpărare energie, calculat ca fiind diferența, dacă e negativă, dintre prețul de contract și prețul energiei electrice pe care cumpărătorul, acționând într-o manieră comercială rezonabilă, poate să cumpere sau ar fi putut sa cumpere de pe piața internă de energie electrică (de exemplu PZU), și cantitatea de energie electrica nelivrată. Cât timp cantitatea de energie electrică nelivrată este în totalitate cea prevăzută în contract (de 62.650 MWh), rezultă că prejudiciul este reprezentat de diferența dintre prețul de contract (de 169,3 MWh) și prețul energiei electrice pe care intimata B., acționând într-o maniera comercială rezonabila, poate să cumpere sau ar fi putut sa cumpere de pe piața internă de energie electrică (de exemplu PZU). În acest sens, prin cererea reconvențională, intimata B. a precizat că prețul la care a cumpărat energia electrică de 62.650 MWh nelivrată de către apelanta ICPE este mai mare decât prețul la care era îndreptățită să cumpere prin contract, prejudiciul fiind calculat astfel în raport de această diferență. În rejudecarea apelului, având în vedere decizia de casare care impune administrarea de probe suplimentare sub acest aspect dar și lămurirea tuturor aspectelor de fapt relevante pentru soluționarea apelului, în vederea lămuririi sale, instanța de apel a solicitat intimatei să precizeze modalitatea de calcul a daunelor compensatorii solicitate și să indice care au fost sursele de achiziționare a energiei electrice în cantitate de 62.650 MWh. Au fost anexate precizării depuse copii ale tuturor contractelor prin care intimata B. a dovedit că a cumpărat cantitățile de energie menționate anterior, astfel încât Curtea reține că intimata a făcut dovada achiziționării întregii cantității de energie de 62.650 MWh la care a făcut referire în cererea reconvențională. Contrar susținerilor apelantei ICPE, Curtea a apreciat că depunerea în această fază procesuală (respectiv rejudecarea apelului) de către intimata B. a facturilor seria PZU din 30 aprilie 2011 respectiv 31 mai 2011 din care rezultă că intimata a cumpărat de pe PZU energie electrică în perioada 1 aprilie 2011 - 30 aprilie 2011, respectiv 1 mai 2011 - 31 mai 2011 nu reprezintă o schimbare a cauzei cererii reconvenționale, astfel încât nu se aduce atingere dispozițiilor imperative ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a subliniat că depunerea acestor înscrisuri în susținerea cererii precizatoare, s-a realizat la solicitarea expresă a instanței de apel, în rejudecare. După cum s-a reținut și anterior, această precizare și completare a probatoriului a fost determinată de dispozițiile instanței de recurs, care a impus în mod expres administrarea de probe suplimentare sub aspectul existenței și întinderii prejudiciului, inclusiv dar fără a se limita la administrarea probei cu expertiză. În plus, chiar dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. permit completarea probatoriului, precum și administrarea de probei noi, având în vedere faptul că acestea sunt necesare pentru justa soluționare a apelului, instanța de apel având dreptul că manifeste rol activ pentru aflarea adevărului, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În temeiul acestor dispoziții legale, instanța poate ordona administrarea de probe în vedere aflării adevărului chiar dacă părțile se împotrivesc. Prin depunerea acestor înscrisuri, s-a urmărit verificarea temeiniciei cererii reconvenționale sub aspectul cantității de energie cumpărată de către intimată din alte surse pentru acoperirea energiei nelivrate de către apelantă. Însă cauza cererii reconvenționale, respectiv situația de fapt calificată juridic de către parte nu a fost schimbată prin administrarea de probe suplimentare sub aspectul îndeplinirii condiției prejudiciului. De altfel, nici precizarea depusă la dosar și cu atât mai puțin probele administrate în susținere nu au schimbat cu nimic cauza cererii reconvenționale, pretențiile având același temei juridic ca și cel invocat inițial (respectiv art. 969, art. 21 lit. c) și art. 28 alin. (3) din contract). În plus, atât prin cererea reconvențională cât și prin precizările depuse în rejudecarea apelului, intimata a menționat că în perioada 1 aprilie 2011 - 30 aprilie 2011, respectiv 1 mai 2011 - 31 mai 2011 a cumpărat energia electrică de pe PZU, astfel încât în raport de toate aceste considerente, se constată caracterul nefondat al susținerii. Împrejurarea că în fapt cantitatea de energie de 62.650 MWh a fost cumpărată de către intimata B. în modalitatea precizată în cererea reconvențională, astfel cum s-a detaliat și în cuprinsul precizării depuse în apel, rezultă nu numai din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar dar și din concluziile raportului de expertiză contabilă administrată în cauză (în acest sens răspunsul expertului la obiectul nr. 2.d). Revenind la natura juridică a prejudiciului, Curtea a reținut că din cuprinsul probelor administrate în cauză rezultă că daunele compensatorii solicitate în baza art. 28 alin. (3) din contract se prezintă sub forma unui prejudiciu efectiv (damnum emergens), fiind reprezentat de diferența de valoare dintre prețul la care intimata putea cumpăra energia de 62.650 MWh conform contractului încheiat cu apelanta și prețul pe care aceasta l-a achitat, cumpărând aceeași cantitate de energie din alte surse. Apelanta ICPE avansează ideea lipsei unui astfel de prejudiciu pe considerentul că acesta ar fi putut fi recuperat din eventualul preț ulterior de vânzare a energiei de către B. către terțe persoane. Această susținere are în opinia Curții un caracter nefondat. Astfel, exemplificând și simplificând în același timp raționamentul apelantei, ar rezulta că, deși intimata ar fi putut cumpăra un MWh la un preț de 169 RON (astfel cum este prețul contractual), deși aceasta l-a cumpărat din alte surse la prețul de 250 RON, în măsura în care aceasta l-ar fi vândut ulterior la prețul de 400 RON către terțe persoane, practic patrimoniul său nu ar fi înregistrat nicio pierdere efectivă, întrucât prejudiciul de 81 RON (250 - 169 RON) a putut fi recuperat din prețul de vânzare ulterior. Un astfel de raționament, pe lângă faptul că adaugă temeiului contractual pe care intimata și-a întemeiat cererea reconvențională, nu este unul de natură a evidenția lipsa unui prejudiciu sau acoperirea sa din alte surse. Aceasta întrucât, chiar din exemplul menționat anterior, rezultă că, chiar vânzând la prețul de 400 RON MWh, în loc de un profit de 231 RON (respectiv 400 - 169 RON) aceasta ar fi obținut un profit de 150 RON (respectiv 400 - 250 RON). Cu alte cuvinte, și în ipoteza în care ar fi vândut la un preț mai mare, patrimoniul intimatei ar fi înregistrat același prejudiciu de 81 RON. Chiar dacă acest prejudiciu ar putea fi calificat ca fiind un profit nerealizat, în cauză distincția dintre prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat nici nu este una relevantă, întrucât și în măsura în care s-ar aprecia că prejudiciul se prezintă sub forma unui beneficiu nerealizat, intimata este îndreptățită la recuperarea acestuia. Aprecierea instanței se întemeiază pe împrejurarea că însăși clauza contractuală o îndreptățește pe intimata B. să solicite și să obțină recuperarea prejudiciului în formula indicată prin cererea reconvențională; chiar și în lipsa unei clauze contractuale intimata B. este îndreptățită la recuperarea în integralitate a prejudiciului (atât sub forma pierderii efective cât și a beneficiului nerealizat), regula fiind recuperarea integrală a prejudiciului, în lipsa unei clauze prin care să se convină limitarea prejudiciului sau a unei dispoziții legale în acest sens. Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere faptul că prin cererea reconvențională intimata a solicitat recuperarea prejudiciului chiar în forma prevăzută de art. 28 alin. (3) din contractul părților, stabilirea în drept a naturii juridice a prejudiciului revenind instanței de judecată. B. Cu privire la existența prejudiciului. Din cuprinsul probelor administrate în cauză, Curtea a reținut că intimata B. a făcut dovada existenței prejudiciului în forma prevăzută de art. 28 alin. (3) din convenția părților, respectiv diferența dintre prețul la care ar fi putut să cumpere cantitatea de energie de 62.650 MWh dacă apelanta și-ar fi îndeplinit obligațiile și prețul la care a fost cumpărată această cantitate. Curtea a reținut că existența prejudiciului rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către intimata B., respectiv contractele de cumpărare energie, cât și răspunsul expertului contabil (obiectivul 2.d). Referitor la existența prejudiciului, se reține și faptul că inițial cererea de chemare în judecată cuprindea un capăt de cerere prin care se solicita instanței să constate existența acestui prejudiciu (desigur într-un alt cuantum decât cel solicitat prin cererea reconvențională), aspect ce poate fi coroborat cu restul probelor menționate anterior. Sub aspectul unei potențiale lipse a prejudiciului determinată de posibilitatea de recuperare a acestuia din prețul de vânzare ulterioară a energiei de către B. către terțe persoane, Curtea le-a apreciat ca nefondate, fiind expuse considerentele corespunzătoare în analiza condiției referitoare la natura prejudiciului. Prin urmare, este apreciată ca nefondată susținerea apelantei ICPE în sensul că, în lipsa depunerii la dosar a contractelor de vânzare ulterioară a energiei de către B., precum și a dovezii prețului la care energia ar fi fost vândută, cererea reconvențională nu ar fi întemeiată. De asemenea, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, Curtea a apreciat că procedând la cumpărarea energiei în maniera descrisă în cererea reconvențională, astfel cum a fost detaliată și în cuprinsul precizărilor depuse în apel, se poate concluziona că intimata B. a acționat într-o manieră comercială rezonabilă, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 28 alin. (3) din contract. Sub un prim aspect, Curtea a reținut că părțile însele au convenit prin art. 28 alin. (3) să definească drept o manieră comercială rezonabilă cumpărarea de către B. a energiei nelivrate de pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare). Prin urmare, dacă s-ar fi cumpărat întreaga cantitate de energie de pe PZU se poate concluziona că intimata B. a procedat la cumpărarea într-o manieră comercială rezonabilă. Or, în perioada 15 aprilie 2011 - 31 mai 2011, intimata B. a cumpărat energia electrică nelivrată de către apelanta ICPE chiar de pe PZU. Curtea nu poate valorifica opinia expertului parte al apelantei ICPE în specialitatea energetică d-nul F. în sensul că intimata B. ar fi acționat într-o manieră comercială rezonabilă doar dacă ar fi cumpărat energia în această perioadă de pe PCCB, prețul fiind unul mai mic decât cel de pe PZU pentru că: 1. chiar voința contractuală a părților a fost aceea de-a califica cumpărarea de pe PZU drept o practică comercială rezonabilă; 2. intimata nici nu ar fi avut posibilitatea de-a cumpăra energia de pe PCCB - piața contractelor bilaterale cu negociere continuă - cu alte cuvinte de-a încheia contracte bilaterale în cadrul acestei perioade, cât timp în această perioadă executarea/neexecutarea contractului dintre părți era una incertă, denunțarea contractului producându-și efecte începând cu data de 6 iunie 2011. 3. aceeași concluzie cu privire la imposibilitatea apelantei de-a cumpăra energie de pe PCCB-OPCOM datorită faptului că ar fi trebuit să caute tranzacția încă din luna martie 2011, fapt imposibil astfel cum s-a reținut anterior, rezultă și din cuprinsul lucrării de specialitate energetică, întocmit de către dr. ing. G. În perioada 1 iunie 2011 - 31 decembrie 2011 intimata B. a cumpărat energie din alte surse (prin încheierea unor contracte pe PCCB, respectiv cu alți furnizori de energie). Cu toate acestea, Curtea apreciază că intimata a procedat la cumpărarea acesteia într-o manieră comercială rezonabilă, cât timp prețul la care a fost cumpărată energia din acest surse este net inferior prețului energiei de pe PZU. În acest sens, Curtea are în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă (la obiectivul nr. 2.e), din cuprinsul căruia rezultă că dacă ar fi cumpărat energia nelivrată de către apelantă de pe PZU, pentru fiecare dintre perioadele menționate în contract, pierderea pe care ar fi înregistrat-o intimata B. ar fi fost în valoare de 4.012.606,40 RON, net superioară celei solicitate prin cererea reconvențională. Contrar susținerilor apelantei, aceeași concluzie rezultă și din cuprinsul răspunsului specialistului dr. ing. G. (la obiectivul nr. 1). Specialistul nu a precizat că intimata ar fi cumpărat energie în perioada 7 iunie 2011 - 31 decembrie 2011 la un preț superior prețului mediu de tranzacționare pe de PZU, astfel cum se afirmă în concluziile scrise depuse la dosar, ci că prețul de cumpărare al cantității de energie electrică direct de la furnizor (de 215 MWh) este mai mare decât prețurile medii pe PCCB. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că nu i se poate imputa intimatei că nu ar fi procedat într-o manieră comercială rezonabilă din moment ce prețul la care a fost cumpărată cantitatea de energie a fost mult mai mic decât cel la care ar fi putut cumpăra de pe PZU, această piață fiind cea pe care chiar părțile au agreat-o prin art. 28 alin. (3) din contract ca fiind o piață rezonabilă de cumpărare în vederea acoperirii prejudiciului. Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat că intimata B. a cumpărat energie într-o manieră comercială mai mult decât rezonabilă, fiind respectate dispozițiile art. 28 alin. (3) din contract. Sub aspectul scopului pentru care intimata B. s-a angajat contractual, deși de principiu intenția care animează o parte în sensul de-a intra într-o anumită relație contractuală nu privește executarea contractului ci încheierea lui, Curtea reține că atât la momentul încheierii contractului, cât și pe parcursul derulării acestuia, intimata B. avea un deficit de energie. În acest sens, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă rezultă că la data de 21 martie 2011 intimata avea în derulare contracte de cumpărare de energie electrică de 719.115 MWh și contracte de vânzare de energie electrică de 1.730.096,92 MWh, deci un deficit de 1.010.981,92 MWh (în acest sens răspunsul expertului contabil la obiectivele nr. 3 și 4 din raportul de expertiză contabilă). De asemenea, din răspunsul la obiectivul nr. 5 rezultă că în perioada 21 martie 2011 - 15 aprilie 2011 deficitul de energie al intimatei s-a majorat cu 1.740 MWh. Deficitul de energie al intimatei s-a menținut în continuare, în perioada 15 aprilie 2011 - 31 decembrie 2011 (în acest sens răspunsul la obiectivele nr. 6 și 7). Acest deficit de energie constatat de către expertul contabil a fost recunoscut și de către apelantă. Împotriva raportului de expertiză contabilă apelanta ICPE nu a înțeles să formuleze obiecțiuni. Rezultă astfel că atât în momentul încheierii contractului, cât și pe toată perioada de derulare a acestuia, intimata B. a avut un deficit de energie, și pentru a-și respecta toate obligațiile contractuale de vânzare încheiate cu terțe persoane, a căutat să achiziționeze energie la un preț cât mai mic, acesta fiind și motivul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2011. Existența acestui deficit de energie a pus-o pe intimată în situația de a cumpăra energia nelivrată de către apelantă din alte surse, dispozițiile art. 28 alin. (3) din contract îndreptățind-o în acest sens. Nu poate fi validat argumentul apelantei ICPE în sensul că, în condițiile existenței acestui deficit de energie, intimata B. ar fi fost oricum obligată să cumpere energia deficitară. Aceasta întrucât, în măsura în care apelanta ICPE și-ar fi îndeplinit obligațiile, intimata B. nu ar mai fi trebuit să cumpere cel puțin cantitatea de energie de 62.650 MWh. Restul deficitului pe care intimata îl mai avea sau nu de recuperat nu interesează relația contractuală din cauză. Din punctul de vedere al relației contractuale dintre părți, esențial este faptul că la data încheierii Contractului nr. 93/2011 intimata avea un deficit de 62.650 MWh (chiar unul mai mare), deficit care s-a menținut pe tot parcursul perioadei contractuale și pe care aceasta nu a mai putut să îl acopere decât prin achiziționarea energiei din alte surse. Contrar susținerilor apelantei, sub aspectul aceleiași condiții a existenței prejudiciului Curtea a apreciat că intimata B. nu ar fi trebuit să probeze că ar fi avut nevoie în fiecare zi de energie electrică sau că ar fi suferit un prejudiciu în fiecare zi a perioadei contractuale, esențial fiind faptul că în momentul încheierii contractului exista un deficit de energie pe care intimata a încercat să-l acopere cel puțin parțial prin încheierea Contractului nr. 93/2011. Astfel cum rezultă și din cuprinsul contractului (art. 3), părțile și-au asumat obligații ferme, atât în ceea ce privește cantitatea de energie care trebuia livrată de 62.650 MWh cât și prețul contractului. Astfel, apelanta ICPE și-a asumat o obligație unică, aceea de livra cantitatea de energie electrică prevăzută în anexa nr. 2 la contract, respectiv cantitatea de 62.650 MWh. Cât timp apelanta nu livrat întreaga cantitate la care s-a obligat prin contract, intimatei i s-a produs un prejudiciu per ansamblul perioadei contractuale, întrucât fiind pusă în situația de-a acoperi deficitul de energie în care se regăsea la încheierea contractului cât și pe parcursul acestuia, a încercat să acopere parțial deficitul prin achiziționarea energiei electrice din alte surse. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că prevederile art. 28 alin. (3) din contract definesc prejudiciul ca fiind diferența dintre prețul întregii cantități de energie nelivrată și prețul achiziționării acestuia din alte surse per ansamblul perioadei contractuale și nu zilnic, astfel cum pretinde apelanta ICPE. În ceea ce privește susținerea apelantei ICPE în sensul că din probele administrate în cauză nu rezultă că intimata B. ar fi cumpărat exact aceeași cantitate de energie (10 MWh în bandă) în exact același interval orar (0:24) ca și cea pe care trebuia să o livreze apelanta, Curtea a reținut următoarele: 1. chiar dacă instanța de recurs prin decizia de casare a stabilit în sarcina instanței de apel obligația de-a administra probe cu privire la existența prejudiciului, trebuie avut în vedere și faptul că această răspundere contractuală nu izvorăște exclusiv din lege, ci din convenția părților. Or, părțile au înțeles să expliciteze modalitatea în care prejudiciul ar exista și care ar fi întinderea lui prin art. 28 alin. (3) din contract. În cuprinsul deciziei de casare, instanța de recurs a precizat în mod expres faptul că prejudiciul trebuie stabilit în raport de prețul și cantitatea de energie care a fost achiziționată de pe piața internă. 2. dacă ar fi cumpărat o cantitate de energie electrică de 10 MWh în bandă, în exact același interval orar ca și cel prevăzut în Contractul nr. 93/2011 de pe PZU (piață pe care chiar părțile au precizat în cuprinsul contractului că o agreează pentru stabilirea prejudiciului), intimata ar fi putut cumpăra energia electrică de 62.650 MWh la un preț de 14.619.251,40 RON față de prețul de 10.606.645 RON cât ar fi plătit prin Contractul nr. 93/2011, deci o diferență cu titlu de prejudiciu de 4.012.606,4 RON, net inferioară celei calculate prin cererea reconvențională (de 2.678.127 RON) - în acest sens răspunsul specialistului dr. ing. G. la obiectivul nr. 1. De altfel, răspunsul specialistului se coroborează și cu răspunsul expertului contabil (în acest sens răspunsul la obiectivul nr. 2.e), expertiză necontestată de apelantă. Prin urmare, chiar dacă nu a probat că ar fi cumpărat prin contractele invocate în cererea reconvențională energie electrică de 10 MWh în bandă, în exact același interval orar ca și cel prevăzut în Contractul nr. 93/2011, achiziționând energia electrică nelivrată de apelantă la un preț inferior celui la care ar fi fost îndreptățită să îl solicite dacă ar fi cumpărat de pe PZU, rezultă că intimata a procedat într-o manieră comercială rezonabilă, diminuând prejudiciul pe care ar fi putut să îl calculeze conform contractului. În raport de toate aceste considerente, Curtea a apreciat caracterul nefondat al criticii apelantei referitoare la lipsa unui prejudiciu (certitudinea acestuia rezultând din probele administrate în cauză) sau la potențiala acoperire a acestuia din alte surse. C. Cu privire la întinderea prejudiciului. Conform principiului reparării integrale a prejudiciului și față de dispozițiile art. 28 alin. (3) din contract, Curtea apreciază că intimatei B. i se cuvine acoperirea întregului prejudiciu cauzat de achiziționarea energiei nelivrate de către apelanta ICPE în cantitate de 62.650 MWh, aferentă întregii perioade contractuale și reprezentat de diferența dintre prețul la care intimata ar fi fost îndreptățită să cumpere energia de 169,3 RON/MWH și prețul la care aceasta a dovedit că a cumpărat-o. În dezvoltarea motivelor de apel depuse inițial (la pct. 1), apelanta ICPE a susținut că în mod greșit prima instanță nu ar fi restrâns compensația prevăzută la art. 28 alin. (3) din contract doar la perioada de valabilitate a contractului, respectiv 15 aprilie 2011 - 6 iunie 2011, apreciindu-se că perioada 6 iunie 2011 - 31 decembrie 2011 ar fi fost o perioadă extracontractuală (deci o perioadă pentru care prejudiciul nu ar trebui calculat). Critica este apreciată însă ca nefondată. Prima instanță a analizat susținerile apelantei reclamante sub acest aspect, reținându-se că prejudiciul a fost stabilit de către părți ca fiind cel cauzat de nelivrarea întregii cantități de energie de către apelanta ICPE și pe care Anexa nr. 2 a contractului o prevede ca fiind cea de 62.650 MWh. Raționamentul primei instanțe este unul corect și în concordantă cu voința părților exprimată prin contract. Deși art. 28 alin. (1) și (2) din contract permit apelantei posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, aceasta produce efecte condiționat de achitarea daunelor compensatorii reprezentate de diferența de preț dintre întreaga cantitate de energie nelivrată și prețul la care ar fi putut fi achiziționată din alte surse, și nu de cantitatea de energie nelivrată de către apelantă în momentul denunțării. Interpretarea apelantei în sensul limitării răspunderii sale la o cantitate de energie aferentă doar unei anumite perioade, echivalează cu o clauză de limitare a răspunderii care ar fi trebuit inserată în mod expres în contract și nu prezumată. Însă nu numai că o astfel de clauză nu există, ci dimpotrivă părțile au agreat ca prejudiciul să fie raportat la toată cantitatea de energie nelivrată și nu doar la cea nelivrată aferentă unei anumite perioade asupra căreia apelanta vânzătoare să aibă un drept deplin de apreciere. Rezultă astfel că, sub aspectul întinderii prejudiciului, nu are nicio relevanță data denunțării contractului ci doar cantitatea de energie nelivrată. În această ordine de idei, Curtea a reținut că părțile și-au asumat obligații ferme, respectiv apelanta vânzătoare de-a livra o cantitate de energie de 62.650 MWh iar intimata de-a achita contravaloarea acestei cantități la prețul menționat în contract de 169,3 RON/MWh. În acest sens sunt și dispozițiile art. 3, art. 10.1 și celei ale Anexei nr. 2 la contract. Această obligație este una unică, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță. Executarea succesivă a acestei obligații, lunar, conform graficului prevăzut în Anexa nr. 2 la contract, nu schimbă cu nimic natura juridică a obligației. Rezultă astfel din interpretarea coroborată a prevederilor contractuale faptul că apelanta și-a asumat o obligație unică de livrare a cantității de 62.650 MWh, iar în caz de neexecutare în întregime a acestei obligații (cum este situația de fapt din speță) se impune repararea în integralitate a prejudiciului raportat la întreaga cantitate de energie nelivrată, atât în considerarea dispozițiilor art. 28 alin. (3) din contract cât și a principiului reparării în integralitate a prejudiciului. Astfel cum s-a reținut anterior, prima instanță nu a calificat obligația apelantei ca fiind una indivizibilă, ci a apreciat în mod corect