ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1963/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 300 din 7 noiembrie 2005, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.L. SRL. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 171.661,57 lei noi cu titlu de daune, 9.662,47 lei noi cheltuieli de judecată și a luat act că reclamanta a renunțat la capătul cererii privind plata dobânzii legale. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că între părți a intervenit contractul de distribuție nr. 23/2001, în executarea căruia reclamanta a predat pârâtei în perioada 5 octombrie 2001 – 31 decembrie 2002 diferite cantități de marfă (bere) în ambalaje (sticle, paleți, navete, butoaie), marfa fiind plătită reclamantei, dar din ambalajul primit nefiind restituite mai multe cantități.

A reținut tribunalul că deși nu există o obligație contractuală prevăzută expres pârâta a ridicat marfa în ambalajele pe care reclamanta le-a pus la dispoziție și tot fără a exista o obligație contractuală a plătit o garanție pentru ambalaje, garanția fiind prevăzută în facturile fiscale acceptate de pârâtă. În aceste condiții, a constatat tribunalul arbitral că a știut pârâta la fiecare livrare că reclamanta este proprietara ambalajului, că acest ambalaj este returnabil dar făcea și o descoperire a situației ambalajului când pârâta returna ambalajele la respectiva livrare. În atare situație, în măsura în care pârâta nu a restituit la încetarea relațiilor contractuale (31 decembrie 2002) ambalajele primite de la reclamantă până în acel moment, reclamanta este îndreptățită să pretindă restituirea lor în natură sau din momentul în care pârâta nu a fost de acord cu această restituire în natură, să se restituie în echivalent bănesc.

Urmare expertizei contabile efectuate în cauză în care s-au efectuat mai multe variante de calcul a valorii ambalajelor, respectiv 18.161.49 lei noi raportat la nivelul garanției, 77.207,69 lei noi raportat la valoarea de achiziție a ambalajelor, 81.340,91 lei noi raportat la valoarea din momentul predării cu marfă sau de 156.661,57 lei noi raportat la valoarea de înlocuire a ambalajelor, tribunalul arbitral a reținut ultima variantă (valoarea de înlocuire) ca fiind singura care astăzi poate acoperi paguba suferită de reclamantă.

În ce privește gradul de acoperire a pagubei din valoarea garanției plătită de pârâtă reclamantei, tribunalul a reținut că din facturile emise de furnizorii reclamantei de ambalaje, rezultă că prețul ambalajelor este mai mare decât valoarea garanției practicate în relația dintre reclamantă, cu consecința că respectiva garanție nu poate avea decât rolul de a acoperi lipsa de folosință a reclamantei până la restituirea de către pârâtă a ambalajelor (considerat într-un ciclu normal livrare – returnare). Pe de altă parte, pârâta fiind distribuitor și nu beneficiar final, aceste sume (cele plătite cu titlu de garanție) le-a recuperat de la beneficiarii finali ai mărfurilor livrate.

În ce privește excepția prescripției extinctive pentru pretențiile bănești mai vechi de 28 ianuarie 2002 (acțiunea fiind introdusă la 28 ianuarie 2005) tribunalul arbitral a apreciat că prescripția a început să curgă (în lipsa unui termen contractual pentru restituire) în 14 mai 2004 când pârâta a refuzat să procedeze la restituire. În consecință, pârâta a fost obligată să plătească suma de 156.661,57 lei noi cu titlu de daune egale cu valoarea de înlocuire a ambalajelor nerestituite.

În ce privește suma de 500.000.000 lei vechi solicitată de reclamantă cu titlu de daune (modificată la 460.000.000 lei) suferite pentru lipsă de ambalaje la stația de îmbuteliere și a golului de piață format în zona de distribuție, s-a reținut de tribunal că în mod cert a fost păgubită reclamanta de lipsa materialelor dar o parte din prejudiciu a fost acoperit de garanția plătită de pârâtă (152.617.544 lei vechi) și cum reclamanta nu a evaluat cert întinderea prejudiciului s-a apreciat de tribunal că acesta se situează la nivelul sumei de 150.000.000 lei vechi. Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare SC A.L. SRL, în termen, motivată și legal timbrată, criticile întemeindu-se pe dispozițiile articolului 364 litera e, articolul 364 lit. f) și art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 183 din 26 octombrie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare reținând, în esență, că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nici nu s-a dat mai mult decât s-a cerut ci a admis în parte ceea ce a cerut reclamanta, că alte motive invocate în acțiunea în anulare îmbracă forma greșelilor de judecată ce exced dispozițiilor art. 364 C. proc. civ., că hotărârea arbitrală a fost motivată sub toate aspectele și că tribunalul arbitral a soluționat litigiul având în vedere convenția dintre părți și normele de drept aplicabile, ținând cont și de uzanțele comerciale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC A.L.

SRL solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare, anularea sentinței arbitrale și respingerea cererii reclamantei SC C.B. SRL București. Prin motivele de recurs, întemeiate în drept pe prevederile art. 366 alin. (2) și art. 304 1 C. proc. civ., se critică hotărârea atacată, în esență, sub următoarele aspecte: instanța nu a analizat problema prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, care a fost greșit soluționată de tribunalul arbitral, motiv ce se încadrează în art. 364 lit. i) C. proc.

civ., întrucât prevederile privind prescripția extinctivă sunt de ordine publică; tribunalul arbitral a reținut greșit că nu ar fi existat scadențe legale cu privire la ambalajele care circulă pe principiul restituirii întrucât reclamanta furnizoare avea obligația legală de a proceda la facturarea contravalorii ambalajelor nerestituite în anul expirat și valoarea TVA cuvenită bugetului statului, prescripția curgând de la 31 decembrie 2001; greșit a înlăturat instanța motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., constând în aceea că instanța arbitrală a dat mai mult decât s-a cerut, respectiv a acordat și o sumă dintr-o perioadă exclusă de părți din arbitraj; instanța nu a analizat complet (sau deloc) motivele invocate prin acțiunea în anulare și încadrate în prevederile art. 364 lit. f) și i) C. proc.

civ., înlăturându-le nejustificat. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanța examinând și răspunzând, fie separat, fie global, tuturor motivelor invocate de pârâtă prin acțiunea sa în anulare. În privința prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, aspect avut în vedere și de instanță în soluționarea acțiunii în anulare, instanța arbitrală a reținut în mod corect că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel de la care pârâta a refuzat restituirea ambalajelor (14 mai 2004) având în vedere că nici legea și nici contractul dintre părți nu prevăd un termen în care pârâta – recurentă trebuia să restituie ambalajele, așa încât acțiunea reclamantei a fost introdusă în termen.

În cauză, nu este dat nici motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., întrucât instanța corect a reținut că tribunalul arbitral nu a dat mai mult decât s-a cerut. Astfel, tribunalul arbitral a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 171.661,57 lei daune compuse din 156.661,57 lei daune egale cu valoarea de înlocuire a ambalajelor nerestituite și 15.000 lei prejudiciu neacoperit prin garanție, nereprezentând doar o parte din pretențiile cerute de reclamantă după majorarea câtimii în urma expertizei contabile, în sumă totală de 247.477,26 lei (201.477,26 lei contravaloare ambalaje și 46.000 lei prejudiciu determinat de lipsa ambalajului). În privința celorlalte motive invocate de pârâtă prin acțiunea în anulare, în mod corect instanța a considerat că acestea nu se încadrează în cele prevăzute de art. 364 lit. f) și i) C. proc.

civ., ele vizând soluția de fond a instanței arbitrale și privind eventuale greșeli de judecată care însă nu țin de încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a unor dispoziții imperative ale legii. Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.L. SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 183 din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.