ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 911/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3413/114/2008

reclamanta Banca Comercială C. a chemat în judecată pe pârâtul F.L.G.

Focșani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M., solicitând instanței să

oblige pârâtul la plata sumei de 300.000 lei reprezentând garanție

financiară.

Prin sentința nr. 1294 din 5 noiembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Buzău a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanta Banca Comercială C., în

contradictoriu cu pârâtul F.L.G. Focșani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M.,

acesta fiind obligat să plătească reclamantei suma de 300.000

lei.

În motivarea sentinței, prima

instanță a reținut că potrivit convenției de garantare

din 8 iulie 2003 încheiată între părți, pârâta a emis la cererea

reclamantei mai multe scrisori de garantare, accesorii unor contracte de credit

acordate de Banca C. Pentru garantarea contractului de credit din 22 octombrie

2004 a fost emisă scrisoarea de garantare din 18 aprilie 2006,

încheiată între reclamantă și SC A.D.C. SRL, în calitate de

debitoare, unde s-au prevăzut că: F.N.G.C.I.M.M. a acordat în

favoarea Băncii Comerciale C., prin sucursala Buzău, o garanție

financiară complementară reprezentând un procent de garantare de 60%

din soldul creditului acordat în baza contractului de credit din 22 octombrie

2004, în limita sumei de 300.000 lei, iar în cazul în care debitorul nu

și-a îndeplinit obligația prevăzută în contractul de credit

și contractul a fost executat, Fondul se obligă să

plătească Băncii C. garanția în condițiile stabilite.

Debitoarea contractului de credit nu

și-a îndeplinit obligația de plată, creditoarea notificând

pârâtul să plătească garanția din 19 octombrie 2007.

Pârâta a refuzat plata garanției,

invocând încălcarea dispozițiilor art. 3.1 lit. d) din Convenția

de garantare, respectiv lipsa acordului său pentru modificarea termenului

de rambursare a creditului.

Refuzul pârâtei a fost apreciat ca nefundat,

acesta dând o interpretare eronată actului de începere a executării

silite care nu poate fi interpretat ca o modificare a duratei contractului de

credit, el reprezentând mijlocul juridic de recuperare a restanțelor în

situații de neplata datoriei la bancă.

Susținerile pârâtei pe baza cărora

își fundamentează refuzul de plată nu au fost reținute de

instanță atâta timp cât recuperarea creanțelor se face potrivit

celor convenite de părți art. 5.1 din Convenția de garantare.

Apelul formulat de pârâtul F.L.G.

Focșani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. împotriva sentinței nr. 1294/2008

pronunțată de Tribunalul Buzău, a fost respins de Curtea de Apel

Ploiești, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că în derularea contractului de

credit, debitoarea SC A.D.C. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale,

aceasta figurând cu un sold debitor în sumă de 393.998,66 lei. Începerea

executării silite a fost declanșată cu cererea din 19 octombrie

2007, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale ale debitoarei,

decisă în conformitate cu clauzele scrisorii de garantare din 18 aprilie

2006.

Refuzul de plată a garanției de

către F.N.G.C.I.M.M. a fost apreciind de instanță ca

nejustificat în condițiile în care s-a obligat să plătească

Băncii C. garanția în condițiile stipulate în Convenția

și în scrisoarea de garantare.

Debitoarea SC A.D.C. SRL se află în

stare de insolvență, ceea ce dovedește imposibilitatea acestuia

în calitate de debitor al contractului de credit, să plătească

la scadență creditele.

În calitate de garant al debitorului aflat în

procedura insolvenței, apelantul pârât trebuie să-și

îndeplinească obligațiile asumate prin convențiile de garantare,

iar culpa Băncii C. în executarea contractului nu are suport real în

clauzele ce decurg din voința părților contractante.

Împotriva deciziei nr. 32 din 10 martie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs pârâtul F.L.G.

Focșani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. motivele de recurs fiind întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta

arată că instanța de apel a interpretat greșit clauzele

contractuale atât în relația cu F.L.G. Focșani IFN SA cât și cu

beneficiara SC A.D.C. SRL, Banca C. încălcând dispozițiile art. 3.1. lit.

d) din Convenția de garantare în sensul că a modificat unilateral

durata creditului fără acordul Fondului, fără să

solicite în scris aprobare pentru modificarea datei scadenței. Numai

dacă beneficiarul creditului nu ar fi plătit ratele creditului,

creditoarea ar fi putut trece la executarea silită.

Instanța de apel nu a înțeles

și nu a aplicat corect legea și clauzele contractuale întrucât retragerea

garanției operează de drept, fără punerea în întârziere și

fără îndeplinirea altor formalități conform art. 7.4 din

Convenția de garantare din 8 iulie 2003.

Această clauză este o

dispoziție imperativă având caracterul unui pact comisoriu de gradul

IV dar instanța de apel nu a ținut cont de faptul că la data încheierii

contractului de credit din 22 octombrie 2004, nu exista o scrisoare de

garanție a acestui credit, deci nu există nicio relație

contractuală între Fond și Banca C.

Abia la data de 18 aprilie 2006 prin scrisoarea

de garanție, Fondul a acordat garanție pentru actul adițional

din 19 aprilie 2006, în care a fost înserat o clauză de opozabilitate

însă în actele ulterioare nu a mai fost prevăzută o astfel de

clauză.

Cu privire la corelarea garanției cu

soldul creditorului, instanța de apel a lăsat la latitudinea

organului de executare, executarea sumei, în loc să lămurească cuantumul

sumei de plată pentru a evita situația privind îmbogățirea

fără justă cauză sau plata nedatorată și

întoarcerea executării.

În concluzie, solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei nr. 32/2009 și în consecință

să se constate că a operat retragerea garanției de către F.L.G.

Focșani IFN SA, pentru neîndeplinirea de către bancă a

obligației prevăzute de art. 7.4 coroborat cu art. 3.1 lit. d)

și lit. h) din Convenția de garantare din 8 iulie 2003 iar în

subsidiar în situația în care nu se va constata că a operat

retragerea garanției, să se țină cont de faptul că

procentul de garantare se aplică la soldul creditorului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care

solicită în esență, respingerea recursului ca nefondat, întrucât

instanța de apel a interpretat corect clauzele contractuale și

dispozițiile legale incidente.

Examinând decizia recurată în raport de

criticile invocate se constată că recursul este nefondat.

Scrisoarea de garantare din 18 aprilie 2006 a

fost emisă în baza prevederilor Convenției de garantare din data de 6

iulie 2003 încheiată între reclamantă Banca Comercială C.

și recurentul pârât F.L.G. Focșani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M.,

acesta acordând o garanție financiară complementară,

reprezentând un procent de 60% din soldul creditului acordat în baza

contractului de credit din 22 octombrie 2004, în limita sumei de 300.000 lei.

În caz de neplată a obligațiilor de plată prevăzute în

contractul de credit de către debitorul beneficiar al creditelor, Fondul

trebuia să plătească băncii garanția

menționată.

Întrucât debitorul SC A.D.C. SRL nu și-a

executat obligațiile stabilite în contractul de credit, intimata a

solicitat plata scrisorii de garanție din 18 aprilie 2006 și a Addendumului

din 23 octombrie 2006 fără a se putea spune că au fost încălcate

dispozițiile art. 3.1 lit. d) din Convenția de garanție,

dispoziții interpretate corect de ambele instanțe în raport de art. 969

– art. 970 C. civ. dar și de art. 982 C. civ., care instituie regula de

interpretare coordonată a clauzelor contractului.

Este adevărat că la art. 3.1. lit.

d) din Convenția de garantare, Banca Comercială C. s-a obligat

să obțină acordul F.L.G. Focșani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M.

pentru modificarea destinației, modificarea valorii, a duratei

contractului și a modului de acoperire a creditului cu garanțiile dar

în speță nu este vorba de o modificare a duratei contractului ci

despre neexecutarea contractului de credit de către debitorul SC A.D.C.

SRL și ca urmare sunt aplicabile dispozițiile art. 4.1 lit. c)

și art. 5.1 din convenția menționată. executarea

silită prin poprire reprezentând mijlocul juridic de recuperare a

creanțelor restante în caz de neplată.

Declanșarea scadenței anticipate

și începerea executării silite a fost luată în raport de

dispozițiile art. 8.4 din contractul de credit din 2004 modificat prin

actele adiționale.

Instanța de apel a interpretat corect

și dispozițiile art. 74 raportat la art. 3.1 lit. h) din

convenția de garantare având în vedere că a fost introdusă

clauza de opozabilitate invocată de recurentă prin actul adițional

din 19 aprilie 2006 la pct. 7.15.

Prin actul adițional menționat banca

și-a executat obligația prevăzută de art. 3.1 lit. h) din Convenție.

Actele adiționale au rolul de a modifica

un contract iar ce s-a modificat rămâne valabil pe toată durata

contractului dacă părțile nu prevăd altfel prin acte

adiționale, ceea ce nu s-a întâmplat în speța de față, iar

intimata nu avea obligația de a reitera în fiecare act adițional

ulterior modificările operate în baza primului act.

Ca urmare, instanța de apel a

interpretat corect clauzele contractuale în raport de dispozițiile art. 969

alin. (1) și art. 982 C. civ., aspecte ce înlătură

incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Este de observat că nici motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește

incidența în speță, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă

nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor legale iar corelarea

garanției cu soldul creditorului poate fi făcută în faza de

executare a titlului în limita procentului de garanție de 60%.

Cererea recurentei de a se constata retragerea

de drept a garanției în baza pactului comisoriu de gradul IV – excede

cadrului procesual în raport de dispozițiile art. 316 și art. 294 alin.

(1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a II-a, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge recursul formulată de F.L.G. Focșani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M.

Focșani ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul F.L.G. FOCȘANI IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. Focșani împotriva

deciziei nr. 32 din 10 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 martie 2010.