ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2424/2020

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă în data de 16 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Fondul Local de Garantare Focșani IFN S.A - Filiala FNGCIMM a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea celei din urmă la plata sumei de 600.000 RON, la care se adaugă dobânda legală (calculată începând cu data de 13 mai 2015, în cuantum de 49.011 RON).

Prin sentința civilă nr. 3940 din data de 25.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Fondul Local de Garantare Focșani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM.

Prin decizia civilă nr. 15888/A din 18 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Fondul Local de Garantare Focșani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM împotriva sentinței civile nr. 3940/25.10.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

La data de 19 august 2019, reclamanta Fondul Local de Garantare Focșani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 15888/A din 18 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii formulate și obligarea intimatului-pârât Fondul Roman de Contragarantare S.A. la plata sumei de 600.000 RON și a dobânzii legale, începând cu data de 13 mai 2015 până la data restituirii integrale a sumelor datorate.

În motivare, sub aspectul circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a precizat că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la principiile forței obligatorii a contractului (art. 1270 C. civ.) și al interpretării după voința concordantă a părților (art. 1266 C. civ.).

A considerat că nelegalitatea hotărârii recurate rezultă din modul de funcționare a mecanismului de contragarantare prevăzut de Convenția nr. 4/2012, precum și din modul cum acesta a fost aplicat în dosarul privitor la contragarantarea S.C. A. S.R.L.

Astfel, a reiterat aspectele de fapt incidente în cauză, arătând că între intimata-pârâtă (mandatar) și recurenta-reclamantă (mandant) s-a încheiat un parteneriat, concretizat, inițial, prin Convenția de contragarantare nr. 4/2010, în baza cărora s-au derulat raporturile juridice dintre părți, Fondul Local de Garantare Focșani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM exercitându-și mandatul în baza regulilor impuse de către Fondul Roman de Contragarantare S.A., conform art. 4.1 din Convenție și anexei C1 la aceasta.

A precizat că obiectul Convenției de contragarantare nr. 4/2010 l-a constituit, pe de o parte, preluarea unei părți din riscul de credit asumat de recurenta-reclamantă, prin contragarantarea de către intimata-pârâtă a garanțiilor acordate de recurentă IMM-urilor care îndeplineau criteriile de eligibilitate prevăzute de Normele emise de către intimata-pârâtă (art. 4.1 din Norma 1/2012 privind stimularea accesului la finanțare a IMM-urilor) și, pe de altă parte, fluidizarea procesului de acordare a contragaranțiilor.

Criteriile de urmărit pentru ca o IMM să beneficieze de contragarantare au fost menționate, în mod expres, la Cap. IV art. 4.1 al Normei 1/2012 emisă de FRC, iar modalitatea de îndeplinire efectivă a mandatului a fost prevăzută în conținutul Anexei C1 (mandat) a Convenției nr. 4/2012 și în capitolul nr. IX ai Normei nr. 1/2012.(art. 9.2- art. 9.3).

Recurenta-reclamantă a precizat că societatea S.C. A. S.R.L. s-a încadrat în criteriile de eligibilitate prevăzute de Norma 1/2012 - Cap. IV, art. 4.1 - emisă de Fondul Român de Contragarantare S.A., astfel că această societate a beneficiat de o garanție contragarantată, acordată în baza Convenției nr. 4/2012, fiind emisă Scrisoarea de garantare nr. 42 din data de 15 mai 2013, în valoare de 1.000.000 RON, pentru garantarea unui credit în valoare de 2.000.000 RON, acordat de B. S.A. societății menționate.

Intimata-pârâtă a emis confirmarea nr. 1440 din data de 14 iunie 2013 de aprobare a contragaranției corespunzând garanției acordate de Fondul Local de Garantare Focșani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM pentru S.C. A. S.R.L.

Întrucât S.C. A. S.R.L. a încetat plata ratelor de credit către bancă, B. S.A. a solicitat plata garanției, conform Scrisorii de garanție emise de recurenta-reclamantă, respectiv suma de 1.000.000 RON.

După executarea garanției, cererea recurentei de executare a contragaranției nr. 1142 din data de 25 aprilie 2014, pentru suma de 600.000 RON, reprezentând contragaranția de 60% din suma totală de 1.000.000 RON plătită băncii, a fost refuzată, în mod nejustificat, de către intimata-pârâtă.

Motivul refuzului de a onora cererea de executare a contragaranției, conform adresei nr. x din data de 14 noiembrie 2014, a constat în aceea că, S.C. A. S.R.L. întrunea condițiile prevăzute de legislația națională pentru a fi considerată întreprindere "în dificultate" (conform bilanțului la 31 decembrie 2012, anexat cererii de plată, societatea avea plăți restante către furnizori cu o vechime mai mare de 90 de zile, în suma de 553.829 de RON și cu o vechime mai mare de un an, în sumă de 2.689 RON, iar la data acordării contragaranției, pe portalul instanțelor de judecată exista cerere de intrare în insolvență, formulată de un creditor împotriva S.C. A. S.R.L.)

Recurenta-reclamantă susține că respingerea cererii de executare a încălcat în mod vădit înțelegerea dintre părți, așa cum a fost aceasta cuprinsă în Convenția nr. 4/2012, întrucât, în esență, criteriul conform căruia se calcula dacă o întreprindere este sau nu în dificultate, era cuprins într-un formular elaborat integral și pus la dispoziție de intimata-pârâtă, anume Anexa B2 la Norma 1/2012, iar verificarea acestui criteriu nu impunea demersuri suplimentare celor prevăzute de formular, cum ar fi verificări pe portalul just.ro sau analiza vechimii unor datorii.

Chiar intimata-pârâtă a precizat, prin adresa din 25 iunie 2012, care sunt criteriile de urmărit în funcție de care o societate poate fi încadrată ca fiind sau nu în dificultate, iar, potrivit dispozițiilor art. 2017 C. civ., mandatarul (recurenta) nu putea depăși limitele stabilite prin mandatul acordat de intimata-pârâtă.

A menționat că, în realitate, intimata-pârâtă a fost cea care a analizat, potrivit datelor standard completate de recurentă în formular, dacă S.C. A. S.R.L. este o întreprindere "în dificultate", în baza informațiilor referitoare la capitalul social și fluctuațiile acestuia, cifra de afaceri, pierderile suferite de societate, creșterea datoriilor, nu șu în funcție de vechimea datoriilor.

Or, din interpretarea datelor din formularul B2, corelat cu aceea că societatea nu avea datorii fiscale, nu existau date in BPI că ar fi fost deschisă vreo procedură de insolvență și cu împrejurarea că raportul dintre obligațiile de plată ale societății și creanțele deținute era unitar, a rezultat că S.C. A. S.R.L. nu este o întreprindere în dificultate.

Deși instanța de apel a înlăturat efectele juridice generate de confirmarea acordării contragaranției, reținând că intimata - pârâtă nu ar fi putut identifica, în informațiile transmise, elemente de natură a-i permite să ceară clarificări cu privire la îndeplinirea criteriului de a nu fi întreprindere în dificultate și de a refuza confirmarea contragarantiei, recurenta-reclamantă susține că această concluzie este una eronată, deoarece asemenea informații se transmit tot pe un formular, solicitat și elaborat de intimata-pârâtă, nefiind solicitat niciodată alte înscrisuri.

Făcând referire la prevederile art. 1169 și 1170 C. civ., recurenta-pârâtă a considerat că orice modificare adusă raporturilor contractuale nu poate fi făcută decât prin voința ambelor părți.

A apreciat hotărârea instanței de apel ca nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270 și 1266 C. civ., deoarece instanța de apel nu a realizat o interpretare coordonată a tuturor clauzelor contractului și normelor emise de intimata-pârâtă și acceptate de părți în executarea contractului.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a încălcat și prevederile art. 1309 și art. 1311 din C. civ., deoarece nu a avut în vedere comportamentul intimatei-pârâte ulterior încheierii contractului, constând în confirmarea garanției acordate de recurenta-reclamantă, realizată prin adresa nr. x din data de 14 iunie 2013, act de natură a valida rezultatul activităților întreprinse de recurentă, cu valoarea juridică a unei ratificări de către mandant a garanției acordate de mandatar.

Ratificarea este actul juridic unilateral prin care persoana în numele căreia s-a încheiat un act juridic, în lipsa sau cu depășirea împuternicirii de a reprezenta, înlătură ineficacitatea actului respectiv.

A subliniat că, potrivit adagio-ului ratihabitio mandato aequiparatur, precum și în temeiul prevederilor art. 1309 și art. 1311 din C. civ., ratificarea de către mandant a actelor îndeplinite de mandatar cu nerespectarea și/sau depășirea mandatului echivalează drept mandat, astfel că mandantul nu se mai poate prevala de nicio eventuală încălcare a clauzelor.

La data de 16 octombrie 2019, intimata-pârâtă Fondul Roman de Contragarantare S.A. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 17 octombrie 2019, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului formulat de pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 10 iulie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității invocată de intimatul-pârât și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 25 noiembrie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În susținerea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile de drept material referitoare la principiul forței obligatorii a contractului (art. 1270 C. civ.) și al interpretării contractului după voința concordantă a părților (art. 1266 C. civ.).

Recurenta-reclamantă susține în esență că respingerea cererii de executare a contragaranției a încălcat în mod vădit înțelegerea dintre părți cuprinsă în Convenția nr. 4/2012, întrucât criteriul de apreciere al stării de dificultate a întreprinderii este cuprins în formularul Anexa B2 la Norma nr. 1/2012, iar verificarea acestui criteriu nu impunea demersuri suplimentare celor prevăzute de acest formular.

Prealabil, în ceea ce privește situația de fapt, se reține că între recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă s-a încheiat Convenția de contragarantare nr. 4/2012, având ca obiect contragarantarea garanțiilor acordate de reclamantă beneficiarilor care îndeplinesc condițiile din Norma nr. 1/2012.

În măsura în care reclamanta face plata garanției către finanțatori, pârâta se obligă la plata unui procent din această sumă către reclamantă, conform convenției. Pentru a beneficia de garanție, întreprinderile mici și mijlocii trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute la art. 4.1 alin. (1) din Norma nr. 1/2012.

În speță, reclamanta a încheiat cu B. o convenție, având ca obiect garantarea de către reclamantă a finanțării individuale acordate de către bancă pentru S.C. A. S.R.L., în limita unui plafon de garantare. Garanția acordată băncii a fost de 50% din creditul acordat, respectiv 1.000.000 RON.

Litigiul de față se poartă în legătură cu cererea reclamantei adresată pârâtei privind refuzul de plată a contragaranției.

Criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 1270 și art. 1266 C. civ., vizează lipsa de interpretare coordonată a tuturor clauzelor contractului și a normelor emise de intimata-pârâtă și acceptate de părți în executarea contractului.

Instanța de recurs constată că au fost aplicate corect de către instanța de apel prevederile legale incidente și cele ale convenției încheiate între părți, referitoare la aplicarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în Norma nr. 1/2012 și Convenția nr. 4/2012 precum și a criteriilor de verificare prevăzute în Anexa C.7 la convenție.

Astfel, în cadrul Cap. 3 din convenție, la art. 3.1 s-a prevăzut că pot fi contragarantate garanțiile acordate în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în Norma nr. 1/2012 emisă de Fondul Român de Contragarantare S.A..

Beneficiarii finali ai contragaranțiilor sunt IMM-urile care îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 4.1 alin. (1), printre care și cel de la lit. d): nu sunt considerate întreprinderi în dificultate"

În ceea ce privește definirea acestui termen, la art. 2.1 lit. f) pct. i)-v din Norma nr. 1/2012: o întreprindere în dificultate este cea care, printre altele îndeplinește condițiile legislației naționale pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvență.

Examinând prevederile art. 3.1 și art. 6.4 alin. (2) din Convenția nr. 4/2012, Înalta Curte constată că reclamanta avea obligația de a acorda contragaranția, cu respectarea Normei nr. 1/2012 și a Convenției nr. 4/2012 potrivit criteriilor de verificare prevăzute în Anexa C.7 la convenție.

În esență, trebuiau verificate efectiv condițiile menționate, printre care starea de dificultate a întreprinderii, astfel cum starea de dificultate este înțeleasă de legea națională (art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006).

Din verificarea documentelor prevăzute la art. 9.3 din Norma nr. 1/2012, respectiv situațiile financiare aferente ultimelor două exerciții financiare încheiate, la data acordării contragaranției, S.C. A. S.R.L. avea datorii de peste 500.000 RON mai vechi de 90 de zile, putând face obiectul procedurilor colective de insolvență.

Critica recurentei cu privire la starea de dificultate este neîntemeiată, întrucât Norma nr. 1/2012 prevede două criterii de eligibilitate referitoare la insolvență:

a. Să nu fie în procedura de insolvență;

b. Să nu îndeplinească nici condițiile prevăzute de legislația națională, pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvență;

În mod legal a reținut instanța de apel că starea de dificultate, ca un criteriu de eligibilitate, iar nu declanșarea procedurii de insolvență este prevăzută la pct. 4 din Anexa C.7 și nu se confundă cu criteriul de eligibilitate referitor la declanșarea procedurii de insolvență.

În consecință, la data acordării contragaranției, beneficiarul se afla în dificultate având în vedere că îndeplinea condițiile pentru a fi supus procedurilor colective de insolvență, ca urmare a debitelor scadente înregistrate, potrivit bilanțului indicat.

De altfel, acest fapt a fost confirmat chiar prin cererea de deschidere a procedurii, depusă de către beneficiar la data acordării contragaranției.

Criticile recurentei referitoare la verificarea stării de dificultate doar prin prisma modului de calcul stabilit în Anexa B.2 nu pot fi reținute, întrucât acestea ignoră dispozițiile convenționale anterior arătate.

De asemenea, nici adresa emisă de pârâtă nr. 1301 din 25.06.2012, în care se specifică criteriile de urmărit în verificarea eligibilității nu prezintă relevanță juridică în cauză, față de dispozițiile convenite de părți în Convenția nr. 4/2012 și Norma nr. 1/2012.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat în mod sistematic și teleologic clauzele contractuale, după voința concordantă a părților și cu respectarea scopului contractului.

În cauză s-a acordat o contragaranție unui beneficiar neeligibil, dispozițiile contractuale prevăzute de Convenția nr. 4/2012 în aplicarea Normei nr. 1/2012 fiind încălcate, culpa aparținând reclamantei.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante față de caracterul expres, irevocabil și necondiționat al contragaranției și față de confirmarea contragaranției dată de pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:

Irevocabilitatea contragaranției este condiționată de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate ale beneficiarului la momentul acordării contragaranției, criterii neîndeplinite, astfel cum s-a arătat anterior.

Refuzul de plată al contragaranției a avut la bază dispozițiile art. 8 lit. d) din Norma nr. 1/2012 și art. 6.4 alin. (2) din Convenția de contragarantare nr. 4/2012, caracterul irevocabil nefiind necondiționat.

În ceea ce privește obligația pârâtei de confirmare a contragaranțiilor acordate, prevăzută la art. 4.2 din Convenție, se reține că aceasta nu are efectul ratificării, potrivit art. 1309 și art. 1311 C. civ., în speță nefiind incidentă ipoteza privind depășirea mandatului reclamantei.

Sub un ultim aspect, criticile recurentei vizează dispozițiile referitoare la mandat, în sensul că prin verificarea stării de dificultate prin raportare la art. 4 lit. b) lit. iii) din Norma nr. 1/2012 aceasta și-ar fi depășit mandatul.

Critica este nefondată, întrucât potrivit art. 5.1 din Convenția nr. 4/2010, mandatarul era împuternicit să analizeze acest criteriu privind starea de dificultate a beneficiarului, dispoziții care se completează cu art. 2017 și 2018 din C. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL LOCAL DE GARANTARE FOCȘANI IFN S.A. - FILIALA FNGCIMM împotriva deciziei civile nr. 15888/A din 18 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL LOCAL DE GARANTARE FOCȘANI IFN S.A. - FILIALA FNGCIMM împotriva deciziei civile nr. 15888/A din 18 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2020.