ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, sub nr.

181/105/2009

reclamanta SC B. România SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC P.C.T. SRL,

solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei,

sumă estimată provizoriu, reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea și

executarea necorespunzătoare a lucrărilor contractuale și profit nerealizat

urmare a acestei situații pentru obiectivul de investiții ,,sediul

administrativ, show room și Secție Producție” situat în comuna Puchenii Mari,

județ Prahova.

La data de 13 septembrie 2009,

reclamanta SC B. România SRL a formulat cerere precizatoare a acțiunii

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri

pentru neexecutarea lucrărilor precum și pentru executarea necorespunzătoare a

lucrărilor contractuale conform Contractului nr. din 6 mai 2004; obligarea la

plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune interese plus dobânda legală de la

data pronunțării sentinței până la plata efectivă.

Ulterior, respectiv la data de 9 iunie

2010, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 526.803,45 lei

reprezentând despăgubiri; suma de 746.440 lei daune interese plus dobânda legală

de la data pronunțării sentinței.

Prin sentința nr. 318 din 9 iulie

2010, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost a fost admisă în parte acțiunea

precizată de reclamanta SC B. România SRL iar pârâta SC P.C.T. SRL a fost obligată

să plătească suma de 526.803, 45 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobânda

legală de la data pronunțării sentinței. A fost respinsă ca neîntemeiată

cererea vizând obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a imobilului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

nr.136/2010 a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC B.

România SRL și a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâta SC P.C.T. SRL

și de reclamanta SC B. România SRL, compensând cheltuielile de judecată.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că apelul principal formulat de

SC P.C.T. SRL vizează neîndeplinirea procedurii

prealabile a concilierii, prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. dar această

critică a fost apreciată ca nefondată având în vedere că reclamanta SC B.

România SRL a convocat societatea pârâtă la conciliere însă aceasta nu s-a

prezentat întocmindu-se un proces-verbal în acest sens.

Nici critica vizând incidența dispozițiilor

H.G. nr. 273/1994 nu a fost reținută, dispozițiile legale invocate neavând caracter

imperativ iar în procesul-verbal de recepție s-a semnalat o serie de deficiențe

a căror remediere a fost prevăzut în anexe (filele 22-24 dosar fond). De

asemenea, prin expertiza efectuată în cauză s-au făcut verificări asupra

construcției realizate, atât prin prisma cerințelor contractului încheiat cât

și prin prisma deficiențelor semnalate la momentul realizării recepției .

Nu poate fi înlăturată expertiza

efectuată în condițiile în care expertul a efectuat lucrarea în baza

constatărilor realizate la fața locului în prezența ambelor părți.

În răspunsul la obiecțiunile formulate

de pârâtă, expertul arată că existența

panelor

metalice la acoperiș se pot identifica în planșele nr. C-03-07-022 și

nr.C-03-07-24 din proiectul nr. 07/05/2003. Centrala termică a fost realizată

fără a ține cont de proiectul de execuție , planșa nr. A-03-07-01- Plan parter.

Învelitoarea nu este executată conform proiectului întrucât tabla cutată nu

este montată pe panele metalice, așa cum s-a prevăzut în proiect, iar

hidroizolația acoperișului este realizată din carton bitumat și nu din folie de

P.V.C. de 2 mm grosime.

Răspunsul la obiecțiunile formulate de

apelanta pârâtă s-au întocmit în baza procesului-verbal de constatare încheiat

la data de 9 aprilie 2010 semnat fără obiecțiuni de către reprezentantul

apelantei pârâte ing. I.L.

Și

apelul incident, formulat de reclamanta SC B. România SRL, apel ce a vizat contravaloarea

lipsei de folosință pe cei trei ani anteriori formulării cererii de chemare în

judecată a fost respins ca nefondat având în vedere că părțile au prevăzut o

clauză penală în contractul încheiat, în cuantum de 0,25% pe zi de întârziere,

în caz de neexecutare a termenului de predare a lucrării, iar apelanta

reclamantă nu a înțeles să uzeze de această clauză solicitând contravaloarea lipsei

de folosință.

Deși

pentru plata acestor despăgubiri sunt invocate dispozițiile contractuale,

reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere conform art. 1081 C. civ.

situație în care nu se pot acorda daune pentru cei trei ani anteriori

formulării cererii de chemare în judecată.

Nu

au fost reținute nici dispozițiile art. 129 punct 5 C. proc. civ. având în

vedere principiul disponibilității și limitele cererii de chemare în judecată,

cadrul procesual cu privire la obiect și părți fiind stabilite exclusiv de

către reclamantă. Ca atare, instanța nu poate depăși limitele obiectului fixat de

reclamantă, în sensul că nu poate acorda mai mult decât s-a cerut. Nu se poate

invoca lipsa rolului activ al judecătorului atâta timp cât reclamanta apelantă

a beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat pe tot parcursul

procesului.

Împotriva

deciziei nr. 136/2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs

ambele părți.

I - Recurenta SC P.C.T. SRL, critică

decizia recurată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel,

admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul

respingerii acțiunii ca prematur formulată sau nefondate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta pârâtă arată că instanța de apel nu a analizat toate criticile formulate,

nu a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii de

către prima instanță, practic nu a intrat în cercetarea fondului.

În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii

prealabile, instanța nu a analizat critica vizând neprimirea convocării la

conciliere, iar plicul DHL nu face dovada primirii fără semnătură și ștampilă.

Nu a analizat nici critica vizând vătămarea

produsă prin neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. iar soluționarea litigiului pe cale amiabilă era posibilă în

condițiile în care părțile au semnat un act adițional la contractul principal

iar prin procesul-verbal de

recepție s-a stabilit și

remedierea deficiențelor.

Atât timp cât între părți a existat disponibilitatea

rezolvării pe cale amiabilă, a litigiului, în mod greșit instanța de apel a

respins critica vizând lipsa procedurii prealabile.

Instanța

de apel nu a analizat nici critica vizând înlăturarea raportului de expertiză iar

sub acest aspect hotărârea este nemotivată, fiind deci incident și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Expertiza

efectuată în cauză este irelevantă atâta timp cât procesul-verbal de recepție

nr. 114/2006 a fost semnat iar reclamanta ar fi trebuit să se îndestuleze din

garanția de bună execuție și să solicite remedierea lucrărilor neconforme, în

perioada de garanție.

Nu

au fost analizate criticile vizând cuantificarea unor lucrări care nu au fost

prevăzute în contract și care nu au fost achitate.

Toate

lucrările contractate se regăsesc în ,,Devizul ofertă” iar încasările se

regăsesc în situațiile de plată însușite de beneficiar. Mai mult, au fost

executate lucrări suplimentare de 35.000 Euro, care nu au fost plătite de

beneficiar.

În

mod greșit a fost respinsă excepția prematurității în condițiile în care nu s-a

respectat procedura prealabilă, instanța interpretând greșit dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.

Instanța

a interpretat și aplicat greșit dispozițiile H.G. nr. 273/1994 iar actul de

recepție certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile.

II

- Recurenta reclamantă SC B. România SRL critică decizia în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său și obligarea

pârâtei la plata lipsei de folosință.

Astfel,

decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii arătând

că s-a reținut condiția punerii în întârziere fără să se țină cont că în

materie comercială, debitorul este de drept în întârziere de la scadență în

raport de dispozițiile art. 43 C. com.

Instanța de apel ar fi trebuit să facă

aplicarea art. 1079 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ. având în vedere că prin

Actul adițional încheiat, părțile au convenit ca termen de finalizare a

lucrărilor data de 30 iunie 2005 iar la

16

ianuarie 2006 s-a încheiat procesul-verbal de terminare a lucrărilor.

Instanța de apel a interpretat greșit

actul dedus judecății cu privire la lipsa de folosință, aceasta fiind strâns

legată de neexecutarea corespunzătoare a contractului.

Instanța de fond și de apel au aplicat

greșit dispozițiile legale incidente și în mod greșit a respins capătul de

cerere vizând contravaloarea lipsei de folosință, folosința fiind un atribut al

dreptului de proprietate și în mod greșit nu s-a făcut cu aplicarea

dispozițiilor art. 1084 C. civ. și art. 43 C. com.

Având în vedere executarea defectuoasă

a unor clauze din contract și din proiectul de execuție și neexecutarea în

totalitate a altor clauze contractuale și a unor părți din proiectul

imobilului, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1073 și 1075 C. civ.

În mod greșit s-a reținut că nu s-a

solicitat lipsa de folosință în condițiile în care prin cererea de chemare în

judecată și nota de probatorii s-a solicitat daune interese sub forma lipse de

folosință.

În cauză sunt îndeplinite condițiile

răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, producerea unei

pagube în patrimoniul societății, existența unei legături de cauzalitate între

neexecutarea obligației și prejudiciul produs, existența vinovăției pârâtei .

În virtutea rolului activ prevăzut de

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu principiul aflării adevărului,

precum și cu art. 21 din Constituție coroborarea cu art. 6 din CEDO , instanța

trebuie să constate că reclamanta a fost grav prejudiciată prin actele

întreprinse de pârâtă, urmând ca aceasta să fie obligată la plata prejudiciului

integral.

În cauză se impune aplicarea

dispozițiilor art. 1075 C. civ. prin care orice obligație de a face se schimbă

în dezdăunări în caz de neexecutare a obligațiilor, coroborat cu art. 1084 C. civ

prin care daunele-interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul

precum si beneficiul de care a fost lipsit.

Recurenta

- pârâtă SC P.C.T. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită în esență, respingerea

recursului formulat de reclamanta SC B. România SRL.

Și

recurenta - reclamantă SC B. România SRL a formulat întâmpinare prin care

solicită, în esență, respingerea recursului formulat de recurenta - pârâtă SC P.C.T.

SRL.

Analizând

recursurile în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate în

limitele controlului de legalitate, se constată că recursurile sunt nefondate.

Recurenta

- pârâtă SC P.C.T. SRL critică decizia pronunțată din perspectiva motivelor de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive ce nu pot fi

reținute.

Astfel,

instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. vizând procedura prealabilă, dezvoltând pe larg motivele avute în

vedere pentru respingerea apelului formulat de pârâtă, cu respectarea

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța

de apel a analizat criticile invocate de apelantă cu privire la dispozițiile

art. 720

1

C. proc. civ., arătând care sunt argumentele avute în

vedere pentru respingerea primului motiv de apel, ținând cont de scopul și

finalitatea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

Este

evident că recurenta pârâtă invocă neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzut art. 720

1

C. proc. civ. fără a-și manifesta voința de a rezolva

litigiul pe cale amiabilă și fără a dovedi o vătămare, aspect reținut corect de

instanța de apel.

Reclamanta

a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, iar prevederile art. 720

1

C. proc. civ. au fost îndeplinite în sensul că voința părților a fost aceea de

a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă, instanțele

anterioare dând o interpretare corectă a prevederilor indicate, ținând cont de

scopul și finalitatea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

În

mod corect s-a reținut că pârâtul se prevalează de neîndeplinirea prevederilor

art. 720

1

C. proc. civ., fără a dovedi o vătămare și fără a-și

manifesta voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă.

În

același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 559/2007

reținându-se ca prin instituirea procedurii prealabile de conciliere s-a

urmărit transpunerea în practică a principiului celerității soluționării

litigiilor. Rolul dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. este acela

de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea

de a se înțelege asupra pretențiilor, fără implicarea autorității judecătorești

competente.

Este

evident că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., arătând pe larg argumentele avute în vedere pentru respingerea motivului

de apel vizând lipsa procedurii prealabile, cu respectarea dispozițiilor art. 295

alin. (1) C. proc. civ. și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fără a se

putea reține motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Instanța

de apel a analizat toate motivele de apel iar susținerea recurentei în sensul

că expertiza efectuată în cauză este irelevantă nu au un temei legal în

condițiile în care proba cu expertiza a fost administrată cu respectarea

dispozițiilor art. 201, art. 208 și art. 167 C. proc. civ. De altfel,

recurenta-pârâtă în fața primei instanțe a solicitat proba cu expertiza, probă

administrată cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Au

fost analizate criticile vizând expertiza efectuată în cauză iar faptul că în considerentele

deciziei au fost reținute concluziile expuse de expert nu poate duce la

concluzia că instanța de apel ,,nu a intrat în cercetarea fondului”.

Pretențiile

reclamantei derivă din contractul nr.

17

din 5 mai 2004 având ca obiect proiectarea și executarea obiectivului de

investiție situat în localitatea Puchenii Mari, județ Prahova. Termenul de executare

a fost stabilit la 6 luni, termen prelungit prin actul adițional nr. 1 pentru

data de 30 iunie 2005.

Lucrarea

a fost predată la data de 16 ianuarie 2006 conform procesului-verbal de

recepție de terminarea lucrărilor în care au fost constatate o serie de

deficiențe a căror remediere s-a prevăzut în anexa 5.

Potrivit

art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante iar pentru neîndeplinirea corespunzătoare sau pentru întârzierea

executării obligațiilor asumate, creditorul este îndreptățit la executarea indirectă

a obligațiilor.

Prin

expertiza efectuată în cauză s-a constatat că o parte din lucrările contractate

nu au fost efectuate, iar valoarea acestor lucrări a fost stabilită la suma de 139.015,8

lei. Prin aceiași expertiză s-a constatat că unele lucrări au fost defectuos realizate,

urmând a fi refăcute, iar suma necesară pentru refacerea lucrărilor este de

387.787,65 lei. Ca urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii

contractuale în mod corect a fost admis primul capăt de cerere formulat de

reclamantă. Recurenta pârâtă, critică în esență probatoriul administrat în

cauză dar reaprecierea probatoriilor administrate de către instanța de fond nu mai

este posibilă în această fază procesuală, odată cu abrogarea pct. 10-11 alin. (1)

art. 304 C. proc. civ.

Recurenta

pârâtă arată că a efectuat lucrări suplimentare de 35.000 Euro (sumă neachitată

de beneficiar) la imobilul reclamantei dar această apărare nu poate fi

valorificată în recurs în condițiile în care nu a formulat în fața instanței de

fond cerere reconvențională și nici nu a invocat excepția de neexecutare.

Instanța

de apel a interpretat corect dispozițiile H.G. nr. 273/1994 având în vedere

procesul-verbal de recepție în care au fost semnalate deficiențe dar și

dispozițiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Ca urmare, criticile invocate de

recurenta pârâtă și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. nu-și găsesc incidența în cauză urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312

C. proc. civ. să fie respins ca nefondat acest recurs.

II - Recurenta reclamantă critică

decizia recurată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. vizează nemotivarea hotărârii pronunțate cât și motivarea contradicțiilor

dar instanța de apel a arătat motivele de fapt și drept ce a dus la respingerea

apelului incident, cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

apel ce a vizat exclusiv contravaloarea lipsei de folosință pe cei trei ani

anteriori formulării cererii de chemare în judecată, în cuantum de 767.440 lei.

Nici dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, instanța de apel interpretând corect

actul dedus judecății și în același timp a aplicat corect dispozițiile legale

incidente.

Astfel, în mod corect instanța de apel

a avut în vedere dispozițiile art. 1081 C. civ. în condițiile în care daunele interese

au fost solicitate în baza contractului încheiat de părți dar fără ca debitorul

să fie pus în întârziere. Debitorul trebuie să-și execute obligațiile la

termenul prevăzut de părți în contract iar dacă nu execută el este în

întârziere, dar pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice

specifice, ea trebuie constatată în forma prevăzută de lege. Potrivit reglementărilor

actuale, expirarea termenului în care trebuia executată obligația nu-l pune pe

debitor în întârziere –

dies non interpellat pro hominem.

Recurenta

reclamantă a pus în întârziere pe pârâtă prin cererea de chemare în judecată, situație

în care în mod corect instanța a constatat că nu pot fi solicitate daune pentru

cei trei ani anteriori formulării acțiunii.

Punerea în întârziere este necesară

pentru neexecutarea unor obligații contractuale, aspect reținut corect de

instanța de fond iar excepția prevăzută de art. 1079 alin. (2) pct. 3 și

invocată de recurentă nu este aplicabilă în cauza de față întrucât aceasta

vizează obligația care ,,prin natura sa nu putea fi îndeplinită decât într-un

termen determinat” ceea ce nu este cazul în speța de față.

Este adevărat că potrivit art. 1073 C.

civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligațiilor iar

dacă acest lucru nu mai este cu putință el ,,are dreptul la dezdăunare” dar

pentru a obține despăgubirile solicitate trebuie îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri.

De la data punerii în întârziere,

debitorul datorează creditorului daune-interese și din acest moment se

stabilește refuzul debitorului de a executa. Ca urmare, instanța de apel a

interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente iar dispozițiile

art. 43 C. com. invocate de recurentă nu sunt aplicabile în cazul daunelor

interese contractuale, aceste dispoziții vizând dobânda de drept a datoriilor

comerciale lichide și plătibile în bani. Instanța de apel nu a admis apelul ca

urmare a clauzei penale înserate în contract și ținând cont de principiul disponibilității

s-a pronunțat în limitele învestirii, analizând cererea formulată de reclamantă

vizând contravaloarea lipsei de folosință și condițiile impuse de lege pentru

acordarea despăgubirilor solicitate.

Prin urmare, se constată că motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. invocate de

recurenta reclamantă nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate

recursurile formulate de reclamanta SC B. România SRL Ploiești și de pârâta SC P.C.T.

SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 136 din 15 decembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta SC B. ROMÂNIA SRL Ploiești și de pârâta SC P.C.T. SRL

Ploiești împotriva deciziei nr. 136 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 februarie 2012.