ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 181/105/2009 reclamanta SC B. România SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC P.C.T. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei, sumă estimată provizoriu, reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea și executarea necorespunzătoare a lucrărilor contractuale și profit nerealizat urmare a acestei situații pentru obiectivul de investiții ,,sediul administrativ, show room și Secție Producție” situat în comuna Puchenii Mari, județ Prahova.

La data de 13 septembrie 2009, reclamanta SC B. România SRL a formulat cerere precizatoare a acțiunii solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea lucrărilor precum și pentru executarea necorespunzătoare a lucrărilor contractuale conform Contractului nr. din 6 mai 2004; obligarea la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune interese plus dobânda legală de la data pronunțării sentinței până la plata efectivă. Ulterior, respectiv la data de 9 iunie 2010, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 526.803,45 lei reprezentând despăgubiri; suma de 746.440 lei daune interese plus dobânda legală de la data pronunțării sentinței.

Prin sentința nr. 318 din 9 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost a fost admisă în parte acțiunea precizată de reclamanta SC B. România SRL iar pârâta SC P.C.T. SRL a fost obligată să plătească suma de 526.803, 45 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală de la data pronunțării sentinței. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea vizând obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a imobilului. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr.136/2010 a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC B. România SRL și a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâta SC P.C.T. SRL și de reclamanta SC B. România SRL, compensând cheltuielile de judecată. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că apelul principal formulat de SC P.C.T.

SRL vizează neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. dar această critică a fost apreciată ca nefondată având în vedere că reclamanta SC B. România SRL a convocat societatea pârâtă la conciliere însă aceasta nu s-a prezentat întocmindu-se un proces-verbal în acest sens. Nici critica vizând incidența dispozițiilor H.G. nr. 273/1994 nu a fost reținută, dispozițiile legale invocate neavând caracter imperativ iar în procesul-verbal de recepție s-a semnalat o serie de deficiențe a căror remediere a fost prevăzut în anexe (filele 22-24 dosar fond).

De asemenea, prin expertiza efectuată în cauză s-au făcut verificări asupra construcției realizate, atât prin prisma cerințelor contractului încheiat cât și prin prisma deficiențelor semnalate la momentul realizării recepției . Nu poate fi înlăturată expertiza efectuată în condițiile în care expertul a efectuat lucrarea în baza constatărilor realizate la fața locului în prezența ambelor părți. În răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă, expertul arată că existența panelor metalice la acoperiș se pot identifica în planșele nr. C-03-07-022 și nr.C-03-07-24 din proiectul nr. 07/05/2003. Centrala termică a fost realizată fără a ține cont de proiectul de execuție , planșa nr. A-03-07-01- Plan parter.

Învelitoarea nu este executată conform proiectului întrucât tabla cutată nu este montată pe panele metalice, așa cum s-a prevăzut în proiect, iar hidroizolația acoperișului este realizată din carton bitumat și nu din folie de P.V.C. de 2 mm grosime. Răspunsul la obiecțiunile formulate de apelanta pârâtă s-au întocmit în baza procesului-verbal de constatare încheiat la data de 9 aprilie 2010 semnat fără obiecțiuni de către reprezentantul apelantei pârâte ing. I.L. Și apelul incident, formulat de reclamanta SC B. România SRL, apel ce a vizat contravaloarea lipsei de folosință pe cei trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată a fost respins ca nefondat având în vedere că părțile au prevăzut o clauză penală în contractul încheiat, în cuantum de 0,25% pe zi de întârziere, în caz de neexecutare a termenului de predare a lucrării, iar apelanta reclamantă nu a înțeles să uzeze de această clauză solicitând contravaloarea lipsei de folosință.

Deși pentru plata acestor despăgubiri sunt invocate dispozițiile contractuale, reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere conform art. 1081 C. civ. situație în care nu se pot acorda daune pentru cei trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată. Nu au fost reținute nici dispozițiile art. 129 punct 5 C. proc. civ. având în vedere principiul disponibilității și limitele cererii de chemare în judecată, cadrul procesual cu privire la obiect și părți fiind stabilite exclusiv de către reclamantă. Ca atare, instanța nu poate depăși limitele obiectului fixat de reclamantă, în sensul că nu poate acorda mai mult decât s-a cerut. Nu se poate invoca lipsa rolului activ al judecătorului atâta timp cât reclamanta apelantă a beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat pe tot parcursul procesului.

Împotriva deciziei nr. 136/2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs ambele părți. I - Recurenta SC P.C.T. SRL, critică decizia recurată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulată sau nefondate. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă arată că instanța de apel nu a analizat toate criticile formulate, nu a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii de către prima instanță, practic nu a intrat în cercetarea fondului. În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța nu a analizat critica vizând neprimirea convocării la conciliere, iar plicul DHL nu face dovada primirii fără semnătură și ștampilă.

Nu a analizat nici critica vizând vătămarea produsă prin neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. iar soluționarea litigiului pe cale amiabilă era posibilă în condițiile în care părțile au semnat un act adițional la contractul principal iar prin procesul-verbal de recepție s-a stabilit și remedierea deficiențelor. Atât timp cât între părți a existat disponibilitatea rezolvării pe cale amiabilă, a litigiului, în mod greșit instanța de apel a respins critica vizând lipsa procedurii prealabile. Instanța de apel nu a analizat nici critica vizând înlăturarea raportului de expertiză iar sub acest aspect hotărârea este nemotivată, fiind deci incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Expertiza efectuată în cauză este irelevantă atâta timp cât procesul-verbal de recepție nr. 114/2006 a fost semnat iar reclamanta ar fi trebuit să se îndestuleze din garanția de bună execuție și să solicite remedierea lucrărilor neconforme, în perioada de garanție. Nu au fost analizate criticile vizând cuantificarea unor lucrări care nu au fost prevăzute în contract și care nu au fost achitate. Toate lucrările contractate se regăsesc în ,,Devizul ofertă” iar încasările se regăsesc în situațiile de plată însușite de beneficiar. Mai mult, au fost executate lucrări suplimentare de 35.000 Euro, care nu au fost plătite de beneficiar. În mod greșit a fost respinsă excepția prematurității în condițiile în care nu s-a respectat procedura prealabilă, instanța interpretând greșit dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile H.G. nr. 273/1994 iar actul de recepție certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile. II - Recurenta reclamantă SC B. România SRL critică decizia în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său și obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință. Astfel, decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii arătând că s-a reținut condiția punerii în întârziere fără să se țină cont că în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere de la scadență în raport de dispozițiile art. 43 C. com.

Instanța de apel ar fi trebuit să facă aplicarea art. 1079 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ. având în vedere că prin Actul adițional încheiat, părțile au convenit ca termen de finalizare a lucrărilor data de 30 iunie 2005 iar la 16 ianuarie 2006 s-a încheiat procesul-verbal de terminare a lucrărilor. Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății cu privire la lipsa de folosință, aceasta fiind strâns legată de neexecutarea corespunzătoare a contractului. Instanța de fond și de apel au aplicat greșit dispozițiile legale incidente și în mod greșit a respins capătul de cerere vizând contravaloarea lipsei de folosință, folosința fiind un atribut al dreptului de proprietate și în mod greșit nu s-a făcut cu aplicarea dispozițiilor art. 1084 C. civ.

și art. 43 C. com. Având în vedere executarea defectuoasă a unor clauze din contract și din proiectul de execuție și neexecutarea în totalitate a altor clauze contractuale și a unor părți din proiectul imobilului, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1073 și 1075 C. civ. În mod greșit s-a reținut că nu s-a solicitat lipsa de folosință în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată și nota de probatorii s-a solicitat daune interese sub forma lipse de folosință. În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, producerea unei pagube în patrimoniul societății, existența unei legături de cauzalitate între neexecutarea obligației și prejudiciul produs, existența vinovăției pârâtei . În virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. coroborat cu principiul aflării adevărului, precum și cu art. 21 din Constituție coroborarea cu art. 6 din CEDO , instanța trebuie să constate că reclamanta a fost grav prejudiciată prin actele întreprinse de pârâtă, urmând ca aceasta să fie obligată la plata prejudiciului integral. În cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 1075 C. civ. prin care orice obligație de a face se schimbă în dezdăunări în caz de neexecutare a obligațiilor, coroborat cu art. 1084 C. civ prin care daunele-interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul precum si beneficiul de care a fost lipsit. Recurenta - pârâtă SC P.C.T. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită în esență, respingerea recursului formulat de reclamanta SC B. România SRL.

Și recurenta - reclamantă SC B. România SRL a formulat întâmpinare prin care solicită, în esență, respingerea recursului formulat de recurenta - pârâtă SC P.C.T. SRL. Analizând recursurile în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate în limitele controlului de legalitate, se constată că recursurile sunt nefondate. Recurenta - pârâtă SC P.C.T. SRL critică decizia pronunțată din perspectiva motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive ce nu pot fi reținute. Astfel, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. vizând procedura prealabilă, dezvoltând pe larg motivele avute în vedere pentru respingerea apelului formulat de pârâtă, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Instanța de apel a analizat criticile invocate de apelantă cu privire la dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., arătând care sunt argumentele avute în vedere pentru respingerea primului motiv de apel, ținând cont de scopul și finalitatea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. Este evident că recurenta pârâtă invocă neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzut art. 720 1 C. proc. civ. fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă și fără a dovedi o vătămare, aspect reținut corect de instanța de apel. Reclamanta a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, iar prevederile art. 720 1 C. proc. civ. au fost îndeplinite în sensul că voința părților a fost aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă, instanțele anterioare dând o interpretare corectă a prevederilor indicate, ținând cont de scopul și finalitatea dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. În mod corect s-a reținut că pârâtul se prevalează de neîndeplinirea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., fără a dovedi o vătămare și fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 559/2007 reținându-se ca prin instituirea procedurii prealabile de conciliere s-a urmărit transpunerea în practică a principiului celerității soluționării litigiilor. Rolul dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra pretențiilor, fără implicarea autorității judecătorești competente. Este evident că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., arătând pe larg argumentele avute în vedere pentru respingerea motivului de apel vizând lipsa procedurii prealabile, cu respectarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fără a se putea reține motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a analizat toate motivele de apel iar susținerea recurentei în sensul că expertiza efectuată în cauză este irelevantă nu au un temei legal în condițiile în care proba cu expertiza a fost administrată cu respectarea dispozițiilor art. 201, art. 208 și art. 167 C. proc. civ. De altfel, recurenta-pârâtă în fața primei instanțe a solicitat proba cu expertiza, probă administrată cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Au fost analizate criticile vizând expertiza efectuată în cauză iar faptul că în considerentele deciziei au fost reținute concluziile expuse de expert nu poate duce la concluzia că instanța de apel ,,nu a intrat în cercetarea fondului”. Pretențiile reclamantei derivă din contractul nr. 17 din 5 mai 2004 având ca obiect proiectarea și executarea obiectivului de investiție situat în localitatea Puchenii Mari, județ Prahova.

Termenul de executare a fost stabilit la 6 luni, termen prelungit prin actul adițional nr. 1 pentru data de 30 iunie 2005. Lucrarea a fost predată la data de 16 ianuarie 2006 conform procesului-verbal de recepție de terminarea lucrărilor în care au fost constatate o serie de deficiențe a căror remediere s-a prevăzut în anexa 5. Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar pentru neîndeplinirea corespunzătoare sau pentru întârzierea executării obligațiilor asumate, creditorul este îndreptățit la executarea indirectă a obligațiilor. Prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că o parte din lucrările contractate nu au fost efectuate, iar valoarea acestor lucrări a fost stabilită la suma de 139.015,8 lei.

Prin aceiași expertiză s-a constatat că unele lucrări au fost defectuos realizate, urmând a fi refăcute, iar suma necesară pentru refacerea lucrărilor este de 387.787,65 lei. Ca urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii contractuale în mod corect a fost admis primul capăt de cerere formulat de reclamantă. Recurenta pârâtă, critică în esență probatoriul administrat în cauză dar reaprecierea probatoriilor administrate de către instanța de fond nu mai este posibilă în această fază procesuală, odată cu abrogarea pct. 10-11 alin. (1) art. 304 C. proc. civ. Recurenta pârâtă arată că a efectuat lucrări suplimentare de 35.000 Euro (sumă neachitată de beneficiar) la imobilul reclamantei dar această apărare nu poate fi valorificată în recurs în condițiile în care nu a formulat în fața instanței de fond cerere reconvențională și nici nu a invocat excepția de neexecutare.

Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile H.G. nr. 273/1994 având în vedere procesul-verbal de recepție în care au fost semnalate deficiențe dar și dispozițiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Ca urmare, criticile invocate de recurenta pârâtă și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în cauză urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. să fie respins ca nefondat acest recurs. II - Recurenta reclamantă critică decizia recurată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii pronunțate cât și motivarea contradicțiilor dar instanța de apel a arătat motivele de fapt și drept ce a dus la respingerea apelului incident, cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., apel ce a vizat exclusiv contravaloarea lipsei de folosință pe cei trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată, în cuantum de 767.440 lei. Nici dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, instanța de apel interpretând corect actul dedus judecății și în același timp a aplicat corect dispozițiile legale incidente. Astfel, în mod corect instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 1081 C. civ. în condițiile în care daunele interese au fost solicitate în baza contractului încheiat de părți dar fără ca debitorul să fie pus în întârziere. Debitorul trebuie să-și execute obligațiile la termenul prevăzut de părți în contract iar dacă nu execută el este în întârziere, dar pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice specifice, ea trebuie constatată în forma prevăzută de lege.

Potrivit reglementărilor actuale, expirarea termenului în care trebuia executată obligația nu-l pune pe debitor în întârziere – dies non interpellat pro hominem. Recurenta reclamantă a pus în întârziere pe pârâtă prin cererea de chemare în judecată, situație în care în mod corect instanța a constatat că nu pot fi solicitate daune pentru cei trei ani anteriori formulării acțiunii. Punerea în întârziere este necesară pentru neexecutarea unor obligații contractuale, aspect reținut corect de instanța de fond iar excepția prevăzută de art. 1079 alin. (2) pct. 3 și invocată de recurentă nu este aplicabilă în cauza de față întrucât aceasta vizează obligația care ,,prin natura sa nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat” ceea ce nu este cazul în speța de față.

Este adevărat că potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligațiilor iar dacă acest lucru nu mai este cu putință el ,,are dreptul la dezdăunare” dar pentru a obține despăgubirile solicitate trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri. De la data punerii în întârziere, debitorul datorează creditorului daune-interese și din acest moment se stabilește refuzul debitorului de a executa. Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente iar dispozițiile art. 43 C. com. invocate de recurentă nu sunt aplicabile în cazul daunelor interese contractuale, aceste dispoziții vizând dobânda de drept a datoriilor comerciale lichide și plătibile în bani.

Instanța de apel nu a admis apelul ca urmare a clauzei penale înserate în contract și ținând cont de principiul disponibilității s-a pronunțat în limitele învestirii, analizând cererea formulată de reclamantă vizând contravaloarea lipsei de folosință și condițiile impuse de lege pentru acordarea despăgubirilor solicitate. Prin urmare, se constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. invocate de recurenta reclamantă nu sunt incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanta SC B. România SRL Ploiești și de pârâta SC P.C.T. SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 136 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC B. ROMÂNIA SRL Ploiești și de pârâta SC P.C.T. SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 136 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2012.