ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2626/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 223/CA/2009 –P.I.

din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta B.F.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, a anulat ordinul nr. 319 din 24 aprilie 2009, emis de

pârât și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de

conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Bihor, respingând totodată

cererea de suspendare a executării ordinului contestat.

Cu privire la cererea de suspendare a

actului administrativ atacat, instanța a reținut că motivele de

nelegalitate invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o

îndoială serioasă în privința legalității acestuia,

aspectele respective putând face obiectul analizei în cadrul

soluționării pe fond a acțiunii. A reținut ca nefiind îndeplinită

condiția pagubei iminente produsă reclamantei, atât vreme cât

lipsirea acesteia de salariu, ca urmare a revocării din funcție,

constituie o problemă de fond, drepturile salariale putând fi

obținute ca despăgubiri materiale în cazul anulării ordinului.

Pe fondul pricinii, s-a reținut

că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis de pârât în

baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea

Legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență.

Pe cale de consecință, având în

vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992,

privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și

efectul pe care ele îl produc asupra legilor și ordonanțelor

declarate neconstituționale, precum și prevederile art. 9 alin. (4)

și (5) din Legea nr. 554/2004, instanța a constatat că decizia

Curții Constituționale produce efecte asupra fondului litigiului.

Drept urmare, instanța de fond a

concluzionat că actul administrativ atacat este nelegal, ca urmare a

constatării neconstituționalității actului normativ în

temeiul căruia a fost emis, motiv pentru care a admis acțiunea

reclamantei.

publică pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât a formulat, în

esență, următoarele critici:

2.1. Instanța de fond avea

obligația să respingă cererea ca rămasă fără

obiect, întrucât reclamanta urmărește, în esență, repunerea

în funcția publică deținută anterior, ceea ce

echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat.

În dezvoltarea acestui motiv,

recurentul-pârât a arătat actele administrative sunt executorii din oficiu

și prin ele însele, specific care dă naștere

necesității suspendării lor, atunci când sunt contestate din

punct de vedere al legalității și sub condiția ca

executarea să fie de natură a provoca o pagubă. Pentru a putea

face obiectul cererii de chemare în judecată, actul contestat trebuie

să fie unul cu executare succesivă, în timp, pentru că, în caz

contrar, admiterea cererii ar echivala cu o întoarcere a executării.

2.2. Soluția de admitere a

acțiunii în anularea ordinului nr. 319 din 24 aprilie 1009 ca urmare a

neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a

fost emis este nelegală și netemeinică,pentru că regula în

materia anulării unui act administrativ individual este aceea a

analizării motivului de anulare în momentul emiterii actului.

În acest sens, recurentul-pârât a

arătat că ordinul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației

publice, în vigoare la data respectivă și că deciziile

Curții Constituționale se aplică numai pentru viitor.

De asemenea, a arătat că în

temeiul art. IV alin. (1) și (4) și al art. V din O.U.G. nr. 105/2009,

funcțiile și posturile vizate de art. III din O.U.G. nr. 37/2009

„sunt și rămân desființate”.

2.3. Instanța de fond a dispus

reintegrarea reclamantei în funcția de conducere de director executiv

adjunct al Direcției de Agricultură și Dezvoltare Rurală

Bihor în mod netemeinic și nelegal.

Recurentul-pârât a circumscris acestui

motiv de recurs următoarele argumente:

Conform prevederilor art. III alin. (1)

din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de director executiv adjunct al

serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcțiilor

publice reglementate de Legea nr. 188/1999, între timp fiind organizate

evaluări pentru ocuparea noilor funcții de director coordonator

și fiind emise acte administrative de numire în funcție.

Având în vedere, pe de o parte,

imperativul respectării principiului legalității, consacrat în

art. 1 alin. (5) din Constituția României și, pe de altă parte,

atribuțiile prevăzute pentru miniștri în art. 53 alin. (1) lit. a)

al legii nr. 90/2001, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale este o instituție care pune în executare și

execută în concret legea, fiind ținut de aplicarea imediată a

acesteia.

Cum măsurile dispuse prin O.G. nr. 37/2009

vizau interesul general și constituiau situații de urgență

și extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată

și cum ministerul era obligat să asigure aplicarea întocmai a

legislației în vigoare, orice pretenție îndreptată împotriva lui

este neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor de

recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.Argumente de fapt și de drept

relevante

Intimata-reclamantă a supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Ordinul nr. 319 din 24 aprilie 2009, emis de ministrul

agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, prin care

părții i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile, în perioada 24

aprilie 2009 – 23 mai 2009, la expirarea căruia urma a fi eliberată

din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al

Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bihor.

Ordinul a fost emis în aplicarea art. III

alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației

publice, art. 99 alin. (1) lit. b) și (3)-(7) din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici, republicată și art. 7

alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Cu referire la criticile formulate de

recurentul-pârât, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. În mod evident, argumentele subsumate

primei critici se referă la procedura suspendării actului

administrativ care, în opinia recurentului-pârât, poate avea ca obiect numai un

act cu executare succesivă, analiza lor fiind lipsită de finalitate, în

condițiilor în care prima instanță a respins cererea de

suspendare a executării, iar reclamantul nu a declarat recurs cu privire

la această soluție cuprinsă în dispozitivul sentinței.

Prin raportare la acțiunea în

anularea actului administrativ, raționamentul recurentului-pârât este

complet lipsit de fundament juridic, pe de o parte pentru că Legea nr. 554/2004

nu face distincție între tipurile de acte administrative ce pot face obiectul

acțiunii în contencios administrativ și, pe de altă parte,

întrucât, ca regulă generală, întoarcerea executării este o

consecință firească a desființării unui act juridic

deja executat.

1.2. Curtea de apel a reținut corect

că Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea

constituțională a constatat neconstituționalitatea legii de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și a înseși prevederilor

ordonanței de urgență, devenite parte integrantă a legii de

aprobare, a produs efecte asupra fondului litigiului.

Controlul de constituționalitate nu

are ca finalitate numai asanarea sistemului legislativ, prin înlăturarea

normelor neconstituționale din ordinea juridică, ci vizează, în

ultimă instanță, protecția efectivă a drepturilor,

libertăților și intereselor legitime ale potențialelor

destinatari ai prevederii declarate neconstituționale. Prin urmare,

acceptarea tezei susținute de recurentul-pârât, în sensul că ordinul își

păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000 era în

vigoare la data emiterii lui, ar echivala cu o golire de conținut a

mecanismului contenciosului constituțional.

Nici invocarea prevederilor art. IV

și art. V din O.U.G. nr. 105/2009 nu poate duce la o soluție

contrară celei pronunțate de curtea de apel, pentru că acest din

urmă act normativ a fost, la rândul său, declarat

neconstituțional, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale.

1.3. Reintegrarea reclamantei în

funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat

constituie o măsură de înlăturare a efectelor

vătămătoare ale actului administrativ nelegal, încadrându-se în

prevederile generale ale art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și în cele speciale, aplicabile în materia funcției

publice, cuprinse în art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, conform

cărora „la solicitarea funcționarului public, instanța care a

constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în

funcția publică deținută”.

În contextul declarării

neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, argumentele

recurentului–pârât, legate de obligația de respectare a principiului

legalității și de executare a prevederilor ordonanței de

urgență pot fi reținute cu atât mai puțin.

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Cute va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile

nr. 223/CA/2009 – PI din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 mai 2010.