ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2626/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 223/CA/2009 –P.I. din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.F.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anulat ordinul nr. 319 din 24 aprilie 2009, emis de pârât și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bihor, respingând totodată cererea de suspendare a executării ordinului contestat.

Cu privire la cererea de suspendare a actului administrativ atacat, instanța a reținut că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității acestuia, aspectele respective putând face obiectul analizei în cadrul soluționării pe fond a acțiunii. A reținut ca nefiind îndeplinită condiția pagubei iminente produsă reclamantei, atât vreme cât lipsirea acesteia de salariu, ca urmare a revocării din funcție, constituie o problemă de fond, drepturile salariale putând fi obținute ca despăgubiri materiale în cazul anulării ordinului. Pe fondul pricinii, s-a reținut că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis de pârât în baza prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență. Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și efectul pe care ele îl produc asupra legilor și ordonanțelor declarate neconstituționale, precum și prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, instanța a constatat că decizia Curții Constituționale produce efecte asupra fondului litigiului. Drept urmare, instanța de fond a concluzionat că actul administrativ atacat este nelegal, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, motiv pentru care a admis acțiunea reclamantei.

2. Recursul exercitat de autoritatea publică pârâtă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât a formulat, în esență, următoarele critici: 2.1. Instanța de fond avea obligația să respingă cererea ca rămasă fără obiect, întrucât reclamanta urmărește, în esență, repunerea în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât a arătat actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, specific care dă naștere necesității suspendării lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și sub condiția ca executarea să fie de natură a provoca o pagubă.

Pentru a putea face obiectul cererii de chemare în judecată, actul contestat trebuie să fie unul cu executare succesivă, în timp, pentru că, în caz contrar, admiterea cererii ar echivala cu o întoarcere a executării. 2.2. Soluția de admitere a acțiunii în anularea ordinului nr. 319 din 24 aprilie 1009 ca urmare a neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis este nelegală și netemeinică,pentru că regula în materia anulării unui act administrativ individual este aceea a analizării motivului de anulare în momentul emiterii actului. În acest sens, recurentul-pârât a arătat că ordinul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, în vigoare la data respectivă și că deciziile Curții Constituționale se aplică numai pentru viitor.

De asemenea, a arătat că în temeiul art. IV alin. (1) și (4) și al art. V din O.U.G. nr. 105/2009, funcțiile și posturile vizate de art. III din O.U.G. nr. 37/2009 „sunt și rămân desființate”. 2.3. Instanța de fond a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de conducere de director executiv adjunct al Direcției de Agricultură și Dezvoltare Rurală Bihor în mod netemeinic și nelegal. Recurentul-pârât a circumscris acestui motiv de recurs următoarele argumente: Conform prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de director executiv adjunct al serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcțiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999, între timp fiind organizate evaluări pentru ocuparea noilor funcții de director coordonator și fiind emise acte administrative de numire în funcție.

Având în vedere, pe de o parte, imperativul respectării principiului legalității, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și, pe de altă parte, atribuțiile prevăzute pentru miniștri în art. 53 alin. (1) lit. a) al legii nr. 90/2001, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este o instituție care pune în executare și execută în concret legea, fiind ținut de aplicarea imediată a acesteia. Cum măsurile dispuse prin O.G. nr. 37/2009 vizau interesul general și constituiau situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată și cum ministerul era obligat să asigure aplicarea întocmai a legislației în vigoare, orice pretenție îndreptată împotriva lui este neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 319 din 24 aprilie 2009, emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, prin care părții i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile, în perioada 24 aprilie 2009 – 23 mai 2009, la expirarea căruia urma a fi eliberată din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bihor.

Ordinul a fost emis în aplicarea art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, art. 99 alin. (1) lit. b) și (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Cu referire la criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. În mod evident, argumentele subsumate primei critici se referă la procedura suspendării actului administrativ care, în opinia recurentului-pârât, poate avea ca obiect numai un act cu executare succesivă, analiza lor fiind lipsită de finalitate, în condițiilor în care prima instanță a respins cererea de suspendare a executării, iar reclamantul nu a declarat recurs cu privire la această soluție cuprinsă în dispozitivul sentinței.

Prin raportare la acțiunea în anularea actului administrativ, raționamentul recurentului-pârât este complet lipsit de fundament juridic, pe de o parte pentru că Legea nr. 554/2004 nu face distincție între tipurile de acte administrative ce pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ și, pe de altă parte, întrucât, ca regulă generală, întoarcerea executării este o consecință firească a desființării unui act juridic deja executat. 1.2. Curtea de apel a reținut corect că Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea constituțională a constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și a înseși prevederilor ordonanței de urgență, devenite parte integrantă a legii de aprobare, a produs efecte asupra fondului litigiului.

Controlul de constituționalitate nu are ca finalitate numai asanarea sistemului legislativ, prin înlăturarea normelor neconstituționale din ordinea juridică, ci vizează, în ultimă instanță, protecția efectivă a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale potențialelor destinatari ai prevederii declarate neconstituționale. Prin urmare, acceptarea tezei susținute de recurentul-pârât, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000 era în vigoare la data emiterii lui, ar echivala cu o golire de conținut a mecanismului contenciosului constituțional. Nici invocarea prevederilor art. IV și art. V din O.U.G. nr. 105/2009 nu poate duce la o soluție contrară celei pronunțate de curtea de apel, pentru că acest din urmă act normativ a fost, la rândul său, declarat neconstituțional, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale.

1.3. Reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat constituie o măsură de înlăturare a efectelor vătămătoare ale actului administrativ nelegal, încadrându-se în prevederile generale ale art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în cele speciale, aplicabile în materia funcției publice, cuprinse în art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, conform cărora „la solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută”. În contextul declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, argumentele recurentului–pârât, legate de obligația de respectare a principiului legalității și de executare a prevederilor ordonanței de urgență pot fi reținute cu atât mai puțin.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Cute va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 223/CA/2009 – PI din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.