Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2235/2010

HOTĂRÂRE
29.04.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2235/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 2192 din 17 decembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea de promovare efectivă într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție (pe loc), organizat în data de 31 mai 2009, formulată de domnul C.F.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Pentru a pronunța această soluție Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că domnul procuror C.F.C.

a solicitat promovarea efectivă într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 30 raportat la art. 27 cu referire la art. 28 alin. (3) și art. 29 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2009. La concursul sus-menționat, domnul procuror a optat pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, obținând a patra media generală (9,10) și note mai mari de 5 la toate materiile de concurs.

Prin Hotărârea nr. 1334 din 9 iulie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a candidatului care a obținut cea mai mare medie generală (9,65), doamna procuror B.F., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, ocupându-se astfel singurul post scos la concurs pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul anterior menționat, „judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului". S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 27 din Regulament, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menționate la art. 17 (proba teoretică și proba practică).

Referitor la „posturile ce se vacantează la instanțele sau parchetele pentru care au optat la înscriere", Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că dispozițiile art. 30 din Regulament au în vedere numai situația valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă. Prin urmare, s-a apreciat că este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidații care au participat la concurs pentru promovarea pe loc. La această concluzie se ajunge și prin interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 30 din Regulament, dat fiind faptul că scopul introducerii instituției „valorificării rezultatelor concursului de promovare" în Regulament a fost acela de a crea posibilitatea ocupării posturilor vacante la instanțele superioare, imediat după vacantarea acestora, pe baza rezultatelor obținute de către cei care au optat pentru promovarea efectivă, fără a fi necesară organizarea unui nou concurs de promovare.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai menționat că în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (3) și (4) din Regulament, prin cererea de înscriere la concurs fiecare candidat poate formula o singură opțiune cu privire la felul promovării (efectivă sau pe loc), opțiune care nu poate fi modificată ulterior, în scopul valorificării.

Împotriva Hotărârii nr. 2192 din 17 decembrie 2009 dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a formulat recurs în termen legal, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, C.F.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, anularea hotărârii atacate ca nelegală și nefondată și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri de promovare a recurentului în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cu efecte în ceea ce privește vechimea în funcție la parchetul ierarhic superior.

A învederat recurentul, prin motivele căii de atac, că în condițiile în care la momentul înscrierii la concurs alegerea mi-a fost limitată la a opta pentru promovarea pe loc, iar acum i s-a interzis dreptul de a-și valorifica rezultatul obținut la concurs în condiții de egalitate a șanselor și de prevederi regulamentare comune cu a candidaților care au putut opta pentru promovarea efectivă și cărora le-au fost aprobate cererile de valorificare în condițiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, modificată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 659 din 3 iulie 2008, s-a creat o evidentă situație discriminatorie.

În condiții de medii obținute potrivit unor criterii obiective unice, egalitatea de șanse și de tratament impune valorificarea rezultatelor obținute de toți candidații care îndeplinesc celelalte condiții impuse de Regulament.

A apreciat recurentul că hotărârea recurată este nelegală și prin prisma faptului că art. 27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, modificată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 659 din 3 iulie 2008, reglementează posibilitatea valorificării rezultatelor concursului de promovare de către candidații care îndeplinesc condițiile de medie prevăzute de același articol din același act normativ dar care, ca urmare a lipsei posturilor vacante, nu au fost promovați, situație în care petentul se regăsește, fără a face distincție între candidații care au participat la concurs pentru promovare efectivă sau promovare pe loc.

Distincția făcută de către intimat nu are un suport legal și prin urmare nu trebuie făcută. Or, analizând dispozițiile art. 27 din Regulamentul în discuție, care fixează media și notele minime ce trebuiesc obținute pentru promovarea concursului, se poate constata că textul face referire la „candidați" fără a distinge după cum magistrații au concurat pentru promovarea efectivă sau pentru promovarea pe loc. De asemenea, reglementând posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor concursului, în intervalul celor 6 luni de la comunicarea mediilor finale, textul art. 30 alin. (1) arată că Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 27" pot solicita această valorificare, tot fără a distinge în funcție de felul promovării.

în condițiile în care tematica și bibliografia, subiectele de concurs, baremurile de corectare au fost aceleași, atât pentru candidații care au optat pentru promovarea efectivă, cât și cei care au optat pentru promovarea pe loc, este evident ca și notele obținute sunt o oglindire a unor criterii obiective identice. Ca atare, a aplica diferențiat dispozițiile art. 30 și a nu da posibilitatea tuturor candidaților care îndeplinesc condițiile de a se bucura de posibilitatea valorificării rezultatelor concursului, ar echivala cu a institui un tratament discriminatoriu, ar nesocoti principiul egalității șanselor de promovare în cariera profesională.

Referitor la ultimul aspect recurentul a invocat practica instanței supreme (s-a exemplificat cu decizia nr. 2038/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), care în situații similare a admis recursurile formulate de magistrați împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost respinse cererile inițiale de valorificare a rezultatelor concursurilor de promovare. De asemenea recurentul, cu privire la inadmisibilitatea creării unei situații discriminatorii între magistrații aflați în situații identice, a făcut trimitere la considerentele cuprinse în decizia nr. 953/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în deciziile nr. 785 și nr. 1102/2009 ale Curții Constituționale.

Se poate reține astfel, pentru identitate de rațiune, că și în situația în care se află recurentul nu se justifică diferențierea între magistrați, de natură a afecta cariera profesională. Prin rezultatul obținut la concursul din 31 mai 2009 recurentul a considerat că a probat existența aptitudinilor și competențelor cerute de lege pentru a putea promova, fiind nejustificată obligarea acestuia de a mai participa la încă un concurs de promovare, câtă vreme nu îi este imputabilă lipsa opțiunii pentru promovarea efectivă la momentul înscrierii la concurs.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, respectând prevederile Regulamentului și urmându-și practica constantă, a admis în ședința din 17 decembrie 2009 cererile unor candidați ce au optat pentru promovarea efectivă și care, în urma vacantării unor posturi la instanțele sa parchetele pentru care au candidat, au dorit să fie promovați efectiv, dar care au obținut note și medii mai mici decât cele obținute de recurent ori de alți candidați care nu au avut posibilitatea să opteze și au fost obligați să formuleze cereri pentru promovarea pe loc. Prin respingerea cererii sale ori a altor candidați aflați în situația sa, pe motiv că Regulamentul nu reglementează în amănunt situații de acest gen, recurentul a susținut că s-a instituit o practică discriminatorie.

Pentru aceste motive recurentul C.F.C. a solicitat admiterea recursului, anularea Hotărârii nr. 2192 din 17 decembrie 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri de promovare efectivă a petentului în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cu efecte în ceea ce privește vechimea în funcție la parchetul ierarhic superior. Prin întâmpinare Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că hotărârea atacată este legală și temeinica, întrucât este exclusă, urmare interpretării teleologice a dispozițiilor art. 27 și art. 30 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidații care au participat la concurs pentru promovarea pe loc.

Mai mult, intimatul a precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, prin decizia nr. 1110 din 11 martie 2008, că posibilitatea promovării pe posturile care se vacantează o au doar candidații care au optat pentru promovarea efectivă, iar nu și cei care au solicitat promovarea pe loc, în limita posturilor vacante existente și numai în privința acestor candidați se poate pune problema vacantării ulterioare a unor posturi.

în acest sens, s-a adăugat, este și practica recentă a instanței supreme, fiind invocate astfel deciziile nr. 193 din 20 ianuarie 2010, nr. 373 din 27 ianuarie 2010 și nr. 1634 din 23 martie 2010. Cât privește invocarea existenței unei discriminări între candidații care au optat pentru promovarea în funcții de execuție efectivă și cei pentru promovarea în funcție de execuție pe loc, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că o asemenea împrejurare nu poate fi reținută, recurentul neaflându-se într-o situație identică cu persoanele care au optat la înscriere pentru promovarea efectivă. Recursul nu este fondat.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2192 din 17 decembrie 2009 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentului C.F.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, de promovare efectivă într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție (pe loc), organizat în data de 31 mai 2009, formulată de același petent.

Dispozițiile incidente din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, sunt următoarele: art. 6 alin. (3) și (4), conform cărora „(3) în termen de 15 zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesați pot depune cereri de înscriere la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii, în care se menționează felul promovării, efectivă sau pe loc, instanța ori parchetul la care se solicită promovarea, specializarea și, pentru promovarea la curțile de apel, secția pentru care optează.

(4) Fiecare candidat poate formula o singură opțiune cu privire la felul promovării, instanța ori parchetul la care solicită promovarea, respectiv secția pentru care optează în cazul promovării la curțile de apel, precum și specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii materiilor de concurs."; art. 30, conform cărora „(1) Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.

(2) Dispozițiile art. 28 alin. (3) și ale art. 29 se aplică în mod corespunzător."; art. 28 alin. (3), conform cărora „(3) Promovarea în funcții de execuție vacante sau pe loc a candidaților declarați admiși la concurs se face în ordinea mediilor obținute, în limita numărului de posturi aprobate." C.F.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, a participat la concursul de promovare în funcții de execuție din 31 mai 2009, formulând opțiunea de promovare pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, aspect necontestat de către recurent. Recurentul a formulat opțiunea de „promovare pe loc" cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul de concurs, în deplină cunoștință de cauză și fără a contesta la momentul respectiv legalitatea acestor dispoziții în raport cu reglementările cu forță juridică superioară, în speță cele ale Legii nr. 303/2004.

Hotărârea nr. 2192 din 17 decembrie 2009 a Plenului CSM prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentului de valorificare a rezultatelor obținute la concursul din 31 mai 2009 cu motivarea că valorificarea este posibilă numai pentru candidații care au formulat opțiune de „promovare efectivă" este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența anterioară a Instanței Supreme (Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.3 745 din 1 noiembrie 2006, publicată în Jurisprudența Secției pe anul 2006 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2007), de care instanța de recurs este datoare să țină seama, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței CEDO care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de jurisprudența (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României (nr. 1), §39-40).

Hotărârea contestată este întemeiată având în vedere că vacantarea unor posturi de execuție care să permită valorificarea rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale este posibilă numai în cazul opțiunii de promovare efectivă, deoarece în situația promovării pe loc, nu se poate vorbi de posibila vacantare în intervalul respectiv a unor posturi, atâta timp cât asemenea posturi sunt scoase la concurs de către CSM și nu presupun existența unui post de execuție vacant. În cauză nu se poate reține existența unei discriminări în sensul art. 16 din Constituție, al art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și al jurisprudenței CEDO relative la aceste prevederi ori al dispozițiilor O.G.

nr. 137/2000.

Raportat la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr. l2 la Convenție, în jurisprudența CEDO s-a afirmat constant ca „a distinge nu înseamnă a discrimina" și că pentru a deveni discriminatorie, diferența de tratament trebuie să privească situații analoage și comparabile și să nu se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (CEDO, Fredin împotriva Suediei, § 60; CEDO, Hoffman împotriva Austriei, § 31; CEDO, Spadea și Scalabrino împotriva Italiei; CEDO, Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, § 72). Or, în cauză diferența de tratament, privită prin prisma condițiilor necesare procedurii de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, nu privește situații analoage sau comparabile, întrucât nu vizează persoane aflate în aceeași situație, atâta timp cât petentul, care a optat pentru promovarea pe loc, invocă existența discriminării prin raportare la candidați care au formulat o altă opțiune, și anume aceea de promovare efectivă.

Astfel respingerea de către CSM a cererii petentului C.F.C. are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă decurgând din existența situațiilor diferite în care se situează candidații care au formulat opțiuni diferite și din împrejurarea că procedura valorificării rezultatelor este posibilă, potrivit dispozițiilor Regulamentului de concurs, în măsura vacantării unor posturi de execuție ce pot fi ocupate prin promovarea efectivă, iar nu prin promovarea pe loc. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul formulat de C.F.C. să fie respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.F.C. împotriva Hotărârii nr. 2192 din 17 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1750/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 noiembrie 2009, s-a înregistrat sub nr. 8812/1/2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție, recursul declarat de d-na procuror I.L.M. împotr
ÎCCJ 2010-03-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 1924 din 29 octombrie 2009, Plenul C.S.M. a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de D.D.L. și I.I.S. procurori la Parchetul de
ÎCCJ 2010-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1279/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Prin Hotărârea nr. 1907 din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Sup
ÎCCJ 2010-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2010
între „promovarea pe loc” și „promovarea efectivă”, posibilitatea de valorificare ulterioară a rezultatelor fiind posibilă pentru ambele opțiuni, cu condiția promovării conform art. 27 din același regulament. De asemenea, recurenta consider
ÎCCJ 2010-04-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2031/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 2189 din 17 decembrie 2009, Plenul C.S.M. a admis cererea formulată de doamna procuror M.H.A.C., de promovare într-o funcție de execuți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă