ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1279/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 1907 din 29

octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus

promovarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a procurorilor M.D.

și T.D., de la Parchetul de pe lângă

t

ribunalul Bihor, ca urmare a valorificării rezultatului

obținut la concursul de promovare a judecătorilor și

procurorilor din data de 31 mai 2009, începând cu data de 15 noiembrie 2009.

În motivarea hotărârii, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că din evidențele

Direcției resurse umane și organizare a rezultat că M.D. și

T.D. au participat la concursul de promovare în funcții de execuție a

judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009, optând pentru

promovarea efectivă într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, obținând mediile generale 9,30

respectiv 9,00 și cel puțin 5,00 la fiecare materie de concurs,

clasându-se pe poziția a doua și respectiv a treia, în raport cu

candidații care au optat pentru promovarea la această unitate de

parchet.

Plenul a reținut că, pentru

promovarea efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a

fost scos la concurs un post ocupat de candidatul clasat primul, care a

obținut media generală 9,70.

Din verificarea situației posturilor

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a rezultat că la

această unitate de parchet sunt vacante 2 posturi de execuție.

Constatând că cei doi procurori, M.D.

și T.D. s-au clasat pe locul 2, respectiv pe locul 3, în raport cu

ceilalți candidați, în temeiul dispozițiilor art. 35 lit. c) din

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

republicată, cu modificările și completările ulterioare

și al art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările

ulterioare, s-a dispus promovarea acestora în funcțiile de execuție

efectivă.

hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul L.A.F., care a

solicitat:        constatarea discriminării la care a fost supus prin

luarea în

discuție a cererilor

și

prin

admiterea lor, ignorându-se cererea nr.

29259/III

3 din 14 septembrie 2009

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

parchetului de pe lângă curtea de apel, grad

dobândit prin promovarea

examenului din sesiunea 25-27 iunie 2001, la care

a obținut media 9,50;

suspendarea

acestor

hotărâri și

blocarea

celor două posturi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

ce erau anunțate de Consiliul Superior al Magistraturii la 01 septembrie

2009 ca fiind

libere, până la luarea în

discuție și a cererii nr. 29259/III3 din 14 septembrie 2009,

de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător parchetului de pe

lângă curtea de apel.

În motivarea cererii, recurentul a

arătat că, după publicarea a două posturi libere de

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a formulat

cererea înregistrată cu nr. 29259/III3 din 14 septembrie 2009, prin care a

solicitat Consiliului Superior al Magistraturii recunoașterea gradului

profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel,

grad dobândit prin promovarea examenului din sesiunea 25-27

iunie 2001, la care a

obținut media 9,50

dar, „urmare

abuzului fostului procuror general J.T., nu a fost

înaintată documentația de examen

Ministrului Justiției pentru emiterea

ordinului de promovare”

și promovarea efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pe unul dintre cele două posturi anunțate la 1 septembrie

2009 ca fiind vacante.

Cu toate acestea, fără ca

solicitarea sa să fie pusă în discuția Plenului, în

ședința din data de 28 octombrie 2009 au fost discutate și

admise cererile de valorificare a rezultatului obținut la concursul de

promovare în funcții de execuție susținut în data de 31 mai

2009, formulate de alți doi procurori, M.D. și T.D., care au fost

promovați pe cele două posturi vacante.

În opinia recurentului, modul în care a

procedat Consiliul Superior al Magistraturii este profund discriminatoriu,

refuzându-i un tratament egal cu ceilalți colegi procurori care vizau

ocuparea acelorași posturi, în condițiile în care media

obținută de el la concursul de promovare din iunie 2001 era

superioară.

La dosar au fost depuse copiile cererilor

adresate Consiliului Superior al Magistraturii, copia recursului declarat

împotriva hotărârii nr.2100 din 26 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și copia deciziei nr. 3500 din 16 iunie

2009.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

invocată de intimat

Analizând cu prioritate, potrivit art. 137

C. proc. civ., excepția lipsei de interes în promovarea recursului,

invocată de intimat, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile plenului, privind cariera

și drepturile judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate cu

recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la

comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea supusă controlului de

legalitate se încadrează în ipoteza textului legal menționat, pentru

că are ca obiect valorificarea rezultatului obținut la concursul de

promovare efectivă în funcții de execuție din data de 31 mai

2009, ca urmare a cererilor formulate de intervenienții M.D. și T.D.,

în temeiul art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și

completările ulterioare.

Împrejurarea că la data

respectivă, recurentul L.A.F. se adresase, la rândul său,

autorității emitente, cu o cerere de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel

și de promovare efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care nu fusese încă supusă dezbaterii Plenului Consiliul

Superior al Magistraturii, îi conferă acestuia calitatea de persoană

interesată în sensul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

A stabili dacă, în raport cu

circumstanțele cauzei, a existat o vătămare a interesului

său legitim și dacă această vătămare a fost

justificată e o chestiune ce ține de fondul cauzei, litigiul fiind

supus, prin natura sa, regulilor și principiilor contenciosului

administrativ.

În consecință, excepția lipsei

de interes urmează a fi respinsă.

Examinând legalitatea hotărârii

contestate prin prisma motivelor invocate de recurent, a prevederilor legale

aplicabile și a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

Hotărârea nr. 1907 din 29 octombrie 2009 a fost adoptată în limitele și în executarea prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a

judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu

modificările și completările ulterioare, în cuprinsul său

nefiind identificate motive de nelegalitate formală care să-i

afecteze validitatea.

Recurentul se consideră

vătămat ca urmare a faptului că intimatul a luat în dezbatere

cererile de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare

din 31 mai 2009 de către cei doi intervenienți anterior cererii pe

care o formulase, la rândul său, cu referire la examenul din sesiunea

25-27 iunie 2001, apreciind că tratamentul care i-a fost aplicat are

caracter discriminatoriu.

Potrivit reglementărilor naționale

și europene în materia egalității în drepturi și

nediscriminării, precum și principiilor cristalizate în

jurisprudența constantă a Convenției Europene a Drepturilor

Omului „a distinge” nu înseamnă însă „a discrimina”, un tratament

diferit devenind discriminatoriu numai atunci când privește situații

analoge sau comparabile, fără o justificare rezonabilă și

obiectivă.

Din perspectiva menționată,

situațiile recurentului și intervenienților nu pot fi socotite

analoge și nici măcar comparabile, pentru că se

fundamentează premise diferite: intervenienții au participat la un

concurs desfășurat în 2009 și au solicitat valorificarea

rezultatelor obținute, în temeiul prevederilor regulamentare în vigoare, în

timp ce solicitarea recurentului viza efectele unui raport juridic născut

în cursul anului 2001, sub imperiul legislației aplicabile atunci. În

acest context, se impune mențiunea că printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă pronunțată anterior

sesizării Consiliului Superior al Magistraturii cu cererea la care se face

referire în prezentul recurs, și anume decizia nr. 3500 din 16 iunie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca tardivă acțiunea având ca

obiect

obligarea Ministerul Public – Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să înainteze

Consiliului Superior al Magistraturii documentația de concurs ca urmare a

susținerii examenului din sesiunea 25-27 iunie 2001, promovat cu media

generală 9,50, obligarea Consiliului Superior al Magistraturii

să-și exercite atribuțiile legale cu privire la promovarea magistraților,

obligarea pârâților să facă cuvenitele mențiuni în carnetul

de muncă cu privire la promovare, majorările salariale aferente,

obligarea pârâților la despăgubiri egale cu diferența dintre

indemnizațiile lunare, indexate, majorate și recalculate, respectiv

cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în funcția de

procuror de curte față de cele primite ca procuror de tribunal,

începând cu momentul producerii efectelor actului administrativ abuziv atacat

și până la achitarea acestora.

Date fiind circumstanțele cauzei, nu

se poate imputa Consiliului Superior al Magistraturii o conduită

abuzivă sau disproporționată care să configureze un exces

de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

hotărârea adoptată încadrându-se în limitele marjei de apreciere pe

care legea i-o recunoaște, în vederea ocupării posturilor vacante

prin procedura prevăzută de legislația în vigoare.

pronunțate

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția privind lipsa

interesului în formularea recursului.

Respinge recursul declarat de L.A.F. împotriva

Hotărârii nr. 1907 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 martie 2010.