ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1279/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Prin Hotărârea nr. 1907 din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus promovarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a procurorilor M.D. și T.D., de la Parchetul de pe lângă t ribunalul Bihor, ca urmare a valorificării rezultatului obținut la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009, începând cu data de 15 noiembrie 2009. În motivarea hotărârii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că din evidențele Direcției resurse umane și organizare a rezultat că M.D.

și T.D. au participat la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009, optând pentru promovarea efectivă într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, obținând mediile generale 9,30 respectiv 9,00 și cel puțin 5,00 la fiecare materie de concurs, clasându-se pe poziția a doua și respectiv a treia, în raport cu candidații care au optat pentru promovarea la această unitate de parchet. Plenul a reținut că, pentru promovarea efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost scos la concurs un post ocupat de candidatul clasat primul, care a obținut media generală 9,70. Din verificarea situației posturilor la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a rezultat că la această unitate de parchet sunt vacante 2 posturi de execuție.

Constatând că cei doi procurori, M.D. și T.D. s-au clasat pe locul 2, respectiv pe locul 3, în raport cu ceilalți candidați, în temeiul dispozițiilor art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și al art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus promovarea acestora în funcțiile de execuție efectivă.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul L.A.F., care a solicitat: constatarea discriminării la care a fost supus prin luarea în discuție a cererilor și prin admiterea lor, ignorându-se cererea nr. 29259/III 3 din 14 septembrie 2009 de recunoaștere a gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, grad dobândit prin promovarea examenului din sesiunea 25-27 iunie 2001, la care a obținut media 9,50; suspendarea acestor hotărâri și blocarea celor două posturi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ce erau anunțate de Consiliul Superior al Magistraturii la 01 septembrie 2009 ca fiind libere, până la luarea în discuție și a cererii nr. 29259/III3 din 14 septembrie 2009, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel.

În motivarea cererii, recurentul a arătat că, după publicarea a două posturi libere de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a formulat cererea înregistrată cu nr. 29259/III3 din 14 septembrie 2009, prin care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii recunoașterea gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, grad dobândit prin promovarea examenului din sesiunea 25-27 iunie 2001, la care a obținut media 9,50 dar, „urmare abuzului fostului procuror general J.T., nu a fost înaintată documentația de examen Ministrului Justiției pentru emiterea ordinului de promovare” și promovarea efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pe unul dintre cele două posturi anunțate la 1 septembrie 2009 ca fiind vacante.

Cu toate acestea, fără ca solicitarea sa să fie pusă în discuția Plenului, în ședința din data de 28 octombrie 2009 au fost discutate și admise cererile de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție susținut în data de 31 mai 2009, formulate de alți doi procurori, M.D. și T.D., care au fost promovați pe cele două posturi vacante. În opinia recurentului, modul în care a procedat Consiliul Superior al Magistraturii este profund discriminatoriu, refuzându-i un tratament egal cu ceilalți colegi procurori care vizau ocuparea acelorași posturi, în condițiile în care media obținută de el la concursul de promovare din iunie 2001 era superioară. La dosar au fost depuse copiile cererilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii, copia recursului declarat împotriva hotărârii nr.2100 din 26 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și copia deciziei nr. 3500 din 16 iunie 2009. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Excepția lipsei de interes invocată de intimat Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimat, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile plenului, privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate cu recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Hotărârea supusă controlului de legalitate se încadrează în ipoteza textului legal menționat, pentru că are ca obiect valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție din data de 31 mai 2009, ca urmare a cererilor formulate de intervenienții M.D.

și T.D., în temeiul art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare. Împrejurarea că la data respectivă, recurentul L.A.F. se adresase, la rândul său, autorității emitente, cu o cerere de recunoaștere a gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel și de promovare efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care nu fusese încă supusă dezbaterii Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, îi conferă acestuia calitatea de persoană interesată în sensul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

A stabili dacă, în raport cu circumstanțele cauzei, a existat o vătămare a interesului său legitim și dacă această vătămare a fost justificată e o chestiune ce ține de fondul cauzei, litigiul fiind supus, prin natura sa, regulilor și principiilor contenciosului administrativ. În consecință, excepția lipsei de interes urmează a fi respinsă. 2. Argumente privind fondul cauzei Examinând legalitatea hotărârii contestate prin prisma motivelor invocate de recurent, a prevederilor legale aplicabile și a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Hotărârea nr. 1907 din 29 octombrie 2009 a fost adoptată în limitele și în executarea prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, în cuprinsul său nefiind identificate motive de nelegalitate formală care să-i afecteze validitatea. Recurentul se consideră vătămat ca urmare a faptului că intimatul a luat în dezbatere cererile de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare din 31 mai 2009 de către cei doi intervenienți anterior cererii pe care o formulase, la rândul său, cu referire la examenul din sesiunea 25-27 iunie 2001, apreciind că tratamentul care i-a fost aplicat are caracter discriminatoriu.

Potrivit reglementărilor naționale și europene în materia egalității în drepturi și nediscriminării, precum și principiilor cristalizate în jurisprudența constantă a Convenției Europene a Drepturilor Omului „a distinge” nu înseamnă însă „a discrimina”, un tratament diferit devenind discriminatoriu numai atunci când privește situații analoge sau comparabile, fără o justificare rezonabilă și obiectivă. Din perspectiva menționată, situațiile recurentului și intervenienților nu pot fi socotite analoge și nici măcar comparabile, pentru că se fundamentează premise diferite: intervenienții au participat la un concurs desfășurat în 2009 și au solicitat valorificarea rezultatelor obținute, în temeiul prevederilor regulamentare în vigoare, în timp ce solicitarea recurentului viza efectele unui raport juridic născut în cursul anului 2001, sub imperiul legislației aplicabile atunci.

În acest context, se impune mențiunea că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată anterior sesizării Consiliului Superior al Magistraturii cu cererea la care se face referire în prezentul recurs, și anume decizia nr. 3500 din 16 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca tardivă acțiunea având ca obiect obligarea Ministerul Public – Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să înainteze Consiliului Superior al Magistraturii documentația de concurs ca urmare a susținerii examenului din sesiunea 25-27 iunie 2001, promovat cu media generală 9,50, obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să-și exercite atribuțiile legale cu privire la promovarea magistraților, obligarea pârâților să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă cu privire la promovare, majorările salariale aferente, obligarea pârâților la despăgubiri egale cu diferența dintre indemnizațiile lunare, indexate, majorate și recalculate, respectiv cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în funcția de procuror de curte față de cele primite ca procuror de tribunal, începând cu momentul producerii efectelor actului administrativ abuziv atacat și până la achitarea acestora.

Date fiind circumstanțele cauzei, nu se poate imputa Consiliului Superior al Magistraturii o conduită abuzivă sau disproporționată care să configureze un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, hotărârea adoptată încadrându-se în limitele marjei de apreciere pe care legea i-o recunoaște, în vederea ocupării posturilor vacante prin procedura prevăzută de legislația în vigoare. 3. Temeiul legal al soluției pronunțate Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția privind lipsa interesului în formularea recursului. Respinge recursul declarat de L.A.F. împotriva Hotărârii nr. 1907 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.