ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1925 din 29 octombrie

2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca

inadmisibilă, cererea formulată de H.C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, prin care solicita promovarea

într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prin valorificarea rezultatului obținut la concursul din

data de 31 mai 2009.

Pentru a hotărî astfel, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență,

că este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor

concursului pentru candidații care au participat la concurs pentru

promovarea pe loc, cum este cazul petentei, această posibilitate având-o,

conform art. 30 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și

procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 621 din 21 septembrie 2006, numai candidații care au participat la

concurs cu opțiunea pentru promovarea efectivă.

Împotriva Hotărârii nr. 1925 din

29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat recurs

H.C.M., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, solicitând

anularea hotărârii atacate, admiterea cererii de promovare pe loc, prin

valorificarea rezultatului obținut la concursul din 31 mai 2009, în sensul

recunoașterii gradului profesional corespunzător parchetului de pe

lângă tribunal, și obligarea intimatului la emiterea unei

hotărâri în acest sens.

În motivarea recursului se

arată, în esență, că prevederile art. 30 din Regulamentul

de concurs nu fac nicio distincție între „promovarea pe loc” și

„promovarea efectivă”, posibilitatea de valorificare ulterioară a

rezultatelor fiind posibilă pentru ambele opțiuni, cu condiția

promovării conform art. 27 din același regulament.

De asemenea, recurenta

consideră că se creează o situație discriminatorie între

candidații care au optat pentru promovarea efectivă și cei care

au optat pentru promovarea pe loc, aceștia din urmă fiind dezavantajați,

în lipsa unei justificări obiective.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii

atacate, ca fiind temeinică și legală.

Analizând hotărârea recurată,

în raport cu criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Recurenta, având calitatea de

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a

înscris la concursul de promovare în funcții de execuție vacante,

organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai

2009, exprimându-și opțiunea în scris în sensul de a fi

promovată pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Pentru acest din urmă parchet, au

fost scoase la concursul de promovare în funcții de execuție, pe loc,

două posturi de procuror, recurenta clasându-se pe locul trei cu media

8,35, astfel încât nu a putut fi promovată.

Prin hotărârea recurată

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins susnumitei cererea

prin care solicita valorificarea rezultatului obținut la concurs, ca inadmisibilă,

apreciindu-se că prevederile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea concursului, întrucât se referă

la „posturile care se vacantează la instanțele și parchetele

pentru care au optat la înscriere”, au în vedere numai situația

valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1)

din Regulamentul de concurs, „

Judecătorii și

procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care

nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi

promovați în posturile ce se vacantează la instanțele și

parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data

comunicării rezultatelor finale ale concursului

”.

De asemenea, conform art. 6 din

același regulament „În termen de 15 zile de la data

publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesați pot

depune cereri de înscriere la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii, în care se menționează felul promovării,

efectivă sau pe loc, instanța ori parchetul la care se solicită

promovarea, specializarea și, pentru promovarea la curțile de apel,

secția pentru care optează” [

alin. (3)] și

„Fiecare candidat

poate formula o singură opțiune cu privire la felul promovării,

instanța ori parchetul la care solicită promovarea, respectiv

secția pentru care optează în cazul promovării la curțile

de apel, precum și specializarea pentru care optează, în vederea

stabilirii materiilor de concurs” [

alin. (4)].

Într-adevăr, din

dispozițiile regulamentare citate rezultă că vacantarea unor

posturi de execuție, care să permită valorificarea rezultatelor

concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale, este posibilă

numai în cazul opțiunii de promovare efectivă, deoarece în

situația promovării pe loc, nu se poate vorbi de eventualitatea vacantării

în intervalul de timp respectiv a unor posturi, atâta timp cât astfel de posturi

sunt scoase la concurs de către CSM și nu presupun existența efectivă

a unui post de execuție vacant; susținerea recurentei, potrivit

căreia prevederile regulamentare nu disting între „promovarea pe loc”

și „promovarea efectivă” și că valorificarea

ulterioară a rezultatelor ar fi posibilă pentru ambele opțiuni,

nu poate fi, deci, primită.

Este, de asemenea, neîntemeiată

și critica privind existența unei discriminări între

candidații care au optat pentru promovarea efectivă și cei care

au optat pentru promovarea pe loc.

Astfel, art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, definește noțiunea de „discriminare”,

înțelegând prin aceasta „orice

deosebire, excludere,

restricție sau preferință …

în condiții de egalitate”.

De asemenea, principiul constituțional

al egalității în drepturi, consacrat de dispozițiile art. 16 din

Legea fundamentală, presupune identitate de soluții numai pentru

situații identice, ceea ce înseamnă că legiuitorul poate stabili

norme diferite pentru persoane aflate în situații diferite.

Or, în speță, este evident

că recurenta, care a optat pentru promovarea pe loc, nu se află

într-o situație identică cu cei care au optat pentru promovarea

efectivă, iar

respingerea de către intimat

a cererii sale are la bază o justificare obiectivă și

rezonabilă, decurgând din existența situațiilor diferite în care

se află candidații care au formulat opțiuni diferite.

În acest sens este, de altfel,

și

jurisprudența CEDO, care, r

aportat

la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și Protocolul nr. 12 la Convenție,

a

afirmat constant că „a distinge nu înseamnă a discrimina” și

că, pentru a fi discriminatorie, diferența de tratament trebuie

să privească situații analoage și comparabile și

să nu se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă

(CEDO, Hoffman împotriva Austriei, §31; CEDO, Fredin împotriva Suediei, §60; CEDO,

Spadea și Scalabrino împotriva Italiei; CEDO, Stubbings și alții

împotriva Regatului Unit, §72).

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va menține, ca fiind

temeinică și legală, hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.C.M.

împotriva Hotărârii nr. 1925 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.