ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5662/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 137/F din 13 martie 2008, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea extinsă, formulată de reclamanții M.V., V.M. și P.L. împotriva pârâților Municipiul Bistrița, prin primar, și Primarul Municipiului Bistrița și, în consecință: - a anulat în parte dispoziția nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Bistrița, în ceea ce privește imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și 7566/3 de pe raza municipiului Bistrița; - a obligat pe pârâți să înainteze notificările formulate și documentația aferentă acestora către Comisia municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în vederea soluționării; - a menținut dispoziția în ceea ce privește respingerea notificării pentru imobilele cu nr. top.

1757, 1758, 1790, 6624 și 6625; - a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 424 din 30 iulie 2001, adresată inițial Prefecturii județului Bistrița-Năsăud și înregistrată ulterior la Primăria Municipiului Bistrița sub nr. 25426 din 08 noiembrie 2001, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren înscris în C.F. 3670 Bistrița, nr. top 1757, 1758, 1790, 6624, 6625, 7564, 7565, 7566, 7566/1, 7566/2, 7566/3, 7564/a, 7564/A/l, teren ce a aparținut defuncților B.I. și M.N., intabulați în anul 1924. Prin nodficarea nr. 422 din 30 iulie 2001, formulată către SC T. SA Bistrița, înregistrată ulterior la Primăria Municipiului Bistrița sub nr. 24977 din 5 noiembrie 2001, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 28.692 mp, înscris în C.F.

7677, nr. top 7564/A/2 și 7564/A/15, fostă proprietate a defuncților B.I. și M.N. Prin notificarea nr. 423 din 30 iulie 2001, formulată către SC E. Cluj, înregistrată ulterior la Primăria Municipiului Bistrița sub nr. 22868 din 12 decembrie 2002, reclamanții au solicitat despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 5.500 mp, înscris în C.F. 3670 Bistrița nr. top. 7564/B, proprietatea defuncților B.I. și M.N. Având în vedere că prin cele trei notificări reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren corespunzătoare unor numere topografice dezmembrate din C.F. 3670 Bistrița, cererile având același obiect, nodficărilc au fost conexate de Primăria Municipiului Bistrița.

Prin dispoziția nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistrița, solicitările reclamanților au fost respinse, reținându-se că, în privința nr. top 1757, 1758, 1790, 6624 și 6625, nu s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului, în privința nr. top 7564 și 7565 cererea este neîntemeiată, întrucât pentru cota de din teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare, iar pentru cealaltă cotă de ½ nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite, respecdv moștenitori ai fostei proprietare tabulare a imobilului și în privința nr. top 7566 cererea este neîntemeiată, deoarece s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare.

Această dispoziție este nelegală și netemeinică în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin cele trei notificări menționate mai sus, reclamanții au solicitat, de fapt, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele terenuri care au fost înscrise inițial în C.F. 3670 Bistrița sub numerele de ordine A+1-9, în calitate de nepoți de soră ai defunctei M.N. Din copia colii funciare amintite rezultă că doar o parte din aceste imobile, respectiv cele de sub A+6, 7 și 9, identificate cu nr. top. 7564, 7565 și 7566/1, 7566/2, 7566/3, cu dezmembrările ulterioare, au consdtuit proprietatea numiților B.I. și M.N., în cote egale, așa cum reiese din înscrierile efectuate sub B 1 și 2. Celelalte imobile, identificate cu nr. top.

1757, 1758, 1790, 6624 și 6625, nu au aparținut niciodată defuncților B.I. și M.N., așa cum rezultă din mențiunile cărții funciare nr. 3670 Bistrița, fiind transcrise în alte coli funciare anterior notării acestor persoane ca proprietari. După transcrierea imobilului cu nr. top 7566/1, 7566/2 și 7566/3 în C.F. 1674 Bistrița, defuncta M.N. a devenit proprietară exclusivă a acestora. Toate aceste imobile au fost preluate apoi la stat și, așa cum rezultă chiar din cuprinsul dispoziției contestate, au făcut obiectul legilor fondului funciar, iar reclamanții nu au susținut contrariul. Astfel, pentru cota de ½ din imobilul cu nr. top. 7564 și 7565 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului B.I.Q.), potrivit deciziei nr. 225/13 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. 645/112/2006, reținându-se că, pentru cealaltă cotă de ½, reclamanții din acel dosar, numiții B.I., P.A., B.A.

și B.I., nu au îndreptățire, fiind toți moștenitori doar ai defunctului B.I., nu și ai defunctei M.N. Imobilele ce au figurat inițial în C.F. 3670 sub A+9, cu nr. top 7566/1, 7566/2 și 7566/3, au fost transcrise în C.F. 1674 Bistrița, în proprietatea exclusivă a defunctei M.N., de la care cota parte de 800/6738 din teren s-a transmis la P.V. și P.M., iar cota parte de 5938/6738 a fost preluată de fostul CAP Bistrița. Și acest teren a făcut obiectul legilor funciare, fiind solicitat atât de numitul P.T., moștenitor al defunctului P.V., cât și de reclamantul M.V., așa cum reiese din cuprinsul Hotărârii nr. 457/2006 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Legile reparatorii adoptate ulterior anului 1990 au domenii de aplicare distincte, referindu-se la categorii diferite de imobile, ele neputând fi aplicate concomitent cu privire la același imobil. Pentru a delimita obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 de cel al legilor fondului funciar, în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile ...al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000...". Potrivit art. 8.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. V din Titlul 1 al Legii nr. 247/2005 prevăd la alin. (1) că notificările ncsoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcții existente, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar la alin. (2) că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Așa fiind, în speță, unitatea deținătoare avea obligația de a transmite notificarea referitoare la imobilele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991, respectiv Legea nr. 1/2000, respectiv cele cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și 7566/3, Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița, în vederea competentei soluționări. Nu este admisibil ca două legi distincte, cu proceduri de restituire diferite, cum sunt Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 18/1991, să poată fi aplicabile în același timp, pentru cote diferite din imobilele terenuri identificate cu nr. top. 7Ș64, 7565, iar în ceea ce privește nr. top. 7566, cu dezmembrările ulterioare, reclamantul M.V.

a uzat distinct de prevederile art. 33 din Legea nr. 1/2000, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Rezultă că, în mod greșit, pârâții au soluționat cererea reclamanților referitoare la imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565 și 7566/1, 7566/2, 7566/3 de pe raza municipiului Bistrița în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția atacată fiind nelegală și netemeinică sub acest aspect, așa încât urmează a fi anulată în parte, iar pârâții obligați să înainteze notificările reclamanților și documentația aferentă Comisiei municipale Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor spre competentă soluționare. Împotriva sentinței susmenționate au declarat apel ambele părți.

La data de 11 septembrie 2008, SC M.I. SRL Bistrița, reprezentată prin D.M., a formulat cerere de intervenție indtulată în interes propriu, cerere precizată ulterior ca fiind accesorie, în interesul pârâților, și care a fost încuviințată în principiu de instanță, la termenul din 07 octombrie 2009. Prin decizia nr. 272/A din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, precum și cererea de intervenție accesorie. Pentru a respinge apelul reclamanților, curtea a reținut următoarele: Reclamanții au solicitat anularea dispoziției de respingere a notificărilor lor, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistrița, și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin care sa li se acorde, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru imobilele înscrise în C.F.

3670 Bistrița, nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624, 6625, 7564, 7565, 7566, 7566/1, 7566/2, 7566/3, 7564/a, 7564/a/l, în C.F. 7677 Bistrița, nr. top. 7564/A/2 și 7564/A/15 și în C.F. 3670 Bistrița, nr. top. 7564/B. Din C.F. 3670 Bistrița rezultă că proprietarii unora dintre nr. top. revendicate, respecdv 1757, 1758, 1790, 6624 și 6625, au fost B.I. și M.N., al căror drept a fost intabulat din anul 1924, în cote egale. Reclamanții au revendicat imobilele după proprietara de C.F. M.N., în calitate de nepoți de soră. Celelalte numere topografice au fost transcrise în alte cărți funciare, anterior anului 1924, când B.I. și M.N. și-au înscris dreptul de proprietate. Din C.F. 1674 coroborată cu C.F. 3670 rezultă că nr. top.

7566/1, 7566/2 și 7566/3 au fost transcrise din C.F. 3670 Bistrița în C.F. 1674 Bistrița, M.N. devenind proprietară asupra acestor imobile. Ulterior, respecdv în 1973, asupra cotei părți de 5988/6738 devenise proprietară CAP Bistrița, iar asupra cotei părți de 800/6788 P.V. și Măria, cu titlu de uzucapiune. Acest teren din C.F. 1674 Bistrița a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind solicitat atât de moștenitorii proprietarului de C.F.P., cât și de reclamantul M.V., fapt dovedit cu Hotărârea Comisiei Județene Bistrița Năsăud. Prin urmare, în C.F. 3670 Bistrița au rămas nr. top. 7564, 7565, care au fost preluate cu ddu de comasare de CAP Bistrița. Pentru cota parte de ½ din nr. top. 7564 și 7565 s-a dispus restituirea în baza Legii nr. 18/1991, în dosarul nr. 645/112/2006 al Tribunalului Bistrița.

Prin motivele de apel, reclamanții au criticat sentința de fond doar cu privire la imobilele cu nr. top. 7564 și 7565 din C.F. 3670 Bistrița. Așa cum recunosc chiar reclamanții, cele două terenuri din numerele topografice au fost cooperativizate, iar ulterior, prin decizia nr. 267/1975, terenul a fost trecut în proprietatea Statului Român de la C.A.P. Bistrița, pentru construirea I.J.G.C.L. Bistrița Năsăud. Prin decizia Consiliului Popular al județului Bistrița Năsăud s-a aprobat schimbul de terenuri proprietate de stat cu terenuri proprietatea CAP Bistrița, astfel că i se atribuie în proprietate C.A.P. Bistrița o suprafață de 20.500 mp în schimbul celei de 20.500 mp trecute în proprietatea statului din proprietatea CAP Bistrița.

Ulterior, cele două numere topografice au fost dezmembrate, unele nr. top. noi ca 7564/A/1/2, în suprafață de 9675 mp, rămânând înscrise pe vechiul proprietar, iar nr. top. 7565, în suprafață de 576 mp, fiind ocupat în prezent de pârâul care traversează zona și aleile aferente acestuia. O parte din nr. top. 7564/A/1/2 este ocupat de pârâu, podul betonat care traversează pârâul, aleile betonate de pe marginea pârâului, blocuri de locuințe și U.P. Bistrița, fapt constatat prin expertiza tehnică efectuată în cauză. Așa se explică faptul ca suprafața de teren agricol cu care autorii reclamanților au intrat în CAP Bistrița nu se mai regăsește fizic în perimetrul acesteia, după operațiunea de expropriere.

Acest lucru nu înseamnă că CAP ui a pierdut suprafața de teren, câtă vreme este vorba de un schimb, în locul terenului ce i-a aparținut CAP-lui primind în schimb alte suprafețe. Așadar, regimul juridic al terenului în litigiu este acela de teren adus în CAP și trecut ulterior în proprietatea statului, aflat la 1 ianuarie 1990 în proprietatea pârâților. In raport de această situație, soluția instanței de fond, aceea de anulare în parte a dispoziției nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistrița, în ce privește imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și 7566/3, și de obligare a pârâților să înainteze notificările formulate și documentația aferentă către Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Bistrița, este legală.

Aceleași considerente au fost avute în vedere și pentru respingerea apelului pârâților, cu privire la care curtea a reținut, în plus, că reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori după proprietara de carte funciară M.N., prin actele de stare civilă aflate la filele 103, 104, sentința civilă nr. 4596/2008 a Judecătoriei Bistrița de la fila 110, certificatul de deces de la fila 130 și actele privind dezbaterea succesiunii după M.N. de la filele 147, 148 din dosarul de fond. In ce privește cererea de intervenție accesorie, s-a reținut că se impune a fi respinsă față de respingerea apelului părților în favoarea cărora a fost făcută. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți și pârâți.

I. Reclamanții au înregistrat cererea de recurs la instanța de apel, la data de 29 decembrie 2009, susținând că, în mod nelegal, nu le-a fost admis apelul, în condițiile în care au dovedit că sunt moștenitorii defunctei M.N., proprietară înscrisă în C.F. 3670 Bistrița la data de 31 iulie 1924, în cotă, sub nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624, 6625, 7564, 7565, 7566, cuvenindu-li-se astfel măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele ce au aparținut defunctei. II. Pârâții, care au expediat recursul prin poștă la data de 21 decembrie 2009, au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au arătat ca decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, și art. 296 C. proc.

civ. 1. Deși a apreciat corect situația imobilelor teren notificate, identificate cu nr. top. 7564, 7565, 756/1, 7566/2 și 7566/3, instanța de apel a făcut o greșită aplicare la speță a prevederilor legale incidente atunci când a menținut soluția fondului. Instanța de apel a reținut corect faptul că imobilul teren transcris din C.F. nr. 3670 Bistrița în C.F. 1674, având nr. top. 7566/1, 7566/2 și 7566/3, a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, precum și faptul că terenul identificat cu nr. top. 7564, 7565 din C.F. nr. 3670 Bistrița are regimul de teren adus în CAP și ulterior trecut în proprietatea statului, însă în mod greșit a menținut soluția de înaintare a notificărilor către Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra Bistrița, în vederea soluționării.

Față de această situație juridică a imobilelor teren în discuție, acestora nu le sunt incidente prevederile art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005, cum greșit au reținut instanțele anterioare. Raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, soluția care poate fi adoptată de către unitățile deținătoare este aceea de respingere a notificărilor formulate, terenurile fiind situate în intravilanul localității, Municipiul Bistrița având calitatea de unitate deținătoare și acestea au făcut obiectul legilor fondului funciar sau intră sub incidența acestor legi. 2. Deși a respins ambele apeluri promovate împotriva soluției instanței de fond, în mod greșit instanța de apel a făcut adăugiri la considerentele sentinței, statuând ca reclamanții-apelanți și-ar fi dovedit calitatea de moștenitori după proprietara de carte funciară.

Raportat la prevederile art. 296 C. proc. civ., instanța de apel poate doar păstra sau modifica soluția fondului și nu poate face adăugiri la soluția păstrată în totalitate. 3. Sub acest din urmă aspect, considerentele reținute de instanță sunt eronate, deoarece reclamanții nu au dovedit în totalitate, cu acte de stare civilă, calitatea de moștenitori față de proprietara tabulară M.N., chiar dacă în fața instanței de apel au completat probatoriul. Astfel, la dosar nu au fost depuse integral actele de stare civilă pentru toate persoanele menționate în arborele genealogic și nu a fost depus un certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor. De asemenea, între datele și numele menționate în actele de stare civilă depuse există diferențe, ncanalizate de către instanța de apel, diferențe care arată faptul ca nu este vorba de unele și aceleași persoane.

In acest sens, este de observat că potrivit extrasului de naștere depus la dosar pentru numita M.M., aceasta este fiica lui M.T. și S. și s-a născut în anul 1976, însă potrivit extrasului de căsătorie depus pentru această persoană, tatăl era T. și T.C. și în anul 1891 avea 18 ani, rezultând că s-ar fi născut în anul 1973, iar potrivit certificatului de deces, mama acesteia a fost L.S. și nu M. și a fost născută în anul 1879. Față de aceste documente, aceeași persoană născută M.M., căsătorită F. nu putea avea părinți având nume diferite și nu putea să fie născută și în anul 1873 și în anul 1876 și în anul 1879. Pentru cealaltă antecesoarc, numita M.P., care s-ar fi căsătorit C., nu a fost depus certificatul de naștere și de căsătorie, iar potrivit certificatului de deces, antecesorii săi au fost M.T.

și S.S., persoane diferite față de cele menționate în arborele genealogic depus la dosar sau față de antecesorii numitelor M.N., proprietara tabulară, și M.M. In consecință, în mod greșit a statuat instanța de apel că reclamanții și-ar fi dovedit calitatea de moștenitori, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. Examinând recursurile exercitate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: I. Cu privire la recursul reclamanților s-a invocat, din oficiu, de către instanță, în ședința publică de la 29 octombrie 2010, excepția tardivității, care va fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, decizia recurată a fost comunicată reclamanților la data de 09 decembrie 2009, așa cum rezultă din dovezile de comunicare de la filele 228, 233 și respectiv 234 dosar apel, care îndeplinesc toate condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ. Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul), urmează a se reține că, pentru reclamanți, termenul de declarare a recursului s-a sfârșit la data de 25 decembrie 2009, respecdv într-o zi de sărbătoare legală, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ. el s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, luni, 28 decembrie 2009. Reclamanții au declarat, însă, recurs la data de 29 decembrie 2009, conform vizei de înregistrare a cererii lor la Curtea de Apel Cluj (aflată la fila 2 din dosarul Î.C.C.J.), deci peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. Întrucât reclamanții au declarat recurs peste termenul legal, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului acestor părți ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac. II. Cu privire la recursul pârâților: 1. Instanța de apel a reținut că regimul juridic al terenurilor pentru care s-a dispus la fond înaintarea notificărilor către Comisia municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, aspect necontestat de către recurenții-pârâți.

Recurenții-pârâți contestă, însă, raportat la acest regim juridic, aplicabilitatea la speță a dispozițiilor art. V din Titlul I al Legii nr. 245/2007, pe temeiul cărora s-a dispus obligarea lor să înainteze notificările reclamanților împreună cu documentația aferentă Comisiei municipale Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, în vederea soluționării. Ei susțin că regimul juridic al terenurilor determina incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în aplicarea căruia entitatea învestită cu soluționarea notificărilor trebuia să le respingă. Dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 exceptează din domeniul de reglementare al acestei legi reparatorii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, ceea ce nu era, însă, de natură să conducă la respingerea notificărilor formulate de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, cum greșit pretind recurenții-pârâți.

In ceea ce privește modul de soluționare al notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, care au ca obiect terenuri dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta este stabilit de art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005, după cum corect au reținut și instanțele anterioare.

Astfel, art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005 prevede la alin. (1) că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcții de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legilor fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, iar la alin. (2) prevede că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Rezultă că, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, notificările cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 10/2001, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legilor fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, sens în care sunt și prevederile pct. 8.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

In speță, ambele condiții ale art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 sunt îndeplinite, respectiv notificările reclamanților privesc terenuri prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și acestea nu erau încă soluționate la data de 25 iulie 2005, când a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 - dispoziția în soluționarea notificărilor reclamanților a fost emisă de pârâți la data de 12 septembrie 2007. În consecință, prin confirmarea soluției fondului de anulare în parte a dispoziției nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Bistrița, în ce privește imobilele identificate cu nr. top.

7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și 7566/3 de pe raza municipiului Bistrița, și de obligare a pârâților să înainteze notificările formulate de reclamanți pentru aceste imobile și documentația aferentă către Comisia municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 cu referire la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Criticile vizând interpretarea și aplicarea greșită la speță a dispozițiilor legale evocate sunt așadar neîntemeiate și, prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 2. Nici criticile vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, astfel că nici din acest punct de vedere nu este operant în speță cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Art. 296 C. proc. civ. reglementează soluțiile posibile în apel, respectiv păstrarea ori schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii apelate. In speță, instanța de apel a respins, ca nefondate, apelurile exercitate de părți și a menținut sentința primei instanțe, făcând astfel o aplicare corectă a dispozițiilor legale susmenționate. Faptul că, în motivarea soluției date, instanța de apel a adus un argument suplimentar celor reținute de prima instanță în sentința apelată nu reprezintă o încălcare a art. 296 C. proc.

civ., cum greșit pretind recurenții-pârâți, deoarece păstrarea hotărârii atacate nu implică obligația instanței de control judiciar de a se limita la motivele pe care prima instanță și-a fundamentat soluția. Dimpotrivă, în virtutea obligației de motivare a hotărârii pronunțate, prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de control judiciar trebuie să răspundă în fapt și în drept criticilor formulate, sens în care își poate însuși pur și simplu faptele și motivele din hotărârea atacată - ceea ce pentru ea este un drept, iar nu o obligație - sau poate aduce argumente noi față de acestea.

Argumentul instanței de apel, potrivit căruia reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori de pe urma proprietarei tabulare M.N., răspunde criticii vizând această chestiune din apelul pârâților, fiind un argument pentru respingerea apelului acestor părți și păstrarea sentinței apelate, așa încât nu se poate susține că procedând astfel, instanța de apel ar fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. 3. Recurenții contestă calitatea reclamanților de moștenitori ai defunctei M.N., susținând că în mod greșit instanța de apel a reținut ca dovedită această calitate în raport de probele administrate. Critica în discuție nu se încadrează în cazul de modificare indicat de recurenți - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și nici în vreun alt caz de nelegalitate dintre cele expres și Limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Aceasta deoarece, nemulțumirea concretă a recurenților se referă la modul în care instanța de apel a stabilit o anumită situație de fapt în urma interpretării probelor administrate pe aspectul calității de moștenitori a reclamanților, or reevaluarea stării de fapt prin reaprecicrea probelor, la care tind în realitate recurenții atunci când invoca aplicarea greșită a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Ca atare, critica vizând starea de fapt legată de calitatea reclamanților de moștenitori de pe urma defunctei M.N. fiind una de netemeinicic, iar nu de nelegalitate, ea excede cadrului restrictiv al recursului, astfel cum este el reglementat în prezent de art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi analizată. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul pârâților este nefondat, urmând a-l respinge în consecință, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții M.V., V.M. și P.L. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții municipiul Bistrița, prin primar, și Primarul Municipiului Bistrița împotriva deciziei civile nr. 272/A din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.