ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5662/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5662/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 137/F din 13

martie 2008, Tribunalul Bistrița-Năsăud

a

admis în parte acțiunea extinsă, formulată de reclamanții M.V., V.M. și P.L.

împotriva pârâților Municipiul Bistrița, prin primar, și Primarul Municipiului

Bistrița și, în consecință:

- a anulat în parte dispoziția nr.

1736 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Bistrița, în ceea ce

privește imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și

7566/3 de pe raza municipiului Bistrița;

- a obligat pe pârâți să înainteze

notificările formulate și documentația aferentă acestora către Comisia

municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor, în vederea soluționării;

- a menținut dispoziția în ceea ce

privește respingerea notificării pentru imobilele cu nr. top. 1757, 1758, 1790,

6624 și 6625;

- a respins cererea reclamanților de

obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

Prin notificarea nr. 424 din 30 iulie 2001,

adresată inițial Prefecturii județului Bistrița-Năsăud și înregistrată ulterior

la Primăria Municipiului Bistrița sub nr. 25426 din 08 noiembrie 2001,

reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren înscris

în C.F. 3670 Bistrița, nr. top 1757, 1758, 1790, 6624, 6625, 7564, 7565, 7566,

7566/1, 7566/2, 7566/3, 7564/a, 7564/A/l, teren ce a aparținut defuncților B.I.

și M.N., intabulați în anul 1924.

Prin nodficarea nr. 422 din 30 iulie

2001, formulată către SC T. SA Bistrița, înregistrată ulterior la Primăria

Municipiului Bistrița sub nr. 24977 din 5 noiembrie 2001, reclamanții au

solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 28.692

mp, înscris în C.F. 7677, nr. top 7564/A/2 și 7564/A/15, fostă proprietate a

defuncților B.I. și M.N.

Prin notificarea nr. 423 din 30 iulie 2001,

formulată către SC E. Cluj, înregistrată ulterior la Primăria Municipiului

Bistrița sub nr. 22868 din 12 decembrie 2002, reclamanții au solicitat

despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 5.500 mp, înscris în C.F.

3670 Bistrița nr. top. 7564/B, proprietatea defuncților B.I. și M.N.

Având în vedere că prin cele trei

notificări reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilele

teren corespunzătoare unor numere topografice dezmembrate din C.F. 3670

Bistrița, cererile având același obiect, nodficărilc au fost conexate de

Primăria Municipiului Bistrița.

Prin dispoziția nr. 1736 din 12

septembrie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistrița, solicitările reclamanților

au fost respinse, reținându-se că, în privința nr. top 1757, 1758, 1790, 6624

și 6625, nu s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului, în privința nr.

top 7564 și 7565 cererea este neîntemeiată, întrucât pentru cota de din teren

s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare, iar pentru

cealaltă cotă de ½ nu s-a făcut dovada calității de persoane

îndreptățite, respecdv moștenitori ai fostei proprietare tabulare a imobilului

și în privința nr. top 7566 cererea este neîntemeiată, deoarece s-a

reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare.

Această dispoziție este nelegală și

netemeinică în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Prin cele trei notificări menționate

mai sus, reclamanții au solicitat, de fapt, acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilele terenuri care au fost înscrise inițial în C.F. 3670 Bistrița

sub numerele de ordine A+1-9, în calitate de nepoți de soră ai defunctei M.N.

Din copia colii funciare amintite rezultă

că doar o parte din aceste imobile, respectiv cele de sub A+6, 7 și 9,

identificate cu nr. top. 7564, 7565 și 7566/1, 7566/2, 7566/3, cu dezmembrările

ulterioare, au consdtuit proprietatea numiților B.I. și M.N., în cote egale,

așa cum reiese din înscrierile efectuate sub B 1 și 2.

Celelalte imobile, identificate cu nr.

top. 1757, 1758, 1790, 6624 și 6625, nu au aparținut niciodată defuncților B.I.

și M.N., așa cum rezultă din mențiunile cărții funciare nr. 3670 Bistrița,

fiind transcrise în alte coli funciare anterior notării acestor persoane ca

proprietari.

După transcrierea imobilului cu nr.

top 7566/1, 7566/2 și 7566/3 în C.F. 1674 Bistrița, defuncta M.N. a devenit

proprietară exclusivă a acestora.

Toate aceste imobile au fost preluate

apoi la stat și, așa cum rezultă chiar din cuprinsul dispoziției contestate, au

făcut obiectul legilor fondului funciar, iar reclamanții nu au susținut

contrariul.

Astfel, pentru cota de ½ din

imobilul cu nr. top. 7564 și 7565 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate

în favoarea moștenitorilor defunctului B.I.Q.), potrivit deciziei nr. 225/13

iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr.

645/112/2006, reținându-se că, pentru cealaltă cotă de ½, reclamanții

din acel dosar, numiții B.I., P.A., B.A. și B.I., nu au îndreptățire, fiind

toți moștenitori doar ai defunctului B.I., nu și ai defunctei M.N.

Imobilele ce au figurat inițial în C.F.

3670 sub A+9, cu nr. top 7566/1, 7566/2 și 7566/3, au fost transcrise în C.F.

1674 Bistrița, în proprietatea exclusivă a defunctei M.N., de la care cota

parte de 800/6738 din teren s-a transmis la P.V. și P.M., iar cota parte de

5938/6738 a fost preluată de fostul CAP Bistrița.

Și acest teren a făcut obiectul

legilor funciare, fiind solicitat atât de numitul P.T., moștenitor al

defunctului P.V., cât și de reclamantul M.V., așa cum reiese din cuprinsul

Hotărârii nr. 457/2006 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Legile reparatorii adoptate ulterior

anului 1990 au domenii de aplicare distincte, referindu-se la categorii

diferite de imobile, ele neputând fi aplicate concomitent cu privire la același

imobil.

Pentru a delimita obiectul de

reglementare al Legii nr. 10/2001 de cel al legilor fondului funciar, în art. 8

alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 s-a

prevăzut că „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile ...al căror regim

juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000...".

Potrivit art. 8.2 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin.

(1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art.

V

alin. (2)

din Titlul

I

al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor

comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii

nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art.

V

din

Titlul 1 al Legii nr. 247/2005 prevăd la alin. (1) că notificările

ncsoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca

obiect construcții existente, situate în extravilanul localităților, aparținând

exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului,

construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația

forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea

soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și

municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.

18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare,

iar la alin. (2) că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și

pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Așa fiind, în speță, unitatea

deținătoare avea obligația de a transmite notificarea referitoare la imobilele

al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991, respectiv Legea

nr. 1/2000, respectiv cele cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și 7566/3,

Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor Bistrița, în vederea competentei soluționări.

Nu este admisibil ca două legi

distincte, cu proceduri de restituire diferite, cum sunt Legea nr. 10/2001 și

Legea nr. 18/1991, să poată fi aplicabile în același timp, pentru cote diferite

din imobilele terenuri identificate cu nr. top. 7Ș64, 7565, iar în ceea ce

privește nr. top. 7566, cu dezmembrările ulterioare, reclamantul M.V. a uzat

distinct de prevederile art. 33 din Legea nr. 1/2000, așa cum aceasta a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005.

Rezultă că, în mod greșit, pârâții au

soluționat cererea reclamanților referitoare la imobilele identificate cu nr.

top. 7564, 7565 și 7566/1, 7566/2, 7566/3 de pe raza municipiului Bistrița în

temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția atacată fiind nelegală și netemeinică sub

acest aspect, așa încât urmează a fi anulată în parte, iar pârâții obligați să

înainteze notificările reclamanților și documentația aferentă Comisiei

municipale Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor spre competentă soluționare.

Împotriva sentinței susmenționate au

declarat apel ambele părți.

La data de 11 septembrie 2008, SC M.I.

SRL Bistrița, reprezentată prin D.M., a formulat cerere de intervenție

indtulată în interes propriu, cerere precizată ulterior ca fiind accesorie, în

interesul pârâților, și care a fost încuviințată în principiu de instanță, la

termenul din 07 octombrie 2009.

Prin decizia nr. 272/A din 21

octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie,

a

respins, ca nefondate, ambele apeluri, precum și cererea de intervenție

accesorie.

Pentru a respinge apelul

reclamanților, curtea a reținut următoarele:

Reclamanții au solicitat anularea

dispoziției de respingere a notificărilor lor, emisă de pârâtul Primarul

Municipiului Bistrița, și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții

prin care sa li se acorde, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru

imobilele înscrise în C.F. 3670 Bistrița, nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624,

6625, 7564, 7565, 7566, 7566/1, 7566/2, 7566/3, 7564/a, 7564/a/l, în C.F. 7677

Bistrița, nr. top. 7564/A/2 și 7564/A/15 și în C.F. 3670 Bistrița, nr. top.

7564/B.

Din C.F. 3670 Bistrița rezultă că

proprietarii unora dintre nr. top. revendicate, respecdv 1757, 1758, 1790, 6624

și 6625, au fost B.I. și M.N., al căror drept a fost intabulat din anul 1924,

în cote egale.

Reclamanții au revendicat imobilele

după proprietara de C.F. M.N., în calitate de nepoți de soră.

Celelalte numere topografice au fost

transcrise în alte cărți funciare, anterior anului 1924, când B.I. și M.N.

și-au înscris dreptul de proprietate.

Din C.F. 1674 coroborată cu C.F. 3670

rezultă că nr. top. 7566/1, 7566/2 și 7566/3 au fost transcrise din C.F. 3670

Bistrița în C.F. 1674 Bistrița, M.N. devenind proprietară asupra acestor

imobile. Ulterior, respecdv în 1973, asupra cotei părți de 5988/6738 devenise

proprietară CAP Bistrița, iar asupra cotei părți de 800/6788 P.V. și Măria, cu

titlu de uzucapiune.

Acest teren din C.F. 1674 Bistrița a

făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind solicitat atât de moștenitorii

proprietarului de C.F.P., cât și de reclamantul M.V., fapt dovedit cu Hotărârea

Comisiei Județene Bistrița Năsăud.

Prin urmare, în C.F. 3670 Bistrița au

rămas nr. top. 7564, 7565, care au fost preluate cu ddu de comasare de CAP

Bistrița. Pentru cota parte de ½ din nr. top. 7564 și 7565 s-a dispus

restituirea în baza Legii nr. 18/1991, în dosarul nr. 645/112/2006 al

Tribunalului Bistrița.

Prin motivele de apel, reclamanții au

criticat sentința de fond doar cu privire la imobilele cu nr. top. 7564 și 7565

din C.F. 3670 Bistrița. Așa cum recunosc chiar reclamanții, cele două terenuri

din numerele topografice au fost cooperativizate, iar ulterior, prin decizia

nr. 267/1975, terenul a fost trecut în proprietatea Statului Român de la C.A.P.

Bistrița, pentru construirea I.J.G.C.L. Bistrița Năsăud.

Prin decizia Consiliului Popular al

județului Bistrița Năsăud s-a aprobat schimbul de terenuri proprietate de stat

cu terenuri proprietatea CAP Bistrița, astfel că i se atribuie în proprietate C.A.P.

Bistrița o suprafață de 20.500 mp în schimbul celei de 20.500 mp trecute în

proprietatea statului din proprietatea CAP Bistrița.

Ulterior, cele două numere topografice

au fost dezmembrate, unele nr. top. noi ca 7564/A/1/2, în suprafață de 9675 mp,

rămânând înscrise pe vechiul proprietar, iar nr. top. 7565, în suprafață de 576

mp, fiind ocupat în prezent de pârâul care traversează zona și aleile aferente

acestuia.

O parte din nr. top. 7564/A/1/2 este

ocupat de pârâu, podul betonat care traversează pârâul, aleile betonate de pe

marginea pârâului, blocuri de locuințe și U.P. Bistrița, fapt constatat prin

expertiza tehnică efectuată în cauză.

Așa se explică faptul ca suprafața de

teren agricol cu care autorii reclamanților au intrat în CAP Bistrița nu se mai

regăsește fizic în perimetrul acesteia, după operațiunea de expropriere. Acest

lucru nu înseamnă că CAP ui a pierdut suprafața de teren, câtă vreme este vorba

de un schimb, în locul terenului ce i-a aparținut CAP-lui primind în schimb

alte suprafețe.

Așadar, regimul juridic al terenului

în litigiu este acela de teren adus în CAP și trecut ulterior în proprietatea

statului, aflat la 1 ianuarie 1990 în proprietatea pârâților.

In raport de această situație, soluția

instanței de fond, aceea de anulare în parte a dispoziției nr. 1736 din 12

septembrie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistrița, în ce privește

imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și 7566/3, și de

obligare a pârâților să înainteze notificările formulate și documentația

aferentă către Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Bistrița, este

legală.

Aceleași considerente au fost avute în

vedere și pentru respingerea apelului pârâților, cu privire la care curtea a

reținut, în plus, că reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori după

proprietara de carte funciară M.N., prin actele de stare civilă aflate la

filele 103, 104, sentința civilă nr. 4596/2008 a Judecătoriei Bistrița de la

fila 110, certificatul de deces de la fila 130 și actele privind dezbaterea

succesiunii după M.N. de la filele 147, 148 din dosarul de fond.

In ce privește cererea de intervenție

accesorie, s-a reținut că se impune a fi respinsă față de respingerea apelului

părților în favoarea cărora a fost făcută.

Decizia curții de apel a fost atacată

cu recurs de către reclamanți și pârâți.

I.

Reclamanții

au

înregistrat cererea de recurs la instanța de apel, la data de 29 decembrie 2009,

susținând că, în mod nelegal, nu le-a fost admis apelul, în condițiile în care au

dovedit că sunt moștenitorii defunctei M.N., proprietară înscrisă în C.F. 3670

Bistrița la data de 31 iulie 1924, în cotă, sub nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624,

6625, 7564, 7565, 7566, cuvenindu-li-se astfel măsuri reparatorii în baza Legii

nr. 10/2001 pentru imobilele ce au aparținut defunctei.

II.

Pârâții,

care

au expediat recursul prin poștă la data de 21 decembrie 2009, au invocat

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au arătat

ca decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată, și art. 296 C. proc. civ.

imobilelor teren notificate, identificate cu nr. top. 7564, 7565, 756/1, 7566/2

și 7566/3, instanța de apel a făcut o greșită aplicare la speță a prevederilor

legale incidente atunci când a menținut soluția fondului.

Instanța de apel a reținut corect

faptul că imobilul teren transcris din C.F. nr. 3670 Bistrița în C.F. 1674,

având nr. top. 7566/1, 7566/2 și 7566/3, a făcut obiectul Legii nr. 18/1991,

precum și faptul că terenul identificat cu nr. top. 7564, 7565 din C.F. nr.

3670 Bistrița are regimul de teren adus în CAP și ulterior trecut în

proprietatea statului, însă în mod greșit a menținut soluția de înaintare a

notificărilor către Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra Bistrița, în vederea soluționării.

Față de această situație juridică a

imobilelor teren în discuție, acestora nu le sunt incidente prevederile art.

V

din

Titlul

I

al Legii nr. 247/2005, cum greșit au reținut

instanțele anterioare.

Raportat la prevederile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, republicată, soluția care poate fi adoptată de către

unitățile deținătoare este aceea de respingere a notificărilor formulate,

terenurile fiind situate în intravilanul localității, Municipiul Bistrița având

calitatea de unitate deținătoare și acestea au făcut obiectul legilor fondului

funciar sau intră sub incidența acestor legi.

promovate împotriva soluției instanței de fond, în mod greșit instanța de apel

a făcut adăugiri la considerentele sentinței, statuând ca reclamanții-apelanți

și-ar fi dovedit calitatea de moștenitori după proprietara de carte funciară.

Raportat la prevederile art. 296 C.

proc. civ., instanța de apel poate doar păstra sau modifica soluția fondului și

nu poate face adăugiri la soluția păstrată în totalitate.

3.

Sub acest din urmă aspect, considerentele reținute

de instanță sunt eronate, deoarece reclamanții nu au dovedit în totalitate, cu

acte de stare civilă, calitatea de moștenitori față de proprietara tabulară M.N.,

chiar dacă în fața instanței de apel au completat probatoriul.

Astfel, la dosar nu au fost depuse

integral actele de stare civilă pentru toate persoanele menționate în arborele

genealogic și nu a fost depus un certificat de moștenitor sau de calitate de

moștenitor.

De asemenea, între datele și numele

menționate în actele de stare civilă depuse există diferențe, ncanalizate de

către instanța de apel, diferențe care arată faptul ca nu este vorba de unele

și aceleași persoane.

In acest sens, este de observat că

potrivit extrasului de naștere depus la dosar pentru numita M.M., aceasta este

fiica lui M.T. și S. și s-a născut în anul 1976, însă potrivit extrasului de

căsătorie depus pentru această persoană, tatăl era T. și T.C. și în anul 1891

avea 18 ani, rezultând că s-ar fi născut în anul 1973, iar potrivit

certificatului de deces, mama acesteia a fost L.S. și nu M. și a fost născută

în anul 1879.

Față de aceste documente, aceeași

persoană născută M.M., căsătorită F. nu putea avea părinți având nume diferite

și nu putea să fie născută și în anul 1873 și în anul 1876 și în anul 1879.

Pentru cealaltă antecesoarc, numita M.P.,

care s-ar fi căsătorit C., nu a fost depus certificatul de naștere și de

căsătorie, iar potrivit certificatului de deces, antecesorii săi au fost M.T.

și S.S., persoane diferite față de cele menționate în arborele genealogic depus

la dosar sau față de

antecesorii numitelor

M.N., proprietara tabulară, și M.M.

In consecință, în mod greșit a statuat

instanța de apel că reclamanții și-ar fi dovedit calitatea de moștenitori, în

temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Examinând recursurile exercitate în

cauză, Înalta Curte reține următoarele:

I.

Cu privire la recursul reclamanților

s-a invocat, din oficiu, de către instanță, în

ședința publică de la 29 octombrie 2010, excepția tardivității, care va fi

admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 301 C. proc. civ.,

termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea

căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai

exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei.

În speță, decizia recurată a fost

comunicată reclamanților la data de 09 decembrie 2009, așa cum rezultă din

dovezile de comunicare de la filele 228, 233 și respectiv 234 dosar apel, care

îndeplinesc toate condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Raportat la data comunicării deciziei

atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C.

proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în

calcul nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul),

urmează a se reține că, pentru reclamanți, termenul de declarare a recursului

s-a sfârșit la data de 25 decembrie 2009, respecdv într-o zi de sărbătoare

legală, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc.

civ. el s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, luni,

28 decembrie 2009.

Reclamanții au declarat, însă, recurs

la data de 29 decembrie 2009, conform vizei de înregistrare a cererii lor la

Curtea de Apel Cluj (aflată la fila 2 din dosarul Î.C.C.J.), deci peste

termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Întrucât reclamanții au declarat

recurs peste termenul legal, Înalta Curte urmează să dispună respingerea

recursului acestor părți ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii

decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea

în termen a oricărei căi de atac.

II.

Cu privire la recursul pârâților:

regimul juridic al terenurilor pentru care s-a dispus la fond înaintarea

notificărilor către Comisia municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor este reglementat de Legea fondului

funciar nr. 18/1991, aspect necontestat de către recurenții-pârâți.

Recurenții-pârâți contestă, însă,

raportat la acest regim juridic, aplicabilitatea la speță a dispozițiilor art.

V

din

Titlul

I

al Legii nr. 245/2007, pe temeiul cărora s-a dispus

obligarea lor să înainteze notificările reclamanților împreună cu documentația

aferentă Comisiei municipale Bistrița pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată, în vederea soluționării. Ei susțin că regimul juridic al

terenurilor determina incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

aplicarea căruia entitatea învestită cu soluționarea notificărilor trebuia să

le respingă.

Dispozițiile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 exceptează din domeniul de reglementare al acestei legi

reparatorii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, ceea ce nu era, însă, de natură să conducă la

respingerea notificărilor formulate de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001,

cum greșit pretind recurenții-pârâți.

In ceea ce privește modul de

soluționare al notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, care au ca

obiect terenuri dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, acesta este stabilit de art.

V

din Titlul

I

al

Legii nr. 247/2005, după cum corect au reținut și instanțele anterioare.

Astfel, art.

V

din Titlul

I

al

Legii nr. 247/2005 prevede la alin. (1) că notificările nesoluționate până la

data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcții de

orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor

agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe

terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data

trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluționării, în

termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite

potrivit Legilor fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, iar la alin.

(2) prevede că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru

terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Rezultă că, în temeiul art.

V

alin.

(2) din Titlul

I

al Legii nr. 247/2005, notificările cu privire la

imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 10/2001, care nu au

fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, urmează

a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și

municipale constituite potrivit Legilor fondului funciar nr. 18/1991 și Legii

nr. 1/2000, sens în care sunt și prevederile pct. 8.2 din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

In speță, ambele condiții ale art.

V

alin.

(2) din Titlul

I

al Legii nr. 247/2005 sunt îndeplinite, respectiv

notificările reclamanților privesc terenuri prevăzute la art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și acestea nu erau încă soluționate la data de 25 iulie 2005,

când a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 - dispoziția în soluționarea

notificărilor reclamanților a fost emisă de pârâți la data de 12 septembrie 2007.

În consecință, prin confirmarea

soluției fondului de anulare în parte a dispoziției nr. 1736 din 12 septembrie 2007

emisă de Primarul Municipiului Bistrița, în ce privește imobilele identificate

cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 și 7566/3 de pe raza municipiului

Bistrița, și de obligare a pârâților să înainteze notificările formulate de

reclamanți pentru aceste imobile și documentația aferentă către Comisia

municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art.

V

alin. (2) din Titlul

I

al Legii nr.

247/2005 cu referire la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Criticile vizând interpretarea și

aplicarea greșită la speță a dispozițiilor legale evocate sunt așadar

neîntemeiate și, prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

către instanța de apel a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. nu sunt

întemeiate, astfel că nici din acest punct de vedere nu este operant în speță

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Art. 296 C. proc. civ. reglementează

soluțiile posibile în apel, respectiv păstrarea ori schimbarea, în tot sau în

parte, a hotărârii apelate.

In speță, instanța de apel a respins,

ca nefondate, apelurile exercitate de părți și a menținut sentința primei

instanțe, făcând astfel o aplicare corectă a dispozițiilor legale

susmenționate.

Faptul că, în motivarea soluției date,

instanța de apel a adus un argument suplimentar celor reținute de prima

instanță în sentința apelată nu reprezintă o încălcare a art. 296 C. proc. civ.,

cum greșit pretind recurenții-pârâți, deoarece păstrarea hotărârii atacate nu implică

obligația instanței de control judiciar de a se limita la motivele pe care

prima instanță și-a fundamentat soluția. Dimpotrivă, în virtutea obligației de

motivare a hotărârii pronunțate, prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., instanța de control judiciar trebuie să răspundă în fapt și în

drept criticilor formulate, sens în care își poate însuși pur și simplu faptele

și motivele din hotărârea atacată - ceea ce pentru ea este un drept, iar nu o

obligație - sau poate aduce argumente noi față de acestea.

Argumentul instanței de apel, potrivit

căruia reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori de pe urma

proprietarei tabulare M.N., răspunde criticii vizând această chestiune din

apelul pârâților, fiind un argument pentru respingerea apelului acestor părți

și păstrarea sentinței apelate, așa încât nu se poate susține că procedând

astfel, instanța de apel ar fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor

art. 296 C. proc. civ.

reclamanților de moștenitori ai defunctei M.N., susținând că în mod greșit

instanța de apel a reținut ca dovedită această calitate în raport de probele

administrate.

Critica în discuție nu se încadrează

în cazul de modificare indicat de recurenți - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

nici în vreun alt caz de nelegalitate dintre cele expres și Limitativ prevăzute

de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Aceasta deoarece, nemulțumirea concretă a recurenților se referă la modul în

care instanța de apel a stabilit o anumită situație de fapt în urma

interpretării probelor administrate pe aspectul calității de moștenitori a

reclamanților, or reevaluarea stării de fapt prin reaprecicrea probelor, la

care tind în realitate recurenții atunci când invoca aplicarea greșită a art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu mai constituie motiv de recurs după

abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art.

I

pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000.

Ca atare, critica vizând starea de

fapt legată de calitatea reclamanților de moștenitori de pe urma defunctei M.N.

fiind una de netemeinicic, iar nu de nelegalitate, ea excede cadrului

restrictiv al recursului, astfel cum este el reglementat în prezent de art. 304

C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi analizată.

Față de considerentele prezentate, Înalta

Curte constată că recursul pârâților este nefondat, urmând a-l respinge în

consecință, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de reclamanții M.V., V.M. și P.L. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 21

octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții municipiul Bistrița, prin primar, și Primarul Municipiului

Bistrița împotriva deciziei civile nr. 272/A din 21 octombrie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 octombrie 2010.