ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5780/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița - Năsăud la 21 noiembrie 2007, V.I. și I.G. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 1972 din 18 octombrie 2007 a Primarului municipiului Bistrița și, pe cale de consecință, admiterea cererii reclamantelor de acordare a despăgubirilor stabilite la valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare. Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, prin sentința nr. 161 din 26 martie 2008, a admis contestația formulată de reclamante împotriva pârâților Municipiul Bistrița prin Primar și Primarul municipiului Bistrița și, în consecință, a anulat dispoziția nr. 1972 din 18 octombrie 2007 emisă de primar.

A stabilit calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri. A stabilit în favoarea reclamantelor dreptul la despăgubiri pentru casa demolată și terenul ocupat, situate în municipiul Bistrița, înscris sub nr. top 3111/23/2, calculat conform valorii de piață la data soluționării notificării stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informație pus la dispoziția evaluatorului. A obligat pe Primarul municipiului Bistrița să înainteze documentația necesară, în condițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII, Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea cuantumului final al despăgubirilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că dispoziția atacată este nelegală și netemeinică atâta vreme cât prin aceasta s-a reținut că pentru dovada dreptului de proprietate, care justifică măsurile reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, sunt necesare doar înscrisurile de carte funciară, fiind fără semnificație probatorie certificatul depus de contestatoare și decretul de expropriere. Or, din cuprinsul art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu rezultă nici caracterul exclusiv al unor acte doveditoare ale dreptului de proprietate și nici stabilirea unei ierarhii a acestor acte, motiv pentru care tribunalul a apreciat că în concret, constatarea dovedirii dreptului de proprietate se va face în baza actelor depuse.

A arătat astfel că fără a se contesta valoarea probantă a înscrierilor în cartea funciară în regiunile în care au fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 15/1938, se impune însă, în aplicarea Legii nr. 10/2001, a se avea în vedere transmisiunile între vii și pentru cauză de moarte neoperate în cartea funciară cel puțin din motive neimputabile cum ar fi situațiile generate de al doilea război mondial. În speță, certificatul, tradus autorizat de notarul public, evidențiază, pe de o parte actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1941 prin care Institutul Creditului Agrar Regnicolar Budapesta cumpără de la proprietarii tabulari B.N. și ceilalți coproprietari cota de 252/360 părți din imobilele înscrise în C.F.

3110 Bistrița top: 3109, 3110, 3111, 3112/1, 3112/2, 3112/3 și 2770/1 și, pe de altă parte, scopul acesteia, de parcelare și înstrăinare, precum și actul de vânzare-cumpărare încheiat de Institut cu antecesorul contestatoarelor asupra unei părți din imobilele cumpărate de la proprietarii tabulari. Urmare respectivei cumpărări și în baza ei, antecesorul contestatoarelor întocmește declarația de impozit a imobilelor cumpărate și declarația, în calitate de proprietar, la exproprierea imobilului. S-a constatat că prin Decretul nr. 422/1979, antecesorului contestatoarelor i-au fost expropriate terenul în suprafață de 250 mp și imobilul casă cu suprafața desfășurată de 256 mp, situate în municipiul Bistrița, și înscrise sub nr. top 3110/22-30, fiind despăgubit cu suma de 70.272 lei.

Tribunalul a reținut, că în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe concrete, persoana individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Or, în speță, persoana nominalizată în decretul de expropriere este antecesorul contestatoarelor, calitatea acestuia de proprietar la momentul exproprierii fiind confirmată și de certificatul menționat. Prima instanță a apreciat că reînscrierea în cartea funciară a vechilor proprietari vânzători privind imobilele litigioase este fără relevanță fiind greșită, întrucât Legea nr. 260/1945, în baza căreia s-a efectuat, a fost o lege de reparație pentru îndreptarea abuzurilor făcute în perioada de ocupație maghiară, neaplicabilă în speță, ieșirea din proprietate fiind una benevolă, pe baza unui consimțământ valabil neviciat.

S-a constatat totodată că neînscrierea în cartea funciară a Institutului și a antecesorului contestatoarelor a fost consecința împrejurărilor legate de război. O altă dovadă a calității de proprietar s-a apreciat a fi și faptul că antecesorul contestatoarelor a încasat în această calitate despăgubirea de expropriere, pe care nu ar fi putut-o încasa în altă calitate. Tribunalul a constatat astfel, în baza art. 23 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoane îndreptățite a contestatoarelor, ca moștenitoare ale proprietarului expropriat, așa cum rezultă din actele de stare civilă, depuse la dosar, stabilind dreptul acestora la despăgubiri potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin Decizia nr. 48/ A din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelul declarat de pârâții Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița prin Primar împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a stabilit dreptul la despăgubiri al reclamantelor pentru imobilul ce se identifică în C.F. nr. 3310 Bistrița cu top 3110/23-30. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a reținut, în esență, că din actele dosarului rezultă cu certitudine că antecesorul reclamantelor, V.J. a fost proprietarul casei și al terenului din Bistrița, expropriat prin Decretul nr. 422/1979.

Făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 23 și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a constatat că reclamantele au făcut dovada deplină a calității de moștenitoare legale după V.J., precum și dovada existenței și întinderii dreptului de proprietate pretins, antecesorul reclamantelor fiind persoana individualizată la poziția 165 în anexa la decretul de expropriere și în procesul verbal de preluare și cuantificare a despăgubirilor. S-a constatat totodată, urmare efectuării unei noi expertize în apel, că tribunalul a identificat greșit terenul ce a aparținut antecesorului reclamantelor, apelul pârâților fiind întemeiat astfel numai sub acest aspect.

Recursul declarat de pârâtul Municipiul Bistrița prin Primar a fost admis de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă si de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7992 din 7 octombrie 2009. A fost casată decizia pronunțată în apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a reținut de către instanța supremă că pentru a constata calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii a reclamantelor, ca moștenitoare ale fostului proprietar expropriat, nu au fost pe deplin stabilite în fața instanțelor fondului împrejurări de fapt ale cauzei pendinte.

S-a constatat că datele existente la dosarul cauzei au relevat o situație de fapt contradictorie sub aspectul elementelor de identificare a imobilului în litigiu, cu relevanță asupra probațiunii dreptului de proprietate alegat (în contextul incidenței art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001), respectiv valorificării dispozițiilor substanțiale ale legii speciale referitoare la măsurile reparatorii, după cum urmează: prin notificare, reclamantele au solicitat imobilul înscris în C.F. nr. 5025 Bistrița cu nr. top.3111/23/2; prin dispoziția nr. 1972 din 18 octombrie 2007 a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bistrița, înscris sub nr. top. 3111/23/2; prin Decretul nr. 422/1979, antecesorului reclamantelor i-au fost expropriate terenul în suprafață de 250 mp și imobilul casă cu suprafața desfășurată de 256 mp, imobile situate în municipiul Bistrița, și înscrise sub nr. top.

3110/22-30; prima instanță a stabilit calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri pentru imobilul situat în Bistrița, înscris sub nr. top. 3111/23/2; concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză au consemnat că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii se identifică în C.F. 3310 Bistrița cu nr. top. 3110/23-30, respectiv cu suprafața de 250 mp/544 mp; în apel, instanța a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit dreptul la despăgubiri al reclamantelor pentru imobilul ce se identifică în C.F. nr. 3310 Bistrița cu nr. top. 3110/23-30; moștenitoarea lui B.N. și A., numita R.Y. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr. 8504/2001, prin care a solicitat restituirea imobilelor înscrise în C.F.

3310 Bistrița, cerere soluționată prin emiterea dispoziției nr. 650 din 2 aprilie 2007. Înalta Curte a apreciat că elementele redate relevă neconcordanța unor date de identificare și întindere a imobilului în litigiu, astfel încât pentru deplina stabilire a împrejurărilor de fapt ale cauzei se impune suplimentarea probatoriului pentru ca instanța de trimitere să poată reține în considerentele hotărârii pronunțate elemente clare, în raport de care să se poată stabili asupra chestiunii existenței pretinsului drept de proprietate în patrimoniul antecesorului reclamantelor, în condițiile în care la dosarul cauzei există elementele unei pretenții concurente din partea moștenitorilor foștilor proprietari tabulari B.N., B.A., K.M., R.K., situație invocată în apărare ca reprezentând proba contrară a celor afirmate de reclamante, pe temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că este necesar ca înscrisurile depuse la dosar în susținerea pretenției reclamante, care indică faptul concret al exproprierii de la autorul reclamantelor a unui teren în suprafață de 250 mp și al unei construcții cu suprafața desfășurată de 256,50 mp, imobile situate în Bistrița, trebuie corelate cu datele concrete, dar și complete, care rezultă din sistemul real de publicitate imobiliară al cărților funciare, invocat în egală măsură de părți, dar interpretat diferit de acestea, sistem care se bazează pe identitatea cadastrală (topografică) a bunurilor imobile și care, în același timp, realizează publicitatea completă a tuturor transmisiunilor și constituirilor de drepturi imobiliare (operațiuni care implică inclusiv descrierea efectivă a imobilelor care au constituit sau constituie obiectul acestor drepturi), inclusiv cu planurile (care cuprind parcelele, cu arătarea numărului fiecăreia, eventual orice schimbări intervenite în întinderea acestora), actele privitoare la înscrierile de carte funciară, registrele de intrare, opise alfabetice, repertoare parcelare, etc, eventual cu suplimentarea obiectivelor raportului de expertiză încuviințat în cauză, pentru identificarea imobilului sub toate coordonatele sale - întindere, descriere, identitate cadastrală, situație juridică, evoluția în timp a tuturor înscrierilor de carte funciară,

relevanța și pertinența acestor înscrieri cu privire la însăși existența dreptului real pretins, etc. Prin Decizia nr. 281/ A din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat de Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins contestația formulată de V.I. și I.G. având ca obiect anularea Dispoziției nr. 1972 din 18 octombrie 2007 emisă de Primarul municipiului Bistrița. Instanța de apel a reținut, în rejudecare, că imobilul evidențiat în C.F. nr. 3310 Bistrița nr. top. 3110/22-30, identificat ca atare de expert, înscris sub A+65, a făcut inițial parte din nr. top 3110 înscris sub A+1 din aceeași CF, proprietari tabulari fiind B.N., B.A., K.H., K.M.

și R.K., proprietari sub nr. B+1-5. Potrivit CF 3110 tradusă, sub B+6 s-a intabulat Instituția Națională Agrară de Credite Budapesta asupra imobilelor A+1,2, în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu proprietarii tabulari la data de 1 decembrie 1941, după instaurarea ocupației care a urmat Dictatului de la Viena. Față de data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, mențiunea apartenenței a trei dintre proprietarii tabulari și în raport de circumstanțele istorice din intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 din Transilvania de Nord, raportat și la împrejurarea că o persoană care se pretinde moștenitoarea foștilor proprietari tabulari a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, Curtea de Apel a apreciat că respectivul act de vânzare - cumpărare intră sub incidența prevederilor Legii nr. 260/1945.

Chiar dacă proprietarii tabulari inițiali nu au făcut demersuri pentru constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare și restabilirea dreptului lor de proprietate, instanța a constatat că raportat la succesiunea în timp a evenimentelor istorice și a legislației, transmiterea dreptului de proprietate unei instituții a Statului maghiar nu poate fi validată în prezent. Mai mult, contractul de vânzare - cumpărare nu a fost depus la dosar pentru a se verifica nemijlocit de către instanță existența, conținutul și forma acestuia, respectivele elemente fiind doar atestate în baza certificatului emis la 29 aprilie 1947 de către Institutul Creditului Agrar Regnicolar Budapesta. Or, curtea de apel a constatat că respectivul act nu poate fi considerat un înscris doveditor al dreptului de proprietate valabil dobândit prin cumpărare, o astfel de dovadă putând fi făcută numai prin actul translativ al dreptului de proprietate.

Potrivit intabulării de sub B 12 din CF 3310 Bistrița, intabulările de sub B 6, 7, 8, 9, 10 din aceeași CF s-au radiat în baza dispozițiilor Legii nr. 260/1945 și s-a restabilit situația tabulară anterioară în favoarea proprietarilor de sub B 1-5. Instanța de apel a constatat că și în situația în care s-ar aprecia că certificatul emis în anul 1947 constituie o dovadă suficientă, preluarea imobilului de către Instituția Națională Agrară de Credite a fost abuzivă, iar din perspectiva art. 19 alin. (2), (3) din Legea nr. 260/1945 coroborată cu intabularea de sub B 12 din CF 3310 Bistrița, transmisiunea ulterioară a dreptului de proprietate de către Instituție este lipsită de efecte juridice, motiv pentru care reclamantele nu pot invoca un drept derivat dintr-un drept dobândit în mod nevalabil de către antecesorul lor și nefiind, ca atare, persoane îndreptățite în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei ultime decizi au declarat recurs reclamantele, întemeiat pe dispozițiile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. și au solicitat modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii în parte a apelului și schimbării sentinței tribunalului, prin modificarea datelor de identificare ale imobilului cu CF nr. 3310 Bistrița nr. top 3110/22-30, după cum rezultă și din expertiza efectuată în cauză și din completarea la raportul de expertiză. Au arătat că instanța de apel a făcut erori în reținerea situației de fapt existentă pornind de la greșita interpretare a actelor depuse în probațiune și, pe cale de consecință, a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. Astfel, în primul rând instanța a reținut că au solicitat despăgubiri pentru alt imobil decât cel identificat ulterior corect de expert ca fiind cel înscris în CF nr. 331 O/Bistrița sub nr. top.

3110/22-30. Au precizat că potrivit contractului de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1941, rezultă fără niciun dubiu că proprietarii tabulari au vândut de bună voie și pe un preț serios terenul către Institutul Creditului Agrar Regnicolar din Budapesta. Au considerat totodată că este incorectă reținerea instanței de apel privind lipsa de valoare juridică a certificatului prezentat, în condițiile în care din acesta rezultă că terenul a fost vândut de proprietarii tabulari prin contract autentificat de notar public S.S. în data de 6 martie 1941 sub nr. 79 și nu a fost desființat pentru niciun motiv. Au apreciat astfel că respectivul certificat este valabil și se încadrează în prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, invocând în susținere și pct. 23.1 din H.G.

nr. 250/2007 și au concluzionat că prin prisma acestor prevederi legale și din toate înscrisurile depuse la dosar reiese că proprietarul imobilului în litigiu a fost antecesorul lor. Mai mult, în certificatul depus în probațiune există mențiunea expresă potrivit căreia înscrierea dreptului de proprietate al autorului lor în cartea funciară nu s-a putut realiza din motive excepționale de război. Totodată, din probatoriul testimonial administrat în cauză rezultă că tatăl reclamantelor, iar după moartea acestuia, reclamanta V.I. au locuit în imobilul în litigiu până la data evacuării, proprietarii tabulari nerevendicând niciodată terenurile vândute.

Au arătat că au depus la dosar și alte înscrisuri din care rezultă că autorul lor a fost proprietarul terenului și al casei, respectiv declarația pentru stabilirea impozitului asupra imobilului, Decretul de expropriere nr. 422/1979 și anexa la acesta, declarația de expropriere tăcută de tatăl lor în data de 7 decembrie 1978 și adresele emanând de la Primăria Bistrița din care rezultă fără dubiu că acesta a fost expropriat. În ceea ce privește aspectul reținut de instanța de apel potrivit căruia în C.F. nr. 2962/Bistrița, la B+18 este înscrisă originea evreiască a proprietarilor tabulari au precizat că nr. top. 3110 s-a transmis din CF nr. 2962 în CF nr. 3310 în data de 17 aprilie 1942, dată la care s-a făcut și înscrierea dreptului de proprietate a Institutului, iar respectiva origine s-a înscris în 27 aprilie 1944, după aproape trei ani de la vânzarea de bună voie a imobilelor către această instituție.

Au menționat în plus că potrivit mărturiilor istorice, progromul împotriva evreilor din Bistrița, ca și împotriva tuturor evreilor din Transilvania de Nord, a început în lunile mai - iunie 1944 aspect care se coroborează și cu data înscrierii originii evreiești a proprietarilor tabulari în CF nr. 2962/Bistrița. Prin prisma acestor considerații, recurentele au apreciat că nu se poate susține că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare între Institutul Creditului Agrar Regnicolar Budapesta și proprietarii tabulari - 1 decembrie 1940, această înstrăinare a fost una abuzivă, având în vedere și conținutul actului de vânzare - cumpărare. Mai mult, nr. top. 3110 nici nu se regăsea în CF nr. 2962/Bistrița la momentul menționării că proprietarii sunt evrei, el fiind trecut în CF nr. 331 O/Bistrița la 17 aprilie 1942. Din notificarea așa zisei persoane îndreptățite B.I.

rezultă că aceasta nu a solicitat niciodată despăgubiri pentru terenul din CF 3310/Bistrița de sub nr. top.3110 ci a solicitat despăgubiri pentru alte nr. top, respectiv 3109, 3111, 3112/3, 3210, 2772/b. Au considerat astfel că reținerea instanței de apel referitoare la aplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr. 260/1945 este eronată, având în vedere și că înscrierea originii evreiești nu a fost notată în CF 3310. Au concluzionat că preluarea imobilului de către Institut nu a fost una abuzivă și că tatăl lor a cumpărat de la respectivul institut terenul, pe care și-a construit casa și a plătit impozite, atribuții pe care numai un proprietar le are, posedând continuu și sub nume de proprietar casa și terenul până în anul 1979, când imobilul a fost expropriat în vederea construirii de blocuri și a Școlii generale nr. 5. Scursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Se reține că parte din criticile formulate de recurente nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, susținerea conform căreia instanța de apel a apreciat greșit asupra probelor administrate nu poate fi primită întrucât nu se circumscrie unui motiv de nelegalitate susceptibil de analiză în recurs, respectivele aspecte neprivind aplicarea legii în soluționarea cauzei, ci fiind elemente de fapt stabilite de instanțe pe baza analizei probatoriului. De altfel, formulând această critică, recurentele fac trimitere la o serie de împrejurări de fapt din care ar rezulta, contrar statuărilor instanței de apel, o altă situație de fapt. Deducând judecății o astfel de critică, recurentele tind la o reevaluare a probatoriului, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului.

Motivele care vor face obiectul analizei în recurs sunt cele prin care se pune în discuție aplicabilitatea în speță a Legii nr. 260/1945, act normativ privind legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul operațiunii ungare și care prevedea anularea unor categorii de înstrăinări. Prin respectiva lege, s-a stipulat la art. 19 că sunt nule de drept transmisiunile de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, precum și retransmisiunile acestor drepturi la subdobânditori. Totodată s-a reglementat că drepturile de proprietate și alte drepturi dobândite tabulare, înscrise în favoarea persoanelor de mai sus se vor radia din oficiu, restabilindu-se starea tabulară anterioară.

În cauză, potrivit certificatului depus în copie tradusă din limba maghiară (fila 21 dosar tribunal), contractul de vânzare - cumpărare a imobilului în litigiu a fost încheiat de Institutul Creditului Agrar Reghicolar Budapesta cu proprietarii tabulari la 1 decembrie 1941, în scopul parcelării și vânzării respectivului teren unor terți, printre care se află menționat și antecesorul recurentelor, V.J. Conform extrasului de carte funciară aflat la fila 25 a dosarului tribunalului, în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub nr. de ord.A+1.2. și de sub B 2-5 s-a intabulat în cartea funciară în favoarea Instituției Naționale Agrare de Credite, societate din Budapesta.

În ceea ce privește terții subdobânditori, din cuprinsul certificatului menționat rezultă că intabularea acestora în cartea funciară nu s-a putut realiza din motivul „împrejurărilor de război" care au împiedicat și încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Ulterior, în baza Legii nr. 260/1945, foștii proprietari ai imobilului în litigiu, cei de la care a cumpărat Institutul Creditului Agrar Regnicolar Budapesta s-au reintabulat, după cum reiese din fila 15 a dosarului de apel nr. 2514/112/2007, cuprinzând extrasul de carte funciară, tradus, potrivit căruia sub nr. 791 din 16 noiembrie 1953, în baza dispozițiilor Legii nr. 260 din 1945 se radiază inscripțiunile efectuate sub B 6, 7, 8, 9 și 10 și se restabilește starea tabulară.

Este evidentă astfel aplicabilitatea în speță a Legii nr. 260/1945 în temeiul căreia s-a restabilit situația de carte funciară, fiind înlăturată prezumția proprietății antecesorului reclamantelor, în condițiile în care titlul institutului de la care acesta a cumpărat a fost lovit de nulitate. În raport de această stare de drept, apar ca nerelevante susținerile recurentelor potrivit cărora din contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1941, rezultă fără niciun dubiu că proprietarii tabulari au vândut de bună voie și pe un preț serios terenul către Institutul Creditului Agrar Regnicolar din Budapesta.

Nerelevante sunt și criticile legate de considerentele deciziei pronunțate în apel referitoare la lipsa de valoare juridică a certificatului despre care s-a făcut vorbire, în condițiile în care, având în vedere că foștii proprietari s-au intabulat în cartea funciară, în baza Legii nr. 260/1945, acest aspect atrage aplicabilitatea acestui act normativ, cu consecința nulității titlului de proprietate al Institutului din Budapesta. Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În cauză însă, prezumția proprietății autorului recurentelor, în contextul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, a fost înlăturată, după cum s-a arătat mai sus, nu prin ierarhizarea înscrisurilor depuse în dovedire, despre care face vorbire art. 23 din legea specială de reparație și pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare, ci prin efectul legii, respectiv al Legii nr. 260/1945, prin care s-au declarat nule de drept transmisiunile de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, precum și retransmisiunile acestor drepturi la subdobânditori. În plus, exproprierea s-a realizat în anul 1979, mult după anularea actelor de înstrăinare, iar motivele de recurs privitoare la faptul că autorul recurentelor, iar ulterior, una dintre reclamante au locuit în imobilul în litigiu până la data evacuării reprezintă simple aspecte de fapt referitoare la posesie, care nu pot fi primite în soluționarea favorabilă a cauzei.

Nu pot fi primite nici criticile vizând inaplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr. 260/1945 motivat și de faptul că înscrierea originii evreiești a fost notată în cartea funciară, ulterior vânzării imobilului către Institutul din Budapesta, întrucât această lege nu face respectiva distincție a momentului în care s-au produs notările, reglementând, după cum s-a arătat, nulitatea înstrăinărilor către Statul maghiar și persoanelor juridice maghiare, situație în care se încadrează și Institutul Creditului Agrar Reghicolar Budapesta (ubi lex non aistinguit, nec nos âistinguere debemus). Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamante se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele V.I. și I.G. împotriva Deciziei nr. 281/ A din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2011.