ÎCCJ, decizie (scj.ro #81840)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81840) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Lipsa

calității de persoană îndreptățită să

solicite măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru un imobil

expropriat, dobândit prin act de vânzare-cumpărare de la

Institutul Creditului Agrar

Reghicolar

Budapesta, titlu anulat în temeiul Legii nr.

260/1945.

Cuprins

pe materii :

Drept

civil.

Drepturi reale. Drept de

proprietate.

Index

alfabetic

: drept de

proprietate

-

persoane

îndreptățite

-

imobil

expropriat

-

proprietar

tabular

Legea nr. 10/2001

Legea nr.

260/1945

Prin Legea nr. 260/1945, act normativ

privind legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și

drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii ungare, s-a

stipulat la art.19 că sunt nule de drept transmisiunile de drepturi

efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare,

precum și retransmisiunile acestor drepturi la subdobânditori.

Totodată s-a reglementat că drepturile de proprietate și alte

drepturi dobândite tabulare, înscrise în favoarea persoanelor de mai sus se vor

radia din oficiu, restabilindu-se starea tabulară anterioară, în

favoarea foștilor proprietari.

Astfel, cum titlul Institutului

Creditului Agrar

Regnicolar

Budapesta

a fost lovit de nulitate absolută, vânzarea

perfectată în temeiul acestui act nefiind valabilă, succesorii

dobânditorului imobilului în temeiul unui astfel de act, nu pot solicita

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, chiar dacă imobilul a

fost expropriat de la autorul lor.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 5780 din

6 iulie 2011

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud

, V.I. și

I.G. au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, anularea dispoziției

Primarului municipiului Bistrița și admiterea cererii de acordare a

despăgubirilor stabilite la valoarea de piață a imobilului,

potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Tribunalul Bistrița

Năsăud, prin sentința nr.161/

2008,

a admis contestația formulată și a anulat

dispoziția emisă de primar. A stabilit calitatea de persoane

îndreptățite a reclamantelor la măsuri reparatorii sub

formă de despăgubiri. A stabilit în favoarea reclamantelor dreptul la

despăgubiri pentru casa demolată și terenul ocupat, calculat

conform valorii de piață la data soluționării

notificării stabilite potrivit standardelor internaționale de

evaluare. A obligat Primarul municipiului Bistrița să înainteze

documentația necesară, în condițiile art.16 alin.2 din Titlul

VII, Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor.

Prin decizia nr.48/A/2009, Curtea de Apel Cluj

a admis în parte apelul

declarat de Primarul municipiului

Bistrița și Municipiul Bistrița prin Primar împotriva

sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte. A menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Recursul declarat de

Municipiul Bistrița prin Primar a fost admis de

Înalta Curte de Casație si Justiție,

Secția civilă si de proprietate intelectuală, prin

decizia nr.7992/2009.

A fost casată decizia

pronunțată în apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

S-a

reținut de către instanța supremă că pentru a constata

calitatea de persoane îndreptățite

la măsuri

reparatorii a reclamantelor, ca moștenitoare ale fostului proprietar

expropriat, nu au fost pe deplin stabilite în fața instanțelor

fondului împrejurări de fapt ale cauzei pendinte.

S-a

constatat că datele existente la dosar au relevat o situație de fapt

contradictorie sub aspectul elementelor de identificare a imobilului în

litigiu, cu relevanță asupra probațiunii dreptului de

proprietate alegat, respectiv valorificării dispozițiilor

substanțiale ale legii speciale referitoare la măsurile reparatorii.

Prin decizia nr.281/A/2010,

Curtea de Apel Cluj

a admis apelul declarat

de Primarul

municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița împotriva

sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a

respins contestația formulată de V.I. și I.G.

Instanța

de apel a reținut, în rejudecare, că imobilul evidențiat în CF

nr.3310 Bistrița

nr.top.3110/22-30,

identificat ca atare de expert, înscris sub A+65, a făcut inițial

parte din

nr.top

3110 înscris sub A+1 din

aceeași CF, proprietari tabulari fiind B.N., B.A., K.H., K.M. și

R.K., proprietari sub

nr.B

+1-5. Potrivit CF 3110

tradusă, sub B+6 s-a intabulat Instituția Națională

Agrară de Credite Budapesta asupra imobilelor A+1,2, în baza contractului

de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarii tabulari la data de 1

decembrie 1941, după instaurarea ocupației care a urmat Dictatului de

la Viena.

Față

de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, mențiunea

apartenenței a trei dintre proprietarii tabulari și în raport de

circumstanțele istorice din intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945

din Transilvania de Nord, raportat și la împrejurarea că o

persoană care se pretinde moștenitoarea foștilor proprietari

tabulari a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, curtea a apreciat

că respectivul act de vânzare-cumpărare intră sub incidența

prevederilor Legii nr.260/1945.

Chiar

dacă proprietarii tabulari inițiali nu au făcut demersuri pentru

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și

restabilirea dreptului lor de proprietate, instanța a constatat că

raportat la succesiunea în timp a evenimentelor istorice și a

legislației, transmiterea dreptului de proprietate unei instituții a

Statului maghiar nu poate fi validată în prezent.

Mai

mult, contractul de vânzare-cumpărare nu a fost depus pentru a se verifica

nemijlocit de către instanță existența, conținutul

și forma acestuia, respectivele elemente fiind doar atestate în baza

certificatului emis la 29 aprilie 1947 de către Institutul Creditului

Agrar

Regnicolar

Budapesta.

Curtea

de apel a constatat că respectivul act nu poate fi considerat un înscris

doveditor al dreptului de proprietate valabil dobândit prin cumpărare, o

astfel de dovadă putând fi făcută numai prin actul translativ al

dreptului de proprietate.

Potrivit

intabulării de sub B 12 din CF 3310 Bistrița, intabulările de

sub B 6, 7, 8, 9, 10 din aceeași CF s-au radiat în baza dispozițiilor

Legii nr.260/1945 și s-a restabilit situația tabulară

anterioară în favoarea proprietarilor de sub B 1-5.

Instanța

de apel a constatat că și în situația în care s-ar aprecia

că certificatul emis în anul 1947 constituie o dovadă

suficientă, preluarea imobilului de către Instituția

Națională Agrară de Credite a fost abuzivă, iar din

perspectiva art.19 alin.2, alin.3 din Legea nr.260/1945 coroborată cu

intabularea din cartea funciară, transmisiunea ulterioară a dreptului

de proprietate de către Instituție este lipsită de efecte

juridice, motiv pentru care reclamantele nu pot invoca un drept derivat

dintr-un drept dobândit în mod nevalabil de către antecesorul lor și

nefiind, ca atare, persoane îndreptățite în sensul prevederilor Legii

nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele,

întemeiat pe

dispozițiile

pct.8 și pct.9 art.304

C.proc.civ

.

Au

arătat că instanța de apel a făcut erori în reținerea

situației de fapt, pornind de la greșita interpretare a actelor

depuse. Astfel, instanța a reținut că au solicitat

despăgubiri pentru alt imobil decât cel identificat ulterior corect de

expert ca fiind cel înscris în CF nr.331 O/Bistrița.

Au

precizat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat în

anul 1941, rezultă fără niciun dubiu că proprietarii

tabulari au vândut de bună voie și pe un preț serios terenul

către Institutul Creditului Agrar

Regnicolar

din

Budapesta.

Au

considerat că este incorectă reținerea instanței de apel

privind lipsa de valoare juridică a certificatului prezentat, în

condițiile în care din acesta rezultă că terenul a fost vândut

de proprietarii tabulari prin contract autentificat de notar public în data de

6 martie 1941 și nu a fost desființat pentru niciun motiv.

In

ceea ce privește aspectul reținut de instanța de apel potrivit

căruia în CF nr.2962/Bistrița, la B+18 este înscrisă originea

evreiască a proprietarilor tabulari au precizat că

nr.top.3110

s-a transmis din CF nr.2962 în CF nr.3310

în data de 17 aprilie 1942, dată la care s-a făcut și înscrierea

dreptului de proprietate a Institutului, iar respectiva origine s-a înscris în

27 aprilie 1944, după aproape trei ani de la vânzarea imobilelor

către această instituție.

Recursul este nefondat

.

Se

reține că parte din criticile formulate de recurente nu pot fi

încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 9

C.proc.civ

.

Astfel,

susținerea conform căreia instanța de apel a apreciat

greșit asupra probelor administrate nu poate fi primită întrucât nu

se circumscrie unui motiv de nelegalitate susceptibil de analiză în

recurs, respectivele aspecte neprivind aplicarea legii în soluționarea

cauzei, ci fiind elemente de fapt stabilite de instanțe pe baza analizei

probatoriului.

De

altfel, formulând această critică, recurentele fac trimitere la o

serie de împrejurări de fapt din care ar rezulta, contrar statuărilor

instanței de apel, o altă situație de fapt.

Deducând

judecății o astfel de critică, recurentele tind la o reevaluare

a probatoriului, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară de atac a

recursului.

Motivele

care vor face obiectul analizei în recurs sunt cele prin care se pune în

discuție aplicabilitatea în speță a Legii nr.260/1945, act

normativ privind legislația aplicabilă în Transilvania de Nord,

precum și drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii

ungare și care prevedea anularea unor categorii de înstrăinări.

Prin

respectiva lege, s-a stipulat la art.19 că sunt nule de drept

transmisiunile de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a

persoanelor juridice maghiare, precum și retransmisiunile acestor drepturi

la subdobânditori. Totodată s-a reglementat că drepturile de

proprietate și alte drepturi dobândite tabulare, înscrise în favoarea

persoanelor de mai sus se vor radia din oficiu, restabilindu-se starea

tabulară anterioară.

In

cauză, potrivit certificatului depus în copie tradusă din limba

maghiară, contractul de vânzare - cumpărare a imobilului în litigiu a

fost încheiat de Institutul Creditului Agrar

Reghicolar

Budapesta cu proprietarii tabulari la 1 decembrie 1941, în scopul

parcelării și vânzării respectivului teren unor terți,

printre care se află menționat și antecesorul recurentelor.

Conform

extrasului de carte funciară, în baza acestui contract de

vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub nr. de

ord.A

+1.2. și de sub B 2-5 s-a intabulat în cartea

funciară în favoarea Instituției Naționale Agrare de Credite,

societate din Budapesta.

In

ceea ce privește terții subdobânditori, din cuprinsul certificatului

menționat rezultă că intabularea acestora în cartea

funciară nu s-a putut realiza din motivul „împrejurărilor de

război" care au împiedicat și încheierea contractului de

vânzare-cumpărare.

Ulterior,

în baza Legii nr.260/1945, foștii proprietari ai imobilului în litigiu,

cei de la care a cumpărat Institutul Creditului Agrar

Regnicolar

Budapesta s-au reintabulat.

Este

evidentă astfel aplicabilitatea în speță a Legii nr.260/1945 în

temeiul căreia s-a restabilit situația de carte funciară, fiind

înlăturată prezumția proprietății antecesorului

reclamantelor, în condițiile în care titlul institutului de la care acesta

a cumpărat a fost lovit de nulitate. In raport de această stare de

drept, apar ca nerelevante susținerile recurentelor potrivit cărora

din contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1941, rezultă

fără niciun dubiu că proprietarii tabulari au vândut de bună

voie și pe un preț serios terenul către Institutul Creditului

Agrar

Regnicolar

din Budapesta.

Nerelevante

sunt și criticile legate de considerentele deciziei pronunțate în

apel referitoare

la lipsa de valoare

juridică a certificatului despre care s-a făcut vorbire, în

condițiile în care, având în vedere că foștii proprietari s-au

intabulat în cartea funciară, în baza Legii nr.260/1945, acest aspect

atrage aplicabilitatea acestui act normativ, cu consecința

nulității titlului de proprietate al Institutului din Budapesta.

Potrivit

art.24 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, în lipsa unor probe contrare, existența

și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a

fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura

preluării abuzive.

In cauză însă,

prezumția proprietății autorului recurentelor, în contextul

dispozițiilor art.24 din Legea nr. 10/2001, a fost înlăturată,

după cum s-a arătat mai sus, nu prin ierarhizarea înscrisurilor

depuse în dovedire, despre care face vorbire art.23 din legea specială de

reparație și pct.23.1 din Normele metodologice de aplicare, ci prin

efectul legii, respectiv al Legii nr.260/1945,

prin

care

s-au

declarat nule

de

drept transmisiunile

de drepturi efectuate în folosul Statului

maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, precum și retransmisiunile

acestor drepturi la subdobânditori.

In

plus, exproprierea s-a realizat în anul 1979, mult după anularea actelor

de înstrăinare, iar motivele de recurs privitoare la faptul că

autorul recurentelor, iar ulterior, una dintre reclamante au locuit în imobilul

în litigiu până la data evacuării reprezintă simple aspecte de

fapt referitoare la posesie, care nu pot fi primite în soluționarea

favorabilă a cauzei.

Nu

pot fi primite nici criticile vizând inaplicabilitatea în speță a

prevederilor Legii nr.260/1945 motivat și de faptul că înscrierea

originii evreiești a fost notată în cartea funciară, ulterior

vânzării imobilului către Institutul din Budapesta, întrucât

această lege nu face respectiva distincție a momentului în care s-au

produs notările, reglementând, după cum s-a arătat, nulitatea

înstrăinărilor către Statul maghiar și persoanelor juridice

maghiare, situație în care se încadrează și Institutul

Creditului Agrar

Reghicolar

Budapesta

.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1

C.proc.civ

., recursul a fost respins ca nefondat.