ÎCCJ, decizie (scj.ro #81840)

Lipsa calității de persoană îndreptățită să solicite măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru un imobil expropriat, dobândit prin act de vânzare-cumpărare de la Institutul Creditului Agrar Reghicolar Budapesta, titlu anulat în temeiul Legii nr. 260/1945. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : drept de proprietate - persoane îndreptățite - imobil expropriat - proprietar tabular Legea nr. 10/2001 Legea nr. 260/1945 Prin Legea nr. 260/1945, act normativ privind legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii ungare, s-a stipulat la art.19 că sunt nule de drept transmisiunile de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, precum și retransmisiunile acestor drepturi la subdobânditori.

Totodată s-a reglementat că drepturile de proprietate și alte drepturi dobândite tabulare, înscrise în favoarea persoanelor de mai sus se vor radia din oficiu, restabilindu-se starea tabulară anterioară, în favoarea foștilor proprietari. Astfel, cum titlul Institutului Creditului Agrar Regnicolar Budapesta a fost lovit de nulitate absolută, vânzarea perfectată în temeiul acestui act nefiind valabilă, succesorii dobânditorului imobilului în temeiul unui astfel de act, nu pot solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, chiar dacă imobilul a fost expropriat de la autorul lor. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5780 din 6 iulie 2011 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud , V.I.

și I.G. au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, anularea dispoziției Primarului municipiului Bistrița și admiterea cererii de acordare a despăgubirilor stabilite la valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare. Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința nr.161/ 2008, a admis contestația formulată și a anulat dispoziția emisă de primar. A stabilit calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri. A stabilit în favoarea reclamantelor dreptul la despăgubiri pentru casa demolată și terenul ocupat, calculat conform valorii de piață la data soluționării notificării stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare.

A obligat Primarul municipiului Bistrița să înainteze documentația necesară, în condițiile art.16 alin.2 din Titlul VII, Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea cuantumului final al despăgubirilor. Prin decizia nr.48/A/2009, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul declarat de Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița prin Primar împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Recursul declarat de Municipiul Bistrița prin Primar a fost admis de Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția civilă si de proprietate intelectuală, prin decizia nr.7992/2009. A fost casată decizia pronunțată în apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut de către instanța supremă că pentru a constata calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii a reclamantelor, ca moștenitoare ale fostului proprietar expropriat, nu au fost pe deplin stabilite în fața instanțelor fondului împrejurări de fapt ale cauzei pendinte. S-a constatat că datele existente la dosar au relevat o situație de fapt contradictorie sub aspectul elementelor de identificare a imobilului în litigiu, cu relevanță asupra probațiunii dreptului de proprietate alegat, respectiv valorificării dispozițiilor substanțiale ale legii speciale referitoare la măsurile reparatorii. Prin decizia nr.281/A/2010, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestația formulată de V.I.

și I.G. Instanța de apel a reținut, în rejudecare, că imobilul evidențiat în CF nr.3310 Bistrița nr.top.3110/22-30, identificat ca atare de expert, înscris sub A+65, a făcut inițial parte din nr.top 3110 înscris sub A+1 din aceeași CF, proprietari tabulari fiind B.N., B.A., K.H., K.M. și R.K., proprietari sub nr.B +1-5. Potrivit CF 3110 tradusă, sub B+6 s-a intabulat Instituția Națională Agrară de Credite Budapesta asupra imobilelor A+1,2, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarii tabulari la data de 1 decembrie 1941, după instaurarea ocupației care a urmat Dictatului de la Viena.

Față de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, mențiunea apartenenței a trei dintre proprietarii tabulari și în raport de circumstanțele istorice din intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 din Transilvania de Nord, raportat și la împrejurarea că o persoană care se pretinde moștenitoarea foștilor proprietari tabulari a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, curtea a apreciat că respectivul act de vânzare-cumpărare intră sub incidența prevederilor Legii nr.260/1945. Chiar dacă proprietarii tabulari inițiali nu au făcut demersuri pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea dreptului lor de proprietate, instanța a constatat că raportat la succesiunea în timp a evenimentelor istorice și a legislației, transmiterea dreptului de proprietate unei instituții a Statului maghiar nu poate fi validată în prezent.

Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare nu a fost depus pentru a se verifica nemijlocit de către instanță existența, conținutul și forma acestuia, respectivele elemente fiind doar atestate în baza certificatului emis la 29 aprilie 1947 de către Institutul Creditului Agrar Regnicolar Budapesta. Curtea de apel a constatat că respectivul act nu poate fi considerat un înscris doveditor al dreptului de proprietate valabil dobândit prin cumpărare, o astfel de dovadă putând fi făcută numai prin actul translativ al dreptului de proprietate. Potrivit intabulării de sub B 12 din CF 3310 Bistrița, intabulările de sub B 6, 7, 8, 9, 10 din aceeași CF s-au radiat în baza dispozițiilor Legii nr.260/1945 și s-a restabilit situația tabulară anterioară în favoarea proprietarilor de sub B 1-5.

Instanța de apel a constatat că și în situația în care s-ar aprecia că certificatul emis în anul 1947 constituie o dovadă suficientă, preluarea imobilului de către Instituția Națională Agrară de Credite a fost abuzivă, iar din perspectiva art.19 alin.2, alin.3 din Legea nr.260/1945 coroborată cu intabularea din cartea funciară, transmisiunea ulterioară a dreptului de proprietate de către Instituție este lipsită de efecte juridice, motiv pentru care reclamantele nu pot invoca un drept derivat dintr-un drept dobândit în mod nevalabil de către antecesorul lor și nefiind, ca atare, persoane îndreptățite în sensul prevederilor Legii nr.10/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, întemeiat pe dispozițiile pct.8 și pct.9 art.304 C.proc.civ . Au arătat că instanța de apel a făcut erori în reținerea situației de fapt, pornind de la greșita interpretare a actelor depuse.

Astfel, instanța a reținut că au solicitat despăgubiri pentru alt imobil decât cel identificat ulterior corect de expert ca fiind cel înscris în CF nr.331 O/Bistrița. Au precizat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1941, rezultă fără niciun dubiu că proprietarii tabulari au vândut de bună voie și pe un preț serios terenul către Institutul Creditului Agrar Regnicolar din Budapesta. Au considerat că este incorectă reținerea instanței de apel privind lipsa de valoare juridică a certificatului prezentat, în condițiile în care din acesta rezultă că terenul a fost vândut de proprietarii tabulari prin contract autentificat de notar public în data de 6 martie 1941 și nu a fost desființat pentru niciun motiv.

In ceea ce privește aspectul reținut de instanța de apel potrivit căruia în CF nr.2962/Bistrița, la B+18 este înscrisă originea evreiască a proprietarilor tabulari au precizat că nr.top.3110 s-a transmis din CF nr.2962 în CF nr.3310 în data de 17 aprilie 1942, dată la care s-a făcut și înscrierea dreptului de proprietate a Institutului, iar respectiva origine s-a înscris în 27 aprilie 1944, după aproape trei ani de la vânzarea imobilelor către această instituție.

Recursul este nefondat . Se reține că parte din criticile formulate de recurente nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 9 C.proc.civ . Astfel, susținerea conform căreia instanța de apel a apreciat greșit asupra probelor administrate nu poate fi primită întrucât nu se circumscrie unui motiv de nelegalitate susceptibil de analiză în recurs, respectivele aspecte neprivind aplicarea legii în soluționarea cauzei, ci fiind elemente de fapt stabilite de instanțe pe baza analizei probatoriului. De altfel, formulând această critică, recurentele fac trimitere la o serie de împrejurări de fapt din care ar rezulta, contrar statuărilor instanței de apel, o altă situație de fapt.

Deducând judecății o astfel de critică, recurentele tind la o reevaluare a probatoriului, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului. Motivele care vor face obiectul analizei în recurs sunt cele prin care se pune în discuție aplicabilitatea în speță a Legii nr.260/1945, act normativ privind legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii ungare și care prevedea anularea unor categorii de înstrăinări. Prin respectiva lege, s-a stipulat la art.19 că sunt nule de drept transmisiunile de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, precum și retransmisiunile acestor drepturi la subdobânditori.

Totodată s-a reglementat că drepturile de proprietate și alte drepturi dobândite tabulare, înscrise în favoarea persoanelor de mai sus se vor radia din oficiu, restabilindu-se starea tabulară anterioară. In cauză, potrivit certificatului depus în copie tradusă din limba maghiară, contractul de vânzare - cumpărare a imobilului în litigiu a fost încheiat de Institutul Creditului Agrar Reghicolar Budapesta cu proprietarii tabulari la 1 decembrie 1941, în scopul parcelării și vânzării respectivului teren unor terți, printre care se află menționat și antecesorul recurentelor. Conform extrasului de carte funciară, în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub nr. de ord.A +1.2.

și de sub B 2-5 s-a intabulat în cartea funciară în favoarea Instituției Naționale Agrare de Credite, societate din Budapesta. In ceea ce privește terții subdobânditori, din cuprinsul certificatului menționat rezultă că intabularea acestora în cartea funciară nu s-a putut realiza din motivul „împrejurărilor de război" care au împiedicat și încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Ulterior, în baza Legii nr.260/1945, foștii proprietari ai imobilului în litigiu, cei de la care a cumpărat Institutul Creditului Agrar Regnicolar Budapesta s-au reintabulat. Este evidentă astfel aplicabilitatea în speță a Legii nr.260/1945 în temeiul căreia s-a restabilit situația de carte funciară, fiind înlăturată prezumția proprietății antecesorului reclamantelor, în condițiile în care titlul institutului de la care acesta a cumpărat a fost lovit de nulitate.

In raport de această stare de drept, apar ca nerelevante susținerile recurentelor potrivit cărora din contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1941, rezultă fără niciun dubiu că proprietarii tabulari au vândut de bună voie și pe un preț serios terenul către Institutul Creditului Agrar Regnicolar din Budapesta. Nerelevante sunt și criticile legate de considerentele deciziei pronunțate în apel referitoare la lipsa de valoare juridică a certificatului despre care s-a făcut vorbire, în condițiile în care, având în vedere că foștii proprietari s-au intabulat în cartea funciară, în baza Legii nr.260/1945, acest aspect atrage aplicabilitatea acestui act normativ, cu consecința nulității titlului de proprietate al Institutului din Budapesta.

Potrivit art.24 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. In cauză însă, prezumția proprietății autorului recurentelor, în contextul dispozițiilor art.24 din Legea nr. 10/2001, a fost înlăturată, după cum s-a arătat mai sus, nu prin ierarhizarea înscrisurilor depuse în dovedire, despre care face vorbire art.23 din legea specială de reparație și pct.23.1 din Normele metodologice de aplicare, ci prin efectul legii, respectiv al Legii nr.260/1945, prin care s-au declarat nule de drept transmisiunile de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, precum și retransmisiunile acestor drepturi la subdobânditori.

In plus, exproprierea s-a realizat în anul 1979, mult după anularea actelor de înstrăinare, iar motivele de recurs privitoare la faptul că autorul recurentelor, iar ulterior, una dintre reclamante au locuit în imobilul în litigiu până la data evacuării reprezintă simple aspecte de fapt referitoare la posesie, care nu pot fi primite în soluționarea favorabilă a cauzei.

Nu pot fi primite nici criticile vizând inaplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr.260/1945 motivat și de faptul că înscrierea originii evreiești a fost notată în cartea funciară, ulterior vânzării imobilului către Institutul din Budapesta, întrucât această lege nu face respectiva distincție a momentului în care s-au produs notările, reglementând, după cum s-a arătat, nulitatea înstrăinărilor către Statul maghiar și persoanelor juridice maghiare, situație în care se încadrează și Institutul Creditului Agrar Reghicolar Budapesta . Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ ., recursul a fost respins ca nefondat.