ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4798/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 189/F din 02 aprilie 2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr. 285/112/2008, a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea civilă înaintată de reclamantul V.T.C. în contradictoriu

cu Municipiul Bistrița și Primarul municipiului Bistrița, având ca obiect

modificarea dispoziției nr. 15 din 09 ianuarie 2008 a Primarului municipiului Bistrița în sensul restituirii în natură a suprafeței de 875 mp teren

și a construcției înscrise în C.F. nr. 4312 Bistrița nr. top 474, 475 și 476.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de

proprietar tabular al imobilului casă, anexe și teren de 875 mp înscris în C.F.

nr. 4312 Bistrița nr. top 474, 475 și 476, imobil ce i-a fost însă expropriat

în baza Decretului nr. 442/1982 în vederea construirii unor blocuri de

locuințe.

În temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren rămase

libere și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate.

Prin dispoziția nr. 15 din 09

ianuarie 2008 a Primarului municipiului Bistrița s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent constând în titluri de despăgubire în favoarea

reclamantului, apreciindu-se că restituirea în natură nu este posibilă întrucât

construcțiile au fost demolate, iar terenul este ocupat de un bloc de locuințe

și de alte amenajări de utilitate publică în sensul prevederilor art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Expertiza tehnică efectuată în cauză

a stabilit că terenul este în prezent ocupat de o parte dintr-un bloc de

locuințe, de locuri de joacă pentru copii, de trotuare și de spații pentru

parcare, în vreme ce casa de locuit și anexele ei au fost demolate, astfel că

nu se poate dispune restituirea în natură.

Împotriva acestei sentințe

reclamantul V.T.C. a declarat apel, solicitând schimbarea ei în sensul

admiterii acțiunii, și restituirii în natură a suprafeței de 765 mp teren, iar

pentru diferența de până la 875 mp obligarea la despăgubiri, deoarece doar

suprafața de 63 mp teren a fost afectată edificării unei construcții, restul

terenului rămânând liber, fiind loc viran până în anul 2001, când au fost

mutate agregate de joacă pentru copii, fără a exista o reală amenajare.

Cu privire la acest apel, Curtea de

apel a reținut următoarele: potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, avute în vedere și de către prima instanță, în cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

Aceste dispoziții ale legii sunt în

acord cu principiul afirmat prin art. 1 alin. (1) și (2) din lege, conform

căruia regula este restituirea în natură, sub condiția însă ca aceasta să fie,

în concret, posibilă.

În prezenta cauză, din suprafața de

875 mp teren, o suprafață de 110 mp i-a fost atribuită în temeiul Legii nr.

1/2000 doamnei F.D., fiind emis titlul de proprietate nr. 8992/2001 (f. 170

dosar Tribunal). Cum acest titlu nu a fost desființat, el trebuie socotit ca

producător de efecte juridice, astfel că nu i-ar mai putea fi atribuit

reclamantului, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Astfel fiind, prin raportare la

evocatele prevederi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ale pct. 10.3

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Curtea de apel a conchis

că nici suprafața de 765 mp teren nu poate fi considerată liberă, fiind ocupată

de o parte a blocului de locuit nr. 3 și de amenajări de interes public din

categoria celor expres menționate la pct. 10.3 din Normele Metodologice.

Așa fiind, apelul a fost respins în

baza prevederilor art. 296 C. proc. civ. ca fiind nefondat prin decizia civilă

nr. 251/A din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul V.T.C. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a

deciziei recurate:

Nu s-a avut în vedere faptul că a

fost proprietar al imobilelor înscrise în C.F. nr. 4312 Bistrița, constând în

casă de locuit și terenul în suprafață de 878 mp situat în Municipiul Bistrița,

că în 1984 prin Decretul nr. 442 a fost expropriat în vederea construirii unui cartier

de blocuri, că s-a adresat Primăriei Municipiului Bistrița pentru restituirea

acestui imobil.

Se consideră că în mod greșit s-a

apreciat de către instanță că terenul nu poate fi restituit în natură, interpretându-se

greșit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și Normele Metodologice, fiind

liberă o suprafață de 765 mp.

Analizând recursul declarat, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

Criticile formulate de recurentul-reclamant

ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu se justifică.

În mod corect instanța de fond și

cea de apel au interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente și anume

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și Normele Metodologice de

Aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru imobilele expropriate,

modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent

este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001, care are caracterul unei

norme speciale, aplicabilă preluărilor abuzive în forma exproprierii.

În cazul imobilelor expropriate,

principiul este acela al acordării măsurilor reparatorii în natură, iar în

situația care imobilul este afectat amenajărilor de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite

prin echivalent.

Și dispozițiile legale cuprinse în

Normele Metodologice de Aplicare a Legea nr. 10/2001 au fost în mod just

interpretate și aplicate de instanța de judecată care au considerat că

restituirea în natură trebuie să se limiteze numai la acele suprafețe de teren

liber sau, după caz, numai la cele suprafețe de teren care nu afectează accesul

și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Din raportul de expertiză întocmit

în cauză a rezultat fără dubiu că terenul în discuție este ocupat de un bloc de

locuințe și de alte amenajări de utilitate publică în sensul prevăzut de art. 11

alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În mod corect instanțele de judecată

au respins acțiunea și respectiv apelul împotriva sentinței civile, menținându-se

dispoziția nr. 15 din 9 ianuarie 2008 a Primarului municipiului Bistrița, prin

care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în

titluri de despăgubire în favoarea reclamantului.

Nefiind incidente motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul nu poate fi primit, motiv pentru care se va

respinge, cu consecința menținerii deciziei civile a Curții de Apel Cluj, în

baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de

reclamantul V.T.C. împotriva deciziei civile nr. 251/A din 09 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie 2010.