ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7092/2009

Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, la 16 octombrie 2007, reclamanta S.F.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, anularea în parte a Dispoziției nr. 1666 din 3 septembrie 2007 emisă de primar, în sensul stabilirii calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituire nu doar pentru cota de 1/6 parte din imobilul casă și teren, în suprafață de 256 mp, situat în Bistrița, înscris în C.F. nr. 158 Bistrița, ci pentru cota de 1/1 parte; obligarea primarului să emită dispoziție în sensul de a restituit reclamantei în natură terenul liber, în cotă de 1/1 parte. 1.

In fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că deși pentru imobilele în C.F. figurează mama reclamantei cu o cotă de 1/6 parte, întrucât notificare a depus numai reclamanta, ca moștenitoare legală, se impune stabilirea calității de persoană îndreptățită la restituire pentru întreg. Frații, sora mamei și nici erezii lor nu au avut și nici nu au vreo pretenție. Casa preluată prin Decretul de expropriere nr. 442/1982 a fost demolată, dar terenul este liber și nu este de utilitate publică, astfel că este posibilă restituirea lui în natură. 1.

În drept În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 82, art. 112 și art. 274 C. proc. civ. 2. Î ntâmpinarea Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației, din actele depuse la dosar rezultând îndreptățirea reclamantei numai la cota de 1/6 parte din imobilul notificat. S-a arătat că terenul solicitat nu este liber, având destinația de spațiu verde. 3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 322 F din 12 iunie 2008, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, a admis acțiunea și a anulat în parte dispoziția nr. 1666 din 3 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Bistrița; a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la restituire a reclamantei pentru întreg imobilul casă și teren în suprafață de 256 mp, care a fost situat în municipiul Bistrița, înscris în C.F. nr. 158 Bistrița, nr. top. 272/1; a fost obligat primarul să emită o nouă dispoziție prin care să restituie în natură suprafața de 210 mp teren liber, identificat în schița întocmită de expert și să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de teren de 46 mp și pentru construcțiile demolate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat în întregime de la antecesorii acesteia, care au primit și despăgubirile aferente. Probatoriul administrat în cauză, coroborat cu mențiunile cuprinse în decretul de expropriere, a evidențiat faptul că între coproprietari a intervenit un partaj voluntar, în urma căruia aceste imobile au revenit mamei reclamantei. Acesta este și motivul pentru care coindivizarii nu au formulat cereri de restituire a imobilelor, recunoscând încă o dată valabilitatea partajului voluntar. Cât privește măsura reparatorie stabilită de primar, raportul de expertiză depus în cursul procesului și ale cărui concluzii nu au fost contestate, a evidențiat faptul că o parte din terenul solicitat, în suprafață de 210 mp, este liberă, putând fi restituită în natură.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 350A din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Bistrița. În considerentele hotărârii s-a arătat că din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că între coproprietarii de C.F. a intervenit un partaj voluntar în urma căruia întregul imobil a revenit mamei reclamantei care, conform tradiției, urma să aibă grijă de părinții lor. Acest partaj este recunoscut și prin declarațiile celorlalți coproprietari, care au renunțat la orice pretenții cu privire la imobilul în litigiu și, prin urmare, la data exproprierii imobilul aparținea tatălui reclamantei și reclamantei, urmare decesului mamei sale. Împrejurarea că tatăl reclamantei s-a recăsătorit nu are nicio relevanță asupra drepturilor reclamantei, câtă vreme reclamanta este singura moștenitoare legală a proprietarei tabulare și singura persoană care a depus notificare în baza legii reparatorii. Cât privește restituirea în natură a suprafeței de 210 mp teren, s-a arătat că susținerea pârâților în sensul că această suprafață de teren are destinația de spațiu verde nu a fost dovedită. Certificatul privind starea de fapt a imobilului nr. 12433 din 16 aprilie 2007 atestă existența unei suprafețe de teren libere de 166 mp, terenul fiind folosit de locatarii blocurilor învecinate pentru parcarea autoturismelor.

Recursul 5.1. Motive Pârâții au declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte: Decizia este nelegală întrucât în mod greșit s-a reținut că notificatoarea era îndreptățită la restituire asupra întregului imobil solicitat. La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere atât partajul voluntar, care s-a considerat dovedit doar cu un probatoriu testimonial administrat în cauză, cât și prezumția simplă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001. Imobilul solicitat la restituire de reclamantă a fost anterior preluării în proprietatea mai multor persoane, în cotă de 1/6 părți fiecare. Antecesoarea reclamantei nu a fost proprietară tabulară decât asupra unei cote de 1/6 părți din imobil, astfel că petenta nu este îndreptățită decât la restituirea cotei care a aparținut acesteia. Au fost aplicate greșit dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în ce privește prezumția simplă privitoare la întinderea dreptului de proprietate. Înscrierea din decretul de expropriere a antecesorului petentei ar fi putut face dovada proprietății doar în lipsa înscrierii în C.F. a respectivului imobil. Concluzia potrivit căreia imobilul a fost expropriat în întregime de la antecesorii petentei este eronată. Greșit s-a dispus restituirea în natură a terenului de 210 mp pentru că acesta face parte din domeniul public al Municipiului Bistrița, fiind înscris în Inventarul bunurilor aprobat prin H.G.R. nr. 905/2002 ca spațiu verde aferent unui bloc de locuințe. 5.2. Întâmpinarea Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că ambele instanțe au interpretat corect probele administrate în cauză, reclamanta fiind îndreptățită la o cotă de 1/1 parte, iar terenul de 210 mp poate fi restituit în natură. 5.3. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Ambele instanțe de fond au apreciat corect faptul că în urma partajului voluntar intervenit între coindivizarii imobilului în litigiu, în condițiile art. 730 C. civ., mama reclamantei a devenit proprietara întregului imobil, ulterior expropriat. De asemenea, instanțele de fond au dat o valoare probatorie corectă declarațiilor celorlalți coproprietari în sensul că au renunțat la orice pretenții asupra imobilului în litigiu, acesta „rămânând mătușii F.V. născută G.", ceea ce justifică aprecierea în sensul că la data exproprierii întregul imobil aparținea tatălui reclamantei și reclamantei. Reclamanta este singura care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, considerând-o singura îndreptățită la restituire, instanțele de fond au aplicat corect dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001. Instanțele de fond au făcut și aplicarea corectă a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme art. 6.1 alin. (2) din normele de aplicare a legii stabilește că nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilelor solicitate. Deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică are competența de a dispune restituirea bunului în natură. În concluziile la raportul de expertiză efectuat în cauză se arată că, din terenul solicitat este liberă, nefiind afectată de construcții sau alte amenajări, o suprafață de 210 mp De altfel, acest aspect este precizat chiar prin certificatul privind starea de fapt a imobilului eliberat la 16 aprilie 2007 de Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului. Față de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legii materiale incidente în cauză, astfel încât nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.