ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1981/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul D.I., în contradictoriu cu Primăria municipiului Bistrița, reprezentată de primar, Primarul Municipiului Bistrița și M.T.L., a solicitat anularea dispoziției nr. 1993 din 5 mai 2004 emisă de Primarul municipiului Bistrița și, în consecință, obligarea Primăriei Bistrița să acorde despăgubiri pentru imobilul situat în Bistrița, identificat prin datele de carte funciară. În motivarea acțiunii, în esență, s-a arătat că reclamantul a cumpărat de la proprietara M.R. imobilul solicitat, care, a fost în posesia lui până în anul 1976, când a fost preluat abuziv de stat fără vreo despăgubire, prin expropriere.

Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită și anularea dispoziției nr. 1962 din 22 noiembrie 2004 emisă în favoarea lui M.T.L., prin care s-au acordat despăgubiri, cu toate că acesta a recunoscut faptul că antecesoarea sa în drepturi a vândut reclamantului imobilul și a declarat că nu are pretenții. Prin sentința civilă nr. 287 din 11 martie 2005, Tribunalul Bistrița Năsăud, a respins acțiunea ca neîntemeiată. S-a reținut în esență că: În sprijinul dovedirii dreptului său, și a calității de persoană îndreptățită, reclamantul invocă actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 29 aprilie 1969 între defuncta M.R.

și D.I., având ca obiect imobilul din litigiu, act care este, însă nul absolut ca și contract de vânzare-cumpărare pentru lipsa formei autentice, dar este valabil ca antecontract de vânzare-cumpărare prin care părțile și-au asumat o obligație de a face, adică de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege. Convenția nu este aptă de a transfera dreptul de proprietate asupra bunului, transformarea obligației de a face în obligație de a da, specifică vânzării, putându-se realiza fie la momentul semnării actului autentic, notarial, fie la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care îl înlocuia, în vigoare la acea dată fiind dispozițiile Legii nr. 19/1968 și ale Decretului nr. 144/1958.

Așadar petentul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 art. 3 lit. a). Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 739 din 15 septembrie 2005, a admis în parte apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței civile nr. 287 din 11 martie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care a schimbat-o astfel: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Bistrița și M.T.L., și, în consecință, a anulat dispoziția nr. 2962 din 22 noiembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bistrița în favoarea pârâtului M.T.L., în ceea ce privește măsurile reparatorii acordate pentru terenul înscris în C.F. Bistrița, nr.top.

1818/14, în suprafață de 1472 mp și nr.top. 1817/5 în suprafață de 630 mp. - a menținut dispoziția în ce privește măsurile reparatorii acordate pentru terenul nr.top. 1819/5/b în suprafață de 817 mp, - a anulat în parte dispoziția nr. 1993 din 5 mai 2004 emisă de Primarul Municipiului Bistrița, pe numele reclamantului D.I. și a obligat primarul să propună acordarea de despăgubiri reclamantului D.I., în condițiile Legii speciale, pentru imobilul din Bistrița, ce a fost înscris în C.F. Bistrița teren cu nr.top. 1817/5 în suprafață de 630 mp teren și casă de 1472 mp cu nr.top.1818/14, în total teren de 2102 mp și casă de locuit. A menținut dispoziția din sentință referitoare la respingerea acțiunii față de Primăria Bistrița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Este irelevant faptul că prin sentința civilă nr. 3156 din 2 iulie 2001 a Judecătoriei Bistrița s-a respins acțiunea având ca obiect validarea contractului sub semnătură privată, raportat la modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv art. 22 din Legea nr. 10/2001, în raport de care, singura persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este D.I., întrucât acesta figurează în anexa la decretul de expropriere, însă numai pentru partea de imobil evidențiată în actul de expropriere. Pentru restul imobilului, cu nr.top. 1819/5/b, teren în suprafață de 817 mp, care nu figurează ca fiind expropriat de la apelantul D.I.

are calitatea de persoană îndreptățită intimatul M.T.L., ca fiu al fostei proprietare tabulare, M.R., dispoziția nr. 1962/2004 prin care a fost soluționată notificarea sa, fiind astfel întemeiată doar în parte, pentru acest teren. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Bistrița, considerând-o nelegală, pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a Legii, art. 3, art. 4, art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora numai fostul proprietar, deposedat abuziv, sau moștenitorii săi, este îndreptățit la măsuri reparatorii, iar întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, de preluare, numai în lipsa unor probe contrare.

Recursul este întemeiat potrivit celor ce urmează: Acțiunea de față este formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și în cadrul procedural oferit de aceasta. Pentru a admite apelul reclamantului și a soluționa astfel cauza, instanța de apel a avut în vedere, esențial, că reclamantul este persoană îndreptățită la a solicita acordarea de măsuri reparatorii pe acest temei, întrucât acesta figurează în anexa la decretul de expropriere aplicabile fiind dispozițiile art. 3 și art. 22 din lege. Este adevărat că potrivit art. 24 (fost art. 22 1 ) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, aceasta însă numai în absența unor probe contrare.

Or, în speță, de necontestat, astfel cum în mod corect a stabilit și prima instanță reclamantul, în dovedirea dreptului său de proprietate, se prevalează de un înscris sub semnătură privată, care, în raport de data încheierii sale, nu putea constitui un act translativ de proprietate, decât în măsura în care, eventual, părțile antecontractului obțineau o hotărâre judecătorească în acest sens. De altfel, chiar în considerarea celor reținute de instanța de apel în justificarea soluției date, la data preluării bunului de către stat (f. 43 dos. fond) imobilul constituia proprietatea tabulară a numitei M.R., mama intimatului M.T.L., preluarea fiind făcută deci de la proprietarul tabular (f. 124), reclamantul D.I., tocmai de aceea, fiind menționat numai ca „proprietar faptic”.

Ca atare, eronat s-a apreciat prin hotărârea atacată că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Nu mai puțin, este de observat că reclamantul este terț față de raportul juridic legat în temeiul Legii nr. 10/2001, între pârâtul M.T.L. și Primarul Municipiului Bistrița, prin emiterea dispoziției nr. 2962/2004, dispoziție care a fost anulată prin hotărârea atacată în acest cadru procesual, la cererea reclamantului. Or, într-o asemenea ipoteză, actul juridic atacat astfel, devenind unul civil, care face dovada dreptului de proprietate (conform art. 25 din lege) reclamantul, care la rândul lui invocă existența unui drept de proprietate asupra aceluiași imobil, ar avea calea dreptului comun, în materie, eventual prin exercitarea unei acțiuni în revendicare.

Față de cele arătate în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis și a se modifica hotărârea atacată în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe, care, astfel, este menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bistrița, prin Primar împotriva deciziei nr. 739/A din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și sociale pentru minori și familie, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței civile nr. 287/F din 11 martie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.