ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1981/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

D.I., în contradictoriu cu Primăria municipiului Bistrița, reprezentată de

primar, Primarul Municipiului Bistrița și M.T.L., a solicitat anularea

dispoziției nr. 1993 din 5 mai 2004 emisă de Primarul municipiului Bistrița și,

în consecință, obligarea Primăriei Bistrița să acorde despăgubiri pentru

imobilul situat în Bistrița, identificat prin datele de carte funciară.

În motivarea acțiunii, în esență,

s-a arătat că reclamantul a cumpărat de la proprietara M.R. imobilul solicitat,

care, a fost în posesia lui până în anul 1976, când a fost preluat abuziv de

stat fără vreo despăgubire, prin expropriere.

Reclamantul și-a precizat acțiunea

în sensul că solicită și anularea dispoziției nr. 1962 din 22 noiembrie 2004

emisă în favoarea lui M.T.L., prin care s-au acordat despăgubiri, cu toate că

acesta a recunoscut faptul că antecesoarea sa în drepturi a vândut

reclamantului imobilul și a declarat că nu are pretenții.

Prin sentința civilă nr. 287 din 11

martie 2005, Tribunalul Bistrița Năsăud, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut în esență că:

În sprijinul dovedirii dreptului

său, și a calității de persoană îndreptățită, reclamantul invocă actul de

vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 29 aprilie 1969

între defuncta M.R. și D.I., având ca obiect imobilul din litigiu, act care

este, însă nul absolut ca și contract de vânzare-cumpărare pentru lipsa formei

autentice, dar este valabil ca antecontract de vânzare-cumpărare prin care părțile

și-au asumat o obligație de a face, adică de a încheia în viitor contractul de

vânzare-cumpărare în forma cerută de lege.

Convenția nu este aptă de a

transfera dreptul de proprietate asupra bunului, transformarea obligației de a

face în obligație de a da, specifică vânzării, putându-se realiza fie la

momentul semnării actului autentic, notarial, fie la momentul rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești care îl înlocuia, în vigoare la acea dată

fiind dispozițiile Legii nr. 19/1968 și ale Decretului nr. 144/1958.

Așadar petentul nu are calitatea de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 art. 3 lit. a).

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 739 din 15 septembrie 2005, a admis în parte apelul declarat de

reclamantul D.I. împotriva sentinței civile nr. 287 din 11 martie 2005 a

Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care a schimbat-o astfel:

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Bistrița și M.T.L., și, în consecință, a anulat dispoziția nr.

2962 din 22 noiembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bistrița în favoarea

pârâtului M.T.L., în ceea ce privește măsurile reparatorii acordate pentru

terenul înscris în C.F. Bistrița, nr.top. 1818/14, în suprafață de 1472 mp și nr.top.

1817/5 în suprafață de 630 mp.

- a menținut dispoziția în ce

privește măsurile reparatorii acordate pentru terenul nr.top. 1819/5/b în

suprafață de 817 mp,

- a anulat în parte dispoziția nr.

1993 din 5 mai 2004 emisă de Primarul Municipiului Bistrița, pe numele

reclamantului D.I. și a obligat primarul să propună acordarea de despăgubiri

reclamantului D.I., în condițiile Legii speciale, pentru imobilul din Bistrița,

ce a fost înscris în C.F. Bistrița teren cu nr.top. 1817/5 în suprafață de 630

mp teren și casă de 1472 mp cu nr.top.1818/14, în total teren de 2102 mp și

casă de locuit.

A menținut dispoziția din sentință

referitoare la respingerea acțiunii față de Primăria Bistrița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Este irelevant faptul că prin

sentința civilă nr. 3156 din 2 iulie 2001 a Judecătoriei Bistrița s-a respins

acțiunea având ca obiect validarea contractului sub semnătură privată, raportat

la modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv art.

22 din Legea nr. 10/2001, în raport de care, singura persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este D.I., întrucât acesta

figurează în anexa la decretul de expropriere, însă numai pentru partea de

imobil evidențiată în actul de expropriere.

Pentru restul imobilului, cu nr.top.

1819/5/b, teren în suprafață de 817 mp, care nu figurează ca fiind expropriat

de la apelantul D.I. are calitatea de persoană îndreptățită intimatul M.T.L.,

ca fiu al fostei proprietare tabulare, M.R., dispoziția nr. 1962/2004 prin care

a fost soluționată notificarea sa, fiind astfel întemeiată doar în parte,

pentru acest teren.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primarul Municipiului Bistrița, considerând-o nelegală, pronunțată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a Legii, art. 3, art. 4, art. 23 și art. 24

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,

potrivit cărora numai fostul proprietar, deposedat abuziv, sau moștenitorii

săi, este îndreptățit la măsuri reparatorii, iar întinderea dreptului de

proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate, de preluare, numai în lipsa unor probe contrare.

Recursul este întemeiat potrivit

celor ce urmează:

Acțiunea de față este formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 și în cadrul procedural oferit de aceasta.

Pentru a admite apelul reclamantului

și a soluționa astfel cauza, instanța de apel a avut în vedere, esențial, că

reclamantul este persoană îndreptățită la a solicita acordarea de măsuri

reparatorii pe acest temei, întrucât acesta figurează în anexa la decretul de

expropriere aplicabile fiind dispozițiile art. 3 și art. 22 din lege.

Este adevărat că potrivit art. 24

(fost art. 22

1

) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 247/2005, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi

cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive, aceasta însă numai în absența unor probe contrare.

Or, în speță, de necontestat, astfel

cum în mod corect a stabilit și prima instanță reclamantul, în dovedirea

dreptului său de proprietate, se prevalează de un înscris sub semnătură

privată, care, în raport de data încheierii sale, nu putea constitui un act

translativ de proprietate, decât în măsura în care, eventual, părțile

antecontractului obțineau o hotărâre judecătorească în acest sens.

De altfel, chiar în considerarea

celor reținute de instanța de apel în justificarea soluției date, la data

preluării bunului de către stat (f. 43 dos. fond) imobilul constituia

proprietatea tabulară a numitei M.R., mama intimatului M.T.L., preluarea fiind

făcută deci de la proprietarul tabular (f. 124), reclamantul D.I., tocmai de

aceea, fiind menționat numai ca „proprietar faptic”.

Ca atare, eronat s-a apreciat prin

hotărârea atacată că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul

dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Nu mai puțin, este de observat că

reclamantul este terț față de raportul juridic legat în temeiul Legii nr.

10/2001, între pârâtul M.T.L. și Primarul Municipiului Bistrița, prin emiterea

dispoziției nr. 2962/2004, dispoziție care a fost anulată prin hotărârea

atacată în acest cadru procesual, la cererea reclamantului.

Or, într-o asemenea ipoteză, actul

juridic atacat astfel, devenind unul civil, care face dovada dreptului de

proprietate (conform art. 25 din lege) reclamantul, care la rândul lui invocă

existența unui drept de proprietate asupra aceluiași imobil, ar avea calea

dreptului comun, în materie, eventual prin exercitarea unei acțiuni în

revendicare.

Față de cele arătate în temeiul

prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis și a se

modifica hotărârea atacată în sensul respingerii apelului declarat împotriva

sentinței primei instanțe, care, astfel, este menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Bistrița, prin Primar împotriva deciziei nr. 739/A din 15

septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și sociale pentru

minori și familie, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de

reclamantul D.I. împotriva sentinței civile nr. 287/F din 11 martie 2005 a

Tribunalului Bistrița Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.