ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2322/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2002, contestatorul

K.I. a solicitat anularea dispoziției nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de

Primarul municipiului Bistrița și a se dispune restituirea în natură a

terenului de 40 mp situat în intravilanul Municipiului Bistrița, înscris în

C.F. nr. 8124, nr.top 3111/25/2/2/2.

În motivarea cererii, contestatorul

a arătat că nu sunt întemeiate argumentele invocate în dispoziția prin care i

s-a respins cererea de restituire în natură a terenului. Potrivit prevederilor

Legii nr. 10/2001, intră sub incidența acesteia cererile referitoare la

terenurile a căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

și Legea nr. 1/2000 și terenul este liber, deși s-a susținut că ar fi ocupat de

un garaj care este însă demolabil și restul de 26 mp, fiind spațiul verde al

unui bloc, nu poate fi utilizat.

Prin sentința civilă nr. 669 din 4

decembrie 2002, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins ca neîntemeiată cererea în

anularea dispoziției nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul Municipiului

Bistrița, pe care a menținut-o în întregime.

S-a reținut în considerentele

sentinței existența unui litigiu anterior privind terenul pretins prin prezenta

contestație. Astfel, prin hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a Comisiei

județene Bistrița–Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991 i s-a reconstituit

contestatorului dreptul de proprietate asupra terenului de 260 mp și anume

pentru 220 mp restituirea efectivă și pentru 40 mp acordarea despăgubirilor

cuvenite.

Hotărârea menționată a fost atacată

cu plângere de Comisia municipală Bistrița de aplicare a Legii nr. 18/1991,

solicitând anularea ei parțială și invalidarea înscrierii în anexa nr. 39 a

terenului de 40 mp, iar plângerea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6590

din 21 noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Bistrița, soluție confirmată de

Tribunalul Bistrița-Năsăud prin decizia civilă nr. 118/A din 27 februarie 2001.

Față de cele expuse, instanța a

apreciat că nu este întemeiată cererea contestatorului pentru anularea dispoziției

primarului, situația juridică a terenului fiind rezolvată prin litigiu avut

anterior.

Împotriva sentinței civile nr. 669

din 4 decembrie 2002, contestatorul a declarat apel, susținând că terenul este

liber, neafectat de nici o construcție sau alte utilități publice, garajul

aflat pe teren este o construcție provizorie, deci poate fi restituit în

natură.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 79 din 12 mai 2003, a admis apelul declarat de contestator, a

schimbat sentința atacată, în sensul admiterii contestației formulate și în

consecință a anulat dispoziția nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul

Municipiului Bistrița și a dispus restituirea în natură către reclamant a

terenului situat în Bistrița, în suprafață de 40 mp, înscris în C.F. 8124 Bistrița,

nr.top.3111/25/2/2/2, condiționat de restituirea despăgubirilor achitate la

trecerea în proprietatea statului.

În justificarea soluției, instanța

de apel a reținut că, întrucât la data adoptării Legii nr. 10/2001 terenul în

litigiu nu a fost restituit în natură și preluarea lui de către stat s-a făcut

prin expropriere, sunt incidente prevederile speciale cuprinse în art. 10 alin.

(3) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Terenul fiind ocupat de o

construcție provizorie, garajul aparținând unei persoane fizice, iar o parte

constituie spațiul verde aferent unui bloc de locuințe, despre care nu se poate

considera că este necesar în scopul bunei utilizări a imobilului, s-a conchis

că se impune restituirea în natură a terenului în suprafață de 40 mp,

condiționată de restituirea despăgubirilor achitate în momentul trecerii în

proprietatea statului.

Primăria Municipiului Bistrița a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând admiterea

lui, modificarea deciziei, în sensul respingerii ca nefondat a apelului

contestatorului, cu menținerea sentinței pronunțate în prima instanță.

În motivarea recursului se arată că

intimatul nu a atacat în instanță hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a

comisiei județene, prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri pentru

terenul de 40 mp, situația juridică a acestui teren s-a definitivat pe

prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, așadar nu sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocate de intimat.

Terenul în litigiu aparține

domeniului public, restituirea în natură ar împiedica accesul la blocul de

locuințe și pe teren se află o conductă de gaz care deservește blocul și casele

învecinate, iar potrivit art. 10 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a terenurilor libere trebuie să se facă

cu respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate, care asigură buna

utilizare a construcțiilor existente.

Recursul declarat de Primăria

Municipiului Bistrița este întemeiat.

Intimatul contestator a invocat ca

temei al preluării abuzive de către stat a terenului în suprafață de 40 mp

situat în Bistrița, Decretul nr. 422/1979, susținând că la acea dată tatăl său

K.E.(A.) era proprietarul terenului

expropriat.

Din anexele care însoțesc decretul

evocat, cuprinzând numele persoanelor expropriate, domiciliul lor, locul

situării terenului vizat de expropriere și suprafața expropriată, existente la

dosarul cauzei, nu rezultă că tatăl intimatului figura cu teren, numele lui nu

este menționat. Este înscrisă însă în anexă, cu teren pe str. P., locul unde se

află terenul în litigiu, numita V.E., cu suprafața de 63,40 mp.

Aceasta pentru că, la data adoptării

decretului, 7 decembrie 1979, tatăl intimatului vânduse deja casa și anexe

cumpărătoarei V.E. , care s-a intabulat cu încheierea nr. 399/1978 în C.F. nr.

5023 Bistrița, cu nr.top 3111/25/2, sub B3 și în aceeași carte funciară, prin

aceeași încheiere s-a intabulat Statul Român asupra terenului aferent

construcțiilor dobândite de V.E., iar pentru diferența de teren s-a intabulat

CAP Bistrița, sub B2 cu încheierea nr. 77-78/1978, suprafața totală fiind 800

mp (fila 30 dosarul instanței de fond).

Așadar, autorul intimatului nu era

proprietarul terenului la data exproprierii, nu de la el s-a preluat terenul și

în această situație intimatul nu se poate prevala de dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 10/2001, pentru a obține restituirea în natură a terenului pretins.

De altfel, intimatului i s-au

acordat despăgubiri pentru suprafața aflată în litigiu prin hotărârea nr. 617

din 17 august 2000 a Comisiei județene Bistrița–Năsăud pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre pe care acesta nu

a contestat-o, plângere împotriva ei formulând doar Comisia Municipiului

Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

finalizată prin sentința civilă nr. 6590/2000 a Judecătoriei Bistrița.

Se conchide, pentru considerentele

expuse, că recursul este întemeiat, ceea ce face inutilă cercetarea celorlalte

motive de recurs invocate, și în consecință se va admite recursul, se va casa

decizia pronunțată în apel și se va respinge ca nefondat apelul intimatului cu

menținerea sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâta Primăria

Municipiului Bistrița prin Primar împotriva deciziei civile nr. 79 din 12 mai

2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia atacată și respinge apelul declarat de

reclamantul

K.I.

împotriva sentinței nr. 669 din 4 decembrie 2002 a tribunalului

Bistrița-Năsăud, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.