ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 63/ F

din 14 februarie 2008 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în Dosar nr. 2269/112/2007,

s-a respins cererea pârâților Municipiul Bistrița prin Primarul și Primarul

municipiului Bistrița, de declarare a nulității acțiunii introductive; s-a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta N.M., astfel cum a

fost extinsă, prin mandatar G.G., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Bistrița,

prin primar și Primarul municipiului Bistrița, având ca obiect anularea

Dispoziției nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului

Bistrița.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele

sentinței faptul că prin Dispoziția nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de

Primarul municipiului Bistrița, s-a constatat faptul că pentru imobilul teren

înscris în CF nr. 1904 Bistrița, solicitat spre restituire de către petenta N.M.,

cetățean american, cererea a fost soluționată în temeiul art. V din Legea nr. 10/2001,

republicată, de către comisia municipală pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Bistrița; s-a stabilit calitatea de

persoană îndreptățită la restituire a numitei N.M. pentru imobilele construcții

înscrise în aceeași carte funciară; s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, modificată și completată prin

O.U.G. nr. 81/2007, petentei N.M., pentru imobilul descris la art. 2, care nu

poate fi restituit în natură, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată

fi oferite în compensare.

În

fundamentarea dispoziției, s-a statuat că prin notificarea formulată prin

executor judecătoresc E.M.I., înregistrată la Primăria municipiului Bistrița din

5 septembrie 2001, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001,

republicată, N.M., cetățean american, a solicitat restituirea proprietății

situate în zona de hotar Schullerwald, înscrisă în CF nr. 1904 Bistrița.

Petenta a

formulat cererea de restituire a imobilului susmenționat în calitate de

moștenitoare a foștilor proprietari tabulari N.I. și soția I., născută Z.,

cererea îndeplinind condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată în baza art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005.

Potrivit colii

evolutive de carte funciară asupra imobilelor de sub A+l-5, constând din casă

de piatră, înscrisă sub A+4, și teren în suprafață totală de 16 jug. 2775 stj.,

au devenit proprietari cu titlu de cumpărare, în părți egale, antecesorii

petentei, în anul 1932, potrivit mențiunilor de sub B 1-2.

În anul 1976,

în baza Deciziei nr. 127/1976, în temeiul Decretului nr. 223/1974, au fost

preluate construcțiile în întregime și cota de 1563/73263 părți teren în

proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri de 9.345 lei. Preluarea a fost

notată în CF sub B 3-4.

Ulterior, în

anul 1984, s-a notat în CF, sub B 5, radierea construcțiilor preluate ca și

preluarea diferenței de teren în baza Decretelor prezidențiale nr. 218/1960 și nr.

712/1966.

Ulterior

preluării, construcțiile au fost demolate, iar pe terenul pe care acestea au

fost edificate a fost construită fazaneria Orașului Bistrița, în baza

proiectului tehnic întocmit în februarie 1985, în aplicarea Decretului

Prezidențial nr. 282 din 26 decembrie 1975.

Pentru imobilul

teren, notificarea a fost înaintată Comisiei municipale în temeiul art. 5 alin.

(2) la Legea nr. 10/2001 și a fost soluționată prin înscrierea pe Tabelul nr. 6

Bistrița, poziția 129, soluție care a fost adusă la cunoștința petentei prin

adresa din 30 ianuarie 2006.

Cu privire la

cererea de constatare a nulității absolute a acțiunii introductive, formulată

de pârâți, tribunalul a constatat că nu este fondată, reținând că sancțiunea

nulității, în cazurile prevăzute de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., operează

doar în cazul lipsei totale a unuia dintre elementele esențiale ale cererii de

chemare în judecată.

Or, în speța de

față, s-a constatat că acțiunea poartă o semnătură ce nu aparț, însă, s-a

constatat că acțiunea a fost formulată și expediată la instanță, pentru și în

numele reclamantei, de către Cabinet Individual de Avocatură "Q.P.",

cu sediul în București, Aleea T., așa cum rezultă din mențiunile de pe plicul

poștal de la fila 8.

În această

situație, prima instanță a apreciat că excepția invocată se impune a fi

calificată drept excepția lipsei calității de reprezentant, întemeiată pe

prevederile art. 161 din același Cod, de vreme ce la acțiune nu s-a atașat și o

dovadă a împuternicirii corespunzătoare, cum impune art. 83. Însă, în derularea

procesului, a intervenit o ratificare expresă a actului făcut de o persoană

fără delegație de reprezentare emisă în temeiul Legii nr. 51/1995, reclamanta a

învederând că nu are un reprezentant, dar își însușește acțiunea și continuă

să-și susțină calitatea de persoană îndreptățită la acordarea unor măsuri

reparatorii, ca moștenitoare după părinții decedați. Față de cele reținute, s-a

concluzionat că actul procedural respectă prevederile legale și, prin urmare,

este apt să învestească instanța.

Pe fondul

contestației, instanța de fond a reținut că unitatea deținătoare a bunurilor

căreia i s-a adresat notificarea prevăzută de art. 22, prin comisia internă de

analizare și efectuare a propunerilor de soluționare a notificărilor,

constituită în acest scop, a constatat, în urma verificării situației juridice

și de fapt a imobilelor, că imobilele construcții ce au constituit proprietatea

tabulară a antecesorilor solicitantei, au fost preluate de Statul Român în anul

1976, în baza Deciziei nr. 127/1976 și a Decretului nr. 223/1974, că au fost

demolate după schimbarea formei de proprietate și, în consecință, după ce a

conchis că reclamanta îndeplinește cerința de la art. 4 alin. (2), a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de

despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sens în

care a emis Dispoziția nr. 1561/2008.

Din acest punct

de vedere, prin actul de sesizare al instanței, dispoziția nu s-a atacat,

întrucât în motivarea în fapt susținută de reclamantă nu s-au subliniat cauze

de nelegalitate sau netemeinicie a actului de restituire, decât cu referire la

soluția adoptată asupra terenului, iar prin concluziile scrise nu se poate completa

cadrul procesual sub raport obiectiv.

Tribunalul a

apreciat că unitatea notificată a tranșat regimul juridic al terenului în acord

cu prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Terenul în

litigiu, la data preluării abuzive, era situat în extravilanul municipiului

Bistrița, iar soarta sa este supusă legilor fondului funciar.

Art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 și art. 8.1, 8.2 din normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 250/2007 menționează că nu intră sub incidența acestei legi

terenurile din extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele ale căror regim juridic este reglementat prin Legea

nr. 18/1999, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, în cazul acestora

notificările urmând să fie înaintate comisiilor de fond funciar în temeiul art.

5 alin. (2) din Titlul 1 din Legea nr. 247/2005 (art. 5 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, republicată). Regulile legale au fost întocmai respectate, considerent

în virtutea căruia tribunalul a stabilit că în mod întemeiat prin dispoziția

contestată, emitentul nu a dispus și cu privire la teren.

Pe de altă

parte, instanța a reținut că soluția dată de comisia municipală de fond funciar

nu poate fi cenzurată în litigiul de față.

Au fost

înlăturate ca neîntemeiate susținerile reclamantei din concluziile scrise cu

privire la necesitatea întrunirii cumulative a două condiții pentru

aplicabilitatea art. 8, respectiv, ca terenul să fie localizat în extravilanul

localității și statutul său să cadă sub dispozițiile legii fondului funciar,

întrucât acestea sunt în contradicție cu textele mai înainte reproduse.

Împătrim acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, redammta N.M., solicitând instanței,

în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de fond, pentru a se pronunța pentru construcții și teren,

iar în subsidiar, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii

contestației, astfel cum a fost susținută prin concluziile scrise, cu obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel

Cluj prin decizia civilă nr. 160/ A din 23 iunie 2008, pronunțată în Dosar nr. 2269/112/2007,

a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a decide

în acest sens, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în

judecată înregistrată sub. nr. 2.269/112 din 15 decembrie 2007 la Tribunalul

Bistrița Năsăud, reclamanta N.M. a contestat dispoziția nr. 1.561 din 14 august

2007 a Primarului municipiului Bistrița, solicitând în mod expres desființarea

acesteia și recunoașterea dreptului ei de proprietate și în ceea ce privește

terenul înscris în CF. 1.904 Bistrița.

În motivarea

cererii, reclamanta a arătat că notificarea nr. 20.316 din 5 septembrie 2001 nu

i-a fost soluționată în ceea ce privește imobilul teren, cu toate că i-a fost

recunoscut dreptul de persoană îndreptățită la restituire.

Mai mult decât

atât, niciodată nu i-a fost adusă la cunoștință, într-o formă legală, vreo

măsură luată cu privire la solicitarea reclamantei în ceea ce privește terenul

ce a aparținut părinților ei, necomunicându-i-se vreo decizie sau dispoziție în

acest sens, conform Legii nr. 10/2001.

În drept,

reclamanta și-a întemeiat acțiunea civilă pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, republicată.

La data de 12

februarie 2008, reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat

instanței să admită contestația, să desființeze dispoziția nr. 1.561 din 14

august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistrița, cu obligarea la

restituirea în natură a terenului, iar pentru construcții, în principal,

oferirea unor bunuri și servicii în compensare, iar în subsidiar, despăgubiri

la valoarea reală.

Introducerea

cererii de chemare în judecată are drept efect sesizarea sau învestirea

instanței de judecată cu soluționarea litigiului și delimitează cadrul

procesual în care se va desfășura judecata (părțile, obiectul și cauza

litigiului) astfel încât, obiectul acțiunii fiind deja precizat, acesta nu

poate fi schimbat decât prin modificarea cererii introductive, în condițiile

prevăzute de lege.

Potrivit art. 132

alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare instanța va putea da

reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și

pentru a depune noi dovezi.

În speță, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit prima instanță doar în

privința desființării dispoziției nr. 1.561/2007 cu privire la restituirea în

natură a terenului înscris în C.F., astfel încât potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. judecătorul hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Instanța de

apel a apreciat că solicitarea reclamantei formulată prin concluziile scrise,

depuse după încheierea dezbaterilor judiciare, privind acordarea măsurilor

reparatorii pentru imobilele construcții, în principal, prin oferirea unor

bunuri și servicii în compensare, iar în subsidiar, despăgubiri la valoarea

reală, reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată,

prin care sunt aduse în atenția instanței de fond, elemente de fapt și de drept

noi, care nu au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, modificare care nu

a fost făcută cu respectarea art. 132 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ.

astfel încât, această modificare a obiectului cererii este nelegală și nu mai

poate fi supusă controlului judecătoresc, fiind corect înlăturată de tribunal,

motiv pentru care primul motiv de apel referitor la desființarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se

pronunța asupra măsurilor reparatorii aferente construcțiilor a fost găsit

neîntemeiat, nefiind îndeplinite cerințele art. 297 alin. (1) teza I C. proc.

civ.

Cel de al

doilea motiv de apel, privitor la respingerea cererii privind restituirea în

natură a terenului înscris în CF nr. 1.904 Bistrița a fost apreciat ca nefondat

de instanța de apel.

Contrar

afirmațiilor reclamantei, aceasta a înregistrat sub nr. 5.814, la data de 21

august 2001, pe rolul Judecătoriei Bistrița, o plângere împotriva Hotărârii nr.

815 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Bistrița Năsăud prin care i s-a respins

contestația nr. 14.885 din 14 august 2000, cerere soluționată prin sentința

civilă nr. 2.968 din 10 octombrie 2005 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în Dosarul

nr. 5.814/2001, prin care s-a constatat perimată acțiunea civilă a reclamantei.

Prin adresa din

30 ianuarie 2006, Comisia Municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor i-a comunicat reclamantei, ca urmare a

notificării nr. 6.189/2001 depusă prin Birou Executor Judecătoresc E.I., că în

temeiul art. 5 alin. (2) din nota la Legea nr. 10/2001 republicată, notificarea

a fost înregistrată la această comisie care, după ce a analizat-o în ședința

din 16 ianuarie 2006, a propus respingerea acesteia, motivat pe faptul că nu a

făcut dovada cetățeniei române, astfel încât, reclamanta a fost înscrisă în

tabelul 6 poziția 129.

De altfel, prin

cererea de apel reclamanta a recunoscut că a depus o astfel de contestație la

data de 14 februarie 2006, însă nu cunoaște modul de soluționare a acesteia.

Critica

apelantei privind modul de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului

de proprietate asupra terenurilor în litigiu, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 18/1991, vizând Hotărârea din 16 ianuarie 2006 a Comisiei Municipale

de fond funciar Bistrița, în mod corect nu a fost analizată în prezenta cauză,

a apreciat și instanța de apel, deoarece, reclamanta a învestit tribunalul cu o

plângere împotriva dispoziției nr. 1.561/2007 a Primarului municipiului

Bistrița, limitele cadrului procesual, fiind fixate de reclamantă, toate

aspectele criticate putând fi cercetate doar în cadrul procedurii administrativ

jurisdicționale reglementate de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991.

S-a apreciat că

apelanta încearcă să suplinească lipsa parcurgerii acestei proceduri prealabile

în motivele de apel, astfel încât, nu poate susține că, în realitate, cererea

introductivă a avut o natură complexă, atât în baza Legii nr. 10/2001, cât și

în baza Legii nr. 18/1991, aceste proceduri administrativ jurisdicționale,

fiind distincte și reglementate de dispoziții legale diferite.

S-a mai

constatat că instanța de fond a analizat judicios faptul că, în mod legal

unitatea deținătoare a tranșat regimul juridic al terenului în acord cu

prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a

desesizat de această cerere pe care a trimis-o Comisiei Municipale de fond

funciar Bistrița, competentă să soluționeze cererea de restituire a imobilului

teren în litigiu situat, la data preluării de Statul Român, în extravilanul

municipiului Bistrița.

Și instanța de

apel a reținut că în mod cert, terenul înscris în CF nr. 1.904 Bistrița a fost

teren agricol situat în extravilanul municipiului Bistrița, împrejurare

recunoscută de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. 5.814 din 21

august 2002 la Judecătoria Bistrița, prin care aceasta a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,32 ha teren

agricol, situat în perimetrul cadastral al municipiului Bistrița.

Prin urmare, în

mod legal tribunalul a apreciat că Primarul municipiului Bistrița a aplicat în

mod corect prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 8.1, 8.2

din H.G. nr. 250/2007 raportat la art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005,

terenul în litigiu făcând obiectul Legii nr. 18/1991.

De asemenea,

susținerea apelantei referitoare la faptul că notificarea pe care a

înregistrat-o a fost comună, atât la Legea nr. 10/2001, cât și la Legea nr. 18/1991,

nu a putut fi reținută de Curte deoarece, așa cum rezultă din notificarea nr. 1.342

din 30 august 2001 expediată prin Birou Executor Judecătoresc I.E. și

înregistrată sub nr. 20.316 din 5 septembrie 2001 la Primăria municipiului

Bistrița, reclamanta a solicitat redobândirea proprietății situată în partea de

hotar numită Schullerwald, pe perimetrul cadastral al municipiului Bistrița,

cuprinsă în CF din Bistrița, în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Criticile

apelantei înserate în înscrisul intitulat „Precizări" privind încălcarea

dreptului la un proces echitabil și încălcarea dreptului de proprietate,

drepturi garantate de art. 6 și art. 1 Protocolul 1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, au fost, de

asemenea, înlăturate ca neîntemeiate.

Aceasta,

deoarece afirmația apelantei privitoare la încălcarea liberului acces la

justiție pe motivul că au rămas nesoluționate contestațiile formulate împotriva

Hotărârii Comisiei Județene Bistrița Năsăud de aplicare a legilor fondului

funciar din 20 noiembrie 2000 și a Hotărârii Comisiei Municipale Bistrița din

16 ianuarie 2006, nu corespunde realității întrucât, așa cum s-a reținut,

reclamanta a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 815 din 20 noiembrie 2000

a Comisiei Județene Bistrița Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor, acțiune civilă care a fost perimată prin Sentința civilă nr.

2.968 din 10 octombrie 2005 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în Dosarul nr. 5.814/2001,

iar împotriva Hotărârii Comisiei Municipale de fond funciar Bistrița din 16

ianuarie 2006, reclamanta are posibilitatea de a urma procedura administrativ

jurisdicțională, prevăzută de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991.

În ceea ce

privește încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei în privința

imobilelor construcții din litigiu, instanța de apel a apreciat că și această

susținere este nefondată, deoarece Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost

modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de

acordarea a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, tocmai

pentru ca Fondul Proprietatea să devină operațional în cel mai scurt timp,

redefinindu-se instrumentele prin care urmează a se acorda despăgubirile,

astfel încât, s-a apreciat că în temeiul acestui act normativ, reclamanta este

îndreptățită la acordarea unor despăgubiri efective constând în valoarea de

circulație a imobilului.

În temeiul art.

296 C. proc. civ. a fost respins ca nefondat apelul reclamantei N.M. și, în

consecință, s-a menținut ca sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta N.M.

Prin decizia civilă

nr. 2905 din 11 martie 2000 pronunțata în Dosar nr. 2269/112/2007 Înalta Curte

de Casație și Justiție a admis recursul, a casat în întregime decizia recurată

și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță, pentru

administrarea întregului probatoriu necesar stabilirii depline a situației de

fapt, în raport de care să se facă aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001,

stabilindu-se în decizia de casare îndrumarea, pentru instanța de rejudecare,

de efectuare a unei expertize topografice și de analizare a cererii reclamantei

și cu privire la construcții.

În rejudecare,

cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 1476/33/2009.

Procedând la

rejudecarea apelului conform îndrumărilor din decizia de casare, instanța de

rejudecare a dispus efectuarea unei expertize tehnice-judiciare topografice în

cauză, cu stabilirea unor obiective precise.

Prin decizia civilă

nr. 187/ A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

munc

ă

și asigurări

sociale pentru minori și de familie, apelul reclamantei a fost respins ca

nefondat.

Instanța de

apel a apreciat că în ceea ce privește situația de fapt a cauzei, aceasta a

fost exhaustiv evidențiată în primul ciclu procesual, atât prin sentința primei

instanțe, cât și prin decizia instanței de apel, motiv pentru care nu s-a

revenit asupra acesteia.

În raport de

îndrumările deciziei de casare, instanța de rejudecare trebuia să rejudece

cauza sub două aspecte:

- Pe de o

parte, sub aspectul necesității lămuririi pe deplin a situației de fapt a

terenurilor solicitate, respectiv, asupra aprecierii dacă aceste terenuri pot

sau nu să facă obiect al cererii de retrocedare, în condițiile pretinse de

reclamantă.

- Pe de altă

parte, sub aspectul construcțiilor ce au făcut obiectul notificării, instanța

de casare reținând în considerentele deciziei de casare faptul că în dispoziția

emisă de Primarul municipiului Bistrița în baza Legii nr. 10/2001, în privința

acestora, s-a făcut doar mențiunea că reclamantei i se recunoaște calitatea de

persoană îndreptățită la restituire însă, practic a rămas nerezolvată cererea

de restituire a acestor construcții.

Referitor la prezumția

construcțiilor, s-a reținut:

Nu s-a

contestat în speță împrejurarea de fapt evidențiată prin înscrierile operate în

C.F. Bistrița, conform cărora construcțiile de sub A + 1 - A + 5, și asupra

cărora inițial au fost proprietari tabulari, sub B 1 și B 2, antecesorii

reclamantei apelante, N.I. și soția, născută Z.I., au trecut în proprietatea

Statului Roman, în administrarea întreprinderii Județene de Gospodărire

Comunală și Locativă Bistrița Năsăud, în anul 1976, în baza Decretului nr. 223/1974,

Statul Roman întabulându-și dreptul de proprietate asupra acestor construcții,

precum și asupra cotei de 1563/73263 părți din teren - preluarea terenului

fiind făcută în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974, sub B 3 în CF nr. 1904

Bistrița, la data de 14 mai 1976, potrivit încheierii de CF nr. 249.

Concret, prin

Decizia nr. 127 din 12 aprilie 1976, emisă de Comitetul Executiv al fostului

Consiliul Popular al județului Bistrița Năsăud, în baza Decretului nr. 223/1974,

imobilele construcții, înscrise în CF nr. 1904 Bistrița, aferente nr. ser. A +

1 - A + 5, au fost trecute în proprietatea Statului Român, cu plata unor

despăgubiri în sumă de 9.345 lei, în favoarea proprietarilor tabulari de la

care au fost preluate construcțiile, N.I. și N.I.A., născută Z.

Din mențiunile

înscrise sub B 5 în CF nr. 1904 Bistrița, rezultă cu evidență faptul că, la

data de 3 august 1984, în baza adresei din 1984 și a adeverinței cu același

număr, ambele date de Consiliul Popular al municipiului Bistrița, s-a notat în

cartea funciară mențiunea că toate aceste construcții au fost radiate din CF,

iar asupra terenului aferent acestor construcții s-a intabulat dreptul de

proprietate al Statului Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

Nu s-a

contestat niciun moment de către reclamantă faptul că aceste construcții au

fost demolate, însuși reprezentantul reclamantei apelante învederând instanței

la termenul de judecată din data de 8 octombrie 2009 că toate construcțiile

antecesorilor reclamantei apelante au fost demolate, iar pe terenul respectiv

s-a construit Fazaneria orașului Bistrița.

Prin

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1342 din 30

august 2001, reclamanta a solicitat „redobândirea proprietății din România, în

partea de hotar numită Schullerwald, cuprinsă în cartea funduară a municipiului

Bistrița cu nr. 1904, nr. de ordine A + 1, 2, 3, 4, 5".

Prin dispoziția

nr. 1561 din 14 august 2007, emisă de Primarul municipiului Bistrița - și

atacată prin plângerea ce formează obiectul prezentei cauze -, s-a constatat,

prin art. 1 din dispoziție, că pentru teren cererea reclamantei a fost

soluționată în sensul prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de

către Comisia Municipală Bistrița pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate

Privată asupra Terenurilor, prin art. 2 al dispoziției s-a stabilit calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la restituire pentru construcțiile din CF nr.

1904 Bistrița, iar la art. 3 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent, constând în titluri de despăgubire, acordate în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamantei, pentru imobilul „descris

la art. 1 care nu poate fi restituit în natură, în lipsa unor bunuri sau

servicii care să poată fi oferite în compensare".

Deși este

posibilă concluzia că notificarea reclamantei, cu privire la construcții a

rămas nesoluționată, totuși, prin coroborarea dispozitivului acestei Dispoziții

cu Raportul nr. 54056 din 2 august 2007, întocmit de Comisia Bistrița de

aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a constatat că, în realitate, măsurile

reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au

fost stabilite pentru construcții, iar nu pentru terenul pretins de reclamantă

prin notificare.

Practic, în

Dispoziția nr. 1561 din 14 august 2007 s-a strecurat o eroare materială, în

sensul că, în dispozitivul acestei dispoziții a fost reprodusă textual

propunerea de dispozitiv întocmită în raportul încheiat de Comisia de aplicare

a Legii nr. 10/2001 Bistrița.

Astfel, prin

acest raport, s-a propus, la art. 1, stabilirea calității reclamantei de

persoană îndreptățită pentru imobilele construcții înscrise în CF Bistrița nr. 1904,

iar în art. 2 al raportului s-a propus formularea unei propuneri de acordare de

măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele

menționate la art. 1 din raport, care nu pot fi restituite în natură, în lipsa

unor bunuri care să poată fi oferite în compensare.

În art. 3 din

acest raport s-a constatat că în ceea ce privește terenul aferent acelorași

numere topografice, din aceeași carte funciară, respectiv, cererea de

restituire a acestui teren, a fost soluționată în temeiul art. 5 din alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, de către Comisia Municipală pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița.

Comparând acest

raport care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 1561 din 14 august 2007 și

coroborându-l, totodată, cu această dispoziție, s-a constatat că în

dispozitivul dispoziției a fost reprodus fidel „propunerea" din Raport,

respectiv, art. 2 și 3 din dispoziție ce reprezintă reproducerea fidelă a art. 1

și 2 din raport, în timp ce art. 1 din dispoziție reprezintă reproducerea art. 3

din raport.

În consecință,

din coroborarea raportul cu dispoziția nr. 1561/2007 rezultă cu evidență faptul

că s-a stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptățită cu privire la

construcții și că, de fapt, măsurile reparatorii în echivalent, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost stabilite pentru construcții,

nicidecum pentru teren, însă, eroarea materială a provenit din reproducerea

textuală a art. 1 și 2 din Raport, în dispozitivul Deciziei sub o numerotare

diferită, respectiv, art. 2 și 3.

Că este așa, a

mai reținut instanța de apel, o dovedește cu prisosință emiterea Dispoziției nr.

1622 din 2 noiembrie 2009 a Primarului municipiului Bistrița, Dispoziție prin

care s-a îndreptat eroarea materială din art. 3 alin. (1) al Dispoziției nr. 1561

din 14 august 2007, în sensul că propunerea de acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este făcută pentru construcțiile descrise

la art. 2 din Dispoziție, care nu pot fi restituite în natură petentei N.M., în

lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, la baza

emiterii Dispoziției nr. 1622 din 2 noiembrie 2009, stând Referatul nr. 66336

din 22 octombrie 2009.

Prin urmare,

curtea de apel a constatat că notificarea reclamantei cu privire la

construcțiile preluate de Statul Român de la antecesorii săi a fost

soluționată, prin propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent, în condițiile Titlului VII a Legii nr. 247/2005, cu respectarea

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, text legal care

prevede că în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții

edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, măsurile reparatorii

se stabilesc prin echivalent pentru construcțiile demolate și pentru terenurile

ocupate.

Art. 10.1 din H.G.

nr. 250/2007 prevede că regula instituită prin textul art. 10 din Legea nr. 10/2001

are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe de teren

care nu sunt ocupate de noi construcții ori nu sunt afectate servitutilor

legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

pentru aceste construcții demolate și pentru terenurile ocupate de noi

construcții, ori afectate servitutilor legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, restituirea urmând să fie

convertită în măsuri reparatorii în echivalent.

Raportat la

starea de fapt a cauzei, neconstatată de către reclamantă, și recunoscută de

către aceasta, prin reprezentantul său, la termenul de judecată din 8 octombrie

2009, stare de fapt care relevă împrejurarea demolării construcțiilor preluate

de stat de la antecesorii reclamantei, respectiv, a edificării pe acest teren a

Fazaneriei orașului Bistrița, instanța de apel a constatat că în cauză s-a

făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001,

respectiv, în mod legal, prin dispoziția atacată, s-au stabilit în favoarea

reclamantei, pentru construcții, măsuri reparatorii prin echivalent, în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Pe cale de

consecință, curtea a constatat constată că atât Dispoziția Primarului municipiului

Bistrița, prin care s-au stabilit în favoarea reclamantei, pentru construcții,

măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VIII al Legii nr. 247/2005,

cât și soluția primei instanțe, prin care a fost menținută Dispoziția

Primarului, sub acest aspect, sunt legaleastfel că au fost menținute ca atare.

Instanța de

apel, din coroborarea art. 1 alin. (1) cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

a reținut că pentru a face obiectul Legii 10/2001 este necesar ca respectivul

teren să fie situat în intravilan, atât la data preluării abuzive, cât și la

data notificării, să nu fi fost restituit până la momentul intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001 și să nu facă obiectul legilor fondului funciar.

Or, terenul

litigios, așa cum a rezultat din expertiza întocmită în cauză de expert P.V.,

coroborat cu recunoașterea reclamantei în acest sens, făcută, atât prin cererea

nr. 1311 din 3 aprilie 1998, cât și prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub nr. 5814/2001 (dosar atașat la

prezenta cauză) - recunoaștere conform căreia la data preluării terenului de

10,32 ha de către Statul Român, acesta era teren agricol situat în extravilan,

este situat în extravilanul localității Bistrița și a făcut obiectul legilor

fondului funciar, împrejurări în funcție de care, în conformitate cu art. 5 din

Legea nr. 10/2001 republicată, prin Dispoziția atacată s-a statuat în sensul că

notificarea reclamantei cu privire la teren, se impune a fi soluționată de

Comisia Municipală Bistrița de aplicare a Legii fondului funciar.

Documentația de

fond funciar depusă la dosarul de rejudecare, în ceea ce o privește pe

reclamantă, relevă faptul că aceasta a formulat pentru terenul din CF nr. 1904,

în temeiul Legii fondului funciar, două cereri, una cu nr. 20316 din 18 iunie 2002

și una cu nr. 31179 din 21 decembrie 2005, prevalându-se de calitatea sa de

moștenitoare a defunctului N.I., ambele cereri fiind respinse pe motiv că

reclamanta nu a făcut dovada cetățeniei române.

Aceeași

reclamantă a înțeles să formuleze plângere împotriva Hotărârii nr. 460 din 26

iunie 2001, înregistrată sub nr. 5814/2001 pe rolul Judecătoriei Bistrița,

plângere soluționată prin sentința civilă nr. 2968 din 10 octombrie 2005, în

sensul constatării perimării acesteia.

Totodată, s-a

constatat că a fost emisă și Hotărârea Comisiei Județene nr. 815 din 20

noiembrie 2000, prin care a fost respinsă cererea reclamantei pe motiv că nu

și-a dovedit cetățenia română, hotărâre contestată, de asemenea de către

reclamantă, direct la Prefectura județului Bistrița Năsăud, sub nr. 240/2001.

Din

considerentele și concluziile raportului de expertiză tehnică-topografică

întocmită de expert P.V. în rejudecarea apelului a rezultat faptul că acest

teren, aferent nr. topografice inițiale din CF Bistrița, este extravilan, a

fost supus unor dezmembrări succesive de-a lungul timpului, nr. topografice noi

rezultate în urma dezmembrărilor fiind transcrise în cărți funciare noi în

favoarea unor terțe persoane fizice sau juridice (f. 49-51 dosar apel - pag.

5-7 din raportul inițial de expertiză), și că asupra acestuia au fost eliberate

mai multe titluri de proprietate, în favoarea mai multor persoane fizice și

juridice.

Expertul a

arătat, totodată, că pentru diferențele de suprafață de teren sunt formulate de

către diferite persoane fizice cereri în baza legilor fondului funciar, urmând

ca acestora să li se emită titluri de proprietate, și că mai multe suprafețe de

teren cu nr. topografice distincte, dezmembrate din nr. top inițial 7201/4, au

destinația de drum de exploatare.

Asupra

numărului top. nou, înscris în prezent în CF Bistrița, cu suprafața de 24.490

mp., proprietar este Statul Român, iar asupra aceluiași teren este intabulat un

drept de superficie în favoarea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor

Sportivi Bistrița Năsăud, care este și proprietar asupra construcțiilor

amplasate pe acest teren, construcții înscrise în CF Bistrița.

Nr. top. x în

suprafață de 6.453 mp. este ocupat de Stația de transformare de 110 kw și de

spațiul de protecție aparținând RENEL Bistrița Năsăud, expertul concluzionând

în sensul că pe terenurile revendicate de reclamantă și care au făcut obiectul

reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor menționate în

considerentele raportului de expertiză, terenuri cu care aceste persoane au

fost puse în posesie, sunt edificate și multe case de locuit.

Susținerile

expertului, în sensul că aceste terenuri au făcut obiectul Legii fondului funciar,

sunt confirmate de titlurile de proprietate depuse la filele 75-82 dosar apel,

precum și de adeverința nr. 6755 din 18 februarie 2008 eliberată de Primăria

municipiului Bistrița.

Prin

completarea la raportul de expertiză (f. 215-220 dosar apel), expertul a arătat

că singura suprafață de teren care ar putea fi considerată ca fiind liberă în

accepțiunea Legii nr. 10/2001 este suprafața de 25.895 mp., din care suprafața

de 24.490 mp. face parte din titlul de proprietate din 20 noiembrie 2000,

eliberat în favoarea Municipiului Bistrița, teren care, în întregul său, este

în extravilanul municipiului Bistrița.

Drept urmare,

fiind vorba despre un teren extravilan, este evident că acesta, prin prisma art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

ci afăcut deja obiectul legilor fondului funciar.

Pe cale de

consecință, în mod legal s-a constatat că notificarea reclamantei, cu privire

la acest teren, urmează să fie soluționată în conformitate cu dispozițiile art.

5 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora acestea sunt incidente și

pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

În temeiul

considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 296 C. proc. civ.,

Curtea a respins apelul ca nefondat.

În termen legal

împotriva acestei decizii, condamnata a promovat recurs, prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

reclamantă, prin cererea de recurs, face un istoric detaliat al cauzei,

susținând, în esență, cu titlu de motive de recurs, cele ce urmează.

Astfel, se

arată că prin decizia de casare, Înalta Curte a stabilit că instanța de apel

avea obligația de a lămuri situația juridică a terenului din litigiu prin

identificarea suprafeței de teren solicitate, în baza unei expertize tehnice de

specialitate.

De asemenea,

s-a statuat ea se impunea lămurirea și în raport de contestațiile reclamantei

făcute împotriva hotărârilor comisiilor județene și locale de aplicare a

legilor fondului funciar, reținându-se totodată, că cererea pentru restituirea

construcțiilor a rămas nerezolvata în rap.de art. 3 din Dispoziția contestată.

Cu ocazia

rejudecării apelului, în cauza s-a ordonat efectuarea unei expertize topo

pentru lămurirea situației juridice a terenului și, deși s-a solicitat și

expertiza pentru construcții, proba a fost respinsă.

S-a mai

învederat că după administrarea probei cu expertiză, la rejudecare, s-a respins

apelul, motivarea deciziei recurate fiind aproape identica cu cea a primei

decizii a Curții de Apel Cluj.

În mod cert în

lumina dispozițiilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație prin Decizia de

casare nr. 2905/2009, se impunea lămurirea deplină a stării de fapt, prin

administrarea probelor necesare, analizarea documentației și aspectelor de fond

funciar și apoi procedat la aplicarea dispozițiilor legale incidente.

În ce privește

construcțiile, la data dechiderii procedurii în temeiul Legii 10/2001, expertul

a constatat că ele se localizau pe terenul cu nr. top. x.

Din modul de

descriere a construcțiilor, recurenta susține că acestea sunt aceleași cu cele

preluate de către stat dar la care s-au făcut unele reamenajări (reparații),

sens în care chiar expertul opinează.

Or, tocmai

pentru a se lămuri dacă este vorba despre aceleași contrucții, recurenta a

solicitat în mod expres realizarea unei expertize în specialitatea construcții,

proba respinsă, după ce inițial, instanța a admis acest obiectiv la termenul

din 21 ianuarie 2010, solicitând expertului P.V. să verifice și această

susținere (dacă pe teren se regăsesc aceleași contrucții cu cele preluate de la

autorii săi), pentru ca la termenul din 17 iunie 2010, să revină asupra acestei

dispoziții.

Astfel, după ce

instanța a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză în sensul

celor menționate, expertul a răspuns că un atare obiectiv nu intră în competența

sa, ci a unui expert constructor, iar apoi instanța de apel a respins cererea

de expertiză construcții.

Recurenta mai

susține cu privire la acest aspect că este real că la un moment dat se

menționează radierea construcțiilor sub B.5 în baza adresei din 1984 emisă de

Primăria Bistrița, însă nu există autorizație de demolare, nu există proces

verbal de demolare, pentru a susține concluzia că vechile construcții ar fi

fost demolate, după cum nu există nici autorizație de construire a altora noi.

În consecință,

în raport de starea de fapt nelămurită, de faptul că a fost tratată superficial

judecata apelului, administrarea probelor și nu s-a respectat decizia civila nr.

2905 din 11 martie 2009, recurenta susține că se impune casarea cu trimitere

pentru finalizarea administrării probelor și lămurirea situației de fapt.

În cepriwște

terenul în suprafața înscrisă în CF 1904 Bistrița de 10 ha și 2.071 mp, ea este

identică cu cea măsurată de către expert; nr. top. inițiale au fost dezmembrate

și s-au făcut, acolo unde a fost cazul, notări în favoarea noilor proprietari.

Prin raportul

de expertiză efectuat de către expertul P.V. s-a constatat ca la data

efectuării notarii în anul 2001, din suprafața de 10 ha și 2.071 mp, o parte

era intravilan și o parte extravilan.

Or, din această

suprafață în raport de data notificării, s-ar fi putut restitui în natură o

suprafață de 25.895 mp de sub nr. top. y transcrisă în CF Bistrița, suprafața

din care 24.490 mp reprezintă teren pentru care Primăria Mun. Bistrița și-a

emis titlul de proprietate ca fiind fond forestier. În realitate, expertul a

menționat că acesta nu este cu vegetație forestieră și nu a fost niciodată,

apoi s-a emis titlul de proprietate în anul 2002 lui K. și lui U.Ș., după

notificare (rudele fostului primar și care nu au avut teren acolo).

Cu privire la

aceste suprafețe, parte intravilan și parte extravilan, se poate observa că

deși exista cerere de restituire în natură, comisia a emis titlul de

proprietate în anul 2002. Mai este de observat, de asemenea, ca Primăria Mun.

Bistrița și-a atribuit sieși titlul de proprietate pentru o suprafața

substanțială de 24.490 mp, menționându-se în mod nereal că este fond forestier,

după care s-a transmis Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor

sportivi, fiind preferat a se face o liberalitate cu terenul recurentei, deși

era formulată cerere de restituire.

Recurenta mai

învederează că, astfel cum și expertul menționează, că suprafața de 6.453 mp de

sub nr. top. x este intabulată pe numele autorilor săi, dar este ocupată de

Stația de transformare de 110 kw și spațiul de protecție, deci, i se poate

restitui recurentei acest teren grevat de această sarcină.

Totodată, se

mai poate restitui și suprafața de 3.905 mp de sub nr. top. y intravilan

ocupată de două unități persoane juridice fără forme legale; la fel se poate

proceda și cu suprafața de 4.368 mp de sub nr. top. y; identică este situația

și pentru suprafața de teren pentru care s-a emis titlul de proprietate după

data notificării, respectiv, după anul 2001.

Recurenta critică

decizia instanței de apel și pentru greșita concluzie că ar fi atacat cu

prezenta contestație doar partea di dispoziție referitoare la teren, iar nu și

pe cea referitoare la construcții, ceea ce nu corespunde motivelor

contestației, precizate la 5 octombrie 2007 în Dosarul inițial nr. 2269/112/2007.

În consecință,

limitele învstirii instanței au inclus atât soluția din dispoziția contestată

cu privire la terenuri, dar și cea referitoare la construcții.

Recurenta mai

arată că și-a modificat cererea introductivă chiar și după ce cauza a rămas în

pronunțare și ca potrivit dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., modificarea se

poate face până la primul termen de judecata.

În realitate

însă, ceea ce recurenta reclamantă a solicitat prin plângerea inițială și precizările

ulterioare din 5 octombrie 2007, a solicitat și prin concluziile scrise.

Totodată,

modificarea acțiunii se poate face și ulterior cu încuvintarea celorlalte părți

și a dacă instanța fondului ar fi constatat că prin concluziile scrise se

modifica acțiunea, avea obligația procedurală să redeschidă dezbaterile și să o

supună dezbaterii pârâților, oricum, nulitatea fiind una relativă.

Cată vreme nu

s-a procedat în consecință, concluzia este contrară.

Recurenta

susține că în mod nelagal instanța de apel a constatat că prima instanță a

făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 8 din Legea 10/2001, a art. 8.1 și

8.2 din H.G. 250/2007, raportat la art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii

247/2005 întrucât terenu ar face obiectul Legii 18/1991.

În plus, mai

arată recurenta, fără o soluționare a fondului cauzei i se încalcă dreptul la

un proces echitabil și dreptul de acces la un tribunal independent și

imparțial, în sensul judecării pe fond a drepturilor sale cu caracter civil,

drept garantat de art. 6, paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În concluzie,

recurenta a atacat întreaga dispoziție nr. 1561/2007 atât pentru teren cât și

pentru construcții.

Pe fond,

solicită instanței de recurs să constate că pentru teren, așa cum rezultă din

expertiza efectuată în cauză, există posibilitatea restituirii în natură pentru

suprafețele libere, până la data notificării, anume, pentru partea de terenuri

intravilane.

În ceea ce

privește construcțiile, este necesară o expertiză de specialitate pentru a se

stabili situația lor la data notificării, întrucât așa cum rezultă și din

expertiză și din lipsa documentelor specifice (autorizație demolare, etc), se

pare ca sunt aceleași cu cele de la dala preluării în mod abuziv, construcții

la care s-au făcut unele reparații și reabilitări.

Recursul

formulat este rvefondat

Analizând

materialul probator administrat în cauză, verificând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt

întrunite cerințele presupuse de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile

formulate, se afirmă greșita aplicare a legii atât cu privire la cererea de

restituire a terenurilor, cât și cu referire la construcții.

Referitor la

construcții, recurenta reia susțineri care au fost dezlegate cu puterea

lucrului judecat prin decizia civila nr. 2905 din 11 martie 2009, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, anterior pronunțată în recurs prin care a

fost casată decizia recurată, iar cauza trimisă spre rejudecare.

Astfel, pentru

că în primul ciclu procesual instanțele de fond au reținut că limitele

învestirii prin contestația promovată de recurentă au privit doar soluția dată

cererii de restituire a terenurilor prin dispoziția nr. 1561 din 14 august 2007

emisă de Primarul municipiului Bistrița, nu și legalitatea și temenicia cererii

de restituire a construcțiilor, s-a stabilit ca, în rejudecare, să se analizeze

contestația și în ce privește construcțiile, reținându-se că reclamanta a

învestit legal instanța și cu privire la acest aspect.

Ca atare, la

acest moment, intrate fiind în puterea lucrului judecat, și, mai mult decât

atât fiind chestiuni tranșate în mod irevocabil în favoarea recurentei,

criticile enunțate sunt fără obiect și, prin urmare nu pot fi analizate.

Înalta Curte

apreciază că și dezlegarea dată de instanța de apel în această parte a

contestației este legală, constatându-se că măsura reparatorie a fost corect

identificată în raport de situația de fapt reținută în speță, astfel că, în

aplicarea prevederilor art. 32 din Legea 10/2001 (construcțiile fiind în

prezent demolate), pârâtul în mod legal a făcut propunerea de acordare a

despăgubirilor în condițiile legii speciale, respectiv, Titlul VII din Legea

247/2005 (sens în care dispoziția contestată a fost rectificată prin cea cu nr.

1622 din 2 noiembrie 2009 a Primarului municipiului Bistrița).

Vor fi

înlăturate susținerile recurentei din motivele de recurs prin care tinde să

schimbe situația de fapt reținută de instanțele de fond cu privire la această

împrejurare (a inexistenței fizice a construcțiilor), în condițiile în care

demolarea este atestată prin notare în cartea funciară, statul întabulându-și

dreptul de proprietate asupra construcției ulterior edificate, anume, Fazaneria

orașului Bistrița; în plus, în cauza de față, nu era posibilă analiza unei

asemenea susțineri, în absența învestirii instanței cu o acțiune în

rectificarea înscrierii în cartea funciară.

Nici din punct

de vedere procedural criticile recurentei nu se verifică, întrucât, se constată

că în mod nereal se susține că deși instanța de apel la termenul din 21

ianuarie 2010 a încuviințat obiecțiuni la raprtul de expertiză topo cu un atare

obiect (pentru a se verifica dacă edificiile ce se regăsesc în parcela cu nr. top.

7201/4 sunt noi sau sunt cele preluate de la autorii săi care au suferit

anumite îmbunătățiri, reparații sau reamenajări), la termenul din 17 iunie 2010

a revenit asupra acestei dispoziții, iar ulterior i-a fost respinsă cererea de

efectuare a unei expertize construcții, cu același obiectiv.

Verificând

actele și lucrările din dosarul de apel se constată că la temenul din 21

ianuarie 2010 cauza a fost amânată pentru a se lua cunoștință de conținutul

raportului de expertiză topo, ca și în vederea formulării eventualelor

obiecțiuni; obiecțiunile au fost încuviințate la termenul din 18 februarie 2010

și s-a răspuns acestora la data de 26 aprilie 2010, expertul topo precizând că

acest obiectiv excede competențelor sale.

La termenul din

10 iunie 2010, reclamanta a precizat că nu mai are alte obiecțiuni la raportul

de expertiză topo efectuat în cauză, dar a solicitat efectuarea unei expertize

construcții pentru lămurirea situației acestora, instanța respingându-le față

de mențiunile din cartea funciară potrivit cărora, acestea au fost demolate în

anul 1985, după preluarea construcțiilor și terenului de către stat, dovada

demolării fiind înscrisă în CF Bistrița sub nr. B5; s-a precizat că această

mențiune ce atesta că în baza adresei și a adeverinței nr. 8881/1984 emise de

Consiliul Popular al Municipiului Bistrița au fost radiate construcțiile;

ulterior, pe teren a fost construită Fazaneria orașului.

În consecință, Înalta

Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

procedurale privind administrarea probelor (art. 167 C. proc. civ.), dar și a

celor ce impun obligația lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei (art. 129 alin.

(4) și (5) și art. 315 C. proc. civ.), sens în care s-a dispus și prin decizia

de casare.

Referitor la

terenuri, se constată că instanța de apel în mod corect a confirmat soluția

primei instanțe, întrucât, dată fiind împrejurarea plasării acestora în

extravilan, nu pot face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

10/2001, sens în care dispune art. 8 din legea specială, pretențiile recurentei

reclamante fiind susceptibile de valorificare în cadrul procedurilor presupuse

de legile fondului funciar.

Atare

calificare a fost realizată prin dispoziția contestată, în mod legal

constatându-se că cererea trebuie soluționată în temeiul art. 5 alin. (2) din

Titlul I al Legii 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, republicată, de

către comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor Bistrița, sens în care s-a dispus.

Concluziile

raportului de expertiză topo au fost în același sens, respectiv, s-a confirmat

faptul că acest teren, aferent nr. topografice inițiale din CF Bistrița, este

extravilan, a fost supus unor dezmembrări succesive de-a lungul timpului, nr. topografice

noi rezultate în urma dezmembrărilor fiind transcrise în căiți funciare noi în

favoarea unor terțe persoane fizice sau juridice și că asupra acestuia au fost

eliberate mai multe titluri de proprietate, în favoarea unor terți.

Drept urmare,

dacă terenul nu intră în domeniul de aplicare a Legii 10/2001, nu pot fi

a