ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 63/ F din 14 februarie 2008 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în Dosar nr. 2269/112/2007, s-a respins cererea pârâților Municipiul Bistrița prin Primarul și Primarul municipiului Bistrița, de declarare a nulității acțiunii introductive; s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta N.M., astfel cum a fost extinsă, prin mandatar G.G., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Bistrița, prin primar și Primarul municipiului Bistrița, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistrița.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin Dispoziția nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistrița, s-a constatat faptul că pentru imobilul teren înscris în CF nr. 1904 Bistrița, solicitat spre restituire de către petenta N.M., cetățean american, cererea a fost soluționată în temeiul art. V din Legea nr. 10/2001, republicată, de către comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița; s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la restituire a numitei N.M. pentru imobilele construcții înscrise în aceeași carte funciară; s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 81/2007, petentei N.M., pentru imobilul descris la art. 2, care nu poate fi restituit în natură, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare. În fundamentarea dispoziției, s-a statuat că prin notificarea formulată prin executor judecătoresc E.M.I., înregistrată la Primăria municipiului Bistrița din 5 septembrie 2001, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, N.M., cetățean american, a solicitat restituirea proprietății situate în zona de hotar Schullerwald, înscrisă în CF nr. 1904 Bistrița. Petenta a formulat cererea de restituire a imobilului susmenționat în calitate de moștenitoare a foștilor proprietari tabulari N.I. și soția I., născută Z., cererea îndeplinind condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată în baza art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005.

Potrivit colii evolutive de carte funciară asupra imobilelor de sub A+l-5, constând din casă de piatră, înscrisă sub A+4, și teren în suprafață totală de 16 jug. 2775 stj., au devenit proprietari cu titlu de cumpărare, în părți egale, antecesorii petentei, în anul 1932, potrivit mențiunilor de sub B 1-2. În anul 1976, în baza Deciziei nr. 127/1976, în temeiul Decretului nr. 223/1974, au fost preluate construcțiile în întregime și cota de 1563/73263 părți teren în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri de 9.345 lei. Preluarea a fost notată în CF sub B 3-4. Ulterior, în anul 1984, s-a notat în CF, sub B 5, radierea construcțiilor preluate ca și preluarea diferenței de teren în baza Decretelor prezidențiale nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

Ulterior preluării, construcțiile au fost demolate, iar pe terenul pe care acestea au fost edificate a fost construită fazaneria Orașului Bistrița, în baza proiectului tehnic întocmit în februarie 1985, în aplicarea Decretului Prezidențial nr. 282 din 26 decembrie 1975. Pentru imobilul teren, notificarea a fost înaintată Comisiei municipale în temeiul art. 5 alin. (2) la Legea nr. 10/2001 și a fost soluționată prin înscrierea pe Tabelul nr. 6 Bistrița, poziția 129, soluție care a fost adusă la cunoștința petentei prin adresa din 30 ianuarie 2006. Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a acțiunii introductive, formulată de pârâți, tribunalul a constatat că nu este fondată, reținând că sancțiunea nulității, în cazurile prevăzute de art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., operează doar în cazul lipsei totale a unuia dintre elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată.

Or, în speța de față, s-a constatat că acțiunea poartă o semnătură ce nu aparț, însă, s-a constatat că acțiunea a fost formulată și expediată la instanță, pentru și în numele reclamantei, de către Cabinet Individual de Avocatură "Q.P.", cu sediul în București, Aleea T., așa cum rezultă din mențiunile de pe plicul poștal de la fila 8. În această situație, prima instanță a apreciat că excepția invocată se impune a fi calificată drept excepția lipsei calității de reprezentant, întemeiată pe prevederile art. 161 din același Cod, de vreme ce la acțiune nu s-a atașat și o dovadă a împuternicirii corespunzătoare, cum impune art. 83. Însă, în derularea procesului, a intervenit o ratificare expresă a actului făcut de o persoană fără delegație de reprezentare emisă în temeiul Legii nr. 51/1995, reclamanta a învederând că nu are un reprezentant, dar își însușește acțiunea și continuă să-și susțină calitatea de persoană îndreptățită la acordarea unor măsuri reparatorii, ca moștenitoare după părinții decedați.

Față de cele reținute, s-a concluzionat că actul procedural respectă prevederile legale și, prin urmare, este apt să învestească instanța.

Pe fondul contestației, instanța de fond a reținut că unitatea deținătoare a bunurilor căreia i s-a adresat notificarea prevăzută de art. 22, prin comisia internă de analizare și efectuare a propunerilor de soluționare a notificărilor, constituită în acest scop, a constatat, în urma verificării situației juridice și de fapt a imobilelor, că imobilele construcții ce au constituit proprietatea tabulară a antecesorilor solicitantei, au fost preluate de Statul Român în anul 1976, în baza Deciziei nr. 127/1976 și a Decretului nr. 223/1974, că au fost demolate după schimbarea formei de proprietate și, în consecință, după ce a conchis că reclamanta îndeplinește cerința de la art. 4 alin. (2), a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sens în care a emis Dispoziția nr. 1561/2008.

Din acest punct de vedere, prin actul de sesizare al instanței, dispoziția nu s-a atacat, întrucât în motivarea în fapt susținută de reclamantă nu s-au subliniat cauze de nelegalitate sau netemeinicie a actului de restituire, decât cu referire la soluția adoptată asupra terenului, iar prin concluziile scrise nu se poate completa cadrul procesual sub raport obiectiv. Tribunalul a apreciat că unitatea notificată a tranșat regimul juridic al terenului în acord cu prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată. Terenul în litigiu, la data preluării abuzive, era situat în extravilanul municipiului Bistrița, iar soarta sa este supusă legilor fondului funciar. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 8.1, 8.2 din normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 menționează că nu intră sub incidența acestei legi terenurile din extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele ale căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1999, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, în cazul acestora notificările urmând să fie înaintate comisiilor de fond funciar în temeiul art. 5 alin. (2) din Titlul 1 din Legea nr. 247/2005 (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată). Regulile legale au fost întocmai respectate, considerent în virtutea căruia tribunalul a stabilit că în mod întemeiat prin dispoziția contestată, emitentul nu a dispus și cu privire la teren. Pe de altă parte, instanța a reținut că soluția dată de comisia municipală de fond funciar nu poate fi cenzurată în litigiul de față.

Au fost înlăturate ca neîntemeiate susținerile reclamantei din concluziile scrise cu privire la necesitatea întrunirii cumulative a două condiții pentru aplicabilitatea art. 8, respectiv, ca terenul să fie localizat în extravilanul localității și statutul său să cadă sub dispozițiile legii fondului funciar, întrucât acestea sunt în contradicție cu textele mai înainte reproduse. Împătrim acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, redammta N.M., solicitând instanței, în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru a se pronunța pentru construcții și teren, iar în subsidiar, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației, astfel cum a fost susținută prin concluziile scrise, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 160/ A din 23 iunie 2008, pronunțată în Dosar nr. 2269/112/2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub. nr. 2.269/112 din 15 decembrie 2007 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta N.M. a contestat dispoziția nr. 1.561 din 14 august 2007 a Primarului municipiului Bistrița, solicitând în mod expres desființarea acesteia și recunoașterea dreptului ei de proprietate și în ceea ce privește terenul înscris în CF. 1.904 Bistrița. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că notificarea nr. 20.316 din 5 septembrie 2001 nu i-a fost soluționată în ceea ce privește imobilul teren, cu toate că i-a fost recunoscut dreptul de persoană îndreptățită la restituire.

Mai mult decât atât, niciodată nu i-a fost adusă la cunoștință, într-o formă legală, vreo măsură luată cu privire la solicitarea reclamantei în ceea ce privește terenul ce a aparținut părinților ei, necomunicându-i-se vreo decizie sau dispoziție în acest sens, conform Legii nr. 10/2001. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea civilă pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. La data de 12 februarie 2008, reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat instanței să admită contestația, să desființeze dispoziția nr. 1.561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistrița, cu obligarea la restituirea în natură a terenului, iar pentru construcții, în principal, oferirea unor bunuri și servicii în compensare, iar în subsidiar, despăgubiri la valoarea reală.

Introducerea cererii de chemare în judecată are drept efect sesizarea sau învestirea instanței de judecată cu soluționarea litigiului și delimitează cadrul procesual în care se va desfășura judecata (părțile, obiectul și cauza litigiului) astfel încât, obiectul acțiunii fiind deja precizat, acesta nu poate fi schimbat decât prin modificarea cererii introductive, în condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a depune noi dovezi. În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit prima instanță doar în privința desființării dispoziției nr. 1.561/2007 cu privire la restituirea în natură a terenului înscris în C.F., astfel încât potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. judecătorul hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Instanța de apel a apreciat că solicitarea reclamantei formulată prin concluziile scrise, depuse după încheierea dezbaterilor judiciare, privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele construcții, în principal, prin oferirea unor bunuri și servicii în compensare, iar în subsidiar, despăgubiri la valoarea reală, reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, prin care sunt aduse în atenția instanței de fond, elemente de fapt și de drept noi, care nu au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, modificare care nu a fost făcută cu respectarea art. 132 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ.

astfel încât, această modificare a obiectului cererii este nelegală și nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc, fiind corect înlăturată de tribunal, motiv pentru care primul motiv de apel referitor la desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța asupra măsurilor reparatorii aferente construcțiilor a fost găsit neîntemeiat, nefiind îndeplinite cerințele art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. Cel de al doilea motiv de apel, privitor la respingerea cererii privind restituirea în natură a terenului înscris în CF nr. 1.904 Bistrița a fost apreciat ca nefondat de instanța de apel.

Contrar afirmațiilor reclamantei, aceasta a înregistrat sub nr. 5.814, la data de 21 august 2001, pe rolul Judecătoriei Bistrița, o plângere împotriva Hotărârii nr. 815 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița Năsăud prin care i s-a respins contestația nr. 14.885 din 14 august 2000, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 2.968 din 10 octombrie 2005 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în Dosarul nr. 5.814/2001, prin care s-a constatat perimată acțiunea civilă a reclamantei.

Prin adresa din 30 ianuarie 2006, Comisia Municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a comunicat reclamantei, ca urmare a notificării nr. 6.189/2001 depusă prin Birou Executor Judecătoresc E.I., că în temeiul art. 5 alin. (2) din nota la Legea nr. 10/2001 republicată, notificarea a fost înregistrată la această comisie care, după ce a analizat-o în ședința din 16 ianuarie 2006, a propus respingerea acesteia, motivat pe faptul că nu a făcut dovada cetățeniei române, astfel încât, reclamanta a fost înscrisă în tabelul 6 poziția 129. De altfel, prin cererea de apel reclamanta a recunoscut că a depus o astfel de contestație la data de 14 februarie 2006, însă nu cunoaște modul de soluționare a acesteia.

Critica apelantei privind modul de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, vizând Hotărârea din 16 ianuarie 2006 a Comisiei Municipale de fond funciar Bistrița, în mod corect nu a fost analizată în prezenta cauză, a apreciat și instanța de apel, deoarece, reclamanta a învestit tribunalul cu o plângere împotriva dispoziției nr. 1.561/2007 a Primarului municipiului Bistrița, limitele cadrului procesual, fiind fixate de reclamantă, toate aspectele criticate putând fi cercetate doar în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale reglementate de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991.

S-a apreciat că apelanta încearcă să suplinească lipsa parcurgerii acestei proceduri prealabile în motivele de apel, astfel încât, nu poate susține că, în realitate, cererea introductivă a avut o natură complexă, atât în baza Legii nr. 10/2001, cât și în baza Legii nr. 18/1991, aceste proceduri administrativ jurisdicționale, fiind distincte și reglementate de dispoziții legale diferite. S-a mai constatat că instanța de fond a analizat judicios faptul că, în mod legal unitatea deținătoare a tranșat regimul juridic al terenului în acord cu prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a desesizat de această cerere pe care a trimis-o Comisiei Municipale de fond funciar Bistrița, competentă să soluționeze cererea de restituire a imobilului teren în litigiu situat, la data preluării de Statul Român, în extravilanul municipiului Bistrița.

Și instanța de apel a reținut că în mod cert, terenul înscris în CF nr. 1.904 Bistrița a fost teren agricol situat în extravilanul municipiului Bistrița, împrejurare recunoscută de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. 5.814 din 21 august 2002 la Judecătoria Bistrița, prin care aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,32 ha teren agricol, situat în perimetrul cadastral al municipiului Bistrița. Prin urmare, în mod legal tribunalul a apreciat că Primarul municipiului Bistrița a aplicat în mod corect prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 8.1, 8.2 din H.G. nr. 250/2007 raportat la art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, terenul în litigiu făcând obiectul Legii nr. 18/1991.

De asemenea, susținerea apelantei referitoare la faptul că notificarea pe care a înregistrat-o a fost comună, atât la Legea nr. 10/2001, cât și la Legea nr. 18/1991, nu a putut fi reținută de Curte deoarece, așa cum rezultă din notificarea nr. 1.342 din 30 august 2001 expediată prin Birou Executor Judecătoresc I.E. și înregistrată sub nr. 20.316 din 5 septembrie 2001 la Primăria municipiului Bistrița, reclamanta a solicitat redobândirea proprietății situată în partea de hotar numită Schullerwald, pe perimetrul cadastral al municipiului Bistrița, cuprinsă în CF din Bistrița, în conformitate cu Legea nr. 10/2001. Criticile apelantei înserate în înscrisul intitulat „Precizări" privind încălcarea dreptului la un proces echitabil și încălcarea dreptului de proprietate, drepturi garantate de art. 6 și art. 1 Protocolul 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, au fost, de asemenea, înlăturate ca neîntemeiate.

Aceasta, deoarece afirmația apelantei privitoare la încălcarea liberului acces la justiție pe motivul că au rămas nesoluționate contestațiile formulate împotriva Hotărârii Comisiei Județene Bistrița Năsăud de aplicare a legilor fondului funciar din 20 noiembrie 2000 și a Hotărârii Comisiei Municipale Bistrița din 16 ianuarie 2006, nu corespunde realității întrucât, așa cum s-a reținut, reclamanta a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 815 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Județene Bistrița Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, acțiune civilă care a fost perimată prin Sentința civilă nr. 2.968 din 10 octombrie 2005 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în Dosarul nr. 5.814/2001, iar împotriva Hotărârii Comisiei Municipale de fond funciar Bistrița din 16 ianuarie 2006, reclamanta are posibilitatea de a urma procedura administrativ jurisdicțională, prevăzută de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991.

În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei în privința imobilelor construcții din litigiu, instanța de apel a apreciat că și această susținere este nefondată, deoarece Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordarea a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, tocmai pentru ca Fondul Proprietatea să devină operațional în cel mai scurt timp, redefinindu-se instrumentele prin care urmează a se acorda despăgubirile, astfel încât, s-a apreciat că în temeiul acestui act normativ, reclamanta este îndreptățită la acordarea unor despăgubiri efective constând în valoarea de circulație a imobilului.

În temeiul art. 296 C. proc. civ. a fost respins ca nefondat apelul reclamantei N.M. și, în consecință, s-a menținut ca sentința atacată ca fiind legală și temeinică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta N.M. Prin decizia civilă nr. 2905 din 11 martie 2000 pronunțata în Dosar nr. 2269/112/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat în întregime decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță, pentru administrarea întregului probatoriu necesar stabilirii depline a situației de fapt, în raport de care să se facă aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, stabilindu-se în decizia de casare îndrumarea, pentru instanța de rejudecare, de efectuare a unei expertize topografice și de analizare a cererii reclamantei și cu privire la construcții.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 1476/33/2009. Procedând la rejudecarea apelului conform îndrumărilor din decizia de casare, instanța de rejudecare a dispus efectuarea unei expertize tehnice-judiciare topografice în cauză, cu stabilirea unor obiective precise. Prin decizia civilă nr. 187/ A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de munc ă și asigurări sociale pentru minori și de familie, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a apreciat că în ceea ce privește situația de fapt a cauzei, aceasta a fost exhaustiv evidențiată în primul ciclu procesual, atât prin sentința primei instanțe, cât și prin decizia instanței de apel, motiv pentru care nu s-a revenit asupra acesteia.

În raport de îndrumările deciziei de casare, instanța de rejudecare trebuia să rejudece cauza sub două aspecte: - Pe de o parte, sub aspectul necesității lămuririi pe deplin a situației de fapt a terenurilor solicitate, respectiv, asupra aprecierii dacă aceste terenuri pot sau nu să facă obiect al cererii de retrocedare, în condițiile pretinse de reclamantă. - Pe de altă parte, sub aspectul construcțiilor ce au făcut obiectul notificării, instanța de casare reținând în considerentele deciziei de casare faptul că în dispoziția emisă de Primarul municipiului Bistrița în baza Legii nr. 10/2001, în privința acestora, s-a făcut doar mențiunea că reclamantei i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la restituire însă, practic a rămas nerezolvată cererea de restituire a acestor construcții.

Referitor la prezumția construcțiilor, s-a reținut: Nu s-a contestat în speță împrejurarea de fapt evidențiată prin înscrierile operate în C.F. Bistrița, conform cărora construcțiile de sub A + 1 - A + 5, și asupra cărora inițial au fost proprietari tabulari, sub B 1 și B 2, antecesorii reclamantei apelante, N.I.

și soția, născută Z.I., au trecut în proprietatea Statului Roman, în administrarea întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală și Locativă Bistrița Năsăud, în anul 1976, în baza Decretului nr. 223/1974, Statul Roman întabulându-și dreptul de proprietate asupra acestor construcții, precum și asupra cotei de 1563/73263 părți din teren - preluarea terenului fiind făcută în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974, sub B 3 în CF nr. 1904 Bistrița, la data de 14 mai 1976, potrivit încheierii de CF nr. 249. Concret, prin Decizia nr. 127 din 12 aprilie 1976, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliul Popular al județului Bistrița Năsăud, în baza Decretului nr. 223/1974, imobilele construcții, înscrise în CF nr. 1904 Bistrița, aferente nr. ser.

A + 1 - A + 5, au fost trecute în proprietatea Statului Român, cu plata unor despăgubiri în sumă de 9.345 lei, în favoarea proprietarilor tabulari de la care au fost preluate construcțiile, N.I. și N.I.A., născută Z. Din mențiunile înscrise sub B 5 în CF nr. 1904 Bistrița, rezultă cu evidență faptul că, la data de 3 august 1984, în baza adresei din 1984 și a adeverinței cu același număr, ambele date de Consiliul Popular al municipiului Bistrița, s-a notat în cartea funciară mențiunea că toate aceste construcții au fost radiate din CF, iar asupra terenului aferent acestor construcții s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

Nu s-a contestat niciun moment de către reclamantă faptul că aceste construcții au fost demolate, însuși reprezentantul reclamantei apelante învederând instanței la termenul de judecată din data de 8 octombrie 2009 că toate construcțiile antecesorilor reclamantei apelante au fost demolate, iar pe terenul respectiv s-a construit Fazaneria orașului Bistrița.

Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1342 din 30 august 2001, reclamanta a solicitat „redobândirea proprietății din România, în partea de hotar numită Schullerwald, cuprinsă în cartea funduară a municipiului Bistrița cu nr. 1904, nr. de ordine A + 1, 2, 3, 4, 5". Prin dispoziția nr. 1561 din 14 august 2007, emisă de Primarul municipiului Bistrița - și atacată prin plângerea ce formează obiectul prezentei cauze -, s-a constatat, prin art. 1 din dispoziție, că pentru teren cererea reclamantei a fost soluționată în sensul prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de către Comisia Municipală Bistrița pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin art. 2 al dispoziției s-a stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire pentru construcțiile din CF nr. 1904 Bistrița, iar la art. 3 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire, acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamantei, pentru imobilul „descris la art. 1 care nu poate fi restituit în natură, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare". Deși este posibilă concluzia că notificarea reclamantei, cu privire la construcții a rămas nesoluționată, totuși,

prin coroborarea dispozitivului acestei Dispoziții cu Raportul nr. 54056 din 2 august 2007, întocmit de Comisia Bistrița de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a constatat că, în realitate, măsurile reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au fost stabilite pentru construcții, iar nu pentru terenul pretins de reclamantă prin notificare. Practic, în Dispoziția nr. 1561 din 14 august 2007 s-a strecurat o eroare materială, în sensul că, în dispozitivul acestei dispoziții a fost reprodusă textual propunerea de dispozitiv întocmită în raportul încheiat de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Bistrița.

Astfel, prin acest raport, s-a propus, la art. 1, stabilirea calității reclamantei de persoană îndreptățită pentru imobilele construcții înscrise în CF Bistrița nr. 1904, iar în art. 2 al raportului s-a propus formularea unei propuneri de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele menționate la art. 1 din raport, care nu pot fi restituite în natură, în lipsa unor bunuri care să poată fi oferite în compensare. În art. 3 din acest raport s-a constatat că în ceea ce privește terenul aferent acelorași numere topografice, din aceeași carte funciară, respectiv, cererea de restituire a acestui teren, a fost soluționată în temeiul art. 5 din alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de către Comisia Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița.

Comparând acest raport care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 1561 din 14 august 2007 și coroborându-l, totodată, cu această dispoziție, s-a constatat că în dispozitivul dispoziției a fost reprodus fidel „propunerea" din Raport, respectiv, art. 2 și 3 din dispoziție ce reprezintă reproducerea fidelă a art. 1 și 2 din raport, în timp ce art. 1 din dispoziție reprezintă reproducerea art. 3 din raport.

În consecință, din coroborarea raportul cu dispoziția nr. 1561/2007 rezultă cu evidență faptul că s-a stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptățită cu privire la construcții și că, de fapt, măsurile reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost stabilite pentru construcții, nicidecum pentru teren, însă, eroarea materială a provenit din reproducerea textuală a art. 1 și 2 din Raport, în dispozitivul Deciziei sub o numerotare diferită, respectiv, art. 2 și 3. Că este așa, a mai reținut instanța de apel, o dovedește cu prisosință emiterea Dispoziției nr. 1622 din 2 noiembrie 2009 a Primarului municipiului Bistrița, Dispoziție prin care s-a îndreptat eroarea materială din art. 3 alin. (1) al Dispoziției nr. 1561 din 14 august 2007, în sensul că propunerea de acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este făcută pentru construcțiile descrise la art. 2 din Dispoziție, care nu pot fi restituite în natură petentei N.M., în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, la baza emiterii Dispoziției nr. 1622 din 2 noiembrie 2009, stând Referatul nr. 66336 din 22 octombrie 2009. Prin urmare,

curtea de apel a constatat că notificarea reclamantei cu privire la construcțiile preluate de Statul Român de la antecesorii săi a fost soluționată, prin propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII a Legii nr. 247/2005, cu respectarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, text legal care prevede că în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru construcțiile demolate și pentru terenurile ocupate. Art. 10.1 din H.G.

nr. 250/2007 prevede că regula instituită prin textul art. 10 din Legea nr. 10/2001 are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe de teren care nu sunt ocupate de noi construcții ori nu sunt afectate servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, pentru aceste construcții demolate și pentru terenurile ocupate de noi construcții, ori afectate servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, restituirea urmând să fie convertită în măsuri reparatorii în echivalent.

Raportat la starea de fapt a cauzei, neconstatată de către reclamantă, și recunoscută de către aceasta, prin reprezentantul său, la termenul de judecată din 8 octombrie 2009, stare de fapt care relevă împrejurarea demolării construcțiilor preluate de stat de la antecesorii reclamantei, respectiv, a edificării pe acest teren a Fazaneriei orașului Bistrița, instanța de apel a constatat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, respectiv, în mod legal, prin dispoziția atacată, s-au stabilit în favoarea reclamantei, pentru construcții, măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Pe cale de consecință, curtea a constatat constată că atât Dispoziția Primarului municipiului Bistrița, prin care s-au stabilit în favoarea reclamantei, pentru construcții, măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VIII al Legii nr. 247/2005, cât și soluția primei instanțe, prin care a fost menținută Dispoziția Primarului, sub acest aspect, sunt legaleastfel că au fost menținute ca atare. Instanța de apel, din coroborarea art. 1 alin. (1) cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a reținut că pentru a face obiectul Legii 10/2001 este necesar ca respectivul teren să fie situat în intravilan, atât la data preluării abuzive, cât și la data notificării, să nu fi fost restituit până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și să nu facă obiectul legilor fondului funciar.

Or, terenul litigios, așa cum a rezultat din expertiza întocmită în cauză de expert P.V., coroborat cu recunoașterea reclamantei în acest sens, făcută, atât prin cererea nr. 1311 din 3 aprilie 1998, cât și prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub nr. 5814/2001 (dosar atașat la prezenta cauză) - recunoaștere conform căreia la data preluării terenului de 10,32 ha de către Statul Român, acesta era teren agricol situat în extravilan, este situat în extravilanul localității Bistrița și a făcut obiectul legilor fondului funciar, împrejurări în funcție de care, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin Dispoziția atacată s-a statuat în sensul că notificarea reclamantei cu privire la teren, se impune a fi soluționată de Comisia Municipală Bistrița de aplicare a Legii fondului funciar.

Documentația de fond funciar depusă la dosarul de rejudecare, în ceea ce o privește pe reclamantă, relevă faptul că aceasta a formulat pentru terenul din CF nr. 1904, în temeiul Legii fondului funciar, două cereri, una cu nr. 20316 din 18 iunie 2002 și una cu nr. 31179 din 21 decembrie 2005, prevalându-se de calitatea sa de moștenitoare a defunctului N.I., ambele cereri fiind respinse pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada cetățeniei române. Aceeași reclamantă a înțeles să formuleze plângere împotriva Hotărârii nr. 460 din 26 iunie 2001, înregistrată sub nr. 5814/2001 pe rolul Judecătoriei Bistrița, plângere soluționată prin sentința civilă nr. 2968 din 10 octombrie 2005, în sensul constatării perimării acesteia.

Totodată, s-a constatat că a fost emisă și Hotărârea Comisiei Județene nr. 815 din 20 noiembrie 2000, prin care a fost respinsă cererea reclamantei pe motiv că nu și-a dovedit cetățenia română, hotărâre contestată, de asemenea de către reclamantă, direct la Prefectura județului Bistrița Năsăud, sub nr. 240/2001. Din considerentele și concluziile raportului de expertiză tehnică-topografică întocmită de expert P.V. în rejudecarea apelului a rezultat faptul că acest teren, aferent nr. topografice inițiale din CF Bistrița, este extravilan, a fost supus unor dezmembrări succesive de-a lungul timpului, nr. topografice noi rezultate în urma dezmembrărilor fiind transcrise în cărți funciare noi în favoarea unor terțe persoane fizice sau juridice (f. 49-51 dosar apel - pag.

5-7 din raportul inițial de expertiză), și că asupra acestuia au fost eliberate mai multe titluri de proprietate, în favoarea mai multor persoane fizice și juridice. Expertul a arătat, totodată, că pentru diferențele de suprafață de teren sunt formulate de către diferite persoane fizice cereri în baza legilor fondului funciar, urmând ca acestora să li se emită titluri de proprietate, și că mai multe suprafețe de teren cu nr. topografice distincte, dezmembrate din nr. top inițial 7201/4, au destinația de drum de exploatare. Asupra numărului top. nou, înscris în prezent în CF Bistrița, cu suprafața de 24.490 mp., proprietar este Statul Român, iar asupra aceluiași teren este intabulat un drept de superficie în favoarea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bistrița Năsăud, care este și proprietar asupra construcțiilor amplasate pe acest teren, construcții înscrise în CF Bistrița.

Nr. top. x în suprafață de 6.453 mp. este ocupat de Stația de transformare de 110 kw și de spațiul de protecție aparținând RENEL Bistrița Năsăud, expertul concluzionând în sensul că pe terenurile revendicate de reclamantă și care au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor menționate în considerentele raportului de expertiză, terenuri cu care aceste persoane au fost puse în posesie, sunt edificate și multe case de locuit. Susținerile expertului, în sensul că aceste terenuri au făcut obiectul Legii fondului funciar, sunt confirmate de titlurile de proprietate depuse la filele 75-82 dosar apel, precum și de adeverința nr. 6755 din 18 februarie 2008 eliberată de Primăria municipiului Bistrița.

Prin completarea la raportul de expertiză (f. 215-220 dosar apel), expertul a arătat că singura suprafață de teren care ar putea fi considerată ca fiind liberă în accepțiunea Legii nr. 10/2001 este suprafața de 25.895 mp., din care suprafața de 24.490 mp. face parte din titlul de proprietate din 20 noiembrie 2000, eliberat în favoarea Municipiului Bistrița, teren care, în întregul său, este în extravilanul municipiului Bistrița. Drept urmare, fiind vorba despre un teren extravilan, este evident că acesta, prin prisma art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci afăcut deja obiectul legilor fondului funciar.

Pe cale de consecință, în mod legal s-a constatat că notificarea reclamantei, cu privire la acest teren, urmează să fie soluționată în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora acestea sunt incidente și pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. În temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul ca nefondat. În termen legal împotriva acestei decizii, condamnata a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta reclamantă, prin cererea de recurs, face un istoric detaliat al cauzei, susținând, în esență, cu titlu de motive de recurs, cele ce urmează.

Astfel, se arată că prin decizia de casare, Înalta Curte a stabilit că instanța de apel avea obligația de a lămuri situația juridică a terenului din litigiu prin identificarea suprafeței de teren solicitate, în baza unei expertize tehnice de specialitate. De asemenea, s-a statuat ea se impunea lămurirea și în raport de contestațiile reclamantei făcute împotriva hotărârilor comisiilor județene și locale de aplicare a legilor fondului funciar, reținându-se totodată, că cererea pentru restituirea construcțiilor a rămas nerezolvata în rap.de art. 3 din Dispoziția contestată. Cu ocazia rejudecării apelului, în cauza s-a ordonat efectuarea unei expertize topo pentru lămurirea situației juridice a terenului și, deși s-a solicitat și expertiza pentru construcții, proba a fost respinsă.

S-a mai învederat că după administrarea probei cu expertiză, la rejudecare, s-a respins apelul, motivarea deciziei recurate fiind aproape identica cu cea a primei decizii a Curții de Apel Cluj. În mod cert în lumina dispozițiilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație prin Decizia de casare nr. 2905/2009, se impunea lămurirea deplină a stării de fapt, prin administrarea probelor necesare, analizarea documentației și aspectelor de fond funciar și apoi procedat la aplicarea dispozițiilor legale incidente. În ce privește construcțiile, la data dechiderii procedurii în temeiul Legii 10/2001, expertul a constatat că ele se localizau pe terenul cu nr. top. x. Din modul de descriere a construcțiilor, recurenta susține că acestea sunt aceleași cu cele preluate de către stat dar la care s-au făcut unele reamenajări (reparații), sens în care chiar expertul opinează.

Or, tocmai pentru a se lămuri dacă este vorba despre aceleași contrucții, recurenta a solicitat în mod expres realizarea unei expertize în specialitatea construcții, proba respinsă, după ce inițial, instanța a admis acest obiectiv la termenul din 21 ianuarie 2010, solicitând expertului P.V. să verifice și această susținere (dacă pe teren se regăsesc aceleași contrucții cu cele preluate de la autorii săi), pentru ca la termenul din 17 iunie 2010, să revină asupra acestei dispoziții. Astfel, după ce instanța a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză în sensul celor menționate, expertul a răspuns că un atare obiectiv nu intră în competența sa, ci a unui expert constructor, iar apoi instanța de apel a respins cererea de expertiză construcții.

Recurenta mai susține cu privire la acest aspect că este real că la un moment dat se menționează radierea construcțiilor sub B.5 în baza adresei din 1984 emisă de Primăria Bistrița, însă nu există autorizație de demolare, nu există proces verbal de demolare, pentru a susține concluzia că vechile construcții ar fi fost demolate, după cum nu există nici autorizație de construire a altora noi. În consecință, în raport de starea de fapt nelămurită, de faptul că a fost tratată superficial judecata apelului, administrarea probelor și nu s-a respectat decizia civila nr. 2905 din 11 martie 2009, recurenta susține că se impune casarea cu trimitere pentru finalizarea administrării probelor și lămurirea situației de fapt.

În cepriwște terenul în suprafața înscrisă în CF 1904 Bistrița de 10 ha și 2.071 mp, ea este identică cu cea măsurată de către expert; nr. top. inițiale au fost dezmembrate și s-au făcut, acolo unde a fost cazul, notări în favoarea noilor proprietari. Prin raportul de expertiză efectuat de către expertul P.V. s-a constatat ca la data efectuării notarii în anul 2001, din suprafața de 10 ha și 2.071 mp, o parte era intravilan și o parte extravilan. Or, din această suprafață în raport de data notificării, s-ar fi putut restitui în natură o suprafață de 25.895 mp de sub nr. top. y transcrisă în CF Bistrița, suprafața din care 24.490 mp reprezintă teren pentru care Primăria Mun. Bistrița și-a emis titlul de proprietate ca fiind fond forestier.

În realitate, expertul a menționat că acesta nu este cu vegetație forestieră și nu a fost niciodată, apoi s-a emis titlul de proprietate în anul 2002 lui K. și lui U.Ș., după notificare (rudele fostului primar și care nu au avut teren acolo). Cu privire la aceste suprafețe, parte intravilan și parte extravilan, se poate observa că deși exista cerere de restituire în natură, comisia a emis titlul de proprietate în anul 2002. Mai este de observat, de asemenea, ca Primăria Mun. Bistrița și-a atribuit sieși titlul de proprietate pentru o suprafața substanțială de 24.490 mp, menționându-se în mod nereal că este fond forestier, după care s-a transmis Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor sportivi, fiind preferat a se face o liberalitate cu terenul recurentei, deși era formulată cerere de restituire.

Recurenta mai învederează că, astfel cum și expertul menționează, că suprafața de 6.453 mp de sub nr. top. x este intabulată pe numele autorilor săi, dar este ocupată de Stația de transformare de 110 kw și spațiul de protecție, deci, i se poate restitui recurentei acest teren grevat de această sarcină. Totodată, se mai poate restitui și suprafața de 3.905 mp de sub nr. top. y intravilan ocupată de două unități persoane juridice fără forme legale; la fel se poate proceda și cu suprafața de 4.368 mp de sub nr. top.

y; identică este situația și pentru suprafața de teren pentru care s-a emis titlul de proprietate după data notificării, respectiv, după anul 2001. Recurenta critică decizia instanței de apel și pentru greșita concluzie că ar fi atacat cu prezenta contestație doar partea di dispoziție referitoare la teren, iar nu și pe cea referitoare la construcții, ceea ce nu corespunde motivelor contestației, precizate la 5 octombrie 2007 în Dosarul inițial nr. 2269/112/2007. În consecință, limitele învstirii instanței au inclus atât soluția din dispoziția contestată cu privire la terenuri, dar și cea referitoare la construcții. Recurenta mai arată că și-a modificat cererea introductivă chiar și după ce cauza a rămas în pronunțare și ca potrivit dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ., modificarea se poate face până la primul termen de judecata. În realitate însă, ceea ce recurenta reclamantă a solicitat prin plângerea inițială și precizările ulterioare din 5 octombrie 2007, a solicitat și prin concluziile scrise. Totodată, modificarea acțiunii se poate face și ulterior cu încuvintarea celorlalte părți și a dacă instanța fondului ar fi constatat că prin concluziile scrise se modifica acțiunea, avea obligația procedurală să redeschidă dezbaterile și să o supună dezbaterii pârâților, oricum, nulitatea fiind una relativă. Cată vreme nu s-a procedat în consecință, concluzia este contrară. Recurenta susține că în mod nelagal instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 8 din Legea 10/2001, a art. 8.1 și 8.2 din H.G.

250/2007, raportat la art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii 247/2005 întrucât terenu ar face obiectul Legii 18/1991. În plus, mai arată recurenta, fără o soluționare a fondului cauzei i se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, în sensul judecării pe fond a drepturilor sale cu caracter civil, drept garantat de art. 6, paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În concluzie, recurenta a atacat întreaga dispoziție nr. 1561/2007 atât pentru teren cât și pentru construcții. Pe fond, solicită instanței de recurs să constate că pentru teren, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, există posibilitatea restituirii în natură pentru suprafețele libere, până la data notificării, anume, pentru partea de terenuri intravilane.

În ceea ce privește construcțiile, este necesară o expertiză de specialitate pentru a se stabili situația lor la data notificării, întrucât așa cum rezultă și din expertiză și din lipsa documentelor specifice (autorizație demolare, etc), se pare ca sunt aceleași cu cele de la dala preluării în mod abuziv, construcții la care s-au făcut unele reparații și reabilitări. Recursul formulat este rvefondat Analizând materialul probator administrat în cauză, verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele presupuse de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin criticile formulate, se afirmă greșita aplicare a legii atât cu privire la cererea de restituire a terenurilor, cât și cu referire la construcții.

Referitor la construcții, recurenta reia susțineri care au fost dezlegate cu puterea lucrului judecat prin decizia civila nr. 2905 din 11 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, anterior pronunțată în recurs prin care a fost casată decizia recurată, iar cauza trimisă spre rejudecare. Astfel, pentru că în primul ciclu procesual instanțele de fond au reținut că limitele învestirii prin contestația promovată de recurentă au privit doar soluția dată cererii de restituire a terenurilor prin dispoziția nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistrița, nu și legalitatea și temenicia cererii de restituire a construcțiilor, s-a stabilit ca, în rejudecare, să se analizeze contestația și în ce privește construcțiile, reținându-se că reclamanta a învestit legal instanța și cu privire la acest aspect.

Ca atare, la acest moment, intrate fiind în puterea lucrului judecat, și, mai mult decât atât fiind chestiuni tranșate în mod irevocabil în favoarea recurentei, criticile enunțate sunt fără obiect și, prin urmare nu pot fi analizate. Înalta Curte apreciază că și dezlegarea dată de instanța de apel în această parte a contestației este legală, constatându-se că măsura reparatorie a fost corect identificată în raport de situația de fapt reținută în speță, astfel că, în aplicarea prevederilor art. 32 din Legea 10/2001 (construcțiile fiind în prezent demolate), pârâtul în mod legal a făcut propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale, respectiv, Titlul VII din Legea 247/2005 (sens în care dispoziția contestată a fost rectificată prin cea cu nr. 1622 din 2 noiembrie 2009 a Primarului municipiului Bistrița).

Vor fi înlăturate susținerile recurentei din motivele de recurs prin care tinde să schimbe situația de fapt reținută de instanțele de fond cu privire la această împrejurare (a inexistenței fizice a construcțiilor), în condițiile în care demolarea este atestată prin notare în cartea funciară, statul întabulându-și dreptul de proprietate asupra construcției ulterior edificate, anume, Fazaneria orașului Bistrița; în plus, în cauza de față, nu era posibilă analiza unei asemenea susțineri, în absența învestirii instanței cu o acțiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară. Nici din punct de vedere procedural criticile recurentei nu se verifică, întrucât, se constată că în mod nereal se susține că deși instanța de apel la termenul din 21 ianuarie 2010 a încuviințat obiecțiuni la raprtul de expertiză topo cu un atare obiect (pentru a se verifica dacă edificiile ce se regăsesc în parcela cu nr. top.

7201/4 sunt noi sau sunt cele preluate de la autorii săi care au suferit anumite îmbunătățiri, reparații sau reamenajări), la termenul din 17 iunie 2010 a revenit asupra acestei dispoziții, iar ulterior i-a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize construcții, cu același obiectiv. Verificând actele și lucrările din dosarul de apel se constată că la temenul din 21 ianuarie 2010 cauza a fost amânată pentru a se lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză topo, ca și în vederea formulării eventualelor obiecțiuni; obiecțiunile au fost încuviințate la termenul din 18 februarie 2010 și s-a răspuns acestora la data de 26 aprilie 2010, expertul topo precizând că acest obiectiv excede competențelor sale.

La termenul din 10 iunie 2010, reclamanta a precizat că nu mai are alte obiecțiuni la raportul de expertiză topo efectuat în cauză, dar a solicitat efectuarea unei expertize construcții pentru lămurirea situației acestora, instanța respingându-le față de mențiunile din cartea funciară potrivit cărora, acestea au fost demolate în anul 1985, după preluarea construcțiilor și terenului de către stat, dovada demolării fiind înscrisă în CF Bistrița sub nr. B5; s-a precizat că această mențiune ce atesta că în baza adresei și a adeverinței nr. 8881/1984 emise de Consiliul Popular al Municipiului Bistrița au fost radiate construcțiile; ulterior, pe teren a fost construită Fazaneria orașului. În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procedurale privind administrarea probelor (art. 167 C. proc.

civ.), dar și a celor ce impun obligația lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei (art. 129 alin. (4) și (5) și art. 315 C. proc. civ.), sens în care s-a dispus și prin decizia de casare. Referitor la terenuri, se constată că instanța de apel în mod corect a confirmat soluția primei instanțe, întrucât, dată fiind împrejurarea plasării acestora în extravilan, nu pot face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, sens în care dispune art. 8 din legea specială, pretențiile recurentei reclamante fiind susceptibile de valorificare în cadrul procedurilor presupuse de legile fondului funciar. Atare calificare a fost realizată prin dispoziția contestată, în mod legal constatându-se că cererea trebuie soluționată în temeiul art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, republicată, de către comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița, sens în care s-a dispus.

Concluziile raportului de expertiză topo au fost în același sens, respectiv, s-a confirmat faptul că acest teren, aferent nr. topografice inițiale din CF Bistrița, este extravilan, a fost supus unor dezmembrări succesive de-a lungul timpului, nr. topografice noi rezultate în urma dezmembrărilor fiind transcrise în căiți funciare noi în favoarea unor terțe persoane fizice sau juridice și că asupra acestuia au fost eliberate mai multe titluri de proprietate, în favoarea unor terți. Drept urmare, dacă terenul nu intră în domeniul de aplicare a Legii 10/2001, nu pot fi a