ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 469 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.M.I. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Bistrița și Primarul Municipiului Bistrița și în consecință, a fost anulată în parte dispoziția din 20 februarie 2008 emisă de Primarul Municipiului Bistrița; a fost stabilită calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilelor construcție (nelocalizată în cartea funciară) și teren în suprafață de 2.437 m.p. înscris în CF Bistrița nr. top N. A fost obligat Primarul să emită dispoziție de restituire în natură, în favoarea reclamantei, privind casa în regim de înălțime S+P+M și terenul curte în suprafață de 1.200 m.p., de sub nr. top nou M, precum și să propună acordarea, în beneficiul reclamantei, a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 1.237 m.p.

din CF Bistrița nr. top nou Q. A fost obligat Primarul să realizeze cu reclamanta procedura comunicării prevăzută de art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 în ce privește terenul înscris în CF Bistrița nr. top O în suprafață de 1.656 m.p. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în fapt, că, în soluționarea notificării formulate de W.I.

(a cărei succesoare este reclamanta), Primarul Municipiului Bistrița a emis dispoziția din 20 februarie 2008, prin care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru reclamanta S.M.I., cu privire la imobilul teren în suprafață de 1.227 m.p., situat în Municipiul Bistrița, strada R.; s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent (titluri de despăgubire) aferente acestui imobil, deoarece nu poate fi restituit în natură, neexistând nici alte bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare; s-a respins cererea de restituire în natură a acestui teren, deoarece este ocupat de construcții; s-a respins cererea de restituire în natură a construcției corp C1, neînscrisă în cartea funciară, pentru lipsa dovezii calității de proprietar a lui F.T., antecesor al lui W.I.; s-a respins cererea de restituire a suprafeței de 1.210 m.p.

teren din acela înscris în CF Bistrița nr. top N, întrucât această suprafață nu există faptic. Potrivit CF Bistrița, asupra imobilului cu nr. de ordine A+2, nr. top N, loc de casă în suprafață de 677 stj. (2.437 m.p.) a fost intabulat în anul 1926 dreptul de proprietate în favoarea lui F.T., profesor iar în anul 1956, în baza sentințelor civile nr. 2345 și nr. 2346 din 24 iunie 1955 ale Tribunalului popular al raionului Bistrița, asupra imobilului de sub A+2 a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, în aplicarea prevederilor Decretului nr. 111/1951.

Deși Primarul Municipiului Bistrița a apreciat că nu s-a dovedit că pe terenul menționat s-ar fi găsit edificată, la data preluării de către stat, casa de locuit S+P+M, probele administrate în cauză au dus la concluzia că aceasta a fost edificată anterior preluării abuzive, F.T., având calitatea de proprietar al ei, astfel încât reclamanta este îndreptățită la a obține măsuri reparatorii și cu privire la această construcție (susceptibilă de restituire în natură, deoarece nu folosește în mod direct procesului de învățământ întrucât utilizarea ei curentă este de clădire administrativă afectată Grupului Școlar Sanitar Bistrița, iar nu de sală de clasă, astfel că poate fi retrocedată). În ce privește obiectul cererii de acordare a măsurilor reparatorii formulate de antecesoare reclamantei, instanța a reținut că, dacă prima notificare formulată de W.I.

a indicat bunuri concrete, identificate sub aspectul naturii lor, al suprafeței, al situării administrative actuale și al deținătorului, prin cea de-a doua notificare formularea a avut un caracter mai general, impunând concluzia că s-a solicitat, pe lângă construcție și întreaga suprafață de 4.093 m.p. teren (adică 2.437 m.p. aferenți nr. top N, respectiv 1.656 m.p. aferenți nr. top O). În ce privește suprafața de 1.237 m.p. din CF nr. Q aceasta este ocupată de construcții edificate după preluarea imobilului în litigiu de către stat, astfel că nu poate fi restituită în natură, în contul ei reclamanta urmând a primi măsuri reparatorii în echivalent. În legătură cu suprafața de 1.656 m.p. teren aferentă nr. top O din CF Bistrița, ea se află în patrimoniul SC P. SA Bistrița, astfel că aceasta din urmă are calitatea de unitate deținătoare și prerogativa de a soluționa notificarea formulată de către antecesoarea reclamantei.

Prin urmare, Primarul Municipiului Bistrița, în aplicarea prevederilor art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, are obligația de a-i comunica reclamantei toate datele privind persoana juridică deținătoare a terenului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primarul Municipiului Bistrița, solicitând schimbarea ei în totalitate, în sensul respingerii contestației reclamantei, deoarece: a) Prima instanță nu a respectat prevederile legii speciale privitoare la modul de formulare a notificării, fiind evident că W.I. a solicitat, prin cele două notificări formulate, doar imobilul înscris în CF Bistrița sub A+2, teren în suprafață de 2.437 m.p., fără a se referi și la imobilul teren înscris în CF Bistrița sub nr. top O. b) Greșit a fost tranșată și chestiunea privitoare la titularul real asupra construcției, căci s-au ignorat acele înscrisuri aflate la dosar și care conduceau la o altă concluzie decât aceea la care instanța s-a oprit.

Astfel, sentința civilă nr. 2346/1955 și decizia nr. 11030/1956 a secției financiare a regiunii Cluj fac referire la grădină și loc de casă, iar nu și la vreo construcție, în același sens fiind și decizia nr. 129/1957. Mai mult, însăși petenta a arătat că doar terenul era intabulat la data preluării, iar nu și construcția, neputându-se justifica nici de ce F.T. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, iar nu și asupra construcției, dacă aceasta exista. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 104/A din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat, în ce privește obiectul notificării că, deși inițial petenta a solicitat doar construcția și terenul de 2.437 m.p., prin notificarea transmisă ulterior, la 23 octombrie 2001, deci cu respectarea termenului reglementat de Legea nr. 10/2001, s-a pretins restituirea imobilului astfel cum a fost preluat de către stat, indicându-se și o valoare estimativă a acestuia mai mare decât cea arătată în notificarea inițială. Ca atare, în mod corect Tribunalul a concluzionat că a avut loc o modificare a solicitării inițiale, petenta înțelegând să pretindă măsuri reparatorii pentru întregul imobil preluat de la autorul său iar nu doar pentru o parte din acesta.

Cu privire la situația construcției s-a constatat, de asemenea, ca fiind corectă aprecierea primei instanțe, în sensul că aceasta există la data preluării abuzive și că a făcut obiectul trecerii în patrimoniul statului. Aceasta, în condițiile în care expertiza efectuată în cauză a stabilit că, deși nu se poate preciza cu exactitate anul edificării construcției, forma stilistică și aspectul arhitectural cu elemente intacte trimit la concluzia edificării construcției între anii 1900 - 1940, deci anterior preluării de către stat. Concluziile expertizei au fost coroborate și cu declarațiile martorilor care au relatat că respectiva construcție se află edificată pe terenul din strada R., fiind de notorietate că aparținea profesorului F.T., care și locuia în ea anterior preluării abuzive, aspecte percepute personal de martori, având în vedere vârsta înaintată a acestora.

Împrejurarea că în cartea funciară nu se află intabulată și construcția a fost găsită nerelevantă întrucât sub aspectul aplicării Legii nr. 10/2001 prezintă relevanță faptul preluării abuzive a unui imobil a cărui existență fizică este dovedită. A fost apreciată nefondată și critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 și păstrarea, pe o perioadă de 5 ani, a actualei afectațiuni a clădirii întrucât ar fi necesară desfășurării procesului de învățământ în cadrul Grupului Școlar S.B. Aceasta, întrucât prin imobile necesare și afectate nemijlocit activității de învățământ trebuie înțeles că sunt avute în vedere acelea care în mod direct sunt destinate activității de învățământ, neintrând în această categorie și acelea aferente unor activități administrative conexe procesului de învățământ.

Or, clădirea în litigiu este, în concret, utilizată de Grupul Școlar S.B. în scop administrativ, ea cuprinzând biroul directorului grupului școlar, secretariatul, sala profesorală, biroul serviciului contabilitate, biblioteca, sala de ședințe a cadrelor didactice. Decizia a fost atacată cu recurs de către Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, care au formulat critici sub următoarele aspecte: - Instanța a aplicat greșit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, atunci când a apreciat că prin a doua notificare a fost modificată solicitarea inițială, petenta înțelegând să ceară măsuri reparatorii pentru întregul imobil, iar nu doar pentru parte din acesta.

Potrivit prevederilor legii speciale, notificarea trebuie să conțină elemente de identificare a imobilului solicitat or, prin cele două notificări formulate în cauză nu s-au făcut referiri și la imobilul înscris în CF Bistrița, nr. top O. De asemenea, potrivit prevederilor art. 23 și ale Normelor metodologice de aplicare, lămuriri suplimentare pot fi solicitate în sensul de a se completa notificarea cu acte doveditoare privitoare la dreptul de proprietate sau la calitatea de persoane îndreptățite la restituire și nu cu privire la întinderea obiectului notificării, astfel că nici unitatea deținătoare nici instanțele de judecată nu sunt îndreptățite să acorde mai mult decât s-a cerut. - Cu privire la situația construcției în litigiu, instanțele au ignorat înscrisurile de la dosar care ridică semne de întrebare în legătură cu data edificării și calitatea de proprietar.

Astfel, înscrisurile provenind de la diverse instituții ale statului nu dovedesc existența construcției, dimpotrivă, apar mențiuni despre un imobil grădină și loc de casă. Dacă această construcție ar fi existat la momentul preluării, chiar neintabulată în CF, ar fi putut fi menționată în actele de preluare ca imobil neînscris în CF. Declarațiile unora dintre martori arată doar că în anul 1945 imobilul - construcție era edificat, că acesta a fost construit de către F.T. între anii 1925 - 1926, dar dreptul de proprietate asupra terenului a fost înscris anterior, în anul 1926, iar declarațiile judiciare ale celorlalți martori sunt confuze și contradictorii. Așadar, din niciun act nu rezultă în mod neîndoielnic că imobilul - construcție era edificat la data preluării terenului, cine l-a construit și în ce an.

- Au fost nesocotite dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 atunci când s-a dispus restituirea în natură a construcției, fiind eludată și prevederea legală referitoare la păstrarea afectațiunii pe o perioadă de 5 ani. Legea specială instituie în mod expres obligația, în situația restituirii în natură a unui imobil având destinația unei unități de învățământ, de a i se menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani. Imobilul în discuție deservește o unitate de învățământ, formând un tot unitar, însăși instanța reținând că acesta este compus din sală profesorală, bibliotecă, secretariat, biroul directorului, birou de contabilitate.

Rezultă că activitățile desfășurate în acest imobil contribuie la realizarea procesului educațional în mod normal, astfel încât, chiar dacă elevii își desfășoară activitatea în alt corp de clădire, ce nu a aparținut petentei, nu se poate susține că restituirea imediată nu împietează instruirea elevilor, al căror spațiu ar urma să fie redus și restrâns. În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că instanțele fondului au apreciat corect asupra obiectului precizat al notificării, asupra edificării construcției de către autorul deposedat abuziv, precum și asupra faptului că nu se impune menținerea afectațiunii construcției câtă vreme aceasta vizează activități administrative conexe procesului de învățământ iar nu, în mod nemijlocit, activitățile propriu-zise de învățământ.

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată următoarele: - Susținerea potrivit căreia prin soluția adoptată, instanța ar fi contravenit dispoz. art. 22 din Legea nr. 10/2001, în ce privește determinarea obiectului notificării, este nefondată și urmează să fie respinsă ca atare. Deși dispozițiile menționate statuează într-adevăr, că notificarea va cuprinde „elementele de identificare a bunului imobil solicitat”, faptul că în cea de-a doua notificare - transmisă, de asemenea, înăuntrul termenului reglementat de art. 22 alin. (1) - nu sunt indicate cartea funciară și nr. top în care este localizat terenul, nu echivalează cu lipsa individualizării acestuia.

Prin mențiunea făcută, a solicitării de restituire a imobilului care „este același cu cel preluat”, bunul a devenit identificabil. În aceste condiții, contrar susținerii recurentului, acesta avea obligația să solicite lămuriri suplimentare asupra obiectului notificării, invitând în acest sens, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită să susțină cererea de restituire (ceea ce i-ar fi permis, în mod evident, să-și determine limitele învestirii). În scopul corectei soluționări a notificării, rolul entității deținătoare în faza procedurii prealabile nu se limitează, așa cum se susține, la a solicita probe suplimentare în dovedirea pretențiilor ci, în mod prioritar, presupune stabilirea obiectului pretențiilor.

Or, în prezența a două notificări având conținut diferit, recurentul-pârât avea obligația determinării obiectului învestirii sale, pentru ca prin emiterea dispoziției să dea o rezolvare corectă acestuia. Neprocedând astfel, dispoziția a făcut și sub acest aspect obiect al controlului judiciar declanșat prin formularea contestației de către persoana îndreptățită, în cele două faze jurisdicționale anterioare statuându-se în mod corect asupra obiectului notificării - respectiv, asupra faptului că cea de-a doua notificare a fost o completare a solicitării inițiale, pretinzându-se măsuri reparatorii pentru întregul imobil preluat de către stat, iar nu doar pentru parte din acesta.

- În ce privește situația construcției, criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate, ci de apreciere a probatoriului în funcție de care ar fi trebuit, în opinia recurentului, să se concluzioneze diferit asupra situației de fapt legate de construirea imobilului și de preluarea acestuia de către stat. În acest sens, s-a făcut referire la o serie de înscrisuri, provenind de la diverse instituții ale statului, care nu ar dovedit existența construcției, susținându-se că este oricum inexplicabil faptul că imobilul-construcție nu era intabulat la momentul preluării de către stat, deși terenul pe care aceasta se afla fusese intabulat încă din 1926. De asemenea, au fost făcute referiri la proba testimonială și la conținutul declarațiilor martorilor.

Or, aducând judecății asemenea aspecte în recurs, pârâtul tinde la o reevaluare a probatoriului, ignorând faptul că etapa jurisdicțională în care are loc judecata acestei căi de atac nu este una devolutivă, în cadrul căreia să fie permisă o reapreciere a mijloacelor de probă. Instanțele fondului au statuat, în cadrul competenței ce le revine pentru stabilirea elementelor de fapt, coroborând raportul de expertiză - pentru determinarea vechimii clădirii, a elementelor arhitecturale ale acesteia, specifice unei anumite perioade - cu declarațiile martorilor, că imobilul-construcție a fost edificat de către autorul petentei, fiind preluat abuziv de către stat.

Împrejurarea că această construcție nu s-a găsit intabulată în cartea funciară - în condițiile în care terenul pe care aceasta se afla, era intabulat pe numele autorului F.T., încă din anul 1926 - nu prezintă relevanța susținută de către recurentul-pârât, a înlăturării aplicabilității Legii nr. 10/2001 în privința acestui imobil. Aceasta întrucât, pe de o parte, nu a fost răsturnată prezumția de proprietate care operează în favoarea proprietarului terenului, nedemonstrându-se faptul edificării construcției de către altă persoană.

Pe de altă parte, așa cum corect a reținut și instanța de apel, raportat la situația din speță, sub aspectul aplicării Legii nr. 10/2001, prezintă importanță faptul preluării efective a imobilului a cărui existență fizică a fost dovedită, iar nu aspectul strict formal, juridic referitor la intabularea sau nu în cartea funciară a construcției (mai ales în condițiile unor reguli ale probațiunii mai puțin stricte, date în materia Legii nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 24). - Criticile sunt însă fondate și urmează să fie primite în ce privește păstrarea afectațiunii clădirii, cu referire la dispoz. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, deși reține cu privire la clădirea în litigiu (utilizată de Grupul Școlar S.B.) că este ocupată de „biroul directorului, secretariatul, sala profesorală, biblioteca, biroul de contabilitate, sala de ședințe a cadrelor didactice”, instanța de apel concluzionează, în mod eronat, că activitățile desfășurate în aceste spații nu au legătură nemijlocită cu procesul de învățământ, că este vorba doar de activități „conexe” celei de instruire și ca atare, ar ieși de sub sfera de aplicare a dispozițiilor menționate, ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Or, prin spații destinate în mod nemijlocit activității de învățământ în sensul normei legale arătate, nu se pot înțelege doar sălile de curs și acelea folosite în mod direct de către elevi.

Procesul educațional este unul complex, care presupune inclusiv organizarea corpului profesoral (sala de ședințe a cadrelor didactice, sala profesorală), a conducerii unității de învățământ (biroul directorului grupului școlar), funcționarea sub aspect economic-financiar a unității de învățământ (serviciul contabilitate, secretariatul) și bineînțeles, accesul elevilor la bibliotecă. Toate aceste spații constituie, din punct de vedere al funcționalității lor, un tot unitar, care fac posibilă desfășurarea în mod corespunzător a procesului de învățământ, astfel încât aprecierea instanței de apel potrivit căreia ar fi vorba doar de activități „conexe și administrative”, este incorectă. În consecință, se va constata greșita înlăturare de la aplicabilitatea în speță a dispoz.

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ca atare, lipsa de temei legal sub acest aspect a deciziei, ceea ce face incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept urmare, va fi admis recursul declarat de pârâți și modificată în parte decizia, în sensul admiterii sub acest aspect, a apelului acelorași părți și schimbării în parte, a sentinței Tribunalului. Conform, art. 16 alin. (1), cu referire la anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, va fi instituită în sarcina reclamantei-intimate, obligația de a păstra afectațiunea imobilului pe o perioadă de 3 ani, de la data pronunțării prezentei decizii.

La determinarea acestei perioade - în condițiile în care textul de lege permite menținerea afectațiunii pe o perioadă de până la 5 ani - se va avea în vedere pe de o parte, că pe toată durata desfășurării procedurii prealabile și a celei judiciare, imobilul a fost folosit de către unitatea de învățământ și pe de altă parte, că sarcina impusă reclamantei cu privire la imobil nu trebuie să fie disproporționată, de natură să afecteze însăși substanța dreptului. - Cealaltă critică formulată tot cu referire la dispoz. art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul că eronat s-a dispus restituirea în natură a imobilului, este nefondată întrucât, tocmai textul pe care pârâții și-au fundamentat critica, permite această măsură reparatorie, cu precizarea făcută anterior, a păstrării afectațiunii pe o perioadă limitată de timp.

- Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia s-a realizat formal, în condițiile în care recurenții nu au indicat un act juridic (în înțelesul material, de negotium iuris) ale cărui clauze clare, neîndoielnice să fi fost denaturate prin interpretarea făcută de instanțele anterioare și astfel, să poată constitui obiect de cenzură în recurs. Pentru toate considerentele arătate anterior, recursul va fi admis doar pe aspectul de nelegalitate dedus din aplicarea greșită a dispoz. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în legătură cu păstrarea afectațiunii imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița prin Primar împotriva deciziei nr. 104/A din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică decizia. Admite apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița prin Primar împotriva sentinței nr. 469/F din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă la păstrarea afectațiunii imobilului restituit în natură pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării prezentei decizii. Păstrează restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.