ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 469 din 17 decembrie

2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

S.M.I. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Bistrița și Primarul Municipiului

Bistrița și în consecință, a fost anulată în parte dispoziția din 20 februarie 2008

emisă de Primarul Municipiului Bistrița; a fost stabilită calitatea reclamantei

de persoană îndreptățită la restituirea imobilelor construcție (nelocalizată în

cartea funciară) și teren în suprafață de 2.437 m.p. înscris în CF Bistrița nr.

top N.

A fost obligat Primarul

să emită dispoziție de restituire în natură, în favoarea reclamantei, privind casa

în regim de înălțime S+P+M și terenul curte în suprafață de 1.200 m.p., de sub

nr. top nou M, precum și să propună acordarea, în beneficiul reclamantei, a măsurilor

reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru suprafața de 1.237 m.p. din CF Bistrița nr. top nou Q.

A fost obligat Primarul

să realizeze cu reclamanta procedura comunicării prevăzută de art. 27 alin. (2)

și (3) din Legea nr. 10/2001 în ce privește terenul înscris în CF Bistrița nr. top

O în suprafață de 1.656 m.p.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a avut în vedere, în fapt, că, în soluționarea notificării formulate

de W.I. (a cărei succesoare este reclamanta), Primarul Municipiului Bistrița a emis

dispoziția din 20 februarie 2008, prin care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii pentru reclamanta S.M.I., cu privire la imobilul teren în

suprafață de 1.227 m.p., situat în Municipiul Bistrița, strada R.; s-a propus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent (titluri de despăgubire) aferente acestui imobil,

deoarece nu poate fi restituit în natură, neexistând nici alte bunuri sau servicii

care să poată fi oferite în compensare; s-a respins cererea de restituire în natură

a acestui teren, deoarece este ocupat de construcții; s-a respins cererea de restituire

în natură a construcției corp C1, neînscrisă în cartea funciară, pentru lipsa dovezii

calității de proprietar a lui F.T., antecesor al lui W.I.; s-a respins cererea de

restituire a suprafeței de 1.210 m.p. teren din acela înscris în CF Bistrița

nr. top N, întrucât această suprafață nu există faptic.

Potrivit CF Bistrița,

asupra imobilului cu nr. de ordine A+2, nr. top N, loc de casă în suprafață de 677

stj. (2.437 m.p.) a fost intabulat în anul 1926 dreptul de proprietate în favoarea

lui F.T., profesor iar în anul 1956, în baza sentințelor civile nr. 2345 și nr.

2346 din 24 iunie 1955 ale Tribunalului popular al raionului Bistrița, asupra imobilului

de sub A+2 a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, în aplicarea

prevederilor Decretului nr. 111/1951.

Deși Primarul Municipiului

Bistrița a apreciat că nu s-a dovedit că pe terenul menționat s-ar fi găsit edificată,

la data preluării de către stat, casa de locuit S+P+M, probele administrate în cauză

au dus la concluzia că aceasta a fost edificată anterior preluării abuzive, F.T.,

având calitatea de proprietar al ei, astfel încât reclamanta este îndreptățită la

a obține măsuri reparatorii și cu privire la această construcție (susceptibilă de

restituire în natură, deoarece nu folosește în mod direct procesului de învățământ

întrucât utilizarea ei curentă este de clădire administrativă afectată Grupului

Școlar Sanitar Bistrița, iar nu de sală de clasă, astfel că poate fi retrocedată).

În ce privește obiectul

cererii de acordare a măsurilor reparatorii formulate de antecesoare reclamantei,

instanța a reținut că, dacă prima notificare formulată de W.I. a indicat bunuri

concrete, identificate sub aspectul naturii lor, al suprafeței, al situării administrative

actuale și al deținătorului, prin cea de-a doua notificare formularea a avut un

caracter mai general, impunând concluzia că s-a solicitat, pe lângă construcție

și întreaga suprafață de 4.093 m.p. teren (adică 2.437 m.p. aferenți nr. top N,

respectiv 1.656 m.p. aferenți nr. top O).

În ce privește suprafața

de 1.237 m.p. din CF nr. Q aceasta este ocupată de construcții edificate după preluarea

imobilului în litigiu de către stat, astfel că nu poate fi restituită în natură,

în contul ei reclamanta urmând a primi măsuri reparatorii în echivalent.

În legătură cu suprafața

de 1.656 m.p. teren aferentă nr. top O din CF Bistrița, ea se află în patrimoniul

SC P. SA Bistrița, astfel că aceasta din urmă are calitatea de unitate deținătoare

și prerogativa de a soluționa notificarea formulată de către antecesoarea reclamantei.

Prin urmare, Primarul Municipiului Bistrița, în aplicarea prevederilor art. 27

alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, are obligația de a-i comunica reclamantei

toate datele privind persoana juridică deținătoare a terenului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel Primarul Municipiului Bistrița, solicitând schimbarea ei în totalitate,

în sensul respingerii contestației reclamantei, deoarece:

a) Prima instanță nu a

respectat prevederile legii speciale privitoare la modul de formulare a notificării,

fiind evident că W.I. a solicitat, prin cele două notificări formulate, doar imobilul

înscris în CF  Bistrița sub A+2, teren în suprafață de 2.437 m.p., fără a se referi

și la imobilul teren înscris în CF Bistrița sub nr. top O.

b) Greșit a fost tranșată

și chestiunea privitoare la titularul real asupra construcției, căci s-au ignorat

acele înscrisuri aflate la dosar și care conduceau la o altă concluzie decât aceea

la care instanța s-a oprit.

Astfel, sentința civilă

nr. 2346/1955 și decizia nr. 11030/1956 a secției financiare a regiunii Cluj fac

referire la grădină și loc de casă, iar nu și la vreo construcție, în același sens

fiind și decizia nr. 129/1957.

Mai mult, însăși petenta

a arătat că doar terenul era intabulat la data preluării, iar nu și construcția,

neputându-se justifica nici de ce F.T. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra

terenului, iar nu și asupra construcției, dacă aceasta exista.

Apelul a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 104/A din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a apreciat, în ce privește obiectul notificării că, deși inițial

petenta a solicitat doar construcția și terenul de 2.437 m.p., prin notificarea

transmisă ulterior, la 23 octombrie 2001, deci cu respectarea termenului reglementat

de Legea nr. 10/2001, s-a pretins restituirea imobilului astfel cum a fost preluat

de către stat, indicându-se și o valoare estimativă a acestuia mai mare decât cea

arătată în notificarea inițială.

Ca atare, în mod corect

Tribunalul a concluzionat că a avut loc o modificare a solicitării inițiale, petenta

înțelegând să pretindă măsuri reparatorii pentru întregul imobil preluat de la autorul

său iar nu doar pentru o parte din acesta.

Cu privire la situația

construcției s-a constatat, de asemenea, ca fiind corectă aprecierea primei instanțe,

în sensul că aceasta există la data preluării abuzive și că a făcut obiectul trecerii

în patrimoniul statului.

Aceasta, în condițiile

în care expertiza efectuată în cauză a stabilit că, deși nu se poate preciza cu

exactitate anul edificării construcției, forma stilistică și aspectul arhitectural

cu elemente intacte trimit la concluzia edificării construcției între anii 1900

- 1940, deci anterior preluării de către stat.

Concluziile expertizei

au fost coroborate și cu declarațiile martorilor care au relatat că respectiva construcție

se află edificată pe terenul din strada R., fiind de notorietate că aparținea profesorului

F.T., care și locuia în ea anterior preluării abuzive, aspecte percepute personal

de martori, având în vedere vârsta înaintată a acestora.

Împrejurarea că în cartea

funciară nu se află intabulată și construcția a fost găsită nerelevantă întrucât

sub aspectul aplicării Legii nr. 10/2001 prezintă relevanță faptul preluării abuzive

a unui imobil a cărui existență fizică este dovedită.

A fost apreciată nefondată

și critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001

și păstrarea, pe o perioadă de 5 ani, a actualei afectațiuni a clădirii întrucât

ar fi necesară desfășurării procesului de învățământ în cadrul Grupului Școlar S.B.

Aceasta, întrucât prin

imobile necesare și afectate nemijlocit activității de învățământ trebuie înțeles

că sunt avute în vedere acelea care în mod direct sunt destinate activității de

învățământ, neintrând în această categorie și acelea aferente unor activități administrative

conexe procesului de învățământ.

Or, clădirea în litigiu

este, în concret, utilizată de Grupul Școlar S.B. în scop administrativ, ea cuprinzând

biroul directorului grupului școlar, secretariatul, sala profesorală, biroul serviciului

contabilitate, biblioteca, sala de ședințe a cadrelor didactice.

Decizia a fost atacată

cu recurs de către Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, care au

formulat critici sub următoarele aspecte:

- Instanța a aplicat greșit

prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, atunci când a apreciat că prin a doua

notificare a fost modificată solicitarea inițială, petenta înțelegând să ceară măsuri

reparatorii pentru întregul imobil, iar nu doar pentru parte din acesta.

Potrivit prevederilor

legii speciale, notificarea trebuie să conțină elemente de identificare a imobilului

solicitat or, prin cele două notificări formulate în cauză nu s-au făcut referiri

și la imobilul înscris în CF Bistrița, nr. top O.

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 23 și ale Normelor metodologice de aplicare, lămuriri suplimentare

pot fi solicitate în sensul de a se completa notificarea cu acte doveditoare privitoare

la dreptul de proprietate sau la calitatea de persoane îndreptățite la restituire

și nu cu privire la întinderea obiectului notificării, astfel că nici unitatea deținătoare

nici instanțele de judecată nu sunt îndreptățite să acorde mai mult decât s-a cerut.

- Cu privire la situația

construcției în litigiu, instanțele au ignorat înscrisurile de la dosar care ridică

semne de întrebare în legătură cu data edificării și calitatea de proprietar.

Astfel, înscrisurile provenind

de la diverse instituții ale statului nu dovedesc existența construcției, dimpotrivă,

apar mențiuni despre un imobil grădină și loc de casă. Dacă această construcție

ar fi existat la momentul preluării, chiar neintabulată în CF, ar fi putut fi menționată

în actele de preluare ca imobil neînscris în CF.

Declarațiile unora dintre

martori arată doar că în anul 1945 imobilul - construcție era edificat, că acesta

a fost construit de către F.T. între anii 1925 - 1926, dar dreptul de proprietate

asupra terenului a fost înscris anterior, în anul 1926, iar declarațiile judiciare

ale celorlalți martori sunt confuze și contradictorii.

Așadar, din niciun act

nu rezultă în mod neîndoielnic că imobilul - construcție era edificat la data preluării

terenului, cine l-a construit și în ce an.

- Au fost nesocotite dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 10/2001 atunci când s-a dispus restituirea în natură a construcției,

fiind eludată și prevederea legală referitoare la păstrarea afectațiunii pe o perioadă

de 5 ani.

Legea specială instituie

în mod expres obligația, în situația restituirii în natură a unui imobil având destinația

unei unități de învățământ, de a i se menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani.

Imobilul în discuție deservește

o unitate de învățământ, formând un tot unitar, însăși instanța reținând că acesta

este compus din sală profesorală, bibliotecă, secretariat, biroul directorului,

birou de contabilitate.

Rezultă că activitățile

desfășurate în acest imobil contribuie la realizarea procesului educațional în mod

normal, astfel încât, chiar dacă elevii își desfășoară activitatea în alt corp de

clădire, ce nu a aparținut petentei, nu se poate susține că restituirea imediată

nu împietează instruirea elevilor, al căror spațiu ar urma să fie redus și restrâns.

În drept, au fost invocate

dispoz. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că

instanțele fondului au apreciat corect asupra obiectului precizat al notificării,

asupra edificării construcției de către autorul deposedat abuziv, precum și asupra

faptului că nu se impune menținerea afectațiunii construcției câtă vreme aceasta

vizează activități administrative conexe procesului de învățământ iar nu, în mod

nemijlocit, activitățile propriu-zise de învățământ.

Analizând criticile deduse

judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- Susținerea potrivit

căreia prin soluția adoptată, instanța ar fi contravenit dispoz. art. 22 din Legea

nr. 10/2001, în ce privește determinarea obiectului notificării, este nefondată

și urmează să fie respinsă ca atare.

Deși dispozițiile menționate

statuează într-adevăr, că notificarea va cuprinde „elementele de identificare a

bunului imobil solicitat”, faptul că în cea de-a doua notificare - transmisă, de

asemenea, înăuntrul termenului reglementat de art. 22 alin. (1) - nu sunt indicate

cartea funciară și nr. top în care este localizat terenul, nu echivalează cu lipsa

individualizării acestuia.

Prin mențiunea făcută,

a solicitării de restituire a imobilului care „este același cu cel preluat”, bunul

a devenit identificabil.

În aceste condiții, contrar

susținerii recurentului, acesta avea obligația să solicite lămuriri suplimentare

asupra obiectului notificării, invitând în acest sens, conform art. 25 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită să susțină cererea de restituire

(ceea ce i-ar fi permis, în mod evident, să-și determine limitele învestirii).

În scopul corectei soluționări

a notificării, rolul entității deținătoare în faza procedurii prealabile nu se limitează,

așa cum se susține, la a solicita probe suplimentare în dovedirea pretențiilor ci,

în mod prioritar, presupune stabilirea obiectului pretențiilor.

Or, în prezența a două

notificări având conținut diferit, recurentul-pârât avea obligația determinării

obiectului învestirii sale, pentru ca prin emiterea dispoziției să dea o rezolvare

corectă acestuia.

Neprocedând astfel, dispoziția

a făcut și sub acest aspect obiect al controlului judiciar declanșat prin formularea

contestației de către persoana îndreptățită, în cele două faze jurisdicționale anterioare

statuându-se în mod corect asupra obiectului notificării - respectiv, asupra faptului

că cea de-a doua notificare a fost o completare a solicitării inițiale, pretinzându-se

măsuri reparatorii pentru întregul imobil preluat de către stat, iar nu doar pentru

parte din acesta.

- În ce privește situația

construcției, criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate, ci de apreciere

a probatoriului în funcție de care ar fi trebuit, în opinia recurentului, să se

concluzioneze diferit asupra situației de fapt legate de construirea imobilului

și de preluarea acestuia de către stat.

În acest sens, s-a făcut

referire la o serie de înscrisuri, provenind de la diverse instituții ale statului,

care nu ar dovedit existența construcției, susținându-se că este oricum inexplicabil

faptul că imobilul-construcție nu era intabulat la momentul preluării de către stat,

deși terenul pe care aceasta se afla fusese intabulat încă din 1926.

De asemenea, au fost făcute

referiri la proba testimonială și la conținutul declarațiilor martorilor.

Or, aducând judecății

asemenea aspecte în recurs, pârâtul tinde la o reevaluare a probatoriului, ignorând

faptul că etapa jurisdicțională în care are loc judecata acestei căi de atac nu

este una devolutivă, în cadrul căreia să fie permisă o reapreciere a mijloacelor

de probă.

Instanțele fondului au

statuat, în cadrul competenței ce le revine pentru stabilirea elementelor de fapt,

coroborând raportul de expertiză - pentru determinarea vechimii clădirii, a elementelor

arhitecturale ale acesteia, specifice unei anumite perioade - cu declarațiile martorilor,

că imobilul-construcție a fost edificat de către autorul petentei, fiind preluat

abuziv de către stat.

Împrejurarea că această

construcție nu s-a găsit intabulată în cartea funciară - în condițiile în care terenul

pe care aceasta se afla, era intabulat pe numele autorului F.T., încă din anul 1926

- nu prezintă relevanța susținută de către recurentul-pârât, a înlăturării aplicabilității

Legii nr. 10/2001 în privința acestui imobil.

Aceasta întrucât, pe de

o parte, nu a fost răsturnată prezumția de proprietate care operează în favoarea

proprietarului terenului, nedemonstrându-se faptul edificării construcției de către

altă persoană.

Pe de altă parte, așa

cum corect a reținut și instanța de apel, raportat la situația din speță, sub aspectul

aplicării Legii nr. 10/2001, prezintă importanță faptul preluării efective a imobilului

a cărui existență fizică a fost dovedită, iar nu aspectul strict formal, juridic

referitor la intabularea sau nu în cartea funciară a construcției (mai ales în condițiile

unor reguli ale probațiunii mai puțin stricte, date în materia Legii nr. 10/2001,

prin dispozițiile art. 24).

- Criticile sunt însă

fondate și urmează să fie primite în ce privește păstrarea afectațiunii clădirii,

cu referire la dispoz. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, deși reține cu

privire la clădirea în litigiu (utilizată de Grupul Școlar S.B.) că este ocupată

de „biroul directorului, secretariatul, sala profesorală, biblioteca, biroul de

contabilitate, sala de ședințe a cadrelor didactice”, instanța de apel concluzionează,

în mod eronat, că activitățile desfășurate în aceste spații nu au legătură nemijlocită

cu procesul de învățământ, că este vorba doar de activități „conexe” celei de instruire

și ca atare, ar ieși de sub sfera de aplicare a dispozițiilor menționate, ale

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Or, prin spații destinate

în mod nemijlocit activității de învățământ în sensul normei legale arătate, nu

se pot înțelege doar sălile de curs și acelea folosite în mod direct de către elevi.

Procesul educațional este

unul complex, care presupune inclusiv organizarea corpului profesoral (sala de ședințe

a cadrelor didactice, sala profesorală), a conducerii unității de învățământ (biroul

directorului grupului școlar), funcționarea sub aspect economic-financiar a unității

de învățământ (serviciul contabilitate, secretariatul) și bineînțeles, accesul elevilor

la bibliotecă.

Toate aceste spații constituie,

din punct de vedere al funcționalității lor, un tot unitar, care fac posibilă desfășurarea

în mod corespunzător a procesului de învățământ, astfel încât aprecierea instanței

de apel potrivit căreia ar fi vorba doar de activități „conexe și administrative”,

este incorectă.

În consecință, se va constata

greșita înlăturare de la aplicabilitatea în speță a dispoz. art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și ca atare, lipsa de temei legal sub acest aspect a deciziei,

ceea ce face incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept urmare, va fi admis

recursul declarat de pârâți și modificată în parte decizia, în sensul admiterii

sub acest aspect, a apelului acelorași părți și schimbării în parte, a sentinței

Tribunalului.

Conform, art. 16

alin. (1), cu referire la anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, va fi instituită în sarcina

reclamantei-intimate, obligația de a păstra afectațiunea imobilului pe o perioadă

de 3 ani, de la data pronunțării prezentei decizii.

La determinarea acestei

perioade - în condițiile în care textul de lege permite menținerea afectațiunii

pe o perioadă de până la 5 ani - se va avea în vedere pe de o parte, că pe toată

durata desfășurării procedurii prealabile și a celei judiciare, imobilul a fost

folosit de către unitatea de învățământ și pe de altă parte, că sarcina impusă reclamantei

cu privire la imobil nu trebuie să fie disproporționată, de natură să afecteze însăși

substanța dreptului.

- Cealaltă critică formulată

tot cu referire la dispoz. art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul că eronat s-a

dispus restituirea în natură a imobilului, este nefondată întrucât, tocmai textul

pe care pârâții și-au fundamentat critica, permite această măsură reparatorie, cu

precizarea făcută anterior, a păstrării afectațiunii pe o perioadă limitată de timp.

- Referitor la motivul

de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia

s-a realizat formal, în condițiile în care recurenții nu au indicat un act juridic

(în înțelesul material, de negotium iuris) ale cărui clauze clare, neîndoielnice

să fi fost denaturate prin interpretarea făcută de instanțele anterioare și astfel,

să poată constitui obiect de cenzură în recurs.

Pentru toate considerentele

arătate anterior, recursul va fi admis doar pe aspectul de nelegalitate dedus din

aplicarea greșită a dispoz. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în legătură

cu păstrarea afectațiunii imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâții Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița prin Primar împotriva

deciziei nr. 104/A din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Modifică decizia.

Admite apelul declarat

de pârâții Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița prin Primar împotriva

sentinței nr. 469/F din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția

civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă la păstrarea afectațiunii

imobilului restituit în natură pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării prezentei

decizii.

Păstrează restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2011.