ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3942/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 5 aprilie 2002, reclamanții P.E.F., P.O.,

P.Ș., Ș.Ș. și P.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Năsăud anularea

deciziei nr. 188 din 15 martie 2002 emisă de pârâtă, restituirea în natură a

imobilului situat în Năsăud, identificat în C.F. 4210 Năsăud, nr.topo 836/2/1,

radierea mențiunilor din C.F. 4210 Năsăud, făcute în baza încheierii nr. 2122

din 12 noiembrie 1998 și intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra

imobilului.

Prin sentința civilă nr. 445 din 19

septembrie 2002, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins acțiunea ca nefondată.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza

Decretului nr. 92/1950. Ulterior, prin Decretul nr. 308/1989, imobilul s-a

transmis cu plată din proprietatea statului în proprietatea U.J.C.P.D.M.C.

Bistrița–Năsăud, în prezent intimata pârâtă fiind proprietară tabulară asupra

imobilului cu titlu de cumpărare.

S-a mai reținut că imobilul se

încadrează în categoria celor exceptate de la restituirea în natură, conform

prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, situație în care persoana

îndreptățită are posibilitatea să solicite doar măsuri reparatorii.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții, susținând că instanța de fond a făcut o greșită

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit.

e) și g) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 6 din 17

ianuarie 2003, Curtea de apel Cluj a respins ca nefondat apelul reclamanților

reținând, în esență, că sentința atacată s-a dat cu interpretarea și aplicarea

corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv că prima instanță corect a

constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din legea

menționată.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, întemeindu-și motivele pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că se impune restituirea în

natură a imobilului în litigiu, întrucât chiar dacă acesta a fost parțial

„plătit” și intabulat în C.F. nr. 4210 Năsăud de către pârâtă, nu-i conferă

acesteia și drept de proprietate.

Intimata pârâtă C. Năsăud a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca

legală și temeinică a deciziei recurate.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor urma.

Imobilul în litigiu a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, Statul Român intabulându-și dreptul de

proprietate în anul 1959.

Ulterior, prin Decretul nr. 308/1989

privind transmiterea unor imobile proprietate de stat către unele organizații

cooperatiste, acest imobil a fost transmis, cu plată, din proprietatea statului

în proprietatea U.J.C.P.D.M.C. Bistrița–Năsăud, ajungând apoi, prin

reorganizarea acesteia, în patrimoniul pârâtei C. Năsăud care, prin încheierea

nr. 2122/1998 și-a înscris dreptul de proprietate în Cartea funciară.

Evaluarea imobilului s-a făcut potrivit

Decretului nr. 93/1977, cu modificările ulterioare, suma stabilită fiind de

648.900 lei, vărsată integral la bugetul de stat

Prin urmare, critica recurenților

vizând nelegalitatea înstrăinării determinată de neplata integrală a prețului

nu este fondată, cu atât mai mult cu cât valabilitatea actului și transferarea

dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător nu este condiționată de

plata prețului (art. 1295 C. civ.), iar în materia imobiliară strămutarea

dreptului de proprietate intervenea (conform art. 27 din Decretul nr. 115/1938)

în momentul înscrierii în Cartea funciară, devenind astfel și opozabilă față de

terți.

De altfel, așa cum corect a reținut

Curtea de apel Cluj, instanța de fond nu a fost investită cu soluționarea unei

acțiuni în constatarea nulității actului juridic de înstrăinare în condițiile

art. 46 din Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, critica recurenților privind

nelegalitatea actului de înstrăinare excede obiectului acțiunii, neputând fi

reținută.

În consecință, imobilul în litigiu

fiind preluat de către stat cu titlu valabil, corect au reținut instanțele de

fond și de apel că acesta nu poate fi restituit în natură, în cauză fiind

incidente dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana

îndreptățită beneficiind de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții P.E.F., P.O., Ș.Ș. și P.L. (moștenitori ai defunctului P.Ș.)

împotriva deciziei nr. 6 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 mai 2005.