ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1550/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.

2237 la data de 25 aprilie 2003, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud,

reclamanții B.A. și B.S. au chemat în judecată pârâta C.N.C.F. SA București,

R.C.F. Cluj, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună anularea deciziei nr. 41/C/1/36/2003 emisă de pârâtă; să dispună

restituirea prin echivalent a imobilului teren în suprafață de 2979 mp situat

în Bistrița, identificat în C.F. nr. 1903 Bistrița nr.top 6566/15, 6566/16, 6590/7,

6590/9, 6591/2, 6593/3 și 6593/4, corespunzător valorii imobilului de

697.701.180 lei conform documentației de reactualizare întocmită de expert I.T.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că pârâta a fost obligată să emită o decizie, în baza sentinței civile

nr. 596/2002 a Tribunalului Bistrița Năsăud, însă pârâta a respins notificarea

adresată acesteia și înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 554 din 4

octombrie 2001.

Reclamanții au mai arătat că au fost

proprietarii imobilului înscris în C.F. nr. 1903 Bistrița, imobil care a fost

preluat abuziv de Statul Român, întrucât nu există nici un act de preluare în

proprietatea statului. S-a susținut că, în baza deciziei nr. 305 din 16

octombrie 1982 al fostului Consiliul Popular al Județului Bistrița Năsăud,

imobilul a trecut în administrarea Regionalei C.F. Cluj.

Au mai susținut reclamanții că decizia de

respingere a notificării nu este legală, întrucât pârâta avea obligația de a

face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului

potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În drept, au fost invocate dispozițiile

Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 617/2001, și art. 274 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 589 din 6

octombrie 2003, s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de

pârâtă prin întâmpinare și, în consecință, s-a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin cererea intitulată „precizare de

acțiune” și înregistrată la data de 3 decembrie 2003 la Tribunalul Cluj

reclamanții au modificat acțiunea inițială solicitând tribunalului să dispună

anularea deciziei nr. 41/C/1/36/2003 emisă de pârâtă și, în consecință, în

principal, să dispună restituirea prin echivalent a imobilului teren cu

suprafața de 2979 mp înscris în C.F. 1903 Bistrița, în modalitatea acordării de

acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital,

corespunzătoare valorii imobilului de 697.701.180 lei conform documentației de

reactualizare întocmită de expert I.T. iar în subsidiar, obligarea pârâtei la

emiterea unei decizii prin care să facă o ofertă de restituire prin echivalent

corespunzătoare acestei valori a imobilului; să oblige pârâta la plata unor

daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii

definitive a hotărârii și până la emiterea deciziei de efectuare a ofertei de

restituire prin echivalent a imobilului precum și, obligarea acesteia la plata

cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În motivarea cererii reclamanții au învederat

instanței că, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, acesta fiind

afectat exploatării căii ferate, motiv pentru care optează pentru acordarea

măsurilor reparatorii în modalitatea acțiunilor tranzacționate pe piața de

capital, deoarece prin dispoziția nr. 1016 din 25 noiembrie 2002 a Primarului

Municipiului Bistrița au beneficiat de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul de 358 mp. Totodată, reclamanții au solicitat respingerea

excepției puterii de lucru judecat, în raport de dispozițiile exprese ale art.

48 din Legea nr. 10/2001.

Învestit cu soluționarea cauzei, în urma

admiterii excepției de necompetență teritorială prin sentința civilă nr. 589

din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Bistrița Năsăud, Tribunalul Cluj, prin sentința

civilă nr. 56 din 23 ianuarie 2004 a respins excepția autorității de lucru

judecat și a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 42/C/1/36 emisă la

25 martie 2003 de pârâtă și a stabilit acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, respectiv acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața

de capital, corespunzătoare valorii imobilului teren în suprafață de 2979 mp

situat în Bistrița, înscris inițial în C.F. nr.1903 Bistrița, nr.top 6566/15,

6566/16, 6590/7, 6590/9, 6591/2, 6593/3 și 6593/4 de 697.701.180 lei în

favoarea reclamanților, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară

întocmit de expert-inginer I.T.

Apelul declarat de pârâta C.N.C.F. SA,

R.C.F. Cluj, împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel Cluj prin decizia civilă nr. 921/A din 19 aprilie 2004.

Pârâta a atacat cu recurs această

decizie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând

în esență că instanțele nu au avut în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, terenul în litigiu fiind proprietate

publică de stat.

Criticile aduse deciziei atacate au mai

vizat și faptul că instanța de fond nu au ținut seama de solicitarea pârâtei de

a introduce în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A mai susținut pârâta că înscrierea în

cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților este

nelegal și că un alt argument pentru care terenul revendicat nu poate face

obiectul prezentului litigiu este și faptul că acesta nu a fost preluat în mod

abuziv de către stat, ci antecesorii reclamanților s-au înscris cu acest teren

în anul 1959 în CAP Bistrița, conform registrelor agricole din anii 1959-1963,

în baza Decretului nr. 115/1959.

S-a mai susținut că terenul în

administrarea căii ferate în anul 1982 ca proprietate de stat, din

administrarea fostului Consiliul popular al municipiului Bistrița, cu

respectarea tuturor dispozițiilor legale la data respectivă.

În fine, s-a susținut că terenul nu poate

face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât Consiliul local Bistrița a

reconstituit dreptul de proprietate al reclamanților, eliberându-li-se titlu de

proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru întreg terenul solicitat de

aceștia, iar în cazul în care li se va admite acțiunea în despăgubiri în

echivalent aceștia au intrat sub incidența art. 992 C. civ., respectiv

îmbogățirea fără justă cauză.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu

este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

În speță, reclamanții au optat pentru

acordarea măsurilor reparatorii constând în acțiuni la societăți comerciale,

tranzacționate pe piața de capital, corespunzătoare valorii imobilului.

În acest sens, reclamanții au depus la

dosar raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert I.T. prin care

s-a stabilit valoarea terenului.

Examinând întregul material probator

administrat în cauză pe parcursul soluționării litigiului reține că în mod

corect instanța a stabilit acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Pe de altă parte, față de faptul că nu

s-a făcut dovada că reclamanții au primit teren în temeiul Legii nr. 18/1991 în

schimbul celui preluat de Statul Român și nici a împrejurării că au primit

despăgubiri pentru terenul în litigiu, în mod corect s-a reținut că obligația

de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent revine pârâtei în calitate

de unitate deținătoare a imobilului.

Față de faptul că imobilul în litigiu a

fost preluat în mod abuziv de către stat, fără nici un titlu și fără

despăgubirea foștilor proprietari tabulari și transmis apoi în proprietatea

recurentei, nu poate fi reținută nici motivarea acesteia în sensul că

hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 213/1998, potrivit cu care fac parte din domeniul public sau

privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite

de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat în

proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a

legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Nefondat este și motivul de recurs

referitor la împrejurarea că instanța de fond nu a ținut seama de solicitarea

pârâtei de a introduce în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

În acest sens, este de observat că

obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit contestarea deciziei

nr. 41/C/1/36/2003, respectiv, anularea acestei decizii, astfel că indubitabil

această plângere împotriva deciziei recurentei este întemeiată pe dispozițiile

art. 24 alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală

pasivă în acest caz având, evident, deținătorul imobilului, respectiv

recurenta-pârâtă.

Conform dispozițiilor art. 20 din această

lege, imobilele, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării

în vigoare a prezentei legi de o societate sau companie națională, (...) vor fi

restituite persoanei îndreptățite prin decizie sau după caz, dispoziție

motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

De asemenea potrivit cap. II din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

498/2003,unitatea deținătoare este entitatea cu personalitate juridică ce

exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată sau

cea care are înregistrat în patrimoniul său bunul care face obiectul legii.

Prin urmare, recurenta-pârâtă, în

calitate de unitate deținătoare a imobilului este singura competentă să

soluționeze cererea de restituire și totodată să stea în judecată într-o cauză

privind decizia emisă de ea în soluționarea unei astfel de cereri.

Nefondat este și motivul referitor la

greșita intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate al

antecesorului reclamanților având în vedere că dreptul de proprietate intabulat

în C.F. în favoarea acestora nu a fost contestat în nici un mod, nici pe calea

unei acțiuni în rectificare de C.F. și nici pe vreo altă cale.

Este de observat că înscrierea în C.F. a

dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea antecesorului

reclamanților s-a făcut în baza unei sentințe civile nr. 141/1983 a

Judecătoriei Bistrița conform înscrierii de sub B 3.4.5 din C.F. nr. 1903

Bistrița, iar această înscriere nu a fost în nici un fel rectificată.

Nefondat este și motivul referitor la

împrejurarea că preluarea imobilului de către stat nu s-a făcut în mod abuziv,

astfel că acesta nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.

Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul

dispoziției nr. 1016 din 25 noiembrie 2002, emisă de Primarul municipiului

Bistrița, în anul 1982 s-a întocmit și s-a aprobat documentația în vederea

transferării unei suprafețe de 23447 mp teren, suprafață totală din care face

parte și suprafața de 3337 mp teren, revendicată din administrarea fostului

Consiliu Popular al Municipiului Bistrița, în administrarea Regionalei C.F.

Cluj prin Ordinul nr. 242 din 25 septembrie 1982 al M.A.I.A. aprobându-se

scoaterea din producția vegetală a acestor terenuri. Cu ocazia efectuării

acestui schimb, foștii proprietari tabulari nu au fost despăgubiți.

Față de faptul că nu există nici un temei

al preluării acestui teren de la foștii proprietari tabulari de către Consiliul

popular al municipiului Bistrița, în mod corect au reținut instanțele că

terenul a fost preluat abuziv de către fostul Consiliu Popular Bistrița, în

numele Statului Român, iar faptul că foștilor proprietari tabulari nu li s-a

acordat nici o despăgubire în schimbul terenului preluat, echivalează cu o

lipsire abuzivă a acestora de proprietate pe care o aveau.

În acest sens, este evident că preluarea

terenului în litigiu de la foștii proprietari tabulari persoane fizice s-a

făcut în mod abuziv, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, nu poate fi reținută critica

referitoare la împrejurarea că terenul în litigiu a făcut obiectul Legii nr.

18/1991 și deci nu mai poate face obiectul Legii nr. 110/2001.

Titlul de proprietate emis intimaților

reclamanți în temeiul Legii nr. 18/1991, cu nr. 6897 din 12 noiembrie 1993 se

referă la un teren situat exclusiv în extravilanul Municipiului Bistrița în

timp ce terenul în litigiu este situat în intravilan, așa cum rezultă din

dispoziția nr. 1016/2002 și din expertiza întocmită în cauză.

În consecință, cum hotărârile sunt legale

și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat

de pârâta C.N.C.F., C.F.R SA București, sucursala R.C.F. Cluj împotriva

deciziei civile nr. 921/A din 19 aprilie 2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 martie 2005.