ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5469/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

17 martie 2004, reclamanții B.L.H., B.L.R. și C.C.M. au chemat în judecată

Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 905/2002, Anexa nr. 1, poziția

1, prin care s-a dispus trecerea în domeniul public al județului

Bistrița-Năsăud, a imobilului situat în municipiul Bistrița.

În motivarea cererii, reclamanții au

învederat că imobilul sus-menționat a fost proprietatea bunicului lor, până în

anul 1950, când a trecut în proprietatea Statului, în mod abuziv, în temeiul

Decretului nr. 92/1950.

Reclamanții au mai arătat că au

solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului,

notificarea adresată Primăriei municipiului Bistrița nefiind încă soluționată

și, de asemenea, au revendicat și în justiție, construcția și terenul din Piața

P.R. - dosar nr. 2328/2003, al Tribunalului Bistrița Năsăud, suspendat conform

art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 663 din 19

mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins excepțiile invocate de pârât privind tardivitatea acțiunii și lipsa

calității procesuale active și a admis acțiunea.

Astfel, instanța a dispus anularea

parțială a H.G. nr. 905/2002, Anexa nr. 1, privind imobilul din Bistrița,

înscris în C.F. nr. 2776 Bistrița, cu nr. top 93/19/3 și 93/39 casă și grădină.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că imobilul în litigiu, ce a fost proprietatea antecesorului

reclamanților, a trecut în proprietatea Statului, conform Decretului nr.

92/1950 și a fost dat în administrarea Inspectoratului Județean de Cultură

Bistrița.

Reclamanții, ca moștenitori ai

fostului proprietar al imobilului, despre care se pretinde că era exceptat de

la naționalizare, justifică interesul legitim de a promova acțiunea și au,

așadar calitate procesuală activă.

Instanța a mai reținut că

reclamanții au luat cunoștință despre anexele hotărârii de guvern în cadrul

procesului civil de revendicare, adresându-se în termen instanței de contencios

administrativ.

Pe fondul cauzei s-a constatat că

situația juridică a imobilului este incertă, în raport cu existența procesului

civil și cu poziția Consiliului Județean Bistrița care a fost de acord cu

retrocedarea imobilului revendicat, astfel încât modificarea regimului juridic

al construcției și terenului aferent s-a realizat cu lezarea intereselor

reclamanților privind redobândirea imobilului.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a invocat și în

recurs, tardivitatea formulării acțiunii la 17 martie 2004, în condițiile în

care H.G. nr. 905/2002 a fost publicată în M. Of. nr. 647/31.08.2002,

depășindu-se, astfel, termenul stabilit imperativ prin art. 5 din Legea nr.

29/1990.

Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că actul administrativ

contestat a fost adoptat în baza hotărârii Consiliului Județean Bistrița

Năsăud, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației și

Internelor, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, privind Normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Reclamanții nu au contestat hotărârea unității

administrativ-teritoriale care a întocmit inventarul bunurilor reprezentând

domeniul său public, act ce a fost ulterior însușit prin H.G. nr. 905/2002.

Pârâtul a mai arătat că hotărârea atacată, fiind doar o

atestare a regimului juridic al bunurilor, nu are efect constitutiv de drept de

proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale, deci nu vatămă

dreptul de proprietate al reclamanților.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu

motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Referitor la critica privind greșita respingere a excepției

tardivității formulării acțiunii, Curtea reține că susținerea pârâtului este

neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din dosar, H.G. nr. 905/2002 a fost

publicată în M. Of. nr. 647/31.08.2002, dar nu și anexele, menționându-se la

subsol că Anexele nr. 1 - 58 ale hotărârii se publică ulterior. Față de această

împrejurare nu se poate opune reclamanților, nerespectarea termenului de a se

adresa justiției, în raport cu data de 31 august 2002. Din acest punct de

vedere, instanța de fond a apreciat în mod judicios că termenul de introducere

a acțiunii începe să curgă de la data când, cu ocazia judecării procesului de

revendicare, li s-a comunicat reclamanților, copia anexei hotărârii de guvern.

Pe fondul litigiului, criticile sunt, de asemenea,

neîntemeiate.

Reclamanții și-au dovedit interesul legitim lezat prin actul

administrativ contestat, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor

și previzibil. Astfel, rezultă din dosar că bunicul reclamanților a fost

proprietarul imobilului în litigiu, ce a fost naționalizat conform Decretului

nr. 92/1950 și că pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud se află acțiunea în

revendicare a aceluiași imobil în care se invocă preluarea abuzivă a imobilului

și terenului în litigiu.

Referitor la pretențiile reclamanților, se află la dosarul

de fond, o adresă din partea Consiliului Județean Bistrița Năsăud, prin care se

declară de acord în procesul civil cu restituirea imobilului revendicat.

În aceste împrejurări, reclamanții și-au demonstrat

interesul legitim de a pretinde anularea parțială a actului administrativ prin

care s-a atestat apartenența la domeniul public al municipiului Bistrița, a

imobilului în litigiu.

Apare, de asemenea, ca neîntemeiată și critica privind

greșita admitere a acțiunii, în condițiile în care reclamanții nu au contestat

hotărârea consiliului local, prin care s-a aprobat inventarul bunurilor

proprietate publică a unității administrativ-teritoriale.

Acest act administrativ nu a fost comunicat reclamanților și

deci, nu le este opozabil, aceștia neavând cunoștință despre faptul includerii

imobilului în domeniul public al municipiului Bistrița, decât când li s-a

comunicat anexa la H.G. nr. 905/2002.

Este lipsită de suport legal și susținerea că hotărârea

atacată, fiind doar o atestare a regimului juridic al proprietății, nu ar avea

efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității

administrativ-teritoriale și, deci, acțiunea ar fi lipsită de interes.

Sub acest aspect, în procedura reglementată de Legea nr.

213/1998, hotărârea de trecere a unui bun dintr-un domeniu, în altul, nu

constituie o simplă atestare, ci este o problemă de regim juridic al acelui

bun, reclamanții având dreptul de a cere cenzurarea actului administrativ prin

care s-a dispus asupra imobilului asupra căruia se reclamă un drept de

proprietate.

Având în vedere considerentele

expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 663 din 19 mai 2004 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.