ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3304/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 783/F din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.M. și M.J., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, și, în consecință, a anulat Dispoziția nr. 1790 din 2 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Bistrița, pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii în favoarea reclamanților, prin echivalent, constând în despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele casă de piatră acoperită cu țiglă, compusă din trei camere, o bucătărie, o cămară, un coridor, o pivniță și teren de 1615 mp, înscrise în c.f.

xxx Bistrița nr. top yyy/5. A fost respins capătul de cerere având ca obiect restituirea bunurilor în natură, ca neîntemeiat. Au fost obligați pârâții să achite reclamanților suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 1790 emisă de Primarul municipiului Bistrița la 2 iunie 2005 s-au respins cererile petenților M.M. și M.I. pentru restituirea în natură a imobilului casă și teren situat în Bistrița, str. T., c.f.

xxx nr. top yyy/5/1, cu motivarea că, în prezent, casa există, este vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 fostului chiriaș, care mai deține o parte din terenul aferent, grădina, o altă parte din teren este ocupată de blocul de locuințe O2 de pe strada A., parcări, alei, iar conform datelor înscrise în cartea funciară xxx, sub B 12, trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu titlu de donație, "conform declarației - ofertă autentică nr. 1254/1972" . Prin dispoziție, solicitarea petenților s-a respins pe considerentul că preluarea nu a fost abuzivă și imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece petenții nu au depus până la data de 14 mai 2003 o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi admis acțiunea în anularea sau în constatarea nulității donației.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 21 decembrie 2006, tribunalul a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâți. S-a mai reținut că imobilele au aparținut soților M.I. și C., care le-au cumpărat de la F.L. în anul 1961, iar ulterior, în anul 1972, dreptul de proprietate s-a înscris sub B12 în favoarea Statului Român, cu titlu de donație, și în administrarea Întreprinderii de gospodărie comunală și locativă Bistrița, reclamanții fiind descendenții foștilor proprietari tabulari. Prin Decizia civilă nr. 318/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3060/112/2005 s-a admis apelul declarat de reclamanții M.M. și M.J.

împotriva Sentinței civile nr. 116/F/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a schimbat în tot hotărârea primei instanțe, s-a admis acțiunea promovată de reclamanți și s-a constatat nulitatea absolută a donației consimțite de antecesorii apelanților în beneficiul Statului Român asupra imobilelor, decizie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de Municipiul Bistrița, ca tardiv (Decizia nr. 3195 din 12 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Tribunalul a reținut că imobilele se încadrează, prin urmare, în categoria celor prevăzute la art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, iar imposibilitatea exhibării hotărârii judecătorești în faza administrativă prealabilă nu reprezintă un impediment pentru reparație, deoarece dovezile se pot produce inclusiv în faza controlului judecătoresc declanșat împotriva dispoziției mai ales că, în concret, acestea au impus un demers judiciar distinct.

Prin Decizia civilă nr. 229/A din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, precum și cel declarat de pârâți, menținând sentința pronunțată de prima instanță. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a respins excepția tardivității plângerii, pe motiv că actele depuse de pârâți în probațiune emanau de la ei, nefiind semnate de reclamanți, pentru a face dovada comunicării. Referitor la verificarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că în apel au fost depuse declarațiile autentificate în sensul că reclamanții nu au încasat astfel de despăgubiri. În ceea ce privește apelul reclamanților, vizând posibilitatea restituirii unei porțiuni de teren în natură, s-a reținut că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în apel de ing.

expert P.I., rezultă că nu există teren liber ce poate fi restituit în natură. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au arătat că decizia atacată este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității contestației. Astfel, s-a susținut că reclamanții nu au respectat termenul legal de formulare a contestației împotriva dispoziției de soluționare a notificării și că aceștia aveau cunoștință de conținutul dispoziției, care le-a fost comunicată, în mod greșit instanța de apel reținând că, în probațiune, ar exista numai documente ce emană de la emitentul dispoziției sau unitatea deținătoare.

Examinând criticile formulate de pârâții recurenți, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare". În speță, dispoziția atacată a fost emisă de Primarul municipiului Bistrița la data de 2 iunie 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 22 septembrie 2005. Recurenții au susținut că dispoziția a fost comunicată reclamanților intimați la data de 14 iunie 2005, înaintată de către oficiul poștal, potrivit borderoului ce conține corespondența expediată pentru Primăria municipiului Bistrița la data de 15 iunie 2005. Față de aceste împrejurări se constată că, în mod corect atât instanța de apel, cât și instanța de fond, au apreciat că 14 iunie 2005 reprezintă data de ieșire a actului din evidențele unității deținătoare, iar borderoul de corespondență din 15 iunie 2005 atestă doar expedierea poștală a scrisorii ce conținea dispoziția, fără însă a se demonstra confirmarea primirii dispoziției,

care este momentul de la care începe să curgă termenul procedural legal. De asemenea, se constată că nici corespondența purtată de părți nu poate suplini cerința legală a comunicării dispoziției, care nu poate fi dedusă indirect din probe extrinseci. În această situație, rezultă că recurenții - pârâți nu au putut face dovada certă a datei la care s-a comunicat intimaților-reclamanți dispoziția contestată, iar în materia decăderilor din drepturile de a exercita calea de atac prevăzută de lege, a formula o contestație sau orice altă cerere nu se poate opera decât cu date precise, certe, fiind de principiu că acestea trebuie considerate în termen câtă vreme nu se face dovada contrară concludentă.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, împotriva Deciziei nr. 229/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2010. Procesat de GGC - NN