ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3304/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3304/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 783/F din 27
noiembrie 2008, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea formulată
de reclamanții M.M. și M.J., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului
Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, și, în consecință, a anulat
Dispoziția nr. 1790 din 2 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Bistrița,
pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea
măsurilor reparatorii în favoarea reclamanților, prin echivalent, constând în
despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele
casă de piatră acoperită cu țiglă, compusă din trei camere, o bucătărie, o
cămară, un coridor, o pivniță și teren de 1615 mp, înscrise în c.f. xxx
Bistrița nr. top yyy/5.
A fost respins
capătul de cerere având ca obiect restituirea bunurilor în natură, ca
neîntemeiat.
Au fost obligați
pârâții să achite reclamanților suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de
judecată parțiale.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 1790 emisă de Primarul
municipiului Bistrița la 2 iunie 2005 s-au respins cererile petenților M.M. și
M.I. pentru restituirea în natură a imobilului casă și teren situat în
Bistrița, str. T., c.f. xxx nr. top yyy/5/1, cu motivarea că, în prezent, casa
există, este vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 fostului chiriaș, care mai
deține o parte din terenul aferent, grădina, o altă parte din teren este
ocupată de blocul de locuințe O2 de pe strada A., parcări, alei, iar conform
datelor înscrise în cartea funciară xxx, sub B 12, trecerea imobilului în
proprietatea Statului Român s-a făcut cu titlu de donație, "conform
declarației - ofertă autentică nr. 1254/1972" .
Prin dispoziție,
solicitarea petenților s-a respins pe considerentul că preluarea nu a fost
abuzivă și imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece petenții nu au
depus până la data de 14 mai 2003 o hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă prin care să se fi admis acțiunea în anularea sau în constatarea
nulității donației.
Prin încheierea de
ședință de la termenul de judecată din 21 decembrie 2006, tribunalul a respins
excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâți.
S-a mai reținut că
imobilele au aparținut soților M.I. și C., care le-au cumpărat de la F.L. în
anul 1961, iar ulterior, în anul 1972, dreptul de proprietate s-a înscris sub
B12 în favoarea Statului Român, cu titlu de donație, și în administrarea
Întreprinderii de gospodărie comunală și locativă Bistrița, reclamanții fiind
descendenții foștilor proprietari tabulari.
Prin Decizia civilă
nr. 318/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3060/112/2005
s-a admis apelul declarat de reclamanții M.M. și M.J. împotriva Sentinței
civile nr. 116/F/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a schimbat în tot
hotărârea primei instanțe, s-a admis acțiunea promovată de reclamanți și s-a
constatat nulitatea absolută a donației consimțite de antecesorii apelanților
în beneficiul Statului Român asupra imobilelor, decizie rămasă irevocabilă prin
respingerea recursului declarat de Municipiul Bistrița, ca tardiv (Decizia nr.
3195 din 12 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Tribunalul a reținut
că imobilele se încadrează, prin urmare, în categoria celor prevăzute la art. 2
lit. c) din Legea nr. 10/2001, iar imposibilitatea exhibării hotărârii
judecătorești în faza administrativă prealabilă nu reprezintă un impediment
pentru reparație, deoarece dovezile se pot produce inclusiv în faza controlului
judecătoresc declanșat împotriva dispoziției mai ales că, în concret, acestea
au impus un demers judiciar distinct.
Prin Decizia civilă
nr. 229/A din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat
apelul declarat de reclamanți, precum și cel declarat de pârâți, menținând
sentința pronunțată de prima instanță.
Pentru a hotărî
astfel, curtea de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a respins
excepția tardivității plângerii, pe motiv că actele depuse de pârâți în
probațiune emanau de la ei, nefiind semnate de reclamanți, pentru a face dovada
comunicării.
Referitor la verificarea
dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că în apel au fost
depuse declarațiile autentificate în sensul că reclamanții nu au încasat astfel
de despăgubiri.
În ceea ce privește
apelul reclamanților, vizând posibilitatea restituirii unei porțiuni de teren
în natură, s-a reținut că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară
întocmit în apel de ing. expert P.I., rezultă că nu există teren liber ce poate
fi restituit în natură.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții Primarul municipiului
Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, invocând dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., prin care au arătat că decizia atacată este nelegală,
fiind încălcate dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul
că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității contestației.
Astfel, s-a susținut
că reclamanții nu au respectat termenul legal de formulare a contestației
împotriva dispoziției de soluționare a notificării și că aceștia aveau
cunoștință de conținutul dispoziției, care le-a fost comunicată, în mod greșit
instanța de apel reținând că, în probațiune, ar exista numai documente ce emană
de la emitentul dispoziției sau unitatea deținătoare.
Examinând criticile
formulate de pârâții recurenți, Înalta Curte constată că recursul este nefondat
pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 26
alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, "decizia sau, după caz,
dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în
natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția
civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității
deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării,
în termen de 30 de zile de la comunicare".
În speță, dispoziția
atacată a fost emisă de Primarul municipiului Bistrița la data de 2 iunie 2005,
iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 22 septembrie
2005.
Recurenții au
susținut că dispoziția a fost comunicată reclamanților intimați la data de 14
iunie 2005, înaintată de către oficiul poștal, potrivit borderoului ce conține
corespondența expediată pentru Primăria municipiului Bistrița la data de 15
iunie 2005.
Față de aceste
împrejurări se constată că, în mod corect atât instanța de apel, cât și
instanța de fond, au apreciat că 14 iunie 2005 reprezintă data de ieșire a
actului din evidențele unității deținătoare, iar borderoul de corespondență din
15 iunie 2005 atestă doar expedierea poștală a scrisorii ce conținea
dispoziția, fără însă a se demonstra confirmarea primirii dispoziției, care
este momentul de la care începe să curgă termenul procedural legal.
De asemenea, se
constată că nici corespondența purtată de părți nu poate suplini cerința legală
a comunicării dispoziției, care nu poate fi dedusă indirect din probe
extrinseci.
În această situație,
rezultă că recurenții - pârâți nu au putut face dovada certă a datei la care
s-a comunicat intimaților-reclamanți dispoziția contestată, iar în materia
decăderilor din drepturile de a exercita calea de atac prevăzută de lege, a
formula o contestație sau orice altă cerere nu se poate opera decât cu date
precise, certe, fiind de principiu că acestea trebuie considerate în termen
câtă vreme nu se face dovada contrară concludentă.
Față de
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va
respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâții Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, prin
primar, împotriva Deciziei nr. 229/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel
Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 mai 2010.
Procesat
de GGC - NN