ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4737/

F din 25 iunie 2010, Tribunalul Bistrița Năsăud

a admis, în parte, contestația reclamanților P.M. și P.I.,

a anulat în parte Dispoziția nr. 310 din 9 martie 2010 emisă de Primarul

municipiului Bistrița, cu privire la dispoziția de stabilire a calității de

persoane îndreptățite a contestatorilor P.M. și P.I., pentru cota de % părți

din imobilul teren în cotă de 3/ 5 părți înscris în C.F. Bistrița, casă compusă

din una cameră, bucătărie, cămară de alimente, construcții (anexe) gospodărești

și, în consecință, a constatat calitatea de persoane îndreptățite a

contestatorilor P.M. și P.I. la măsuri reparatorii cu privire la: cota de 3/ 5

parte din imobilul teren înscris în C.F. Bistrița; casă de locuit compusă

dintr-o cameră; 1 bucătărie și 1 cameră de alimente având suprafața construită de

60,17 mp și suprafața utilă de 46,93 mp și împrejmuiri din plasă de sârmă și

stâlpi de beton pe 3 laturi cu o lungime totală de 99,77 mp; anexe gospodărești

- șură având suprafața construită de 92 mp, au fost menținute dispozițiile de

la art. II și art. III din dispoziția atacată, cu modificarea că propunerile de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri să fie

efectuate prin raportare la valoarea reactualizată a despăgubirilor potrivit cu

raportul de evaluare reactualizat întocmit de ing. expert C.N., s-a dispus

emiterea de către Primarul municipiului Bistrița a unei noi dispoziții, în

concordanță cu cele dispuse prin prezenta hotărâre, a fost respinsă cererea

contestatorilor de demolare a construcțiilor edificate pe terenul înscris în

C.F. Bistrița.

S-a

reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a fost

recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin

echivalent, a contestatorilor, asupra 3/ 5 părți din terenul înscris în CF

Bistrița și asupra casei de locuit compusă dintr-o cameră, bucătărie și cămară

de alimente. Această dispoziție a fost atacată de contestatori doar sub

aspectul nesoluționării favorabile de acordare în compensare în natură pentru

imobilul teren și casă, contestație respinsă, prin sentința civilă nr. 565/2002

a Tribunalului Bistrița-Năsăud, dispozițiile privind întinderea drepturilor la

măsuri reparatorii fiind definitive.

Dispoziția

atacată în dosarul pendinte a avut în vedere considerațiile Autorității

Naționale Pentru Restituirea Proprietăților din adresa de remitere nr. 2608/ CC

din 28 octombrie 2009 către Primăria Municipiului Bistrița, potrivit cărora, în

raport de data decesului coproprietarei T.M. care a fost ulterioară

introducerii notificării, aceasta ar fi trebuit să fi notificat imobilul în

termenul prevăzut de lege, nefiind suficient pentru contestatori să facă dovada

calității de moștenitori de pe urma acestei coproprietare.

Aceste

considerente, însușite de emitentul dispoziției atacate, corecte față de

dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001, încalcă alte principii de drept, precum

și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.

În

drept, au fost avute și dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

în raport de care s-a concluzionat în sensul că, în cazul dispoziției atacate,

principiul revocabilității nu poate fi aplicabil decât până în momentul

atacării la instanță a dispoziției, care echivalează cu intrarea în circuitul

civil al dispoziției.

Caracterul

definitiv al dispoziției arătate prin care s-a dispus măsura reparatorie prin

acordarea de titluri de valoare rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (3)-(8)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât aceste dispoziții prevăd fie

competența pentru Secretariatul Comisiei Centrale de a verifica legalitatea

restituirii în natură fie, pe baza raportului de evaluare de specialitate,

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie retrimiterea

dosarului spre reevaluare, însă nu prevede posibilitatea restituirii documentației

înaintate pentru completarea ei la entitățile investite cu soluționarea

notificărilor.

Caracterul

definitiv al dispoziției ridică și aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1

Adițional la Convenție, întrucât recunoașterea drepturilor la măsuri reparatorii

sub aspectul întinderii lor a constituit o speranță legitimă pentru

contestatori în obținerea măsurilor, întrucât pentru aceștia a existat un

interes patrimonial substanțial suficient de important și concret care se baza

pe dispoziția definitivă, în sensul discutat, convingerea caracterului

definitiv venind tocmai din limitele de competență ce revin Comisiei Centrale

pentru acordarea titlurilor de despăgubire.

De

altfel, Decizia în interesul Legii nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a statuat că dispozițiile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea

nr. 247/2005 nu sunt aplicabile dispozițiilor emise anterior intrării în

vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. În speță, notificarea

contestatorilor a fost soluționată prin Dispoziția nr. 651/2002, emisă anterior

Legii nr. 247/2005, statuările obligatorii ale Deciziei nr. 52/2007 fiind

aplicabile.

În

privința bunurilor cu privire la care se impun a fi acordate măsuri

reparatorii, dispoziția atacată a reținut corect că ele se cuvin atât pentru

bunurile preluate abuziv prin Decretul de expropriere nr. 631/73 care vizează

terenul, anexe gospodărești în suprafață de 92 mp, cât și cele demolate, fără

titlu, respectiv casa de locuit constând în 1 cameră, 1 cameră de alimente și

împrejmuiri, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001

și art. 2 lit. i).

În

privința casei de locuit și împrejmuiri s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 23.1

lit. h) și 23.4 din H.G. nr. 250/2007, urmându-se în același timp și

solicitările făcute de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților

privind dovada existenței și identificării acestor bunuri.

În mod

corect s-a apreciat ca neîntemeiată cererea contestatorilor de a se acorda

măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren solicitată de 1.552 mp,

întrucât cota de 3/ 5 părți pe care au avut-o în proprietate, din suprafața de

2.072 mp, reprezintă 1.243 mp și nu 1.552 mp. De altfel, și din actul de

expropriere rezultă că suprafața de teren expropriată a fost de 1.243 mp în

care este inclusă și suprafața de 92 mp aferentă anexelor gospodărești.

În

privința măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța a apreciat greșită

propunerea din dispoziție regăsită în art. 2.

Aprecierile

instanței se bazează pe practica instanței de contencios european în materia

restituirii proprietății care în mai multe cauze îndreptate împotriva României

a statuat că acordarea titlurilor de despăgubire este neconformă cu prevederile

art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ca urmare a constatării faptului că

Fondul Proprietatea nu funcționează de o manieră susceptibilă să ajungă la

acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Instanța

a avut în vedere și Decizia nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin

care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond

contestația împotriva dispoziției prin care s-a soluționat notificarea.

Valorificarea

statuărilor din decizia susmenționată se impune cu atât mai mult cu cât, în

cauză, întârzierea în obținerea despăgubirilor de către contestatori este

apreciabilă, de la data notificării și până în prezent fiind 8 ani de zile, din

care procedura în fața Comisiei Centrale a durat 4 ani de zile și fără

finalizare, deși prin competență urma să se stabilească despăgubirile.

Soluționarea

într-un termen rezonabil reprezintă componenta esențială a dreptului la un

proces echitabil, astfel cum a fost consimțit prin art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să constituie o garanție a părții

implicate într-un litigiu indiferent de faza de desfășurare a acesteia.

Faptul

că prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen

pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de

retrocedare și de emitere a titlului de despăgubire nu poate constitui o

justificare pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

tergiverseze nepermis soluționarea cererii reclamanților, în condițiile în

care, așa cum s-a arătat, doar procedura în fața acestei comisii a durat 4 ani

și încă fără finalizare.

Instanța,

în aplicarea statuărilor deciziei arătate, a fost limitată de principiul

disponibilității care s-a manifestat în ce-i privește pe contestatori în

solicitarea expresă de obligare a entității notificate la emiterea unei noi

decizii.

În

privința cuantumului despăgubirilor, acesta a fost acordat în concordanță cu

raportul de evaluare reactualizat al expertului C.N., fiind avute în vedere

dispozițiile art. 11 alin. (5) și (6) din Legea nr. 10/2001. In privința

aplicării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că

contestatorii nu au încasat efectiv despăgubiri pentru imobilele expropriate și

preluate.

Prin

decizia civilă nr. 20/ A din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I

civilă, în rejudecare,

a

admis în parte apelul pârâților Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul

Bistrița, a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat mențiunea

potrivit căreia propunerile de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent

constând în despăgubiri să fie efectuate prin raportare la valoarea

reactualizată a despăgubirilor potrivit cu raportul de evaluare reactualizat

întocmit de ing. expert C.N., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În fapt,

s-a reținut că asupra

imobilului înscris în CF Bistrița (apartamentul nr. II, compus din una cameră,

bucătărie, cămară de alimente, construcții gospodărești, grajd și șopru,

împreună cu cota de 3/ 5 părți din terenul de sub și din jurul apartamentului, în

suprafață de 2.072 mp) au avut calitatea de proprietari tabulari T.Ș. și soția T.M.,

în cotă de 1/1 părți, precum și P.M. și P.I. (născută T.) asupra restului de 1/1

părți.

Imobilul

a fost preluat de stat cu titlu de expropriere, în temeiul Decretului nr. 361/1973,

pe terenul preluat fiind edificat blocul de locuințe nr. 2, situat în Emil

Gîrleanu din municipiul Bistrița, precum și blocul de locuințe nr. 3 din strada

Intrarea Pinului, spațiu verde și alee de acces aferentă acestor blocuri de

locuințe. Construcția aflată pe teren la data exproprierii a fost demolată în

întregime.

În

temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii au formulat notificare, revendicând

dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv pentru 1552 mp teren și

construcția în suprafață de 92 mp.

Prin

dispoziția nr. 651/18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița, s-a

stabilit, după cum urmează: la art. 2 alin. (1) - Se formulează domnilor P.M.

și P.I. domiciliați în Bistrița, localitatea componentă Unirea, ofertă de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, la opțiunea

acestora, pentru imobilul teren în cotă de 3/5 părți înscris în CF Bistrița și

anexe gospodărești, situat în Bistrița, str. Năsăudului, la valoarea

corespunzătoare a imobilului de 355.945.000 lei, stabilită conform raportului

de expertiză, din care s-a dedus valoarea actualizată a despăgubirilor primite;

la art. 3 - Se formulează domnilor P.M. și P.I. domiciliați în Bistrița,

localitatea componentă Unirea, ofertă de acordare de despăgubiri bănești pentru

imobilul construcție - casă de locuit compus dintr-o cameră, bucătărie și

cămară de alimente, situat în Bistrița, str. Năsăudului, la valoarea de

131.250.000 lei, conform raportului de expertiză tehnică; la art. 4 alin. (1) -

Se respinge cererea de restituire în natură a imobilul compus din teren în cotă

de 3/5 părți înscris în CF Bistrița, casă de locuit și anexe gospodărești,

situat în Bistrița, str. Năsăudului ca nefiind posibilă.

Petenții

au precizat că pentru teren nu acceptă despăgubiri bănești, ci numai acordarea

unui alt teren în compensare, în vreme ce pentru construcția casă de locuit ce

a fost demolată acceptă despăgubiri bănești în sumă de 1.000.000.000 lei.

Totodată,

petenții au solicitat măsuri reparatorii atât în considerarea propriei calități

de proprietari tabulari, cât și în calitatea lor de moștenitori după T.M. și T.Ș.,

dovedindu-și această din urmă calitate prin testamentul autentic din 18

ianuarie 2000 (după T.M.) și certificatul de moștenitor nr. X/2001 (după T.Ș.).

Întrucât

cota de proprietate a petenților și antecesorilor acestora a fost de 3/5 părți

din terenul înscris în CF Bistrița nr. top 5838/9/II în suprafață totală de 2.072

mp, cota de 3/5 corespunzând suprafeței de 1.243 mp teren, rezultă că suprafața

în raport de care aceștia sunt îndreptățiți corespunde aceleia expropriate,

adică 1.243 mp (conform Decretului de expropriere nr. X/1973, în poziție plan

de situație 102).

Dispoziția

nr. 651/2002 a Primarului municipiului Bistrița a fost atacată cu plângere de

către petenți, această plângere a lor a fost respinsă ca neîntemeiată, prin

sentința civilă nr. 565/F/2002 a Tribunalului Bistrița Năsăud, menținută în

apel, prin aceste hotărâri judecătorești statuându-se că în mod legal nu li s-a

atribuit un alt teren în compensare.

Prin

adresa nr. 2608/ CC din 28 octombrie 2009 a Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, înaintată Primarului municipiului Bistrița, i s-a

solicitat acestuia să reanalizeze modalitatea de soluționare a notificării

petenților P.M. și P.I., ținându-se seama de următoarele aspecte: coproprietara

tabulară T.M. a decedat în anul 2008, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

și după împlinirea termenului de formulare a notificării, astfel că era necesar

ca și aceasta să fi formulat notificare, fiind deci de analizat oportunitatea

acordării de despăgubiri pe cote-părți; este necesară identificarea imobilului

pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, teren și/ sau construcție și/ sau

anexe și/ sau împrejmuiri, cu indicarea suprafeței fiecărui corp în parte; în

măsura în care primarul înțelege să acorde despăgubiri și pentru împrejmuiri,

este necesară completarea dosarului cu înscrisuri din care să rezulte deținerea

în proprietate la data preluării abuzive, preluarea abuzivă a împrejmuirilor și

descrierea lor; este necesar a se preciza dacă suma de 8.290 lei a fost efectiv

încasată, de către coproprietari, cu titlu de despăgubiri, la data exproprierii

imobilului; este necesară completarea dosarului cu declarații autentificate de

persoanele îndreptățite cu privire la descrierea construcției casă de locuit.

Primarul

municipiului Bistrița, urmare a acestei adrese, a emis o nouă Dispoziție, nr. 310

din 09 martie 2010 „privind completarea și modificarea Dispoziției nr. 651 din 18

iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița”, prin care s-a dispus: „Art. I -

Se modifică și se completează art. 1 din Dispoziția Primarului municipiului

Bistrița nr. 651 din 18 iulie 2002 privind formularea ofertei de restituire

prin echivalent domnilor P.M. și P.I., domiciliați în Bistrița, localitatea

componentă Unirea, pentru imobilul compus din casă de locuit, anexe gospodărești

și teren în cotă de 3/5 părți înscris în CF Bistrița, situat în Bistrița, str.

Năsăudului, care va avea următorul conținut: „Art. 1 - Se stabilește calitatea

de persoane îndreptățite la restituire domnului P.M. și doamnei P.I., ambii

domiciliați în Statele Unite ale Americii, cu reședința în oraș Beclean, str.

Cloșca, jud. Bistrița-Năsăud, pentru cota de 3/4 părți din imobilul, care a

fost situat în Bistrița, str. Năsăudului, compus din: teren în cotă de 3/5

părți înscris în CF Bistrița, (adică 3/4 părți din 1.243 mp, care reprezintă

3/5 părți din 2.072 mp); casă de locuit, compusă dintr-o cameră, 1 bucătărie și

1 cămară de alimente, având suprafața construită de 60, 17 mp și suprafața

utilă de 46,93 mp și împrejmuiri din plasă de sârmă și stâlpi beton pe 3 laturi

cu o lungime totală de 99,77 mp, conform Declarației pe propria răspundere a

domnilor P.M. și P.I., declarație autentificată din 15 decembrie 2009,

susținută de declarația pe proprie răspundere a doamnei Suciu Măria, declarație

autentificată din 15 decembrie 2009 și conform raportului de expertiză întocmit

de expertul tehnic C.N., în aceste înscrisuri fiind menționate și materialele

utilizate la edificarea construcției; anexe gospodărești - șură, având

suprafața construită de 92 mp, potrivit fișei imobilului întocmită la data

exproprierii, materialele folosite la construire fiind cele descrise în fișa

imobilului și în Avizul de expropriere din 04 iunie 1973 eliberat de Consiliul

Popular al orașului Bistrița”. Art. II - Se modifică și se completează art. 2

din Dispoziția Primarului municipiului Bistrița nr. 651 din 18 iulie 2002, care

va avea următorul conținut: „Art. 2 - Propune acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările

ulterioare, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în

compensare, pentru imobilele teren, anexe gospodărești și împrejmuiri, descrise

la art. 1, care nu pot fi restituite în natură, deoarece construcțiile sunt

demolate în întregime, iar terenul este ocupat în totalitate de blocul de

locuințe nr. 2 din str. Emil Gârleanu și blocul de locuințe nr. 3 din str.

Intrarea Pinului, spațiu verde și alee de acces aferentă acestora.”„Art. III -

Se modifică și se completează art. 3 din Dispoziția Primarului „municipiului

Bistrița nr. 651 din 18 iulie 2002, care va avea următorul conținut: „Art. 3 -

Propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de

despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa unor bunuri sau

servicii care să poată fi oferite în compensare, pentru imobilul casă de locuit

descris la art. 1, care nu poate fi restituit în natură, deoarece a fost

demolat în întregime. Art. IV. - Celelalte prevederi ale dispoziției nr. 651

din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița rămân neschimbate”.

Dispoziția

Primarului municipiului Bistrița nr. 310 din 09 martie 2010 a fost atacată cu

plângere de către P.M. și P.I., solicitându-se anularea dispoziției atacate și

obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziții „care să conțină valoarea

în întregime a imobilelor notificate de P.M. și P.I., în forma prevăzută în

Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002.”, precum și, pentru situația în care nu

s-ar emite o nouă dispoziție care să cuprindă valoarea imobilelor astfel cum a

fost indicată de petenți, instanța să hotărască ridicarea celor două blocuri de

locuințe edificate pe terenul expropriat, rămânând ca privitor la construcțiile

expropriate să se acorde despăgubiri în sumă de 231.000 lei.

Față de

această stare de fapt și în raport de situația juridică a petenților, Curtea de

apel, rejudecând apelul, a constatat următoarele:

Prin

dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița,

petenților P.M. și P.I. li s-a recunoscut în mod neechivoc dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent corespunzător cotei de 3/5 din imobilul teren în

suprafață totală de 2.072 mp înscris în CF Bistrița, precum și dreptul la

măsuri reparatorii în echivalent corespunzător imobilului construcție casă de

locuit compus dintr-o cameră, bucătărie și cămară de alimente înscris în

aceeași carte funciară și sub același număr topografic.

Dispoziția

nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița a fost atacată de

către petenți sub aspectul neacordării în compensare a unui alt teren, în locul

celui expropriat, însă față de respingerea plângerii, dispoziția a devenit

definitivă, consolidându-se astfel drepturile recunoscute în cuprinsul ei, în

beneficiul petenților.

Această

dispoziție nu a fost revocată sau modificată de către emitentul ei până în data

de 09 martie 2010, când a fost emisă dispoziția nr. 310/2010 a Primarului

municipiului Bistrița, prin care, între altele, a fost diminuată cota de imobil

în raport de care petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, aceasta

fiind redusă de la 3/5 din terenul în suprafață de 2.072 mp și de la întreaga

construcție, la cota de 3/4 din 3/5 din teren și la cota de 3/4 din

construcție, precum și din anexele gospodărești și împrejmuiri.

S-a

ajuns astfel ca un drept la despăgubire ce le fusese recunoscut petenților,

intrând în patrimoniul lor ca bun în înțelesul art. 1 din Protocolul Adițional nr.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

să fie împuținat, ceea ce echivalează cu o injustă lipsire a petenților de un

bun al lor.

Deși

apelanții fac vorbire despre posibilitatea revocării dispozițiilor emise, în

temeiul Legii nr. 10/2001, de către autoritățile învestite cu soluționarea

notificărilor, este de observat că posibilitatea unei asemenea revocări, deși

nu trebuie de principiu exclusă, trebuie acceptată doar atunci când, având o

justificare legală adecvată, intervine într-un interval de timp îndeajuns de

rezonabil, calculat de la emiterea ei, pentru a nu se putea vorbi despre

nesocotirea unui drept deja câștigat de către persoana în beneficiul căreia

dispoziția a fost emisă. Or, în cauza de față, au trecut aproape 8 ani de la

data recunoașterii, în beneficiul petenților, a dreptului lor la măsuri

reparatorii pentru cota de 3/5 din teren și totalitatea casei de locuit și a

anexelor gospodărești, și data la care, prin noua dispoziție, dreptul lor a

fost redus cu partea ce i-ar fi revenit proprietarei tabulare T.M., aflată în

viață la data formulării notificării de către petenți și cu privire la care

apelanții afirmă astăzi, în acord cu cele învederate abia în anul 2009 de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, că putea ea însăși să

solicite măsuri reparatorii, petenții neavând dreptul la a pretinde și cota ei.

Corect

a apreciat Tribunalul că modificarea dispoziției inițiale a Primarului

municipiului Bistrița nu mai putea interveni, cu atât mai mult cu cât nicio

dispoziție cuprinsă în Legea nr. 10/2001 nu recunoaște posibilitatea unei

asemenea modificări ce are valoare de revocare parțială a unui drept recunoscut

anterior și consolidat prin necontestarea lui o lungă perioadă de timp.

Posibilitatea

revocării unei dispoziții prin care se recunoaște, în temeiul Legii nr. 10/2001,

un drept în favoarea celui care a solicitat măsuri reparatorii, este afirmată

doar prin prevederile art. 25.7 din Normele metodologice de aplicare a acestei

legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, exclusiv cu privire la situația în care

s-a dispus restituirea în natură - „după efectuarea formalităților de

publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a

restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o”.

Prin

urmare, doar în cazul restituirii în natură este recunoscută posibilitatea

revocării, sub condiția însă ca aceasta să se facă într-un anumit termen,

respectiv până la intabularea celui deja recunoscut ca „nou proprietar”.

Chiar

dacă s-ar considera că revocarea ar trebui totuși admisă în considerarea

faptului că dispoziția primarului ar reprezenta, și în acest caz, un act

administrativ de putere (analog situației la care se referă art. 25.6 din

Normele metodologice), devine evident că, în spiritul dispozițiilor art. 25.7

din Norme, dar și al acelora, cu caracter general, cuprinse în art. 1 alin. (7)

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, revocarea unui act

administrativ nu poate fi făcută oricând, ci doar până la intrarea lui în

circuitul civil.

Situația

juridică creată petenților din prezenta cauză, caracterizată prin recunoașterea

unui drept având o anumită întindere și care, cu privire la această întindere a

sa, nu a fost contestat timp de aproape 8 ani, trebuie, prin urmare, socotită

ca fiind una în care nu se mai putea reveni asupra dreptului de către însuși

emitentul dispoziției, recunoașterea dreptului și necontestarea lui timp de mai

mulți ani fiind asimilabilă unei intrări în circuitul civil.

Este

întemeiat apelul în ce privește dispoziția primei instanțe potrivit căreia la

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri trebuie

să se aibă în vedere valoarea reactualizată a acestor despăgubiri stabilită

prin raportul de evaluare întocmit de ing. expert C.N.

Prima

instanță a încălcat prevederile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

potrivit cărora atunci când cererea de restituire în natură a fost în mod

întemeiat respinsă, dosarele se vor transmite evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Prin

urmare, evaluarea imobilelor preluate abuziv în scopul stabilirii valorii

măsurilor reparatorii nu este dată de lege în competența entităților învestite

cu soluționarea notificărilor, ci a Comisiei Centrale de stabilire a

despăgubirilor, prin evaluatorii desemnați de aceasta. Valoarea construcțiilor

expropriate și demolate, precum și a terenurilor expropriate ce nu mai pot fi

restituite în natură, se determină potrivit standardelor internaționale de

evaluare, ceea ce constituie o garanție a unei juste evaluări.

Împrejurarea

că dispoziția nr. 651/2002 a fost emisă de Primarul municipiului Bistrița încă

în anul 2002, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu este

de natură a schimba concluziile de mai sus, fiind de văzut că prevederile art. 16

alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, sus-evocate, impun întocmirea

raportului de evaluare în toate situațiile în care nu este posibilă restituirea

în natură, indiferent dacă prin dispoziția/decizia entității învestite cu

soluționarea notificării se stabiliseră ori nu, până la momentul intrării în

vigoare a legii, sumele ce urmau a se acorda ca despăgubire. In plus, noua

dispoziție a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Împotriva

deciziei civile nr. 20/ A din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I

civilă, a formulat cerere de recurs la data de 01 iunie 2012, pârâții Primarul

municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, prin care au invocat

următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

S-a susținut

că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 3 și art.

4 în Legea nr. 10/2001, republicată.

Față de

îndrumările deciziei de casare, Curtea de Apel a rejudecat apelul, apreciind în

mod greșit că dispoziția Primarului municipiului Bistrița nu ar mai putea fi

revocată de către emitentul ei, întrucât în speță au trecut aproape 8 ani de la

data recunoașterii, în beneficiul petenților, a dreptului la măsuri reparatorii

pentru cota de proprietate stabilită prin dispoziția inițială de soluționare,

necontestarea dreptului timp de mai mulți ani putând fi asimilabilă unei

intrări în circuitul civil. Motivarea instanței de apel nu are nici un fel de

temei juridic, întrucât dispoziția inițială de soluționare nu a produs nici un

fel de efect juridic.

Prin

adresa nr. 2608/ CC din 28 octombrie 2009 a Direcției de Contencios și pentru

Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, adresă

înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 68850 din 03 noiembrie 2009,

întreaga documentație care a stat la baza emiterii dispoziție nr. 651/2002 a

Primarului municipiului Bistrița, precum și actele cu care dosarul a fost

completat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au fost

restituite Primăriei municipiului Bistrița, solicitându-se reanalizarea și

completarea dosarului, măsurile reparatorii stabilite nefiind acordate.

Prin

dispoziția atacată a fost modificată dispoziția inițială de soluționare, urmare

a faptului că s-a constatat că au fost încălcate prevederile legale ale art. 3

și 4 din Legea nr. 10/2001.

În

procedura de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001,

au survenit numeroase modificări a legii inițiale emise, dispozițiile inițial

emise fiind toate modificate ca urmare a apariției prevederilor Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, întrucât modalitatea de despăgubire a fost complet

modificată. Prin urmare, argumentul instanței este răsturnat tocmai de ceea ce

a dispus legiuitorul prin modificările efectuate asupra Legii nr. 10/2001.

Dispoziția

emisă de Primarul municipiului Bistrița în temeiul Legii nr. 10/2001, în

calitate de unitate deținătoare a imobilelor notificate poate fi revocată de

emitent, raportat la natura sa de act juridic civil care nu a produs până la

această dată efecte juridice, întrucât primarul nu a emis dispoziția în

calitate de autoritate administrativă, ci de reprezentant al persoanei juridice

- unitatea deținătoare Municipiul Bistrița, actul modificat fiind unul civil și

nu unul administrativ.

Ceea ce

nu se contestă, nefiind de altfel analizat de către instanțele anterioare, este

faptul că notificatorii nu sunt îndreptățiți la restituire pentru cota de

proprietate care a aparținut numitei T.M., întrucât aceasta era în viață la

data formulării notificării. La soluționarea inițială a notificării, unitatea

deținătoare a fost indusă în eroare prin depunerea la dosar doar a unui

testament al defunctei T.M., prin care aceasta lasă întreaga sa avere fiicei

sale P.I. și soțului acesteia, P.M., fără să fie depus și un alt act de stare

civilă, presupunându-se în mod greșit că aceasta ar fi decedată. Ulterior, a

fost depus la A.N.R.P., certificatul de deces al acestei persoane, decedată la

data de 09 iulie 2008, astfel este cert că notificatorii nu puteau să facă

dovada calității de moștenitori pentru o persoană aflată în viață la data

formulării notificării și, inclusiv, la data emiterii dispoziției de

soluționare.

Recursul

este nefondat.

Decizia

atacată nu este lipsită de temei legal și nu a fost pronunțată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 3 și art. 4 în

Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât raporturile juridice dintre părțile

cauzei pendinte și care s-au întemeiat pe dispozițiile acestui act normativ

special, au fost soluționate prin Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a

Primarului municipiului Bistrița.

Această

dispoziție, așa cum corect au reținut instanțele fondului, a fost atacată cu

plângere de către intimați, iar plângerea lor a fost respinsă, ca neîntemeiată,

prin sentința civilă nr. 565/ F din 30 octombrie 2002 a Tribunalului Bistrița

Năsăud, respectiv decizia civilă nr. 56 din 02 aprilie 2003 a Curții de apel

Cluj, prin aceste hotărâri judecătorești statuându-se că în mod legal,

intimaților-reclamanți, nu li s-a atribuit un alt teren în compensare, Legea nr.

10/2001 neprevăzând o astfel de modalitate de rezolvare a notificărilor.

În

circumstanțele cauzei pendinte, pe deplin stabilite de instanțele anterioare și

necontestate, nu se mai poate admite ideea revocării dispoziției inițiale -

Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița -

întrucât situația patrimonială a intimaților-reclamanți din perspectiva

bunurilor ce intră sub incidența legii speciale de reparație civilă, sub toate

aspectele configurate în cuprinsul dispoziției, a fost deja tranșată prin

puterea unei hotărâri judecătorești irevocabile

Potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziția de respingere a notificării

sau a cererii de restituire poate fi atacată de persoana îndreptățită la secția

civilă a tribunalului.

În

contextul acestei dispoziții legale, se poate lesne constata că dispoziția

neatacată, sau deși atacată, consolidată prin respingerea căilor de atac

prevăzute de lege, își produce efectele de la expirarea termenului de atacare

sau de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de respingere a contestației.

S-a apreciat

corect că, în cazul dispoziției atacate, principiul revocabilității nu poate fi

aplicabil decât până în momentul atacării la instanță a dispoziției, care

echivalează cu intrarea în circuitul civil al dispoziției.

Aceasta

înseamnă, pentru situația cauzei pendinte, că revenirea la cele dispuse prin

dispoziția anterioară - Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 - încalcă

principiul irevocabilității actelor administrative intrate în circuitul civil.

În

egală măsură, s-a reținut corect că posibilitatea revocării dispozițiilor emise

în temeiul Legii nr. 10/2001, de către autoritățile învestite cu soluționarea

notificărilor, nu trebuie de principiu exclusă, în contextul unei justificări

legale pertinente, intervenite într-un interval de timp îndeajuns de rezonabil,

pentru a nu se putea vorbi despre nesocotirea unui drept deja câștigat de către

persoana în beneficiul căreia dispoziția a fost emisă, dar nu și în ipoteza

consolidării dreptului prin efectul unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Or, în

cauza de față, au trecut aproape 8 ani de la data recunoașterii, în beneficiul

petenților, a dreptului lor la măsuri reparatorii pentru cota de 3/5 din teren

și totalitatea casei de locuit și a anexelor gospodărești, și data la care,

prin noua dispoziție, dreptul lor a fost redus cu partea ce i-ar fi revenit

proprietarei tabulare T.M.

Situația

juridică creată petenților din prezenta cauză, prin recunoașterea unui drept

având o anumită întindere prin Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002, împotriva

căreia s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege, fiind pronunțată astfel

o hotărâre judecătorească irevocabilă, trebuie socotită ca fiind una în care nu

se mai putea reveni, recunoașterea dreptului în aceste condiții și

necontestarea lui timp de mai mulți ani fiind asimilabilă unei intrări în

circuitul civil.

S-a

reținut corect că situația intimaților - reclamanți a intrat sub incidența

prevederilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, recunoașterea drepturilor la

măsuri reparatorii sub aspectul întinderii lor constituind o speranță legitimă

pentru contestatori în obținerea măsurilor reparatorii, întrucât pentru aceștia

a existat un interes patrimonial substanțial suficient de important și concret

care se baza pe dispoziția definitivă, convingerea caracterului definitiv

venind tocmai din limitele de competență ce revin Comisiei Centrale pentru

acordarea titlurilor de despăgubire.

Pentru

toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) și

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâților ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Bistrița și

Municipiul Bistrița, prin primar împotriva deciziei nr. 20/ A din 27 februarie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.