ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4439/87/2007

la Tribunalul Teleorman, creditoarea SC R.T.I. SRL București a solicitat

emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somarea debitoarei SC

D.C. SRL Turnu Măgurele să-i plătească suma de 400.000 dolari

S.U.A., cu cheltuieli de judecată. La 11 februarie 2008, reclamanta

și-a înlocuit cererea în realizare cu o cerere în constatare.

Prin sentința comercială nr.

143 din 12 mai 2008, Tribunalul Teleorman a admis excepția invocată

de pârâta SC D.C. SRL Turnu Măgurele, în contradictoriu cu reclamanta SC

R.T.I. SRL București și a respins ca inadmisibilă acțiunea

în constatare formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Prin decizia nr. 501 din 20

noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței mai sus menționate precum și cererea intimatei

de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Critica de nelegalitate

relativă la lipsa motivelor de fapt și de drept, ce au fundamentat

convingerea instanței la momentul pronunțării hotărârii,

raportat la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., este nefondată. În

ce privește excepția netimbrării, Curtea de Apel a reținut

că instanța de fond a calificat în mod expres și judicios

acțiunea drept o acțiune în constatare întemeiată pe prevederile

art. 111 C. proc. civ., a apreciat că aceasta se timbrează cu

taxă de timbru fixă, a indicat temeiul de drept incident și,

raportat la actele de la dosar, a reținut achitarea taxei de timbru

și a timbrului judiciar în cuantum mai mare decât cel legal datorat.

În ceea ce privește

excepția de inadmisibilitate, Curtea de Apel a reținut că prima

instanță a calificat corespunzător acțiunea raportat la

cererea modificatoare și la petitul acesteia, a indicat în mod corect

temeiul juridic ce guvernează regimul al unei astfel de acțiuni,

temei indicat de altfel expres chiar de apelanta-reclamantă și,

subsecvent acestei operațiuni, a dat eficiență dispozițiilor

art.111 teza a II-a C. proc. civ., reținând caracterul subsidiar al

acțiunii în constatare atunci când partea are deschisă calea

acțiunii de realizare, Curtea de Apel apreciind că o motivare

sintetică și riguroasă nu poate fi asimilată lipsei

motivelor de fapt și de drept care fundamentează soluția.

În raport de dispozițiile art.

111 teza a II-a C. proc. civ., Curtea de Apel a apreciat că, deși

legiuitorul nu vorbește in terminis de inadmisibilitate și de natura

acesteia de excepție procesuală, finalitatea reglementării se

apropie de cea a excepțiilor, respectiv de a limita accesul reclamantului

la o hotărâre pe fondul acțiunii în constatare și de a

mărgini cercetarea judecătorească la examinarea existenței

unei eventuale acțiuni în realizare, consacrându-se astfel caracterul

subsidiar al actiunii în constatare față de cea în realizare.

Curtea de Apel a reținut, în

completarea considerentelor primei instanței, că

apelanta-reclamantă avea la îndemână acțiunea în realizare a

pretenției sale chiar împotriva intimatei-pârâte, aceasta fiind calea

procedurii execuționale (ca ultimă fază a procesului civil),

prin intermediul căreia putea să își valorifice drepturile

consacrate de sentința comercială nr. 92/2005 a Tribunalului

Teleorman.

Toate aceste argumente au condus la

concluzia că acțiunea în constatare de față nu putea fi

primită și a fost corect respinsă ca inadmisibilă

față de existența acțiunii în realizare în modalitatea

executării silite împotriva intimatei-pârâte.

Prin decizia nr. 2249 din 2

octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă

împotriva deciziei comerciale nr. 501 din 20 noiembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de recurs a avut în vedere că prin cererea de recurs reclamanta a

susținut că în mod greșit instanța de apel a apreciat că

„hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman se circumscrie

condițiilor de legalitate, așa cum acestea sunt instituite de art. 261

pct. 5 C. proc. civ."; prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. au un

caracter imperativ și judecătorii fondului au obligația a

arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, a

enunța cele constatate, inclusiv dovezile care au determinat

pronunțarea soluției în cauză.

De asemenea, în recurs, s-a

susținut că instanța de apel în mod greșit a tratat regimul

juridic aplicabil acțiunii principale, apreciind că aceasta nu se

poate circumscrie condițiilor de admisibilitate incidente unei

acțiuni în constatare, recurenta arătând și că

excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a

obiectului acțiunii au rămas nesoluționate.

Temeiul de drept pe care recurenta

l-a indicat îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea soluției,

instanța de recurs a reținut următoarele:

Recursul nu este fondat.

În raport de motivul invocat, de

înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, situația

expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Critica recurentei nu poate fi

primită, întrucât hotărârea cuprinde motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, neexistând astfel o

încălcare a legii de procedură respectiv a prevederilor art. 261 pct.

5 C. proc. civ.

Instanța a stabilit corect

situația de fapt, a făcut o corectă și riguroasă

aplicare a dispozițiilor legale incidente, pronunțând o hotărâre

ce respectă cerințele art. 261 C. proc. civ.

În speță, potrivit art. 111

C. proc. civ., „partea care are interes poate să facă cerere pentru

constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate

fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului", astfel

că reclamanta avea posibilitatea să introducă acțiune în

realizarea dreptului împotriva pârâtei care -consideră reclamanta - este

succesor universal al SC T. SA Turnu Măgurele.

Referitor la critica potrivit

căreia excepțiile invocate au rămas nesoluționate, aceasta

nu poate fi reținută, deoarece instanța pronunțându-se

asupra inadmisibilității acțiunii, analiza acestora nu mai

prezenta relevanță asupra cauzei.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins

recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 2249 din 2

octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, a formulat contestație în anulare

recurenta-reclamantă SC R.T.I. SRL, solicitând admiterea acesteia,

anularea în tot a deciziei mai sus menționate, rejudecarea și

soluționarea recursului prin cercetarea tuturor motivelor de nelegalitate

invocate, admiterea acestuia și modificarea în tot a deciziei recurate,

urmând ca pe fond să se dispună admiterea cererii principale, cu

cheltuieli de judecată.

Fără o sistematizare a

motivelor de contestație, contestatoarea susține în esență,

în primul rând, prefigurând motivul de contestație prevăzut de teza I

alin. (1) art. 318 C. proc. civ., că, în pofida aspectelor de nelegalitate

detaliate și argumentate în mod distinct, prin trimitere expresă la

probele depuse la dosar, instanța de recurs, ca distanță

ierarhică de control s-a mulțumit a tranșa în mod irevocabil

soluționarea unei cauze complexe, prin pronunțarea unei hotărâri

lipsite de orice fundament și raționament juridic, ce se

oglindește a fi gravă eroare judiciară.

Mai susține și că în

cauză devin incidente și dispozițiile tezei a II-a reținute

în cuprinsul art. 318 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu numai

că a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

nelegalitate invocate, ci a omis să supună controrului judiciar

întregul ansamblu de critici, grupate distinct de către recurentă în

cuprinsul dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

Astfel, arată că:

Instanța de control judiciar a

omis cu desăvârșire a supune analizei juridice cel dintâi motiv de

nelegalitate ce viza „nelegalitatea hotărârii pronunțate de C.A.B.

din prisma nerespectării dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.”

De același „tratament” arbitrar

și superficial s-a bucurat și cea ce-a doua critică de

nelegalitate, instanța omițând a supune controlului judiciar

aspectele sesizate de către SC R.T.I. SRL ce priveau expres și

explicit „greșita interpretare a regimului juridic al acțiunii

principale, precum și tratarea total eronată a problematicii

inadmisibilității acesteia”.

Fără a face notă

discordantă, instanța de recurs a apreciat că trebuie să

acorde „o justă dezlegare” și celei de-a treia critici de

nelegalitate formulate de contestatoarea-recurentă SC R.T.I. SRL,

critică care viza „greșita dezlegare adusă excepției lipsei

calității procesual pasive a intimatei-pârâte, precum și a

lipsei obiectului acțiunii.”

În raport de aspectele menționate,

apreciază că prezenta cale extraordinară de atac se circumscrie

condițiilor de admisibilitate instituite de dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., contestatoarea probând fără niciun fel de dubiu superficialitatea

hotărârii atacate din prisma gravelor omisiuni săvârșite de

către instanța de recurs la momentul soluționării căii

de atac cu care fusese invetită, precum și faptul că

hotărârea contestată se reflectă într-o soluție, care în

loc să răspundă criticilor de nelegalitate sesizate, a preferat să

dea eficiență juridică maximă, fără vreun control

propriu prealabil, aspectelor reținute în mod nelegal de către

instanța inferioară.

Contestația în anulare nu este

fondată.

Asupra contestației în anulare

de față, se constată următoarele:

Motivul de contestație

prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. are în vedere erori

materiale evidente în legătură cu aspectele formale, ale

judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui

recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de

un mandatar fără calitate și altele asemănătoare,

pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau

reaprecierea probelor.

Fiind vorba de un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie

interpretată extensiv și drept urmare, pe această cale nu pot fi

valorificate greșeli de judecată sau orice alte erori care să

determine o reanalizare și reapreciere a probelor administrate în

cauză.

Prin criticile aduse și

circumscrise de către contestatoare acestui motiv al căii de atac

promovate, nu se face altceva decât să se încerce a se provoca o nouă

judecată a pricinii, soluționate deja, prin decizia instanței de

recurs, ceea ce este inadmisibil.

În ce privește criticile aduse

deciziei Înaltei Curți, prin invocarea dispozițiilor art. 318 alin.

(1) teza a II-a, în sensul că instanța de recurs a omis să

supună controlului judiciar întregul ansamblu de critici formulate în

recurs și grupate distinct de recurentă în cuprinsul dispozițiilor

art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. se constată că nu sunt întemeiate

și vor fi respinse în consecință.

Astfel, din examinarea actelor

dosarului, rezultă că acțiunea în constatare promovată de

reclamantă a fost respinsă pe cale de excepție, ca

inadmisibilă, în esență, cu motivarea că în raport de art. 111

C. proc. civ. reclamanta avea posibilitatea să introducă o

acțiune în realizarea dreptului; această soluție a fost

confirmată de instanța de apel, prin respingerea apelului ca nefondat

și menținută de instanța de recurs, prin respingerea

recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurs

ce a fost examinat și a primit o soluționare, precum și o

motivare corespunzătoare a celor trei aspecte conținute, la care face

referire contestatoarea, cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., atât timp cât o motivare sintetică și riguroasă nu poate

fi echivalentă cu lipsa unei motivări, - așa cum eronat

susține contestatoarea.

Se impune a se concluziona, drept

urmare, că întrucât cauza a fost soluționată pe cale de

excepție, iar instanța de recurs a examinat și soluționat

recursul sub toate aspectele invocate de recurenta-reclamantă, având în

vedere cadrul strict și limitativ prevăzut de dispozițiile art. 304

C. proc. civ. și răspunzând fiecărei critici - se constată

că nu există nici un motiv întemeiat, care în raport de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ. să conducă la

admisibilitatea contestației, așa încât contestația în anulare formulată

de SC R.T.I. SRL, București se va respinge, ca nefondată.

În temeiul dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de

judecată către intimata SC D.C. SRL Turnu Măgurele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de SC R.T.I. SRL București

împotriva deciziei nr. 249 din 2 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă contestatoarea SC R.T.I.

SRL București la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

către intimata SC D.C. SRL Turnu Măgurele.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.