ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4439/87/2007 la Tribunalul Teleorman, creditoarea SC R.T.I. SRL București a solicitat emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somarea debitoarei SC D.C. SRL Turnu Măgurele să-i plătească suma de 400.000 dolari S.U.A., cu cheltuieli de judecată. La 11 februarie 2008, reclamanta și-a înlocuit cererea în realizare cu o cerere în constatare. Prin sentința comercială nr. 143 din 12 mai 2008, Tribunalul Teleorman a admis excepția invocată de pârâta SC D.C. SRL Turnu Măgurele, în contradictoriu cu reclamanta SC R.T.I. SRL București și a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Prin decizia nr. 501 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate precum și cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Critica de nelegalitate relativă la lipsa motivelor de fapt și de drept, ce au fundamentat convingerea instanței la momentul pronunțării hotărârii, raportat la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., este nefondată. În ce privește excepția netimbrării, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a calificat în mod expres și judicios acțiunea drept o acțiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc.

civ., a apreciat că aceasta se timbrează cu taxă de timbru fixă, a indicat temeiul de drept incident și, raportat la actele de la dosar, a reținut achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantum mai mare decât cel legal datorat. În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, Curtea de Apel a reținut că prima instanță a calificat corespunzător acțiunea raportat la cererea modificatoare și la petitul acesteia, a indicat în mod corect temeiul juridic ce guvernează regimul al unei astfel de acțiuni, temei indicat de altfel expres chiar de apelanta-reclamantă și, subsecvent acestei operațiuni, a dat eficiență dispozițiilor art.111 teza a II-a C. proc. civ., reținând caracterul subsidiar al acțiunii în constatare atunci când partea are deschisă calea acțiunii de realizare, Curtea de Apel apreciind că o motivare sintetică și riguroasă nu poate fi asimilată lipsei motivelor de fapt și de drept care fundamentează soluția.

În raport de dispozițiile art. 111 teza a II-a C. proc. civ., Curtea de Apel a apreciat că, deși legiuitorul nu vorbește in terminis de inadmisibilitate și de natura acesteia de excepție procesuală, finalitatea reglementării se apropie de cea a excepțiilor, respectiv de a limita accesul reclamantului la o hotărâre pe fondul acțiunii în constatare și de a mărgini cercetarea judecătorească la examinarea existenței unei eventuale acțiuni în realizare, consacrându-se astfel caracterul subsidiar al actiunii în constatare față de cea în realizare. Curtea de Apel a reținut, în completarea considerentelor primei instanței, că apelanta-reclamantă avea la îndemână acțiunea în realizare a pretenției sale chiar împotriva intimatei-pârâte, aceasta fiind calea procedurii execuționale (ca ultimă fază a procesului civil), prin intermediul căreia putea să își valorifice drepturile consacrate de sentința comercială nr. 92/2005 a Tribunalului Teleorman.

Toate aceste argumente au condus la concluzia că acțiunea în constatare de față nu putea fi primită și a fost corect respinsă ca inadmisibilă față de existența acțiunii în realizare în modalitatea executării silite împotriva intimatei-pârâte. Prin decizia nr. 2249 din 2 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei comerciale nr. 501 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a avut în vedere că prin cererea de recurs reclamanta a susținut că în mod greșit instanța de apel a apreciat că „hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman se circumscrie condițiilor de legalitate, așa cum acestea sunt instituite de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ."; prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. au un caracter imperativ și judecătorii fondului au obligația a arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, a enunța cele constatate, inclusiv dovezile care au determinat pronunțarea soluției în cauză. De asemenea, în recurs, s-a susținut că instanța de apel în mod greșit a tratat regimul juridic aplicabil acțiunii principale, apreciind că aceasta nu se poate circumscrie condițiilor de admisibilitate incidente unei acțiuni în constatare, recurenta arătând și că excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a obiectului acțiunii au rămas nesoluționate. Temeiul de drept pe care recurenta l-a indicat îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea soluției, instanța de recurs a reținut următoarele: Recursul nu este fondat. În raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Critica recurentei nu poate fi primită, întrucât hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, neexistând astfel o încălcare a legii de procedură respectiv a prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Instanța a stabilit corect situația de fapt, a făcut o corectă și riguroasă aplicare a dispozițiilor legale incidente, pronunțând o hotărâre ce respectă cerințele art. 261 C. proc.

civ. În speță, potrivit art. 111 C. proc. civ., „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului", astfel că reclamanta avea posibilitatea să introducă acțiune în realizarea dreptului împotriva pârâtei care -consideră reclamanta - este succesor universal al SC T. SA Turnu Măgurele. Referitor la critica potrivit căreia excepțiile invocate au rămas nesoluționate, aceasta nu poate fi reținută, deoarece instanța pronunțându-se asupra inadmisibilității acțiunii, analiza acestora nu mai prezenta relevanță asupra cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat. Împotriva deciziei nr. 2249 din 2 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă SC R.T.I. SRL, solicitând admiterea acesteia, anularea în tot a deciziei mai sus menționate, rejudecarea și soluționarea recursului prin cercetarea tuturor motivelor de nelegalitate invocate, admiterea acestuia și modificarea în tot a deciziei recurate, urmând ca pe fond să se dispună admiterea cererii principale, cu cheltuieli de judecată. Fără o sistematizare a motivelor de contestație, contestatoarea susține în esență, în primul rând, prefigurând motivul de contestație prevăzut de teza I alin. (1) art. 318 C. proc.

civ., că, în pofida aspectelor de nelegalitate detaliate și argumentate în mod distinct, prin trimitere expresă la probele depuse la dosar, instanța de recurs, ca distanță ierarhică de control s-a mulțumit a tranșa în mod irevocabil soluționarea unei cauze complexe, prin pronunțarea unei hotărâri lipsite de orice fundament și raționament juridic, ce se oglindește a fi gravă eroare judiciară. Mai susține și că în cauză devin incidente și dispozițiile tezei a II-a reținute în cuprinsul art. 318 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu numai că a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de nelegalitate invocate, ci a omis să supună controrului judiciar întregul ansamblu de critici, grupate distinct de către recurentă în cuprinsul dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ. Astfel, arată că: Instanța de control judiciar a omis cu desăvârșire a supune analizei juridice cel dintâi motiv de nelegalitate ce viza „nelegalitatea hotărârii pronunțate de C.A.B. din prisma nerespectării dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.” De același „tratament” arbitrar și superficial s-a bucurat și cea ce-a doua critică de nelegalitate, instanța omițând a supune controlului judiciar aspectele sesizate de către SC R.T.I. SRL ce priveau expres și explicit „greșita interpretare a regimului juridic al acțiunii principale, precum și tratarea total eronată a problematicii inadmisibilității acesteia”. Fără a face notă discordantă, instanța de recurs a apreciat că trebuie să acorde „o justă dezlegare” și celei de-a treia critici de nelegalitate formulate de contestatoarea-recurentă SC R.T.I.

SRL, critică care viza „greșita dezlegare adusă excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei-pârâte, precum și a lipsei obiectului acțiunii.” În raport de aspectele menționate, apreciază că prezenta cale extraordinară de atac se circumscrie condițiilor de admisibilitate instituite de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea probând fără niciun fel de dubiu superficialitatea hotărârii atacate din prisma gravelor omisiuni săvârșite de către instanța de recurs la momentul soluționării căii de atac cu care fusese invetită, precum și faptul că hotărârea contestată se reflectă într-o soluție, care în loc să răspundă criticilor de nelegalitate sesizate, a preferat să dea eficiență juridică maximă, fără vreun control propriu prealabil, aspectelor reținute în mod nelegal de către instanța inferioară.

Contestația în anulare nu este fondată. Asupra contestației în anulare de față, se constată următoarele: Motivul de contestație prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale, ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și drept urmare, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată sau orice alte erori care să determine o reanalizare și reapreciere a probelor administrate în cauză.

Prin criticile aduse și circumscrise de către contestatoare acestui motiv al căii de atac promovate, nu se face altceva decât să se încerce a se provoca o nouă judecată a pricinii, soluționate deja, prin decizia instanței de recurs, ceea ce este inadmisibil. În ce privește criticile aduse deciziei Înaltei Curți, prin invocarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a, în sensul că instanța de recurs a omis să supună controlului judiciar întregul ansamblu de critici formulate în recurs și grupate distinct de recurentă în cuprinsul dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. se constată că nu sunt întemeiate și vor fi respinse în consecință. Astfel, din examinarea actelor dosarului, rezultă că acțiunea în constatare promovată de reclamantă a fost respinsă pe cale de excepție, ca inadmisibilă, în esență, cu motivarea că în raport de art. 111 C. proc.

civ. reclamanta avea posibilitatea să introducă o acțiune în realizarea dreptului; această soluție a fost confirmată de instanța de apel, prin respingerea apelului ca nefondat și menținută de instanța de recurs, prin respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurs ce a fost examinat și a primit o soluționare, precum și o motivare corespunzătoare a celor trei aspecte conținute, la care face referire contestatoarea, cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., atât timp cât o motivare sintetică și riguroasă nu poate fi echivalentă cu lipsa unei motivări, - așa cum eronat susține contestatoarea.

Se impune a se concluziona, drept urmare, că întrucât cauza a fost soluționată pe cale de excepție, iar instanța de recurs a examinat și soluționat recursul sub toate aspectele invocate de recurenta-reclamantă, având în vedere cadrul strict și limitativ prevăzut de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și răspunzând fiecărei critici - se constată că nu există nici un motiv întemeiat, care în raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. să conducă la admisibilitatea contestației, așa încât contestația în anulare formulată de SC R.T.I. SRL, București se va respinge, ca nefondată. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC D.C.

SRL Turnu Măgurele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de SC R.T.I. SRL București împotriva deciziei nr. 249 din 2 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă contestatoarea SC R.T.I. SRL București la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC D.C. SRL Turnu Măgurele. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.